PSIHOLOGIE, ANUL II - PSIHOLOGIA PERSONALITĂŢII

CURS 3 - CARACTERUL – CA LATURĂ RELAŢIONAL-VALORICĂ ŞI DE

AUTOREGLAJ A PERSONALITĂŢII

DEFINIŢIE ŞI CARACTERIZARE GENERALĂ

În greaca veche, termenul ,,caracter” se asocia cu un semn (de exemplu, un băţ) care
se folosea pentru a separa două terenuri.
Ulterior, semnificaţia lui s-a extins, fiind utilizat pentru a exprima ceea ce distinge un lucru
de altul, un organism de altul. Astfel, el va însemna pecete, marcă.

 biologie : însuşire sau trăsătură diferenţiatoare sau asemănătoare (comună),

ereditară sau dobândită, care permite descrierea şi clasificarea indivizilor;

 În psihologie, două curente:

 unul care include în sfera noţiunii de caracter atât însuşirile genotipice determinate
biologic, cât şi pe cele fenotipice, dobândite sub influenţa mediului natural şi social;

 altul care raportează noţiunea de caracter numai la personalitatea umană, în care se

includ însuşirile fenotipice de esenţă socio-culturală, etico-axiologică.

 pecete sau amprentă ce se imprimă în comportament, ca un mod de a fi al

omului, ca o structură psihică complexă, prin intermediul căreia se filtrează
cerinţele externe şi, în funcţie de care, se elaborează reacţiile de răspuns.

 profilul psiho-moral al persoanei.

 configuraţia sau structura psihică individuală, relativ stabilă şi definitorie

pentru om, cu mare valoare adaptativă, deoarece pune în contact individul cu
realitatea, facilitându-i stabilirea relaţiilor, orientarea şi comportamentul
potrivit specificului său individual.

DEFINIREA CARACTERULUI

Accepţiunea lărgită

 cadru general de referinţă

 schema de organizare a profilului psihomoral, general al persoanei, considerată

prin prisma unor norme şi criterii etice, valorice.

 Determină şi asigură, din interior, concordanţa şi compatibilitatea conduitei cu

exigenţele şi normele existente, promovate sau impuse de societate

1
Include:

 concepţia generală despre lume şi viaţă;

 sfera convingerilor şi sentimentelor socio-morale;

 conţinutul şi scopurile activităţilor;

 conţinutul aspiraţiilor şi idealurilor.

Toate aceste aspecte sunt corelate şi integrate într-o structură unitară prin mecanisme de
selecţie, apreciere şi valorizare.

Accepţiunea restrânsă

 Instrument de abordare și cercetare concretă

 Un ansamblu închegat de atitudini şi trăsături care determină o modalitate

relativ stabilă, constantă de orientare şi raportare a subiectului la cei din jur, la
sine însuşi, la activitatea desfăşurată, la societate.

 Spre deosebire de temperament care se manifestă în orice situaţie, caracterul se

implică şi se manifestă numai în situaţiile sociale.

 Se structurează numai în interacţiunea individului cu mediul socio-cultural, ca

mecanism specific de relaţionare şi adaptare la particularităţile şi exigenţele acestui
mediu.

STRUCTURA PSIHOLOGICĂ A CARACTERULUI

În literatura de specialitate (vezi Golu, M; Radu, I etc.), caracterul este considerat rezultatul
unui şir de integrări a funcţiilor şi proceselor psihice particulare din perspectiva
relaţionării omului cu semenii şi a adaptării sale la mediul socio-cultural.

La vârstele mici, integrarea caracterială se realizează preponderent pe dimensiunile afectivă şi

motivaţională;
la vârstele mai mari, începând mai ales cu adolescenţa, integrarea caracterială se realizează cu
precădere pe dimensiunile cognitivă (analiza şi evaluarea critică a normelor şi valorilor socio-
culturale) şi volitivă (autodeterminarea, angajarea pe o direcţie sau alta a orientării şi modului
de conduită).

În structura caracterului se răgăsesc astfel elemente de ordin afectiv (emoţii, sentimente),

motivaţional (interese, trebuinţe, idealuri), cognitiv (reprezentări, concepte, judecăţi) şi
volitiv (însuşiri, trăsături) care ţin de existenţa socială a individului şi mediază raporturile
lui cu ceilalţi semeni şi cu societatea în ansamblu.

Golu M. consideră că ponderea celor patru tipuri de componente în structura

caracterului este diferită la diferiţi indivizi, ea putând constitui criteriu de clasificare

2
tipologică.
(De exemplu, o structură caracterială în care predomină motivaţia personală va avea trăsătura
egoist mai puternică decât altruist; o structură în care prevalează componentele afective
pozitive va fi predispusă mai mult la acte de caritate decât una în care predomină judecata
obiectivă, rece; o structură caracterială reflexivă va fi mai ezitantă în luarea unei hotărâri
decât una voluntară etc.)

 Stabilitate şi flexibilitate;

 Reflectă şi face trimiteri la latura de conţinut, de esenţă a personalităţii ca

subiect social şi impune valorizarea etică a comportamentului.

 funcţional, caracterul include două segmente:

 Un segment direcţional, de orientare, format din scopurile activităţii, drumul de viaţă

ales, valorile pe care individul le recunoaşte şi le ilustrează practic prin conduită;

 Un segment efector, care cuprinde mecanismele voluntare ale conduitei.

