t

e
1. Anatomia articulatiei cotului
La formarea articulaţiei cotului participă trei oase: humerusul, ulna şi radiusul. Teoretic la
acest nivel se pot descrie trei articulaţii [7]:-humeroulnara,humeroradiala,radioulnara
proximala. Dat fiind că pentru aceste articulaţii există o singură capsulă putem considera că
există o singură articulaţie, din punct de vedere funcţional însă se descriu două articulaţii

r
diferite: una în raport cu mişcările de flexie-extensie şi una în raport cu mişcările de pronaţie-
supinaţie. Cotul este deci o articulaţie cu dublă funcţie.

Articulatia humero-antibrahiala (sinovala, în balama, uniaxila) permite mişcări de flexie-

extensie. Numim flexie o mişcare ce permite apropierea feţelor anterioare ale braţului şi

m
antebraţului.Suprafeţele articulare implicate în flexie-extensie sunt:

– Epifiza inferioara humerusului formată din condil şi epicondili

– Epifiza superioară a radiusului, faţa superioară a capului radial -

o
– Epifiza superioară a ulenei la nivelul căreia se descrie incizura trohleara delimitate de

cele două procese: coronoidian şi olecranian.

Oasele cotului în flexie-extensie

t
Suprafeţele humerusului se articulează cu ansamblul radio-ulnar permiţând mişcări
într-un singur plan: sagital în jurul unui ax transversal. În flexie forma concave a
oaselor spre anterior permite comprimarea maselor musculare.

Articulatia humero-cubitală - este cea mai importantă şi cea mai complexă

e
din toate articulaţiile cotului, este o trohleartroza, având rol de forţă şi revenire din
extensia antebraţului pe braţ. Se realizează între suprafeţele articulaţiei: din partea
humerusului- trohleea, iar din partea antebraţului- faţeta articulară a epifizei proximale
a cubitusului- inciziura semilunară a ulnei.

r
Articulaţia humero-radial -este o condilartroză elipsoidală, participând la
mişcarea de flexie, extensie a antebraţului pe braţ. Se realizează între condilul
humeral şi capul radiusului, acoperite cu cartilaj articular.
 – Articulaţia radio-ulnară proxima- este o trohoidă în raport cu mişcările de
rotaţie: pronaţie-supinaţie; pe când celelalte două: humeroulnara şi humeroradiala o
elipsoida, care sunt în raport cu mişcările de flexie- extensie ale antebraţului pe braţ
Cele trei articulaţii ale cotului sunt strâns legate din punct de vedere mecanic:
afecţiunea uneia se repercutează asupra celorlalte două, constituind astfel un singur
ansamblu funcţional. Muşchii mişcărilor de flexie-extensie Muşchii implicaţi în
mişcările cotului sunt denumiţi în anatomia descriptiva muşchi flexori şi muşchi
extensori. Muşchii flexori sunt: bicepsul brahial, brahial anterior- flexori principali.

CAPITOLUL II ARTROZA COTULUI

Artrozele se caracterizează morfo-patologic prin leziuni regresive degenerative ale

cartilajului hialin articular, cu interesarea osului subcondral,sinovialei şi ţesuturilor
moi. Din punct de vedere clinic se manifestă prin dureri,deformări şi limitarea
mişcărilor articulaţiilor respective.Cotul este considerat ca cea mai dificilă articulaţie
pentru recupararea mobilităţii, nu numai datorită structurii propriu – zise, ci şi
uşurinţei de a dezvolta, periarticular, depuneri calcare sau retracţii musculare care
limitează şi mai mult mobilitatea.Artroza cotului este o formă clinică de artroză destul
de rar întîlnită (1-2 % din totalul artrozelor), dar care poate avea impact negativ asupra
activităţii profesionale şi asupra calităţii vieţii .

