ANEXELE EMBRIONARE

SACUL VITELIN / VEZICULA VITELINĂ

-are rol nutritiv și apare în săptămâna a 2-a
-primordiul sacului vitelin este cavitatea blastocistică (blastocelul). La începutul săptămânii a 2-
a, când în peretele acestei cavități apare membrana exocelomică Heuser, blastocelul devine sac
vitelin primar (membrana Heuser este pe fața internă a cititrofoblastului). Ca și blastocelul, sacul
vitelin primar conține substanțe nutritive pentru discul embrionar; aceste substanțe sunt preluate
(prin intermediul peretelui său) din mucoasa uterină-este tipul histiotrof de hrănire.
-tot în săptămână a 2-a se formează mezodermul extraembrionar, cu potențial hematoformator și
angiogenetic; apariția celomului extraembrionar împarte mezodermul extraembrionar în
somatopleural, splanhnopleural și pedicul de fixație; până la sfârșitul săptămânii a 2-a, printr-un
mecanism încă controversat, din sacul vitelin primar se formează sacul vitelin secundar sau
vezicula vitelină definitivă, cavitate care este mai mică și are în peretele său mezodermul
extraembrionar splanhnic. Din săptămâna a 3-a, la nivelul acestei lame mezodermale devin
vizibile vase de sânge, ce se pun în legătură cu vasele ce se formează în mezodermul
intraembrionar, înlocuindu-se astfel tipul histiotrof de hrănire cu cel hemotrof (capabil să asigure
un aport crescut de substanțe nutritive).
-în timpul curbării discului embrionar, o parte din sacul vitelin este încorporată în discul
embrionar, formând, împreună cu endodermul, tubul intestinal primitiv; restul sacului comunică
cu mezenteronul prin canalul vitelin, ce trece prin inelul ombilical. În jurul său se formează
vasele viteline (2 artere si 2 vene): venele viteline merg la tubul cardiac (trec în drumul lor spre
sinusul venos al tubului cardiac prin septul transvers și ficatul în plină dezvoltare ) și participă la formarea
sistemul port hepatic și a părții terminale a venei cave inferioare. Arterele viteline formează
trunchiul celiac și artera mezenterică superioară .
- atât sacul vitelin, cât și canalul vitelin regresează; uneori din canalul vitelin pot persista:
a). diverticulul Meckel, situat la nivelul ileonului terminal, la 50-70 cm de valva ileocecală-
persistă partea intestinală a canalului vitelin
b). fistula vitelină- persistă întreg canalul
c). un cordon fibros între ileon și ombilic
d). un chist la nivelul cordonului fibros

ALANTOIDA
-se formează în săptămâna a 3-a, ca un mic diverticul al părții caudale a sacului vitelin; se
extinde în pediculul de fixație, iar în mezodermul înconjurător se dezvoltă vasele ombilicale
-după curbarea corpului embrionar, o parte din alantoidă este inclusă în corpul embrionar, iar altă
parte rămâne în cordonul ombilical; partea caudală a alantoidei, ce se deschide pe peretele
ventral al metenteronului, ia parte la formarea regiunii craniale a vezicii urinare, iar restul
segmentului intraembrionar se obliterează, formând uraca, un cordon fibros ce ține de la vârful
vezicii urinare la ombilic. Dacă obliterarea nu are loc rămâne o fistulă, prin care urina se prelinge
la nivelul ombilicului, sau dacă obliterarea este incompletă se formează chisturi.
-partea alantoidei situată la nivelul cordonul ombilical (cea în jurul căreia se formează vasele
ombilicale) se dezintegrează total sau parțial