CARACTERUL CA SISTEM DE ATITUDINI

ATITUDINEA:

 construcţie psihică sintetică ce reuneşte elemente intelectuale, afective, volitive.

 modalitate internă de raportare la diferitele laturi ale vieţii sociale, la alţii, la sine, la
activitate şi de manifestare în comportament.

 Ea este concomitent, fapt de conştiinţă, dar şi reacţie comportamentală.

 Nu orice reacţie imediată, impulsivă traduce o atitudine, ci doar orientarea conştientă,

deliberată, susţinută de o funcţie interpretativă, generalizantă, valorizatoare,
justificativă, doar reacţia stabilă, generalizată, proprie subiectului şi întemeiată pe
convingerile sale puternice.

 este un fel de dispoziţie latentă a individului de a răspunde sau acţiona într-o manieră
sau alta la stimularea mediului.

 Ea rezultă în urma interacţiunii subiectului cu lumea.

 Atunci când atitudinile intră în concordanţă cu normele sociale, ele devin valori,
elaborându-se sistemul atitudinal-valoric specific unui individ.

 Atitudinile caracteriale, fără a se confunda cu valorile, au un conţinut valoric şi o

funcţie evaluativă. Astfel, reglează comportamentele specifice ale fiecărui individ.

TRĂSĂTURILE CARACTERIALE
3
  Atitudinile se exprimă cel mai adesea în comportament prin intermediul
trăsăturilor caracteriale.

 De exemplu: atitudinea faţă de sine se exprimă prin trăsături cum ar fi: modestia,
demnitatea, încrederea în sine, siguranţa de sine etc.

 Trăsăturile caracteriale pot fi definite ca seturi de acte comportamentale covariante

sau ca particularităţi psihice ce fac parte integrantă din structura personalităţii.

 Trăsăturile caracteriale au anumite caracteristici:

1. sunt esenţiale, definitorii pentru om;

2. sunt stabile, durabile; determină un mod constant de manifestare a individului şi

permit anticiparea reacţiilor viitoare.

3. sunt coerente cu toate celelalte (caracterul ca structură unitară);

4. sunt asociate cu o valoare morală;

5. sunt specifice şi unice.

Funcţiile caracterului

 1. Funcţia relaţională

 2. Funcţia orientativ-adaptativă

 3. Funcţia de mediere şi filtrare

 4. Funcţia reglatoare

MODELE EXPLICATIV-INTERPRETATIVE ALE CARACTERULUI - Mielu Zlate

 MODELUL BALANŢEI CARACTERIALE

Balanţă, cu două axe sau talere, înclinându-se când într-o parte când în alta, în cele din urmă
stabilindu-se la unul dintre poli, în funcţie de:

 natura, tipul, numărul şi valoarea situaţiilor de viaţă parcurse de copil;

 întărirea sau sancţionarea lor exterior-educativă, gratificarea sau condamnarea lor;

 asimilarea sau respingerea lor prin învăţare.

4
 MODELUL CERCURILOR CONCENTRICE CARACTERIALE

 G.Allport : trăsături comune şi individuale

 trăsături cardinale sunt similare tipurilor de personalitate, pentru că ele influenţează

fiecare aspect din viaţa unei persoane. De exemplu, altruismul poate fi o trăsătură
cardinală în personalitatea Maicii Theresa. Trăsăturile cardinale sunt însă foarte rare,
există probabil puţini oameni guvernaţi de ele.

 trăsături centrale influenţează un număr mult mai mare de aspecte din viaţa unei
persoane dar ele nu au o influenţă atât de vastă ca trăsăturile cardinale. De exemplu,
descrierea unei persoane ca fiind blândă, glumeaţă sau prietenoasă este o descriere
prin trăsături centrale.

 şi trăsături secundare au cea mai scăzută importanţă, pentru că ele infuenţează doar o
parte din aspectele vieţii. Preferinţa pentru lectura romanelor western sau a mânca
îngheţată de ciocolată reflectă asemenea trăsături secundare.

 Reprezentarea caracterului ca sistem organizat concentric.

 Cercul interior include trăsăturile cardinale, cel mediu trăsăturile centrale iar cel
exterior trăsăturile secundare.

 Evidenţiază dinamica evolutivă a caracterului, posibilitatea de consolidare şi

generalizare a unei trăsături (dezirabile) şi de slăbire şi restrângere a rezei de influenţă
a altei trăsături (indezirabile).

 MODELUL PIRAMIDEI CARACTERIALE

 analogie cu piramida noţiunilor (Vâgotski) sau a trebuinţelor (Maslow).

 Surprinde relaţiile şi interacţiunile dintre trăsături din care derivă, efectul de

emergenţă al structurii caracteriale, care deosebeşte o persoană de alta.

 Într-un asemenea model se pun în evidenţă gradul de valorizare şi dominanţa unor

trăsături în raport cu altele, eficienţa reglator-adaptativă a caracterului ca sistem
integral.

 Trăsăturile ca atare se formează şi se individualizează pe fondul interacţiunii

conţinuturilor proprii diferitelor procese psihice, valorizate de subiect şi implicate în
determinarea atitudinii faţă de societate.