Surse de energie electrică pe nave

Generatoare electrice
Generatoarele electrice constituie principala sursă de energie a sistemului
electroenergetic naval. În compunerea agregatelor generatoare de energie
electrică pe navă pot fi folosite atât generatoare de curent continuu, cât şi
generatoare de curent alternativ.
Generatoarele sistemului electroenergetic naval pot fi clasificate după
următoarele criterii:
- după tipul motorului primar pot fi: diselgeneratoare,
turbogeneratoare şi generatoare de ax sau de arbore;
- după funcţia de bază sunt: generatoare principale, de rezervă şi de
avarie;
- după felul curentului pot fi: de curent continuu şi de curent
alternativ.
Dieselgeneratorul este un agregat compus din motorul diesel şi
generatorul de curent continuu sau de curent alternativ.
Turbogeneratorul se compune din turbină şi generator de curnet
continuu sau de curent alternativ.
Dieselele, de regulă, se cuplează direct cu generatoarele iar turbinele
prin reductor întrucât turaţia turbinei este totdeauna mai mare decât turaţia
generatoarelor.
În funcţie de tipul turbinei, turbogeneratoarele pot fi cu abur sau cu
gaze.
Generatoarele de ax sau de arbore sunt generatoare a căror acţionare
se face de către axul propulsorului navei sau de către axul motorului
principal de propulsie prin intermediul unei transmisii (de curea, cu roţi
dinţate, hidraulică ş.a.).
Dieselul este maşina care trasformă energia chimică a combustibilului
în energie mecanică.
Turbina transformă energie termică a aburului sau a gazelor în energie
mecanică. Pentru obţinerea aburului se folosesc instalaţii de căldări, iar
pentru obţinerea gazelor un gazogenerator special(cameră de ardere a
combustibilului).
Avantajele diseselului constau, pe de o parte, în posibilitatea de a lucra
independent de celelalte instalaţii, iar pe de altă parte, în durata mică a
timpului necesar pentru pornirea şi preluarea sarcinii. Pentru puteri până la
100 kW această durată este de 15-25 secunde, iar pentru puteri mai mari de
100 kW durata se măreşte la 1,5-2 minute. Dezavantajele dieselului constau

1
în numărul redus de ore de funcţionare între două reparaţii, masă şi gabarite
mari pe unitatea de putere şi nivel ridicat de zgomot. La turaţii de 1000-
12500 rot/min numărul orelor de funcţionare până la prima reparaţie este de
6000-4000 h, iar la turaţia de 500-700 ro/min acest număr este de două ori
mari mare.

Generatoare sincrone

Sistemul de excitaţie al generatoarelor sincrone, ca şi în cazul

generatoarelor de curent continuu, este un element important al maşinii
sincrone.
Pentru o funcţionare sigură a generatoarelor sincrone, cât şi pentru
stabilitatea sistemului electroenergetic, sistemul de excitaţie trebuie să
îndeplinească următoarele cerinţe de bază: să fie direct, independent de
reţeaua electrică exterioară; să asigure forţarea excitaţiei până la valoarea
maximă în timp minim; să aibă viteză mare de creştere a excitaţiei; să fie
sigur în funcţionare.
În sistemele electroeneregetice navale se folosesc următoarele sisteme
de excitaţie a generatoarelor sincrone:
1. – cu excitatrice de curent continuu;
2. – cu autoexcitaţie;
3. – cu exitatrice de curent alternativ(sistemul de excitaţie fără perii).
4.
1. Sistemul de excitaţie cu excitatrice de curent continuu realizează
aleimentarea în curent continuu a excitaţiei generatorului sincron de la
un generator de curent continuu cuplat cu axul generatorului sincron şi
antrenat de acelaşi motor primar. Acest generator de curent continuu
se numeşte excitatrice şi a reprezentat primul sistem folosit pentru
alimentarea excitaţiei generatoarelor sincrone. Puterea excitatrice
reprezintă 1,5-4% din puterea excgeneratorului sincron. Tensiunea
nominală a excitatricei pentru generatoare cu puteri până la 2kW este
de 28V, 45V, 55V, iar pentru puteri mai mari 45-65V.

În figura SG1 de la pagina 3 se prezintă schema de excitaţie a

generatorului sincron de la excitatricea de curent continuu.

2
Fig.SG1 – schema de principiu a alimentării excitaţiei generatorului sincron
de la excitatrice

La pornire se produce autoexcitarea excitatricei ca generator de curent

continuu şi tensiunea de la bornele acesteia alimentează excitaţia
generatorului sincron.
Pentru realizarea autoexcitaţiei este necesar ca fluxul remanent al
acesteia să fie:

Ø rem =(2-5)% Ø 0

în care Ø- fluxul la mers în gol, corespunzător tensiunii maxime.

Prin rotirea generatorului şi excicatricei cu viteza nominală la bornele
excitaţiei se creează o tensiune de (2-5)% din valoarea nominală. Circuitul
de excitaţie al excitatricei fiind închis, în el apare un curent, i eex, care
creează un flux suplimentar şi câmpul rezultat va fi:

Ørez. = Ørem. + Øsupl..

Autoexcitarea este posibilă numai atunci când sensurile celor două
fluxuri coincid, adică se obţine creşterea fluxului rezultant având ca rezultat
creşterea tensiunii electromotoare ş.a.m.d.
Prezenţa excitatricei, care este o maşină de curent continuu cu
colector şi perii, scade siguranţa în exploatare a generatorului sincron.
Experienţa exploatării agregatelor generatoare arată că cele mai multe avartii
ale generatoarelor se produc din cauza defecţiunilor care apar la excitatrice.
De asemenea, excitatricea măreşte gabaritul(îndeosebi lungimea) şi
greutatea agregatului generator. Pentru generatoarele navale care au putere
relativ mică în comparaţie cu generatoarele centralelor electrice staţionare,

3
gabaritul şi preţul de cost sunt mari pentru generatoarele sincrone cu
excitatatrice de curent continuu.
Dezvoltarea semiconductoarelor şi amplificatoarelor magnetice a
permis realizarea generatoarelor sincrone autoexcitate, care în locul
excitatricei folosesc un sistem static de excitaţie fără elemente în mişcare.
În momentul actual nu se mai instalează la nave generatoare sincrone
cu excitatrice de curent continuu. Acest tip de generator poate fi întâlnit doar
la nave construite în anii anteriori.

2. Autoexcitarea generatoarelor sincrone constă în alimentarea

înfăşurării de excitaţie, prin redresor, de la circuitul de curent alternativ al
statorului
În acest caz nu mai este necesară o sursă separată de energie. Procesul
de autoexcitare se desfăşoară analog cu autoexcitaţia generatorului de curent
continuu. În figura SG2 de mai jos se prezintă schema simplificată a
generatorului sincron cu autoexcitaţie.

