1

CUPRINS
Efecte adverse în terapia cancerului ........................................................................ 3

Oboseală ............................................................................................................................. 4

Căderea părului (alopecie)............................................................................................. 5

Dureri .................................................................................................................................. 6

Greaţă şi vomă .................................................................................................................. 7

Diaree .................................................................................................................................. 8

Constipaţia......................................................................................................................... 9

Modificarea percepției gustului ................................................................................. 18

Deshidratare ................................................................................................................... 19

Pierderea apetitului ...................................................................................................... 20

Xerostomie (uscarea gurii) .......................................................................................... 21

Leziuni orale și mucozită ............................................................................................. 22

DESPRE MUCOZITA ORALĂ ........................................................................................ 23

INCIDENŢA MUCOZITEI ORALE ................................................................................ 24

SIMPTOME MUCOZITA ORALĂ ................................................................................. 25

CAUZE ȘI FACTORI DE RISC ........................................................................................ 27

FIZIOPATOLOGIE ......................................................................................................... 28

COMPLICAȚII ȘI CONSECINȚE ................................................................................... 29

PREVENȚIE ȘI TRATAMENT GENERAL...................................................................... 30

GEL PENTRU TRATAMENTUL MUCOZITEI ORALE. - Gelclair.................................. 34

Modificarea pielii şi a unghiilor .................................................................................. 38

ERUPȚIA ACNEIFORMĂ .............................................................................................. 39

CREMĂ PENTRU TRATAREA ERUPȚIEI ACNEIFORME. - Zattara ............................ 47

Radiodermita ............................................................................................................... 50

Modificarea celulelor sangvine .................................................................................. 59

Furnicături sau amorțeală în mâini şi picioare ...................................................... 60

Probleme cognitive şi de memorie ............................................................................ 61

Limfedem ......................................................................................................................... 62

Efecte adverse sexuale şi fertilitatea ....................................................................... 63

Alte probleme asociate tratamentului anticancerigen ....................................... 64

2
 EFECTE ADVERSE ÎN TERAPIA CANCERULUI

Tratamentele anticancerigene, fie că vorbim de chimioterapie, radioterapie

sau intervenții chirurgicale, nu sunt lipsite de efecte adverse. Acestea
afectează calitatea vieții pacientului oncologic, cauzează disconfort şi
îngreunează considerabil viața, abilitatea de a desfăşura activităţile zilnice.
Unele efecte adverse pot dura puţin, iar altele săptămâni, luni sau chiar ani.
Efectele diferă în funcţie de cancer, de felul tratamentului şi de organismul
fiecărei persoane.

Chimioterapia şi radioterapia distrug celulele canceroase, dar distrug şi

celule sănătoase, ceea ce duce la apariţia acestor efecte adverse.

Iată care sunt principalele efecte adverse întâlnite în urma terapiei

anticancerigene.

3
 OBOSEALĂ

Oboseala poate fi cauzată de cancer în sine, de alte simptome cauzate de

cancer sau de tratamentul anticancerigen. Oboseala poate afecta starea
fizică şi emoţională şi nu dispare de obicei nici după odihnă. Poate persista
până la 6 luni după finalizarea tratamentului.

În astfel de situaţii este necesar și util suportul celor din jur, mai exact familia
şi prietenii, odihna, dieta echilibrată. Găseşte activităţi care să îți placă,
planifică-ţi obiective şi activităţi pentru ziua în curs, fă-ţi un program clar de
somn și de trezire, evită să dormi prea mult ziua, încearcă să fii cât mai activ.

Oboseala afectează cel puţin 70% dintre pacienţii cu cancer. Nu este un

semn că boala oncologică revine sau că tratamentul nu este eficient.

Această oboseală include lipsa de energie, dificultăți de somn (insomnii),

dorinţa de a dormi toată ziua, anxietate şi depresie, dureri musculare,
dificultăţi de respiraţie după eforturi mici, dificultăţi de concentrare,
dificultăţi în a lua decizii.

4
 CĂDEREA PĂRULUI (ALOPECIE)

Chimioterapia şi anumite medicamente sau terapii pot cauza căderea

părului. Unele tratamente pot subţia firul de păr, în timp ce altele nu
afectează deloc părul. Poţi pierde tot părul de pe corp, inclusiv sprâncenele
sau părul pubian.

De obicei, părul începe să cadă în primele săptămâni de la iniţierea

tratamentului şi va creşte iar după câteva săptămâni de la finalizarea
tratamentului.

E recomandat să te tunzi pentru că firele zilnice căzute de păr pot cauza

tensiune şi afectare emoţională. Poţi apela la purtarea de peruci sau pur şi
simpu obiecte vestimentare de acoperire a părului, ca eşarfe sau turbane.
Nu apela în această perioadă la metode de coafare chimice sau ce utilizează
temperaturi mari, evită uscătoarele de păr, ondulatoarele sau placa de păr şi
foloseşte o perie de păr cu peri moi și produse de îngrijire speciale pentru
părul foarte fragil.

5
 DURERI

Durerile sunt comune de obicei în cazul cancerelor avansate, şi de multe ori

în perioada de recuperare de după tratament. Pot avea un impact puternic
asupra vieţii şi pot împiedica desfăşurarea activităţilor zilnice. Chimioterapia
și intervențiile chirurgicale pot afecta nervii şi pot cauza dureri şi amorțeală
în diferite arii din corp. Pielea poate fi sensibilă în regiunea supusă
radioterapiei, efecte care pot dura chiar câteva luni.

Principalele medicamente pentru calmearea durerii, numite analgezice, sunt

disponibile în concentrații dfierite pentru dureri de intensităţi diferite:

 dureri uşoare: paracetamol sau medicamente antiinflamatorii

nesteroidiene;
 durei moderate: opioide uşoare cum ar fi codeina;
 dureri intense: opioide ca morfina.

Pot fi recomndate şi medicamente pentru tratarea depresiei sau epilepsiei

pentru unele dureri.

De obicei nu apare riscul de dezvoltare a dependenței, decât dacă au fost

adicţii asemănătoare în trecut. În schimb, pot apărea unele simptome ușoare
de sevraj când nu se administrează medicamentele, motiv pentru care
dozele trebuie ajustate treptat de medic.

6
Se mai pot adminisra anestezice injectabile, în anumite cazuri. De asemenea,
se prescriu exerciţii fizice, modificări posturale, terapii pentru contolul
durerii, tehnici de relaxare, masaj, pansamente calmante, acupunctură,
hidroterapie, terapii complementare etc.

GREAŢĂ ŞI VOMĂ

Unele medicamente pot cauza greaţă şi stări de vomă, în funcție de terapie.

Senzaţia poate dura câteva minute sau ore de la tratament, sau poate dura
chiar câteva zile.

De obicei odată cu tratamentul care cauzează greață se prescriu

și antiemetice, sau medicamente care reduc greaţa.

Consumă regulat alimente în cantităţi mici, evită alimentele grase, evită

alimentele care îţi fac greaţă, evită consumul crescut de fluide înainte de a
mânca, consumă ghimbir sau mentă pentru reducerea senzaţiei de greață,
consume fluide multe în cantităţi mici pe durata zilei. Mestecă alimentele
încet şi bine, mănâncă alimente reci sau la temperatura camerei, evită
alimentele fierbinți, evită alimentele greu de digerat, condimentate sau tip
fast-food.

7
 DIAREE

Diareea este un efect advers al tratamentului, de obicei, după transplantul

de măduvă osoasă. Este însoțită de balonare, crampe.

Chimioterapia poate cauza temporar intoleranță la lactoză, ceea ce face ca

diarea să fie cauzată de obicei în aceste cazuri de consumul de lapte și
lactate.

Consumă lichide pe durata zilei pentru rehidratare, alege băuturi fără

cofeină. Dacă diareea persistă, discută cu medicul pentru prescrierea de
medicamente antidiareice.

Consumă legume şi fructe gătite, fără coajă şi fierte, evită fructele sau
legumele cu coajă sau seminţe, evită varza, broccoli, porumbul sau mazărea,
deoarece pot cauta gaze. Consumă mese mici și frecvente în schimbul celor
3 mese principale. Mestecă încet alimentele şi asigură-te că sunt la
temperatura camerei, nu foarte reci sau fierbinți. Evită alimentele picante
sau bogate în zahăr.

8
 CONSTIPAŢIA

Constipația apare când frecvența eliminării bolului fecal devine redusă, iar
consistența fecalelor este crescută și dificil de eliminat, asociată cu crampe
abdominale, balonare și vomă.

Cauzele sunt date de consumul inadecvat de fibre, lipsa hidratării și lipsa

sporului, iar în cazul pacienților cu cancer, de medicamente, inclusiv
analgezice, chimioterapie, suplimente de fier, de intervențiile chirurgicale la
nivelul colonului, obstrucții intestinale, sedentarism, un cancer care presează
măduva spinării, nivelul crescut de calciu în sânge, nivel redus de potasiu,
afecțiuni tiroidiene sau diabet

Consumă alimente bogate în fibre ca cereale integrale, consumă multe

lichide, cel puțin 8 pahare cu apă pe zi, încearcă să fii activ și solicită ajutorul
medical dacă efectul persistă.

Constipația apare când activitatea intestinală este redusă şi eliminarea

bolului fecal este încetinită şi dificilă, asociată cu crampe abdominale,
balonare și greață.

Tratamentele împotriva cancerului, cum ar fi chimioterapia, pot provoca

constipație. Anumite medicamente (cum ar fi medicamente pentru durere),
modificări ale regimului alimentar, lipsa de lichide din alimentaţie și lipsa

9
activității pot provoca, de asemenea, constipație. Este mai ușor de prevenit
constipaţia decât de tratat complicațiile acesteia, care pot include impactarea
fecală sau obstrucția intestinală.

Ce este constipaţia?

Constipația este definită ca reducerea eliminării materiilor fecale şi este

caracterizată prin mișcări rare ale intestinului, scaun tare, senzație de
balonare abdominală sau crampe, tensiune intestinală și senzație de
evacuare incompletă. Constipația poate fi un simptom al cancerului în sine
din cauza presiunii care poate împiedica parțial sau total intestinul. Poate
apărea, de asemenea, din cauza unor probleme de imobilitate sau de
deshidratare ca urmare a tratamentului anticancerigen care afectează în
mod direct intestinul sau nervii de la nivelul tractului gastro-intestinal și ca
rezultat al medicaţiei.

Numărul de eliminări intestinale scade, în general, odată cu vârsta. 95%

dintre adulți au eliminări intestinale de 3-21 de ori pe săptămână, iar acest
lucru poate fi considerat normal, fără cauze patologice. Cel mai des întâlnit
model este o defecare pe zi, dar acesta apare la mai puțin de 50% dintre
oameni. Mai mult decât atât, majoritatea oamenilor nu au defecări similare
în aceleași zile, ci neregulate. Din punct de vedere medical, constipația este
de obicei definită ca fiind eliminarea a mai puțin de 3 scaune pe
săptămână. Constipația severă este definită ca fiind asociată cu mai puțin
de o eliminare intestinală pe săptămână.

Constipația indusă de opioide este o problemă la pacienții care necesită

aceste medicamente pentru gestionarea durerii. Incidența constipației la
pacienții oncologici nu este bine definită. În cazul pacienţilor ce necesită
îngrijiri paliative a fost raportată o prevalență de 40-64%, dar simptomul
poate fi întâlnit în proporţie de 70-100% la pacienții cu cancer.

Simptomele constipației

Pe lângă faptul că nu se poate goli conţinutul intestinal (eliminarea

conţinutului intestinului gros de mai puţin de 3 ori pe săptămână),
persoanele cu constipație pot prezenta şi următoarele simptome:

 materii fecale dure;

 dureri la defecare;
 senzaţie de blocaj la nivelul rectului;

10
 dureri și crampe abdominale;
 distensia abdomenului;
 reducerea apetitului;
 greață și vărsături;
 incapacitatea de a urina;

Eliminarea efectelor secundare este o parte importantă a îngrijirii și

tratamentului pentru cancer. Se numește gestionarea simptomelor sau
îngrijirea paliativă.

