https://www.scribd.

com/document/87757037/Ho%C5%A3ii-de-inven%C5%A3ii-celebre

Hoţii de invenţii (celebre)

1. Galileo Galilei

Gal-Gal, cum este numit în comunitățile științifice, a fost un astronom italian,

fizician şi matematician. Întrebați orice student de la o universitate decentă, cu ce-i
este datoare lumea domnului Galilei şi răspunsul va fi cu siguranță “telescopul”. Dar
Galileo nu a inventat telescopul, iată problema. La începutul secolului 17, nimeni nu
privea cu atâta insistență stelele, cum o făcea olandezul pe nume Hans Lippershey.
În 1608, operând cu două lentile şi un tub gol, Lippershey a inventat primul
telescop din lume şi a încercat să-l breveteze, dar inventatorul a fost refuzat din cauze
necunoscute. Un an mai târziu, despre lucrarea maestrului olandez a aflat Galileo şi,
folosind schițele acestuia, a proiectat propriul telescop, care oferea o mărire ușor mai
mare decât aparatul lui Lippershey. Atenție, Lippershey este şi inventatorul
microscopului (1609). Ca urmare, în onoarea “inventivului” Galilei sunt numiți patru
sateliți ai lui Jupiter, iar cu numele lui Lippershey e numit doar un amărât crater de pe
Lună.

Pagina 1 din 16
 2. Alexander Fleming

Alexander FLEMING Ernest DUCHESNE

Sir Alexander Fleming, în conformitate cu opinia publică, a dat lumii primul
antibiotic – penicilina. Există o legendă melodramatică în acest sens, cum că tatăl lui
Fleming a salvat un băiat de la înec şi în semn de recunoștință, tatăl copilului salvat i-
a plătit lui Alexander Fleming studiile. După terminarea institutului de medicină,
Fleming a descoperit penicilina şi l-a vindecat de pneumonie pe Winston Churchill.
Ei bine, Churchill ar fi fost chiar acel băiețel scos din apă de Fleming senior. Povestea
e frumoasă, dar e o minciună. În primul rând, Churchill nu a fost tratat cu penicilină,
şi doi, Fleming nu a inventat-o. Triburile din Africa de Nord utilizau proprietățile
curative ale mucegaiului penicilinic cu 1000 de ani înainte de Fleming. Iar în 1897,
Ernest Duchesne a aplicat mucegaiul pentru tratamentul febrei tifoide pe cobai. Dar
când acesta a raportat acest lucru mai marilor comunității medicale, nimeni nu l-a luat
în serios, din cauza vârstei sale tinere şi pasiunii ciudate (pentru acele timpuri) pentru
cobai. Prin urmare, tânărul medic nu a primit nici brevetul, fiind apoi înrolat în
armată şi abandonând căutarea penicilinei. Duchesne a murit în 1912 de o boală care
ar fi putut fi vindecată cu antibiotice. Când Fleming a “inventat” penicilina, el nici
măcar nu a bănuit despre potențialul ei curativ. Proprietățile antimicrobiene au fost
studiate de către alți specialiști.
3. Alexander Graham Bell
Domnul Bell a fost un om foarte bun şi multi ani din viață și i-a dedicat lucrului cu
oamenii surzi. Soția şi mama sa au fost surde.

Pagina 2 din 16
 Prin urmare, este foarte ciudat că Alexander Graham Bell și-a găsit timp pentru a
inventa telefonul. Prea ciudat, deoarece a făcut-o… nu el, ci un italian pe nume
Antonio Meucci. În 1860, Meucci a prezentat pentru prima dată un model de lucru al
telefonului, numit “teletrofono”. 11 ani mai târziu, în America, Signor Antonio şi-a
patentat invenția, iar în 1874 nu a mai avut suficienți bani pentru prelungirea
brevetului, în schimb a avut destulă inteligență pentru a inventa… filtrul de cafea.
Doi ani mai târziu, Bell a patentat propria versiune a telefonului. Meucci a încercat să
argumenteze, să dea în judecată, a trimis la Oficiul de Brevete desenele sale vechi,
dar acestea au fost rătăcite de poștă. Bârfele susțin că la dispariția misterioasă a
documentelor a contribuit însuși Alexander Graham Bell.
4. Albert Einstein

Einstein vs. Tagore! Există Dumnezeu Henri Poincaré

În toate cărțile de știință se scrie că anume el, Omul Secolului (după revista
“Time”), a inventat teoria relativității. Şi pentru aceasta ar fi fost fotografiat împreună
cu … Dumnezeu. De fapt, cea mai mare parte a teoriei relativității a fost dezvoltată
de Henri Poincaré. La sfârșitul secolului al 19-lea, el era expertul-șef privind “toate
cele relative”, dedicând subiectului mai mult de 30 de cărți şi 500 de monografii.

