Sunteți pe pagina 1din 27

http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.

com

TERMOENERGETICĂ INDUSTRIALĂ
Cuprins:

1. Consumul de căldură în industrie


1.1. Generalități
1.2. Surse de energie termică (căldură)
1.2.1. Tipuri constructive de cazane
1.2.2. Combustibili
1.2.3. Arderea combustibililor
1.3. Elemente de transport și distribuție a energiei termice
1.4. Consumatori de energie termică (căldură)
1.4.1. Încălzirea spațială
1.4.2. Încălzirea tehnologică (uscare, încălzire lichide etc.)
2. Eficiența energetică în industrie
2.1. Conceptul de conservare a energiei
2.2. Eficiența tehnică, energetică și economică a conservării energiei în industrie:
3. Producerea centralizată de căldură (abur) în industrie
3.1. Producția centralizată de căldură
3.2. Abur saturat sau supraîncălzit?
3.2.1. Proprietățile termodinamice ale aburului saturat
3.2.2. Cazanul de abur
3.2.3. Rețeaua de distribuție a aburului
3.3. Randamente
3.3.1. Randamentul de producere a aburului în cazan
3.3.2. Randamentul circuitului de distribuție
3.3.3. Randamentul de utilizare
3.4. Recuperarea căldurii din gazele de ardere
3.4.1. Pierderile de căldură prin gazele de ardere
3.4.2. Cum se recuperează căldura gazelor de ardere?
3.4.3. Ce se face cu căldura recuperată?

1
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

1. Consumul de căldură în industrie:

1.1. Generalități:

Principalii consumatori de căldură în industrie sunt:

a) Agregate industriale care utilizează căldura pentru acționări cu abur (ciocane și


prese, forje, turbopompe, compresoare, suflante, etc.). Acești consumatori necesită un potențial
termic mediu (200 0C – 300 0C), de regulă sub formă de abur saturat cu presiunea de 8 – 10 bar,
sau supraîncălzit, cu temperatura până la 250 0C – 350 0C;

b) Agregate și instalații industriale în care căldura este utilizată pentru procese


tehnologice ca: preîncălzirea diferitelor substanțe, distilarea, uscarea etc.. Majoritatea acestor
consumatori necesită căldură cu potențial termic coborât (120 0C – 160 0C), pentru care se poate
utiliza aburul sau apa caldă;

c) Sisteme de încălzire, ventilație, climatizare și alimentare cu apă caldă, care necesită


temperaturi ale agenților termici de 70 0C – 160 0C;

d) Procese de înaltă temperatură (500 0C – 1000 0C), care constituie o categorie aparte
de consumatori și necesită căldura rezultată prin arderea directă a combustibilului sau prin
utilizarea energiei electrice.

În industrie căldura este necesară pentru:

 Încălziri tehnologice;
 Încălziri spațiale;
 Preparare apă caldă;
Asigurarea acestor necesități se face folosind, în principal, căldura degajată prin arderea
combustibililor. Ansamblul de aparate, echipamente, instalații, agregate, masini, utilaje etc., prin
care se asigură aceste necesități se numeste Sistem de alimentare cu energie termică și este
compus din:

a) Sursa de energie termică;


b) Elementele de transport și distribuție a energiei termice;
c) Consumatorii.

2
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

1.2. Surse de energie termică:

Principala sursă de energie termică în industrie este cazanul.

Cazanul este un ansamblu de aparate termice având ca scop realizarea unor procese de
încălzire sau vaporizare a apei (în unele cazuri cu supraîncălzirea aburului), căldura necesară fiind
furnizată fie de un combustibil care arde în interiorul lui, fie de gazele de ardere cu temperatură
ridicată furnizate de o alta instalație. Întregul complex, cuprinzând cazanul, instalațiile lui de
alimentare cu combustibil, aer, apă, instalații de evacuare a produselor de ardere, instalații de
conducere sau automatizare, formează împreună instalația de cazan.

1.2.1. Tipuri constructive de cazane:

a) Din punct de vedere funcțional cazanele se clasifică după destinația lor în:

 Cazane utilizate la centralele termice mici de încălzire, furnizând ca agent termic apă
caldă, apă fierbinte sau abur de joasă presiune;
 Cazane pentru centrale termice mai mari, furnizând ca agent termic apă fierbinte,
abur de joasă presiune sau medie presiune, la starea de saturație sau cu o mică supraîncălzire;
 Cazane pentru centrale termice mari sau centrale termoelectrice, furnizând abur de
presiune ridicată și de obicei mult supraîncălzit;
 Cazane cu destinație specială, ca de exemplu cazanele transportabile, navale,
recuperatoare etc.

b) Din punct de vedere constructiv cazanele se pot clasifica în două categorii mari:

 Cazane cu volum mare de apă, în care apa este cuprinsă într-un tambur de
dimensiuni mari, în interiorul căruia este încălzită de suprafețe scăldate de gazele de ardere;
 Cazane cu volum mic de apă, în care apa circulă în interiorul unui sistem de țevi
primind căldura de la gazele de ardere care circulă în exteriorul tevilor. La aceste cazane
drumurile de gaze sunt delimitate de pereți de zidărie sau pereți membrană.

