Arta narativă

nara tivă
Structura analizei operei epice.

1. Introducer
Introducere: e: încadrarea
încadrarea scriitoru
scriitorului
lui în contextul
contextul epocii
epocii (curentul,
(curentul, perioad
perioada)
a)
2. Tipuri
Tipuri de povesti
povestire/nu
re/nuvelă/
velă/roman
roman:: - trăsături
trăsături defini
definitorii
torii
- tema
- rema
3. Naratorul: - subiectiv
- obiectiv
4. Structuri narative: - perspectiva narativă/viziunea/focalizarea
- stilul direct/indirect/discontinuu
direct/indirect/discontinuu (indirect liber)
- planuri narative
- părţi/capitole
- semnificaţia titlului
- simetrie
- raportul incipit-final
- modalităţi narative
5. Moduri de expunere: - naraţiunea
- descrierea
- dialogul
- monologul
6. Planul temporal: - cronotop
- analepsă/prolepsă
- elipsă
- cronologie lineară
7. Personajele: - tipologie
- moduri de caracterizare
8. Stilul: - lexic
- figuri de stil
- oralitate
- umor 
9. Concluzii: - locul operei în cadrul literaturii
- elemente de noutate

Basmul cult
Povestea lui Harap-Alb
Ion Creangă
Etimologie: <lb.slavă basni  = născoccire, scornire, apărând în literatura română
veche
veche (sec.X
(sec.XVII forma basnă/basne. A fost
VII)) cu forma fost pus
pus în circ
circul
ulaţ
aţie
ie de scri
scriit
itor
orii
precum: Nicolae Filimon, Petre Ispirescu, Hasdeu, Ion Creangă etc.
Definiţie:
Basmul este o specie a genului epic în proză în care personajele atât 
 personajele supranaturale, cât şi cele reale trec prin întâmplări fabuloase pentru a
susţien ordinea valorică a binelui.
G.Călinescu, Estetica basmului: un gen vast, depăşind cu mult romanului,
fiind mitologie, etică, ştiinţă, observaţie morală etc.
Trăsăturile basmului:
1
 1. tema-
tema- lupt
luptaa dint
dintrere bine
bine şi rău
2. pers
persononajajel
elee fanta
fantast stic
icee
3. tipa
tiparu
rull nara
narati tivv
4. triplicare
triplicareaa (fenome
(fenomenul nul de a înmulţi
înmulţi cu trei)
trei)
5. formulele
formulele specifice:
specifice: iniţiale,
iniţiale, mediane,
mediane, finale
finale
6. elemente fabuloase
7. motive
motive liteliterar
rare:e: obiec
obiecte,te, cifr
cifree magice
magice
8. expr
expresesiiii spec
specif ific
icee
Taxonomie:
a. Basm
Basmul
ul popu
populalar:
r:
- autor anonim
- transmis pe cale orală, prin viu grai de la o generaţie la alta
b. Basmu
asmull cul
cult:
t:
- autor cunoscut
- caracter inovator 
Titlul: compus în care termenul  poveste e utilizat cu sensul de relatare a unor 
 întâmplări imaginare, iar antroponimul Harap-Alb fiind un oximoron face referire la
 însăşi tema basmului.
Tema: lupta dintre forţele benefice şi cele malefice
m alefice
Viziunea despre lume: propune dualitatea binelui şi a răului în existenţa umană
Rema (modul în care e alcătuită opera): jocul dintre ascultate şi îndrăzneală
Tiparul narativ:
1. situaţia
situaţia de
de echilib
echilibru-
ru- craiu
craiull care avea treitrei fecior
feciorii
2. perturbarea echilibrului- cartea trimisă de Împăratul Verde, fratele craiului,
prin care îi cere un nepot la tron
3. înce
încerc
rcar
area
ea de resta
restabi
bililire
re a echi
echililibr
brul
ului
ui-- plec
plecararea
ea mezin
mezinul
ului
ui crai
craiul
ului
ui şi
treptele iniţierii
4. restabilire
restabilireaa echilibrul
echilibrului-
ui- nunta
nunta lui Harap-Al
Harap-Alb b cu fata împăratulu
împăratuluii Roş
Construcţia subiectului:
1. expoziţiunea pune în evidenţă existenţa timpului şi spaţiului încadrate în
mit: amu cică era odată un crai ce avea trei feciori şi un singur frate la
capătul celălalt al lumii
2. intriga este axată în jurul cărţii primite de la împăratul Verde
3. desfăşurarea acţiunii vizează motivul celor trei probe: vegetală constând în
salăţile din Grădina Ursului  despre care Vasile Lovinescu opina că ursul
reprez
reprezint
intăă simbo
simbolul
lul clasei
clasei război
războinic
nice,
e, păzito
păzitorr al pragul
pragului
ui comori
comorilor
lor;;
minerală
minerală implică
implică obţinerea
obţinerea trofeului
trofeului mineral,
mineral, nestematele
nestematele de pe coroana
coroana
cerbului, Mircea Eliade afirmând că urmărirea unui cerbideu determină o
schimbare esenţială în personalitatea vânătorului; umană se adresează
obţinerii trofeului uman, afta împăratului Roş
4. punctul
punctul culmin
culminant:
ant: moartea
moartea şi învierea
învierea protagoni
protagonistulu
stuluii
5. deznodământul: nunta

