Sunteți pe pagina 1din 15

Universitatea Cooperatist-Comerciala din Moldova

Departamentul Drept Public

„Probleme juridice privind Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Curții de


Justiție a Uniunii Europene”

Conducător ştiinţific:_________, doctor în drept, conferenţiar universitar


Masterand:

Chişinău 2019
CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………………………………………...…3

I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA CURȚII EUROPENE A


DREPTURILOR OMULUI ȘI CURȚII EUROPENE DE JUSTIȚIE
1.1. Curtea Europeană de Justiţie…………………………………………………………….4-6
1.2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului…………………………………………………6-7

II. TRECUTUL: ISTORIA LUNGĂ A INSTANȚELOR SUPRANAȚIONALE DIN


EUROPA…………………………………………………………………………….....…….7-9

III. CONFLUENŢA PROTECŢIEI DREPTURILOR OMULUI – ÎNTRE CEDO ȘI


CEJ …………………………………………………………………......………………..9-11

IV. IMPORTANŢA JURISPRUDENŢEI CEDO ȘI CEJ ÎN MATERIA PROTECŢIEI


DREPTURILOR OMULUI………………………………………………………………..11-13
Concluzii .................................................................................................................................14
Bibliografie..............................................................................................................................15

2
INTRODUCERE
Relația dintre Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CEJ) și Curtea Europeană a Drepturilor
Omului (CtEDO) a fost unul dintre subiectele cele mai cercetate în domeniul dreptului european. În
această lumină de idei, este de menționat că proiectul de acord privind aderarea Uniunii Europene
(UE) la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) nu era compatibil cu tratatele UE, fapt
ce a atras multă atenție - dacă nu șoc - și a ridicat noi întrebări cu privire la interacțiunile dintre cele
două instanțe supranaționale europene.
Scopul acestei cercetări științifice este de a face un pas înapoi și de a examina trecutul,
prezentul și viitorul posibil al relațiilor dintre CEJ și CEDO. Prezenta lucrare, rezumă conexiunile
istorice complexe și în evoluție între cele mai înalte instanțe ale UE și CEDO în ordinele legale,
luând în considerație și efectele actuale celor menționate supra iar, pe această bază, încearcă să
sugereze modalități prin care CEJ și CEDO pot găsi în continuare modalități de a coexista într-o
stare de concurență virtuoasă
Interacțiunea dintre CEJ și CEDO a evoluat de-a lungul timpului, trecând prin faze de
separare, confruntare și bună înțelegere. În timp ce în 2013, instituțiile UE și CEDO au ajuns la un
acord privind aderarea UE la CEDO, care ar fi redefinit relațiile dintre cele două instanțe
supranaționale europene, în 2014, CEJ a găsit proiectul de acord de aderare drept incompatibil cu
legislația UE. Multă literatură a evaluat deja hotărârea CEJ 1. Această lucrare științifică doar
conturează presupunerea că practica judiciară va trebui să continue modelarea interacțiunii dintre
CEJ și CEDO, remarcând ce scenarii posibile se deschid pentru relațiile viitoare dintre cele două
instanțe supranaționale europene.
În acest scop, se distinge atât posibilitatea unei abordări continue de angajare între CEJ și
CEDO, cât și riscurile asociate unei noi confruntări. Ca alternativă, cele două instanțe pot găsi în
continuare modalități de a coexista cu efecte pozitive pentru protecția drepturilor fundamentale în
Europa.
În ultimii ani, Moldova a înregistrat progrese în procesul de cooperare cu Uniunea
Europeană. Implementarea cu succes a obligaţiilor contractuale curente şi activităţile viitoare
necesită cunoştinţe profunde în domeniul dreptului UE. Integrarea în UE presupune capacitatea
administraţiei publice dar şi a justiţiei în material aplicării legislației UE. Prin urmare, procesul de

1
Compare Steve Peers, ‘The EU’s Accession to the ECHR: the Dream Becomes a Nightmare’ (2015) 16 German Law
Journal, 213 (strongly criticizing the Opinion of the CJEU) with Daniel Halberstam, ‘“It’s the Autonomy, Stupid!” A
Modest Defense of Opinion 2/13 on the EU Accession to the ECHR, and the Way Forward’ (2015) 16 German Law
Journal, 105, accesibil pe https://openaccess.leidenuniv.nl/bitstream/handle/1887/47125/YearbookofEuropeanLaw-
2016-Fabbrini-Larik.pdf?sequence=1
3
integrare europeană implică în mod imperativ pregătirea din timp a specialiştilor, folosindu-se
experienţa celorlalte state membre, precum şi propria experienţă legată de aderarea la Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului. Deşi Moldova este parte la Convenţie din 1998, abia în ultimii ani
actorii publici dar și societatea civilă au devenit conştienți de importanţa acestui instrument
supranaţional de protecţie şi consecinţele care decurg din actul de aderare.