Cauzele constipaţiei în tratamentul oncologic

La nivelul intestinului gros se realizează absorbţia apei şi a unor elemente

nutritive din alimentele digerate. Pe măsură ce alimentele digerate trec prin
intestin (colon), se formează treptat materiile fecale. Acestea sunt stocate în
rect până când sunt eliminate din corp prin mişcările intestinale (defecare).

Mușchii intestinali favorizează eliminarea materiilor fecale din rect. Când

ajung în rect, materiile fecale sunt solide, dar constipaţia apare când prea
multă apă este absorbită înapoi în organism din intestin sau când mușchii
intestinali sunt slăbiţi și au o activitate lentă.

Principalele cauze ale constipaţiei în oncologie sunt:

1. Tratamentele anticancerigene

Unele tratamente anticancerigene pot cauza constipație, inclusiv unele

medicamente împotriva cancerului și intervențiile chirurgicale de la nivelul
abdomenului.

Unele medicamente chimioterapice și alte medicamentele împotriva

cancerului pot cauza constipație. Acest lucru este produs de faptul că
medicamentul afectează intestinul pentru un timp.

După intervenția chirurgicală la nivelul intestinului, mușchii intestinului ar

putea fi mai slăbiţi. Acest lucru poate fi temporar, dar uneori şi permanent,
în funcţie de tipul de operație suferită. După acest tip de intervenție
chirurgicală, există mai mulți factori ce pot cauza constipație, cum ar fi
slăbirea musculaturii care îngreunează eliminarea scaunului, imposibilitatea
musculaturii abdominale de a susţine eliminarea fecalelor, medicamentele
anestezice sau analgezice care pot cauza constipaţie sau faptul că este redus

11
aportul de lichide după intervenţie, ceea ce favorizează apariţia constipaţiei.
Unele intervenții chirurgicale pelvine pot deteriora nervii ce ajută intestinul
să funcționeze corect.

2. Cancerul în sine

O tumoră ce presează nervii măduvei spinării poate încetini sau opri

mișcarea intestinului, lucru ce duce la constipație. Tumorile din abdomen pot
afecta canalul intestinal și rectul, ceea ce îngreunează mișcarea intestinului.
Constipația poate fi un simptom pentru cancerele din regiunea abdominală
și recală, cum ar fi cancerul de colon, cancerul rectal, cancerul pancreatic,
cancerul ovarian și alte cancere ginecologice.

3. Reacții adverse ale altor medicamente

Constipația poate fi un efect secundar al multor tipuri de medicamente.

Unele dintre aceste medicamente ajută la controlul simptomelor cancerului
sau la reducerea efectelor secundare din tratamente. Cele mai frecvente
medicamente care produc constipație la pacienții oncologici sunt
analgezicele, în special medicamente pe bază de morfină (opioide), unele
medicamente pentru tensiunea arterială, antidepresivele, suplimentele de
vitamine, cum ar fi fierul și calciul, medicamente anticonvulsive sau
antiepileptice, medicamentele pentru boala Parkinson, medicamentele
diuretice, unele medicamente pentru digestie etc.

4. Aportul insuficient de fibre

Consumul inadecvat de fibre alimentare crește riscul de apariție a

constipației.

5. Consumul insuficient de apă

Corpul tau are nevoie de multe lichide pentru a menține consistența normală
a scaunelor și eliminarea lor eficientă din intestin.

6. Sedentarismul

Lipsa exercițiilor fizice afectează peristaltismul intestina și încetinește

eliminarea materiilor fecale prin intestin.

7. Utilizarea pe termen lung a laxativelor

12
Utilizarea necorespunzătoare și prelungită a laxativelor, medicamente
disponibile fără prescripție medicală, poate crește în timp susceptibilitatea
persoanelor la constipație. Administrarea acestor medicamente face ca
intestinul să devină leneș și să nu funcționeze corect. De asemenea, ele pot
afecta celulele nervoase din intestin, ceea ce face dificilă eliminarea fizică a
scaunelor.

8. Ignorarea nevoii de defecare

Abținerea de la defecare din diverse motive predispune la constipație. În

timp ce materiile fecale sunt depozitate în intestin, se reabsoarbe o cantitate
mai mare de apă și acestea devin mai dure și mai dificil de eliminat. Este
important să defecați atunci când organismul transmite semnalele necesare
și să evitați pe cât posibil amânarea acestui proces.

9. Depresie și anxietate

Persoanele cu cancer pot suferi de depresie și anxietate, tulburări care pot

duce uneori la constipație. Sistemul nervos și cel digestiv sunt interconectate,
astfel că atunci când sunteți deprimat, nici nervii de la nivelul sistemului
digestiv nu sunt la fel de activi ca de obicei.

10. Alte afecțiuni medicale

Multe afecțiuni medicale, altele decât cancerul, pot cauza constipație. Printre
acestea se numără: obstrucția intestinală, boala Parkinson, leziuni ale
măduvei spinării, diabet, hipercalcemie (prea mult calciu în sânge), scleroză
multiplă, afecțiuni tiroidiene, istoric de accident vascular cerebral, afecțiuni
intestinale, boala Hirschsprung (o boală rară care este prezentă de la naștere
și afectează nervii din intestin), valori scăzute de potasiu în sânge
(hipokaliemie).

Diagnostic

Medicul va stabili cauza constipației pe baza unor întrebări medicale și a unui

eventual examen fizic. Este posibil să fie necesare anumite teste imagistice,
cum ar fi radiografie abdominală, clismă cu bariu, sigmoidoscopie sau
colonoscopie.

Este indicat ca pacientul să realizeze un jurnal al activității intestinale pentru

a depista severitatea constipației, dacă există eliminări fecale sau nu timp de
> 48 de ore, dacă sunt dureri sau alte simptome.

13
Istoricul medical ar trebui să includă o evaluare sistematică, luând în
considerare bolile generale ale pacientului, nevoile lui fizice, psihosociale și
funcționale. Analiza trebuie să vizeze debutul simptomelor, factorii de
agravare și atenuare, frecvența și tipul activității intestinale, volumul și
aspectul scaunului (consistență, culoare, miros, sânge, mucus), greață,
disconfort abdominal, balonare sau flatulență.

Elementele importante ale examinării abdominale includ următoarele:

 distensie abdominală;
 peristaltism vizibil;
 sensibilitate abdominală;
 masele fecale;
 natura sunetelor intestinale.

Tratamentul și prevenirea constipației

Cea mai bună modalitate de a gestiona constipația este prevenirea acesteia.

Iată câteva sfaturi și recomandări pentru prevenirea și tratarea constipației:

 Consumați mai multe fibre. Fibrele atrag apa în scaun și reglează

consistența lor, ceea ce face mai ușoară eliminarea lor. Sursele de fibre
includ: cereale integrale, orez brun, fructe si legume crude, legume,
leguminoase, fructe uscate, semințe și nuci. Adăugați treptat mai multe
fibre și grăsimi în dieta dumneavoastră. Când începeți o dietă bogată în
fibre, creșteți aportul de fibre cu 5 grame pe zi. Alimente bogate în
fibre: mere, piersici, zmeură, mandarine, dovleac, broccoli, varză,
morcovi, conopidă, spanac, dovlecel, fasole, mazăre, cereale integrale etc.
Fibrele insolubile (de exemplu, tărâțe, legume, cereale integrale) măresc
volumul scaunului și consistența, ducând la distensie colonică și
favorizarea peristaltismului. Când sunt combinate cu un lichid adecvat
pot ajuta la prevenirea constipației.
 Consumați multe lichide. Încercați să beți 8-10 pahare de lichide pe
parcursul zilei pentru a ajuta digestia. Lichidele includ apă, suc de prune
și alte sucuri de fructe și legume, nectar, ceaiuri decofeinizate, limonadă
etc. Aportul adecvat de lichide este un factor important în susținerea
funcției intestinale normale, dar trebuie să se țină cont că posibilitatea de
a consuma fluide se deteriorează odată cu progresul bolii. Cantitatea de
lichide consumată poate fi îmbunătățit adăugând alimente care conțin o
cantitate mare de apă, cum ar fi supe, fructe, deserturi gelatinoase, iaurt,
sosuri, deserturi din lapte. Cercetările privind constipația cronică
funcțională sugerează că pentru prevenirea constipației sunt necesari cel

14
 puțin 2 litri de lichide pe zi. Este necesar un minimum de 1,5 litri pentru
utilizarea eficientă și sigură a fibrelor dietetice alimente.
 Consumați alimente naturale cu efect laxativ. Unele alimente
acționează ca laxative naturale. Acestea includ prune, suc de prune,
rubarbă și papaya. Adăugați cantități mici de tărâțe la gătit. Evitați
alimentele care pot cauza constipație, cum ar fi brânzeturi, ciocolată și
ouă.
 Adoptați un stil de viață activ. Chiar și 30 minute de mers pe jos ajută la
prevenirea constipației. Adoptați un stil de viață activ prin efectuarea
exercițiilor fizice, chiar și de intensitate redusă, care susțin sănătatea
întregului organism.

Mediul fizic pentru defecare trebuie luat în considerare. Poziționarea

ambelor picioare pe o suprafață solidă maximizează funcția musculară
abdominală pentru a ajuta la defecare. Cel mai puternic reflex gastro-
colic apare dimineața, astfel că pacientul trebuie încurajat să folosească
toaleta la 20-30 minute după micul dejun.

Laxativele

Laxativele sunt frecvent prescrise în îngrijirea paliativă, iar 50% dintre

pacienții sunt tratați simultan cu două sau mai multe laxative. Cu toate
acestea, puține dovezi există în legătură cu eficacitatea și siguranța
laxativelor în aceste cazuri. În cadrul studiilor, laxativele sunt de obicei
comparate cu placebo, cu puține studii disponibile pentru a stabili
eficacitatea diferențială.

Laxativele sunt medicamente care favorizează eliminarea materiilor fecale.

Sunt mai multe tipuri diferite de laxative, majoritatea disponibile fără
prescripție medicală. Nu luați laxative fără prescripția medicului dacă
vomitați, dacă eliminați materii fecale cu sânge sau dacă există riscul de
obstrucție intestinală.

Laxativele stimulante (Senokot/Dulcolax) susțin eliminarea bolului fecal

pentru golirea intestinală. Se folosesc dacă nu au fost scaune în ultimele zile
sau scaunul este dificil de eliminat. De obicei acționează în 6-12
ore. Laxativele osmotice (Lax-a-day/Restolax) acționează prin menținerea
fluidelor în materiile fecale, pentru a reduce consistența bolului fecal și
pentru a favoriza eliminarea lui.

Supozitoarele sunt medicații solide compacte care se plasează la nivelul

rectului. Pot fi pe bază de glicerină sau care acționează prin inducerea de

15
contracții la nivelul peretelui intestinal pentru a favoriza eliminarea fecalelor.
Acționează de obicei după 15-60 minute.

Clisma reprezintă o cantitate redusă de medicament împreună cu un fluid

sau apă inserat la nivelul colonului pentru a favoriza activitatea intestinală.
Principalele tipuri sunt clisma cu fosfat de sodiu care reduce consistența
materiilor fecale și produce contracții pentru eliminarea bolului fecal, și
clisma cu uleiuri minerale care acoperă conținutului colonului pentru o
eliminare mai rapidă.

Lubrifianții și emolienții, cum ar fi parafina lichidă, ușurează defecarea prin

înmuierea scaunului. Trebuie utilizați cu prudență din cauza riscului de
infiltrare anal, a iritațiilor și a riscului de reducere a absorbției vitaminelor
liposolubile.

Medicamente care pot fi prescrise de medicul dumneavoastră pentru

constipație:

Medicul dumneavoastră vă poate recomanda unul sau mai multe dintre

următoarele medicamente pentru a preveni sau trata constipația:

 Bisacodil (Dulcolax®)
 Psyllium (Metamucil ®) – este un supliment de fibre care reglează funcția
colonului pentru cazurile de constipație ușoară;
 Senna
 Docusat de sodiu (reduce consistența materiilor fecale);
 Supozitoare cu glicerină
 Citrat de magneziu
 Hidroxid de magneziu
 Lactuloză
 Sorbitol și fosfat de sodiu

Constipația este periculoasă?

