Sunteți pe pagina 1din 3

Conditia taranului reflectata intr-un text narativ

din perioada postbelica

Conceptia „taraneasca” a lui Marin Preda despre lume se fundamenteaza pe importanta


familiei, iubirii, cinstei si demnitatii. Marin Preda, care a islustrat in romanele sale conditia taranului
afirma ca: „ un taran, chiar daca ajunge doctor in filozofie, tot taran ramane. Ideea de familie, de
pilda, va fi aceeasi ca a unui taran. Despre dragoste va gandi tot ca parintii sai, despre cinste si
demnitate va avea aceleasi reprezentari, intr-un cuvant conceptia despre lume, ... va fi una
taraneasca”.

Lumea morometiana, personajul morometian, sunt formule ce concretizeaza un univers


nspecific, o tipologie unica.

In romanul „Morometii”, de Marin Preda, conditia taranului se bazeaza pe filozofia de viata,


inradacinata in conditia traditionala care pune in centrul existententei unitatea familiei, munca
pamantului si linistea.

In viziunea scriitorului, taranul devine o fiinta complexa, cu o viata sufleteasca bogata, care
isi pune intebari in legatura cu existenta si istoria. Prin raportare la taranii lui Liviu Rebeanu, care
sunt pragmativi prin excelenta, dominati de instinctul posesiei, cei din romanul lui Marin Preda sunt
contemplativi, muncesc doar pentru a-si asigura existenta, fara patima agoniselii, au voluptatea
jocului si a vietii percepute ca spectacol. S-a spus ca in timp ce romanul taranesc al lui Liviu Rebreanu
este unul auroral, dominat de imaginea unei taranimi pline de vitalitate, „Morometii” este o
naratiunecrepusculara care surprinde destramarea satului traditional, cu valorile sale specifice.
Datorita complexitatii lor, personajele lui Marin Preda par sa se apropie mai mult de taranii lui Mihail
Sadoveanu. Acestia din urma ne prezinta insa ipostaze ale omului elementar, perfect integrat in
cosmic, avand un puternic sentiment al naturii cu care comunica, sunt gravi, aproape solemni si isi
exteriorizeaza rareori trairile prin limbaj. In schimb, eroii lui Marin Preda sunt mai sensibili la
dimensiunea sociala a existentei decat a spectacolului naturii, cunosc placerea taifasului, sunt
vorbareti.

In viziunea asupra lumii rurale, Marin Preda introduce dimensiunea reflexiva in psihologia
taranului ca forma de a savura linistea vietii fundamentate pe valorile familiei, si pe iubire ca
expresie a unitatii de familie. Romanul aduce in prim plan conditia taranului influentat de istorie, a
familiei si a modului de existenta patriarhal, specific satului traditional romanesc.

Viziunea despre lume surprinde dramatica iluzie ca viata isi poate continua cursul in tiparele
traditionale. Familia de tarani din Campia Dunarii, din satul teleormanean Silistea – Gumesti,
cunoaste de-a lungul unui sfert de secol o adanca si simbolica destramare.

Ilie Moromete intruchipeaza un model existential care se afla sub semnul „timpului
rabdator” si a unei vieti care nu era sub nici o amenintare majora cu cativa ani inaintea celui de-al
Doilea Razboi Mondial. Dramaticele evenimente istorice cauzeaza destramarea civilizatiei rurale si a
vietii traite in spiritul valorilor perene. Ilie Moromete incearca sa pastreze un mod de existenta dar
esueaza in valtoarea declinului familiei, social si moral povocat de schimbarile economice si politice.

Incipitul si finalul romanului prezinta conceptia taranului, modul in care Ilie Moromete isi
pastreaza principiile de viata in ciuda modificarilor intervenite pe scena istoriei care cauzeaza
declinul civilizatiei rurale.

Incipitul romanului plaseaza actiunea in Campia Dunarii ,”inaintea celui de-al Doilea Razboi
Mondial”,cand “se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare”.Viata pare a se derula la
nesfarsit in tiparele modului existential rural.In fapt ,se anunta o criza ce urma sa apara ,declansata
fiind de “timpul nerabdator” de istorie care aduce modificari esentiale tiparului existential
traditional.

Familia Moromete se intoarce acasa doar seara ,de la munca campului care ii extenueaza
.Gesturile lor ilustreaza efectele muncii extenuante ,dar sunt si semnul unor conflicte mocnite a
faptului ca baietii cei mari resimt munca la camp ca pe o povara ,si nu ca sursa a bunastarii
familiale.Paraschiv se intinde pe prispa gemand,lasand pe altii sa deshame caii,iar Nila intra in casa si
se arunca in pat,gemand mai tare ca fratele sau.Achim se ascunde in grajdul cailor ,iar cele doua fete
,Tita si Ilinca pleaca la garla sa se scalde.

Ilie Moromete,tatal ,ramane singur in mijlocul bataturii ,anticipand parca imaginea din finalul
primului si celui de-al doilea volum cand personajul isi traieste drama singuratatii:instrainarea de
comunitate de sine si de viata.Acum insa isi ia ragazul contemplarii si iese pe stanoaga podistei din
fata casei:”Statea degeaba ,asteptandd un eventual partener de conversatie.Doar Catrina este
singura care ramane impovarita de problemele casnice.