I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA CURȚII EUROPENE A


DREPTURILOR OMULUI ȘI CURȚII EUROPENE DE JUSTIȚIE

I.1. Curtea Europeană de Justiţie


Curtea Europeană de Justiţie (“Curtea de Justiţie”) este compusă din douăzeci şi şapte de
judecători şi opt avocaţi generali. Judecătorii şi avocaţii generali sunt numiţi de comun acord de
guvernele statelor membre, pentru un mandat de şase ani care poate fi reînnoit2 .
Principala competență a Curţii de Justiţie cuprinde trei categorii de cauze: verificarea legalităţii
normelor dreptului European, acţiunile împotriva statelor membre pentru neîndeplinirea obligaţiilor
UE și procedura hotărârilor preliminare.
Astfel, cea mai importantă prerogativă privind verificarea legalității se referă la acţiunea în
anulare3. În cadrul acţiunii în anulare, reclamantul solicită anularea unei norme juridice CE/UE,
adică fie a unui regulament, fie a unei directive, fie a unei decizii adoptate de o instituţie UE. Curtea
de Justiţie are competență exclusivă în ceea ce priveşte acţiunile introduse de un stat membru
împotriva Parlamentului European şi/sau împotriva Consiliului de Miniştri, excepţie făcând măsurile
Consiliului privind ajutorul de stat, măsurile anti-dumping şi de implementare, ori acţiunile
introduse de o instituţie a Comunităţii Europene împotriva alteia. Tribunalul de Primă Instanţă are
competența de a judeca, în primă instanţă, acţiunile privind măsuri de acest tip şi, în special,
acțiunile introduse de persoane fizice. O altă arie a verificării legalității în cadrul contenciosului
comunitar se referă la acţiunea în abţinerea de a acţiona.
Acţiunile împotriva statelor membre UE permit Curţii de Justiţie să stabilească dacă un stat
membru UE şi-a îndeplinit obligaţiile în conformitate cu legislaţia Comunităţii Europene. Înainte de
înaintarea unui caz în faţa Curţii de Justiţie, Comisia Europeană efectuează o procedură preliminară
specială, prin intermediul căreia statul membru are posibilitatea de a răspunde la plângerile
formulate împotriva sa. Dacă această procedură nu are drept rezultat încetarea neîndeplinirii
2
A se vedea art. 221 şi 222 ale Tratatului CE
3
A se vedea art. 230 al Tratatului CE
4
obligaţiilor de către statul membru, poate fi iniţiată acţiunea la Curtea de Justiţie, pentru încălcarea
legislaţiei Comunităţii Europene4. O astfel de acţiune poate fi formulată de Comisia Europeană – aşa
cum, de fapt, se întâmplă de foarte multe ori – sau de un stat membru UE. În cazul în care Curtea
constată că nu a fost îndeplinită o obligaţie, statul trebuie să înceteze de îndată neîndeplinirea
obligaţiei respective. Dacă se promovează o altă acţiune de către Comisia Europeană, iar Curtea de
Justiţie constată că respectivul stat membru UE nu a respectat hotărârea sa, Curtea îi poate impune
acelui stat o amendă fixă sau forfetară.
Reglementarea actuală a procedurii hotărârilor preliminare sunt cuprinse de articolul 234 din
Tratatul CE. Este necesar, de asemenea, să se remarce că, în conformitate cu o jurisprudenţă
constantă, caracterul obligatoriu al hotărârilor preliminare pentru instanţele naţionale nu creează un
obstacol în calea unei noi sesizări a Curţii de către instanţa naţională destinatară a hotărârii
respective, în cazul în care respectiva instanţă consideră acest lucru necesar în vederea soluţionării
litigiului din acţiunea principală.
Astfel, acestea se rezumă la interpretarea legislaţiei UE. Hotărâri istorice ale CEJ privind
efectul direct şi supremaţia dreptului comunitar au fost pronunțate având ca bază articolul 234
alineatul (1) litera (a). CEJ nu hotărăşte în mod direct asupra validităţii dreptului naţional. Prin
„tratat” se înțelege atât TCE cât și tratatale modificatoare sau protocoalele (care au regimul juridic al
tratatelor). De exemplu sunt considerate „tratate” în sensul acestei dispoziţii a dreptului european: -
Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene din 8 aprilie 1965, intrat în
vigoare în august 1967 sau - Decizia din 21 aprilie 1970 privind resursele proprii, intrată în vigoare
la 1 ianuarie 1971.
Totodată, relevantă pentru interpretarea statutelor organismelor înfiinţate printr-un act al
Consiliului, este o cauză CEJ, în care s-a statuat că „în cazul în care dreptul comunitar devine
aplicabil în baza dispoziţiilor din dreptul naţional, numai judecătorul naţional este cel care poate
aprecia necesitatea aplicării dreptului comunitar. Dacă acesta consideră că este oportună aplicarea
unei dispoziţii comunitare la situaţia internă care stă la baza litigiului ce i-a fost dedus, judecătorul
naţional poate sesiza Curtea cu o întrebare prealabilă în condiţiile prevăzute la art. 177. Cu toate
acestea, competenţa Curţii este limitată numai la interpretarea dreptului comunitar. Curtea nu poate
ţine cont de economia generală a dispoziţiilor din dreptul intern care au făcut posibilă aplicarea
dreptului comunitar”5. Conform Titlului IV al Tratatului CE, Consiliul de Miniştri are competenţe în
domeniul politicilor de vize, azil, imigrare şi alte politici legate de libera circulaţie a persoanelor, iar
4
Art. 232 al Tratatului CE
5
C-297/88, Dzodzi -v- Belgia, hotărârea din 18.10.1990, ECR 1990, p.I-3763
5
conform Titlului VI al Tratatului UE privind cooperarea polițienească și judiciară în materie penală,
are competenţe de adoptare a măsurilor legale în vederea stabilirii unui spaţiu al UE de libertate,
justiţie şi securitate. În această privinţă, Curtea Europeană de Justiţie dispune de trei domenii
suplimentare de competență, anume în legătură cu pronunţarea hotărârilor preliminare, acţiunile
directe privind validitatea şi, de asemenea, soluţionarea disputelor dintre statele membre UE,
precum şi a celor între un stat membru UE şi Comisia Europeană cu privire la interpretarea şi
aplicarea diverselor măsuri. În esenţă, aceste domenii sunt reglementate de art. 68 al Tratatului CE şi
de art. 35 al Tratatului UE.
Există prevăzută, de asemenea, o procedură specială urgentă astfel încât cauzele privind
domeniile de mai sus să poată fi analizate urgent conform art. 104b al Regulamentului de Procedură
al Curţii Europene de Justiţie. Această procedură specială va fi solicitată doar atunci când este
absolut necesar ca pronunţarea Curţii cu privire la trimitere să aibă loc cât mai rapid cu putinţă. De
exemplu, o instanţă naţională poate lua în considerare înaintarea unei solicitări pentru aplicarea
procedurii urgente în cazul unei persoane deţinute sau lipsite de libertate, atunci când răspunsul la
solicitarea înaintată este hotărâtoare pentru evaluarea situaţiei juridice a persoanei respective.6

