Sunteți pe pagina 1din 3

Michael Gershon - Al doilea creier

Va provoc sa ghiciti! Daca n-ati ghicit, este pentru ca, lunga vreme, lumea stiintifico-medicala i-a acordat
prea putina atentie, mai ales in comparatie cu interesul de care se bucura creierul nr. 1, acela pe care-l stim
cu totii. Cel de-al doilea creier al nostru ar fi… sistemul digestiv.
Asa il numeste un reputat cercetator in domeniu, Michael Gershon – profesor de anatomie si biologie
celulara la Universitatea Columbia, SUA si autor al unei carti intitulate chiar asa, The Second Brain (Cel
de-al doilea creier) – intemeindu-si opinia pe argumente foarte pertinente. Iar recentele descoperiri
provenite din alte studii privitoare la rolul sistemului digestiv in sanatatea generala a corpului par sa-i dea
dreptate.
Multa vreme neglijat, in mare masura, in studiile moderne de medicina, sistemul digestiv isi face azi o
intrare spectaculoasa in lumea cercetarii medicale. Extraordinarele descoperiri – si care sunt abia la
inceput si ne mai rezerva nenumarate surprize – legate de modul in care comunitatea de microorganisme
din intestin isi pune amprenta pe intreaga functionare a organismului uman au aratat cat de mult greseam
neglijand sistemul digestiv, cel care, poate mai mult decat orice alt organ, ne leaga de lumea din jur, in
cel mai primitiv mod. Iar lucrarile contemporane asupra sistemului nervos enteric – ansamblul de
receptori si cai nervoase care asigura functionarea sistemului gastrointestinal – lamuresc, de asemenea,
anumite conexiuni – ramase multa vreme misterioase – intre sanatatea digestiva si cea a intregului noastru
corp.
Boala si sanatatea depind intr-o masura covarsitoare de el, mult mai mult decat ne imaginam, iar viitorul
va aduce informatii si mai surprinzatoare in aceasta privinta. Nenumarate suferinte, uneori stranii si
subtile, cu simptome variabile si nespecifice, dificil de diagnosticat si de tratat, au – incepem acum sa
intelegem – daca nu o origine pe de-a-ntregul digestiva, cel putin o componenta legata de functionarea
sistemului digestiv.
Cei vechi intelegeau mai bine decat noi lucrul acesta. Fara a sti nimic despre procesele biochimice
misterioase care se petrec in adancul maruntaielor, fara cunostinte legate de microbiom, de sistemul
nervos enteric sau de neurotransmitatori, intelegeau totusi ca multe aspecte ale sanatatii trupesti si
sufletesti depind de sistemul digestiv.
Stau dovada multe referiri literare si folclorice la digestie (oare nu se spunea ca oamenii cu o digestie
buna sunt mereu bine-dispusi si politicosi?), ca si tratamentele traditionale care urmareau sa vindece
diferite suferinte – aparent fara legatura cu digestia – prin prescrierea unor purgative, a unor vomitive sau
prin alte interventii de acest gen care, uimitor, chiar dadeau rezultate bune in multe cazuri, macar ca nu in
toate.
Toate aceste aspecte contureaza ideea ca sistemul digestiv “domneste” in felul sau asupra corpului,
influentand, controland, regland un mare numar de procese biologice care alcatuiesc viata unui organism
sanatos sau bolnav. Guverneaza corpul asa cum ne inchipuiam ca il guverneaza creierul, multa vreme
considerat un fel de “organ suprem”, intr-o ierarhie pe care, iata, descoperirile spectaculoase ale ultimilor
ani o pun sub semnul intrebarii: creierul e deja nevoit sa cedeze o parte din puterea si din raspunderea sa.
Departe de ideea – foarte raspandita la ora actuala – ca “totul vine de la cap”, ca toate suferintele ar avea o
o origine psihica (“e pe sistem nervos”, cum se zice in limbajul familiar), noile descoperiri par sa conduca
la ideea ca, dimpotriva, si problemele “capului”, ale psihicului, sunt, de fapt, “pe sistem digestiv”.
Sa revenim la profesorul Gershon si la interesanta sa idee ca sistemul digestiv ar merita sa fie
considerat un adevarat “creier”. De ce? Pentru ca tractul gastrointestinal are un sistem nervos autonom;
este, spune specialistul, singura parte a corpului care poate functiona pe cont propriu. Daca este sectionat
nervul vag, principala cale nervoasa care leaga creierul de sistemul digestiv, acesta din urma “va merge”
inainte; azi stim ca el poate functiona independent atat de creier, cat si de maduva spinarii, gratie unui
“echipament” special: sistemul nervos enteric. Se estimeaza ca sistemul digestiv are cca. 100 milioane de
neuroni (la fel de multi ca maduva spinarii) si cca. 40 de neurotransmitatori – la fel de multi ca in creier.
90-95% dintre fibrele nervului vag transmit semnale de la sistemul digestiv la creier, si nu invers,
punand sub semnul intrebarii afirmatia “creierul controleaza toate celelalte organe ale corpului”, cum am
invatat noi la scoala. De fapt, cine controleaza pe cine? Exista cercetari care arata ca stimulind, nervul vag
intr-un mod care imita semnalele transmise de la tractul gastrointestinal spre creier, pot fi imbunatite atat
memoria si capacitatea de invatare, cat si dispozitia.
Poate nu exageram prea mult daca ne imaginam sistemul digestiv dotat cu un soi de inteligenta
proprie. Acest al doilea creier al nostru pare sa recunoasca alimentele pe care le primeste si sa decida
cum sa le prelucreze. Se ocupa de maruntirea si de amestecarea lor, elibereaza controlat enzimele
necesare pentru descompunerea substantelor organice complexe, absoarbe proteinele, glucidele, lipidele,
apa si mineralele, in functie de nevoile organismului, si se ocupa de problema reziduurilor. Si nu numai ca
face toate aceste lucruri, ci ne si da raportul, trimitand in tot organismul semnale care, daca sunt descifrate
corect, ne spun daca lucrurile, acolo inauntru, stau bine sau rau.
Multe dintre aceste semnale sunt mesaje pe care sistemul digestiv le transmite, astfel, intregului
organism, informandu-l despre starea sanatatii generale si avertizandu-l, cum stie el, ca nu-i face
bine sa manance cutare aliment, sau ca trebuie sa mestece bine mancarea, sau ca nu e cazul sa bea
si doua beri dupa ce a indesat trei portii de inghetata.
Nu intotdeauna aceste mesaje sunt atat de explicite; uneori sunt dificil de inteles, iar aici intram pe terenul
incetosat inca, dar fascinant, al legaturii dintre sistemul digestiv si anumite boli ce nu pareau a avea
legatura cu digestia. Cercetari recente sugereaza ca maladii ca autismul, boala Parkinson si osteoporoza
dau semne timpurii la nivelul intestinului; ca ar exista o legatura (inca nedescifrata) intre sindromul
intestinului iritabil – maladie ciudata, putin inteleasa de medici si adesea rebela la tratament – si anumite
afectiuni psihice ce pot merge pina la depresie; ca anxietatea, tulburarile de somn, problemele de
memorie, senzatia de oboseala permanenta pot avea o origine neasteptata; disfunctionalitati la nivelul
sistemului digestiv.
O posibila explicatie vine din sfera cercetarilor asupra microbiomului intestinal (sau flora intestinala, cum
era numita cu un termen mai vechi), totalitatea microorganismelor ce traiesc permanent in intestinul
uman. Studii recente arata ca anumite caracteristici ale acestui microbiom (care poate fi de mai multe
tipuri, in functie de speciile de microroganisme care predomina) pot favoriza instalarea, la anumite
persoane, a autismului, obezitatii, diabetului, probabil si a multor altor tulburari, inca neaflate.
O alta ipoteza este legata de serotonina, o substanta chimica de importanta vitala in organismul uman.
Nivelul de serotonina influenteaza dispozitia, hranirea, somnul, comportamentele reproductive – pe scurt,
e o substanta-cheie, iar dezechilibrele ivite in aceasta arie au consecinte uneori neasteptat de severe. Multa
vreme s-a crezut ca serotonina e “apanajul” creierului, dar descoperiri mai noi au aratat ca, in realitate, la
nivelul creierului se afla doar 2-3% din serotonina organismului, in vreme ce 90-95% se gaseste… Exact,
in sistemul digestiv.
Suparatorul sindrom al intestinului iritabil, crede Michael Gershon, s-ar datora excesului de serotonina de
la nivelul sistemului digestiv. La persoanele sanatoase, serotonina din sistem este indepartata de molecule
transportoare specializate, produse in mucoasa intestinului. La persoanele ce sufera de amintitul sindrom,
ar exista deficiente in acest proces; prin urmare, serotonina se acumuleaza in exces, ducand la episoade de
diaree; apoi, receptorii de serotonina, nauciti de excesul de substanta, se blocheaza si asta duce la
constipatie. De aici, alternanta de episoade de diaree si constipatie de care se plang multi dintre pacientii
diagnosticati cu sindrom al intestinului iritabil. Si tot de aici decurge si tratamentul propus de profesorul
Gershon: un fel de “antidepresive intestinale”, care sa normalizeze dinamica serotoninei la nivelul
intestinului.
Tot implicarea serotoninei ar putea explica si faptul ca destule persoane ce sufera de sindromul
intestinului iritabil au si probleme legate de starea psihica, uneori chiar depresii.