Dar niciodată numele său nu a fost menționat de către Einstein, atunci când în
1905 a publicat articolul său epocal “Despre electrodinamica corpurilor în mișcare”.
De ce această lipsă de atenție la “legăturile directe”? Poate că Einstein nu a citit nici o
singură lucrare de Poincaré şi şi-a dezvoltat teoria pe loc drept? Astăzi, 105 ani mai
târziu, este greu să răspundem la asemenea întrebări dificile. Nu mai există martori şi

Pagina 3 din 16
până şi cenușa lui Einstein a fost împrăștiată de vânt cu o jumătate de secol în urmă.
Iată şi alte informații:
http://www.atacdeconstanta.ro/

PRIMA PAGINĂ SPECIAL ACTUALITATE DEZVĂLUIRI DOSARE POLITICĂ JUSTIŢIE BIOGRAFII NEROMANŢATE ATAC DE CONSTANŢA

Acasă | Controverse | Albert Einstein – un hoț genial

http://www.atacdeconstanta.ro/articole/3780-albert-einstein-–-un-hoţ-genial.html

Albert Einstein – un hoț genial

Articol de: Emil Goga la data: 12/08/2012 13:32:00
În 1999 analizele științifice şi istorice despre
nașterea teoriei relativității au condus la
concluzia clară că adevăratul creator al
teoriei a fost Henry Poincaré şi că lucrarea
lui Einstein a fost un plagiat. Este greu de
înțeles cum Einstein a elaborat o teorie de
asemenea amploare în doar câteva săptămâni
în condițiile în care anterior nu publicase
nimic în acest sens.
În ultimii ani au fost descoperite două noi elemente semnificative:
a) absența recenziilor a două texte majore a teoriei lui Poincaré în Analele de
Fizică germane, în ciuda meticulozității nemțești, a altor trei texte despre studiile sale
din 1905, fiind recenzate doar diverse texte științifice de mai mică importanță.
b) ignorarea aparent deliberată a trei studii majore despre relativitate prezentate de
fizicianul francez la seminarul „teoria electronului”, organizat în iunie/iulie 1905 la
Universitatea din Göttingen. Primul text reprezintă faimoasa notă relativistă către
Academia din Paris despre dinamica electronilor, al doilea era memorandumul trimis
lui Hendrik Lorentz în mai 1904, iar al treilea descria principiile relativității susținute
de Poincaré la Conferința Mondială de Științe din Saint-Louis, din septembrie 1904.
Mai mult de atât, în ianuarie 1905, Societatea de Matematică din Göttingen a
organizat un seminar tocmai despre teoria relativității enunțată de Poincaré.
Apariția acestei situații trebuie însă căutată în relațiile tensionate existente între
Franța şi Germania la începutul secolului XX. David Hilbert, invidios pe
descoperirile lui Poincaré a decis să reacționeze, organizând o mașinațiune cu scopul
de a oferi Germaniei laurii muncii francezului. Iar cum riscurile se dovedeau a fi
imense, era nevoie de o persoană care să şi le asume. Acea persoană a fost un mărunt
funcționar la Oficiul de patente şi brevete din Berna, Albert Einstein.
Universitatea din Göttingen, la care au studiat Gauss, Riemann sau Lejeune-
Dirichlet era considerată la acea dată polul mondial al matematicilor şi al cercetărilor