Constipația care durează mult timp poate duce la întărirea excesivă a

fecalelor și impactarea lor la nivel rectal. Constipația severă poate
indica obstrucția intestinului(blocaj), o afecțiune gravă cauzată de alte
probleme medicale. Hemoroizii pot fi cauzați de constipație.

Solicitați ajutorul medicului dacă:

 Nu ați eliminat materii fecale în ultimele 3 zile.

16
 Prezentați sânge în scaun.
 Nu ați defecat nici după administrarea laxativelor.
 Aveți crampe și vărsături persistente.

Consecințele constipației pot fi grave, precum impactare rectală,

hemoroizi, leziuni rectale, fisuri anale, prolaps, obstrucție intestinală parțială
sau totală, perforarea colonului, infecții, sepsis, aritmii cardiace sau sincopă,
afectarea absorbției medicamentelor administrate oral.

17
 MODIFICAREA PERCEPȚIEI GUSTULUI

După tratamentul anticancerigen se poate schimba percepţia gustului

alimentelor, iar uneori persistă un gust metalic în gură. Efectele sunt date de
obicei de chimioterapie cu medicamente ca Cisplatin, Ciclofosfamida,
Doxorubicina, Paclitaxel etc., de unele opioide, antibiotice, radioterapie în
regiunea capului și gâtului, intervenții chirurgicale, terapii biologice, uscarea
gurii, afectarea unor nervi, infecții orale, afecțiuni dentare, greață, vomă.

Mestecă mai bine alimentele, alege alimente aromate şi alimente lichide care
sunt mai bine tolerate, clăteşte gura înainte de a mânca pentru
îmbunătăţirea percepției gustului, foloseşte mai multe condimente
pentru creșterea palatabilității alimentelor. Alege alimente cu gust plăcut,
elimină alimentele cu miros puternic, consumă pui, pește, leguminoase,
fructe oleaginoase, legume marinate.

18
 DESHIDRATARE

Voma persistentă şi diareea pot cauza pierderea unei cantităţi mari de apă şi
nutrienți. Deshidratarea apare mai ales dacă vomiţi sau ai diaree de mai mult
de 3 ori în aceeași zi. Deshidratarea este pierderea crescută de apă din
ţesuturi și afectarea echilibrului de substanţe esențiale, putând cauza
probleme grave de sănătate.

Dacă voma sau diareea persistă, spune-i medicului, sau dacă prezinţi
următoarele semne: urină închisă la culoare, cantitate redusă de urină, ritm
cardiac crescut, dureri de cap, piele foarte uscată, iritabilitate şi confuzie,
ameţeli la schimbarea poziţiei corpului.

19
 PIERDEREA APETITULUI

Greaţa poate cauza pierderea apetitului. Este important să faci un efort

pentru a te alimenta, să alegi alimente bogate nutritiv, echilibrate, pentru
energie şi pentru a lupta împotriva infecţiilor.

Consumă mese mici și frecvente, de preferat de 6-8 ori pe zi, consumă

băuturi între mese şi nu în timpul mesei, consumă multe proteine și puține
zaharuri.

Ouăle, peştele au un conținut nutritiv ridicat, la fel ca fructele oleaginoase,

iaurtul, leguminoasele.

Evită consumul de alimente tip fast-food sau fără valoare nutrițională ca

chips-uri, dulciuri etc.

20
 XEROSTOMIE (USCAREA GURII)

Xerostomia apare când glandele salivare nu mai produc suficientă salivă,

ceea ce cauzează uscarea gurii.

Semnele sunt senzație de uscat și lipicios la nivelul cavității bucale, salivă

groasă și densă, dureri și senzație de arsură la nivelul gurii, crăparea buzelor,
limba aspră și uscată, dificultăți de de mestecare, gust neplăcut la înghițire,
dificultăți de vorbire.

Se pot utiliza medicamente speciale ca amifostina, substituenți de salivă,

medicamente care stimulează glandele salivare ca pilocarpina sau cevimelina
etc. Se recomandă consumul adecvat de apă, clătirea gurii cât mai frecvent,
igiena corespunzătoare a dinților, gingiilor și limbii, evitarea apelor de gură
cu alcool etc.

Clăteşte gura între mese, consumă multe fluide pe parcursul zilei, consumă
alimente moi cu sosuri, supe etc., consumă băuturi nutritive pentru aport
nutrițional suplimentar.

21
 LEZIUNI ORALE ȘI MUCOZITĂ

De obicei apar după chimioterapie. Afectează alimentarea şi sunt dureroase.

Pot fi cauzate de chimioterapie, radioterapie sau transpalnt de măduvă
osoasă. Apar sunt forma unor umflături ș ulcerații la nivelul cavității bucale.

Nu folosi ape de gură comerciale cu alcool, foloseşte periuțe de dinți cu peri

moi şi pastă de dinţi cu fluor, mestecă încet şi în bucăţi mici, alege alimente
la temperatura camerei, evită alimentele dure, acide, carbogazoase etc.

Se recomandă o igienă corectă a gurii, administrarea dm edicamente care

protejează mucoasele și previn agravarea, soluții de clătire a gurii speciale,
sau produse topice de protejare și care facilitează recuperarea țesutului.

22
DESPRE MUCOZITA ORALĂ

Mucozita orală este o leziune inflamatorie ulcerativă de la nivelul cavităţii

orale, cauzată de boli infecţioase, deficite imunitare, anumite medicamente,
dar mai ales extrem de frecventă în cazul pacienţilor care beneficiază de
tratament oncologic.

Ce este mucozita orală?

Mucozita orală apare când tratamentul anticancerigen afectează stratul de

celule epiteliale de la nivelul tractului gastrointestinal (care porneşte de
la nivelul cavităţii bucale şi se continuă până la nivelul anusului), lăsând
ţesutul mucos predispus la ulceraţii şi infecţii.

Ţesutul mucos cunoscut şi ca mucoasă sau membrană

mucoasă, căptuşeşte toate pasajele corpului care comunică cu aerul, ca
tractul respirator sau cel gastrointestinal, şi are celule şi glande asociate care
secretă mucus. Ţesutul mucos de la nivelul cavităţii bucale, numit
mucoasă orală, este cea mai sensibilă zonă din corp şi vulnerabilă la factori
externi, inclusivchimioterapie și radiații, cavitatea bucală fiind cea mai
comună reigune a organismului unde se dezvoltă mucozita.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, gravitatea mucozitei orale se

măsoară astfel:

 Gradul 0 - Nu există modificări.

 Gradul 1 - Durere, edem.
 Gradul 2 - Durere, edem bucal, ulceraţii, este posibilă alimentaţia solidă.
 Gradul 3 - Durere, edem, ulceraţii bucale, este posibilă doar alimentaţia
lichidă.
 Gradul 4 - Durere, edem, ulceraţii bucale, alimentaţia orală este imposibilă.

23
INCIDENŢA MUCOZITEI ORALE

Toţi pacienţii oncologici se confruntă cu un anumit grad de mucozită, dar

dintre aceştia unii se confruntă cu mucozită de gravitate mai crescută,
avansată, mai exact grad 3 sau 4, mai exact:

 40% dintre pacienţii care primesc chimioterapie;

 85% dintre cei care urmează radioterapie în regiunea capului și
gâtului (în cazul celor care au carcinoame avansate, procentul este chiar
de 100%);
 100% din pacienţii care primesc doze mari de chimioterapie și transplant
de celule stem hematopoietice.

Riscul de dezvoltare a muucozitei este variabil și depinde de

anumiți factori ca forma tratamentului, agenții medicali utilizați, intensitatea
terapiei, starea generală de sănătate a pacientului.

Mucozita apare cel mai frecvent la persoanele care prezintă tumori în

regiunea capului şi gâtului, în cazul pacienţilor cu cancer mamar, cancer
colorectal sau cancer esofagian.

24
SIMPTOME MUCOZITA ORALĂ

Mucozita orală este o complicaţie care poate fi uneori destul de severă,

cauzând dureri, afectarea alimentației și chiar incapacitatea de a consuma
alimente, crescând riscul de infecţii din cauza leziunilor deschise. Afectează
calitatea vieții pacientului și poate chiar necesita reducerea dozelor de
medicament anticancerigen.

Radioterapia și chimioterapia pot cauza mucozită la nivelul gurii, manifestată

prin simptome ca:

 dureri la nivelul gurii;

 aspect roșu, lucios, umflat la nivelul gurii și gingiilor;
 leziuni la nivelul gurii, limbii, gingiilor;
 dificultăți la înghiţire și vorbire;
 senzație de uscăciune, arsură, dureri la înghiţirea şi mestecarea
alimentelor;
 zone moi, albicioase la nivelul gurii sau limbii;
 creșterea mucusului sau salivei dense la nivelul gurii;
 infecții;
 sângerări (de obicei doar în cazul chimioterapiei).

În cazul chimioterapiei, mucozita se vindecă de la sine de obicei, dacă nu

sunt infecții, durând între 2-4 săptămâni. Cea cauzată de radiații durează de
obicei mai mult, 6-8 săptămâni, în funcție de durata tratamentului.

Pot apărea complicaţii în cazuri rare, numită mucozită confluentă,

când membrana mucoasă de la nivelul întregii guri și limbi este acoperită cu
un strat de mucus alb. Combinația de mucus, salivă excesivă şi durere duce
la imposibilitatea de a se alimenta.

Când apar simptomele?

Inițial mucozita se prezintă ca o placă eritematoasă care progresează treptat

spre ulcerare. Factori extrinseci ca fumatul, consumul de alcool pot duce la
agravarea leziunilor și dacăsunt asociate cu infecţii fungice sau igienă
dentară precară, mucozita se agravează.

25
În cazul chimioterapiei, mucozita de obicei se dezvoltă cu 7-10 zile după
administrarea tratamentului și durează 1-2 săptămâni, vindecarea fiind
corelată cu viteza de regenerare a leucocitelor. În cazul
radioterapiei în regiunea capului și gâtului, mucozita se dezvoltă de
obicei după primele 2-3 săptămâni de la radioterapie și persistă şi după
terapie, fiind necesare în medie 2-4 săptămâni pentru vindecare.

26
CAUZE ȘI FACTORI DE RISC

Majoritatea pacienţilor care primesc chimioterapie și radiaţii

în regiunea capului sau gâtului se confruntă cu un anumit grad de
mucozită orală. În cazul chimioterapiei, mucozita este cauzată de obicei de
scăderea numărului de leucocite, iar în cazul radioterapiei de
efectul necrozant și inflamator al energiei radiațiilor asupra mucoasei orale.

Unii factori pot crește riscul de dezvoltare a mucozitei, sau pot agrava
starea și simptomele, cum ar fi:

 igienta dentară precară:

 fumatul sau consumul de alcool;
 deshidratarea;
 IMC (indice de masă corporală) scăzut;
 boli renale, diabet sau HIV/SIDA;
 urmarea anui tratament anticancerigen anterior;
 genul (femeile par să fie mai predispuse decât bărbații la
dezvoltarea mucozitei);
 inflamații cronice de la proteze dentare sau lucrări dentare defectuoase;
 pacienții cu afecţiuni maligne hematologice;
 istoric de hiposalivaţie;
 utilizarea de metotrexat pentru boala grefă contra
gazdă cronică, profilaxie ce poate exacerba

Vârsta este un factor de risc pentru mucozita orală.

În cazul copiilor, mucozita este mai frecventă decât în cazul celor mai în
vârstă, posibil din cauza ratei mai mari a reînnoiriicelulelor bazale,
dar recuperarea este mai rapidă. De asemenea, vârstnicii sunt la fel de
predispuşi la mucozită şi chiar complicaţii deoarece au rata redusă de
vindecare şi reparare a ADN-ului.