c) Din punct de vedere al modului în care se asigură circulația apei și emulsiei în


interioriul sistemului fierbător, cazanele se clasifică în:

3
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

 Cazane clasice, la care circulația este naturală, și se bazează pe realizarea într-un


circuit a unei diferențe de presiune statică între două coloane cu conținut diferit de abur în emulsie;
 Cazane cu circulatie impusă, la care circulația apei este asigurată printr-o pompă
specială intercalată în circuitul apei. Dacă pompa este pusă la intrarea apei în cazan și impinge
continuu debitul necesar de apă (respectiv emulsie sau abur) prin economizor, fierbător și
supraîncălzitor, tamburul de apă poate să lipsească și cazanul se numeste cu străbatere forțată,
sau cu circulație unică. Dacă pompa are numai rolul de a activa circulația prin sistemul fierbător,
atunci cazanul se numește cu circulație forțată, sau cu circulație multiplă.

1.2.2. Combustibili:
Combustibilii sunt substanțe, în general de proveniență organică, care prin ardere, în
prezența oxigenului din aer, dezvoltă căldură și pot fi folosite drept surse economice de energie.
Unii combustibili se utilizează în starea lor naturală, cazul cărbunelui și gazului natural, alții după o
prelucrare, cazul păcurii, al combustibilului lichid usor și al brichetelor.

În constituția combustibililor intră o serie de materiale combustibile: carbon (C), hidrogen (H),
sulful din sulfuri (S) și o serie de materiale necombustibile: azotul (N), oxigenul (O), cenușa (A) și
apa (W).

Sub denumirea de cenusă se cuprind toate materiile minerale solide care se mai află în
constituția combustibilului la temperatura de 800 - 900 0C. Un loc aparte în compoziția
combustibilului îl ocupă azotul (N) care nu intervine în procesul de ardere, dar se gasește în stare
gazoasă în gazele de ardere. Oxigenul (O) din combustibil participă la ardere ca substanță
comburantă, alături de oxigenul atmosferic adus cu aerul de ardere.

După starea lor de agregare combustibilii se clasifică în:


 Combustibili solizi:
- Cărbunele;
- Lemnul;
- Deșeuri combustibile solide;
 Combustibili lichizi:
- Păcura;
- Combustibilul lichid usor (CLU)
- Motorina;
 Combustibili gazosi:
- Gaze naturale de zăcământ;
4
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

- Gaze de sondă;
- Combustibili gazoși artificiali (unii rezultați ca produse secundare în diferite
procese tehnologice, cum ar fi gazul de furnal sau gazul de cocserie, alții sunt produși din carbune
sau lemn prin procedee de gazeificare.

1.2.3. Arderea combustibililor:

Procesul de ardere este un fenomen fizico-chimic prin care substanțele combustibile se


combină cu oxigenul existent în aerul de ardere rezultând gaze de ardere și o cantitate de căldură,
ca efect termic al reacției.
Fenomenul chimic al arderii se referă strict la bilanțul de material care apare în timpul arderii
și la degajarea de căldură care are loc.
Fenomenul fizic al arderii se referă la contribuția factorilor aerodinamici, care determină o
anumita viteza de desfăsurare a reacțiilor de ardere, și a factorilor termici, care determină
participarea anumitor fluxuri de căldură în diferite etape ale arderii. Practic, cele doua aspecte,
chimic și fizic, nu se pot separa, ele influențându-se reciproc.

Aspectul chimic al arderii:


Într-o ardere completă elementele combustibile C, H, S, se transformă prin oxidare în CO2,
H2O, și SO2. În afara produselor de oxidare, gazele de ardere mai conțin azot (N) provenit din
aerul de ardere și apă sub formă de vapori, provenită din constituția combustibilului și din
umiditatea aerului.
Arderea tehnică nu se face însă doar cu aerul teoretic (strict conform reactiilor chimice de
ardere) necesar arderii deoarece, din cauza unei inerente neomogenităti în amestecarea
combustibilului cu aerul, poate să apară o ardere incompletă. Aceasta duce la pierderi importante
energetice deoarece un combustibil care nu arde complet nici nu degajă toată cantitatea de
caldură pe care ar da-o dacă arderea ar fi completă. De aceea, în toate procesele de ardere, se
lucrează cu un exces de aer stabilit la o valoare care asigură o ardere completă.
Arderea nu trebuie să se facă însă cu un exces inutil de mare de aer, deoarece, în acest
caz, apar pierderi mari de căldură cu gazele de ardere evacuate in atmosferă. Existența unui
exces de aer înseamnă ca nu tot aerul introdus pentru ardere participa efectiv în reactiile chimice
de ardere. Va exista intotdeauna o cantitate de aer care se va regăsi tot ca aer in gazele de
ardere. Acest aer suplimentar (exces de aer) este introdus având temperatura mediului și este
evacuat având temperatura gazelor de ardere, fapt ce determina pierdere de căldură.
Excesul de aer pentru ardere este necesar dar trebuie să se încadreze întotdeauna într-un
domeniu optim, funcție de combustibil și sistemul de ardere.