Pagina 4 din 16
științifice. În 1905 universitatea se afla sub conducerea lui David Hilbert, un
matematician de prim rang. În acel an premiul Bolay pentru matematică a fost pierdut
de Hilbert în favoarea lui Henry Poincaré, lucru care a născut o imensă frustrare în
mediile academice germane. Arnold Sommerfeld, Herglotz şi Wiechert au încercat
pe parcursul toamnei lui 1904 şi iernii următoare să publice trei lucrări despre
electronul superluminic, electronul care se mișcă cu o viteză superioară luminii în
vid, în jurnalul universități. Sommerfeld, fizicianul care a îmbunătățit modelul de
atom descoperit de Niels Bohr pentru a fi compatibil cu relativitatea şi mecanica
cuantică, a publicat chiar şi într-o revistă olandeză un studiu în care concluziona că
”transformările lui Lorentz”, o ipoteză revoluționară a cunoscutului fizician olandez,
nu poate fi folosită. În aceste condiții, în mijlocul pregătirilor pentru seminarul din
vara lui 1905, a apărut nota lui Poincaré care postula clar şi argumentat: nici un corp
material nu poate depăși viteza luminii în vid. David Hilbert s-a văzut astfel obligat
să prezerve autoritatea instituției pe care o conducea, luând trei decizii extreme de
importante:
- să ignore sistematic studiile lui Poincaré şi cele adiacente lor.
- să solicite ajutorul lui Max Planck, directorul Analelor de Fizică, o publicație
deosebit de influentă, ca notele lui Poincaré să nu apară în rubricile acesteia.
- să caute un german care să-şi asume riscurile unui eventual proces prin
publicarea rezultatelor lui Poincaré sub semnătura sa. Acesta s-a numit Albert
Einstein, iar motivațiile pentru care el a fost cel ales au fost, se pare, următoarele:
- a plagia ceva implica automat excluderea din mediul științific, ori Einstein era un
simplu funcționar fără veleități.
- Hermann Mincovski, evreu lituanian şi șef al departamentului de matematici din
cadrul universității îl cunoștea pe Einstein, pe care l-a avut elev între 1896-1900.
- Max Planck şi Einstein au corespondat o vreme despre teoria cuantică.
- Einstein a scris între anii 1902-1904 diverse lucrări despre termodinamică, părând
că ar avea anumite cunoștințe în acest domeniu.
- Soția sa, Mileva Marici era o fiziciană respectată.
Manipularea a funcționat, iar pentru Einstein a însemnat o incredibilă șansă de a-şi
promova şi propriile idei, cunoscute la Göttingen şi Berlin ca fiind la rândul lor
plagiate şi care nu-şi găsiseră susținere până în acel moment. În toamna lui 1905,
imediat după publicarea așa-ziselor teorii ale lui Einstein, Max Planck organizează un
colocviu internațional în care îl numește pe acesta ”noul Copernic”.
Adevăratul Einstein
Albert Einstein era departe de a fi un geniu. Considerat retardat mintal din cauza
incapacității sale de a vorbi până la vârsta de 5 ani, încă din primii ani de școală el a
dovedit slabe calități. La vârsta de 15 ani, a părăsit băncile școlii fără nici o diplomă.
Einstein însuși recunoștea într-un ziar al școlii că e lipsit de imaginație şi abilități
practice. În 1895 pică un simplu examen de intrare la Politehnica din Zurich, singura
instituție care nu cerea dovada absolvirii cursurilor liceale. Examenul era constituit
din probleme de matematică, pe care Einstein nu le-a putut rezolva. A urmat o școală

Pagina 5 din 16
economică mai modestă, la Aarau, sperând ca după absolvire să prindă un post
academic. Incapabil să finalizeze cursurile unei școli, cum şi-ar fi dorit, şi descurajat
de recomandările profesorilor de a nu-şi continua studiile, se angajează, cu ajutorul
unui coleg şi prieten, Marcel Grossmann, viitor coautor al teoriilor sale, la Oficiul
de Patente din Berna. A fost angajat ca expert tehnic gradul trei, abia în 1906, la un
an după elaborarea celebrelor sale lucrări, fiind ridicat la gradul doi. Activitatea sa în
cadrul oficiului nu era, cum s-ar putea crede, bazată pe fizici cuantice sau teorii ale
fizicii, ci viza revizuirea zilnică a documentației tehnice a diferitelor patente. A lucrat
la oficiu până în 1909, perioadă în care a încercat fără succes să prindă o poziție în
cadrul unei universități. Surprinzător, în condițiile unui program încărcat, fără acces
la orice lucru asociat unei lucrări academice, Einstein a elaborat în timpul său liber
patru eseuri despre mecanica cuantică pe care le-a publicat în 1905. Neputând să
ofere o justificare a acestei situații, Einstein lăsa să se înțeleagă că o parte din idei i-
au venit în somn şi că documentele care au condus la dezvoltarea tezelor sale s-au
pierdut din cauza războiului, deși acea perioadă o petrecuse într-un stat neutru,
Elveția. Abia în 1909 Einstein primește un post universitar insignificant, profesor
asociat de fizică teoretică la Universitatea din Zurich, adevărata sa carieră constând în
cea de jurnalist la o publicație evreiască, timp de alți 10 ani. Căsnicia cu Milena
Marici a durat până în1919, iar cei doi băieți rezultați au fost diagnosticați ca ambii
suferind de schizofrenie, o boală ereditară. Pe lângă Poincaré, Einstein s-a mai
“inspirat” şi din studiile lui Hendrik Lorentz, Olinto di Pretto, care în 1903, publica în
revista științifică Atte, celebra formulă e=mc2, Heinrich Hertz sau scoțianul James
Maxwell. În 1953, Edmund Whittaker publică o carte, ”Teoria relativității lui Lorentz
şi Poincaré”, în care demonstrează cu documente cum s-a dezvoltat teoria, istoria sa
precum şi sursele primare plagiate de Einstein în lucrările sale. Reacția acestuia, încă
în viață, la acuzele aduse a fost aceeași cu aportul său real în domeniul fizicii:
inexistentă.
Tag-uri: Albert Einstein (1) Henry Poincaré (1) hoț genial (1) plagiator (1) E=mc2 (1)
Vezi și https://plus.google.com/114089540897211907047/posts/8VWRHDDPB7B

5. Thomas Edison
Magicianul pe a cărui nume sunt înregistrate 1093 de brevete. Adică “cel mai
prolific inventator “? Una dintre cele mai cele “invenții” ale lui Thomas Alva Edison
este considerat becul. De fapt, acest minunat dispozitiv inventat a fost inventat de
oricine altcineva. O mulțime de oameni în secolul al 19-lea s-au perindat cu ideea de
lampă incandescentă, dar primul care într-adevăr a inventat-o, a fost un
anume Heinrich Goebel(1şi s-a întâmplat acest miracol în 1854.