27
FIZIOPATOLOGIE

Din cauza agenților chimioterapici sau a radioterapiei, membrana mucoasă

este afectată,ceea ce duce la dezvoltarea mucozitei, care are mai multe faze
de dezvoltare, astfel:

 Faza I este faza inflamatorie de după administrarea radioterapiei, de care

sunt responsabile citokinele, care sunt eliberate din țesuturile
epiteliale şi conjunctive în câmpul de radiații și produc afectarea locală
a țesutului, cresc permeabilitatea vascularăcare favorizează efectul de
distrugere celulară a radiațiilor ionizante;
 Faza II este faza epitelială când apare efectul direct al radiațiilor asupra
stratului epitelial bazal. Efectul citotoxic al radiațiilor asupra celulelor cu
diviziune rapidă din epiteliul bazal produce reducerea regenerării
celulare, induce moartea celulelor, atrofia şi
ulcerațiile, citokinele continuă să se dezvolte, mucoasa apare
eritematoasă;
 Faza III este faza ulcerativă sau bacteriană, când apare
eroziunea ţesutului și apare o pseudomembrană fibroasă, un strat cu
aspect albicios şi opalescent deasupra mucoaseiColonizarea bacteriană a
microflorei din gură poate stimula eliberarea de citokine, care
agravează mucozita, cauzând infecții secundare, se pot dezvolta
Candida şi infecţii gram-negative, mai ales la pacienţii cu gură uscată și
cei care continuă să fumeze sau să consume alcool pe durata
tratamentului;
 Faza IV este faza regenerării și vindecării, procesul de proliferare
epitelială și diferenţiereeste refăcut și microflora se normalizează,
fiind capabilă să restabilească Depinde de doza
și fracţionarea programului de radiaţii și starea pacientului, dar de obicei
aparedupă 3 săptămâni de la finalizarea tratamentului, cu cât celulele
epiteliale care au supravieţuit sunt stimulate să se dividă mai
rapid după afectarea din radioterapie. Pentrucei care au urmat
concomitent și chimioterapie, vindecarea poate dura mai mult.

28
COMPLICAȚII ȘI CONSECINȚE

Deși de cele mai multe ori se vindecă cu tratamentul adevcat, uneori poate
să apară hipovolemie (reducerea volumului sangvin), anomalii electrolitice,
malnutriție care poate fi fatală.

Pacienții cu mucozită orală și neutropenie (deficit al unui tip de celule

sangvine albe) au un risc mai mare de septicemie, mucozita crescând de 4 ori
riscul în asociere cu neutropenia. Crește riscul de infecții la nivelul gurii, iar
percepția gustului este puternic alterată.

Mucozita ese complicată de greață și vomă care apare, de asemenea, la

tratamentul anticancerigen.

Pe lângă durerile mari provocate, mucozita restricționează aportul alimentar,

este un factor de risc pentru dezvoltarea microorganismelor care contribuie
la întreruperea tratamentului, crește necesitatea administrării de antibiotice
și narcotice, crește durata de spitalizare și costurile tratamentului asociat.

Pe scurt, complicații și riscurile mucozitei vizează:

 complicații orale: dureri, infecții, hemoragii, xerostomie;

 riscul de deshidratare severă, afectare cardiovasculară, malnutriție;
 afectarea respirației;
 afectarea tratamentului cancerigen: limitarea sau întreruperea dozelor
de tratament, afectarea, reducere sau întreruperea tratamentului;
 reducerea calității vieții (stres, afectarea alimentației, probleme de
alimentare).

29
PREVENȚIE ȘI TRATAMENT GENERAL

Mucozita nu poate fi prevenită, dar urmarea unor pași înainte de

radioterapie sau chimioterapie și ulterior pot reduce intensitatea efectelor
adverse și se poate minimiza riscul. Înainte de terapia anticancerigenă se
recomandă un consult stomatologic pentru tratarea problemelor de la
nivelul sferei orale și eventuale restaurări dentare, pentru a reduce riscul de
complicații. Igiena orală este esențială și respectarea unui protocol de
îngrijire este vital pentru recuperare.

Managementul mucozitei orale poate fi divizat în trei componete de bază:

 îngrijire orală generală

 prevenție
 îngrijire paliativă

Îngrijire orală generală

Îngrijire

Cu aproximativ 2 săptămâni înainte de inițierea radioterapiei în regiunea

capului sau gâtului sau înainte de administrarea chimioterapiei, paciențior le
este indicat un control oral și dentar cu procedurile urgente, ca extracții,
reparații, îndepărtări proteze etc.

Pacienții trebuie instruiți privind menținerea igienei orale inclusiv periajul

dentar corect cu perierea blândă a dinților, folosirea aței dentare. Apele de
gură ce conțin mixuri de bicarbonat, sare sau apă pot preveni depunerile de
bacterii și îndepărtează celulele moarte. Pacienții trebuie să evite agenții
caustici și care produc uscarea: băuturile alcoolice, apele de gură cu alcool,
băuturile fierbinți și alimentele acide.

Astfel, rutina de igienă orală vizează:

 Utilizarea aței dentare cel puțin o dată pe zi, dar este contraindicată
pacienților cu dureri sau sângerări gingivale persistente – pentru cazurile
severe sau când acest lucru produce dureri, nu este indicat;

30
 Periajul dentar: periați dinții și gingille de 2-3 ori pe zi pentru 2-3 minute,
cu o perie cu peri moi, pastă de dinți neabrazivă cu fluor. Peria trebuie
lăsată să se usuce normal între periaje.
 Dacă pasta de dinți nu este suportată din cauza durerii, se poate folosi un
mix de 1 linguriță sare cu căni de apă, și se înmoaie peria în această
soluție.
 Clătiți gura de 5-6 ori pe zi cu una dintre următoareșe soluții: 1 lingură
sare la 1 l apă, 1 linguriță bicarbonat în 240 ml apă sau jumătate linguriță
sare cu 2 linguri mari de bicarbonat la 1 l apă. Nu folosiți ape de gură cu
alcool. Evitația apa de gură cu alcool, clorhexidină, povidone -iodine,
peroxid de hidrogen, sucralfat etc. În cazul radioterapie se poate
recomanda apă de gură cu clorhidrat de benzidamină care este o apă de
gură antiinflamatorie pentru prevenirea și reducerea durerii și
inflamației la pacienții care beneficiază de radioterapie.
 Îngrijire buze: ape pe bază de aloe vera pentru lubrefierea și emolierea
buzelor după curățarea dentară și înainte de culcare, substanțe
lubrefiante pe bază de apă, cele pe bază de uleiuri nu sunt indicate
pentru că cresc dezvoltarea agenților patogeni.

Prevenire

Tehnica de radioterapie și chimioterapie

Unele tehnici avansate ca terapia 3D conformațională și IMRT pot reduce

toxicitatea indusă de radiații prin limitarea dozelor care ajung la mucoasa
orală. Se mai pot utiliza măști speciale pentru a bloca țesuturile sănătoase,
reducând dimensiunea fracției de radiații și reducând expunerea. Se
recomandă în cazul mucozitei 5-7 zile pauză pentru recuperare.

Amifostina este un agent citoprotector care poate reduce incidența și

severitatea xerostomiei la pacienții supuși radioterapiei. Nu se recomandă
clorhexidina, sucralfatul etc.

Se poate recomanda și crioterapie orală pentru reducerea incidenței și

severității mucozitei, la recomandarea medicului.

Îngrijiri paliative

Alimentație

Se recomandă:

31
 aportul ridicat de lichide (2-3 l/zi), pentru a menține mucoasa orală
hidratată;
 alimentație echilibrat bogată în vitamina B, C și proteine;
 alimente moi, umede pentru ușurarea masticației și a înghițirii.

Nu sunt indicate:

 alimente uscate și dure (biscuiți, pâine prăjită, chipsuri etc.);

 alimente picante sau fierbinți;
 alimente acide;
 alimente și băuturi bogate în zahăr;
 cafeină, alcool, tutun.

MANAGEMENTUL DURERII

Pentru reducerea durerii, se pot recomanda agenți de acoperire a mucoasei,

agenți lubrifianți hidrosolubili, inclusiv salivă artificială, analgezice sau
medicamente pentru tratarea infecției.

Se folosesc anestezice locale ca lidocaina, difenhidramina pentru

ameliorarea durerii dar nu conferă preotecție pentru recuperare. Opioidele
lichide orale sau parenterale pot fi indicate. Se mai recomandă mixuri ca
maalox, lidocaină, difenhidrmaină și nistatină etc.

De asemenea, agenții locali ca acidul glicirizinic, povidona, gelul hialuronat de

sodiu, L-glutamina, mangan superoxid dismutaza, apele de gură cu
corticostrizi, clorhexidina, spray-uri cu salivă artificială, produsele pe bază de
mușetel, miere, vitamina A, E, arginat de sodiu, sunt utile pentru ameliorarea
disconfortului.

Pe scurt, tratamentul medical include:

 agenți topici anestezici și analgezici (lidocaină, benzocaină, soluții de

difenihidramină);
 agenți de acoperire mucozală: Amphojel, Kaopectate, agenți de acoperire
pe bază de hidroxipropil metilceluloză; acoperă și formează o barieră
protectoare pentru capetele nervoase expuse, reduce durerea și
îmbunătăște capacitatea de a mânca și vorbi;
 apă de gură și soluții pentru reducerea durerii locale și igienizare;
 spray-ri cu produse analgezice;
 analgezice orale sau intravenoase (opioide de obicei);

32
 factori de creștere pentru procesele de dezvoltare a mucoasei (ex.
Palifermin).

Efectele adverse din urma terapiei cancerului pot fi severe și pot avea un
impact profund asupra calității vieții pacientului. O astfel de problemă este
mucozita orală, a cărei prevenție și tratament sunt subiecte în continuă
cercetarea. Igiena orală corectă înaintea, în timpul și după tratament este
esențială pentru minimizarea efectelor adverse, precum și managerierea și
suportul paliativ și medical pentru reducerea acestui efecte advers.

33
GEL PENTRU TRATAMENTUL MUCOZITEI ORALE. - GELCLAIR

Gel bioaderent pentru tratamentul mucozitei orale. Permite continuarea

tratamentului oncologic. Inlatura durerea din mucozita orala. Mucozita
orala este cea mai frecventa complicatie non-hematologica a
tratamentului oncologic. Mucozita orală este o problemă subestimată la
pacienții care urmează un tratament pentru cancerul mamar, cancerul
colo-rectal, cancerul pulmonar.

Mucozita orala este definita ca o leziune ulcerativa si/sau inflamatorie a

mucoasei bucale observata la pacientii care urmeaza tratament
chimioterapic si/sau radioterapie.

Incidenta mucozitei orale:

 100% din pacientii cu carcinoame avansate ale capului si gatului care

urmeaza radioterapie
 Pana la 100% in cazul tratamentului chimioterapic la pacienţii supuşi
unui transplant cu celule stem hematopoietice
 30-75% dintre pacientii care primesc chimioterapia standard cu cicluri
multiple

34
Semnele clinice ale mucozitei orale pot aparea in primele 3 zile de la
initierea chimioterapiei si in primele 1-2 saptamani de la inceperea
radioterapiei.

Gradele de severitate ale Mucozitei Orale conform OMS:

Grad 0 – fara modificari

Grad 1 – durere / edem

Grad 2 – durere / edem + ulceratii + alimentatia cu alimente solide

este posibila

Grad 3 – durere / edem + ulceratii + este posibila doar alimentatia

cu alimente lichide

Grad 4 – durere / edem + ulceratii + nu este posibila alimentatia pe

cale orala

Gelclair® formeaza un strat protector care ajută la reducerea durerii si

ameliorarea leziunilor mucoasei bucale.

Stratul protector format de Gelclair® la nivelul mucoasei protejeaza

terminatiile nervoase expuse unor stimulari excesive.
35
 Asigură o reducere rapidă şi eficientă a durerii12
 Reduce severitatea mucozitei orale
 Îmbunătăţeste calitaţii vieţii
 Protejează cavitatea orala impotriva colonizarii microbiene

Indicații
Gelclair ajută la gestionarea simptomelor dureroase ale mucozitei orale.
Gelclair, folosit ca apă de gură, formează o peliculă de protecție care ajută
la reducerea durerii, calmează leziunile bucale, inclusiv pe acelea produse
de medicație, boli, radioterapie, chimioterapie, chirurgie bucală, ulcere
traumatice produse de aparatele ortodontice și protezele dentare,
precum și de vârstă.