5
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

Ca cifre orientative pentru excesul de aer,se iau urmatoarele valori:

 Combustibil gazos: 5 – 15 % (1,05 – 1,15);


 Combustibil lichid: 5 – 15 % (1,05 – 1,15);
 Cărbune praf ars în suspensie: 20 – 40 % (1,2 – 1,4);
 Cărbune ars pe grătar: 40 – 80 % (1,4 – 1,8).
Se definește coeficientul de exces de aer , ca raportul dintre cantitatea reală utilizată la
ardere (V), și cantitatea chimic necesară teoretic la arderea unității de cantitate de combustibil
(V0):

 = V / V0

iar cantitatea de aer în exces va fi:

( – 1) x V0

Într-o instalație de ardere este necesar să se efectueze controlul procesului de ardere,


având în vedere cele două mărimi importante care privesc aspectul chimic al arderii: măsura în
care arderea este completă și excesul de aer.

Aspectul fizic al arderii:


Modul real în care se desfășoară procesul arderii, reprezintă aspectul fizic al arderii. Este
un proces foarte complex, în decursul desfășurării căruia au loc un numar foarte mare de
fenomene și reacții intermediare în care apar și se transformă cu viteză foarte mare produse
intermediare (radicali liberi), aporturi de căldură, elemente care frânează reacțiile etc. Un astfel de
proces poartă denumirea de reacție în lanț.

1.3. Elemente de transport și distribuție a energiei termice:

În industrie se întâlnește în mod obișnuit situația în care energia termică (căldura) este
produsă într-o locație diferită de locația consumatorului. Din acest motiv este necesar să se facă
transportul acestei energii (călduri) din locul unde este produsă la locul unde este nevoie de ea
(unde este consumată).
Cel mai răspândit mod de transmitere a căldurii în industrie este prin intermediul agenților
termici. Se numeste agent termic substanța fluidă care asigură, în mod ciclic, preluarea,
transportul și cedarea de căldură.

6
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

Cel mai utilizat agent termic este apa, atât sub forma lichidă cât și sub formă de abur. Alți
agenți termici întâlniți în industrie sunt: aerul, diverse gaze (ex. freoni), diverse lichide (ex. ulei
diatermic).

Transportul căldurii prin intermediul unui agent termic are loc astfel:
 Preluarea căldurii: În cazan agentul termic primeste căldura dezvoltată prin arderea
combustibilului. Funcție de randamentul cazanului, doar o parte din căldura dezvoltată prin
arderea combustibilului este preluată de agentul termic;

 Transportul caldurii: Agentul termic încălzit în cazan ajunge într-un sistem de


conducte, numit rețea de transport-distribuție, prin care este transportat și distribuit la consumatori.
Pentru vehicularea agentului termic, pe lângă asigurarea suportului fizic necesar transportului,
sunt necesare și o serie de agregate auxiliare pentru realizarea efectivă a transportului (pompe,
ventilatoare). Deasemeni, rețeaua de transport-distributie a agentului termic include și
multitudinea de armături de comandă, reglaj, protecție și automatizare (vane, robineți, clapete,
supape etc.), absolut necesare unei bune funcționări.

 Cedarea căldurii: Ajuns la consumator, agentul termic generează efectul util necesar
prin cedare de căldură. Funcție de randamentul cu care se face acest transfer, doar o parte din
căldura conținută de agentul termic este cedată consumatorului.

Observatii:
a) Creșterea eficienței transportului de căldură se poate face numai pe baza analizei
pierderilor care au loc. Din acest punct de vedere trebuie făcută deosebirea între pierderile de
căldură propriu-zise în rețeaua de transport-distribuție și consumul auxiliar de energie necesar
realizării transportului.
b) Pierderi la transport se consideră energia consumată în plus față de cea necesară
pentru transport. Trebuie acordată o mare atenție separării corecte între pierderile propriu-zise și
consumul auxiliar de energie necesar realizării transportului.

1.4. Consumatorii:

Consumul de căldură în industrie este de două feluri:

a) Consum de căldură pentru încălzire spațială;


b) Consum de căldură pentru încălzire tehnologică.

7
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

1.4.1. Încălzirea spațială:

Încălzirea spațială în industrie poate fi realizată local (cu surse locale de căldură) sau
centralizat (cu centrale termice).

Din punct de vedere al agentului termic folosit, se pot întâlni:

 Instalații de încălzire cu apă caldă;


 Instalații de încălzire cu abur de joasa presiune;
 Instalații de încălzire cu abur de medie și înaltă presiune;
 Instalatii de încălzire cu aer cald;
 Instalații de încălzire prin radiații;
 Instalații de încălzire folosind surse neconvenționale;
 Instalații de încălzire folosind energia surselor secundare;
 Instalații de încălzire cu pompă de căldură.