Fig.SG2-schema de principiu a generatorulu sincron autoexcitat

Ttransormatorul intermediar, Ti, are trei înfăşurări: înfăşurare de

tensiune, înfăşurare de curent şi înfăşurare secundară, care însumează
semnele din primele două înfăşurări. Tensiunea de linie a generatorului se
aplică transformatorului, Ti, prin draseluzl D. Semnalul de tensiune de la
bornele înfăşurării secundare este redresat şi alimentează în cunrent continuu
înfăşurarea de excitaţie a generatorului sincron.

4
 Sistemul de autoexcitaţie este realizat astfel încât realizează însumarea
fazorială a doi curenţi din care unul este proporţional cu tensiunea, iar cel
de-al doilea este proporţional cu curentul de sarcină din stator. Între cei doi
curenţi, pentru funcţionarea corectă a sistemului, trebuie să fie un defazaj de
90˚. Defasajul se obţine prin amplasarea draselului D în circuitul de tensiune
sau se poate folosi un condensator în acelaşi scop. De asemenea, pentru
obţinerea defazajului, în unele scheme în loc de drosel sau condensator se
montează un şunt magnetic cu rolul de a mări reluctanţa înfăşurării de
tensiune pentru a obţine pe această cale defazarea semnalelor de tensiune şi
de curent.
Procesul de autoexcitare al generatorului sincron este determinat, ca şi
în cazul generatorului de curent continuu, de existenţa magnetismului
remanent. La rotirea rotorului generatorului sincron la bornele lui apare
tensiunea electromotoare remanentă care produce un curent de excitaţie.
Trecerea curentului redresat prin înfăşurarea de excitaţie a generatorului
duce la mărirea câmpului generatorului, ceea ce are ca urmare, creşterea
tensiunii electromotoare şi a curentului de excitaţie. Procesul de creştere
continuă până când tensiunea generatorului ajunge la valoarea Uo
corespunzătoare mersului în gol al generatorului.
În figura SG3 de la pagina 6 se prezintă caracteristica de mers în gol a
generatorului şi cracteristica circuitului de excitaţie.
Valoarea tensiunii U0, corespunde punctului k3 de intersecţie între
caracteristica de mers în gol a generatorului 1 şi caracteristica circuitului de
excitaţie 2.
Spre deosebire de generatorul de curent continuu, caracteristica
circuitului de excitaţie a generatorului sincron nu este o dreaptă. Circuitul
excitaţiei generatorului format din droseul D, transformatorul intermediat Ti,
redresorul Rd şi înfăşurarea de excitaţie EG este neliniar având impedanţa
dependentă de mărimea curentului de excitaţie şi de frecvenţă.
Din figura următoare se observă că cele două caracteristici se
interesectează în mai mult pucnte: k1, k2 şi k3. În acest caz, sub influenţa
magnetismului remanent, tensiunea poate creşte până la valoarea U1,
corespunzătoare punctului k1,după care se întrerupe creşterea în continuare.
Această dispunere a celor două caracteristici nu este favorabilă procesului de
autoexcitaţie, întrucât tensiunea remanentă este mică, 2-5% Un iar impedenţa
circuitului de excitaţie are valori mari.
Pentru ca tensiunea generatorului să ajungă la valoarea Uo
corespunzătoare mersului în gol este necesar să se adopte măsuri speciale
care să permită ridicarea tensiunii generatorului peste tensiunea critică
Ucr,corespunzător ie>ie cr.

5
Fig.SG3 – caracteristica de mers în gol a generatorului şi a circuitului de
excitaţie.

În schemele de excitare a generatoarelor sincrone autoexcitate se folosesc

diferite procedee care asigură iniţierea autoexcitării, cum ar fi:
-mărirea magnetismului remanent al generatorului care se paote
realiza prin montarea unor magneţi permanenţă între poli şi rotor. Procedeul
asigură modificarea caracteristicii de mers în gol a generatorului cu
consecinţe favorabile procesului de autoexcitare. Dezavantajul constă în
complicarea construcţiei generatorului, mărirea dimensiunilor şi înrăutăţirea
caracteristicilor de funcţionare ale generatorului.
-micşorarea impedanţei circuitului de excitaţie în perioada de
autoexcitare. Aceasta se poate obţine pe mai multe căi: şuntarea dreselului
D, în perioada de pornire, cu ajutorul unui buton; conectarea în scurtcircuit a
bornelor statorului generatorului, obţinându-se pe această cale contribuţia
înfăşurării de curent la sporirea tensiunii în înfăşurarea secundară a
transformatorului intermediar; formarea unui circuit rezonant cu elementele

6
circuituilui de excitaţie:(drosel, condensator, înfăşurările transformatorului
intermediar). În ceea ce priveşte ultimul procedeu, rezonanţa caircuitului se
stabileşte pentru o frecvenţă de 60-.90% din frecvenţa nominală. La pornire
apare tensiunea remanentă şi la turaţia 60-90% din turaţia nominală se obţine
rezoinanţa circuitului de excitaţie, se reduce la minim impedanţa acestuia şi
creşte curentul de excitaţie la o valoare suficientă pentru autoexcitarea
generatorului.
-alimentarea excitaţiei generatorului, în perioada de pornire, de la
sursele independente: bateria de acumulatori, generator de excitaţie iniţială.
Puterea acestor surse este mică, câţiva volţiamperi şi asigură în perioada
iniţială autoexcitarea generatorului. În cazul folosirii generatorului de
excitaţie iniţială acesta este înglobat în construcţia generatorului sincron,
este de tipul generatorului sincron cu magneţi permanenţi pentru excitaţie şi
alimentează excitaţia generatorului sincron în periaoda iniţială printr-o punte
redresoare.
La generatoarele sincrone autoexcitate pentru alimentarea înfăşurării
de excitaţie dispusă pe rotorul maşinii se folosesc inele şi perii.
3. Sistemul de excitaţie cu excitatrice de curent alternativ elimină
necesitatea inelelor şi periilor, de aceea acerst sistem se mai numeşte sistem
de excitaţie fără perii.
Excitatricea în acest caz este un generator sincron înglobat în
construcţia generatorului de bază. Excitatricea are înfăşurarea indusă
trifazată de curent alternativ dispusă pe rotorul maşinii iar înfăşurarea
inductoare, alimentată în curent continuu, este amplasată pe statorul
generatorului de bază. În figura SG 4 de mai jos se prezintă schema de
principiu a sistemului de excitaţie cu excitatrice de curent alternativ.