1
Heinrich Göbel, mai târziu, Henry Goebel (20 aprilie 1818 - 4 decembrie 1893), născut în
Springe, Germania, a fost un mecanic de precizie și de inventator. În 1848 a emigrat la New York,
unde a locuit până la moartea sa. El a primit cetățenia americană în 1865.
În 1893, revistele și ziarele au raportat 25 de ani mai devreme, Göbel a dezvoltat becuri
incandescente comparabile cu cele inventate în 1879 de Thomas Edison Alva. Göbel nu a aplicat
pentru un brevet.
În 1893, Edison Electric Light Compania a dat în judecată trei producători de lămpi cu
incandescență pentru încălcarea de brevete Edison's. Apărarea acestor societăți au susținut că

Pagina 6 din 16
 Goebel a încercat să vândă ideea şi desenele lui Edison, dar acesta a spus că sunt
total neinteresante. Curând Goebel a murit şi domnul “cel mai prolific inventator” a
cumpărat hârtiile prețioase pentru câţiva bănuți de la văduva lui Heinrich. Mai mult,
cu un an înainte de “invenția” lui Edison, un alt bec a fost inventat de un bărbos
englez, Sir Joseph Swan Wilson(2.

Edison a fost nevoit să şi-l facă partener. Pentru trecerea sub tăcere a drepturilor
sale, Swan a primit o sumă bună în dolari. Şi liniștit, a trăit confortabil până la
brevetul lui Edison a fost anulat din cauza aceleiași invenții de Göbel 25 de ani mai devreme, care a
ajuns să fie cunoscut sub numele de " apărarea Göbel ".
2
Sir Joseph Wilson Swan (n. 31 octombrie 1828 la Bishopwearmouth, Sunderland - d. 27 mai
1914 la Warlingham, Surrey) a fost un fizician și chimist britanic. Este considerat unul dintre
inventatorii lămpii cu incandescență, invenție pe care a prezentat-o în fața Societății Literar-
Filozofice din Newcastle upon Tyne la 18 decembrie 1878, dar a patentat-o doi ani mai târziu, la 27
noiembrie 1880.
Locuința sa, din Gateshead, a fost prima casă din lume ce a beneficiat de o astfel de sursă de
iluminat, iar prima clădire publică iluminată cu ajutorul invenției sale a fost Teatrul Savoy din City
of Westminster.

Pagina 7 din 16
bătrânețe, fără să mai viseze la laurii “iluminatorului omenirii”.
6. Frederick Banting şi Charles Best vs. Nicolae Paulescu
NICOLAE PAULESCU – INSULINA, O DESCOPERIRE ROMÂNEASCĂ
FURATĂ
Motto:
“În ce mă privește, eu afirm sus şi tare că sunt tot atât de sigur de
e x i s t e n ț a s u f l e t u l ui , c â t d e o r i c a r e a l t a d e v ă r d o v e d i t d e ș t i i n ț a
e x p e r i m e n t a l ă . Ş i n u e s t e v or b a a i c i d e o s i m p l ă c o n v i n g e r e , c i d e o
c r e d i n ț ă a d â n c ă , d o b â n d i t ă î n m o d ș t i i n ț i f i c . ” (N. Paulescu)

Charles Herbert Best, Frederick Banting vs. Nicolae Paulescu

ORI DE CÂTE ori încercăm să ne reprezentăm un popor o facem prin
reprezentanții săi cei mai de seamă. Cine sunt românii? Cum au contribuit ei la
evoluția omenirii? Acestea sunt întrebări firești ale celor care vor să ne cunoască cu
adevărat. Din păcate, tocmai calitatea de a fi români i-a împiedicat pe multi dintre
mari noștri oameni de cultură și știință de a accede la “recunoaștere internațională”.
Această “piedică” nu este însă una întâmplătoare, pentru că, să nu uităm, orice
descoperire științifică aduce cu sine uriașe câștiguri bănești.
Este și cazul lui Nicolae Paulescu (1869-1931), românul care a descoperit pentru
prima dată insulina, utilizată în tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvat milioane
de vieți. Enciclopediile îi prezintă însă, la acest capitol, pe doi “eroi canadieni”
Frederick Banting și Charles Best care, în 1922, aveau să primească Premiul Nobel,
în dauna lui Paulescu. Cei 30 de ani de muncă și stăruință în laborator ai profesorului
au fost furați de cei doi tineri canadieni, care luaseră cunoștință de munca românului
din publicațiile vremii. În baza articolelor acestuia, ei au reușit să izoleze insulina și
să o folosească în tratarea unui pacient. Cu 8 luni înainte, Paulescu publicase în
revista de specialitate belgiană rezultatele cercetărilor sale sub titlul:
“Recherches sur le rôle du pancréas dans l’assimilation
nutritive”.
Doar că n-o numise insulină, ci pancreină. Însă, în 1916, pe când se afla în stadiul
final al cercetării, trupele germane ocupaseră Bucureștiul. A trebuit să-şi amâne
anunțarea rezultatelor definitive. De ce nu a fost recunoscut meritul lui Paulescu?
Există un complex de factori, dar doi dintre aceștia prevalează:

