Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”

Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”

Karma, dharma, mokṣa, saṃsāra


- concepte cheie în hinduism

Student:
Ceahlău Gabriel
1. Introducere: Omul hindus
Hinduismul este un mod de viață; el se află dincolo de concepte, idei sau credințe, e un
„fenomen” care te inundă până în adâncul ființei. Nu poți fi hindus dacă nu faci ceea ce zici; așadar
această religie este strâns legată de om și de faptele lui. Hinduismul este privit ca un sistem socio-
religios, însă trebuie precizat că perfecțiunea, Absolutul în religia hindusă este căutat totuși în afara
societății. Aceasta face din hinduism o religie supra-socială, în care concepția despre om „nu se
reduce doar la existența lui socială, chiar dacă aceasta face parte din însăși existența lui” 1. Omului i
se cere depășirea stării sociale pentru a accede la o stare divină: „Religia hindusă cere credincioșilor
săi să se elibereze de legăturile pământești, pentru a putea astfel să aprecieze valorile supreme:
Bunătatea, Adevărul și Eternul”2.
O incursiune în societatea hindusă ne surprinde prin gigantismul orașelor, sărăcia oamenilor și
felul cum ei se complac în starea în care se află; asta e doar în aparență, căci „aceste fenomene de
urbanizare și de industrializare se datorează unei conjuncturi moderne care ocultează structura
fundamentală a societății hinduse”3, structură care este vizibilă numai după o serioasă și amplă
reflecție. Nu poți vorbi așadar despre hinduși și hinduism fără a ști rolul castelor și al zeilor, fără a
cunoaște tradițiile și scrierile, fără a face referire la unii termeni de o importanță capitală, cum ar fi
brahma, karma, mokṣa, dharma, saṃsāra, artha sau kama. Prin urmare, pentru o mai bună și corectă
înțelegere a hinduismului, vom aprofunda în această lucrare patru termeni definitorii pentru religia
hindusă și anume: karma, dharma, mokṣa, saṃsāra.

2. Karma și Saṃsāra, două legi subordonate


În religia hindusă, atunci când moare cineva, se crede că sufletul său se întoarce în alt trup, de
animal sau de om, în funcție de ce fapte a făcut: „forma și condiția particulară, plăcută sau nu, a
renașterii este rezultatul karmei, lege prin care consecințele acțiunilor din timpul unei vieți contează
pentru viața următoare și influențează caracterul celui care s-a reîncarnat”4. Așadar, noțiunea de
karma stă la baza reîncarnării, fiind fundamentală pentru hinduism, ea hotărând ce se întâmplă cu
omul hindus în viața aceasta, cât și după moarte, mai bine zis, după renaștere: „în virtutea legii
karmei, omul se naște sub influențe fatale care vor acționa asupra vieții sale și asupra lui însuși

1
Biardeau, Madeleine, Hinduismul. Antropologia unei civilizații, traducere de Ileana Busuioc, Editura Symposion,
1996, p. 48
2
Religiile lumii, traducere de Filip Bernadette, Editura Aquila, București, 2008, p. 141
3
Marile Religii, coordonator Philippe Gaudin, traducerea Sanda Aronescu, Ediție îngrijită de Marin Bălan, Seria
„Cultură Generală”, Editura Orizonturi, București, 1995, p. 328
4
Religiile lumii, p. 144