Prin alegerea soluției optime de încălzire, adaptată strict necesităților, se pot face economii
deosebite.

Randamentul transportului căldurii depinde de distanța de transport, de debitul de căldură


transportat, de calitatea și grosimea izolației și de gradul de încărcare a rețelei termice față de
capacitatea nominală de transport a sa.

1.4.2. Încălzirea tehnologică (uscare, încalzire lichide etc.):

În industrie se întâlnesc o mare diversitate de procese tehnologice în care este nevoie de


căldură. Pentru a putea folosi tehnologic căldura, în mod util și eficient, se utilizează o serie de
agregate, aparate sau instalații tehnologice numite generic instalații termice industriale.

Necesarul de căldură tehnologic se caracterizează printr-o mare diversitate a nivelelor


termice, precum și a mărimii și variației lor in timp. Variațiile zilnice ale consumurilor de căldură
tehnologice sunt foarte diferite, în funcție de natura procesului tehnologic, de fluxul tehnologic și de
numarul de schimburi în care se lucrează. Acest necesar este puțin influențat de temperatura
mediului ambiant.

Valoarea necesarului de căldură tehnologic se stabilește plecând de la racordul de intrare la


consumator. La acesta se adună celelalte consumuri și pierderile, obținându-se căldura necesară
8
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

a fi livrată de sursă. Mărimile orare și anuale ale acestor consumuri se stabilesc separat, pentru
fiecare agent termic în parte.

Consumurile orare se determină luându-se ca bază sarcina termică nominala a fiecărui


consumator și valorile coeficienților care caracterizeaza regimurile de consum (maxime, medii,
minime). Deasemeni, sunt necesare datele de proiectare ale agregatelor tehnologice și cele
rezultate din probele de funcționare, efectuate în condiții de exploatare curentă. Pentru
consumatorul tehnologic, consumul maxim de căldură corespunde, în general, puterii nominale a
acestuia.

Când nu se cunosc regimurile caracteristice de consum, debitele de căldură lunare și anuale


ale proceselor tehnologice se determină orientativ pe baza consumurilor specifice normate – pe
unitatea de produs. În cazul calculelor aproximative, consumurile specifice de căldură pot fi
utilizate și la determinarea sarcinilor medii orare.

Instalații termice industriale folosite curent în industrie:


 Schimbătoare de căldură;
 Recuperatoare și regeneratoare de căldură;
 Instalații de vaporizare;
 Instalații de condensare;
 Coloane de distilare și rectificare;
 Expandoare termice;
 Turnuri de răcire;
 Instalații de uscare;
 Instalații frigorifice;
 Pompe de căldură;
 Instalații industriale de transfer de impuls;
 Instalații de gazeificare;
 Cuptoare industriale;

2. Eficiența energetică în industrie.

2.1. Conceptul de conservare a energiei:

În sectorul industrial se impune tot mai accentuat cerința reducerii cererii de energie pe
seama creșterii eficienței utilizării energiei.

9
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

Există două moduri fundamentale de reducere a consumului de energie:

 fie se folosește mai puțină energie pe unitatea de produs sau serviciu;


 fie se face o mutatie spre un mix de produse și servicii mai puțin intensive din punct
de vedere energetic.

Conservarea energiei în industrie implică:

a) Creșterea eficienței energetice în condițiile unei tehnologii date, prin modificări


tehnologice tot mai elaborate și perfecționate din punct de vedere energetic;
b) Schimbarea tehnologiilor și apelarea la tehnologii mai performante din punct de
vedere energetic;
c) O mutatie spre un mix al combustibililor, care să permită reducerea utilizării
combustibililor deficitari (în general mai scumpi), respectiv a hidrocarburilor, în
favoarea combustibililor mai abundenti (în general mai ieftini);
d) Substituirea utilizării în scopuri energetice a combustibililor deficitari cu noi surse de
energie;
e) O gamă largă de măsuri tehnice și organizatorice adaptate fiecarei categorii de
consumatori tehnologici în parte.

Credibilitatea oricărei măsuri de optimizare energetic și implicit decizia de implementare a sa


are ca factori cheie prețul energiei, deci reducerea cheltuielilor energetice, și posibilitățile de
achiziționare a combustibililor.

Conservarea energiei nu trebuie să fie un scop în sine - atât consumatorii cât și societatea
pot obține importante beneficii dacă o abordează rational.

Promovarea și implementarea conservării energiei pornește întotdeauna de la necesitatea


identificării acestor beneficii, în dimensiunile lor fizice, economice și sociale.

10
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

2.2. Eficiența tehnică, energetică și economică a conservării energiei în industrie:

Eficiența economică presupune ca efectul (rezultatul) să depășească efortul (cheltuielile).

Eficiența economică reprezintă pragul final de verificare a tuturor tipurilor de eficiență, având
în vedere ca ea conturează cadrul dimensionării eforturilor pe care le poate face o întreprindere
industrială, precum și efectele obținute prin utilizarea resurselor alocate.

