Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Sau
(citate)
Discernământul Duhovnicesc uneori mai este sinonim cu:
- smerita cugetare
- deosebirea duhurilor
- înțelegere duhovnicească
Prin monah trebuie înțeles omul care dorește cele duhovnicești, și este valabil și pentru
necălugări, pentru oamenii din lume (chiar și cu familie).
Întâlnim în scrierile filocalice, la care ne referim, explicată originea, natura, felurile lor, precum şi
modul de discernere între lacrimile drăceşti sau demonice, cele naturale şi cele duhovniceşti sau spirituale.
(Ioan C. Tesu) Teologia necazurilor sau a incercarilor, p. 158
15) Zis-a iarasi: si de la vrajmasul este nevointa intinsa. Ca ucenicii lui fac
aceasta. Deci, cum voi deosebi nevointa cea dumnezeiasca si imparateasca, de
cea tiraneasea si diavoleasca? Aratat este, ca din masura cea potrivita. Toata
vremea ta sa-ti fie o regula a postului. Sa nu postesti patru, sau cinci zile si in
cealalta sa deslegi cu multime de mancari. Ca pretutindeni, trecerea masurii este
facatoare de stricaciune. Tanar fiind si sanatos, posteste: ca vor veni batranetile
cu slabiciune. Deci, pana cand poti, pune in jitnita hrana, ca atunci cand nu vei
mai putea, sa afli odihna. Patericul Eg., Maica Singlitichia, 15
35) Zis-a avva Pimen: a pazi si a lua aminte de sine, si socoteala cea dreapta:
aceste trei fapte bune sunt povatuitoare ale sufletului.
Patericul Eg., Avva Pimen, 35
Scriptura vorbeşte pretutindeni despre păzirea inimii. Întâi cântăreţul
David strigă: „Fiii oamenilor, până când veţi fi
grei la inimă?"; şi iarăşi: „Inima lor este deşartă".
Iar despre cei ce cugetă cele deşarte spune: „Zis-a
intru inima sa: nu mă voi clăti"; şi iarăşi: „Zis-au întru
inima lor: uitat-a Dumnezeu". Şi câte ca acestea. Monahul
este dator să înţeleagă scopul Scripturii, către cine
grăieşte şi când grăieşte, şi să ţină neîncetat lupta
nevoinţii. Să fie cu luare aminte la atacurile (momelile)
vrăjmaşului. Şi ca un cârmaciu să tae valurile, călăuzit
de harul lui Dumnezeu. Să nu se întoarcă din cale, ci
să fie cu luare aminte numai la sine şi să vorbească
în linişte cu Dumnezeu cu gând neclătit şi cu minte
neiscoditoare.
24. Împrejurările cer, dela noi rugăciune, precum
valurile, vijeliile şi furtunile cer cârmaciu. Căci suntem
supuşi la atacul (προσβολή) gândurilor, atât ale virtuţii,
cât şi ale păcatului. Iar stăpân peste patimi se zice că
este gândul cel evlavios şi iubitor de Dumnezeu. Deci
ni se cade nouă, celor ce râvnim liniştea, să deosebim
şi să despărţim cu luare aminte şi cu înţelepciune virtuţile
şi păcatele, şi să aflăm care virtute trebue să o cultivăm
când sunt de faţă părinţii şi fraţii şi pe care s'o lucrăm
când suntem singuri. Trebue să mai ştim care este vir-
400 FILOCALIA
tutea primă, care a doua, a treia; şi care patimă este
sufletească şi care trupească; şi din care virtute ne
răpeşte mândria mintea, din care se iveşte slava deşartă
prin care se aproprie mânia şi din care se iveşte lăcomia
pântecelui. Căci datori suntem să curăţim gândurile,
precum şi orice înălţare ce ar creşte împotriva
cunoştinţii de Dumnezeu.1
Isaia Pustnicul Filocalia I, p. 399-400
10. Zis-a iarasi: sunt unii care si-au topit trupurile lor cu nevointa si pentru ca nu
au avut ei dreapta socoteala, departe de Dumnezeu s-au facut.