1
conform determinărilor generale ale existențelor sale anterioare”5. Literal, „karma” ori „karman”
înseamnă „faptă” sau „fapte”6, „acțiune”7, „ritual”, „rezultat”8, fiind un „substantiv derivat din
rădăcina sanscrită „kṛ”, care înseamnă „a face”, desemnând orice act și îndeosebi actul ritualic”9;
totuși, termenul are înțelesuri foarte variate, de la fapta mentală, fizică, verbală sau chiar fapta ce
există numai în intenție, la activitatea ritualică, ca obligațiile religioase pentru inițierea în
comunitate, cinstirea stămoșilor sau pentru folosul individual: „rezultatele ritualului, care sunt
deasemenea numite „karma”, sunt câteodată interpretate ca „nevăzute” (apurva), adică amânate sau
care nu sunt încă vizibile, în scopul de a explica consecințele aparent întârziate”10. Faptele ritualice
atrag după sine consecințe irevocabile pentru oficianți, participanți, consecințe bune sau rele, ce nu
țin cont de starea interioară sau voința sacerdotului. „Apurva”, este considerat de părintele
Achimescu ca o inovație de excepție, asemănându-l cu conceptul faptelor meritorii al catolicilor:
„această cauzalitate substantivizată ar putea fi imaginată în sensul unui „cont” din care ulterior vei
ridica necondiționat ceea ce ai depus”11. Așadar, în gândirea hindusă, faptele nu se sfârșesc în
momentul în care acțiunea respectivă se termină, ci ele devin noi entități, care vor avea urmări „de
la sine” pentru viața aceasta sau cea viitoare: „legea karmică se fundamentează pe acțiunea
obiectivă a oricărui lucru împlinit, independent de voința sau dorințele ulterioare ale subiectului
aflat în cauză”12.
Trebuie subliniat faptul că noțiunea de karma nu a avut de la început înțelesul actual de forță
motrice a procesului de reîncarnare; prima oară, termenul apare în „Ṛg Veda”, cu sensul de faptă
religioasă, sacrificiu. Se mai pomenește de ea în „Brahmanas”, dar e legată tot de sacrificiu, însă, cu
sensul actual de lege a cauzalității, apare în Upanișade, mai exact în „Bṛhadāranyaka Upaniṣad”
4.4.5: „După faptele omului, după cum se comportă, așa devine. Cine face fapte bune devine bun;
cine face fapte rele devine rău. Orice faptă ar face (karma), el este atins de ea”13.
Karma e strict legea care produce consecințele, ea nu este „recompensă sau pedeapsă”14,
părintele Achimescu asemănându-o cu o necesitate naturală: „Ea poate apare sau dispare, poate să
5
Dicționar Teosofie – Esoterism – Metafizică – Masonerie, traducere din limba franceză de Radu Duma, Editura
Herald, București, p. 128
6
Achimescu, Nicolae, India: religie și filosofie, Editura Tehnopress, Iași, 2005, p. 126
7
The Oxford Dictionary of World Religions, Edited by John Bowler, Oxford University Press, Oxford, 1997, p. 535
8
The HarperCollins Dictionary of Religion, First Edition, General editor Jonathan Z. Smith, Associate editor William
Scott Green, with the American Academy of Religion, HarperSanFrancisco, San Francisco, 1995, p. 622
9
Enciclopedia Religiilor, coordonator Jacques Bersani, traducere Nicolae Constantinescu, PRO Editura și Tipografie,
București, 2005, Glosar, p. XIX
10
The HarperCollins Dictionary of Religion, p. 622
11
Achimescu, Nicolae, op. cit., p. 127
12
Ibidem, p. 127
13
The Oxford Dictionary of World Religions, p. 535
14
Ibidem