Cu toate că unele descoperiri făcute în anumite sectoare sunt susceptibile pentru o aplicare
generală și pot fi puse la dispoziția unui numar cât mai mare de utilizatori, acestea nu sunt
întotdeauna popularizate.

Un schimb de idei cu firme specializate în domeniul creșterii eficienței energetice în


industrie va fi întotdeauna în beneficiul utilizatorilor și va determina o utilizare rațională a
energiei în multe ramuri de activitate, determinând:
 reducerea consumurilor specifice de energie, și
 ridicarea nivelului utilizării forței de muncă,
cu efecte imediate și semnificative asupra profitabilității.

Se poate concluziona că ameliorarea performanțelor unei întreprinderi industriale se


realizează în principal pe baza scăderii costurilor de fabricație. Una din metodele de atingere a
acestui scop este de a consuma mai puțină energie pentru același scop și să se utilizeze o energie
mai ieftină.

3. Producerea centralizată de căldură (abur) în industrie

3.1. Producția centralizată de căldură:


Modul clasic de asigurare a necesarului de căldură în industrie este:

a) Încălzirea unui agent termic (abur, apă supraîncălzită, ulei diatermic) într-un cazan până la
temperatura dorită;
b) Transportul acestui fluid printr-o rețea de distribuție până la instalatiile consumatoare (de
utilizare);
c) Transferul căldurii la utilizatori;
d) Returul parțial sau total al fluidului la cazan.

11
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

Producţia centralizată de căldură (abur)

GAZE DE ARDERE

DISTRIBUŢIE

UTILIZARE
CAZAN

CĂLDURA DE COMBUSTIE
CĂLDURA UTILĂ

Fig. 1 Producția centralizată de căldură (abur)

3.2. Abur saturat sau supraîncălzit?

Coeficientul transferului de căldură al vaporilor de apă saturaţi în faza de condesaţie este


foarte ridicat (10 la 100 kW/m2 oC). Cel al aburului uscat supraîncălzit este foarte scăzut; cel al
apei şi fluidelor termice este și mai scăzut. Cel mai bun transfer de căldură este deci obţinut cu
aburul saturat. Pe de altă parte schimbul termic prin abur saturat se face la temperatură constantă;
acesta este un avantaj pentru reglarea proceselor industriale.

3.2.1. Proprietățile termodinamice ale aburului saturat

Presiunea și temperatura aburului saturat sunt în concordanță între ele. Aceasta permite ca
reglarea temperaturii aburului saturat să poată fi făcută prin controlul presiunii sale.
Energia sau entalpia aburului saturat are doua componente:
a) Căldura sensibilă pentru a aduce apa la temperatura de fierbere;
12
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

b) Căldura de vaporizare pentru trecerea apei, fără modificarea temperaturii, din starea
lichidă în stare gazoasă (abur saturat).

PROPRIETĂŢILE TERMODINAMICE ALE ABURULUI SATURAT


Presiune Temperatura Căldura sensibilă Căldura de Căldura totală
absolută de fierbere faza lichidă vaporizare abur saturat
(bar) (oC) (kWh/t) (kWh/t) (kWh/t)
1,013 100 116 627 743
1,22 105 122 624 746
2,0 120,2 140 612 752
5,0 151,8 178 586 764
10,0 179,9 212 559 771
15,0 198,3 235 540 775
20,0 212,4 252 525 777
25,0 223,9 267 511 778
30,0 233,8 280 498 778

Se observă că:
 temperatura aburului saturat creşte o dată cu presiunea;
 căldura totală a aburului variază puțin în funcţie de temperatura sa (şi de presiunea sa);
 căldura de vaporizare scade o dată cu creşterea temperaturii.
Se obvervă că, doar căldura de vaporizare este cedată utilizatorului când aburul se
condensează.

Există interes pentru funcționarea la temperatura cea mai scăzută compatibilă cu nevoile de
utilizare, deoarece pierderile de căldură sunt mai mici.

13
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

3.2.2. Cazanul de abur

Principalele caracteristici ale unui cazan de abur sunt:


 Puterea exprimată în t/h de abur sau uneori în m2 de suprafaţă încălzită:
1t/h de abur necesită 30 m2 de suprafaţă încălzită şi o putere termică utilă de 0,65 MW.

 Timbrul: presiunea maximă admisibilă a aburului în exploatare.

Cazanele de abur sunt clasificate în două categorii:

a) Cazane ignitubulare (cu tuburi de gaze de ardere);

Cazan ignitubular (cu tuburi de gaze de ardere)

Gaze de ardere

Abur
Apa de adaos

Combustibil

Purjare

Fig.3. Cazan ignitubular (cu tuburi de gaze de ardere), la care gazele arse parcurg tuburile
poziționate în apă. Puterea este încadrată de la 1,5 la 25 t/h de abur.