Patericul Eg., Avva Antonie, 10
1
Isaia Pustnicul Filocalia I, p. 399-400
1. Zis-a avva Orsisie: caramida nearsa punandu-se la temelie aproape de rau, nu
rabda o zi, iar cea arsa ca o piatra ramane. Asa este si omul care are socoteala
trupeasca si nu s-a ars ca Iosif cu frica lui Dumnezeu: se risipeste dupa ce s-a
suit la stapanire. Caci multe sunt ispitele unora ca acestia, fiindca sunt in
mijlocul oamenilor. Deci, bine este cineva, ca dupa ce sunt isi va cunoaste
masurile sale sa fuga de greutatea stapanirii, caci cei tari cu credinta neclintiti
sunt. Pentru insusi sfantul Iosif de va voi cineva sa vorbeasca, zice ca nu a fost
pamantesc. Cu cate a fost ispitit si in ce fel de tara, unde nu era atunci urma de
cinstire a lui Dumnezeu? Insa Dumnezeul parintilor lui era cu dansul si l-a scos
din tot necazul si acum este cu parintii sai intru Imparatia cerurilor. Si noi,
cunoscand masurile noastre, sa ne nevoim, caci asa vom putea scapa de judecata
lui Dumnezeu. Patericul Eg., Avva Orsisie, 1
20) A intrebat avva Isaia pe avva Pimen despre gandurile cele spurcate. Si i-a zis
lui avva Pimen: precum o lada plina cu haine, de le va lasa cineva, cu vremea
putrezesc, asa si gandurile, de nu le vom face cu trupul, cu vremea se prapadesc
si se putrezesc. Patericul Eg., Avva Pimen, 20
22) Un frate a venit la avva Pimen si i-a zis lui: seamãn tarina mea si fac dintrinsa
milostenie. I-a zis lui batranul: bine faci! Si s-a dus cu osardie si a sporit
milostenia. Si a auzit avva Anuv cuvantul si i-a zis lui avva Pimen: nu te temi de
Dumnezeu, asa graind fratelui? Si a tacut batranul. Dupa doua zile a trimis avva
Pimen la fratele si i-a zis lui, auzind si avva Anuv: ce mi-ai zis alaltaieri, ca
mintea mea era aiurea? Si a zis lui fratele: am zis ca seamãn tarina mea si fac
dintr-insa milostenie. Si i-a zis avva Pimen: am gandit ca pentru fratele tau cel
mirean ai grait; iar daca tu esti cel ce faci lucrul acesta, nu este lucru calugaresc.
Iar el auzind, s-a mahnit, zicand: alt lucru nu stiu decat acesta si nu pot ca sa nu
seaman tarina mea. Deci, dupa ce s-a dus, i-a facut lui metanie avva Anuv,
zicand: iarta-ma! Si a zis avva Pimen: si eu de la inceput stiam ca nu este lucru
calugaresc, dar dupa socoteala lui am grait si m-am straduit spre sporirea
dragostei, iar acum s-a dus mahnit si tot la fel face.
Patericul Eg., Avva Pimen, 22
52) Zis-a iarasi avva Pimen ca a zis avva Ammona: omul in toatã vremea sa
poartã secure si nu gaseste sa doboare un copac; si este altul iscusit sa taie si cu
putine lovituri da jos copacul. Si zicea ca securea este dreapta socoteala.