I.2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Adesea numită informal ”CEDO” sau ”Curtea de la Strasbourg”, a fost creată pentru
sistematizarea procedurii plângerilor în materia drepturilor omului provenite din statele membre ale
Consiliului Europei. Misiunea Curții este să vegheze la respectarea prevederilor Convenției
Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor suplimentare de către statele semnatare. Sistemul
de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale introdus de Convenția Europeană a Drepturilor
Omului (Convenția) se întemeiază pe principiul subsidiarității. Este, în primul rând, de competența
statelor părți la Convenție să garanteze aplicarea acesteia, iar Curtea Europeană a Drepturilor
Omului (Curtea) nu trebuie să intervină decât atunci când statele nu și-au respectat obligațiile.
Controlul exercitat la Strasbourg este activat, în principal, prin intermediul cererilor individuale, cu
care Curtea poate fi sesizată de către orice persoană, fizică sau juridică, aflată sub jurisdicția statelor
părți la convenție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului („Curtea”), cu sediul la Strasbourg (Franţa), în structura
sa prezentă, a fost înfiinţată prin Protocolul nr. 11, la data 1 noiembrie 1998. Acest amendament a

6
A se vedea, de exemplu, Rinau, Hotărârea din 11 iulie 2008 a Curţii Europene de Justiţie, Cauza C-195/08 PPU.
6
conferit Convenţiei un caracter judiciar deplin, instituindu-se în mod efectiv o curte de justiţie.
Dispoziţiile ce guvernează structura şi procedura Curţii se regăsesc în Secţiunea II a Convenţiei (art.
19-51) şi în capitolele I-V (articolele 2-30) ale Regulamentului de procedură al Curţii, al cărui titlu
oficial este „Regulamentul Curţii”. Curtea este alcătuită dintr-un număr de judecători egal cu cel al
părţilor la Convenţie (în prezent, patruzeci şi şapte, dintre care şaptesprezece sunt femei). Categoria
potențialilor reclamanți este imensă: pe lângă cele opt sute de milioane de locuitori ai Europei Mari
și cetățenii din țări terțe care își au reședința sau tranzitează pe teritoriul acesteia, trebuie să avem în
vedere milioane de asociații, de fundații, de partide politice, de întreprinderi etc.
Hotărârile Curții au dus la un număr impresionant de schimbări în legislațiile naționale și, printre
altele, au deschis drumul către: rejudecarea celor condamnați în urma unui proces inechitabil,
restituirea imobilelor expropriate către proprietari sau plata unor indemnizații adecvate, acordarea
unor permise de rezidență către persoanele amenințate cu deportarea sau eliminarea discriminărilor
dintre cetățenii germani și cei străini în ceea ce privește alocațiile familiale.