Timpul creeaza iluzia ca viata se poate scurge “aici fara conflicte mari”.Grijiile si nevoile par a
fi derizorii ,in masura in care ele pot fi amanate,de stabilitate si de credinta ca viata se poate
desfasura dupa ritmuri inradacinate in calendarul timpurilor.

Familia Moromete isi incepe declinul prin fuga baietilor la Bucuresti .Ilie Moromete nu mai
este cel de la inceput ,nu mai are puterea de a se bucura de spectacolul lumii ,parand a fi infrant si
umilit .Plecarea copiilor de acasa inspre lumea orasului inseamna daramarea unitatii familiei si
pierderea elementului care asigura stabilitatea in economia autoarhica,pamantul si forta de munca
familiala sunt elementele forte.Atractia baietlor mai mari spre alte valori (banul,comertul) este o
forma de “salbaticie a copiilor si de asmetire impotriva lui”.

Moromete are revelatia ca istoria este o capcana care ii distruge linistea familiei si bucuria de
a trai o viata bazata pe valori fundamentala precum :unitatea familiei ,independenta materiala data
de posesia pamantului,placerea de a vorbi si de a te simti cunoscut si respectat intre consateni
.Pierderea acesei valori inseamna si pierderea bucuriei de a trai linistit.Doar capul de lut al lui Ilie
Moromete ramane ca o efigie a trecutului ,a bucuriei de a trai pierdute pentru ca filozofia de viata a
personajului nu isi mai gaseste corespondent in realitatea schimbata radical.Timpuri pline de viclenie
vor confisca linistea ca valoare fundamentala a vietii rurale.

Finalul celui de-al doilea volum prezinta sfarsitul lui Ilie Moromete ,care isi afirma credinta in
valoarea independentei materiale si de gandire pe patul dependenta “Acesta cuvinte exprima esenta
filozifiei sale de viata.
Dialogul din visul lui Nicolae cu tatal sau semnifica impacarea dintre tata si fiu “Si eu vreau sa
spun ca binele n-a pierit niciodata din omenire”Imaginea lui Ilie Moromete din visul lui Nicolae este
semnficiativa pentru principiul existential care i-a dominat viata independenta.In vis ,Niculae il
intreaba pe tatal sau:”Tata ,unde te duci?”,o intrebare despre destinul personal dar si despre cel al
categoriei sociale a taranului in istorie.

Personajul Ilie Moromete este construit dupa modelul tatalui autorului , fiind expresia
conceptiei taranesti despre viata despre rolul familiei si al libertatii materiale si de gandire.

Fire reflexiva si contemplativa ,Ilie Moromete are o viata interioara bogata monolugul
interior fiind o modalitate de a sublinia complexitatea personalitatii sale-Placerea vorbei jocul gratuit
al limbajului contemplarea spectacolului vietii si adesea regizarea acestuia constituie marile bucurii
ale lui Moromete .Este nelipsit de la intalnirile duminicale din poiana lui Iocan unde ocupa prim
planul in paginile ziarelor ceea ce nimeni nu observa.

Destramarea familiei, datorita intrigilor intrafamiliale si a “timpului viclean”,aduce schimbari


in atitudinea sa.Isi pierde vivacitatea bucuria de a trai si placerea vorbei.

Conceptia taraneasca despre lume este sugerata si prin diferendul dintre Ilie Moromete si
cei trei fii mai mari care fug cu oile la Bucuresti, precum si cu Niculae, mezinul familiei. Credinta in
autoritatea paterna si in independenta familiei prin munca pamantului il face pe Ilie Moromete sa
accepte cu greu plecarea lui Achim cu oile la Bucuresti. Totusi taie salcamul tocmai pentru a putea
face posibila plecarea la Bucuresti a lui Achim. De aceea este atat de ironic cand este intrebat de ce a
taiat salcamul: „Ca sa se mire prostii”. Devine agresiv cand Paraschiv si Nila nu i se subordoneaza,
lovind cu parul si spunand cuvinte grele.

Plecarea lui Moromete la Bucuresti pentru a-i convinge sa se intoarca acasa este espresia
credintei ca rostul copiilor nu se afla in lumea bucuresteana, ci in satul in care s-au nascut, in munca
pamantului.

Ruptura cu fiul ce mic, Niculae, este mai profunda deoarece acesta devine adeptul noii
„religii” in opozitie cu paradigmele sale existentiale. Aceeasi amaraciune ascunsa sub masca ironiei
cupinde si intrebarea adresata lui Niculae: „ei, ti-ai gasit eul tau?” raspunsul baiatului, dupa
momente de tacere accentueaza distanta dintre ei, constatand cu durere ca fiul sau a ales un drum
gresit. Reconcilierea spirituala dintre fiul cel mic si atatal sau se va produce abia dupa moartea lui
Moromete, in visul lui Niculae.

Moromete moare insingurat si parasit, dar cu credinta in principiul fundamental care i-a
ghidat toata viata: independenta, neacceptand o lume in care si-a pierdut bucuria „de a trai linistit”.

Ilie Moromete este simbolul conceptiei taranesti despre lume in care familia, munca,
independenta materiala si de gandire sunt singurele care asigura „linistea vietii”.

In literatura romana, Main Preda va ramane scriitorul al carui act de creatie inseamna
posibilitatea „a face individualul sa se simta esential in raport cu universal” (Eugen Simion).

S-ar putea să vă placă și