Pagina 8 din 16
 1. Nicolae Paulescu figurează în Raportul privind holocaustul în România pe lista
“antisemiților”. Iată cum îl prezintă un fragment din acest raport: “După primul
război mondial, Cuza [e vorba de A. C. Cuza, liderul Ligii Apărării Naţional-Creștine,
n.a.] a împletit în litaniile sale teme din antisemitismul creștin şi noi interpretări
bazate pe teologia creștină şi pe filosofie. În acest sens a fost influențat de Nicolae C.
Paulescu (1869-1931), profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti,
specialist de talie mondială în domeniul biochimiei şi al psihologiei. Paulescu era de
asemenea un autodidact într-ale filosofiei, pe care a folosit-o ca armă antisemită, şi,
ca şi Cuza, a semnat diverse lucrări pseudo-științifice care au servit drept vehicule
pentru răspândirea urii rasiale şi religioase. Paulescu a fost co-director la ziarul lui
Cuza inaugurat în 1922, Apărarea Naţională, unde a şi publicat articole regulat.
Cărțile şi articolele scrise de el urmăreau să contopească teologia, medicina şi știința
într-o “fiziologie filozofică”, care în realitate era doar o cale prin care își putea
exprima antisemitismul obsesiv, făcând ca aceste puncte de vedere să fie foarte
atrăgătoare pentru Cuza. Paulescu a găsit originea perfidiei evreiești în Talmud,
stabilit de el ca fiind instrumentul de exterminare a celorlalte națiuni (“exterminarea
sistematică şi totală”), dar şi în Cahal, care punea la cale în secret dezastrele ce
afectează restul omenirii. Deși nu putea să anticipeze existența lagărelor de
exterminare naziste, condamnarea evreilor era la Paulescu atât de totală încât a ridicat
posibilitatea ‘exterminării paraziților nefaști’, la fel cum ‘sunt omorâți păduchii’.
(‘ P u t e m o ar e s ă - i e x t e r m i n ă m – c u m b u n ă o a r ă s e u c i d p l o ș n i ț e l e ?
A c e s t a a r f i m i j l o c u l c e l m a i c o m o d d e a n e s c ă p a r e p e d e d e e i ’ ).
Este interesant că nu numai Cuza a fost influențat de Paulescu, ci şi tânărul
Codreanu, viitor fondator al Gărzii de Fier, a recunoscut puternicul impact al ideilor
lui Paulescu în dezvoltarea sa. ”În 1923, el a fost co-fondator al L.A.N.C. alături de
profesorul A. C. Cuza, de la care se va forma mai târziu Legiunea Arhanghelului
Mihail a lui Codreanu. Paulescu era un erudit în adevăratul sens al cuvântului,
cunoștea mai multe limbi străine şi cânta la pian. Cercetările sale medicale l-au
condus, printre altele, la concluzii privind rasele umane, publicând studiul
“Degenerarea rasei evreiești”(1930). A scris numeroase articole pe tema “chestiunii
evreiești”, dar şi cartea “Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria”. În
prefața unei ediții a acestei cărți, Gh. Buzatu scrie: ”Paulescu şi-a atras nu numai
fulgerele cercurilor interesate ori vizate, dar, mai grav, a fost pur şi simplu
monitorizat în planul lumii științifice internaționale, fiind eliminat din cursa pentru
Premiul Nobel. (…) Este interesant că, şi după 1989, s-a încercat şi se încearcă,
precum şi în cazurile Nae Ionescu, Mircea Eliade, Petre Ţuţea, Emil Cioran,
Constantin Noica, inclusiv Mihai Eminescu – menținerea savantului pe aceeași lista
infamă şi pentru același motiv. Dar totul a fost şi este în zadar! Căci reinstalarea lui
N. C. Paulescu în centrul atenției noastre nu a mai putut fi blocată, iar argumentele
contrarii, ținând de ridicolul limbaj al i n t r ăr i i R o m â n i e i î n E u r o p a , s-au
dovedit facil de demontat şi false”. În 2004 trebuia să se dezvelească o placă
comemorativă şi un bust la spitalul parizian unde profesorul Paulescu lucrase între
1891-1894. Apariția în ziarul “ L e M o n d e “ a unui articol în care se arăta că
profesorul Paulescu a avut atitudini antisemite au zădărnicit toate aceste eforturi. În
articol, se recunoaște totuși că el a descoperit insulina (sic!).