Fig.SG4-schema de principiu a sistemului de excitaţie cu excitatrice de

curent alternativ.

7
 Înfăşurarea de excitaţie a generatorului de bază, EG, este alimentată
de la înfăşurarea rotorului excitatricei printr-un grup de redresoare montate
pe axul rotorului. Această soluţie constructivă a permis eliminarea inelelor şi
periilor, întrucât toate elementele sunt montate pe rotorul aflat în mişcare de
rotaţie.
Înfăşurarea de excitaţie a excitatricei este alimentată în curent
continuu prin redresorul Rd2 de la statorul generatorului sincron printr-un
transformator intermediar, soluţie asemănătoare cu cea prezentată în cazul
generatorului sincron autoexcitat.
Autoexitarea generatorului se face pe baza tensiunii remanente creată
de existenţa magnetismului remanent al polilor excitatricei şi gneratorului.
Reglarea excitaţiei se face de către regulatorul automat de tensiune, RAU,
conectat la circuitul statorului şi care conţine elemente similare cu cazul
generatorului sincron autoexcitat.
Sistemul de excitatrice de curent alterantiv este de dată mai recentă şi
superioritatea lui compoarativ cu celelelate sisteme constă în excluderea
contactelor alunecătoare: colector, inele de contact şi perii.
Dintre sistemele de exitaţie prezentate, cel mai utilizat la nave este
sistemul cu autoexictaţie. Sistemul cu autoexcitaţie de curent continuu nu se
mai foloseşte, el poate fi întâlnit numai la nave de construcţie mai veche.
Sistemul cu excitatrice de curent alternativ, fiind de dată mai recentă, este
mai puţin răspândit şi în mod deosebit este aplicat la generatoare de putere
mare.
Reacţia indusului genratorului sincron
Transformatorul intermediar, folosit în sistemul cu autoexcitaţie şi în
sistemul excitatricei de curent alterantiv, are două înfăşurări primare: de
tensiune şi de curent. Înfăşurarea de tensiune asigură autoexitarea
generatorului la mers în gol (curentul de sarcină, I=0) şi menţine alimntarea
excitaţiei pe timpul funcţionării generatorului sincron. Înfăşurarea de curent
are rolul de a compensa căderea de tensiune care apare la mersul în sarcină
al generatorului.
Asemănător cu generatorul de curent continuu şi în cazul
generatorului sincron, la mersul în sarcină, curentul debitat de generator
produce o cădere de tensiune pe impedanţa înfăşurării induse a generatorului
şi, de asemenea, produce un flux de reacţie al indusului care se compune cu
fluxul inductor principal şi creează fluxul rezultant la mersul în sarcină al
generatorului. Înfăşurarea de curent a transformatorului intermediar are un
rol similar cu excitaţia serie a generatorului de curent continuu întrucât
compensează căderea de tensiune şi influenţa reacţiei indusului produse de
curentul de sarcină.

8
 La mersul în gol al generatorului sincron (I=0), înfăşurarea de
excitaţie dispusă pe polii inductori de pe rotor produce fluxul inductor
principal, Ø0, a cărui axă coincide cu axa polilor. Atunci când generatorul
funcţionează în sarcină şi debitează un curent, I ≠ 0, acest curent creează un
flux propriu denumit fluxul de reacţie al indusului. În cazul generatorului
sincron curentul de sarcină, I, este defazat faţă de tensiune şi se consideră că
are două componente: o componentă activă în fază cu tensiunea şi o
componentă reactivă defazată π faţă de tensiune.
2

Fenomenul reacţiei indusului depinde, în cazul generatorului sincron,

de defazajul φ care există între tensiunea electromotoare, E0, de mers în gol
şi curentul de sarcină, I. În figura SG 5 de mai jos se prezintă fluxul inductor
principal şi fluxul de reacţie pentru trei cazuri limită: sarcină activă, sarcină
pur inductivă şi sarcină pur capacitivă.

Fig.SG5-fluxurile în generatorul sincron la mers în sarcină

Din reprezentarea fluxurilor se observă că pentru sarcina activă figura

SG5a) fluxul de reacţie este perpendicular pe axa polilor inductori şi se
numeşte flux de reacţie transversal, Øaq (cazul este similar cu cel al
generatorului de curent continuu). Pentru sarcina inductivă(figura SG5b),
fluxul de reacţie este orientat de-a lungul axiei polilor, în sens contrar
fluxului inductor principal şi se numeşte flux de reacţie longitudinal
demagnetizant, Øad . Dacă sarcina este capacitivă(figura SG5c), fluxul de

9
reacţie este orientat de-a lungul axei, în sensul fluxului inductor principal şi
se numeşte flux de reacţie longitudinal magnetizant.
π
Pentru cazul general, Ψ ≠ 2 , în figura SG6 de mai jos se prezintă
componentele curentului de sarcină.

Fig.SG6-componentele curentului de sarcină

a) caracter inductiv; b)caracter capacitiv.

În cazul general, curentul de sarcină prin componentele sale produce

un flux de reacţie care este format din:
- un flux der eacţie transversal, Øaq, creat de componenta activă a
curentului de sarcină, Ia;
- un flux de reacţie longitudinal, Øad, creat de componenta reactivă a
curentului şi care poate fi demagnetizant în cazul unei componente
reactive inductive sau magnetizant dacă componenta reactivă este
capacitivă.
Pentru sistemul electroenergetic naval, principali consumatori fiind
motoarele electrice, se solicită de la centrală putere reactivă inductivă
necesară în funcţionarea motoarelor electrice şi, ca urmare, în toate
regimurile de funcţionare, componenta longitudinală a fluxului de reacţie
este demagnetizantă.
Din cele prezentate rezultă că în cazul generatorului sincron acţiunea
fluxului de reacţie al indusului de micşorare a fluxului rezultant, de la mersul

10
în gol la mersul în sarcină, este dată în principal de componenta inductivă a
curentului de sarcină.