2
se amplifice sau să se diminueze, poate conduce la bine și la rău, poate avea drept consecință o
existență celestă sau în adâncurile iadului. Practic, legea karmică acționează asemeni unei necesități
naturale”15. Totuși karma poate fi modificată prin sacrificiu, yajna, omul putându-se chiar detașa de
ea prin cunoaștere, jnāna, aceste aspecte făcând superioară filosofia indiană celei grecești, unde și
zeii se supun „moirei”.
Este interesant faptul că legea karmică nu anulează voința umană, ea dând posibilitatea celor
situați mai jos în societate să se ridice, însă, într-o altă viață; speranța aceasta este în fiecare hindus,
ca făcând binele să renască în ceva mai bun, superior castei în care se află acum. În funcție de
meritele sale, puṇya, omul poate evolua, reîncarnându-se într-un zeu sau alt om dintr-o castă mai
bună, sau involua, devenind animal: „sufletele nu sunt nicidecum fie divine, fie umane, fie animale,
o dată pentru totdeauna, ci li se conferă aceste condiții în funcție de propriile karman”16. Trebuie
spus, deasemenea, că legea karmică nu presupune o predestinare, chiar dacă sufletul tău poartă
pecetea karmei, căci eu-l personal rămâne același: „Sinele real și veșnic al celui care se reîncarnează
rămâne totdeauna dincolo de eveniment, de ceea ce se observă și, întrucât el este adevărata esență a
oricărui individ, este inutilă lamentarea legată de un presupus „destin” sau altul al cuiva”17.
Aspectul legat de noțiunea „sinelui” în hinduism este foarte complex și îl vom dezbate în rândurile
capitolului următor.
Karma îl obligă pe hindus să acționeze, chiar dacă eliberarea vine prin renunțarea la lume și la
fapte, căci „legea karmică este absolut antinomică: ea înseamnă simultan participare și non-
participare, act și non-act”18. Din partea credinciosului hindus se cere mereu acțiune, căci dacă nu
faci nimic, înseamnă că faci rău: „Jertfa este obligatorie (...). În India, unde accentul este atât de
puternic pus pe acțiune, a făptui bine însemnează a efectua acte sacre. Numai faptul de a nu făptui
nimic, - și a înfăptui rău însemnează a nu făptui nimic, - este zadarnic și profan”19.
Așadar hindusul trebuie să participe la lume, să nu devină pasiv, însă roadele faptelor sale
trebuie să-i fie străine; mai precis, el trebuie să acționeze conform statului său în societate, fără a se
abate de la îndatoririle sale, căci altfel se poate strica echilibrul ordinii sacre: „fapta, indiferent de
natura ei, nu trebuie să fie rodul unei intenționalități anume în această privință, ci mai degrabă
expresia autoasumării conștiente, aproape indiferente, a propriului statut, a propriei situații sociale,

15
Achimescu, Nicolae, op. cit., p. 127
16
Ibidem, p. 129
17
Ibidem
18
Ibidem, p. 130
19
Coomaraswamy, Ananda K., Hinduism și Budism, traducere de George Popa, Editura Timpul, Iași, 1997, p. 67-68

3
religioase, etc.”20. Astfel, conștiința omului hindus este eliberată de povara revoltei împotriva celor
mai bogați sau privilegiați, el nefiind preocupat decât să se achite cât mai bine de atribuțiile sale,
indiferent la ce nivel social s-ar afla. Detașarea de faptele și rezultatele acestora îl face pe
credinciosul hindus să acționeze impersonal, ca și cum altcineva s-ar mișca în locul său, iar „dacă
va gândi și va acționa în acest sens, atunci faptele sale nu vor mai crea noi potențialități karmice, nu
îl vor mai conduce și supune în continuare ciclului nesfârșit de reîncarnări”21.
2.1 Saṃsāra – o rătăcire a sufletului
Așa cum am văzut, karma determină un proces al reîncarnărilor, o transmigrație a sufletului, un
ciclu al nașterii și al morții; acest proces poartă denumirea de „saṃsāra” și este dependent de karma,
căci înlănțuirea existențelor succesive „este condiționată de valoarea morală a acțiunilor (karma)”22.
În sanscrită, termenul ar desemna „acțiunea de a rătăci”23, sufletul trecând dintr-o existență în alta
căutând eliberarea. Saṃsāra nu are valențe pozitive, căci sufletul nu trebuie să rătăcească, ci să se
elibereze de acest lanț de reîncarnări; „a rătăci” înseamnă „a pierde drumul, a greși direcția, a nu
mai ști unde se află, a umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze,
să ajungă la țintă”24. Așadar saṃsāra nu este ținta hinduismului, ea având un caracter negativ, fiind
rezultat al ignoranței: „acțiunile împotmolesc ființa omenească în cicluri de metensomatoză
(saṃsāra). Ca și în platonicianism, metensomatoza este văzută ca un proces în întregime rău. Ea
este fructul ignoranței (avidyā), responsabilă de crearea structurilor cosmice și a dinamicii
existenței. Opusă ignoranței, gnosa (jnāna), eliberează descurcând ghemul încâlcit al vieților
noastre”25. Saṃsāra este așadar un proces oarecum „nedorit”26, scăparea din această „roată” a
transmigrației fiind cea care îl eliberează pe credinciosul hindus.