II. TRECUTUL: ISTORIA LUNGĂ A INSTANȚELOR SUPRANAȚIONALE DIN


EUROPA
Această secțiune examinează istoricul relației dintre CEJ și CEDO până la intrarea în vigoare a
Tratatului de la Lisabona, explorând legăturile pe care aceste instanțe le-au creat între organizațiile
respective7.
De la sfârșitul anilor 1950 până la începutul anilor 90, UE și CEDO s-au dezvoltat în mare
măsură pe linii separate și a fost exclusă în mod explicit posibilitatea revizuirii acțiunii CEE (CECO
și Euratom) pentru compatibilitatea cu CEDO. După eșecul marelui proiect de integrare politică,
statele membre ale UE au decis în mod conștient să continue o formă de integrare economică în care
drepturile fundamentale erau lăsate deoparte. Conform documentelor tratatelor CEE și Euratom, UE
nu ar mai avea „un rol substanțial în promovarea și protejarea drepturilor omului, și nu ar funcționa
în paralel cu CEJ și sistemul CEDO în acest scop.
Astfel, Tratatul CEE nu conținea o referire la drepturile fundamentale și nu a existat nicio
legătură instituțională formală pentru a conecta UE la CEDO. Aceasta a deschis o perioadă în care
relațiile dintre UE și CEDO erau destul de slabe.
În decursul anilor '90, dinamica relației dintre CEDO și UE a accelerat dramatic, iar posibilitatea
revizuirii de către CEDO a actelor UE a devenit un scenariu extrem de probabil. Contextul
7
A se vedea Paul Gragl, The EU’s Accession to the ECHR (Oxford: Hart Publishing, 2013) and Vasiliki Kosta, Nikos
Skoutaris, and Vassilis Tzevelekos (eds), The EU Accession to the ECHR (Oxford: Hart Publishing, 2014)
7
evoluțiilor judiciare care au loc în această perioadă poate fi găsit în transformările constituționale de
moment promovate de căderea Zidului Berlinului și de tranziția la democrație a țărilor din Europa
Centrală și de Est. Aceste evenimente au reprezentat un moment de cotitură în istoria UE și a CEDO
și au fost la originea reformelor instituționale profunde atât în cadrul CEJ, cât și a CEDO. Aceste
reforme au avut ca scop consolidarea rolului celor două organizații supranaționale, fiecare
considerată esențială pentru a asigura re-unificarea unei Europe care nu mai este divizată de Cortina
de Fier.
La începutul secolului XXI, o serie de transformări fără precedent au avut loc în cadrul UE, cu
efecte semnificative asupra relației dintre CEJ și CEDO. Având în vedere extinderea UE către noile
democrații din Europa Centrală și de Est și în conștientizarea necesității pentru a depăși
ambiguitățile instituționale lăsate deschise prin Tratatul UE, statele membre și instituțiile UE au
inaugurat prin Declarația de la Laeken din 2001 un proces de reformă constituțională care vizează
clarificarea identității, a finalității și a arhitecturii instituționale viitoare a UE, de asemenea în
vederea apropierii UE de cetățenii săi. Prin activitatea a două convenții constituționale - compuse
din reprezentanți ai instituțiilor UE, ai statelor membre și ai societății civile - UE a proclamat oficial
în 2000 o Cartă a drepturilor fundamentale și în 2004 un Tratat de instituire a unei Constituții pentru
ce a fost prezentat spre ratificare de către statele membre.
În ciuda numeroaselor dificultăți care au apărut în timpul acestui proces de autodefinire
constituțională - exemplificat, pe de o parte, de reticența inițială a statelor membre de a acorda
valoare legală Cartei și, pe de altă parte, de eșecul ratificării din Tratatul Constituțional din mai
multe state membre în 2005 - majoritatea noutăților avansate în anii 2000 au găsit adăpost în
Tratatul de la Lisabona.
Acest Tratat, care a fost adoptat pentru a „salva” conținutul Tratatului Constituțional, a fost în
pericol de ceva vreme până la urmă, a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, ceea ce a determinat o
revizuire semnificativă în structura UE și în sistemul său pentru protecția drepturilor fundamentale
în UE. Noul tratat al articolului 6, în special, acordă astăzi valoare legală Cartei ca parte integrantă a
dreptului primar al UE și, în mod important, mandatează aderarea UE la CEDO. Aceste transformări
constituționale majore în sistemul UE constituie fundalul evoluției jurisprudenței celor două instanțe
supranaționale europene. Impulsată de valoarea hermeneutică a Cartei drepturilor fundamentale a
UE, CEJ a oferit în ultimii zece ani o serie de remarcabile decizii privind demnitatea umană, de
nediscriminări pe motive de gen sau orientare sexuală, libertate de exprimare, de drepturi sociale și
drepturi politice. A fost deosebit de curajoasă în lumina scenariului internațional jurisprudența CEJ