CAVITATEA AMNIOTICĂ /AMNIOSUL

- cavitatea amniotică apare de la începutul săptămânii a 2-a, la nivelul polului embrionar, între
embrioblast si trofoblast, podeaua sa f
iind delimitată de epiblast (viitorul ectoderm) iar tavanul de amnioblaste; după formarea
celomului extraembrionar, cavitatea amniotică rămâne înconjurată de mezodermul somatopleural
-joncțiunea amnioectodermală (joncțiunea dintre discul embrionar și membrana formată de
amnioblaste) este de formă ovală și este cunoscută ca inel ombilical primitiv; în săptămâna a 5-a,
după curbarea discului embrionar, prin acest inel trec: pediculul de fixație cu vasele ombilicale și
alantoida; canalul vitelin cu vasele viteline; canalul ce conectează celomul intra- și
extraembrionar (celomul ombilical), ce permite hernia fiziologică
-deși inițial cavitatea amniotică este mult mai mică decât sacul vitelin, din săptămâna a 4-a ea
devine mai voluminoasă și crește continuu, la fel ca și corpul embrionar; astfel, în luna a 3-a,
amniosul vine în contact cu chorionul, obliterând celomul extraembrionar, iar prin fuziunea
deciduei capsulare cu decidua parietală se obliterează cavitatea uterină
LICHIDUL AMNIOTIC- este un fluid clar, produs de amnioblaste(în caz de infecții poate
deveni verzui), cu o compoziție asemănătoare plasmei, fiind format din:
-apă și electroliți
-substanțe organice: glucoză, lipide din plămânii fetali (lecitină, sfingomieline, al căror raport furnizează
date privind maturarea pulmonară), proteine (ex:alfa fetoproteina), toți aminoacizii, bilirubină (crește în
imunizări materno-fetale etc), creatinină (ce arată dezvoltarea masei musculare si maturizarea renală), enzime,
hormoni
-conținut citologic- celule epiteliale descuamate (ce permit identificarea cariotipului produsului
de concepție), material sebaceu, lanugo
-lichidul amniotic are următoarele roluri: a). constituie mediul în care se dezvoltă embrionul și
fătul, acest mediu apos permițând reducerea semnificativă a forței gravitaționale asupra
produsului de concepție; b) rol de protecție-absoarbe șocurile, permite mișcările fetale și ajută la
menținerea constantă a temperaturii; c). contribuie la dilatarea și ștergerea colului uterin,
participând astfel la pregătirea expulziei fătului.
Formarea lichidului amniotic are 2 etape:
1. în prima jumătate a sarcinii el este produs de amnioblaste și ectoderm;
2. în partea a doua a sarcinii sursa principală este urinară (fătul elimină 600-800 ml urină/zi), în
mai mică măsură contribuind amnioblastele. Începând cu luna a5-a, fătul înghite 200-450 ml de
lichid amniotic/zi, care este absorbit la nivel digestiv.
-în săptămâna a 8-a sunt 5-10 ml lichid amniotic, iar în săptămâna 34-38 în jur de 1000ml; la
termen, volumul lichidului amniotic este de 800-1000 ml
HIDRAMNIOS = mărirea cantității de lichid amniotic la peste 1500-2000ml, cauza poate fi:
malformații digestive(ex atrezia esofagiană), anencefalia (absența reflexului de deglutiție),
diabetul matern;
OLIGOAMNIOS-=cantitate redusă de lichid (sub 400 ml) ; cauza poate fi agenezia renală sau
afecțiuni ale căilor urinare inferioare, ce nu permit adiția urinii fetale
-amniocenteza este utilizată pentru detectarea afecțiunilor congenitale, deoarece lichidul
amniotic conține celule fetale și metaboliți

CORDONUL OMBILICAL
-primordiul său este pediculul de fixație, ce se formează în săptămâna a 2-a
-cordonul conectează fătul cu placenta, putând avea inserție excentrică (cel mai frecvent),
marginală, centrală sau velamentoasă (inserția în membrana chorionică, nu la nivelul placentei)
Timpuriu (în săptămâna a 8-a), cordonul ombilical este scurt, gros și constă din:
• ductul vitelin (ductul omfaloenteric) cu vasele viteline (2 artere și 2 vene);
• pediculul de fixație cu alantoida și vasele ombilicale (inițial 2 artere și 2 vene)
• celomul ombilical, ce conectează celomul intra- și extraembrionar.
În dezvoltarea ulterioară se produce regresia unor structuri și alungirea cordonului, pentru a
permite mișcările fetale. În luna a 3-a degenerează: ductul vitelin, vasele viteline în partea lor
extraembrionară, alantoida se obliterează, celomul ombilical se clampează și dispare.
În final, rămân numai vasele ombilicale, înconjurate de gelatina Wharrton, un țesut conjunctiv
elastic, rezistent, ce protejează vasele ombilicale de presiune și cutare. Aceste vase sunt 2 artere
(ce transportă sânge neoxigenat de la făt la placentă) și numai o venă ombilicală ( ce transportă
sânge oxigenat de la placentă la făt), deoarece cealaltă venă degenerează.
-cordonul poate prezenta noduri false (deoarece e sinuos) sau adevărate (ce pot determina
moartea fătului)
La naștere cordonul are un diametru de 1,5-2 cm și o lungime de 50-60 cm; un cordon prea scurt
poate face dificilă nașterea (cordonul se poate rupe, se poate desprinde de placenta sau poate
determina dezlipirea placentară); un cordon prea lung poate strangula gâtul (circulare de cordon)
sau poate prezenta noduri adevărate