3. Dharma și Mokṣa, două din scopurile vieții


Lumea hindusă se supune unei ordini socio-cosmice veșnice, care „organizează această lume
empirică”27. Această ordine se numește „dharma” și ea se impune pe toate planurile din lumea
văzută, cuprinzând legile naturale și sociale: „tradiții și obiceiuri, justiție, evlavie, merite religioase

20
Achimescu, Nicolae, op. cit., p. 132
21
Ibidem, p. 133
22
Enciclopedia Religiilor, p. XXIV
23
Dicționar Teosofie – Esoterism – Metafizică – Masonerie, p. 221
24
Dicționarul explicativ al Limbii Române, Ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998, p. 893
25
Eliade, Mircea, Culianu, Ioan P., Dicționar al religiilor, cu colaborarea lui H. S. Weisner, Ediția a II-a, traducere din
franceză de Cezar Baltag, Editura Humanitas, București, 1996, p. 149
26
The Oxford Dictionary of World Religions, p. 850
27
Biardeau, Madeleine, op. cit., p. 58

4
și morale etc., nu sunt altceva decât aspecte ale acestei dharma”28. Literal, termenul provine din
rădăcina „dhṛ”29 și înseamnă în același timp „a susține”, „a sprijini”, cât și „„lege”, „datorie”,
„esență”, și „principiu” având sub aspect etimologic, înțelesul de temelie, de sprijin. Este datoria și
împlinirea ei”30. Trebuie precizat că „din punct de vedere istoric, dharma a înlocuit, în India clasică,
noțiunea mai veche de ṛta (comparabilă cu latinescul ritus, rit)”31.
Pentru a înțelege mai bine termenul trebuie subliniat faptul că dharma nu se confundă cu binele,
morala, etc., ci ea este „acțiunea pe care o persoană trebuie să o facă pentru „a menține” sau
„susține” buna funcționare a lumii și a tot ce e în ea”32: „Dharma nu este nici morala, nici binele,
nici dreptul, nici justiția, nici legea. (...) Ea este însuși binele, prin simplu fapt că asigură
continuitatea lumii empirice. Cine nu o respectă se poate aștepta la cele mai cumplite nenorociri.
Dacă societatea în ansamblu va neglija prescripțiile dharmei, lumea va pieri; dar același lucru se va
întâmpla dacă o varṇa nu-și va îndeplini propriile funcții sau va căuta să acapareze funcțiile
celorlalte”33.
Această ordine socială nu face altceva din hindus decât o verigă dintr-un lanț; el nu este privit în
profunzimea sa personală, ci doar ca unul ce aparține unui grup: „dharma nu recunoaște omul așa
cum e el, ca persoană unică, ci numai ca bărbat sau femeie, hindus sau „barbar” (mleccha),
brahman, kṣatrya, vaiṥya sau ṥudra, copil, matur sau vârstnic etc.34”. Așadar, acest lucru determină
o dharma specială pentru fiecare om și mai ales pentru fiecare castă: „pentru brahman, brahman,
funcția sacerdotală; pentru kṣatrya, kṣatra, funcția militară și princiară; pentru vaiṥya, comerțul și
agricultura; pentru ṥudra, slujirea celor trei caste superioare, ceea ce implică supunerea față de
valorile lor”35.
3.1 Kama – datoria femeilor
Pentru omul hindus, există patru scopuri importante ale vieții; alături de dharma, mai există
„artha”, „kama” și „mokṣa”. Dacă dharma se atinge „prin amabilitate, adevăr, ajutorul dat vecinilor,
iubire față de oameni și sacrificiu pentru țară”36, artha se obține atunci când dobândești
„prosperitatea materială și cauți legitimarea succesului”37. Kama, ce semnifică „dorință, dorință

28
Achimescu, Nicolae, op. cit., p. 141
29
Enciclopedia Religiilor, p. XV
30
Dicționar Teosofie – Esoterism – Metafizică – Masonerie, p. 76
31
Enciclopedia Religiilor, p. XV
32
The HarperCollins Dictionary of Religion, p. 315
33
Biardeau, Madeleine, op. cit., p. 59
34
Achimescu, Nicolae, op. cit., p. 142
35
Biardeau, Madeleine, op. cit., p. 63-64
36
Religiile lumii, p. 144
37
Ibidem