Dar, in afara unor cazuri cu adevarat grave de suferinte digestive sau de suferinte generalizate, cu origine
digestiva, cazuri care necesita, evident, un tratement specializat, ce am putea face, in viata de zi cu zi,
pentru a ne pastra sanatatea sistemului digestiv, de care depinde atat de mult sanatatea intregului
organism? Michael Gershon recomanda, evident, o dieta echilibrata, sanatoasa (multe legume verzi, fibre
alimentare solubile), dar si un interes mai mare fata de ceea ce ne comunica sistemul nostru digestiv: sa
nu-i ignoram mesajele, sa le ascultam si sa incercam sa le intelegem.
Departe de a fi doar un “sistem de tevi” menit sa lase sa treaca hrana preschimbata deja in ceva la care ne
gandim cu dezgust, sistemul digestiv este o complexa si extraordinara uzina vie, de al carei mers depinde
mersul bun sau rau al celorlalte organe – da, chiar si al celor “nobile”, precum inima si creierul -, pana la
nivelul celulelor si al componentelor subcelulare.
Nu s-o fi ocupind el cu gandirea inalta, cu poezia, cu inventiile, cu teoriile, precum creierul “de sus”, dar
se ocupa cu ceva la fel de important: hraneste creierul, il tine in viata, ii pastreaza sanatatea, il mentine in
forma optima pentru ca acesta sa se poata ocupa cu gandirea inalta, cu poezia, inventiile etc. Se pare ca e
momentul sa ne incepem a ne gandi la sistemul nostru digestiv cu mai multa consideratie decat pana
acum.