Patericul Eg., Avva Pimen, 52
23) 41. A zis un batran: cel ce fura sau cel ce minte sau cel ce face alt pacat, de
multe ori indata dupa ce a savarsit pacatul, suspina si se prihaneste pe sine si
vine intru pocainta. Cel ce are in suflet pomenire de rau, ori mananca, ori
doarme, ori umbla, ca de rugina este ros. Si pacatul totdeauna nedespartit il are
si rugaciunea lui devine blestem. Toata osteneala lui este neprimita, chiar de isi va varsa sangele sau
pentru Hristos. Patericul Eg., cap. XVIII, 23
52) S-a intrebat un batran: care este lucrul monahului? Si si-a zis: dreapta
socoteala. Patericul Eg., cap. XXV, 52
1) Evloghie oarecare, ucenic fiind al fericitului Ioan arhiepiscopul, preot si pustnic mare, postind din
doua in doua zile, iar de mai multe ori si toata saptamana petrecand, mancand numai paine si sare, se
slavea de oameni. Acesta s-a dus la avva Iosif la Panefo, nadajduind sa vada ceva mai multa asprime de
viata la dansul. Si primindu-l pe el batranul cu bucurie, orice a avut a pus ca sa
faca mangaiere si i-au zis lui ucenicii lui Evloghie: nu mananca preotul afara de
paine si sare; iar avva Iosif tacand manca. Si petrecand trei zile, nu i-au auzit pe
ei cantand sau rugandu-se, ca era ascunsa lucrarea lor. Si au iesit nefolosindu-se
Evloghie cu ucenicul sau. Iar dupa iconomie s-a facut negura si ratacindu-se sau
intors la batranul. Si mai inainte de a bate ei in usa, i-au auzit pe ei cantand si
staruind el mult, mai pe urma au batut in usa. Iar aceia, tacand din cantarea de
psalmi, i-au primit cu bucurie. Si pentru arsita, au turnat ucenicii lui Evloghie
apa in vas si i-au dat lui. Si era apa amestecata cu de mare si de rau si nu a putut
sa o bea. Si venind intru sine a cazut inaintea batranului, voind sa stie petrecerea
lor, zicand: avvo, ce este aceasta, ca intai nu cantati, ci acum, dupa ce ne-am dus
noi. Si vasul de apa, acum luandu-l, am aflat apa sarata. Zis-a batranul: fratele
este nebun si dupa amagire o au amestecat cu apa de mare. Iar Evloghie il ruga pe batranul, voind sa stie
adevarul. Si i-a zis lui batranul: acel mic pahar de vin era al dragostei, iar apa aceasta este pe care o beau
fratii totdeauna. Si l-a invatat pe el deosebirea socotelilor si a taiat de la el toate cele omenesti. Si s-a facut
iconomicos si pogorator. Si dupa aceea manca toate cele ce i se puneau inainte. Si s-a invatat si el sa
lucreze in ascuns. Si a zis batranului: negresit, intr-adevar
este lucrarea voastra. Patericul Eg., Pentru Evloghie Preotul, 1
16) Zis-a iarasi: de nu se va uni fapta cu rugaciunea in zadar se osteneste omul.
Si a zis fratele: ce este unirea faptei cu rugaciunea? Si a zis batranul: acelea
pentru care ne rugam sa nu le mai facem, caci cand omul isi va lasa voile sale,
atunci se impaca Dumnezeu cu dansul si ii primeste rugaciunea.
Patericul Eg., Pentru Avva Moise, 16
16) 44. Un frate l-a intrebat pe un batran: care este plugaria sufletului, ca sa
rodeasca? I-a raspuns batranul: plugaria sufletului este linistea trupului,
rugaciunea trupeasca cea multa si neluarea aminte la greselile oamenilor, ci
numai la ale tale. De va petrece omul intru acestea, nu va zabovi sa-i rodeasca
sufletul. Patericul Eg., cap. XXII, 16
53) Zis-a un batran: mintea cand rataceste o face de sta citirea, privegherea si
rugaciunea. Pofta cand se aprinde, o vestejeste foamea, osteneala si sihastria.