– În artrita reumatoidă la nivelul articulaţiei cotului simptomele precoce frecvent

intilnite sunt prezentate de ;-durerea articulară ,oboseala,anchiloza articulară este un
simptom precoce în artrita reumatoidă, edemul cotului ,parestezii la nivelul intregului
membru superior.Diagnosticul Clinic

Durerea este predominant nocturnă apare şi in repaus şi este mult mai intensă
,tumefacţia cotului este semnificativă. Testele biochimice de inflamaţie vor susţine
diagnosticul de artrita inflamatorie. Forme clinice de reumatism abarticular localizat
la nivelul cotului: epicondilite, tenosinovite, capsulită, tendinită. Diagnosticul acestora
se pune, de obicei, prin excluderea celorlalte afecţiunui ale cotului.

Un alt simptom este limitarea funcţiei articulare care poate ajunge la impotenţă
funcţională totală. Ea se datorează redorii sau fibrozării ţesuturilor moi articulare şi
periarticulare .Tratament- În esenţa, tratamentul pentru artroză urmăreşte doua obiective
şi anume: -reducerea sau calmarea durerii si prevenţia Tratamentul artrozei cotului este
complex. El este preventiv, curativ şi de recuperare fizicală.

8.1.Prevenirea artrozei are la bază cunoaşterea factorilor de risc şi favorizanţi. Este

necesară instituirea cît mai devreme a măsurilor de educaţie, de modificare a stilului de viaţă.
8.2.Tratamentul igieno – dietetic: se impune de la început repausul articular pentru a preveni
o solicitare prea mare a articulaţiei ce prezintă deja modificări degenerative. Regimul
alimentar trebuie să fie hiposodat atunci cînd bolnavul utilizează medicaţie antiinflamatoare
nesteroidă .

8.3.Tratamentul medicamentos are următoarele obiective:-indepartarea durerii,cresterea

mobilitatii in articulatia suferinda,inpiedicarea progresei bolii

8.4.Tratamentul ortopedico – chirurgical se aplică în artrozele deformate, cu invalidităţi. Se

pot folosi diverse tehnici, de la artrodeze şi osteotomii pînă la proteze articulare. Se poate face
rezecţia marilor osteofite, atunci cînd este cazul.

Terapia fizicală şi de recuperare Este practic cea mai importantă, cu cea mai mare
eficacitate. Ea începe concomitent cu terapia medicamentoasă, cît mai precoce, după stabilirea
diagnosticului clinico – funcţional. Programul de recuperare în artroza cotului este dominat
de kinetoterapie-prin refacerea mobilităţii cotului, refacerea forţei musculare: şi cultura
fizica medicală.,,c

CAPITOLUL III Cazul nr. 1

Informatii pacient :-pacienta de sex feminin in varsta de 55 de ani diagnosticat clinic de

artroză progresivă cot drept.Diagnostic neuro-mioatrtokinetic (kinetoterapeutic):

sindrom algic articulaţie cot dreapta în mobilizare atât în flexia de peste 90° C cât şi în
extensia de 170°C .-atrofie musculară braţ,-edem local. Medicaţie: Moldamin de 4 ori pe
lună, 6 luni, Arcoxia de 60 mg.Tratament fiziokinetoterapeutic: Pacientului pe lângă
tratamentul medicamentos se aplică tratamentul TENS în felul următor: Pacientul este
posturat şi regiunea de tratat expusă. Se verifică integritatea cutanată şi prezenta sensibilitaţii
cutanate local. Se fixează parametrii curentului de aplicat la aparat. Electrozii se plasează căt
mai aproape de zona dureroasă iar celalalt în acelaşi dermatom sau pe trunchiul nervos al
nervului aferent. Durata terapiei este de 15 minute zilnic pe o perioadă de 2-3 săptămâni. Pe
lângă terapia de TENS se mai aplică bolnavului ionizări și UV și kinetoterapie.

Cazul nr. 2 Informatii pacient :-pacienta de sex feminin in varsta de 54 de ani

diagnosticat clinic de artroză cot drept., epicondilita .Diagnostic neuro-mioatrtokinetic
(kinetoterapeutic):-sindrom algic articulaţie cot dreapta în mobilizare atât în flexia de
peste70°C cât şi în extensia de 160°C ,-edem local ,-sindorm algic musculatură
antebraţ,sindrom algic accentuat la cărat de diferite obiecte.

