10 reguli pentru părinţi:

 Fii cald, iubitor şi sensibil!

 Respectă-ţi copilul!
 Fii un exemplu bun pentru copilul tău!
 Implică-te în viaţa lui!
 Comunică cu el!
 Lasă-l să se joace şi să experimenteze!
 Foloseşte disciplina în educaţie!
 Creşte un copil sănătos (fizic, psihic, afectiv şi intelectual)!
 Alege calitatea pentru copilul tău!
 Există un ,,NU” şi pentru tine:
- NU îţi deprecia copilul!
- NU folosi ameninţări şi nu-ţi pedepsi copilul!
- NU îţi mitui copilul!
- NU lăsa televizorul / internetul să-ţi educe copilul!
- NU-L răsfăţa exagerat!
- NU-L minţi niciodată!
- NU cere respectarea unor reguli inadecvate vârstei copilului!
- NU da copilului ordine, dă-i sfaturi!
- NU utiliza metode moralizatoare care induc vinovăţia!
Mama

Cand vad un om distins - un om de seama - Munceste, sacrifica, uitandu-se pe sine,

Imi zic: "Avut-a parte de-o adevarata
mama!"
Da, mama este-aceea ce-a cizelat temeinic
Un caracter, ce-l face demn si de cinste
vrednic.
Ce sfant e rodul mamei! Ce mare-i e
menirea!
Ea schimba si transforma, ea-nalta
omenirea!
Sculpteaza caractere si le reliefeaza,
Valori nebanuite in fiii ei lucreaza!
Frumosul nu-l ciopleste in marmura cea rece
Si nici nu il picteaza pe panza ce se trece, -
Ci, ca o mucenica, trecand peste amaruri,
Ea zi de zi cultiva in fii si fiice daruri.
Ca, cei ce o urmeaza s-ajunga tot mai bine.
In bucurie canta, in greu implora "Cerul"
Si-n suflete inalta temeinic "Adevarul".
Este educatorul cel mai iubit din lume,
Ce-ntipareste mama in minti, pe veci
ramane!
Cand ea planteaza-n suflet avanturi, idealuri,
Nimic nu le mai smulge: nici ale vremii
valuri.
Un simt adanc ma-ndeamna, sfios, sa ma
descopar
Si cu elogii multe ast nume sa-l acopar;
Ca o privighetoare, cantand sub clar de luna,
Slavesc Divinitatea, ca am o MAMA
BUNA!
Cum ii ajutam pe copiii agresivi
Ce poate ascunde agresivitatea copiilor?

Până la un punct, agresivitatea face parte din comportamentul normal al copilului iar la vârste
mici îi permite acestuia să se afirme, să se definească pe sine şi să se impună (de ex., criza de
opoziţie fiziologică – perioada lui „ba da-ba nu”, între 3-5 ani). Atunci când comportamentul
copilului devine excesiv de opozant, greu de stăpânit, dominat de irascibilitate şi când
agresivitatea, fie ea verbală/fizică, devine modul de răspuns cvasipermanent la minima frustrare,
înseamnă că tiparele „normalităţii” sunt mult depăşite.
Există copii genetic vulnerabili (există mecanisme biochimice determinate de gene specifice,
care stau la baza agresivităţii şi violenţei), copii care prezintă din naştere anumite particularităţi
temperamentale: sunt impulsivi, opoziţionişti, noncomplianţi la reguli, tolerează greu frustrarea
(de ex. când li se refuză ceva, se supără uşor şi plâng/ţipă), sunt etichetaţi de către părinţi ca fiind
„încăpăţânaţi, obraznici, neastâmpăraţi, nervoşi, dificil de disciplinat”.
Adesea, adulţii consideră expresia unei „personalităţi puternice” faptul că un copil de 2-3 ani
loveşte, zgârie, împinge alţi copii, bate din picior, ţipă când este certat sau i se formulează o
interdicţie. În timp însă, dacă aceste comportamente devin frecvente şi intense, copilul cu aceste
caracteristici temperamentale şi comportamentale ajunge să fie respins, criticat, pedepsit, iar
atmosfera în familie se poate modifica, părinţii devenind extrem de intoleranţi şi, la rândul lor
agresivi, fizic şi verbal. Astfel, apare un cerc vicios, copilul, care se simte lipsit de căldură
afectivă, devine şi mai dificil de stăpânit iar funcţionarea lui socială va fi şi mai defectuoasă.
Odată cu vârsta, copiii învaţă să devină empatici, să-şi controleze emoţiile şi frustrările şi, în
consecinţă să respecte normele sociale adecvate vârstei. Astfel, agresivitatea fizică este frecventă
la vârsta preşcolarităţii şi scade către pubertate şi adolescenţă. La copiii vulnerabili, însă, studiile
care i-au urmărit de la vârsta preşcolară până la vârsta adolescenţei, au arătat că aproape jumătate
dintre cei care sunt obraznici, neascultători, impulsivi şi au o capacitate scăzută de autocontrol,
devin delincvenţi la vârsta adolescenţei (cu un maxim între 13-15 ani) şi au cel mai mare risc ca,
în final, să comită delicte violente.
Există factori de mediu care pot favoriza apariţia agresivităţii şi cresc riscul apariţiei tulburărilor
de comportament disruptiv: experiențele de viață, nivelul socioeconomic şi educaţional scăzut al
familiei, carenţele afective, stilul educaţional parental excesiv de autoritar, cu pedepse exagerate,
dure, disproporţionate sau, la polul opus permisivitatea exagerată, reguli neclare (părinţi prea
permisivi, care nu stabilesc consecinţe pentru comportamentele inadecvate ale copilului, se
contrazic pe tema educaţiei în faţa copilului) părinţii care chiar încurajează copilul să riposteze
agresiv (factori culturali – părinți care consideră că a fi „bărbat” înseamnă să-ţi arăţi forţa fizică
sau care îl învață pe copil să riposteze în mod agresiv), relaţiile familiale tensionate, cu conflicte
violente între membrii familiei, exprimate zgomotos, intens.
Uneori, agresivitatea copilului este un mesaj adresat celor ce-l înconjoară (şi un copil trist,
speriat, abuzat, neglijat, poate fi agresiv). Prin intermediul ei, copilul poate încerca să se apere de
critici, de respingere, de ignoranţă, de singurătate, de neputinţă, de pedeapsă, de batjocură.