5
sexuală, dragoste, iubire abstractă sau personificată”38, este stâns legată de rolul femeii din
societatea hindusă: „condiția umană și statutul femeilor se corelează direct cu această doctrină”39.
Se pare că dragostea este lăsată în seama femeii: „Femeia, mai cu seamă prostituata, trebuie să știe
să satisfacă toate simțurile soțului, amantului sau clientului său”40, dharma sa fiind însăși kama.
Legat de aceasta este și faptul că femeia are obligația de a studia Tratatul despre Kama
(Kamāsutra), singurul la care are acces. Totuși asta nu înseamnă că o femeie hindusă trăiește numai
pentru dragostea bărbatului ei; însă este clar că există o dependență a ei față de bărbat: „femeia este
descrisă în primul rând, la bine și la rău, în raport cu bărbatul său de care depinde, în principal soțul
ei și abia în al doilea rând în calitatea sa de mamă”41. Existența femeii este astfel marcată astfel de
prezența bărbatului, luând forma dragostei senzuale: „datoria lor se rezumă la o formulă: să-și
slujească soțul ca pe zeul lor principal; dar când cunoaștem locul central al dorinței erotice în
legătura conjugală, deducția vine de la sine și nu are nimic teoretic în ea”42.
Toate aceste trei scopuri ale omului se prezintă ca purtătoare ale dorințelor sale naturale, ce se
ascund adâncul ființei sale: „nu există om pe lumea asta care să nu dorească bogăție, nu există rege
care să nu vrea să-și sporească puterea și să-și știe avuțiile la adăpost, nu există ființă umană care să
nu dorească o altă ființă umană”. Interesant este că dorința aceasta a unei alte ființe umane nu
înseamnă că trebuie să dorești neapărat o persoană de alt sex: „în particular, dorința erotică include
și dorința homosexuală, care trebuie șă-și găsească și ea împlinirea și căreia, în principiu, nu i se
opune nici un tabu”43.
3.2 Mokṣa – scopul final
Cel mai important scop al vieții hindusului este fără îndoială „mokṣa”, acea eliberare finală din
lanțul reîncarnărilor despre care am mai vorbit. Ea este „eliberarea de materie”44, „desprinderea
defintivă de tot ce te leagă de această lume”45. Pentru a atinge mokṣa, omul trebuie „să depășească
ignoranța (avidyā) și dorințele”46 sale proprii. Sunt trei căi de a face acest lucru: „karmamārga
(calea faptei), jnānamārga (calea cunoașterii) și bhaktimārga (calea iubirii devoționale)”47. Dintre

38
Dicționar Teosofie – Esoterism – Metafizică – Masonerie, p. 126
39
Achimescu, Nicolae, op. cit., p. 143
40
Biardeau, Madeleine, op. cit., p. 69
41
Achimescu, Nicolae, op. cit., p. 143
42
Biardeau, Madeleine, op. cit., p. 66
43
Ibidem, p. 62
44
Dicționar Teosofie – Esoterism – Metafizică – Masonerie, p. 165
45
Religiile lumii, p. 144
46
The Oxford Dictionary of World Religions, p. 650
47
Achimescu, Nicolae, op. cit., p. 144