Condiţii şi procedee de conectare a genratoarelor pentru

funcţionarea în paralel

Funcţionarea în paralel a generatoarelor de curent alternativ este un

proces mai complicat în comparaţie cu funcţionarea în paralel a
generatoarelor de curent continuu.
Generatoarele sincrone pot funcţiona în paralel numai la aceeaşi
viteză unghiulară a rotoarelor, adică la sincronizarea rotaţiilor. Unghiul
realtiv de deviaţie al rotoarelor, în regim stabil de funcţionare, este
determinat de sarcinile active apliate fiecărui generator. La schimbarea
regimului sarcinilor active ale generatoarelor se modifică şi unghiurile de
deviaţie între rotoare. Sincronizarea generatoarelor presupune funcţionarea
acestora cu deplasări relative admisibile ale rotoarelor unul faţă de celălalt.
Pentru conectarea generatoarelor la funcţionarea în paralel trebuie să
se îndeplinească anumite condiţii fără de care pot să apară şocuri mari ale
curentului de egalizare. Aceste şocuri conduc la scăderea tensiunii în
sistemul electroenergetic şi pentru valori mari ale acestora poate produce
deteriorarea generatoarelor, motoarelor primare şi scoaterea din funcţiune a
genratoarelor care lucrează.
Procesul conectării generatorului la funcţionarea în paralel cu
îndeplinirea condiţiilor necesare, se numeşte sincronizarea generatorului şi
se poate face: manual, semiautomat şi automat. La sincronizarea manuală
condiţiile pentru cuplarea generatorului la reţea se execută manual de către
operator. Sincronizarea semiautomată presupune efectuarea manuală a unor
operaţiuni iar altele se realizează automat. Sincronizarea automată constă în
efectuarea automată a tututror operaţiunilor.
Pentru sincronizarea generatoarelor se folosesc trei procedee diferite:
sincronizarea precisă, sincronizarea grosieră şi autosincronizarea.
La sincronizarea precisă, generatorul excitat, se cuplează la
funcţionarea în paralel cu reţeaua după realizarea condiţiilor de sincronism:
egalitatea valorilor amplitudinilor tensiunilor, coimcodenţa fazelor
tensiunilor, egalitatea frecvenţelor generatorului care se cuplează cu
frecvenţa reţelei.
La sincronizarea grosieră genratorul excitat se conectează la
funcţionarea în paralel fără respectarea strictă a condiţiilor de sincronism. În
primul moment al cuplării în serie cu generatorul se introduce un reactor
(bobină cu reactanţă inductivă) care micşorează şocul curentului de egalizare

11
în limite admisibile. După intrarea în sincronism a genratorului reactorul este
scos din circuit.
Procedeul de autosincronizare constă în: antrenarea generatorului
neexitat la o turaţie apropiată de turaţia de sincronism(alunercarea admisibilă
2-3%), cuplarea generatorului neexcitat la reţea, după cuplare se conectează
alimentarea excitaţiei generatorului. În primul moment genratorul va
funcţiona în regim asincron după care, având alimentată excitaţia, este atras
în sincronism. Autosincronizarea este cel mai simplu procedeu de
sincronizare şi este aplicat în centralele electrice ale sistemului naţional în
care generatorul este conectat la o reţea de putere infinită şi şocul curentului
de egalizare poate fi suportat. Autosincronizarea nu se practică în cazul
centralelor electrice navale în care puterea generatorului care se cuplează
este comparabilă cu puterea surselor care alimentează reţeaua electrică. În
cazul centralelor electrice navale, şocul curentului de egalizare din perioada
în care generatorul lucrează în regim asincron produce scăderi mari ale
tensiunii în sistemul electroenergetic, poate duce la deteriorarea
generatorarelor, motoarelor primare şi de asemenea la scoaterea din
funcţiune a generatoarelor care lucrează, având ca urmare scotarea din
funcţiune a centralei electrice navale.
Sistemele electroenergetice navale conţin de regulă două sau mai
multe generatoare sincrone. În figura SG7 de mai jos este prezentat, sub
formă simplificată, cazul a doă genratoare dintre care unul, G2, lucrează iar
al doilea, G1, urmează să fie conectat în pralel cu primul.

Fig. SG7-conectarea generatoarelor la funcţionarea în paralel.

a)- schema de principiu; b)-schema echivalentă.
Pentru funcţioanrea în paralel a generatoarelor sincrone este necesar
să coincidă valorile instantanee ale tensiunilor, u1 = u2. Această coincidenţă

12
se obţine atunci când la conectarea în paralel a generatoarelor sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
1. coincidenţa formelor curbelor tensiunilor , u1 şi u2
2. egalitatea valorilor U1 şi U2
3. coincidenţa fazelor tensiunilor U1 şi U2
4. egalitatea frecvenţelor f1 şi f2
5. succesiunea fazelor se fie aceeaşi.
Îndeplinirea primei condiţii se asigură prin construcţia generatoarelor,
ultima condiţie se asigură la montaj, iar celelalte condiţii se realizează la
conectarea în paralel a funcţionării genratoarelor şi se verifică cu aparate de
măsură: voltmetre, frecvenţmetre şi sincronoscoape.
În cazul în care valorile efective ale tensiunilor nu sunte egale,
celelalte condiţii presupunându-se că sunt realizate, diferenţa dintre tensiuni
duce la apariţia curentului de egalizare în circuitul comun al celor două
generatoare. Deoarece pe acest circuit rezistenţele înfăşurărilor statorice au
valori mici şi se neglijează în comparaţie cu reactanţele inductived ale
acestora, curentul de egalizare este un curent reactiv. Dacă U1 > U2 curentul
de egalizare este defazat în urma tensiunii U1 având caracter inductiv pentru
genratorul G1 şi defazat înaintea tensiunii U2 având caracter capacitiv pentru
generatorul G2 . După cum este cunoscut de la studiul genratorului sincron
curentul de egalizare va produce în acest caz un flux de reacţie longitudinal
demagnetizant pentru generatorul G1 şi un flux de reacţie longitudinal
magnetizant pentru genratorul G2. Ca urmare scade tensiunea generatorului
G1 şi creşte tensiunea generatorului G2.,iar la bare se va stabili o valoare
medie a tensiunii. Curentul de egalizare fiind în acest caz pur reactiv nu are
componente active şi nu creează şocuri de putere activă asupra celor două
generatoare.
Pentru realizarea condiţiei de cuplare G1 este necesar să se regleze
tensiunea generatorului G1 care urmează să se conecteze pentru funcţionarea
în paralel. Reglarea tensiunii se face prin modificarea curentului de excitaţie
al acestuia. În cazurile practice, regulatoarele automate de tensiune montate
pe generatoare asigură îndeplinirea condiţiei de egalizare a tensiunilor şi ca
urmare acest reglaj nu se efectuează, iar pe panoul genratorului nu se
prevede această posibilitate de reglaj.
Neîndeplinirea condiţiilor 3 şi 4 duce la apariţia tensiunii de bătăi.
Considerăm că tensiunile generatoarelor sunt egale, U1= U2 iar frecvenţele
sunt diferite f1 ≠ f2. În această situaţie vectorii tensiunilor generatorului care
se cuplează şi generatorului care lucrează sunt defazaţii cu un unghi δ.
În figura SG8 de la pagina 14 se prezintă diagramele tensiunilor şi curenţilor
la sincronizarea generatoarelor pentru valori diferite ale defazajului δ.