8
care proteja drepturile procesuale în materie de combatere a terorismului. Într-unul dintre cele mai
spinoase domenii, având în vedere că seriozitatea situației internaționale tinde să atenueze
sensibilitatea față de drepturile suspectului de terorism și produce o tendință mai puternică către
cererea de securitate, mai degrabă decât spre cea pentru libertate și justiție ”.
Având în vedere atenția din ce în ce mai mare pentru protecția drepturilor fundamentale atât în
dreptul primar al UE, cât și în jurisprudența CEJ, este posibil să se explice de ce, în 2005, CEDO a
decis să facă un pas înapoi cu respectarea doctrinei lui Matthews8. În așteptarea procesului politic
pentru realizarea aderării formale a UE la CEDO, în cazul Bosfor, și-a rezervat singur puterea de a
revizui indirect legalitatea actelor UE prin revizuirea statelor care implementează măsuri numai în
cazuri specifice și cvasi-ipotetice. Cazul Bosfor a vizat o controversă din anii 1990 asupra căreia
CEJ a avut deja șansa să se pronunțe. Reclamantul, companie aeriană turcă care avea închiriat un
avion iugoslav, s-a plâns că dreptul său de proprietate a fost limitat în mod nejustificat de decizia
autorităților irlandeze de a impune aeronava în punerea în aplicare a unui regulament CE care, la
rândul său, a făcut effect, fiind adoptată o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU pentru a opri
războiul în (fosta) Iugoslavie.
În decizia sa, CEDO a recunoscut că ingerința în dreptul de proprietate al reclamantului ”nu a
fost rezultatul unui abuz de apreciere de către autoritățile irlandeze, în conformitate cu dreptul
comunitar sau irlandez, ci a reprezentat mai degrabă conformitatea de către statul irlandez a
dispozițiilor sale legale, obligații care decurg din dreptul comunitar ”. La fel ca în Matthews și în
alte decizii anterioare, CEDO sa considerat competentă să se pronunțe în această privință,
argumentând că, dacă ”CEDO nu interzice, pe de o parte, părților contractante să transfere suveran
puterea către o organizație internațională (inclusiv una supranațională) pentru a continua cooperarea
în anumite domenii de activitate ”, pe de altă parte de asemenea, a fost acceptat faptul că o parte
contractantă este responsabilă în temeiul articolului 1 CEDO pentru toate actele și omisiunile
organelor sale, indiferent dacă fapta sau omisiunea în cauză au fost consecința dreptului intern sau a
necesității respectării obligațiilor legale internaționale”. Cu toate acestea, în concilierea acestor două
poziții opuse și în decizia ”măsurii în care acțiunea unui stat poate fi justificată prin respectarea
obligațiilor care decurg din calitatea sa de membru al unei organizații internaționale”, CEDO a
avansat o nouă abordare, orientată către accentuarea autosuficienței sistemului UE pentru protecția
drepturilor fundamentale, mai degrabă decât rolul supravegherii externe exercitat de organele
CEDO. Potrivit CtEDO, de fapt, ”acțiunile statului întreprinse în conformitate cu astfel de obligații
8
A se vedea cauza ”Bosphorus” (2006) 2 European Constitutional Law Review, 442, 452; Sionaidh Douglas-Scott,
‘Case Note: Bosphorus’ (2006) 43 CML Rev, 243, 249.
9
legale sunt justificate atât timp cât organizația relevantă este considerată pentru a proteja drepturile
fundamentale, atât în ceea ce privește garanțiile de fond oferite, cât și mecanismele de control a
respectării lor, într-o manieră care poate fi considerată cel puțin echivalentă cu cea pentru care
prevede convenția”.

