Baronul de legendă al Sibiului, fost guvernator al marelui Principat al Transilvaniei şi ctitor al

Muzeului Brukenthal din Sibiu, baronul Samuel von Brukenthal a avut „în umbră” două
prezenţe feminine extrem de importante.

Istoria îl descrie pe baron ca pe un om cultivat şi „o frumuseţe de bărbat”, însă cu posibilităţi

materiale reduse. „Era înalt, îşi purta părul castaniu şi fără perucă, avea ochii negri,
sprâncenele groase, un nas mare acvilin şi buza inferioară proeminentă care, prin pornirea
permanentă spre râs, îi îmblânzea trăsăturile. În Nocrich, localitatea natală, Brukenthal nu
avea nicio posibilitate de avansare ca jurist, deoarece aici fratele său mai mare, Michael, îi
urmase tatălui lor. Fratele mai tânăr era deci obligat să-şi caute rostul în altă parte. Pentru o
carieră de succes în Sibiu, pe atunci centrul politic al Transilvaniei, îi lipsea dreptul de
cetăţean al oraşului, pe care nu-l putea obţine decât având o gospodărie proprie. Brukenthal
nu avea deci nici permisiune de şedere, nici drept de muncă. În primul rând însă, tânărului
ambiţios şi cultivat care tocmai se întorsese acasă îi lipseau banii”, scrie Lisa Fischer în
volumul Edenul de dincolo de codri – Samuel von Brukenthal – politician, colecţionar,
francmason de Sibiu. Ca urmare, era nevoie de „o bună politică matrimonială”, iar la
momentul respectiv, scriu istoricii, erau două fete cu posibilităţi materiale mari în Sibiu, cea a
familiei Baussnern, considerată frumoasă, bogată, cultivată dar uşuratică şi fiica primarului în
funcţie, Sophia Katharina von Klocknern. Cea din urmă a fost alegerea tânărului baron, soţia
sa fiind cunoscută în epocă drept o femeie de o inteligenţă rară, cu o educaţie aleasă dar şi o
avere considerabilă. Nunta a fost sărbătorită cu mult fast în anul 1745 iar socrul mic şi-a ajutat
ginerele să obţină dreptul de cetăţean al oraşului dăruindu-i o casă în Piaţa Mare. „Datorită
zestrei soţiei sale, Brukenthal devenea nu numai un om bogat. Ca proaspăt cetăţean al
Sibiului, cu drept de şedere şi de muncă, avea deschisă calea spre o carieră profesională şi
politică. Prin casa socrului său, primar al Sibiului, se perindau toţi mai-marii ţării. Tânărului şi
ambiţiosului ginere i se oferea astfel posibilitatea de a-şi face cu uşurinţă relaţii noi şi, în
acelaşi timp, de a evolua în plan intelectual. Valoarea acestui capital simbolic era de nepreţuit.
Pentru absolventul de universitate, căsătoria putea fi considerată categoric o partidă bună în
măsura în care, în plan economic, îi asigura premisele pentru o carieră ulterioară. La fel
făcuseră tatăl lui Samuel von Brukenthal, care îşi asigurase ascensiunea socială prin căsătoria
cu o fiică de mic nobil şi fratele lui, care reuşise să-i răscumpere partea de moștenire,
permiţându-i să-şi continue studiile, doar prin uniunea cu o fiică înstărită de preot”, mai scrie
Lisa Fischer în volumul Edenul de dincolo de codri – Samuel von Brukenthal – politician,
colecţionar, francmason de Sibiu. Despre baroneasă, istoricii spun că era o femeie
independentă, lucru rar în perioada respectivă, care supraveghea gospodăriile, plătea facturi,
ba chiar a comandat tablouri pentru colecţia personală a soţului ei, negociind preţul acestora.
Cei doi au avut o singură fiică, Sophia, care a murit însă la o vârstă fragedă, cei doi
nemaiavând alţi urmaşi.

Samuel avea două vieţi. Sau chiar mai multe. La Sibiu era guvernatorul luminat, dar la Avrig
era omul pragmatic. Acolo făcea agricultură şi făcea bani. Cu banii cumpăra de la Viena tot ce
apărea nou şi aducea acasă, în Transilvania. Dacă la Sibiu construieşte un palat pentru colecţia
sa de picturi, cărţi, monede, hărţi, piese naturale, la Avrig ridică un palat pe modelul
Schonbrunn-ului vienez, înconjurat de grădini şi ogoare cultivate cu soiuri noi de plante, de la
cartofi la aloe vera. Iar la Sâmbăta înfiinţează o herghelie cu rase noi de cai.