Pagina 9 din 16
 2. Brevetarea insulinei ca descoperire a lui N. C. Paulescu şi acordarea premiului
Nobel ar fi adus uriașe sume de bani lui şi statului român, pentru că brevetul trebuia
cumpărat de o companie producătoare de medicamente. Ca întotdeauna, acuzațiile de
“antisemitism” şi “negare a holocaustului” ascund importante interese materiale şi
strategice. Brevetul obținut de cei doi canadieni a fost cedat pentru 1$ Universității
din Toronto, care a acordat contractul pentru testarea şi producerea insulinei
companiei E l i L i l y & c o . , o importantă companie farmaceutică având de-a lungul
timpului legături cu “clanuri” precum Rockefeller şi Bush (George Bush Sr. a fost
între 1977-1980 membru în consiliul de administrație al acestei corporații, după ce a
fost director al CIA). În 1940, Eli Lilly & Company a realizat sub directivele CIA
experimente pentru controlul minții umane, inclusiv cu arme psihotronice primitive.
În prezent, Eli Lily&co. este un important susținător financiar al lui Bush (a
contribuit cu peste 3 mil $ în ultima campanie electorala a acestuia) primind în
schimb imunitate totala în fața legii. Acuzațiile aduse societății nu au fost puține,
compania fiind suspectată chiar că realizează experimente ilegale pe oamenii fără
adăpost. În plus, prin fundațiile Eli Lily este finanțată Hadassah, Organizația
Femeilor Sioniste din America, proprietara inclusiv a unei divizii în domeniul
medical. Urmărind evoluția de aproape un secol a fabricării insulinei, vedem cum
uriașele sume de bani de care ar fi trebuit să beneficieze România şi profesorul
Paulescu au ajuns să finanțeze organizațiile evreiești. Este un caz tipic, dar extrem de
moralizator privind situația economică actuala a României. Nu este vorba numai de
prestigiu ci şi de bani! (Miliarde dolari au fost plătite de diverse state drept
“compensații” privind Holocaustul…)
Restabilirea prestigiului profesorului N. C. Paulescu
Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris, începând cu anul 1888, obținând în
1897 titlul de Doctor în Medicină cu teza:
“ R e c h e r c h e s s u r l a s t r u c t ur e d e l a r a t e ”
(“Cercetări asupra structurii splinei”).
A lucrat în spitalele din Paris, (1891 – 1894) cu Étienne Lancereaux – cel mai
ilustru clinician şi anatomo-patolog al epocii. Ulterior a mai obținut încă două titluri
de Doctor în științe. Deși se bucura de un imens interes în cercurile științifice
internaționale şi de susținere materiala în cercetările sale, a preferat să se întoarcă în
țară, unde a fost numit profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti
(1900-1931), calitate în care a desfășurat o amplă activitate științifică în fiziologia
medicală, metabolismul glicogenului, diabetul, rolul pancreasului în asimilația
nutritivă, coagularea sângelui hepatic, mecanismul morții subite, anevrismele, etc. Pe
baza cercetărilor asupra fiziologiei hipofizei şi epifizei, a elaborat o metodă originală
(1906) de extirpare a hipofizei la câine, pe cale temporală, care ulterior va fi aplicata
în chirurgia hipofizei la om. De asemenea, a obținut rezultate extrem de importante
privind structura splinei. Demn de remarcat că deschiderea cursurilor sale la
Facultatea de Medicină din Bucureşti s-a făcut cu o severă, dar bine documentată,
critica a darwinismului. Mai marii timpului s-au simțit clătinați, şi nici astăzi această
absurdă teorie a “evoluției omului din maimuță” nu a fost desființată. S-a cerut chiar,
în Parlamentul vremii, înlăturarea lui Paulescu de la catedra de Fiziologie a Facultății,
întrucât nu convenea glasul său autentic științific, ce dărâma templul scientismului
materialist. Timp de 30 de ani a muncit consecvent în cercetările sale, şi, deși nu a