III. CONFLUENŢA PROTECŢIEI DREPTURILOR OMULUI – ÎNTRE CEDO ȘI


CEJ

Relația dintre Curtea Europeană de Justiție (CEJ) și Curtea Europeană a Drepturilor Omului
(CtEDO) este o problemă în dreptul Uniunii și în dreptul drepturilor omului. CEJ reglementează
dreptul Uniunii Europene (UE), în timp ce CEDO reglementează Convenția Europeană a Drepturilor
Omului (CEDO), care acoperă cele 47 de state membre ale Consiliului Europei. Cazurile nu pot fi
introduse de CEDO împotriva Uniunii Europene, dar Curtea a decis că statele nu pot scăpa de
obligațiile lor în materie de drepturi ale omului spunând că puneau în aplicare legislația UE.
Curtea Europeană de Justiție (CEJ) a decis să nu fie legată de hotărârile Curții Europene a
Drepturilor Omului. CEJ acordă Convenției Europene pentru Drepturile Omului „o semnificație
specială” ca „principiu orientativ” în jurisprudența sa. 9 Curtea Europeană de Justiție folosește un set
de principii generale ale dreptului pentru a ghida procesul decizional. Un astfel de principiu este
respectarea drepturilor fundamentale, văzută la articolul 6 alineatul (2) din Tratatul de instituire a
Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht): ”Uniunea respectă drepturile fundamentale,
garantate de Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertățile
Fundamentale semnate la Roma la 4 noiembrie 1950 și care rezultă din tradițiile constituționale
comune statelor membre, ca principii generale ale dreptului comunitar.” În acest cadru, Curtea
Europeană de Justiție folosește toate tratatele pe care statele membre ale Uniunea Europeană a
semnat sau a participat la instrumente interpretative pentru conținutul și domeniul de aplicare al
„drepturilor fundamentale”, deținând în același timp Convenția Europeană a Drepturilor Omului ca
document cu „semnificație specială” .
După cum se vede la articolul 6 alineatul (2) din Tratatul de la Maastricht, citat mai sus,
Uniunea Europeană este obligată să respecte principiile drepturilor fundamentale. Aceasta înseamnă
că instituțiile Uniunii Europene nu trebuie să încalce drepturile omului, așa cum sunt definite de
legislația Uniunii Europene, și, de asemenea, că statele membre ale Uniunii Europene nu trebuie să

9
Anthony Arnull, The European Union and Its Court of Justice 339-40 (2006)
10
încalce principiile drepturilor omului ale Uniunii Europene atunci când pun în aplicare legislația
Uniunii sau acționează în conformitate cu legea Uniunii Europene. Această obligație este pe lângă
obligațiile preexistente ale statelor membre de a urma hotărârile Curții Europene a Drepturilor
Omului în tot ceea ce fac.
În practică, aceasta înseamnă că Curtea de Justiție țese principiile Convenției în tot ceea ce
țin de raționamentul său. De exemplu, în cazul Baumbast, Curtea a reținut că atunci când un copil
are un drept de ședere într-un stat membru în conformitate cu dreptul Uniunii, acest lucru înseamnă,
de asemenea, că părinții săi ar trebui să aibă, de asemenea, un drept de ședere pe baza principiului
respectarea vieții de familie prevăzută la articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului.10
Protocolul nr. 14 al CEDO a intrat în vigoare la 1 iunie 2010. Acesta permite Uniunii
Europene să adere la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Tratatul UE de la Lisabona, în
vigoare de la 1 decembrie 2009, impune UE să adere la convenția prevăzută la articolul 6 din
Tratatul consolidat privind Uniunea Europeană: „Uniunea aderă la Convenția europeană pentru
protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale. O astfel de aderare nu afectează
competențele Uniunii definite în tratate.” Astfel, UE ar fi supusă legislației sale în domeniul
drepturilor omului și monitorizării externe, așa cum sunt în prezent statele sale membre. În plus, se
propune ca UE să adere ca membru al Consiliului Europei acum, după ce a obținut o singură
personalitate juridică în Tratatul de la Lisabona.
La 5 aprilie 2013, negociatorii din Uniunea Europeană și Consiliul Europei au finalizat un
proiect de acord pentru aderarea UE la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ca pași
următori, este necesar ca Curtea Europeană de Justiție să ofere un aviz, ulterior ca statele membre
ale UE să ofere un sprijin unanim, că Parlamentul European oferă sprijin de majoritate de două
treimi și că acordul este ratificat de parlamentele Consiliului din statele membre ale Europei.
La 18 decembrie 2014, Curtea de Justiție a emis un aviz negativ cu privire la aderarea
Uniunii Europene la CEDO, deoarece ar da un organism extern puterea de a revizui aplicarea
dreptului UE, punând astfel stoparea aderării. După acest impas, unii senatori italieni au prezentat o
nouă propunere, bazată pe fuziunea parțială a celor două instanțe. 11

10
Baumbast and R v Secretary of State for the Home Department [2002] ECR I-7091
11
Giampiero Buonomo, Sanzioni ed elusioni, in Mondoperaio, marzo 2015, disponibil pe
https://en.wikipedia.org/wiki/Relationship_between_the_European_Court_of_Justice_and_European_Court_of_Human_
Rights
11
IV. IMPORTANŢA JURISPRUDENŢEI CEDO ȘI CEJ ÎN MATERIA PROTECŢIEI
DREPTURILOR OMULUI

