Expresul de noapte – Slawomir Mrozek

Cu cinci minute înainte de plecarea trenului, mi-am găsit locul în cușetă. Din fericire, fusese ocupat
doar un singur pat, fără să-l socotesc și pe al meu, așa că mă așteptam să-mi petrec liniștit noaptea.
În celălalt pat se întinsese deja cineva, iar de sub pătura trasă până sub bărbie ieșea un nas palid și
ascuțit.
Nasul a dispărut imediat, căci spunându-i ”Bună seara”, n-am primit niciun răspuns.
- Mai bine așa, mi-am zis, înseamnă că doarme și am scăpat de obligațiile de societate.
M-am așezat pe patul de jos și am început să mă dezbrac.
- Fumați? – s-a auzit de sus.
- Nu, mulțumesc.
- Nu suport fumul de țigară.
- Fiți liniștit, nu fumez.
- Dar dacă ați fi fumat, eu n-aș fi suportat așa ceva. Am plămânii sensibili.
- Îmi pare rău pentru dumneavoastră, dar fiți fără grijă.
- Poate, totuși, ați fumat și acum doar vă dezobișnuiți? Dacă veți avea chef să fumați în toiul nopții
și n-o să vă puteți stăpâni?
- Nu, n-am fumat niciodată.
Vocea se potoli. Mi-am scos o șosetă.
- Și dacă o să vă apucați de fumat?
- De ce să mă apuc?
- De fumat. Unii se apucă chiar și la o vârstă înaintată.
- Nu, n-am de gând.
- Așa ziceți acum, dar pe urmă o să faceți cu totul altceva, iar eu n-aș suporta chestia asta.
- Nici măcar nu am țigări la mine.
- O să luați de la conductor.
- Nu se știe dacă fumează.
- Și dacă fumează?
- Atunci aș fi ieșit pe hol, doar n-aș fi fumat în cușetă.
- Și dacă ușa s-ar fi blocat?
- Nu-i nimic. Nu fumez, n-am fumat niciodată și nici nu am de gând să mă apuc. Noapte bună.
Am zis ”noapte bună” puțin prea devreme, pentru că mai aveam de scos cămașa și izmenele.
Voiam doar să închei discuția. Am reușit, dar nu pentru mult timp. Abia mi-am scos cămașa, când a
început iar:
- Nu stingeți lumina?
- O sting după ce mă dezbrac.
- Unora le place să citească înainte de a se culca, și atunci nu pot să adorm – sunt foarte sensibil la
lumină.
- Eu sunt analfabet.
- V-ați putea uita la poze.
- Aici nu sunt reviste cu poze.
- Dar fotografia? Nu-i așa că aveți o fotografie a soției și o să vă uitați la ea înainte de a adormi?
- Sunt divorțat.
- Nici copii nu aveți?
- Nu.
 - Oricine are pe cineva apropiat.
- N-am nicio fotografie. Doriți să mă percheziționați?
- Dacă nu la fotografie, atunci cu siguranță că o să vreți să vă uitați în oglindă la coșurile
dumneavoastră, sau ceva de genul ăsta. Iar eu nu suport...
N-a apucat să termine pentru că stinsesem lumina. A oftat și s-a făcut liniște. Era cât pe ce să
adorm, când m-a întrebat:
- Sforăiți?
- Nu!
- De ce?
- Așa s-a întâmplat.
- Ciudat, de obicei toți sforăie, iar pe mine asta mă deranjează. Am auzul hipersensibil.
- Din păcate, nu vă pot servi.
- Dar sunteți sigur că nu sforăiți?
- Cât se poate de sigur. Iar acum, dați-mi voie să mă culc. Sunt foarte obosit.
Mi-a dat voie.
Lumina puternică și zgâlțâitul m-au făcut să mă trezesc.
- Domnule! Domnule!
L-am văzut aplecat chiar deasupra mea, cu nasu-i ascuțit, trăgându-mă de mâneca pijamalei.
- Domnule, dacă nu fumați, nu sforăiți și nu lăsați lumina aprinsă, atunci ce dracu faceți?
- Chiar vreți să știți?
- Da! Ceva, totuși, trebuie să faceți, dar încă nu-mi dau seama ce. Asta mă neliniștește în așa hal,
încât nu pot să adorm.
- Ștrangulez.
- Ce faceți?
- Ștrangulez. Cu mâna goală sau cu ajutorul unui șnur. N-ați auzit de faimosul ”Sugrumător din
expresul de noapte”? Circulă de preferință pe această rută. Își ia bilet la vagonul de dormit ca un
pasager obișnuit, iar noaptea ștrangulează. De obicei o face, bineînțeles, atunci când în afara de el și
victimă nu se mai află nimeni în compartiment. Este un dezechilibrat, iar acel dezechilibrat, sunt chiar
eu.
Am avut parte de liniște până dimineață. În zori, când am ieșit la toaletă, l-am găsit pe hol,
îmbrăcat cu paltonu-i și cu valiza lângă el. Stătuse pe ea toată noaptea. Văzându-mă, s-a ridicat și,
târându-și valiza după el, a pornit spre celălalt capăt al holului.
Mi s-a făcut milă de el. Viața unui om sensibil nu-i ușoară.