Mania cand se tulbura, o inceteaza cantarea de psalmi, indelunga rabdare si
mila. Acestea daca se vor face in cuviincioase vremi si masuri. Caci cele fara de
vreme si masura tin putin. Iar cele ce tin putin, sunt mai mult vatamatoare si
nefolositoare. Patericul Eg., cap. XXV, 53
3) S-a intrebat avva Longhin: care fapta buna este mai mare decat toate,
celelalte? Si a zis: socotesc ca precum mandria este mai mare decat toate
patimile, incat a putut sa surpe pe unii si din cer, asa si smerita cugetare este mai
mare decat toate faptele bune, pentru ca poate sa scoata pe om din insasi
adancuri, macar de ar fi pacatos ca un drac. Pentru aceea si Domnul mai inainte
de toti fericeste pe cei saraci cu duhul. Patericul Eg., Avva Longhin, 3
16) Zis-a iarasi: cand suntem in viata de obste ( în familie sau comunitate), sa alegem ascultarea
mai mult decat nevointa. Ca aceasta invata trecerea cu vederea, iar aceea invata smerita cugetare.
Patericul Eg., Maica Singlitichia, 16
A zis Gherman: „Ni s'a arătat în deajuns, cu pilde noui şi prin cuvintele Părinţilor din
vechime, că dreapta socoteală este izvorul, rădăcina, capul şi legătura tuturor virtuţilor. Dar dorim
să aflăm în ce fel am putea-o câştiga? Şi cum să cunoaştem adevărata dreaptă socoteală, cea dela
Dumnezeu, spre deosebire de cea mincinoasă, amăgitoare şi dela diavolul"?
A răspuns atunci Avva Moise: „Adevărata dreaptă socoteală nu se dobândeşte decât prin
adevărata smerenie, care ne face să arătăm Părinţilor nu numai faptele, ci şi gândurile noastre şi să
nu ne încredem în părerea noastră nicidecum, ci întru toate să urmăm povăţuirile
bătrânilor şi să credem că aceea este bun ce vor socoti ei ca atare. Aceasta nu numai că face pe
monach să rămână neabătut dela calea cea dreaptă prin discernământul adevărat, ci îl păzeşte şi
nevătămat de toate cursele diavolului. Căci este cu neputinţă să cadă în
înşelăciunea dracilor cel ce îşi tocmeşte vieaţa sa după
judecata şi părerea celor înaintaţi. Într'adevăr, chiar până
nu s'a învrednicit cineva de darul dreptei socoteli, prin
însuşi faptul că-şi arată Părinţilor gândurile rele ale sale,
le vestejeşte pe acestea şi le face mai slăbite. Căci precum şarpele, scos din ascunziş la lumină, se
sileşte să fugă şi să se ascundă, tot astfel şi gândurile cele rele, date pe faţă prin mărturisire
desăvârşită, se grăbesc să fugă dela om.
Iar ca să înţelegeţi această virtute şi mai bine dintr'o
pildă, vă voi istorisi fapta lui Avva Serapion, pe care el însuşi
o amintea celor ce veneau la dânsul, ca să se ştie păzi. El
zicea aşa: „Când eram mai tânăr, locuiam împreună cu
Părintele meu. Şi mi se întâmpla că, după ce mâncam noi,
ridicându-mă dela masă, furam câte un posmag, îndemnat
de diavolul, şi-l mâncam fără ştirea bătrânului. Deci stăruind
eu aşa o bucată de vreme, am fost biruit de acest obiceiu
şi nu-i mai puteam sta împotrivă. Cugetul mă mustra,
dar bătrânului mi-era ruşine să-i spun. S'a întâmplat însă,
prin purtarea de grijă a iubitorului de oameni Dumnezeu,
1 3 6 FILOCALIA
de-au venit nişte fraţi la bătrânul, pentru folos duhovnicesc.