14
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

b) Cazane acvatubulare (cu tuburi de apă);

Cazan acvatubular

Intrare apa

Abur

Aer
Gaz natural

Fig. 4. Cazan acvatubular (cu tuburi de apă), cu tuburi prin care circulă apa încălzită de gazele de
combustie care vin în contact cu tuburile. Ele acoperă domenii cu puteri mari (de la 20 la 150 t/h
de abur) precum şi puteri mici (de la 0,1 la 10 t/h abur).
Acestea se numesc și generatoare de abur.

15
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

Cazanele ignitubulare au un volum mare de apă. Ele ocupă un spaţiu mare, au o inerţie
termică mare înainte de a se reîncălzi. Ele dispun de rezerve suficiente pentru a face faţă multor
consumatori.

Cazanele acvatubulare au un volum mic de apă. Sunt compacte şi au inerție termică


redusă. Sunt în măsură de a se adapta rapid la toate schimbările regimului de producție. Schimbul
de căldură este de tip „contra curent”, ceea ce este favorabil pentru randament.

Utilizarea în paralelel a generatoarelor de abur cu cazanele clasice este nerecomandată.

16
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

3.2.3. Rețeaua de distribuție a aburului:

O reţea tip de distribuţie a aburului cuprinde:

 Consumatori de abur cu sau fără returul condensului;


 O unitate de tratare a apei cu rolul de a elimina substanţele minerale dăunătoare
conductelor şi generatorului; aportul de apă compenseaza pierderile de apă din sistem:
prin evaporare, condensat care nu revine în cazan, purjările cazanului, neetanșeițăți;
 Un recipient care colectează returul de condensat şi apa de adaos. Este preferabil de a se
menţine condensatul recuperat la o temperatură sub 90oC, pentru o bună degazare;
 Un degazor care elimină din apa de alimentare a cazanului gazele de tipul CO 2 şi O2 , ce
cauzează coroziuni; această degazare se face în general la 105 oC la o ușoară
suprapresiune de 0,2 bar, obținută prin injecție de abur.

Schema tip a reţelei de distribuţie a aburului

ÎNCĂLZIRE
REZIDURI (VAPORI REVAPORIZAŢI)

DEGAZOR

APA DE ALIMENTARE CONDENSAT + ABUR REVAPORIZAT UTILIZARE


BUTELIE ALIMENTARE UTILIZARE FĂRĂ RETUR
CU RETUR CONDENSAT
APA DE ADAOS CONDENSAT

TRATAREA APEI DE ADAOS

Fig.5. Schema tip a reţelei de distribuţie a aburului

17
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

3.3. Randamente :

Un sistem centralizat de asigurare a energiei termice în industrie cuprinde trei faze


succesive, fiecare având propriul său randament:
a) producerea aburului în cazan;
b) distribuţia sa;
c) utilizatorii.

Randamentul global al unui sistem centralizat de producerea aburului

PRODUCERE DISTRIBUŢIE UTILIZARE

𝑄
RANDAMENT GLOBAL = ηc . ηd . ηu =
𝑄𝑔

Fig 6. Randamentul global al unui sistem centralizat de producere a aburului

18
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

Randamentul global se exprimă astfel:

η = ηc  ηd  ηu
Randamentul global al unui sistem centralizat de producere a aburului este astfel o cascadă
de randamente. Tendinţa frecventă este de a asimila, în mod greşit, randamentul centralei cu
randamentul cazanului, care sigur, este mai bun.

Într-un caz favorabil am avea:

ηc=0,92, ηd=0,91, ηu=0,95.

Se obţine deci un randament global de 0,80, ceea ce este excepţional de bun.


Nu este deloc rar să întâlnim randamente globale între 0,5 şi 0,6 in cazul când utilizarea
este esenţialmente încălzirea spaţiilor mari.

3.3.1. Randamentul de producere a aburului in cazan:

Descrierea şi funcţionarea cazanului:

O centrală termică de abur are în componența sa, de obicei, mai multe cazane. Unul sau
mai multe sunt de bază şi altele în stand by (sub presiune şi la temperatură), pregătite a porni în
caz de necesar suplimentar de abur sau la căderea unuia de bază.
Cazanele în stand by consumă gaz doar pentru compensarea propriilor pierderi la oprire.
Celelate cazane pot, dacă este cazul, să fie în rezervă, în afara circuitului aburului, şi nu
consumă deloc gaz.

La determinarea randamentului unei centrale termice de abur sunt necesare mai multe
măsurători: consumul de combustibil, debitele şi temperaturile aburului produs şi al apei de
alimentare, debitul aburului consumat în degazor, etc.. Aceste măsurători trebuie efectuate într-o
perioadă suficient de lungă pentru a putea cuprinde în calcul influenţele de avarii, de noapte, de
week-end, de schimbarea ritmului de producţie aferente unei evaluări cât mai bune posibile pentru
randamentul anual al cazanului.

19
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

Randamentul arderii la un cazan:

Gazele de ardere, sursă importantă de pierderi, produc o pierdere de circa 10% din căldura
degajata prin arderea combustibilului, la coşul de evacuare, chiar dacă arderea este completă.