Jurisprudenţa CJCE a fost marcată de o interpretare diferită, trecându-se de la refuzul aplicării


regulilor juridice referitoare la drepturile omului la acceptarea acestora, în mod indirect, urmând
trimiterile la jurisprudenţa CEDO şi, în final, prin statuarea unor reguli proprii, în dreptul comunitar.
Începând cu Geitling, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene şi-a limitat puterea de
interpretare, iar în cauza Stork , CJCE a respins aplicarea principiilor din materia drepturilor omului,
acestea fiind considerate, în întregime, ca făcând parte din dreptul naţional, cu motivarea că CJCE
interpretează în limitele tratatelor, iar nu prin prisma dreptului naţional, şi, în consecinţă, nu se poate
pronunţa prin raportare la dreptul constituţional al unui stat membru (R.F. Germania). În cauza
Sgarlata, CJCE a respins aplicarea normelor din domeniul drepturilor omului, subliniind
competenţele sale, prin trimitere la art. 173 CEE (în prezent, art. 230 CE).
Cauza Stauder12 este prima în care instanţa comunitară a luat în considerare protecţia juridică
a drepturilor omului. În această cauză, Verwaltungsgeright Stuttgart [tribunal administrativ din
Stuttgart] a adresat întrebarea preliminară, dacă se poate considera compatibil cu principiile generale
de drept comunitar în vigoare o dispozitie dintr-un act comunitar (articolul 4 din decizia Decizia
69/71/CEE a Comisiei Comunităţilor Europene). Decizia prevedea în două din versiunile sale,
printre care şi versiunea germană, că statele trebuie să ia toate măsurile pentru ca beneficiarii să nu
poată cumpăra produsul în cauză decât după prezentarea unui „bon pe care să fie menţionat numele
acestora”, în timp ce în celelalte versiuni se face referire doar la un „bon individualizat”, care ar
permite aplicarea unor mijloace de verificare, altele decât o desemnare nominală a beneficiarului.
Cu privire la interpretarea deciziei, CJCE a subliniat că trebuie avută în vedere intenţia reală a
autorului aceleia, cât şi scopul urmărit de respectiva decizie, având în vedere, în special, versiunile
redactate în toate limbile. De asemenea, nu se poate admite că autorii deciziei ar fi dorit să impună,
în anumite state membre, obligaţii mai stricte decât altele. Comisia a publicat o rectificare a deciziei
pentru versiunea germană. La pct. 7 din considerentele hotărârii se subliniază că „astfel interpretată,
dispoziţia care face obiectul litigiului nu evidenţiază niciun element care să poată pune în cauză
drepturile fundamentale ale persoanei înscrise în principiile generale ale dreptului comunitar, a căror
respectare este asigurată de către Curte.” În cauza Internationale Handelsgesellschaft CJCE a admis
că respectarea drepturilor fundamentale face parte integrantă din principiile generale de drept a căror

12
CJCE, 29/69, Stauder -v- Stadt Ulm - Sozialamt, hotărârea din 12.11.1969, ECR 1969, p. 419.
12
respectare este asigurată de către aceasta. De asemenea, CJCE a arătat că protejarea acestor drepturi,
care se inspiră din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, trebuie asigurată în cadrul
structurii şi obiectivelor Comunităţii.
Curtea a subliniat, de asemenea, în hotărârea menţionată şi, ulterior, în cauza Nold, că
drepturile fundamentale fac parte integrantă din principiile generale ale dreptului, a căror respectare
o asigură; protejând aceste drepturi, Curtea este obligată să se inspire din tradiţiile constituţionale
comune statelor membre, astfel încât nu pot fi admise în Comunitate măsuri incompatibile cu
drepturile fundamentale recunoscute de constituţiile acestor state; că instrumentele internaţionale
privind protecţia drepturilor omului, la care statele membre au cooperat sau au aderat, pot furniza,
de asemenea, indicaţii de care ar trebui să se ţină seama în cadrul dreptului comunitar. Această
concepţie a fost ulterior recunoscută de către Declaraţia comună a Parlamentului European, a
Consiliului şi a Comisiei, din 5 aprilie 1977, care, după ce a amintit jurisprudenţa Curţii, s-a referit,
pe de o parte, la drepturile garantate de constituţiile statelor membre şi, pe de altă parte, la Convenţia
Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 4 noiembrie 1950
(JO 1977, C 103, p. 1) (pct. 15). O cauză recentă – Kadi 13 - subliniază rolul drepturilor omului în UE
şi în relaţiile internaţionale ale UE „[...] obligaţiile impuse printr-un acord internaţional nu pot aduce
atingere principiilor constituţionale ale Tratatului CE, printre care figurează principiul potrivit căruia
toate actele comunitare trebuie să respecte drepturile fundamentale, această respectare reprezentând
o condiţie a legalităţii lor pe care Curtea are sarcina de a o controla în cadrul sistemului complet de
căi de atac stabilit prin acest tratat”.

