Educatia estetica

Este componenta educationala care, de regula, a fost definita prin sintagma „educatie
prin si pentru frumos”.

Estetica este stiinta despre frumos, ea studiind legile si categoriile frumosului, iar
educatia estetica este o componenta a educatiei integrale care urmareste modelarea specifica a
personalitatii, prin formarea calitatilor estetice, prin intermediul valorilor estetice din toate
sferele de manifestare, indeosebi din arta, din societate si din natura.

Estetica si educatia estetica in general vizeaza obiective educationale ce fac referinta

asupra categoriilor estetice care, in esenta ar viza frumosul, sublimul, eroicul, maiestuosul,
echilibrul, armonia, precum si alte categorii antinomice cum ar fi tragicul, grotescul si uratul.
Acestea reprezinta anumite valori sau nonvalori specifice esteticii si educatiei estetice.

Educatia estetica vizeaza in ultima instanta modelarea estetica a omului si este structurata
pe mai multe dimensiuni si obiective de ordin formativ si informativ:

 idealul estetic;

 simtul estetic;

 gustul estetic;

 spiritul de creatie estetica.

Idealul estetic este categoria care exprima modelul estetic spre care nazuieste, aspira sa-l
cultive si sa-l finalizeze un artist, un individ si o comunitate umana in concordanta cu cultura si
spiritualitatea generala si specifica unei epoci orientata de anumite conceptii filosofice, etice,
juridice, estetice, religioase.

Simtul estetic este capacitatea si calitatea omului de a percepe si trai frumosul ca o

atitudine si modalitate de comportament estetic determinat de anumiti analizatori. Cu alte cuvinte
simtul estetic este predispozitia spre valorile naturale si social-umane care conduc spre armonie
si echilibru.

Gustul estetic exprima calitatea si capacitatea omului de a iubi si aprecia frumosul sub
raport cognitiv, afectiv si comportamental pe fondul unor implicatii de natura afectiva si
atitudinala. Gustul estetic are conditionari atat de natura sociala, cat mai ales de natura
individuala. Expresia „nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place”, precum si proverbul latin
„De gustibus et coloribus non disputandum” (in materie de gust nu exista reguli, fiecare om isi
are criteriile si masura proprie de apreciere) sunt argumente ce sustin conditionarea gustului
estetic prin prisma individualului si mai putin a socialului.
 Spiritul de creatie estetica este categoria care exprima capacitatea si abilitatea de a
imagina si de a crea frumosul, educatiei estetice revenindu-i responsabilitatea de a cultiva
frumosul si potentialul creator estetic al personalitatii.

1. Obiectivele si continutul educatiei estetice

Obiectivele educatiei estetice

Definirea educatiei estetice devine mai completa si mai concreta prin precizarea obiectivelor ei
printre care am evidentia urmatoarele:

a. insusirea valorilor estetice si educarea capacitatilor de a percepe, intelege si judeca

frumosul deosebindu-l de opusul sau – uratul – ca obiectiv cognitiv formativ;

b. educarea convingerilor si sentimentelor estetice, a simtului, gustului si dragostei de

frumos, manifestand spirit de prevenire si respingere a uratului – ca obiectiv formativ
– afectiv – aptitudinal;

c. educarea capacitatilor si deprinderilor de a pastra si promova valorile estetice ale

frumosului precum si dezvoltarea si manifestarea spiritului si deprinderilor de creatie a
valorilor estetice, a frumosului – ca obiectiv formativ praxiologic

Continutul educatiei estetice

Obiectivele educatiei estetice determina valorile care alcatuiesc continutul educatiei estetice
concretizat in continutul unor obiecte de studiu din planurile de invatamant cum sunt: literatura,
desenul, muzica, istoria, tehnologia etc., precum si a unor activitati extradidactice de specialitate
sau cu caracter estetic.

Educatia estetica se realizeaza prin cultivarea unei categorii esentiale a esteticii care este
frumosul. Aceasta categorie se gaseste, manifesta si se creeaza prin variate surse si mijloace
printre care mentionam:

 frumosul din procesul de invatamant cuprins in continutul disciplinelor cum sunt:

limba si literatura romana si universala, desenul, istoria si geografia, unele discipline
tehnice precum si unele activitati didactice cum ar fi lucrarile de atelier, proiectele etc.;

 frumosul din natura, peisajul muntilor, padurilor, apelor, parcurilor, deci diversitatea
formelor de relief;

 frumosul din mediul social integrat diverselor articole vestimentare, mai ales prin
intermediul modei, precum si frumosul din relatiile interumane si al comportamentului
civilizat, stradal si din arhitectura si, mai ales, decoratiunile interioare;

 frumosul din arte: pictura, gravura, sculptura, muzica, dans, literatura, teatru, film etc.,
acestea avand ponderea cea mai mare in educatia estetica;
  frumosul din activitatile extradidactice;

 frumosul din activitatea profesionala prezentat prin ceea ce denumim design care
imbina utilul cu placutul, cu frumosul;

 frumosul din activitatea estetica extraprofesionala a ceea ce poarta denumirea de

hobby.

Educatia estetica vizeaza domenii specifice ale realului si imaginarului. Se desprind in acest
sens cateva subramuri ale esteticii si educatiei estetice. Mai relevante ar fi:

 educatia literara;

 educatia muzicala;

 educatia estetica prin artele plastice (pictura, sculptura, grafica etc.).

Modalitatile de realizare a acestor tipuri si forme de educatie estetica sunt diverse si

coroborate cu obiectivele educationale. In literatura de specialitate aceste modalitati sunt
diferentiate in functie de varsta scolarului si structura didactica prin care se realizeaza aceasta.
Desprindem in acest sens la varsta scolara mica ca principale forme basmul, ghicitorile; la varsta
scolara mijlocie cartile de calatorie si romanul stiintifico-fantastic iar la varsta scolara mare, pe
langa romanul stiintifico-fantastic se contureaza inclinatia spre literatura eroica (poemul eroic,
epopeea), poezia lirica si romanul psihologic si filosofic.

Ca forme de organizare si mijloace pe care profesorul le are la indemana si le utilizeaza

se evidentiaza:

- lectia de lectura si analiza literara;

- lectia de compunere;

- cercurile literare si dramatice;

- auditiile radiofonice;

- concursurile si serbarile scolare;

- indrumarea si controlul lecturii particulare a elevilor.