6
acestea numai ultimele două pot conduce cu adevărat la eliberare, bhaktimārga, calea iubirii față de
un Dumnezeu personal, fiind însă cel mai sigur drum48.
Jnānamārga are și ea o importanță aparte în Hinduismul clasic; este cea care ne duce spre
realitatea ultimă, spre adevăratul nostru sine: „realitatea ultimă, Absolută, este nemuritoare,
neschimbabilă, nenăscută, ea transcede văzul, auzul și gândirea discursivă, ea nu trebuie înțeleasă ca
obiect al cunoașterii sau conținut al lucrurilor, fiindcă ea este incognoscibilă, deși reprezintă izvorul
oricărei cunoașteri”49. Cunoașterea sinelui presupune lepădarea ignoranței; așa cum pentru
creștinism păcatul strămoșesc este neascultarea, pentru indieni păcatul capital este ignoranța,
avidyā, care se traduce prin „ignorarea faptului că ceea ce noi considerăm eul nostru și acționăm
egocentric în numele lui, deci întru rău, nu este adevăratul nostru sine”50. Ignoranța ne ține captivi
în această lume și este și sursa oricărei suferințe: „aceasta ne aruncă în mecanismul samsaric al
lumii fenomenale, iar noi, în loc să ne detașăm de ea ca de ceva străin și amăgitor, ne avântăm în
vâltoare prin faptă (karma) îmbrânciți de dorință”51. Suferința apare deoarece dorințele niciodată nu
se termină, iar îndeplinirea lor nu este mereu posibilă.
Cunoașterea, jnāna, care se face doar alături de un cunoscător, ṛṣi, este „însăși revelația
sinelui”52; nu poți vorbi de ea ca de o cunoaștere senzuală, ci „este vorba de un antrenament
sistematic în vederea experierii acestei structuri abisale a sinelui”. Pentru descrierea acestui
fenomen se folosesc expresiile de jnāna, Realitate ultimă, stare supremă de conștiință sau turiya,
însă trebuie să știm că starea acesta iese din orice tipar al vreunei definiții sau terminologii: „este
imanentă și transcendentă, simultan non-imanentă și non-transcendentă și tot la fel, nici o
combinație a ambelor. (...) Este vorba, practic, de o afirmare și negare simultană, care are drept scop
accederea spre un nivel superior al conștiinței, la care atât afirmația cât și negația nu-și mai au nici
un rost”53.
Sinele, în viziunea hindusă, are o importanță covârșitoare, căci prin aflarea lui, omul ajunge la
starea de „mokṣa”: „Sinele, adevăratul nostru Eu, (...) fragment din Unul Primordial, din Absolutul
nediferențiat, însemnează ceea ce se află dincolo de fenomen, dincolo de lanțul interdependențelor
cauzale, ceea ce nu este contaminat de lume”54. Eliberarea este așadar o experiere a acestui Sine,
fără ca ființa noastră să cunoască o schimbare existențială: „Mokṣa nu înseamnă o nouă creație, ci

48
Ibidem
49
Ibidem, p. 145
50
Coomaraswamy, Ananda K., op. cit., p. 18
51
Ibidem
52
Achimescu, Nicolae, op. cit., p. 145
53
Ibidem, p. 146
54
Coomaraswamy, Ananda K., op. cit., p. 21

7
doar recunoașterea adevăratei Realități – de altfel, dintotdeauna prezentă – ca Sinele
atotcuprinzător; este regăsirea bruscă, prin intuiție, a propriului sine și, prin aceasta, a Sinelui
Universal”55. Mokṣa a mai fost clasificată ca „întoarcerea în primordialitate, dincolo de lume, de
creație, de Dumnezeu, de orice început, de orice manifestare (...): Deitatea nediferențiată”56.
Identitatea celui care a atins eliberarea, jivanmukta, este imposibil de definit, el fiind descris ca unul
care, „murind enstatic de nemurire (...), se atinge de puritatea absolută a increatului, a nenăscutului,
a nedevenitului, în lumina nediferențiatului, în Brahman”57.
Unii au văzut o asemănare între mokṣa, ca mântuire a hindușilor din lanțul samsaric și
„mântuirea” creștină58, însă trebuie precizat că între cele două există o deosebire clară, ele neavând
nimic în comun: „Mokṣa este o realitate care transcede istoria, este o realitate metafizică,
supralogică și atemporală, în vreme ce mântuirea creștină este o realitate istorică, temporală, ca și o
realitatea materială”59.