V. CONCLUZII
Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene au
delimitat domenii diferite ale protecţiei drepturilor omului, pe cale jurisprudenţială, prin
interpretarea şi aplicarea principiilor dreptului (de ex. principiul proporţionalităţii). CEDO a fost
pusă în situaţia de a se pronunţa cu privire la legislaţia comunitară în timp ce instanţele comunitare
au făcut referiri la Convenţie, aplicând-o sau interpretând-o într-un mod propriu. Multe domenii,
concepte şi chiar fapte au fost interpretate de către cele două Curţi în mod diferit. De asemenea,
CJCE a luat în considerare principiile CEDO când a analizat valabilitatea actelor comunitare, de
exemplu anularea unei directive17 în cauza Irlanda / Parlamentul şi Consiliul (acţiunea a fost
respinsă).
13
În hotărârea din 3 septembrie 2008 în cauzele conexate C-402/05 P şi C-415/05 P, Kadi şi Al Barakaat -v- Consiliul şi
Comisia - în continuare, „Kadi”
13
Existența a două instanțe supranaționale care se ocupă de protecția drepturilor fundamentale
în Europa a fost criticată ca fiind prea complexă în mai multe rânduri. Pentru mințile juridice
încadrate în arhitectura juridică unitară a statului, pluralismul jurisdicțiilor supranaționale și
instanțele judecătorești nu poate fi decât obiectul confuziei. Și totuși, la fel ca pe piață, existența
mai multor producători și produse este o condiție prealabilă pentru îmbunătățirea calității, în
domeniul drepturilor fundamentale în Europa. Deși metafora pieței poate fi necorespunzătoare
în contextul drepturilor omului, ceea ce doresc să sugerez este că interacțiunea dintre CEJ și CEDO
se poate exercita efectiv asupra protecției drepturilor fundamentale, creând o cursă virtuoasă în topul
protecției drepturilor fundamentale - o dezvoltare care este cu siguranță în interesul drepturilor
omului. Cu alte cuvinte, credem că chiar și în urma opiniei imperativului că există spațiu pentru ca
CEJ și CEDO să coexiste fără ciocniri, în schimb pentru a spori și a promova protecția drepturilor
fundamentale în Europa. Un exemplu emblematic în acest sens este oferit de cazul controlului
judiciar al sancțiunilor ONU vizate. După cum am explicat în profunzime în alte părți, CEJ și CEDO
au fost invitați să se pronunțe asupra legalității măsurilor de combatere a terorismului împotriva
persoanelor, adoptate de Consiliul de Securitate al ONU, care a obligat statele membre sau
instituțiile UE să înghețe fondurile sau restricționează libertatea de mișcare, a persoanelor suspectate
de a fi implicate în finanțarea terorismului. Printr-o serie de hotărâri ulterioare, atât CEJ, cât și
CtEDO și-au intensificat revizuirea regimului ONU de combatere a terorismului, introducând în
sistem de garanții a unor procese echitabile. În mod esențial, CEJ și CEDO au tras din exemplul
celuilalt și s-au împins simultan să adopte abordări ale drepturilor omului și mai extinse. De fapt,
tocmai concurența dintre CEJ și CEDO și dorința lor de a funcționa ca instanța principală pentru
drepturile omului din Europa, le-a permis să exercite controlul judiciar al sancțiunilor ONU și să
împiedice protecția drepturilor fundamentale ale suspecților teroristi chiar și împotriva presiunilor
continue de sacrificare a libertăților civile, imperativelor de securitate națională.
În ultimii ani, Moldova a înregistrat progrese în procesul de cooperare cu Uniunea
Europeană. Implementarea cu succes a obligaţiilor contractuale curente şi activităţile viitoare
necesită cunoştinţe profunde în domeniul dreptului UE. Integrarea în UE presupune capacitatea
administraţiei publice dar şi a justiţiei de a aplica legislația UE. Prin urmare, procesul de integrare
europeană implică în mod imperativ pregătirea din timp a specialiştilor, folosindu-se experienţa
celorlate state membre, precum şi propria experienţă legată de aderarea la Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului. Deşi Moldova este parte la Convenţie din 1998, abia în ultimii ani actorii

14
publici dar și societatea civilă au devenit conştienți de importanţa acestui instrument supranaţional
de protecţie şi consecinţele care decurg din actul de aderare.

BIBLIOGRAFIE

Literatură jurdică:
1. Miriam Aziz, The Impact of European Rights on National Legal Cultures, Hart Publishing,
Oxford şi Portland, Oregon, 2004
2. Olivier Dubos, Les juridictions nationales, juges communautaire, Paris, Dalloz, 2001
3. Paul Craig, Grainne de Burca, Dreptul Uniunii Europene, Comentarii, jurisprudenţă,
doctrină, Ed. Hamangiu, 2009
Site-uri web :
1. Instituţionale
Comisia europeană, www.ec.europa.eu/index_ro.htm
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene,
http://curia.europa.eu/ro/instit/presentationfr/index_cje.htm - prezentare
http://curia.europa.eu/fr/content/juris/index.htm
2. Documentare și informații
http://www.ena.lu/mce.cfm (http://www.enafree.lu/fr/)
Istoricul Comunităţilor www.ier.ro
Institutul European din România www.cjce.ro www.eulaw.ro
http://curia.europa.eu/ro/instit/presentationfr/index_cje.htm
prezentare http://curia.europa.eu/fr/content/juris/index.htm

15

S-ar putea să vă placă și