13
Fig.SG8 – diagramele tensiunilor şi curenţilor la sincronizarea
generatoarelor pentru diferite valori ale unghiului δ

Ca urmare a inegalităţii vitezelor unghiulare de rotaţie ,

unghiul de defasaj δ, se schimbă de la 0 la 180˚ electrice şi diferenţa
geometrică a tensiunilor, denumită tensiune de bătăi, Ub= ∆U = U1 – U2,
variază între limitele de la o la 2U) pentru U1 = U2 = U.
În momentul conectării generatorului G1 apare curentul de egalizare a
cărui mărime depinde de diferenţa geometrică, a tensiunilor ∆U = U1 – U2.
Curentul de egalizare care se închide prin circuitul comun al celor două
generatoare este defazat cu π/2 faţă de vectorul căderii de tensiune ∆U
întrucât pe acest circuit rezistenţa este neglijabilă în raport cu reactanţa
inductivă a înfăşurărilor statorice.
Valoarea curentului de şoc în momentul conectării în paralel a celor
două genratoare cu înfăşurări de amortizare, pentru
se determină cu expresia:

unde: - E˝d1 , E˝d2 –tensiunile electromotoare corespunzătoare

generatoarelor G1 şi G2 în regim supratranzitoriu;

14
 - x˝d1, x˝d2 – reactanţele longitudinale supratranzitorii ale
generatoarelor G1 şi G2;
- xr – reactanţa reţeleui de la G1 la G2;
- ky- coeficient de şoc care ia în considerare componenta aperiodică
a curentului (pentru seistemele navalke se consideră ky=1,6÷1,9);

- - coeficient care determină valoarea amplitudinii

componentei periodice a curentului.
Cea mai mare valoare a curentului de şoc se obţine pentru δ =180˚, în
acest caz:

Şocul curentului de egalizare, a cărui mărime poate depăşi de 10-15

ori valoarea curentului nominal al generatorului, creează forţe
electrodinamice însemnate în înfăşurările statoarelor, care pot duce la
deteriorarea lor.
Conectarea generatoarelor la valori mari ale defazajului δ produc forţe
electrodinamice apropiate ca valoare de cele produse în cazul unor
scurtcircuite la barele centralei electrice. În această situaţie, la conectarea
generatorului acesta poate să nu intre în sincronism şi ca urmare acţionează
protecţia care deconectează şi generatoarelor care lucrează.
Cea mai mare valoare a curentului de egalizare se obţine pentru δ
=180˚ electrice, atunci când ∆U = 2U. În sistemul electroenergetic compus
din două generatoare identice pentru care x˝d1= x˝d2= x˝d şi xr , în cazul cel
mai nefavorabil, δ =180˚, curentul de egalizare atinge valoarea maximă
egală cu valoarea curentului de scurtcircuit trifazat

Diferenţa geometrică a tensiunilor, ∆U, nu rămâne constantă în timp.

Dacă tensiunile generatoarelor sunt sinusoidale, u1 = U1m sin w2 t, pentru
situaţia în care U1m = U 2m= Um, valoarea instantanee a diferenţei tensiunilor,
denumită tensiune de bătăi, este:

15
 În figura SG9 se prezintă oscilograma tensiunii de bătăi.

SG9-oscilograma tensiunii de bătăi.

Valoarea amplitudinii înfăşurătoarei tensiunii de bătăi se obţine cu
expresia:

Unde :- wb = w1 – w2 – pulsaţia tensiunii de bătăi desfăşurătoare;

- δ= wb •t- unghiul, de dezacord dintre axele, rotoarele
generatoarelor aflate în regim de sicnronizare.
Din figura de mai sus se observă că amplitudinea tensiunii de bătăi se
schimbă în limitele de la zero la 2Um.Curba înfăşurătoarei
2Um sin w1-w2 t reprezintă de asemenea o sinusoidă căreia îi
2
corespunde w1-w2 şi are amplitudinea 2Um. Cu cât este mai mică diferenţa
2

16
între vitezele de rotaţie a rotoarelor generatoarelor, cu atât este mai mică
frecvenţa tensiunii de bătăi şi cu atât mai lină va fi panta curbei tensiunii de
bătăi.
În cazul prezentat în fig.SG7b vectorul tensiunii U1 al generatorului
G2 este în urmă cu unghiul de defazaj δ faţă de vectorul U2 , al generatorului
G2. La conectarea generatoarelor pentru funcţionarea în paralel, diferenţa
geometrică a tensiunilor ∆U = U1 – U2, duce la apariţia curentului de
egalizare. Acest curent, ca şi în cazul inegalităţii frecvenţelor generatoarelor,
are componente active şi reactive în raport cu cele două generatoare.
Prezenţa componentelor active ale curentului influenţează asupra motoarelor
primare prin producerea unui cuplu electromagnetic de frânare pentru
genratorul în avans, G2 şi de accelerare pentru cel rămas în urmă, G1. Şocul
curentului de egalizare produce schimbarea rapidă a vitezei agregatelor,
adică accelerarea primului şi frânarea celui de-al doilea generator.
Rotorul generatorului G1 va primi în plus energia cinetică:

unde J este momentul de intenţie al părţilor în mişcare ale grupului motor-

generator.
Puterea activă de egalizare măreşte cuplul la axul generatorului cu o
valoare care poate depăşi de câteva ori cuplul nominal. Sub acţiunea energiei
cinetice suplimentare rotorul genratorului G1 este accelerat. La diferenţe mici
ale vitezelor unghiulare, în momentul cuplării, rotorul după câteva oscilaţii
intră în sincronism. Dacă în momentul cuplării diferenţa între vitezele
unghiulare este mare, atunci prin apariţia cuplului electromagnetic de
sincronizare, rotorul acestuia se poate roti de câteva ori cu 360˚, în regim
asincron, înainte de a intra în sincronism. În acest caz, şocul puterii de
egalizare poate produce ieşirea din sincronism şi a celorlalte generatoare din
sistem, care lucrează.