Ce pot face părinții pentru a gestiona comportamentul agresiv al copilului?

– Oferiți copilului exemplul personal prin reacţii adecvate la furie/frustrare

– Identificați corect cauza furiei şi acordați-i sprijin şi indrumare consecventă pentru dobândirea
controlului emoţional
– Lăudați-l atunci când are reacţii adecvate în situaţii frustrante
– La copiii mici, cu crize de furie, puteți încerca iniţial excluderea, time-out-ul până ce copilul se
linişteşte („Îmi pare rău că eşti supărat, aştept să te linişteşti şi apoi putem discuta despre ce
anume te face să te simţi astfel”)
– Atunci când copilul îşi exprimă emoţia de furie într-o manieră care îl poate pune în pericol sau
este nepotrivită (lovește sau trântește obiecte care se pot sparge, jignește), spuneţi-i că înţelegeţi
ceea ce simte denumind emoția (”Înţeleg că eşti furios”) dar, în acelaşi timp este important să-i
corectaţi comportamentele indicându-i alternative prin care îşi poate exprima emoţiile astfel încât
să nu le facă rău altora sau lui (”Ai putea încerca să iei o pauză pentru a te linişti”).
– Validați emoția copilului (“Este firesc să fii furios pentru că sora ta ţi-a luat jucăria, dar nu este
în regulă să loveşti….)
– Ajutaţi-l pe copil să manifeste un comportament adecvat legat de exprimarea emoţiei de furie.
„Erai furios pe prietenul tău pentru că ţi-a stricat construcţia, dar nu este permis să arunci cu
piesele. Cum altfel ai putea să-ţi exprimi furia?” (Încurajaţi-l să găsească alternative: să numere
până la 3 în gând şi să respire ca să se liniştească sau să-şi imagineze că, atunci când inspiră
miroase o floare preferată şi atunci când expiră, suflă uşor într-o lumânare fără să o stingă).
– Adresaţi-i întrebări deschise “Cum te simţi atunci când…?” și astfel îi veți oferi posibilitatea de
a identifica şi verbaliza ceea ce simte.
– Apreciaţi eforturile copilului de a-şi exprima adecvat emoția de furie şi oferiţi-i aprecieri
verbale. (”Bravo! Ai fost furios atunci când colegul tău ţi-a stricat construcţia dar ai reuşit să te
îndepărtezi şi să rămâi calm.”)
– Aplicați consecinţe logice şi naturale pentru comportamentele inadecvate
– Adresați remarci pozitive atunci când copilul reacționează în mod adecvat la situații frustrante
– Bătaia, cearta, critica sunt cele mai ineficiente mijloace de descurajare a comportamentelor
indezirabile ale copilului. În schimb, disciplinarea pozitivă, cu tact şi răbdare, fără panică şi
exagerări, observarea cauzelor care determină aceste comportamente şi găsirea, împreună cu
copilul, de modalităţi alternative de a se comporta şi a reacţiona în diverse situaţii, pot preveni
perpetuarea crizelor de furie şi transformarea lor în reacţii agresive severe la adolescenţă.

Dr. Simona Drugă

Medic psihiatru copii și adolescenți