PERIOADA FETALĂ
-ține de la începutul lunii a 3-a până la naștere
-cele mai multe organe s-au format anterior acestei perioade, dar continuă să crească și să se
matureze; fătul este mai puțin sensibil la agenții teratogeni decât embrionul, exceptând sistemul
nervos central a cărui dezvoltare continuă. Toate sistemele sunt formate în săptămâna a 8-a, dar
puține sunt funcționale-cel mai evident este sistemul circulator care este funcțional din
săptămâna a 4-a, dar abia în luna a 3-a reconfigurarea este completă. Sistemul reproducător nu își
termină maturarea decât mai târziu. Organul care se maturează cel mai târziu este encefalul
Fătul crește de la 14 gr la sfârșitul lunii a 2-a la 3500 gr la sfârșitul sarcinii, cea mai importantă
creștere în greutate fiind în trimestrul 3 de sarcină, deși creșterea în lungime se realizează cu un
ritm mai crescut în trimestrul doi. Creșterea în lungime se asociază cu modificarea proporției
capului: raport de 1/1 cu trunchiul (luna 3), 2/3 cu trunchiul(luna 5), 1/4(luna 9) 30 mm la
500mm
-la sfârșitul lunii a 3-a aspectul este uman, s-au format pleoapele, s-au dezvoltat membrele și
organele genital externe sunt bine definite

DEZVOLTAREA MEMBRELOR
-are loc între săptămânile 4-8
-în săptămâna a 4-a apar mugurii membrelor-în ziua a 24-a apar mugurii membrelor superioare,
la nivelul segmentelor cervicale inferioare, iar 1-2 zile mai târziu apar cei ai membrelor
inferioare, la nivelul segmentelor lombare și sacrale (această localizare explică inervația
membrelor)
-fiecare mugure are un miez mezenchimal acoperit de ectoderm
-miezul mezenchimal este format din mezodermul somatic al plăcii laterale, dar,
deoarece acesta nu are potențial miogen există un influx de premioblaști din somite;
-ectodermul formează distal o îngroșare, numită creastă ectodermală apicală; ea induce
dezvoltarea mezenchimului subiacent, care va prolifera, în timp ce în mezenchimul situat la
distanță încep să se diferențieze cartilajele (primordiile oaselor) și mușchii; astfel, dezvoltarea
membrelor este în direcție proximo-caudală;
-în săptămâna a 5-a, partea terminală a mugurelui se lățește, fomând placa mâinii sau piciorului,
iar între această placă și restul membrului apare un șanț circular, ce demarchează mâna/piciorul
primitiv de restul membrului; ulterior apare o a 2-a zonă îngustată, ce reprezintă primordiul
cotului, respectiv genunchiului, astfel devinind evidente cele 3 segmente ale membrului. La
nivelul plăcii mâinii/piciorului apar 5 condensări mezenchimale, ce sunt primordiile degetelor;
inițial aceste raze digitale sunt unite de membrane interdigitale, dar în săptămâna a 8-a ele dispar
-la sfârșitul săptămânii a 6-a, axul lung al fiecărui membru este perpendicular pe trunchi, cu
proeminența cotului/genunchiului lateral; în săptămâna a 7-a are loc rotația cu 90º a membrelor,
cotul ajungând posterior, iar genunchiul anterior
ANOMALIIILE MEMBRELOR
-amelia=absența unuia sau ambelor membre
-meromelia /focomelia = partea proximală a membrelor este foarte scurtă sau absentă, iar
mâinile/picioarele sunt foarte apropiate de trunchi
-micromelia=toate segmentele membrelor sunt prezente dar sunt prea scurte
-polidactilia= prezența unor degete în plus
-olidactilia=degete în minus
-brahidactilia=degete prea scurte
-trifalangia policelui
-sindactilia= degete lipite
-ectrodactilia= absența unor degete sau a unor segmente ale lor
-picior strâmb congenital (piciorul în varus equin)=planta este rotată intern (piciorul este în flexie
plantar și adducție)
-luxație congenitală de șold(displazia de șold)-mai ales la sexul feminin