Aceştia l-au întrebat despre gândurile lor. Şi a
răspuns bătrânul: Nimic nu vatămă pe monachi şi nu
bucură pe draci mai tare, ca ascunderea gândurilor de
către Părinţii cei duhovniceşti. Le-a vorbit apoi şi despre
înfrânare. Spunându-le el acestea, mi-am venit în sine-mi
şi gândindu-mă că Dumnezeu a descoperit bătrânului
greşelile mele, m'am umilit şi am început a plânge. Am
scos apoi din sân posmagul, pe care-l furam după obiceiul
meu cel rău, şi aruncându-mă la pământ am cerut
iertare pentru cele trecute şi rugăciune de întărire pentru
cele ce vor veni. Atunci a zis bătrânul: O fiule, te-a
izbăvit, chiar tăcând eu, mărturisirea ta. Spunând greşala
ta, ai junghiat pe dracul, care te rănea prin tăcere. Până
acum l-ai făcut să te stăpânească, fiindcă nu i-ai grăit
împotrivă şi nu l-ai scos la arătare. De acum nu va mai
avea loc întru tine, căci l-ai scos din inima ta la arătare.
Şi nu isprăvi bătrânul vorba şi iată lucrarea diavolească
se arătă ca o pară de foc, ieşind afară din sânul
meu, iar chilia se umplu de putoare, cât socoteau fraţii
aceia că s'a aprins pucioasă multă. Deci a zis atunci
bătrânul: Iată, prin semnul ce s'a făcut, Domnul a dat
adeverire cuvintelor mele şi slobozirii tale. Aşa a ieşit
dela mine, prin mărturisire, patima lăcomiei pântecelui
şi lucrarea diavolească, încât nici în minte nu-mi mai
venea acest fel de poftă". Iată dar că şi din cele
zise de Avva Serapion ne învăţăm că atunci ne vom învrednici
de darul adevăratei deosebiri, când vom crede
nu părerii noastre, ci învăţăturii Părinţilor. Căci prin nicio
altă greşală nu duce diavolul pe monah mai uşor în prăpastie,
ca prin aceea că-l înduplecă să lapede sfaturile
Părinţilor şi să urmeze judecăţii şi voii sale.3
37. Zis-a avva Antonie: cel ce bate bucata de fier, intai socoteste cu mintea ce va
sa faca: secere, cutit sau topor? Asa si noi trebuie sa socotim, care fapta buna
uneltim, ca sa nu ne ostenim in desert. Patericul Eg., Avva Antonie, 37
35) Zis-a avva Pimen: a pazi si a lua aminte de sine, si socoteala cea dreapta:
aceste trei fapte bune sunt povatuitoare ale sufletului.
Patericul Eg., Avva Pimen, 35
60) Zis-a iarasi: saracia si necazul si stramtoarea si postul: acestea sunt uneltele
vietii calugaresti. Ca scris este: de vor fi acesti trei barbati, Noe, Iov si Daniil,
viu sunt Eu, zice Domnul (10). Noe este chip al neagoniselii, Iov al ostenelii si
Daniil al dreptei socoteli. Deci, de vor fi aceste trei fapte in om, Domnul
locuieste in el. Patericul Eg., Avva Pimen, 60
3
Sf. Casian Romanul, Filocalia v. 1, p. 135-136
6) Si iarasi a zis: socotinta este mai mare decat toate faptele cele bune.
Patericul Eg., cap. XXV, 6
25. Plata înfrânării este nepătimirea, iar a credinţei cunoştinţa. Nepătimirea la rândul ei
naşte discernământul; iar cunoştinţa dragostea către Dumnezeu.4
50. Cel ce slujeşte patimilor şi-a învârtoşat înţelegerea şi având puterea de discernământ
oarbă, nu poate deosebi binele de rău.6
4 Sf. Maxim Mărturisitorul, Filocalia v. 2, a doua sută a capetelor despre dragoste 25, p. 94
5 Sf. Maxim Mărturisitorul, Filocalia v. 2, a patra sută a capetelor despre dragoste 91, p. 156
6 Sf. Maxim Mărturisitorul, Filocalia v. 2, Sfârşitul sutei a patra a capetelor despre dragoste 50, p. 165
duhurilor şi le vom respinge chiar pe cele cereşti
pentru cele ce nu sînt cereşti, le vom pricinui mai
degrabă bucurie şi ne vor ajuta să ne împărtăşim de
şi mai mult har şi ne vom umple de bucurie duhovnicească,
dînd mărturie chiar din această pricină despre dragostea noastră către Dumnezeu.7