4. Concluzii
Lumea hindusă surprinde nu numai prin adâncimea gândului și bogăția spiritului, ci și printr-o
organizare socială și administrativă extrem de riguroasă și minuțioasă. India este un tărâm al
filosofiei, în care filosofia și religia au rămas întotdeauna în contact, cele două fiind complementare.
Spațiul social și spiritual al Indiei este seducător, fiind total deosebit de cel occidental: „filosofia
indiană este fascinantă pentru că răstoarnă multe din concepțiile noastre despre om, despre lume,
despre existență în general, concepții pe care ni le-a imprimat precumpănitor gândirea greacă”60.
După cum am văzut, omul hindus este „închis” în casta lui, de care nu se poate desprinde decât
într-o altă viață; renașterea se face după calitatea faptelor săvârșite în viața anterioară, determinân-
du-l pe om să renască într-o viață de fericire sau de chinuri. Această lege severă, după cum am
văzut, poartă denumirea de karma, de care credinciosul trebuie să scape, deoarece ea conduce la altă
dimensiune oarecum nefolositoare și anume saṃsāra, lanțul nesfârșit al reîncarnărilor. Condamnat
la a face fapte bune, omul trebuie totuși să se detașeze de ele, acționând ca „din afară”, adică
impersonal, în funcție de rolul pe care îl are în societate, folosindu-se de cunoaștere, jnāna. Această
detașare, care îl face să distingă Sinele Universal de cel propriu, îl face să se elibereze din circuitul
samsaric, atingând starea numită mokṣa. Toate acestea se încadrează într-o ordine universală,
55
Achimescu, Nicolae, op. cit., p. 147
56
Coomaraswamy, Ananda K., op. cit., p. 22
57
Ibidem, p. 21-22
58
Dicționar Teosofie – Esoterism – Metafizică – Masonerie, p. 166
59
Achimescu, Nicolae, op. cit., p. 148
60
Coomaraswamy, Ananda K., op. cit., p. 5

8
numită dharma, care este „factorul ce menține ordinea cosmică orientată în direcția cea bună,
amintind că omul este chemat să se contopească în Totul nediferențiat unde noțiunea de ordine
cosmică nu mai are sens. (...) Ea constă în ierarhia corectă a celor patru varṇa și a bunei lor
articulări”61.
Omul hindus este legat de aceste concepte fundamentale pentru religia indiană, ele făcând parte
din însăși ființa sa. Astfel, pentru el, acestea toate nu înseamnă doar concepte de natură teoretică, ci
ele sunt însăși trăirea și existența lor de toate zilele: „de fapt, pentru ei, este vorba mai degrabă de
un sentiment, de o intuiție, decât de un articol de credință”62. Așadar, stăpânirea acestor concepte,
de karma, saṃsāra, dharma și mokṣa este esențială pentru cunoașterea cu adevărat a hinduismului și
a credinciosului hindus, fără aprofundarea lor nedeslușindu-se decât în mică parte adâncimea
religiei hinduse.

61
Biardeau, Madeleine, op. cit., p. 59-60
62
Achimescu, Nicolae, op. cit., p. 134

9
Bibliografie

1. Achimescu, Nicolae, India: religie și filosofie, Editura Tehnopress, Iași, 2005


2. Biardeau, Madeleine, Hinduismul. Antropologia unei civilizații, traducere de Ileana Busuioc,
Editura Symposion, 1996
3. Coomaraswamy, Ananda K., Hinduism și Budism, traducere de George Popa, Editura
Timpul, Iași, 1997
4. Marile Religii, coordonator Philippe Gaudin, traducerea Sanda Aronescu, Ediție îngrijită de
Marin Bălan, Seria „Cultură Generală”, Editura Orizonturi, București, 1995

5. Enciclopedia Religiilor, coordonator Jacques Bersani, traducere Nicolae Constantinescu,


PRO Editura și Tipografie, București, 2005
6. Religiile lumii, traducere de Filip Bernadette, Editura Aquila, București, 2008
7. Dicționar Teosofie – Esoterism – Metafizică – Masonerie, traducere din limba franceză de
Radu Duma, Editura Herald, București
8. Dicționarul explicativ al Limbii Române, Ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic,
București, 1998
9. Eliade, Mircea, Culianu, Ioan P., Dicționar al religiilor, cu colaborarea lui H. S. Weisner,
Ediția a II-a, traducere din franceză de Cezar Baltag, Editura Humanitas, București, 1996
10. The HarperCollins Dictionary of Religion, First Edition, General editor Jonathan Z. Smith,
Associate editor William Scott Green, with the American Academy of Religion,
HarperSanFrancisco, San Francisco, 1995
11. The Oxford Dictionary of World Religions, Edited by John Bowler, Oxford University Press,
Oxford, 1997

10