Pierderile prin gazele de ardere (Qf) depind de tipul combustibilului, excesul aerului de
combustie şi de diferenţa de temperatură fum/aer de combustie (T f – Ta). Ele se exprimă ca
procent din puterea termică produsă prin arderea combustibilului:

( )( )

Randamentul de combustie este:

Cum se ameliorează acest randament ?

 Printr-o ardere completă, fără produse nearse. O lipsă de aer de combustie (<1) precum și
un amestec incorect aer/combustibil antrenează o combustie incompletă cu componente
nearse sub formă de CO şi H2 care conduce la o căldură neutilizată și eliminată pe coş;
 Cu un exces minim de aer. Trebuie insistat pentru utilizarea unui exces de aer minim
posibil, care sa evite obtinerea de produse nearse.
În practică, arderea necesită permanent un exces de aer pentru că amestecul aer/combustibil nu
este niciodată perfect. Excesul de aer, în definitiv, depinde foarte mult de calitatea arzatorului.

Un exces prea ridicat de aer implică, evident, o combustie completă în toate circumstanţele dar, în
același timp, o cantitate mai mare de gaze de ardere care conduc la o pierdere de caldură prin
coșul de fum.

Controlul permanent al excesului de aer se poate face continuu prin măsurarea oxigenului din fum
cu corecţia automată a raportului aer/gaz (ex: sonda de oxigen). Reducerea conţinutului de oxigen
din fum cu 1% conduce la cresterea randamentului arderii cu o jumătate de procent.

Randamente de ardere de 92% se obţin uşor cu arzătoare de gaz moderne, bine reglate.

 Cu o temperatură a gazelor de ardere redusă pe cât este posibil (prin recuperarea căldurii
gazelor de ardere).

20
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

Randamentul arderii

LIPSĂ AER % EXCES DE AER %

Fig 7. Dependența randamentului de ardere funcție de excesul de aer de ardere și de


temperatura de evacuare a gazelor de ardere

Alte piederi de căldură în centrale:

 Pierderile prin convecţie şi prin radiaţie prin pereţii generatorului: ele sunt funcţie de
temperatura şi suprafaţa cazanului. Aceste pierderi sunt constante și constituie pierderi
permanente.
Ele au valori cuprinse între 2 şi 5 % din puterea nominală a cazanului. Aceste pierderi nu se
limitează la cazane. Toate recipientele instalate în centrale prezintă pierderi de aceeași natură.

 Pierderile interne se datorează aspirației aerului rece care traversează cazanul in timp ce
arzatorul este oprit.
Aceste pierderi sunt mai importante la un arzator de tipul «totul sau nimic» decât la un
arzator «modulant».

21
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

De observat că în prezent, constructorii de cazane echipează sistematic arzatoarele cu


clapete de aer pe ventilatoare pentru a limita aceste pierderi. Aceste pierderi, cuprinse între 1,5 și
3 % din puterea nominală a cazanului, sunt cu atât mai importante cu cât sistemul este mai
supradimensionat.

 Purjările cazanelor, necesare pentru scăderea concentrației sării din apa din cazan (în
medie 0,2 % din puterea nominală).

Graficele de mai jos, prezinta randamentele unui cazan in functie de încărcarea sa termică,
cu arzatoare «totul sau nimic» și «modulant».

Randamentul unei centrale cu arzător „totul sau nimic”

PIERDERI PRIN GAZE DE ARDERE PURJARE


RANDAMENT DE
PIERDERI
PRIN
COMBUSTIE
PEREŢI

PIERDERI INTERNE

ÎNCĂRCARE

Fig 8 Randamentul unei centrale cu arzător „totul sau nimic”

22
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

Randamentul unei centrale cu arzător modulat (20-100%)

PIERDERI PRIN RANDAMENT DE


GAZELE DE ARDERE
COMBUSTIE
PIERDERI PRIN
PEREȚI ȘI PURJE

PIERDERI INTERNE

ÎNCĂRCARE

Fig. 9. Randamentul unei centrale cu arzător modulat (20-100%)

3.3.2. Randamentul circuitului de distribuţie:

Pierderile termice prin reţeaua de distribuţie:

Depind de temperatura aburului, de lungimea reţelei de distribuţie şi de calitatea izolaţiei.

23
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

Pierderile prin pereţii țevilor în W/m (ambient 20oC)


Ţeavă îmbrăcată Ţeavă îmbrăcată
Diametru Ţeavă neizolată cu izolaţie de 20 mm cu izolaţie de 60 mm
țeavă (λ = 0,045 W/moC) (λ = 0,045 W/moC)
100oC 200oC 100oC 200oC 100oC 200oC
2” 249 769 35 95 18 49
3” 349 1 084 47 128 23 62
4” 432 1 347 58 157 27 74
6” 605 1 896 81 219 36 98

În estimarea pierderilor termice, trebuie ţinut cont de accesoriile circutelor de distribuţie a


aburului cum ar fi vanele, purjoarele, bridele, suporţii, etc., care sunt dificil de izolat. O vană
neizolată prezintă pierderi echivalente cu 10 m de ţeavă izolată.