Protecţia sistemelor electroenergetice navale

În procesul exploatării sistemelor electroenergetice navale este

posibilă apariţia unor regimuri anormale de locru.
Pericolul cel mai mare pentru sistemele electroenergetice navale şi
pentru toate elementele acţionărilor electrice îl reprezintă regimul anormal

17
produs de apariţia curenţilor de scurtcircuit. În oricare punct al sistemului
curentul de scurtcircuit poate apărea la deteriorarea izolaţiei între
conductoarele de curent, ca urmare a îmbătrânirii ei, sau la avarierea
mecanică prin ruperea conductoarelor şi conectarea între ele a
conductoarelor de pe faze diferite sau prin acumularea de lichid(apă) în
conductori de curent de polarităţi diferite ş.a.
Punctul de scurtcircuit este caracterizat prin valoarea nulă a
rezistenţei. Valoarea curentului de scurtcircuit este limită numai de
rezistenţa interioară a sursei şi rezistenţa conductorilor electrici(bare,
cabluri, aparate de conectare). Această valoare poate depăşi de sute de ori
valoarea nominală a curentului din elementul respectiv.
Sub acţiunea curenţilor de scurtciruit apar forţe electrodinamice mari,
capabile să deterioreze aparatul respectiv.Sub acţiunea curentului de
scurtcircuit se produce foarte repede(în decurs de câteva secunde)creşterea
temperaturii de încălzire a cablului până la câteva sute de grade şi arderea
izolaţiei. Frecvent în punctul de scurtcirucit, în primul moment, apare arcul
electric sub acţiunea căruia se aprind obiectele din apropiere, îndeosebi
vaporii produselor petroliere, dând naştere la incendii cu toate consecinţele
ce decurg din acestea.
Regimurile anormale produse de suprasarcini sunt caracterizate de
apariţia curenţilor a căror valoare depăşeşte până la de două ori valoarea
nominală. Sub acţiunea acestor curenţi temperatura de încălzire a
conductorilor, în decurs de câtreva minute(uneori zeci)atinge valori
periculoase(circa 100-200◦C)ceea ce ărpdice îmbătrânirea rapidă a
materialelor izolante sau arderea lor. Ca urmare, regimul de suprasarcină, ca
şi regimul de scurtcircuit prezintă pericol de incendiu. Suprasarcinile, de
obicei, sunt create de regimulrile anormale de lucru tehnologice ale
mecanismelor cu acţionarea electrică.
Supratensiunile care apar în funcţionarea unor acţionări electrice
constituie de asemenea regimuri anoprmale caracterizate prin creşterea
curenţilor peste limitele normale.
Protecţia elementelor sistemului electroenergetic,îndeplineşte
următoarele funcţii:
- la scurtcircuit, prin intermediul siguranţelor fuzibile sau
întrerupătoarelor automate, deconectează automat elementul
deteriorat şi astfel se restabileşte regimul normal de lucru pentru
celelalte elemente ale sistemului;
- la apariţia suprasarcinilor protecţia acţionează prin deconectarea
temporizată a instalaţiilor care lucrează în suprasarcină sau prin
semnalizare optică şi acustică pentru o categorie de consumatori a

18
 coror menţinere în funcţie este importantă pentru siguranţa
navei(instalaţia de guvernare, pompa de incendiu de avarie).
Cerinţele de bază ale protecţiei sistemelor electroenergetice navale
sunt:
Selectivitatea constă în acţiunea protecţiei pentru deconectare numai
a elementului deteriorat. Prin aceasta se asigură menţinerea funcţionării
normale a celorlalte componente ale sistsemului.
Acţiune rapidă – pentru deconectarea elementului avariat.
Deconectarea rapidă a scurtcircuitelor asigură: reducerea dimensiunilor
avariei la apariţia arcului electric şi a forţelor electrodinamice, micşorarea
timpului de lucru cu tensiune redusă a consumatorilor rămaşi în funcţiune.
Datorită acţiunii rapide a protecţiei şi intrării automate în funcţiune a
rezervei de energie electrică, practic, consumatorii nu sesizează pauza în
alimentarea cu energie electrică.
În cazul regimurilor anormale produse de suprasarcini protecţia nu
trebuie să acţioneze rapid, întrucât, pe de o parte, suprasarcina poate fi
admisă pe o durată limitată fără a pune în pericol instalaţia, iar pe de altă
parte, este posibil ca suprasarcina apărută să se datoreze unui şoc trecător de
scurtă durată. Din aceste motive protecţia la suprasarcină prin deconectarea
consumatorului acţionează cu întârziere de timp.
Sensibilitatea se exprimă prin coeficientul de sensibilitate care
reprezintă, de exemplu pentru protecţia care reacţionează la curent, raportul
între mărimea curentului de scurtcircuit din zona protejată şi curentul la care
acţionează protecţia. Din acest punct de vedere, protecţia trebuie să fie
suficient de sensibilă la avarii şi regimuri anormale de funcţioanre care pot
să apară în elementele protejate.
Siguranţa în funcţiune.Este foarte important ca protecţia să fie
permanent gata de funcţionare în cazul apariţiei avariilor şi regimurilor
anormale de lucru. În acest scop schemele de protecţie trebuie să fie simple,
aparatura folosită să aibă calităţi înalte în condiţii de exploatare
corespunzătoare.
Pentru protecţia sistemelor electroenergetice şi elementelor lor la
scurtcircuit şi suprasarcini se folosesc întrerupătoare automate şi siguranţe
fuzibile. Întrerupătoarele automate sunt prevăzute cu declanşatoare
maximale, adică relee electromagnetice, termice sau electronice, care la
valoarea reglată a curentului de suprasarcină sau a curentului de scurtcircuit
dau impuls de deschidere a contactelor principale, prevăzute cu dispozitive
de stingere a arcului. Siguranţele fuzibile, la valoarea curentului stabilit
pentru acţionare, întrerup circuitul prin arderea fuzibilului. Pentru circuite de
puteri mari se folosesc siguranţe speciale cu mare putere de rupere tip MPR.