657. II Cor. XII, 17.
320 FILOCALIA
. „parerea de sine, falsifica modul in care ne vedem cu mintea pe noi insine, iar drept urmare,
intreaga noastra activitate se lipseste de dreapta socoteala - exact ce le trebuie demonilor”.8
Iată ce e o minte indrăcită: din bună, nebună, care socoteşte minciuna adevăr şi adevărul
minciună şi azvarle cu spurcăciuni in Dumnezeu, bucurie făcand dracilor. Iată o minte legată
cumplit, tarată in robie străină şi pierzandu-şi darul de mare cinste de la Dumnezeu: al libertăţii
voinţei şi al dreptei socoteli.
P. Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, p. 137
65) Avem nevoie de multă dreaptă socoteală (discernămînt), ca să ştim cînd trebuie să
stăm pe loc şi în ce lucruri şi pînă unde să ne luptăm cu prilejurile şi cu mijloacele patimilor şi
cînd să ne retragem. Căci e de ales uneori mai bine fuga, din pricina slăbiciunii,
ca să nu murim.10
Vederea (contemplarea) mintală este o cunoştinţă naturală, unită cu starea firii, care se
numeşte lumină naturală. Este puterea sfîntă a darului deosebirii (discernămîntului),
pus între lumină şi vedere (contemplare) 429.11
429. «Darul (harisma) discernămîntului (acesta este soarele care discerne),
care distinge atît lumina naturală din noi, cît şi vederile ce ne vin prin minte, l-a numit putere sfîntă. Căci acesta, adunînd şi desăvîrşind toate
virtuţile, aduce sfinţenia. De aceea e şi mai mare ca toate celelalte şi împăratul lor». Discernămîntul e pus între lumina ce se cere văzută şi mintea
care vede. El trece puterea vederii din potenţă, în act.
Paza dreptei socoteli (a discernămîntului) e mai bună decît orice vieţuire ce se lucrează în
tot chipul şi după orice măsură a oamenilor.14
„Dar nici în vreme de mînie nu se tulbură unul ca acesta, ci mai degrabă se bucură că a aflat
vreme de cîştig şi de înţelepţire, socotind că ispita n-a venit fără pricină, ci a supărat mai înainte,
în cunoştinţă sau în necunoştinţă, fie pe Dumnezeu, fie pe fratele, fie pe altcineva.”15
12 Sf. Ioan Scărarul, Filocalia IX, Despre deosebirea gîndurilor, patimilor şi virtuţilor 1 , p. 317
13 Sf. Ioan Scărarul, Filocalia IX, Despre dreapta socoteală bine deosebitoare 66 , p. 368
14
Sfîntul Isaac Sirul, Filocalia X, Cuvîntul LX - Despre gîndurile rele fără de voie... , p. 313
15
Sf. Petru Damaschinul, Despre porunca a doua şi despre naşterea plînsului din temere, Filocalia, Vol V,
ETIBMO, Bucureşti 1976, p. 54-55
...Din fire există în oameni iubirea de sine şi fiecare om este lipsit de judecată dreaptă din
cauza grijii deosebite faţă de sine; în timp ce cunoaşterea şi îngrijirea din partea altei persoane este mai
uşoară, pentru că patima iubirii de sine la cei care judecă pe alţii nu constituie piedică pentru o dreaptă
cunoaştere (un diagnostic bun). Sf. Vasile cel Mare, Constitutiile ascetice , p. 46/57
Cei ce s-au grăbit fără sfatul dreptei socoteli, toţi au intarziat sau, indărăptand, au pierdut. De aceea
au zis Părinţii, gandindu-se la cei grăbiţi să stingă patimile, că mai mulţi s-au păgubit din post, decat din prea
multa mancare, şi preamăreau dreapta socoteală, ca virtutea cea mai mare.
P. Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, p. 22