Universitatea Politehnica din București

Facultatea de Chimie Aplicata si Stiinta Materialelor

Expertizarea produselor chimice, alimentelor şi materialelor

Electrogravimetria

Masterand: Sandu Elena-Anișoara

Introducere

O pondere importantă a mărfurilor industriale sunt realizate din metale şi din aliaje. De aceea,
industria metalurgică este extrem de dezvoltată şi impactul economic al măsurărilor chimice în
acest domeniu este major. Metalele tehnic pure sunt utilizate în practică datorită unor proprietăţi
speciale cum ar fi conductibilitatea termică şi electrică, proprietăţile magnetice, densitatea,
rezistenţa bună la coroziune, stabilitatea la temperaturi înalte. În acelaşi timp, cele mai multe
metale sunt folosite sub formă de aliaje. Cuprul, de exemplu, un metal roşiatic, dens şi relativ
greu fuzibil îşi găseşte largă aplicativitate în electrotehnică, în industria chimică şi în cea
prelucrătoare. Prin aliere cu alte elemente cum ar fi zincul, staniul, aluminiul siliciul, beriliul,
nichelul, proprietăţile cuprului se îmbunătăţesc semnificativ şi gama aplicaţiilor se lărgeşte
considerabil. Astfel, aliajele cuprului cu zincul – alamele, constituie materiale larg utilizate
industrial. De asemenea, aliajele cuprului cu staniul, aluminiul, beriliul şi plumbul – bronzurile
sunt plastice şi se folosesc sub formă de semifabricate. Proprietăţile mecanice ale aliajelor de
cupru cu aluminiu pot fi substanţial îmbunătăţite prin aliere cu nichel. Proporţiile de aliere şi
compoziţiile chimice finale ale acestor materiale constituie informaţii cantitative extrem de
importante, iar valorile de fracţii masice corespunzătoare elementelor chimice majoritare,
minoritare şi în urme din aliaje trebuie să fie credibile, uniforme şi trasabile la referinţe
recunoscute.

Principii teoretice
Electrogravimetria este o metodă de analiză cantitativă în cadrul căreia se combină
principiile electrolizei şi metodei gravimetrice.

Analiza gravimetrică presupune o succesiune de operaţii în urma cărora se transformă

componentul de analizat într-un compus greu solubil, folosind un reactiv cu acţiune specifică în
condiţiile de reacţie. Precipitatul se separă de soluţie prin filtrare, se spală, se usucă şi se
calcinează. Operaţiile de calcinare ( sau numai uscare ) şi cântărire a precipitatului se repetă până
când acesta este adus la masa constantă. După ce s-a determinat masa de compus cântăririi, se
poate calcula masa de component din proba de analizat cu ajutorul factorului gravimetric.

Metoda gravimetrica este deosebit de precisă, dar include multe operaţii care trebuiesc
efectuate în condiţii riguroase, necesitând un timp mai mare pentru efectuarea analizei.

În electrogravimetrie se foloseşte procesul de electroliză pentru separarea componentului

de analizat, aflat iniţial sub forma de ion în soluţie, prin reducerea şi dispunerea lui în stare solidă
pe un electrod.
Există două tipuri de metode electrogravimetrice:

Electroliza curentului constant:

În acest proces curentul este menținut constant și potențialul este crescut. Aici nu se exercită
controlul potențialului electrodului de lucru, iar potențialul celulei nu este menținut la un nivel
constant, dar oferă un curent suficient de mare pentru a completa electroliza în timp rezonabil. Și
o cantitate fixă de curent poate trece între anod și catod. Limitarea electrolizei cu curent constant,
consta in faptul ca nu poate fi utilizată pentru a separara ionului într-o soluție care conține o
singură specie.

Electroliză potențială constantă:

Cel mai simplu mod de a efectua o electroliză analitică este de a menține potențialul celular
aplicat la o valoare constantă. Este utilizat mai mult în separarea componentelor de un amestec în
care potențialul de descompunere nu permite separarea pe scară largă.
De exemplu, determinarea cuprului dintr-o soluție acidă (fie acidul azotic sau soluția acidului
sulfuric, fie amestecul a doi acizi) la curent constant. Să presupunem că se aplică o emf de 2-3 V,
apoi reacția are loc mai jos.

