Ioana - Dimitrie Bolintineanu

Ştiţi voi crinul ce străluce

În Vescopolis frumos?

Păru-i ca o rază dulce

Cinge corpu-i pînă jos.

Este tînăra Ioană,

Nimfa albă din Vardar,

E româna macedoană,

Dulce ca ceresc nectar.

Patru neamuri o reclamă,

Şeapte sate mîna-i cer.

Toţi cu toţii o aclamă,

Rază ce-a venit din cer!

Acvila lăsîndu-şi zborul,

Boabe ia din mîna sa,

Turcul părăsind Bosforul,

Vine a o vizita.

Graţiile-i sunt surate,

Poartă jocu-n jocul ei

Şi plăcerile-adorate

Zbor pe anii-i tinerei.

Geniul pe frunte-i zboară;

Peste umbre şi vulvori

Umbra-i dulce şi uşoară

E o noapte peste zori!

Buza ca mărgăritarul

Are-un fermec foarte rar,

Crez că a băut nectarul

Din al zeilor pahar.

Ochii-i sunt dulci viorele

Ce la soare strălucesc,

Genele lungi, aurele,

Răsfrîng umbre şi lucesc.

 Sînu-i e o dulce floare;

Două roze pe doi crini,

Sub al amorului soare

Tremură pe dulcii sîni.

Eu mă duc, vis de dulceaţă!

Tu n-o să mă mai zăreşti.

Tu mă laşi să plec cu viaţă

Şi, vai! inima-mi opreşti!