Instrucțiuni de utilizare
Gelclair trebuie folosit de 3 ori pe zi sau de câte ori este nevoie. Evitați
consumul alimentelor sau al băuturilor timp de cel puțin 30-60 de minute
după tratament. Turnați întregul conținut al plicului monodoză Gelclair®
într-un pahar și adăugați aproximativ 40 ml de apă (3 linguri). Amestecai
bine și folosiți imediat. Clătiți bine gura timp de cel puțin un minut sau cât
mai mult timp posibil pentru a acoperi limba, vălul palatin, gâtul,
interiorul obrajilor și întreaga mucoasă bucală. Faceți gargară și scuipați.
Aruncați orice cantitate nefolosită de apă de gură. A nu se înghii.
La pacienții care nu pot clăti și face gargară (de ex., copii mici), se
recomandă aplicarea produsului direct în gură cu ajutorul unui burete sau
al unui tampon. A NU SE LĂSA LA ÎNDEMÂNA COPIILOR.

Contraindicații
Folosirea produsului Gelclair® este contraindicata la pacienții cu istoric
cunoscut de hipersensibilitate la oricare dintre ingrediente.

Măsuri de precauție și avertismente

Nu există interacțiuni cunoscute cu produsele medicinale sau cu alte
produse. Cu toate acestea, produsul poate reduce absorbia
medicamentelor administrate sublingual. Evitați consumul alimentelor
sau al băuturilor timp de cel puțin 30-60 de minute după tratament. A nu
se folosi produsul dacă plicul este deteriorat sau a depașit data expirării.
Gelul poate deveni puțin mai închis la culoare și mai gros în timpul
depozitării, dar aceste aspecte nu îi afecteaza eficacitatea sau siguranța. A

36
se depozita la temperatura camerei, a nu se expune la lumina directă a
soarelui. Daca nu se observă nicio ameliorare după 7 zile de tratament,
adresați-vă medicului. Tratamentul trebuie întrerupt după 4 saptamâni.
Se poate folosi în timpul sarcinii și al alăptării. Nu afectează capacitatea
de a conduce sau a utiliza mașini. A nu se înghiți. A NU SE LĂSA LA
ÎNDEMÂNA COPIILOR.

Efecte nedorite
Pâna în prezent nu au fost raportate efecte nedorite. Cu toate acestea,
folosirea produsului nu se recomandă persoanelor hipersensibile la
oricare dintre ingredientele sale.

Ingerare accidentală / Depașirea dozei

La momentul tipăririi acestui prospect, nu s-au raportat cazuri de depăire
a dozei. Cu toate că nu sunt așteptate efecte adverse prin ingerarea
accidentală a produsului Gelclair®, nu se recomandă ingerarea acestuia.

Ambalare
Pachet care conține 21 plicuri de 15 ml de Gelclair®

Magazin: https://cancer360.ro/magazin/gelclair/

37
 MODIFICAREA PIELII ŞI A UNGHIILOR

Unele tratamente anticancerigene pot duce la uscarea pielii, decolorarea sau

creşterea sensibilităţii la radiaţii solare. De asemenea, unghiile pot creşte mai
lent şi pot fi mai fragile şi mai subțiri sau îşi pot schimba forma şi culoarea.

Unle afecțiuni ale pielii sunt ușoare, în timp ce altele sunt severe. Majoritatea
sunt erupții cutanate, uscarea și pruritul, sensibilitatea mai mare la lumină,
afecțiuni cauzate de radiații, ulcerații, leziuni maligne. Gravitatea lor depinde
de tipul tratamentului administrat, de cantitate, de tipul cancerului și grad,
de starea generală de sănătate a pacintului.

Evită expunerea la soare între orele 11:00 şi 15:00, poartă haine protectoare,
pălărie de soare şi ochelari de soare, aplică o cremă cu factor de protecţie
solară cu FPS de cel puţin 15, pe toate zonele expuse, inclusiv iarna. Vara,
reaplică pe piele cremă ori de câte ori este nevoie sau la diferenţă de 2 ore.
Nu folosi produse de îngrijire cu parfum.

38
ERUPȚIA ACNEIFORMĂ

Erupția acneiformă, papulopustulară sau numită și rash acneiform, este o

reacție adversă a pielii cauzată de medicamente, cel mai frecvent de
inhibitorii EGFR sau EGFRi (EGFR= receptorul pentru factorul de creștere
epidermică), efect advers indus de acest medicament.

Incidența și severtatea depind de tipul medicamentului și de durata

tratamentului

SIMPTOME
Erupţia este caracterizată de papule eritematoase moi, care după câteva zile
evoluează în pustule şi apoi în cruste. Afectează zonele de piele cu cea mai
mare densitate de glande sebacee (scalp, faţă, piept, spate). Afectează mai
rar extremităţile, zona inferioară a spatelui sau abdomenul.

Poate cauza dureri sau prurit uneori se poate întinde pe o zonă mai extinsă,
inclusiv palmele, tălpile, mucoasele.

Efectele pot să apară după 2 zile sau 6 săptămâni de la tratament, dar de

obicei în primele 2 săptămâni. Primele semne apar ca o iritaţie pe faţă, gât,
piept, spate, poate cauza prurit (mâncărimi ale pielii) şi poate să doară la
atingere. Pe pielea mai închisă la culoare, rash-ul poată părea mai puţin roşu.

Se disting patru faze clinice ale evoluției:

 afectarea senzorială (eritem, edem, disestezie);

 aspect și rash (papulopustular);
 cruste (uscarea materialului purulent);
 eritem rezidual și telangiectazie (dilatarea vaselor mici de sânge).

39
CAUZE

Erupţia acneiformă este o reacţie cauzată de medicamente, dependentă de

doză, care de obicei se dezvoltă în primele 2 săptămâni de tratament, atinge
pragul maxim în săptămânile 3-4 de terapie şi intensitatea se reduce după 2
săptămâni, dar poate persista chiar şi câteva luni.

Nu se cunoaşte exact cauza pentru care anticorpii monoclonali sunt

principalul factor declanşator al rash-ului acneiform. Reacţia pielii este
definită ca acneiformă deoarece leziunile, ca papule, noduli, pustule,
arată ca acneea, dar în cazul acestor pacienţi, comedoanele (formațiuni
de substanțe sebacee cu extremitate neagră ce acoepră glandele
sebacee) care sunt un factor distinctiv pentru acnee, nu sunt prezente.

Erupția acneiformă afectează calitatea vieții pacienților și poate afecta

cursul tratamentului anticancerigen.

Inhibitorii receptorilir factorilor de creştere epidermică EGFRi blochează

activitatea celulelor maligne şi a celor sănătoase, ca pielea, părul, unghiile,
flora intestinlă. Sunt medicamente indicate în tratamente ale cancerelor
pulmonare, pancreatice, colorectale, din regiunea capului şi gâtului, cancere
tiroidiene sau mamare.

Erupţia acneiformă este cel mai comun efect advers din terapia
antiancerigennă cu inhibitori ai receptorilor factorului de creştere epidermică
(EGFRi). Aceştia fac parte din familia receptorilor tirozin kinazici care reglează
diferenţierea celulelor tumorale, supravieţuirea şi proliferarea lor. Pot fi
inhibaţi prin intermediul unor medicamente ca cetuximab, care este un
anticorp monoclonal (Erbitux®), panitumumab (Vectibix®), erlotinib care
este un inhibitor de tiozin kinază cu molecule mici (Tarceva®) sau gefitinib
(Iressa®).

Inhibitorii de multikinază ca sunitinib și sorafenib pot, de asemenea, induce

erupții similare la 20%, respectiv 40% dintre pacienți.

Inhibitorii factorilor de necroză tumorală TNF sunt utilizaţi pentru tratarea

unor boli rare autoimune ca boala colonului inflamator, artrita reumatoidă,
psoriazisul sau artrita psoriatică, spondilita anchilzantă. Dintre aceştia,
infliximab este cel mai comun agent asociat cu erupţia acneiformă, urmat de
lenalidomidă.

40
Printre cauze, pe lângă medicamentele menționate, se numără și factorii de
stimulare a coloniilor granulocitare, ciclosporinele, dactinomicina,
corticosteroizii, ciclofosfamidele sau inhibitorii mTOR. De asemenea,
retinoizii și medicamentele pentru afecțiuni cardiace pot cauza erupții
acneidorme.

Unele date medicale afirmă că dezvoltarea leziunilor acneiforme

reprezintă un prognostic bun pentru răspunsul tratamentului. Incidenţa şi
severitatea erupțiilor acneiforme sunt dependente de doză.

INCIDENŢĂ
Rash-ul acneiform sau erupția acneiformă este cea mai comună reacţie
cutanată adversă din timpul terapiei cu EGFRi.

Apare la 50-100 % dintre pacienţii care urmează tratament anticancerigen,

apare de obicei în primele 2 săptămâni de la tratament, manifestându-se
prin erupţii cutanate, prurit, afectarea calităţii vieţii. Erupţia acneiformă
severă creşte riscul de infecţii, riscul moderat după 7-10 zile sau riscul ridicat
după mai mult de 10 zile. Dacă e să ne referim la incidenţă în funcție de
medicament, se observată ca pacienţii care urmează tratament cu gefitinib
prezintă riscul de 24-62% , riscul este de 49-67% pentru cei care beneficiază
de erlotinib şi de 75-91% pentru acei pacienți care beneficiază de tratament
cu cetuximab.

PATOGENEZĂ
EGFR (receptorii factorilor de dezvoltare epidermică) joacă un rol vital în
homeostazia epidermei prin reglarea proliferării keratinocitelor, diferențierii
şi supraviețuirii lor. Semnalul EGFR la nivelul keratinocitelor epidermice
poate dirija activităţi celulare ca inflamaţiile, funcţionarea barierei de
protecţie, sistemul de apărare. Inhibarea EFGR duce la eliberarea unui
număr de citokine inflamatorii și chemokine, depunerea celulelor
inflamatorii (neutrofile și limfocite) în derm, ducând ulterior la erupţii
papulopustulare.

Erupția acneiformă apare în primele 2 săptămâni de la inițierea

tratamentului şi de obicei dispare după 4 săptămână de la încetarea terapiei
cu inhibitori de EGFR.

EGFRi inhibă nu doar supraexpresia EGFR în celulele tumorale, ci acționează

şi asupra celulelor normale din epidermă. Astfel, induce apoptota celulelor
tumorale (moartea diferențiată), afectarea dezvoltării tumorale, reducerea

41
migrării celulare, creşterea adeziunii celulare şi a diferențierii celulare. Toate
aceste procese stimulează keratinocitele să elibereze chemokine inflamatorii,
consecinţele fiind infiltrarea celulelor inflamatorii în derm.

Mecanismul este de obicei inflamator, dar 30% dintre pacienți dezvoltă

infecţii bacteriene asociate, cu secreţii purulente sau cruste galbene.

DIAGNOSTIC
Se diferențiază de acnee (Acneea vulgaris) prin morfologia leziunilor. Deşi
este numită acneiformă, clinic, etiologic şi histopatologic se diferă de acnee
prin faptul că este predominant pustulară și nu este asociată cu comedoane
(puncte negre sau albe).

Sunt o serie de sisteme de gradare pentru a stabili severitatea erupţiei

acneiforme.

 Gradul 1

Papule şi/sau pustule care acoperă mai puţin de 10% din aria de
suprafaţă corporală; uneori prurit sau sensibilitate.

 Gradul 2

Papule şi/sau pustule ce acoperă 10-30% din corp; uneori prurit,

sensibilitate; impact psihologic; limitarea desfășurării activităților zilnice

 Gradul 3

Papule şi/sau pustule ce acoperă mai mult de 30% din corp; uneori prurit
sau sensibilitate; limitează desfășurarea activităților zilnice; pot fi asociate
cu infecții locale şi necesitatea administrării de antibiotice orale.