La catod:

Cu 2 + + 2e - → Cu

2H + + 2e - → H 2

La anod:

4OH - → O 2 + 2H 2 O + 4e -

Electro-depunerea este guvernată de legea lui Ohm și de cele două legi ale lui Faraday ale
electrolizei.
Din legea ohm, relația dintre curent, tensiune și rezistență este dată de,

Legea lui Faraday prevede că,

a) În electroliză, cantitatea de substanțe eliberate la electrozii unei celule este direct proporțională
cu cantitatea de electricitate care trece prin soluție.
Unde;

este masa substanței eliberate la electrod,

este echivalentul electrochimic,
este curentul în ampere,
este timpul în câteva secunde.

b) Masa de substanțe eliberate este direct proporțională cu ponderile relative echivalente ale
acestor substanțe la o anumită cantitate de electricitate aplicată.

În electrogravimetrie, determinarea metalului se realizează prin mai mult de două proceduri, la

curent continuu sau cu procedeu potențial controlat. Însă curentul constant este limitat.
Electrodul se cântăreşte înainte de a fi introdus în soluţie ( masa m1) şi după terninarea
procesului de electroliză (masa m2). Diferenţa dintre cele doua mase este tocmai masa m a
componentului de analizat, depus pe electrod :

m= m2-m1

Electrozii folosiţi în electrogravimetrie trebuie să fie construiţi dintr-un material inert,

care să nu sufere nici un fel de transformări chimice sau fizice în decursul procesului de
electroliză. De obicei, cei doi electrozi sunt din platină şi se prezintă sub formă de sită foarte
fină, astfel încât să asigure o suprafaţă mare de contact cu soluţia şi să permită circulaţia
componenţilor soluţiei de analizat.

În general, electrogravimetria se foloseşte pentru determinarea cantitativă a cationilor,

prin depunerea metalului pe catod în urma reducerii electrochimice. În astfel de cazuri, catodul
sub formă de cilindru cu pereţii din sită de fir de Pt, are o suprafaţă mare pentru a permite
depunerea întregii cantităţi de metal de analizat produs prin electroliză. De cilindrul din sită de Pt
este lipit un fir de Pt prin care se face legatură la sursa de curent. Anodul este de dimensiuni mai
mici, şi poate fi sub formă de fir dispus în spirală sau sub formă de cilindru din sită de Pt la care
este lipit un fir de Pt, prin care se face legatura la sursa de curent. Anodul se fixează în interiorul
cilindrului constituit de catod.

Soluţia de analizat se trece într-un pahar Berzelius de 250 cm3 , în care se introduc
catodul cu suprafaţa mare şi anodul, ambii din platină şi o mică bară de fier închisă etanş într-un
înveliş de material plastic sau de sticlă, care va agita soluţia.

Paharul se asează pe un agitator magnetic. Electrozii se conectează la sursa de curent

electric : anodul la polul (+) al sursei iar catodul la polul (-) al acesteia. În circuitul electric se
introduc şi două aparate de măsură : un ampermetru şi un voltmetru.

Deoarece fiecare ion este caracterizat printr-un anumit potenţial de descărcare la electrod,
se va fixa potenţialul aplicat circuitului de electroliză la valoarea specifică ionului care trebuie
analizat, pentru ca numai acesta să se reducă şi să se depună pe catod.

În aceste condiţii , chiar dacă în solutie se găsesc şi alţi cationi, ei nu vor suferi procese
redox de electrod, dacă pentru aceasta au nevoie de o tensiune mai mare.

Deoarece solventul folosit, apa, este electroactiv, la un voltaj suficient de înalt se produce
şi electroliza apei, care se descompune în H2 şi O2. Aceste gaze se vor degaja din soluţie în
regiunile celor doi electrozi şi pot deranja procesul de depunere pe electrod a componentului de
analizat. Din aceste motive, alegerea valorii potenţialului de electrod este un factor important
pentru a realiza în bune condiţii o determinare electrogravimetrică.
. Aplicaţii practice

Una din cele mai folosite aplicaţii ale electrogravimetriei este determinarea cantitativă a
cuprului. Metoda se aplică la analiza cuprului din diferite materiale ( de exemplu din alamă: aliaj
de Cu-Zn)

Determinarea electrogravimetrică a cuprului din alamă

4 1. Soluţia de analizat;
3 5
2. Anod
3. Ampermetru
4. Voltmetru
2 5. Sursă de curent electric
1
6. Bucată de fier izolată
6
7
 7. Agitator magnetic

Din soluţia de analizat, obţinută prin dezagregarea unei cantităţi de alamă cântărită la
banta analitică şi adusă cantitativ într-un balon cotat, se măsoară precis cu pipeta un volum de 10
- 25 cm3, care se trece într-un pahar Berzelius de 250 cm3. Se adaugă 5 cm3 de H2SO4 20%, şi se
introduce în pahar un agitator. Se curăţă electrozii de platină prin cufundare în soluţie de HNO 3,
şi spălare cu apă distilată. Catodul se usucă la etuvă, se răceşte în exsicator şi se cântăreşte în
balanta analitică. Se notează masa catodului m1.