La aceste pierderi contribuie şi neetanseitățile de abur şi de condensat.

O bună reţea de distribuţie are totuși pierderi cuprinse între 0,2 % si 0,4% din puterea
centralei, la 100 m de conductă.

Aburul de revaporizare:

Modul general de formare a aburului de revaporizare a fost explicat mai sus. El se produce
şi în reţeaua de retur al condesatului.
Aburul de revaporizare nu este decât rareori recuperat într-un rezervor. El se condensează
în circuitul de retur al condensatului deoarece acesta este slab izolat. Aburul rămas necondensat,
se elimină de către degazor.

3.3.3. Randamentul de utilizare

Este raportul dintre căldura utilă Q la utilizare şi căldura cedată Q2 la acea utilizare.

Acest randament este variabil funcţie de tipul și caracteristicile instalației utilizatoare şi de


reglaje.

24
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

Următoarele elemente pot perturba funcționarea unei instalații termice:

 Inerţia termică a schimbătorului de căldură;


 Vanele de abur neetanşate;
 Proasta funcţionare a purjoarelor (ajungerea aburului în reţeaua de condensat);
 Schimbătoare de căldură prea voluminoase (supradimensionate) și cu funcţionare
discontinuă;
 Lipsa preciziei de reglaj.

3.4. Recuperarea căldurii din gazele de ardere

3.4.1. Pierderile de căldură prin gazele de ardere

Pierderile de căldură prin gazele de ardere constituie pierderi preponderente la o centrală


termica. Este deci normal să se recupereze pe cât posibil căldura din gazele de ardere.

Randamentul de combustie şi temperatura gazelor


(10% exces de aer, aer de combustie 20oC)

Fig. 10. Randamentul de combustie şi temperatura gazelor


25
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

 Se constată că randamentul de combustie ηf creşte liniar când temperatura gazelor Tf


scade până la 57,5oC. De fapt , în acest domeniu de temperatură, singura căldură sesibil
recuperată este căldura gazelor;

 Din contră, randamentul creşte mult mai rapid când temperatura gazelor T f scade sub
limita punctului de rouă, de 57,7 oC. Căldura latentă de condensare a vaporilor de apă
produşi chiar de combustie începe a fi recuperată, alături de căldura sensibilă;

 Recuperarea căldurii gazelor de ardere în regim de condensaţie conduce la obținerea


unui randament superior valorii 1. Această „anomalie” este doar aparentă. Se știe că
puterea calorifică inferioară a combustibilului (Hj) este luată în considerare pentru a
determina căldura de ardere a combustibilului, ceea ce duce la stabilirea randamentului
nominal (de catalog) al arzătorului şi nu puterea calorifică superioară (HS) a combustibilului.
Diferenţa HS – Hj nu este altceva decât căldura ce s-ar obține prin condensarea tuturor
vaporilor de apă din gazele de ardere.

3.4.2. Cum se recuperează căldura gazelor de ardere ?

Există două tipuri de recuperatoare:

a) Recuperatoare/condensatoare de gaze de ardere: acestea sunt aparate din oţel inoxidabil


cu suficientă suprafaţă de schimbare, capabilă să condenseze vaporii de apă din gazele
de ardere, cu condiţia ca temperatura de intrare a fluidului preincalzit să fie sub 50 oC;
b) Economizoare şi preîncălzitoare de aer: acestea sunt aparate cu suprafaţa de schimb de
căldura mai redusă, şi la care temperatura de intrare a fluidului preîncălzit este peste 60
o
C, ca să nu apara condensaţie.

3.4.3. Ce se face cu căldura recuperată ?

Recuperarea căldurii din gazele de ardere este o măsură de optimizare energetică.

Preîncălzirea apei de alimentare şi apei de adaos a cazanului, la fel şi a aerului de


combustie convin perfect.

Prepararea apei calde sanitare este o altă posibilitate.

26
http://www.enescoindustrial.com/ enescoindustrial@gmail.com

a) Preîncălzirea apei de alimentare și a apei de adaos:

Cazan de abur cu economizor şi condensare Abur


10 bar
180 0C

Degazor Gaze de ardere

54 - 50oC

Economizor Condensator

Apa de alimentare Apa de adaos

Fig. 11. Cazan de abur cu economizor şi condensare

Preîncălzirea apei de alimentare a cazanului poate fi făcută de la gazele de ardere în


economizor, o creștere cu aproximativ 25 0C, de la 105 0C pana la 130 0C.
Preîncălzirea apei de adaos înainte de intrarea în degazor, se face într-un
schimbător/condensator montat în aval de economizor. Realizarea condensației are loc pentru că
apa de adaos are de regulă o temperatură de cca. 20 0C.

b) Preîncălzirea aerului de combustie


Prin recuperare de caldură din gazele de ardere, aerul de combustie poate fi preîncălzit de
la 20 la 170 oC. Recuperatorul trebuie să reziste la eventuale condensări pe partea gazelor de
ardere. Economia de energie posibilă este de 6 %.
27