Pagina 10 din 16
beneficiat de dotările necesare, nimic nu l-a putut opri. În sesiunea din 23 iulie 1921 a
Societății de Biologie, Nicolae Paulescu prezintă în patru comunicări rezultatele
cercetărilor sale privind acțiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet. Brevetul
cu titlul “Pancreina şi procedeul fabricației ei” din 19 aprilie 1922 şi articolul publicat
de revista de fiziologie belgiană în august 1921 aveau să servească drept probe în
încercarea acestuia de a dovedi că este adevăratul descoperitor al acestui leac
miraculos al secolului al XX-lea. În zadar însă: Premiul Nobel a revenit celor doi
“eroi” canadieni… La fel pățise şi un alt român, Nicolae Tesla care, în 1915, a refuzat
să împartă premiul Nobel cu Edison. Şi pentru că a refuzat, nu l-a mai primit
niciodată…
Profesorul Paulescu declara cu amărăciune:
„ ( … ) u n i i m - a u d e v a l i z a t , a l ț i i î n c e a r c ă s ă - m i î n ă b u ș e pl â n g e r i l e .
Şi aceasta se petrece în sânul cinstitei familii a oamenilor de
ș t i i n ț ă . O d i n i o ar ă c r e d e a m c ă u n c e r c e t ă t o r p o a t e m u n c i î n l i n i ș t e ,
c ă c i er a m c o n v i n s c ă p u b l i c a ț i i l e s a l e î l p u n l a a d ă p o s t d e o r i c e
n e d r e p t a t e . D i n n e f e r i c i r e , a s t ă z i s u n t s i l i t s ă m ă r t ur i s e s c c ă m - a m
înșelat cu desăvârșire”.
A murit neîmpăcat în 1931, fiind înmormântat în cimitirul Bellu. În 1990 Dr.
Nicolae C. Paulescu a fost numit membru post-mortem al Academiei Române. În
1969, răspunzând campaniei internaționale de restabilire a adevărului, inițiată de
fiziologistul scoțian Ian Murray în 1968 (în continuitatea căreia se înscriu şi eforturile
unor specialiști români, în frunte cu prof. dr. Ioan Pavel), Comitetul Nobel recunoaște
meritele şi prioritatea lui N. C. Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic.
Profesorul A. W. K. Tiselius (1902-1971), directorul Institutului Nobel, deplânge
situația din 1923, dar exclude posibilitatea unei reparații oficiale. “Reparație oficială”
ar fi presupus şi importante despăgubiri materiale…Într-un articol din 1971, Ian
Murray scria:
“ L u i P a u l e s c u , d i s t i n s u l o m d e ș t i i n ț ă r o m â n , i s - a a c or d a t o
r e c u n o a ș t e r e i n s u f i c i e n t ă . C â n d e c h i p a d i n To r o n t o î ș i î n c e p e a
c e r c e t ă r i l e , p r of e s o r u l r o m â n r e u ș i s e d e j a s ă e x t r a g ă h o r m o n u l
a n t i d i a b e t i c di n p a n c r e a s ( i n s u l i n a n . a . ) ş i s ă - i d e m o n s t r e z e
e f i c i e n ț a î n r e d u c e r e a h i p e rg l i c e m i e i d i a b e t i c e . B a n t i n g ş i B e s t s u n t
c o n s i d e r a ț i a f i pr i m i i c a r e a u r e u ș i t s ă i z o l e z e i n s u l i n a . E i f o s t
numiți ‘descoperitorii insulinei’. Reanalizându-se toate
circumstanțele, este ironic să vezi cum Paulescu, cu toata
e x p e r i e n ț a s a , e s t e î n p er i c o l d e o b l i v i o n , î n t i m p c e t â n ă r u l ş i
n e e x p e r i m e n t a t u l B a n t i n g e s t e pr e z e n t a t c a ş i c u m ar f i d e s c o p e r i t
singur insulina”.
La fel se pronunță şi Roif Luft, președintele Fundației Internaționale de Diabet şi
Director al Comitetului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină (1971). Orice încercare
de distrugere şi deconstrucție a identității unui popor în funcție de interesele vremii,
se face acționând mai cu seamă asupra numelor cu rezonanță, fie trecându-le sub
uitare, fie schimbându-le reprezentarea. Se produce astfel o dezrădăcinare, însoțită de
o labilitate morală, care cu greu mai poate fi combătută. Este de datoria noastră nu

Pagina 11 din 16
numai de a ne cunoaște marile valori personificate în mari români, ci şi de a le
promova în contextul mondial.
“ N o s c e t e i p s u m ” nu numai ca individ, dar şi ca popor, ca suflet colectiv!