 Gradul 4

Papule şi/sau pustule ce acoperă corpul în orice procent; uneori prurit

sau sensibilitate; infecții extinse ce necesită antibiotice intravenoase:
poate pune viaţa în pericol

 Gradul 5

Deces.

42
FACTORI DE RISC ȘI COMPLICAŢII
Expunerea la radiații ultraviolete crește riscul dezvoltării erupției acneiforme,
iar pacienții care au pielea mai deschisă și mai predispusă la arsuri solare
prezintă și un risc mai crescut de erupții severe. Această afecțiune este un
efect advers dependent de doză.

Vârsta este un factor de risc pentru erupția acneifomă. Pacienții cu vârstă

mai înaintată cu cancer pulmonar cu celule non-mici (NSCLC) tratați cu
erlotinib au grade mai avansate ale bolii, iar de cealaltă parte, cei mai tineri
care urmează tratament cu cetuximab pentru cancerul colorectal au erupții
mai severe decât cei mai în vârstă.

Multe reacții severe apar mai frecvent (aproape 17% dintre cazuri) apar la
administrarea de anticorpi monoclonali anti-EGFR, comparativ cu procentul
de 9% în cazul inhibitorilor de tirozin kinară cu molecule mici (THIs).

Riscul de erupții severe de gradul de 3 sau mai mult poate fi mai redus în
cazul THIs de a doua generație ca afatinib, comparativ cu THIs de prima
generație ca erlotinib, iar THIs de a treia generație ca osimertinib are rată
redusă, mai exact de aproximativ de 1%, în ceea ce privește riscul de erupție
acneiformă de gradul 3 sau mai mult, care poate fi motivul pentru care are
cea mai mare sensibilitate la mutația EGFRT790M, mutație asociată cu riscul
de malignizare comparativ cu tipul care se exprimă mai mult la nivel cutanat.

Pe scurt, creșterea incidenței și severității erupției sunt mai crescute în

special în următoarele situații:

 dozele mai mari de medicament;

 expunerea la soare (radiații UV);
 persoane cu vârsta ≥70 ani (la pacienții cu cancer pulmonar cu celule
non-mici NSLC, tratați cu erlotinib);
 pacienții cu vârste ≤70 ani (pacienții cu cancer de colon tratați cu
cetuximab).

Erupția acneiformă creşte riscul de infecţii, afectează cursul normal al

tratamentului, pacienţii fiind deseori nevoiţi să întrerupă tratamentul
oncologic, să îl întârzie sau să reducă frecvenţa, afectează integritatea
pielii, reduce calitatea vieţii, deoarece apar dureri, stres psihologic,
afectarea somnului, afectarea mobilităţii etc.

43
TRATAMENT
Tratamentul erupţiei acneifome include produse topice cu corticosteroizi,
medicamente orale şi reguli de îngrijire şi protecţie.

Prevenția este o strategie importantă de gestionare a bolii, fiind necesare

tratamente de prevenție și profilactice. Aceste tratamente pot reduce
incidența erupțiilor care avansează spre gradul 2 sau mai mult.

Înainte de iniţierea tratamentului, pacienții trebuie să fie informați privind

posibilele efecte adverse și manifestări. De la inițierea terapiei cu inhibitori
EGFR, zonele uscate de piele trebuie hidratate de două ori pe zi, cu produse
emoliente fără alcool, fără parabeni, coloranți sau parfum. Se recomandă
evitarea sau minimizarea expunerii la soare.

Indicaţii şi recomandări privind stilul de viață:

 Nu folosiţi produse de curăţare şi săpunuri antibacteriene sau detergenți

cu parfum puternic;
 Nu folosiţi produse care au alcool ssu apă oxigenată în compoziție;
 Folosiţi produse emoliente fără alcool;
 Se evită contactul pielii cu produşi iritanți ca solvenți, dezinfectanți;
 Evitarea activităţilor care pot afecta pielea, evitarea contactului cu
produse sau materiale abrazive;
 Cereţi opinia medicului deoarece unele produse pot face mai mult rău
decât bine;
 Nu întrerupeţi medicamentele fără recomandarea și permisiunea
medicului;
 Nu utilizaţi produse antiacneice;
 Consumaţi multă apă și adoptați o dietă sănătoasă și echilibrată, bogată
în fructe, legume și fibre;
 Dacă folosiţi cosmetice, asiguraţi-vă că sunt hipoalergenice şi non
comedogenice (produse care agravează acneea);
 Faceți duşuri sau băi cu apă la o temperatură potrivită (nu rece sau
fierbinte);
 Evitați expunerea la soare, purtați haine de protecţie şi cremă cu factor
de protecţie fără parabeni, cu SPF de minimum 30;
 Identificaţi eventualele modificări la nivelul pielii şi comunicaţi-le
medicului.

Prevenția topică constă în general în creme pe bază de hidrocortizon 1%

combinat cu produse hidratante și cu factor de protecție solară. În primele 6
săptămâni de terapie, pacienții trebuie să beneficieze de doxiciclină 100 mg

44
oral de 2 ori pe zi sau minociclină oral 100 mg o dată pe zi. Etiologia erupției
acneiforme nu este considerată a fi de natură bacteriană. Doxiciclina și
minociclina sunt eficiente în tratarea ei, ca rezultat a efectelor intrinseci
antiinflamatorii. Doxiciclina este mai bine tolerată decât minociclina, mai ales
la pacienții cu insuficiență renală, dar minociclina este mai puțin
fotosensibilă decât doxicilina, find opțiunea mai indicată pentru pacienții din
regiuni geografice cu indice UV crescut.

În tratamentul preventiv al erupției, doxicilina și minociclina sunt eficiente în

tratamentul reactiv al efectelor adverse. Aplicarea topică de clindamicină 1%
și corticosteroizi medii sau de înaltă eficiență ca fluocinonida 0,05% și
alclometazon 0.05% sunt recomandate pentru tratamentul rectiv al acestor
erupții. Aceste terapii topice și sistemice pot fi utilizate în combinație cu
altele pentru a manageria efectele adverse. Isotretinoin poate, de asemenea,
fi util dau nu sunt multe cercetări în privința lui.

Iată o serie de indicaţii terapeutice în funcție de severitatea bolii:

Erupţia acneiformă uşoră (Gradul 1)

Acestea au simptome uşoare, acoperă o suprafaţă limitată de piele, şi rareori

apare prurit sau sensibilitate. Indicaţiile de tratament sunt:

 uneori nu se recomandă niciun tratament, dar în anumite cazuri se poate

recomanda aplicarea topică de hidrocortizon 1% sau 2,5%, clindamicină
topic 1% sub formă de gel-loţiuni sau metronidazol 0.75% de două ori pe
zi, pe regiunile afectate;
 nu se reduc dozele de inhibitori de EGFR;
 se hidratează pielea şi se protejează de radiaţiile solare;
 se poate utiliza doxiciclină 100 mg de două ori pe zi sau minociclină oral,
100 mg, o dată pe zi sau în doze divizate pentru 4 săptămâni;
 se recomandă reevaluarea după 2 săptămâni, iar dacă progresează sau
nu se observă îmbunătăţiri se aplică tratamentul pentru gradul 2.

Erupţia acneiformă moderată (gradul2)

Constă în leziuni papulopustulare localizate sau care acoperă o regiune mai

mare, cu simptome moderate cu prurit, sensibilitate, uneori durere. Are
impact psihosocial, limitează activităţile zilnice. Iată ce presupune
tratamentul:

 dacă nu s-a administrat anterior tratament topil local, se administrează

ca pentru gradul 1;

45
 ca tratament medicamentos oral se utilizează de obicei doxiciclină 100
mg de două ori pe zi sau minociclină 100 mg o dată pe zi sau în doze
divizate timp ce cel puţin 4 săptămâni;
 se hidratează pielea şi nu se expune la soare;
 nu este indicată reducerea dozei de inhibitori EGFR;
 se pot recomanda analgezice pentru ameliorarea durerilor;
 se face o reevaluare după 2 săptămâni, iar dacă erupţia a progresat sau
nu se observă îmbunătăţiri, se trece la managementul pentru gradele 3 şi
4.

Erupţia acneiformă severă (gradul 3 şi 4)

Constă în leziuni acneiforme severe cu pustule confluente, edem marcat,

necroză uneori sau ulceraţii, simptome severe de prurit, sensibilitate sau
dureri.

Pot limita activitățile zilnice de casnice sau de îngriire. Iată care este de obicei
protocolul de tratament:

 se recomandă reducerea dozelor de inhibitori de EGFR după protocolul

de tratament recomandat;
 se continuă managementul după cel de gradul 2;
 dacă se suspectează o infecţie, se realizează culturi provenite din
colecțiile purulente pentru a determina lanțul bacterian şi pentru
prescrierea antibioticelor potrivite;
 se pot administra analgezice pentru ameliorarea durerilor;
 se aplică comprese saline de 2-3 ori pe zi;
 dacă toxicitatea nu se reduce nici cu urmarea tratamentului şo nici după
reducerea dozelor de inhibitori EGFR, se recomandă întreruperea terapiei
cu inhibitoti EGFR.

Deşi este asociată cu eficiența tratamentului anticancerigen administrat,

erupţia acneiformă afectează calitatea vieții pacienților și cauzează dureri și
disconfort, putând uneori fi chiar fatală. Din aceste motive, este importantă
recunoașterea primelor semne, primele simptome, evitarea agravării și
intervenția corespunzătoare pentru amelioarea simptomelor, pentru a se
putea continua în siguranță tratramentul anticancerigen.

46
CREMĂ PENTRU TRATAREA ERUPȚIEI ACNEIFORME. - ZATTARA

ZATTARA – Cremă protectoare care favorizează regenerarea pielii

sensibilizate.

Ingredientele active ale ZATTARA (vitamina K1 0,1% și hialuronatul

de sodiu) contribuie la restabilirea elasticității pielii, accelerarea timpului
de vindecare a roșeții și a rash-ului.

Descriere și destinația produsului: ZATTARA este un dispozitiv medical

cu acțiune regenerativă, hidratanta și de normalizare, care este indicată,
în mod special, pentru tratamentul pielii sensibilizate, cum ar fi:

 Pielea afectată de acnee

 Pielea iritată (de exemplu, după tratamente medicamentoase);
 Mâncărime aparuta in situațiile care determină o reducere a stratului
hidrolipidic fiziologic.

47
ZATTARA poate forma un strat neocluziv, care izolează și protejează
stratul hidro-lipidic al pielii, avand o acțiune specifică împotriva factorilor
externi în caz de descuamare, acnee, dermatită, eczeme și rash.

 Crema joacă un rol important în reglarea naturală a hidratării pielii și

ajută la prevenirea roșeții în cazul pielii sensibilizate și in dermatite.
 ZATTARA este destinat pentru aplicarea pe pielea intactă.
 Instrucțiuni de utilizare: aplicați produsul pe zonele afectate masand
ușor până la absorbția completă; repetați aplicările ori de câte ori este
nevoie, și/sau urmând recomandarea medicului.
 Ingrediente: Aqua (apa), peg 6-stearat, glicolpropilenă, glicerină,
alcool cetilic, Butyrospermum parkii (shea) unt, glicol stearat, PEG 32-
stearat, Simmondsia Chinensis (jojoba) Ulei de semințe, Argania
Spinosa (argan) ulei de sâmburi , Salvia officinalis (salvie) extract de

48
 frunze, extract de rădăcină (brusture) Arctium Lappa, Humulus
Lupulus (hamei) extract, tocoferol, fitonadionă, pectină, gliceril stearat,
hidroxid de sodiu, gumă xantan, carbomer, hialuronat de sodiu, alcool
benzilic, sorbat de potasiu, fenoxietanol.
 Atenționări: utilizați numai pe pielea intactă; evitați contactul cu ochii,
cu membranele mucoase și plagile. În caz de contact accidental se
clătește cu apă rece. În caz de intoleranță sau de orice efecte
secundare sau de hipersensibilitate la componentele individuale,
opriți utilizarea și consultați un medic. A nu se utiliza după data de
expirare și / sau în cazul în care tubul este deteriorat. A nu se lăsa la
îndemâna copiilor. Urmariți cu atenție instrucțiunile și avertismentele
înainte de utilizare.