19
 Protecţia generatoarelor
În procesul exploatării generatoarelor electrice sunt posibile apariţia
unor regimuri anormale de lucru. În continuare se prezintă câtreva forme de
avarii posibile şi regimuri anormale:
- scurtcircuitarea spirelor înfăşurării de excitaţie prin scurtcircuit
între spire sau punerea la masă în două puncte. Efectul este
stricarea simetriei câmpului magnetic şi producerea vibraţiilor
maşinii ;
- avarierea înfăşurării induse de pe stator ca urmare a deteriorării
izolaţiei acesteia. În acest caz apariţia arcului electric conduce la
deteriorarea miezului de fier, aprinderea izolaţiei înfăşurărilor şi
declanşarea incendiului în generator;
- regimul anormal produs de şocul curentului datorat unor
scurtcircuite exterioare;
- regimul anormal care apare la trecerea generatorului în regim de
motor. Acest regim poate apărea la funcţionarea în paralel a
generatoarelor.
Avariile generatoarelor pot duce la deteriorarea funcţionării fără
întrerupere a celorlalte părţi ale sistemului electroenergetic.
Petru a asigura funcţionareanormală a centralelor electrice navale,
generatoarele sunt prevăzute cu următoarele protecţii:
- protecţia de curent la scurtcircuite exterioare şi suprasarcini;
- protecţia de putere inversă;
- protecţia diferenţială la scxurtcircuite interioare;
- protecţia de punere la masă a unei faze care se asigură prin
controlul permanent al stării izolaţiei;
- automat de stingere a câmpului magnetic.
Protecţia la scurtcircuite exterioare şi suprasarcini
Curenţii mari care apar la scurtcircuite exterioare sunt produşi la
atintgerea între conductorii de pe faze diferite sau între barele TPD ca
urmare a deteriorării rezistenţei de izolaţie.
La producerea scurtcircuitului, protecţia generatorului trebuie să
acţioneze rapid prin deconectarea generatorului. În acest scop
întrerupătoarele automate folosite pentru cuplarea generatoarelor la barele
TPD sunt prevăzute cu relee maximale de protecţie.
În figura SG10 de la pagina 21 se prezintă schema electrică de
principiu a unui întrerupător automat tip OROMAX.
La aplicarea tensiunii de comandă prin contactele închise CB şi CF
este alimentat motorul electric, M, de armare a resoartelo. După terminarea
armării resoartelor se deschide contactul CF prin care se întrerupe
alimentarea motorului electric şi se închide contactul C F(5-6) prin care se
alimentează lampa de semnalizare „resoarte aramate”.
Comanda de cuplarea întrerupătorului se dă prin apăsarea pe butonul
I. Este alimentat electromagnetul de închidere EI(1-2) care efectuează
cuplarea întrerupătorului automat. În prezenţa tensiunii nominale,
declanşatorul de tensiune minimă, DTm, execută prin acţionarea unui clichet
blocarea întrerupătorulu în poziţia închis, menţinându-se situaţia şi duupă
încetarea apăsării butonului I. Cuplarea întrerupătorului automat este
semnalizată de stingerea lămpii LR(lumină roşie) şi aprinderea lămpii LV
(lumină verde).

Fig,SG10-întrerupătorul automat OROMAX

1. Schema electrică de comandă
2. Schema electrică de legături, în care :
I – curent de sarcină
D- declanşator de curent
EI- electromagnet de închidere
ED-electromagnet de deschidere
CS-contact de semnalizare „Resoarte armate”
DTM-declanşator de tensiune minimă
CSD-contact de semnalizare „Deschis prin declanşatoare”
C7-C8-contacte auxiliare dreapta
C9-C12-contacte auxiliare stânga
I-buton închidere
O-buton deschidere
LV-lampă de semnalizare culoare verde
LR-lampă de semnalizare culoare roşie
CB-contacte de blocare
CF-contacte de fine de cursă al motorului
M-motor electric pentru aramarea resoartelor
PFs-fişă- priză stânga
PFd-fişă -priză dreapta
--- - legături numai pentru întrerupătoare debranşabile
Pentru deconectarea voită a întrerupătorului se apasă pe butonul O din
circuitul electromagnetului de deschidere ED. Este alimentat
electomagnetul ED care realizează deconectarea întrerupătorului
automat. În cazul în care, pe timpul funcţionării deconectarea se face
automat ca urmare a acţiunii protecţiei se întrerupe circuitul de
alimentare a declanşatorului de tensiune minimă, DTm, se înlătură
blocarea mecanică şi sub acţiunea resoartelor se realizează deconectarea
întrerupătorului automat. Declanşatorul de tensiune minimă, DTm,
acţionează la scăderea tensiunii de alimentare sub 0,7 Un sau la anularea
acesteia. Protecţiile de scurtcircuite şi suprasarcini realizează
deconectarea întrerupătorului automat acţionând indirect prin intermediul
declanşatorului de tensiune minimă. În caz de scurtcircuite sau
suprasarcini se deschid contactele acestor relee 0 şi se întrerupe circuitul
de alimentare a declanşatorului de tensiune minimă care realizează
deconectarea întrerupătorului automat. Deconectarea automată ca urmare
a acţiunii protecţiei este semnalizată prin comutarea contactelor CBS. Se
deschide contactul CBS(1-3), se stinge lampa de semnalizare cu lumină
albă şi se închide contactul CBS(1-2) care aprinde lampa de semnalizare
cu lumină roşie indicând faptul că deconectarea întrerupătorului automat
s-a făcut ca urmare a acţiunii protecţiei.
 Caracteristicile tehnice ale întrerupătoarelor automate din serie
OROMAX sunt prezentate în tabelul de mai jos.aD

Suprasarcina generatoarelor se poate produce la apariţia uneia sau mai

multe din următoarele cauze: pornirea unor motoare asincrone de putere
mare, repartiţia neuniformă a sarcinii între generatoare, decuplarea de la
funcţiionarea în paralel a unui generator, creşterea sarcinii cerută de
consumatori.
Depăşirea curentului nominal, în cazul suprasarcinii, până la de 2 ori
valoarea nominală, poate fi suportată un timp limitat fără a pune în
pericol generatorul. Protecţia la suprasarcină trebuie să acţioneze
temporizat pentru a evita acţiunea acesteia în cazhul unor şocuri de scurtă
durată cum ar fi cele create de pornirea unui motor asincron de putere
mare.
În cazul apariţiei suprasarcinii la un generator, deconectarea acestuia
de către protecţie ar duce la supraîncărcarea generatoarelor rămase în
funcţiune şi astfel rând pe rând sunt deconectate toate generatoarele care
funcţionează în paralel rezultând în final scoaterea centralei electrice din
funcţiune. Pentru a evita o asemenea situaţie, temporizarea acţiunii
protecţiei, permite în unele cazuri, intervenţia personalului de serviciu
pentru reducerea sarcinii prin deconectarea unor consumatori neesenţiali,
iar în alte cazuri, această deconectarea se face automat la apariţia
suprasarcinii.
În figura SG 11 de la pagina 24 se prezintă o schemă de protecţie
selectivă la suprasarcină.
Fig.SG 11-schema de protecţie slectivă la suprasarcină.
 În schema din figura SG 11 pentru protecţia selectivă la suprasarcină
se folosesc releele electromagnetice de curent d1, d2, d3 conectate de
curenţi de fază ai generatorului, releul intermediar d4, releele de timp d5,
d6, d7 şi declanşatoarele de tensiune minimă aparţinând întrerupătoarelor
automate a1, a2, a3 care conectează grupele de consumatori I, II, III
enumerate în ordinea crescătoare a importanţei lor.
Protecţia de suprasarcină acţionează la depăşirea curentului nominal.
Curentul de acţionare a releelor de curent este:
- Iact = KsIgn , în care Ks= 1,1
Prin ănchiderea uneia sau mai multe din contactele releelor d1,d2,d3 ,
este alimentat releul intermediar d4. La închiderea contactului d4 sunt
puse sub tensiune releele de timp. Releele de timp sunt reglate cu
întârzieri diferite astfel că după 4 s. acţionează primul releu d5 şi prin
deschiderea contactului său întrerupe alimentarea declanşatorului de
tensiune minimă care provoacă deconectarea întrerupătorului
autoamat a1.
În cazul în care după deconectarea grupei I de consumatori
suprasarcina continuă să se menţină, atunci după 8 s. acţionează releul
de tip d6 şi se decuplează a doua grupă de consumatori. Dacă
suprasarcina continuă mai mult de 14 s. intră în acţiune releul d7 care
deconectează a treia grupă de consumatori.
Deconectarea în trepte a grupelor de consumatori permite
eliminarea suprasarcinii, preântâmpină scoaterea de sub tensiune a
centralei electrice şi asigură funcţionarea fără întrerupere a
consumatorilor esenţiali pentru siguranţa navei.
În situaţii mai deosebite dacă în urma acţiunii protecţiei
selective de suprasarcină aceasta continuă să se menţină, atunci, după
20 s. Intră în funcţiune şi releul d8 care decuplează generatorul de la
barele TPD.