Incipitul

2
 Este de tip capatatio benevolentiae creionând atemporalitatea şi
aspaţialitatea, adverbul odată are rolul de a introduce lectorul într-un illo
tempore, timp mitic, îndepărtat, irepetabil.
Tehnici narative:
- triplicarea, construită pe principiul trei: trei apariţii ale Spânului, trei
probe ale peţitului (casa de aramă, ospăţul pantagruelic, separarea
nisipului de mac)
- tricotajul, înlănţuirea faptelor presupunând o succesiune a
secvenţelor 
Formulele (expresii stereotipe ce par deseori lipsite de sens):
1. iniţiale au rolul de a introduce naratarul (lectorul) în universul ficţional:
amu cică era odată.  Amu= forma arhaică a adverbului de timp acum, cică=
sugerează faptul că naratorul nu a fost martor la evenimente aruncând
totodată o umbră de îndoială, era= valoare descriptivă, odată=
atemporalitate, illo tempore.
2. mediane întreţin atenţia cititorului: Dumnezeu să ne ţie, ca cuvântul din
 poveste înainte mult mai este …
3. finale, părăsirea universului ficţiunii: Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum
mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi mănâncă, iar cine nu, se uită şi 
rabdă.
Perspectiva narativă: obiectivă dată de prezenţa naratorului heterodiegetic,
omniscient, extradiegetic, obiectiv, necreditabil, neimplicat, având o înclinaţie
ludică.
La început se declară trăitor în alte timpuri: Pe vremurile acelea era
războaie grozave…Ce-mi pasă mie, eu sunt dator să vă spun povestea şi vă rog 
să m-ascultaţi…, urmând ca în final să participe el însuşi la nuntă: un păcat de
  povestariu fără ban în buzunariu…(naratorul este unul implicat, martor,
homodiegetic).
Stilul: sentenţios, naratorul fiind bazat pe înţelepciunea populară, dă sentinţe.
Simboluri:
- Hainele, armele din tinereţe reprezintă talismane ce sugerează că o
civilizaţie nouă se bazează pe cea veche
- Podul, loc de trecere spre un alt tărâm, un alt mod de viaţă
- Pădurea, topos sacru, labirintic, ritual al iniţierii
- Fântâna are o dublă conotaţie: capcană, spaţiu al regăsirii cu sinele,
al vieţii şi al morţii
- Apa moartă, simbolul vindecării ţesuturilor 
- Apa vie, simbolul învierii ţesuturilor 
- Mărul, simbol erotic→prin iubire poţi depăşi pragul morţii
Motive narative:
- călătoria
- probele: caritabilă, dintre cal şi turturică, ospăţul, alegerea nisipului
de mac
- cifrele
-  împăratul fără urmaşi