MAGAZIN: https://cancer360.ro/magazin/zattara/

49
 RADIODERMITA
DESPRE RADIOTERAPIE

Aproximativ două treimi dintre pacienții cu cancer urmează și radioterapie ca

parte a planului de tratament.

Radioterapia presupune transmiterea de forme de energie crescută sub

forma undelor sau particulelor, cauzând apoptoza celulelor canceroase
(moarte programată şi izolată).

Poate fi administrată extern sau intern (prin materiale cu rol de sursă de

energie plasate în interiorul organismului). Se administrează în doze
fracționate, cu doza totală recomandată divizată în doze mai mici zilnice.
Tratamentul, inclusiv doza totală, este determinat în funcție de fiecare
pacient.

Radioterapia este utilizată ca tratament curativ, paliativ sau profilactic și

acționează prin afectarea ADN-ului celulelor canceroase și oprirea dezvoltării
lor.

CE ESTE RADIODERMITA?
Radiodermita este un efect advers comun al terapiei cu radiații, de obicei
fiind complicație a tratamentului pentru cancerul mamar, de prostată, cancer
perineal, tumori cerebrale sau în regiunea gâtului. Inițial apar schimbări
minore ca eritem, descuamare și piele uscată, iar ulterior apare pigmentarea,
pierderea părului în zona respectivă, telangiectazia, atrofia, fibroza și
ulcerațiile.

Aproximativ 95% dintre pacienții care urmează tratamentul de radioterapie

experimentează o astfel de reacție adversă la nivelul pielii. De multe ori,
radioterapia este asociată cu chimioterapia sau terapia țintită pentru a crește
rata de supraviețuire, dar crește riscul de toxicitate.

SIMPTOME RADIODERMITA

Iniţial apar o serie de manifestări clinice ca:

50
 Eritem – înroşirea pielii, edem ușor, prurit, senzație de arsură, disconfort;
 Descuamarea pielii uscate – pierderea parțială a celulelor bazale
epidermice, uscăciunea pielii şi desprinderea ei, decojire,
hiperpigmentare;
 Descuamarea pielii umede – distrugerea completă a stratului de celule
bazale, formarea de blistere, dureri, drenaj seros.

După o perioadă de timp pot să apară şi alte tipuri de manifestări, cum

ar fi:

 Modificări de pigmentare;
 Pierderea părului (permanent);
 Telangiectazie;
 Atrofie;
 Ulcerații:
 Modificări fibroase.

Fenomenul de recidivă:

 debut şi progres rapid după administrarea medicamentelor

chimioterapice în zonele iradiate anterior;
 simptome de descumare umedă.

Este o problemă rară şi apare în regiuni ale corpului tratate anterior cu

agenţi chimioterapici şi apoi cu radiaţii ionizante. Reacţia poate apărea după
săptămâni sau chiar ani de la iradiere.

CAUZE ȘI FACTORI DE RISC

Radiațiile pot afecta rapid celulele care se divid, direct sau indirect, prin
afectarea structurii lor și a compoziției chimice. Radiațiile externe afectează
rapid celulele epidermice, glandele sebacee și foliculii de păr. Dozele inițiale
de radiațiilor distrug stratul bazal al pieii, făcând la celulele rămase să fie
afectate şi să moară mai rapid. Celulele bazale în faza
de repaos sunt stimulate spre proliferare iar echilibrul normal de dezvoltare
celulară este afectat. De asemenea, apar răspunsuri inflamatorii, cu
producția de histamină, dilatarea capilară, edem și creșterea vascularității.

Dozele de 30 Gy afectează permanent glandele sebacee, cauzând

simptome ca uscăciunea excesivă a pielii și prurit.

Anumiți factori influențează riscul de dezvoltare a radiodermitei și gravitatea:

51
 Factori care țin de pacient, ca vârsta înaintată, alimentația deficitară,
fumatul, pliuri cutanate care se suprapun, integritatea afectată a pielii
înainte de radioterapie, obezitate, chimioterapie
concurentă (ca cetuximab), expunere cronică la soare, factori genetici,
comorbidități, inclusiv diabet sau insuficiență renală.
 Factori ce țin de tratament, ca volumul crescut de tratament, câmpul de
radiaţii sau doza totală, fracţii mari de radiaţii, tipul energiei utilizate
(radiații X, gamma, electroni, protoni,neutroni), durata terapiei;
persoanele care beneficiază de radiații în zona capului, gâtului, sânului,
pieptului, perineului, vulvei sunt mai predispuse la apariția radiodermitei.

Factorii generali care contribuie la severitatea radiodermitei

 Tipul radiaţiilor şi a energiei – radioterapia externă variază în

profunzimea pielii în funcţie de energia fasciculului. Protonii penetrează
ţesutul cu atât mai profund cu cât creşte energia;
 Tehnica de tratament – anumite tehnici ca radioterapia modulată în
intensitate sunt asociate cu reducerea severităţii dermatitei acute
cauzate de radiaţii.
 Localizarea câmpului de tratament – radiodermita poate fi mai severă
în funcţie de localizarea câmpului de acţiune a tratamentului.
 Volumul de ţesut supus tratamentului – volumul total al ariei tratate
este luat în considerare când doza este prescrisă deoarece zonele mai
mari de suprafaţă expusă vor fi iradiate, ceea ce poate duce la creştea
toxicităţii la nivelul pielii.
 Doza, timpul şi parametrii de fracţionare – tratamentul cu radiaţii este
prescris în unităţi de măsură numite Gy (Gray) sau cGy (centiGray).
Pentru a gestiona toxicitatea asociată radioterapiei, doza totală este
divizată în doze zilnice de multipli numite fracţii.
 Agenţii chimioterapici – efectele radioterapiei ionizante sunt accelerate
de anumiţi radiosensibilizatori specifici ca doxorubicina, 5 fluorouracil
sau bleomicina.Unii agenţi pot creşte semnificativ riscul de complicaţii.
 Terapia ţintită concurentă – combinaţia poate duce la creşterea
toxicităţii manifestate prin complicaţii severe ale pielii. Exemple pot fi
inhibitorii BRAF şi inhibitorii receptori ai factorilor de dezvoltare
epidermică.
 Boli ale ţesutului conjunctiv ca lupus eritemaros, scleroderm, artrită
reumatoidă.
 Boli ale pielii ca acneea, psoriazisul, eczema atopică pot creşte riscul de
radiodermită cronică.
 Factori genetici – pacienţii cu boli care afectează repararea ADN–ului
prezintă simptome de radiodermită cronică mai frecvent.

52
 Boli cronice co–existente – bolile cronice coexistente ca acneea, diabetul
zaharat, supresia sistemului imunitar pot contribui la severitatea
radiodermitei.
 Fumatul limitează transportul oxigenului la hemoglobină. Nivelul ridicat
de carboxi–hemoglobină este asociat cu modificări la nivelul epiteliului şi
creşterea adeziunilor plachetare. Nicotina afectează activitatea celulelor
macrofage şi reduce epitelizarea.
 Vârsta – afectarea vasculară cauzată de radiaţiile ionizante în combinaţie
cu modificările degenerative ale epidermei şi dermului duc la
exacerbarea radiodermitei odată cu înaintarea în vârstă.
 Statusul nutriţional – cancerul afectează inclusiv statusul nutriţional, iar
pacienţii cu alimentaţie deficitară şi deficit nutritiv prezintă riscul mai
crescut de afectare şi se reduce vindecarea rănilor.

PATOFIZIOLOGIA RADIODERMITEI
Fasciculele de radiaţii penetrează pielea şi produc radicali liberi iradiaţi, care
cauzează afectarea ţesuturilor, afectarea ADN–ului, inflamarea pielii din
epiderm, derm, straturile interne şi externe ale pielii. Pielea este un organ
care se regenerează constant, iar radioterapia nu doar că interferă cu
maturarea normală, reproducerea şi repopularea straturilor pielii şi a
matricilor de celule, dar afectează şi fibroblastele şi vascularizaţia pielii.

Radiodermita cronică este cauzată de dezechilibrul citokinelor

proinflamatorii şi profibrotice, care apar după iradiere şi se menţin luni sau
ani după tratament. Include factorul alfa de necroză tumorală (TNF-alpha),
interleukina 6 şi 1, factorul bera de dezvoltare tumorală (TGF-beta), factorul
de dezvoltare derivat din plachete (PDGF) şi factorul de dezvoltare a ţesutului
conjunctiv.

Această problemă dermatologică este clasificată de literatura de specialitate

ca o „leziunecomplexă”, în care ţesuturile structurale sunt afectate, mediate
de radicalii liberi rezultaţi din afectarea ADN-ului şi
apare alterarea proteinelor, lipidelor şi carbohidraţilor. Fiecare expunere la
radiaţii contribuie la inflamaţiile celulelor şi dirijează procesul se agravare.
Creşte radiosensibilitatea celulelor care au supravieţuit, regenerarea lor este
afectată, şi este afectată bariera cutanată de protecţie, creşte colonizarea
bacteriană, riscul de infecţii etc.

DIAGNOSTIC RADIODERMITA
În funcţie de simptome şi de gravitatea lor, radiodermita poate fi clasificată
în radiodermită acută şi radiodermită cronică.

53
Radiodermita acută

Leziunile acute sunt cele mai frecvente. Se dezvoltă în primele zile

sau săptămâni de la inițierea radioterapiei. Radicalii liberi produși de
keratinocitele iradiate cauzează afectarea ADN-ului
și inflamaţiile, vasodilatarea și
edemul, precum și oprirea dezvoltării celulelor, cauzând radiodermita
acută. Poate afecta și părul și unghiile, dacă sunt implicate.

Grade ale bolii

Severitatea radiodermitei este gradată cu ajutorul unui

sistem internaţional de clasificare, Common Terminology Criteria for
Adverse Events CTCAW. Scala CTCAW este cea mai utilizată pentru a defini
gravitatea reacțiilor pielii. Scala cuprinde 5 grade ale reacțiilor:

 Gradul 1
Eritem, descuamare uscată.
 Gradul 2
Eritem moderat, descuamare ușor umedă, edem moderat.
 Gradul 3
Descuamare umedă, sângerări induse de traume minore sau abraziuni
 Gradul 4
Necroză a pielii, ulcerații, sângerări spontane.
 Gradul 5
Deces.

Gradul 1

Eritemul se dezvoltă din primele zile sau primele 3 săptămâni de expunere la

radiații de la 12 Gy. Este însoțit de obicei de senzație de arsură şi edem,
urmată de o fază de descuamare sau pigmentare inflamatorie. Modificările
includ eritem generalizat sau folicular şi descuamare uscată, dar şi prurit,
decojirea pielii şi depigmentare.

Gradul 2

Se manifestă prin eritem moderat şi edem, cu plăci exudative la locul

iradierii. Constă în fragilitate crescută persistentă a pielii şi persistenţa
eritemului şi edemului, poate progresa spre pierderea locală a epidermului,

54
producând descuamare umedă a pliurilor cutanate. Apare de obicei după 4-
5 săptămâni de la radioterapie, cu doze de radiaţii de 40 Gy sau mai mult.
Descuamarea umedă este caracterizată de necroză epidermică şi dureri
mari. Creşte riscul de infecţii.

Gradul 3

Radiodermita exsudativă (însoţită de supuraţii ale pielii) de dezvoltă din

eritem când se continuă iradierea cu doze mai mari de 40 Gy. Apar
ulcerații, regenerarea epiteliului durează câteva săptămâni sau chiar luni,
în funcție de zonă. Este caracterizată de descuamare umedă confluentă în
pliuri cutanate şi nu numai. Se formează ulceraţii, hemoragii, necroză care
duc spre gradul 4. Când formele acute nu se tratează şi nu se vindecă pot
duce la ulceraţii cronice ale pelii, fibroze, necroză etc.