Se introduc electrozii în soluţie şi dacă este nevoie se mai adaugă apă distilată. Paharul se
aşează pe un agitator magnetic.

Se fixează electrozii, prin tijele lor metalice în lăcaşurile aparatului legându-i astfel la cei
doi poli ai sursei de curent. Se fixeaza tensiunea curentului la valoarea 2,4 – 2,6 V şi intensitatea
la 2 – 2,4 A.

Se concentrează celula electrochimică la circuitul electric şi se porneşte agitatorul

magnetic.

Se observă desfăşurarea procesului de electroliză prin efectele sale şi anume :

- Pe suprafaţa catodului de Pt se depune cupru metalic de culoare roşiatică, grosimea

stratului crescând în timp.
- Soluţia albastră se decolorează treptat din cauza scăderii concentraţiei de ioni Cu2+ din
soluţie, care se reduc la catod. Dupa 20 – 30 de minute soluţia devine incoloră, ceea ce
indică terminarea procesului de electroliză.
 - La anod se degajă bule de oxigen

Reacţiile care au loc în soluţia de analizat sunt următoarele :

- La catod : Cu2+ + 2e-  Cu 

- La anod : H2O  O2 ↑ + 2 H+ + 2e-

1
Reacţia globală : Cu2+ + H2O  Cu + 2 O2 ↑ + 2 H+

Pentru a se verifica sfârşitul procesului de electroliză, după decolorarea completă a

soluţiei, se cufundă mai mult electrozii în soluţie şi se observă dacă creşte grosimea stratului de
Cu de pe catod. Dacă nu, se mai depune cupru, se opreşte agitatorul şi se scot cu atenţie
electrozii din soluţie, prin coborârea paharului. Se spală electrozii de 2-3 ori cu apă distilată, fără
să se întrerupă curentul electric. Se întrerupe apoi curentul electric, se scoate catedul din montaj,
se mai spală de 2-3 ori cu apă distilată şi apoi cu alcool etilic şi se introduce în etuvă la 80-90 C.
Se scoate catodul din etuvă după 10 – 15 minute şi se lasă să se răcească 20 – 30 de minute, în
exsicator. Se cântăreşte catodul pe care se găseşte depus cuprul provenit din soluţia de analizat şi
se află masa m2.

Masa de cupru din volumul de soluţie supus analizei electrogravimetrice se obţine prin
diferenţa dintre masa electrodului m2 după realizarea procesului de electroliză şi masa aceluiaşi
electrod m1 înainte de a-l introduce în soluţie :

mCu = m2-m1

Se calculează conţinutul procentual de cupru din alamă, ţinând seama de raportul dintre
volumul de soluţie luat în analiză şi volumul total de soluţie în care se află cuprul provenit din
cantitatea de alamă cântărită. De exemplu, dacă s-au cântărit a*g alamă şi s-au adus după
dezagregare într-un volum de 500 cm3 soluţie, din care s-au supus determinării
electrogravimetrice 25 cm3 soluţie şi s-a determinat prin cântărire o masă mCu de cupru depus pe
catod, conţinutul la % de cupru în alamă, se calculează în modul următor :

20 cm3 soluţie de analizat ………………………mCu g Cu

500 cm3…………………….x
 500∗𝑚𝐶𝑢
x= = 20 ∗ 𝑚𝐶𝑢 𝑔 𝐶𝑢
25

a* g alamă ……………………20 * mCu g Cu

100 g ………………y

20∗ 𝑚𝐶𝑢
y= g Cu
𝑎

2000 𝑚𝐶𝑢
Deci alama analizată conţine 𝑔 𝐶𝑢.
𝑎

m1 = 5,4782 g
 mCu= 0,6093 g
m2 = 6,0875 g

2000∗0,6093
a = 100 g = > = 12, 186 g Cu
100