Sunteți pe pagina 1din 2

Tema și viziunea despre lume

Ion de Liviu Rebreanu


Publicat în anul 1920, opera ,,Ion” reprezintă primul roman al lui Liviu Rebreanu, o
capodoperă a literaturii române interbelice, care înfățișează universal rural în mod realist.
Autorul, considerat de Eugen Lovinescu ca fiind ,,creatorul romanului românesc
modern”, s-a făcut admirat și prin opere precum ,,Pădurea spânzuraților”, ,,Ciuleandra”
sau ,,Adam și Eva”.
Rebreanu afirmă că ,,romanul este o proiecție în afară a trăirilor mele, organizate
într-un cosmos nou” și că obiectivitatea față de personaje și acțiunile lor ,,merg alături,
spre a lăsa loc desfășurării creației”. Construcțile epice, cu caracter obiectiv, motivează
nota de originalitate a scriitorului. Acesta mărturisește că „…aproape toată desfășurarea
din primul capitol este evocarea primelor amintiri din copilăria mea…. Descrierea
drumului până în Pripas și chiar a satului….”, care alcătuiește substratul antropologic, iar
geneza integrează trei experiențe din viață: un țăran care sărută pământul crezând că nu
este văzut, un țăran care își bate fata pentru că iubea un băiat leneș si discuția cu Ion
Glanetașu, ce se plânge de problemele sale în lipsa pământului.
Tema este social-țărănească, subordonând tema iubirii pentru echilibru. Romanul
prezintă un țăran sărac care luptă pentru pământ cu singurele mijloace pe care le
cunoaște. Romanul capătă aspect monografic prin descrierea diverselor aspecte ale lumii
rurale: nașterea, nunta, înmormântarea , hora, stratificarea socială, relația cu biserica etc.

Titlul simbolizează numele personajului principal, semnificativ pentru intenția


autorului de a face din Ion tipul generic al țăranului ardelean, dar și de a sugera evolutia
lui spre atipic , ca personaj puternic individualizat.
Romanul este alcătuit din două părți opuse si complementare “Glasul pământului” şi
“Glasul iubirii”. Cele două părți surprind cele două mari obsesii ale eroului pământul şi
iubirea și sunt organizate în treisprezece capitole scurte și semnificative, cifră aducătoare
de ghinion pentru multe din personaje. Opera are structură circulară realizată prin
simetria incipitului și a finalului care descriu drumul de venire si de plecare din satul
Pripas. Acțiunea se desfășoară pe durata câtorva ani în secolul al XX-lea în zona Bistriței
în satul Pripas, Jidovița și Armadia.
Incipitul este specific romanului realist deoarece ne sunt prezentate cronotopul și
personajele, ceea ce conferă veridicitate. De asemenea sugereaza o cadere în infern, spre
tărâmul de jos al existenței umane. Este vorba despre drumul spre Pripas, sat ce este
văzut mai întai ca un spațiu natural, mai apoi ca un spațiu social.
În centrul acțiunii stă personajul Ion, flacău harnic și priceput, dar care confundă
săracia cu lipsa demnității, și hotărăște să ignore ,,glasul iubirii” în schimbul celui al
,,pământului”. Acesta o ia la joc pe Ana cea bogată, în ciuda faptului că el o iubește pe
Florica, cea mai frumoasă dar și cea mai saracă fată din sat. Momentul constituie prima
scenetă semnificativă, căci venirea lui Vasile Baciu pornește conflictul verbal dintre el și
Ion legat de faptul că Ana se va căsători cu George Bulbuc, un alt țăran bogat. Rușinea pe
care Vasile i-o face la horă, în fața satului, va stârni dorința de răzbunare a flacăului, care
la rândul său îl va face pe chiabur de rușinea satului, lăsand-o pe Ana însărcinată pentru a
obține pământul ca zestre.
Ion îl forțează astfel pe Vasile Baciu să accepte căsătoria. La nunta cu Ana, Ion îsi
dă seama că tot pe Florica o iubește. În plus, el nu-i cere acte socrului pentru pământul -
zestre, și simțindu-se înselat, încep bătăile și drumurile Anei de la Ion la Vasile. Preotul
Belciug mediază conflictul dintre Ion si Vasile, în care „biata Ana nu este decât o victima
tragică". Sinuciderea soției nu-i trezește regrete sau conștiința vinovăției, pentru că în
Ana, iar apoi în Petrișor, fiul lor, nu vede decât garanția proprietății pământurilor. Nici
moartea copilului nu-l oprește din drumurile lui după Florica, măritată acum cu George,
astfel că deznodamantul și totodată a doua scenetă semnificativă este previzibilă. George
îl omoară pe Ion și este arestat, Florica rămâne singură, iar averea lui Ion revine bisericii.
Finalul cuprinde rezolvarea conflictelor, fie ele exterioare, între Ion și Vasile Baciu,
sau interioare, între ,,glasul pământului” și ,,glasul iubirii”, prin care eroul, prin moarte,
intră în pământul ce i-a fost atât de drag. Drumul capătă o altă semnificație, în sensul că
de data aceasta marchează ieșirea din lumea imaginată de autor, închizând un cerc în care
s-a consumat tragedia unui sat și confirmându-se simetria cu incipitul.
În opinia mea, “Ion” este un roman care impresionează, atât prin structura narativă,
cât şi prin construcţia personajului eponim. Consider că Ion este un personaj mereu
dominat de dorinţa de a stăpâni şi de a urca pe scara socială iar Liviu Rebreanu se
evidentiază prin construirea unei personalităţi complexe, cu un impact major asupra
cititorului.
În concluzie, "Ion" este un roman realist obiectiv având în vedere acţiunea
complexă la care participă numeroase personaje angrenate în conflicte puternice, ofernid
reprezentarea veridică a vieţii românilor din Ardealul de început de secol XX, o adevărată
monografie a satului transilvănean realizată dintr-o perspectivă obiectivă a unui narator
omniscient care narează faptele la persoana a III-a.