Fenomene de ionizare în

atmosferă

Elev: Rădoi Ancuţa-Valentina

Profesor: Andrei Florina
 Atmosfera

Prin definiţie, atmosfera reprezintă un amestec de gaze şi

particule solide şi lichide ce acoperă Pământul. Fără existenţa
ei, viaţa nu ar mai fi posibilă pe Terra.
Atmosfera se împarte în cinci componente:
-Troposfera (unde se concentrează 90% din aer)
-Stratosfera (zonă în care se află stratul de ozon)
-Mezosfera
-Ionosfera (ce reflectă undele radio)
-Exosfera
Elementele din care este alcatuită sunt: azot, oxigen,
argon, dioxid de carbon, gaze rare, hidrogen, metan, oxid de
azot, monoxid de carbon.
 Interacţiunea dintre radiaţiile cosmice, radiaţiile
radioactivităţii terestre şi particulele care compun atmosfera
produce ioni negativi şi pozitivi.
Atomii şi moleculele, care în mod normal sunt neutri din
punct de vedere electric (nr. de electroni = nr. de protoni) pot
dobandi sarcină electrică atunci când există surse energetice
disponibile, acest proces numindu-se ionizare.
Sursa de energie disponibilă în acest caz este chiar
atmosfera.
Cele mai importante fenomene de ionizare în
atmosferă sunt următoarele:

Plasma

Aurorele
polare

Ozonul
 Plasma

În fizică, plasma reprezintă o stare a materiei,fiind

constituită din ioni, electroni şi particule neutre (atomi
sau molecule), denumite generic neutri.
Aprinderea plasmei depinde de numeroşi parametri
(concentraţie, câmp electric extern), fiind imposibilă
stabilirea unei temperaturi la care are loc trecerea
materiei din stare gazoasă în plasmă.
 Datorită sarcinilor electrice libere plasma
conduce curentul electric şi este puternic influenţată de
prezenţa câmpurilor electrice externe. În urma ciocnirilor
dintre electroni şi atomi pot apărea fenomene de excitare
a atomilor, urmate de emisie de radiaţie
electromagnetică.
 Dacă frecvenţa radiaţiei emise are valori în
domeniul vizibil, se pot observa fenomene
luminoase. Atunci când energia electronilor este
suficient de mare,atomii sunt ionizaţi, creându-se
noi sarcini, pozitive şi negative.
 Plasma în natură

Se aproximează că Universul este în proporţie de 99%

plasmă. Stelele sunt alcatuite din plasme dense, fierbinţi, iar
materia interstelară din plasmă rarefiată şi rece.
Temperaturile ridicate din interiorul stelelor permit
formarea reacţiilor de fuziune nucleară (formarea din 2
nuclee a unui nou nucleu cu masă atomică mai mare) ce
asigură eliberarea unor cantităţi imense de energie.
 La suprafaţa Pământului nu există condiţii prielnice
formării plasmei, însă ea se formează în anumite cazuri, în
timpul fulgerelor sau trăsnetelor. Diferenţele mari de
potenţial între nori şi Pământ determină ionizarea moleculelor
din aer şi apariţia unui curent electric. Atomii excitaţi emit
radiaţie vizibilă.

Fenomenele ce au loc în plasmă determină emisia de

radiaţie electromagnetică în domeniul vizibil, de aici
rezultând strălucirea stelelor.
 Aplicaţii ale plasmei

Printre numeroasele aplicaţii ale plasmei se regăsesc şi

lămpile cu descărcare în gaz şi ecranul cu plasmă. Primele
sunt utilizate în iluminatul public şi al locuinţelor datorită
randamentului mare faţă de becurile cu incandescenţă, iar
pereţii aparatelor cu plasma sunt acoperiţi, ca şi tuburile,
cu substanţă fluorescentă ce emite cele trei culori
principale (roşu, albastru şi verde),curentul electric fiind
aplicat fiecărei celule în parte.
 Aurorele polare

Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o

strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din
proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului
particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru.
În funcţie de emisfera în care se produce, poartă numele
de:
-auroră boreală (emisfera nordică)
-auroră australă (emisfera sudică)

