Baltagul

de Mihail Sadoneanu

Romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu (1880-1961) a aparut in noiembrie 1930 si este un adevarat "poem al
naturii si al sufletului omului simplu, o «Miorita» in dimensiuni mari" (George Calinescu). Versul moto, "Stapane,
stapane,/ Mai chiama si-un cane", argumenteaza viziunea mioritica asupra mortii, careia Sadoveanu ii da o noua
interpretare, aceea a existentei duale ciclice, succesiunea existentiala" de la viata la moarte si din nou la viata.
Titul operei, din punct de vedere morfologic, este format dintr-un substantiv articulat cu articolul hotarat “-ul”
care, in sens denotativ, semnifica un topor cu doua taisuri. In sens conotativ, se concretizeaza motivul labirintului la
nivelul actiunii. Baltagul devine obiect simbolic, ambivalent: arma a crimei si instrumentul actului justitiar, reparator.
Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoviene se regasesc aici: viata pastorala, natura, miturile,
iubirea, arta povestirii, intelepciunea. Tema textului este monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaica
a pastorilor, avand in prim-plan cautarea si pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan.
Naratiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul moniprezent si omniscient reconstituie in mod obiectiv, prin
tehnica detaliului si observatiei, lumea satului de munteni si actiunile Vitoriei. Desi naratorul omniscrient este unic, la
parastasul sotului, Vitoria preia rolul naratorului. Inteligenta si calculata ca “un Hamlet feminin”, ea reconstituie crima
pe baza propriilor deductii si o povesteste veridic celor prezenti, ceea ce ii determina pe criminali sa-si recunoasca
vina in fata satului si a autoritatilor.
Din punct de vedere compozitional, textul este structurat in saisprezece capitolate, urmarind doua coordonate
fundamentale, aspectul realist (reconstituirea monografica a lumii pastorale si cautarea adevarului) si aspectul mitic
(sensul ritual al gesturilor personajului principal). Orizontul mitic include modul de intelegere a lumii de catre
personaje, traditiile pastorale, dar si comunicarea om-natura si mitul marii treceri.
Personajul principal, femeia voluntara, este “un exponent al spetei” in relatie cu lumea arhaica, dar si o
individualitate, prin insusirile sale. Vitoria este o femeie puternica, horatara, curajoasa, lucida. Inteligenta nativa si
stapanirea de sine sunt evidentiate pe drum, dar mai ales la parastas, cand demasca ucigasii. Sotie iubitoare, porneste
hotarata in cautarea barbatului: “era dragostea ei de douazeci si mai bine de ani. Asa-i fusese drag in tinereta Lipan,
asa-i era drag si acuma, cand aveau copii mari cat dansii”. Tipatul dinaintea coborarii cosciugului si gesturile
concentreaza iubirea si durerea pierderii sotului: “Cu asa glas a strigat, incat prin toti cei de fata a trecut un cutremur.
S-a daramat in genunchi, si-a rezemat fruntea de marginea sicriului.” Portretul fizic releva frumusetea personajului
prin tehnica detaliului semnificativ “Nu mai era tanara, dar avea o frumuseta neobisnuita in privire”.
Romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu actiune
concentrata si cu o intriga bine evidentiata. Personajele, puternic individualizate, sunt angrenate in conflicte
puternice, iar structura narativa contureaza o imagine profunda a sufletului taranesc si a vietii patriarhale. Principalul
mod de expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin descriere si indirect, din propriile fapte,
ganduri si vorbe, cu ajutorul dialogului si al monologului interior.