7. Avionul

Traian VUIA şi avionul său Traian VUIA

Avionul „Vuia I” (zis “Liliacul”) pe data 18 martie 1906
Traian Vuia (n. 17 august1872, Bujoru, comitatul Caraş-Severin, Austro-
Ungaria - d. 3 septembrie 1950, Bucureşti, România) a fost un inventator român,
pionier al aviației mondiale. Pe data de18 martie1906 el a realizat primul zbor
autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decât
aerul. Pe 18 martie 1906 la Montesson, lângă Paris, aparatul Vuia I a zburat pentru
prima dată. După o accelerație pe o distanță de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la
o înălțime de aproape un metru, pe o distanță de 12 m, după care elicele s-au oprit și
avionul a aterizat. Multe ziare din Franța, Statele Unite și Marea Britanie au scris
despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme
proprii de decolare, propulsie și aterizare.
De atunci a fost scoasă în evidență și propagată ideea că Vuia a reușit cu aparatul
său să decoleze de pe o suprafață plată, folosind numai mijloace proprii, "la bord",
fără "ajutor extern" (pantă, cale ferată, catapultă, etc.). Totuși, au fost și mai există
multe contradicții și dezbatere asupra definiției de primul aeroplan. În continuare va
mai breveta și construi diferite invenții, spre exemplu un generator de abur în 1925,
sau două elicoptere între 1918 și1922. La 3 septembrie 1950 se stinge din viață la
București, fiind înhumat în cimitirul Bellu.

Pagina 12 din 16
 Carte poștală cu Vuia şi avionul său.

Frații Orville şi Wilbur

Pagina 13 din 16
 La 17 decembrie 1903, Orville Wright reușește să zboare timp de 12 secunde, pe o
distanță de 37 de metri, cu o viteză de 10,8 km/h. Wilbur, la rândul său, reușește să
zboare în aceeași zi, de data aceasta timp de 59 de secunde, 260 de metri cu o viteză
de19 km/h. Deosebirea constă, fundamental, în faptul că ei nu au putut decola decât
prin metoda de lansare de tip "slingshot" (praștie). Motorul lor era prea „slab” pentru
decolarea prin forța motorului avionului, în timp ce Vuia şi-a construit/inventat
propriul motor, special acestui scop.

Orville Wright, Wilbur Wright; Frații Wright şi avionul „Kitty Hawk”

Pagina 14 din 16
 http://www.itc-cluj.ro/capatana/valori/Portrete/maracineanu.htm

Ștefania Mărăcineanu
de Octavian Căpăţînă

Puțini știu, că adevărata descoperitoare a radioactivității artificiale a

fost românca Ștefania Mărăcineanu3, nu Irène şi Frédéric Joliot
Curie, care au luat Premiul Nobel pentru chimie cu această
descoperire, în 1935. Ștefania lucrase în laboratorul soților Marie şi
Pierre Curie (părinții lui Irène Curie, căsătorită cu Frédéric Joliot ),
în perioada când își pregătea teza de doctorat - Constanta
radioactivă a poloniului, şi semnalase, încă din 1924, celor doi
cercetători descoperirea sa ca urmare a unor serii întregi de experiențe ingenioase, şi
planificate, decurgând logic din una în alta. Ea a observat că plumbul din containerele
folosite radia şi după îndepărtarea poloniului radioactiv. A studiat același lucru pe
zinc şi cupru, prin radiere cu raze alfa obținute de la poloniu radioactiv.
Savanta Ștefania Mărăcineanu, după terminarea
doctoratului a revenit la Facultatea de Științe a
Universității Bucureşti unde a înființat Catedra de
Radioactivitate.
Cerând un grad superior la facultate, Ștefania
Mărăcineanu îi scria regelui Carol al II lea: “Numirea
mea s-ar putea face pe aceeași cale excepționala ca şi
a domnilor recomandați de dl. Perrin, ca o
recompensă a descoperirii radioactivității artificiale,
care este a mea şi de al cărui fruct s-a bucurat dna
Joliot Curie, recomandată de însuși dl. Perrin pentru
Premiul Nobel. (… ) Domnul Decan al Facultății de
Științe şi o parte din profesori mă sacrifică pentru a
nu-i nemulțumi pe dl. Perrin şi pe soții Joliot Curie,
de care, zic dumnealor, au nevoie.” De altfel, Frédéric şi Irène au şi recunoscut acest
lucru, într-un interviu acordat ziarului „Neues Wiener Journal“.
Ea a trăit între 18 iunie 1882 şi 15 august 1944.
Ștefania Mărăcineanu, în țară, s-a ocupat de fenomenele meteorologice
descoperind procedeul de declanșare artificială a ploii. A provocat prima ploaie
artificiala din lume la Bucureşti în 1931. Este invitată, de altfel, de guvernul francez
să-şi continue cercetările în această direcție, în 1934, în Algeria. Continuând

3
Ștefania Mărăcineanu (n. 17 iunie 1882, fiind declarată pe 18 iunie 1882, București – d. 15 august 1944, deși în
documentele Cimitirului Bellu apare pe 18 martie 1947).

Pagina 15 din 16
cercetările în domeniul fenomenelor naturii a stabilit o legătură între cutremure şi
precipitații.
Culmea, în timp ce i-se recunosc meritele chiar şi în Franța, Ștefania Mărăcineanu
nu figurează nici în ultimul dicționar enciclopedic român, din secolul 21!
acasă înapoi

Pagina 16 din 16