Razele ce apar sunt paralele între ele şi aliniate pe

direcţia liniilor de câmp magnetic.
 Culoarea este determinată de emisiunea de atomi de
oxigen în straturile superioare ale atmosferei, care produce
tonalitatea verde. În cazul producerii unor furtuni puternice,
vântul solar oferă tonalitatea roşu închis, dată de atomii de
azot în combinaţie cu cei de oxigen.
Aurora polară se poate produce şi pe alte planete si
poate fi creată şi artificial, însă cea terestră, naturală, e
provocată de ciocnirea unor particule încărcate electric (exp.
electroni) din magnetosferă cu atomi din straturile superioare
ale atmosferei terestre.
În această imagine se poate observa o auroră de
pe planeta Jupiter
 Coliziunea particulelor cu atomii de gaz determină
energizarea celor din urmă. Are loc un proces de ionizare,
disociere şi excitare a particulelor, excitaţia rezultând în
emisie de lumină. La fel şi în cazul televizoarelor, electronii
ating suprafaţa ecranului de fosfor, de unde rezultă lumina.
În afara vânturilor solare, fluxurile de plasmă caldă
produc şi ele fenomenul de auroră polară.
 Aurorele artificiale pot apărea ca rezultat al exploziilor
nucleare, precum cele create în efectuarea de experimente.
Un astfel de exemplu a fost testul nuclear Starfish Prime, la 9
iulie 1962. Atunci cerul din regiunea Oceanului Pacific a fost
iluminat de către auroră pentru mai mult de şapte minute.
Pe fundal, fotografia aurorei artificiale din 1962.
 Mituri privind aurora polară

În mitologia nordică se spune că aurorele polare nu erau

altceva decât luminile stranii emanate de armurile unor
fecioare numite Walkirii.
Un vechi nume scandinav pentru Luminile Nordului se
traduce ca fulger de scrumbie, crezându-se că luminile erau
reflexe ale unor maldăre de scrumbii spre cer. În Laponia, din
contră, traducerea ar fi fost de focuri de vulpe, animalele
scoţând scânteile cu cozile lor.
Poporul Sami credea că nu e bine să se facă gălăgie la
apariţia aurorei. Dar poate cea mai ciudată teorie legată de
auroră este cea a folclorului inuit, cum că era compusă din
spiritele morţilor ce jucau fotbal cu cranii umane în ceruri.
 Ozonul

Ozonul este o molecula constituita din 3 atomi de oxigen

(O3), ce se dezintegreaza rapid, fiind instabila. Ozonul este un
produs natural datorat unor reactii chimice, insa el poate fi
creat si artificial si folosit la tratarea apelor, fiind si un
puternic oxidant.
Cel mai cunoscut exemplu legat de prezenta ozonului
este stratul de ozon, care protejeaza Pamantul de radiatiile
UV. Ozonul este produs si de fulgere in timpul furtunilor, de
unde si mirosul de aer proaspat dupa aceasta. In fapt, “ozon”
provine din greaca si este tradus “miros”.
 Este periculoasa inhalarea ozonului in cantitati mari,
deoarece poate produce iritari ale mucoaselor, dureri de
cap, tulburari pulmonare si chiar deces la expunerea excesiva.
Producerea ozonului se poate realiza cu ajutorul unui
generator special: sunt utilizate aerul ambiant si o sursa de
oxigen (un tub sau un generator), care vor determina uscarea
aerului si eliminarea prafului prin filtrare. Generatorul trebuie
racit dupa efectuarea procesului, deoarece reactia produce o
cantitate mare de caldura.
Ozonul ajuta la tratarea apelor:
– Din piscine
– Menajere
– Potabile
– Folosite in industrie

Acesta elimina bacteriile, oxidand peretii acestor

celule, patrunzand in celula si oxidand apoi toate
elementele sale esentiale. De asemenea, elimina
gustul si mirosul apei si poluantii.
 Bibliografie
• http://ro.scribd.com/doc/52435680/Fen-optice-
fotonicea
• http://www.scientia.ro/univers/40-terra/51-
atmosfera-terestra.html
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Plasm%C4%83
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Auror%C4%83_polar%C
4%83
• http://www.apetratate.ro/files/_pdf/121-ozon.pdf