Protecţia la putere inversă

Dezvoltarea sistemelor electroenergetice navale ca urmare a
trecerii treptate la etaper superioare de automatizare complexă a
proceselor ce se desfăşoară la bordul navelor, a condus la creşterea
consumului de energie electrică. Pentru acoperirea necesarului de
consum în centralele electrice funcţionează în paralel mai multe
generatoare.
La funcţionarea în paralel a generatoarelor apare posibilitatea
trecerii unui generator în regim de motor atunci când tensiunea
produsă de acesta este mai mică decât tensiunea de la barele TPD
produsă de celelalte generatoare. Scăderea tensiunii generatorului şi
trecerea lui în regim de motor poate fi cauzată de avarii produse la
motorul primar de antrenare( întreruperea alimentării cu combustibil,
deteriorarea cuplajului mecanic din motor şi generator) sau pe partea
electrică(întreruperea excitaţiei generatorului). În astfel de cazuri,
generatorul fiind cuplat în paralel cu alte generatoare, trece în regim
de motor şi devine consumator de energie electrică.
Funcţionarea generatorului în regim de motor nu este admisă şi
el trebuie să fie deconectat pentru a nu încărca generatoarele aflate în
funcţionare normală. În acest scop generatoarele navale sunt
prevăzute cu protecţie la putere inversă.
În centralele electrice de curent alternativ protecţia la putere
inversă se realizează după mărimea curentului şi după faza acestuia
comparativ cu faza tensiunii de la bare. Protecţia la putere inversă în
centralele electrice de curent continuu acţionează în funcţie de
mărimea curentului şi de sensul acestuia în comparaţie cu tensiunea de
la bare.
Protecţia generatoarelor de curent alternativ la putere invesă se
realizează frecvent cu relee construite după principiul inducţiei
electromagenetice. În figura SG12 de la pagina 27 se prezintă schema
de protecţie la putere invesă pentru un generator de curent alternativ
realizată în vairantele: cu releu de inducţie şi cu releu cu
semiconductoare.
Circuitul magnetic este alcătuit din miezurile 1,2 şi discul de
aluminiu 3 dispus în miezuri şi fixat pe un ax. Sistemul de contacte ale
releului, care nu este arătat pe figură, este alcătuit dintr-un contact
mobil fixat pe axul discului.
Releul are două înfăşurări: înfăşurarea de curent 4 dispusă pe
miezul superior1 şi conectată în circuitul secundar al
transfcormatorului de curent montat în circuitul generatorului şi
înfăşurat de tensiune 5 dispusă pe miezul inferior şi conectată la
transformatorul de tensiune.
 Fig.SG12- schema de protecţie a generatorului la putere inversă
a- cu releu de inducţie
b- cu elemente semiconductoare

În figura SG 13 a. de la pagina 28 se prezintă schema sistemului

magnetic al releului de inducţie.
 În figura SG 13 b. se prezintă diagrama vectorială a tensiunilor şi
curenţilor. Curentul Ir al înfăşurării de curent este în urma tensiunii Ur cu
unghiul φr. Curentul din ănfăşurarea de tensiune Iu este defazat faţă de
tensiune cu un unghi oarecare, Yu dependent de raportul între rezistenţa şi
reactanţa ănfăşurării de tensiune. Fluxurile ø1 şi øu
create de curenţii Ir şi Iu sunt defazate în raport cu curenţii, cu un
unghi determinat de pierderile ăn fier ale circuitului magnetic. În acest fel în
dispozitivul de inducţie există două câmpuri decalate în spaţiu cu un unghi
de 90° şi ca fază cu unghiul Ψ.
Curenţii induşi de câmpurile ø1 şi øuîn discul de aluminiu determină
un moment de rotaţie al acestuia.

Mrot =k ø1 øu sin Ψ
În funcţionare normală, atunci când generatorul debitează curent şi
putere în reţea, momentul de rotaţie exercitat asupra discului acţionează în
sensul de deschidere a contactelor.
La trecerea generatorului în regim de motor se schimbă cu 180° sensul
curentului Ir, se inversează sensul cuplului de rotaţie şi discul releului se
reoteşte în sens contrar, adică în sensul de închidere a contactelor releului.
Întârzierea de timp a releului este reglată în funcţie de distanţa care trebuie
parcursă de disc până în momentul închiderii contactelor. Prin închiderea
contactului releului se dă impulsul de declanşare a întrerupătorului automat
şi generatorul este decuplat de la bare.
Releul de putere inversă poate fi reglat pentru a acţiona la o putere
inversă egală cu 6,9 sau 12% din puterea nominală.
Releul de putere inversă cu semiconductoare este realizat după
principiul redresorului sensibil la fază şi se compune din: transformatorii Tr1
şi Tr2, redresorii Rd1 , Rd2 elementul de execuţie compus din releele d1 şi d2.
În conformitate cu schema de conectare, primarul transformatorului
Tr1 este parcurs de un curent proporţional, valoarea curentului debitat de
generator iar primarul transfsormatorului Tr2 este alimentat de la tensiunea
generatorului şi este parcurs de un curent proporţional cu aceasta.
Întrucât redresorul Rd1 conectat la suma geometrică a tensiunilor

Urd1 = Ua + Ud
iar redresorul Rd2 la diferenţa geometrică a tensiunilor