Tratament fiziokinetoterapeutic: Pe lângă tratamentul medicamentos se aplică pacientului

tratamentul Diadinamic în felul următor: Pacientul este așezat comod pe o canapea de lemn cu
regiunea de tratat descoperită și la îndemână. Electrodul negativ este așezat direct pe locul
dureros. Electrodul pozitiv este așezat la 2-3 cm. distanță. Se începe cu difazatul fix totdeauna
intensitatea să nu atingă pragul durerii și creștem treptat intensitatea datorită instalări
fenomenului de acomodare. În general durata proceduri este de 4-8 min. dacă depășim această
durată se diminuă eficacitatea analgetică. Dacă avem mai multe regiuni dureroase ce impun
aplicarea proceduri, durata acestea trebuie scăzută cu câte 1 min. la fiecare nouă procedură în
cursul aceleași ședințe. În cazul acțiunilor vasculotrope și neurotrofe se poate menține o
durată mai îndelungată de 20-30 min. Ritmul ședințelor este determinat de stadiul afecțiuni
dacă intensitatea dureri este mare aplicăm de 2 ori pe zi, dacă este mai mică 1 procedură pe zi.
Numărul ședințelor pentru acțiune analgetică au fost 8-10 ședințe consecutive eventual cu o
pauză de 7-10 zile. Pe lângă tratamentul diadinamic se mai aplică pacientului masaj cu
diclofenac și kinetoterapie, mobilizări , pasive, active, active cu rezistenţă şi FNP-uri.

Cazul nr. 3.

Informatii generale despre pacient ;-pacientul de sex masculin in varsta de 52 de ani

diagnosticat clinic de :- .fractură olecran operată (accident moto),-artroză cot,-calcifieri
vicioase Diagnostic neuro-mioatrtokinetic (kinetoterapeutic):-deficienţa flexum 110 gr
maxim-deficienţă extensie 170 gr-sindrom algic în mobilizarea articulaţiei-redoare ariculară

Tratament fiziokinetoterapeutic: Tratamentul ortopedic, fiind utilizate orteze speciale

pentru diminuarea durerii articulare, relaxării musculaturii membrului afectat, ect. Cel mai
important a constituit tratamentul kinetic, cu practicarea efortului curativ în doze indicate
patologiei. S-a început cu mișcările pasive care se efectuăm cu brațul fixat pe un plan fix,
pacientul executând mișcări de flexie-extensie, cu o amplitudine mică, până la apariția
senzației de durere. Exercițile de relaxare au fost importante pentru descărcarea statică a
membrului, relaxarea musculaturii hipertone. Spre finalul tratamentului kinetic s-a insistat pe
mișcările cu rezistență care se efectuau cu ajutorul kinetoterapeutului, în limita posibilităților
funcționale a pacientului. Mișcările active, activo-pasive, cele cu rezistență se repetau de circa
3-6 ori, tempou lent-modernat, amplituda moderată. Testarea bilațului articular la începutul
tratamentului kinetic constituia 50 grade, la final 113 grade. Bilanțul musculaturii membrului
afectat s-a modificat de la F2, F3 la F3, F4; datorită exercițiilor scipte care avut ca scop
mărimea forței musculare.

CAPITOLUL IV -Concluzii Kinetoterapia articulatiei cotului utilizează

metode de recuperare în boala artrozică, . Metodele de recuperare, asupra cărora m-am
oprit în această lucrare sunt recuperarea cu curenți Tens, laserterapia, diadinamic,
kinetoterapie și masajul, care pornesc de la considerația că, cotul este o articulaţie extrem de
strînsă, fapt ce determină dificultăţi în recîştigarea mobilităţii articulare după orice afectare a
acestei articulaţii . Prin mijoacele terapeutice folosite a avut loc o scădere a durerii, la toți
pacienții, în toate momentele de evaluare, cu precizarea că reducerea parametrului de durere a
fost semnificativa indiferent de sex și grupa de vârstă a pacienților.