Gradul 4

Poate apărea radionecroza cronică, care este rezultatul dozelor excesive

de radiații. Apare în cazuri rare, când sunt tumori superficiale sau invazive şi
ne acţionează la suprafaţa pielii, cu doze ridicate. Se manifestă prin
plăci inflamatorii dureroase cu necroză şi manifestare hemoragică
progresivă până la necroză profundă, care poate
expune mușchii, tendoanele,oasele.

Factorii care duc la agravarea radiodermitei:

 tratament concomitent cu chimioterapice citostatice (săruri de platină,

antracicline, actinomicine) ce cresc toxicitatea acută;
 urgența terapiei țintite și mai ales a inhibitorilor EGFR (receptori ai
factorilor de dezvoltare epidermică), care dirijează un tip specific de
radiodermită;
 unele zone ca pliurile cutanate şi regiunile cu strat subţire de piele (axilă,
submamar, regiuni perineale);
 afectarea anterioară a integrității suprafeței de piele care este ulterior
iradiată;
 vârsta înaintată, imunodeficiențele (diabet, HIV), fumatul, aportul
nutrițional neadecvat etc.

RADIODERMITA CRONICĂ

Radiodermatita cronică apare din cauza epuizării treptate a celulelor care au

capacitatea minimă de regenerare. Depinde direct de producţia cronică de

55
factorului beta de dezvoltare TGF-β un stimulator al producţiei excesive de
matrici extracelulare de către fibroblaste, care duc la fibroză.

Apare de obicei la câteva luni, mai mult de 6, sau chiar ani după iradiere,
agravându-se treptat. Apare telangiectazia (dilatarea vaselor mici de sânge),
ulceraţii, răni, leziuni cronice, atrofierea pielii. Se poate dezvolta după ani de
la tratament, uneori fiind diagnosticată greşit şi confundată cu alte afecţiuni
ale pielii. Se caracterizeară şi prin dispariţia structurilor foliculare ca porii,
reducerea colagenului şi afectarea fibrelor elastice din derm.

Radiodistrofia este o complicaţie care poate apărea, o asociere de atrofie

cutanată, discromie, telangiectazie, xeroză.

Afectarea părului şi a unghiilor

Fibroza foliculilor de păr este asociată cu pierderea părului. Cu cât doza la

care este expus foliculul creşte, cu atât creşte şi frecvenţa şi incidenţa
alopeciei permanente. Chimioterapia şi un istoric personal de alopecie pot
agrava efectele alopeciei. Iradierea unghiilor are, de asemenea, efecte
adverse, putând cauza pierderea permanentă a unghiei.

Poate apărea şi un cancer secundar, după radionecroză sau uneori chiar

când pielea aparent pare sănătoasă. Carcinomul bazal celular, carcinomul cu
celule scuamoase şi sarcomul, mai ales angiosarcomul, sunt posibile.

MANAGEMENTUL BOLII
Se prescriu de obicei steroizi topici și emoliente pe bază de dexpantenol. Se
recomandă evitarea produselor de îngrijire cu parfum și mulţi aditivi.

Recomandările generale de îngrijire a pielii sunt:

 zona trebuie spălată zilnic cu apă caldă şi produse de curăţare fără

parfum; se vor utiliza prosoape cât mai moi;
 se poate folosi în continuare deodorant pe durata radioterapiei;
 nu se recomandă folosirea de produse parfumate care pot cauza iritaţii
sau disconfort; produse ca geluri, creme trebuie aplicate la temperatura
camerei şi alese specific pentru această problemă şi radioterapie;
 se pot folosi aparate de ras electrice, ceara depilatoare şi cremele
depilatoare sunt contraindicate. Evitaţi epilarea dacă zona este profund
iritată.
 purtaţi haine largi din bumbac, moi, pentru a evita fricţiunea. Folosiţi
detergenţi sensibili cu hainele;

56
 pacienţii cu radiodermită care a progresat de la descuamare uscată
trebuie să evite înotul;
 evitaţi expunerea sau aplicarea directă de obiecte, aer sau apă rece sau
fierbinte pe zona iradiată (inclusiv gheaţă, pături electrice etc.)
 limitaţi expunerea la soare şi evitaţi complet expunerea zonei iradiate la
soare; folosiţi îmbrăcăminte corespunzătoare şi creme de protecţie
solară;
 scărpinatul sau masajul care pot cauza fricţiuni sunt contraindicate. Nu
se aplică bandaje sau plasturi pe pielea afectată.

Se recomandă în general steroizi topici profilactici ca mometazon, pentru

reducereadisconfortului, sau agenți ca sucralfat, acid hialuronic, creme cu
sulfadiazin de argint, trolamină sau aloe vera.

În general pentru prevenție se recomandă modificări personale ca evitarea

fricțiunii sau a traumatismelor în zona afectată, evitarea expunerii la
fierbinte sau rece, evitarea aplicării de cosmetice și alte produse cu potențial
iritant pe zona afectată, epilarea în zona respectivă.

TRATAMENT
Pentru mulți agenţi terapeutici, eficiența nu a fost stabilită cu
exactitate. Tratamentul este unul simptomatic. Se folosesc produse
emoliente, pe bază de petrolatum, ulei de castor, trolamină. Pentru
descuamarea umedă se folosesc şi produse cu hidrogel, hidrocoloidale
pentru minimizarea leziunilor exsudative, iar pentru infecţii se folosesc
produse cu ioni de argint, antibiotice topice, iodină de cadexomer, pudre de
maltodextrină. Radioemulsiile cu trolamină sunt indicate pentru că ar putea
fi radioprotective, fiind stimulatoare ale macrofagelor care îndepărtează
ţesuturile necrozare, favorizează proliferarea fibroblastelor şi reduc alterarea
vasculară.

Pentru hidratare şi emoliere se folosesc produse pe bază de apă ca

unguente sau creme, creme cu corticosteroizi, dar nu şi pe pielea infectată, şi
creme de barieră sau pansamente neadezive.

Se recomandă şi comprese saline normale pentru reducerea disconfortului,

pentru curăţare, dar nu dacă produc disconfort.

Cremele pe bază de sulfadiazin de argint sunt indicate pentru reducerea

riscului de infecţii, reducerea disconfortului, menţinerea mediului steril şi
reducerea aderenţei pansamentelor.

57
Hidrogelurile se folosesc pentru că au efect de răcire, cresc hidratarea şi
absorb cantătăţi de exsudat. Pansamentele cu hidrocoloid sunt indicate
pentru descuamarea umedă şi rănile infectate, asigurând suport autolitic
antiaderent.

Escarele persistete por fi îndepărtate cu pacientul sub anestezie sau prin

debridare enzimatică. Se îndepărteză ţesutul necrozat, infectat, lăsând loc
celulelor sănătoase să se dezvolte.

58
 MODIFICAREA CELULELOR SANGVINE

Chimioterapia poate afecta măduva osoasă, care este responsabilă de

producerea celulelor sangvine. Celulele albe luptă împotriva infecției, astfel
că atunci când numărul lor este mic (neutropenie), crește riscul de infecții. În
aceste situații, evită contactul cu persoane răcite, cu infecții, ai grijă mai mare
la igienă, spală-te pe mâini mai des, adoptă o dietă echilibrată.

Anemia apare când celulele roșii care transportă oxigen sunt reduse și
cauzează letargie, dificultăţi de respirație, ameţeli sau dureri de cap.

Trombocitele sunt celule sangvine produse de măduva osoasă care ajută la

oprirea sângerărilor prin coagularea sângelui. Dacă numărul lor este mic
(trombocitopenie), poţi fi predispus la echimoze (vânătăi) şi sângerări.

59
 FURNICĂTURI SAU AMORȚEALĂ ÎN MÂINI ŞI PICIOARE

Numită şi neuropatie periferică, este un efect advers comun pentru

persoanele care urmează tratament oncologic, afectând simțul tactil. Verifică
temperatura apei atent pentru a evita arsurile, folosește mănuşi protectoare
când speli vasele, poartă şosete din bumbac, instalează covoare
antiderapante din cauciuc în duşuri şi băi pentru a preveni alunecarea.

60
 PROBLEME COGNITIVE ŞI DE MEMORIE

Efectele chimioterapiei asupra creierului, numite în literatura de specialitate

și „chemo brain”, sunt efecte adverse ce vizează memoria și capacitățile
cognitive. Pot fi cauzate direct de medicamente sau de alte efecte ca
oboseala, stresul, anxietatea, depresia, grijile, dar și radioterapia la nivelul
capului, gâtului, terapia hormonală, imunoterapia, infecții, deficite de
minerale sau vitamine, anemie, intervenții chirurgicale cerebrale, tumori la
nivel cerebal.

De obicei se ameliorează în timp, dar de multe ori pacientul își revine

complet după un an sau mai mult.

61
 LIMFEDEM

Este reprezentat de umflarea care apare în țesuturile moi, de obicie în brațe

și picioare, după ce nodulii limfatici au fost îndepărtaţi chirurgical sau
afectaşi de infecții, leziuni sau radioterapie. Semnele includ umflare
persistentă, asociată cu senzaţie de greutate în mâini și picioare, de
amorțeală, dureri sau înțepături.

Riscul de a dezvolta limfedem după tratament depinde de intervenția

chirurgicală sau de tratamentului cancerului şi greutatea corpului. Poate fi
permanent și poate fi gestionat de obicei eficient, mai ales dacă este depistat
la timp.

62
 EFECTE ADVERSE SEXUALE ŞI FERTILITATEA

Tratamentul anticancerigen poate afecta deloc sau permanent viaţa sexuală

şi fertilitatea. Pot apărea simptome temporare ca oboseală, anxietate,
afectarea libidoului, afectarea fertilității.

Afectarea de acest gen poate apărea în cazul oricărui pacient cu cancer, dar
mai ales în cazul femeilor tratate de cancere mamare sau cancere
ginecologice, femeile aflate la menopauză, bărbații tratați de cancer
testicular sau de prostată, persoanele tratate de cancer rectal sau de colon,
persoanele care au urmat intervenții chirurgicale în regiunea capului și
gâtului, persoane care au stomă din cauza tratamentului.

Fertilitatea femeilor poate fi afectată. Menstruațiile pot deveni neregulate

sau se pot opri pe durata tratamentului sau pentru câteva luni.

Pot apărea simptome de menopauză. În cazul bărbaților, cancerul în sine

poate cauta infertilitate temporară sau permanentă, poate apărea disfuncția
erectilă sau probleme de ejaculare.

63
 ALTE PROBLEME ASOCIATE TRATAMENTULUI ANTICANCERIGEN

Probleme cardiovasculare – radioterapia la nivelul pieptului şi inimii poate

duce la creşterea riscului de probleme cardiovasculare. Factorii de risc includ
radioterapia combinată cu chimioterapia, vârsta scăzută la aplicarea
tratamentului, diabetul, hipertensiunea, obezitatea, fumatul.

Aspectul corporal – tratamentul anticancerigen afectează imaginea de sine și

modul în care ne apreciem corpul. Afectează pin modificarea aspectului,
căderea părului și modul diferit de creștere a părului, dificultăți de vorbire,
probleme de alimentare, modificarea respirației, scădere în greutate sau
creștere în greutate, modificări cauzate de colostomă, ileostomă sau
nefrostomă etc. Dacă nu te simți confortabil să discuți cu familia șli prietenii
despre aceste probleme, solicită ajutorul medicului sau al unui psiholog.

Pe lângă aceste efecte adverse comune, mai pot apărea:

 probleme de coagulare a sângelui;

 apariția cheagurilor de sânge;

64
  blocaje intestinale și obstrucții;
 afectarea danturii;
 acumulări de fluid pulmonar sau efuziuni pleurale maligne;
 acumulări de fluide abdominale sau ascite;
 probleme de auz;
 hipercalcemie;
 delir și confuzii mentale;
 osteoporoză;

Mai multe informatii utile gasiti pe www.cancer360.ro.

Informatiile din aceasta carte digitala sunt pur informative si nu inlocuiesc sfatul
unui medic.

65