Plumb

George Bacovia

Simbolismul este un curent literar aparut in Franţa in a doua jumătate a

secolului al XIX-lea, ca reacţie împotriva romantismului şi a parnasianismului,
caracterizat prin prezentarea unor stări sumbre specifice omului modern, folosind
simbolul cu rolul de a stabili corespondeţe între planul exterior şi cel interior, al
trăirilor poetului, ceea ce duce la sugestie ca modalitate de transmitere a
mesajului către cititor. Tematica specică: singurtatea, moartea,angoasa,
claustrarea, condiţia poetului într-o societate meschină lipsită de aspiraţii sunt
specifice curentului simbolist. În plus , muzicalitatea deosebită a versurilor
contribuie la transmiterea stărilor de spirit.
George Bacovia este reprezentatul autentic al simbolismului românesc,
opera sa caracterizându-se printr-o sensibilitate dusă până la criză existenială şi
printr-o muzicalitate profundă uneori stridentă.
Viziunea autorului despre lume este una sumbră, apăsătoare, specifică
simbolismului, prezentând o lume împietrită, cenuşie, în care poetul duce o
existenţă siguratică şi apăsătoare. Rezultatul este un cadru exterior în care autorul
se simte un damnat ireversibil.
Tema principală a poeziei este cea a condiţiei poetului într-o societate
lipsită de aspiraţii şi artificială. Alte teme simboliste prezente in operă sunt:
moartea, singurătatea, claustrarea, toate acestea fiind susţinute de motive
literare ce devin simboluri puternice: plumb, sicriu, cavou, mort, flori, aripi, vânt.
Titlul poeziei este simbolul „plumb” care sugerează apăsarea, angoasa,
greutatea sufocantă, cenuiul existenţial, universul monoton, imposibiliatea
evadării. În poezie devine laimotiv deoarece este repetat de şase ori in pozitie
cheie. Titlul reprezintă un metal greu, toxic, izolator, de culoare cenuşie.
Greutatea sa repreintă apăsarea sufletească pe care poetul o simte în legătură cu
cei de afară. Toxicitatea metalului face referire la lipsa comunicării cu cei din jurul
său. Culoarea sugerează lipsa de viaţă, de emoţie, o existenţă monotonă si
artificialitate. În plus, cuvantul „plumb” are un corp fonetic foarte expresiv alătuit
din patru consoane dintre care două dure inchizând între ele vocala „u”
semiînchisă, acest fapt creând senzaţia imposibilităţii scăpării.
Lirismul subiectiv este susţinut de marcile subiective: persoana I a verbelor:
„stam”, „am început” şi persoana I a adjectivului posesiv : „(amorul) meu”.
Din punct de vedere structural, poezia este alcătuită din două catrene, ele
aparţinând celor două planuri: exterior-interior. Între ele se realizează
corespondenţe specifice simbolismului.Planul exterior descrie societatea în
viziunea autorului simbolizată de cimitir şi de cavou. Planul interior se fixează
asupra sentimentelui de iubire a cărui invocare se face cu disperare, fiind şi el
condiţionat de natura mediului înconjurător.
Strofa I srprinde elemente ale planului exterior. Sentimentul transmis este
unul sufocant, apăsător, în care eul liric se simte claustrat.Poezia debutează cu
vebul la mdul indicativ, timpul imperfect „dormeu”, el sugerând o viaţă dusă
neparticiptiv care a existat din totedauna şi nu se va termina vreodată.
Elementele decorului funerar sunt: „sicriele de plumb” , „veşmântul funerar”,
„flori de plumb”, „coroanele de plumb”, acestea reprezentând societatea lipsită
de empatie, izolarea într-o lume mică. „Cavoul” simboliează universul interior în
care mediul înconjurător a căpătat greutatea plumbului. Cuvintele „flori” şi
„veşmânt” sugerează artificialitatea şi împietrirea in plan uman. Eul liric trăieşte
într-o lume mare, deschisă acesteia, aşteptând o comunicare , dar singurătatea îl
macină fiind conştint de ea: „Stam singur în cavou...”. Vântul este singurul elemnt
ce creează dinamism, dar nu pentru a pune viaţa în mişcare, ci pentru a crea
efecte reci care sugereză moarte. Verbul „scârţâiau” creează o stare de nelinişte,
de nemulţumire.
Strofa a doua debuteză sub emnul tragicului construită prin tehnica
simetriei, asociind „sicrielor de plumb” din planul exterior, amorul căzut în somn:
„Dormea întors amorul meu de plumb”. Adejctivul „întors” realizează misterul
poeziei, el semnificând „întoarcerea spre apus”, cum ar spune Blaga, ceea ce
echivalează cu moartea. Poetul încearcă să evadeze dintr-o lume în care este
prizonier strigandu-şi amorul „Si-am început să-l strig”. Moartea este ireversibilă,
idee accentuată prin „Era frig” care amplifică obsesia sfărşitului. „Aripile de
plumb” pesupun „zborul în jos” din care nimeni nu se mai poate ridica. Starea de
solitude a eului liric este sugerată prin repetarea sintagmei „Stam singur”, care
alături de celelate simboluri accentuează starea se pustietate sufletească.
Nivelurile expresivităţii artistice susţin încadrarea operei în curentul
simbolist.
Nivelul stilistic:
 Deosebită simplitate, efect dramatic,accentuat, transimte un mesaj sincer,
aproape dispterat;
 Simbolul central „plumb” asociat metaforelor: „flori de plumb”, „sicrie de
plumb”, „aripilede plumb”, „coroanele de plumb”;
 „Plumb” sugerează tragismul omului modern.

Nivelul lexico-semnatic:
 Pune în evidenţă termenii din câmpul semnatic al morţii: exemple, insistând
astefl asupra ideii de moarte afectivă si creează o atmosferă sumbră
specific bacoviană;
 Vocabualrul simplu creează un mesaj sincer si dramatic;

Nivelul morfologic:
 Majoritatea verbelor sunt statice;
 Timpul imperfect desemnează trecutul nedeterminat, permanenţa unei
stări de angosă: exemple;
 Verbul la perfect compus „am început” şi cel la conjuctiv „să strig”
sugerează disperarea poetului;

În ceea ce priveşte prozodia, „Plumb” are o construcţie riguroasă, care

sugerează prezenţa morţii prin înciderea versurilor cu rimă îmbrăţişată,
măsură fixă de 10 silabe, imabul se îmbleteşte cu amfibrahu.

„Plumb” de George Bacovia este o poezie ce se încadrează in curentul

simbolist prin folosirea sugestiei, a simbolului si a corespondenţelor si prin temele
specifice acestuia: singurătate, moarte, angoasă, condiţia poetului într-o societate
meschină lipsită de aspiraţii.