3
 - interdicţiei
- metamorfoza
Fabulos vs fantastic
Fabulosul = mod de reflectare a lumii prin folosirea de elemente supranaturale,
fără corespondent cu realitatea.
G.Ibrăileanu: Poveştile lui Creangă sunt bucăţi rupte din viaţa poporului 
moldovenesc, iar vestiţii năzdrăvani sunt flăcăi şugubeţi ca cei din Amintiri…
Fabulosul este dat de:
- obiectele magice
- apa vie
- apa moartă
-  învierea eroului
- antroponime: Ochilă, Setilă, Păsărilă, Flămânzilă
Fantasticul = mod de reflectare a lumii prin folosirea de elemente neverosimile
care au totuşi legătură cu realitatea.
Este antropomorfizat în sensul că personajele fantastice se comportă
asemenea oamenilor.
Povestea lui Harap-Alb = bildungsroman = romanul formării unui tânăr,
treptele iniţierii feciorului de crai până în momentul devenirii sale împărat.
Povestea lui Harap-Alb = basm heteroclit = amestec de mai multe basme,
un loc de întâlnire a mai multor mituri. Totuşi, au existat alte 16 variante, dar după
cea a lui Creangă. Izvorul comun al acestora ar fi un basm din zona Pipirigului,
intitulat Nic-a câmpului , menţionând că asocierile lui Creangă cu povestitorul
anonim ar fi: jovialitatea (bună dispoziţie), oralitatea, prezenţa înţelepciunii
populare.
Relaţii temporale şi spaţiale: subliniază atemporalitatea şi aspaţialitatea.
Conflictul: de tip exterior, generat de opoziţii morale: Bine şi Rău. Este manifestat
 între Spân şi Harap-Alb.
Relaţii de opoziţie şi de simetrie:
a. opoziţie între forţele malefice şi cele benefice, erou şi Spân;
b. simetrie: Harap-Alb- Sfânta Duminică, erou- cei cinci tovarăşi.
Ecouri din mitologie:
a. ursul = păzitorul pragului comorilor, strămoş totemic, stăpân al lumii de jos
(Ivan Evseev, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale )
 b. cerbul = mesagerul divin
c. fântâna = apa Lethe, simbolul uitării
Artă narativă:
Prezenţa şi-ului narativ constituie un element de nextură între episoadele
narative, la fel cum intonaţia cunoaşte în timpul povestirii suişuri şi
coborâşuri. Astfel, majoritatea frazelor încep cu  pe dată, dintr-o dată, odată ce
indică declanşarea unei acţiuni bruşte.
Cuprinde oralitatea şi umorul.
Oralitatea = calitatea stilului de a părea fi spus în faţa unui auditoriu şi nu
scris. Este realizată prin:
- interjecţii: eeh! Ah!
- verbe imitative: a fornăi, a hornăi
- dativul etic: calul mi ţi-l ridică pe Spân… , trântindu-mi-l 

4
 - adresare directă: ce-i de făcut? Vă rog să m-ascultaţi 
- exclamaţii şi interogaţii: Ce să vezi? Mare-i Dumnezeu! 
- dialog
- expresii paremiologice: La plăcinte înainte, la război înapoi…Lac să
fie că broaşte sunt destule…Deal cu deal s-ajunge, darămite om cu
om…
- expresii populare: a umbla frunza frăsinelului, a bleşti din gură, a
trage butucul 
- regionalisme lexicale şi fonetice: amu, sfâşiet, cetind, răpede, samă,
vadră, obrăzar 
- expresii şi fraze ritmate: Feciori de ghindă, fătaţi în tindă
Umorul este realizat prin:
- nume: Setilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, Flămânzilă, Gerilă
- situaţii comice: cearta tovarăşilor din casa de aramă
- diminutive cu sens augmentativ: buzişoare, băuturică
- (auto)ironie: Să trăieşti împărate trei zile cu cea de-alaltăieri…Tare- 
mi eşti drag, te-aş vârî în sân, dar nu-ncapi de urechi…
- expresii paremiologice
Excipitul (finalul): închis, happy-end.
Personajele:
- actanţi (tipul de personaj): benefice (pozitive), malefice (negative)
- adjuvanţi
Vladimir Propp în Morfologia basmului  distinge şapte mari tipuri
specificând totuşi că nu este obligatoriu ca într-un basm să întâlnim toţi
actanţii, un actor poate însuma doua sau chiar trei roluri:
1. Răufăcătorul (Spânul)
2. Donatorul (Sfânta Duminică)
3. Ajutătorul (calul)
4. Fata de împărat şi tatăl ei (fata împăratului Roş)
5. Trimiţătorul (Craiul şi Spânul)
6. Eroul (Harap-Alb)
7. Falsul erou (Spânul)
Harap-Alb
- tipologie: personaj principal, eponim, pozitiv, rotund, tridimensional,
protagonist (vizând raportul cu Spânul, antagonistul), atipic ( are
calităţi şi defecte)
- numele: oximoron, combinaţia contrariilor, format din două
nonculori unind atât forţele malefice, cât şi cele benefice → Harap
  înseamnă negru, face referire la timpul robiei ţiganilor + alb
reprezintă culoarea purităţii, atribut al stăpânului
- caracterizare directă: naratorul îl numeşte fiul craiului boboc în felul 
său, Sfânta Duminică îl prezintă ca fiind găină plouată, mult mai slab
de înger decât o femeie , iar calul nu ezită să-l încurajeze de fiecare
dată: fii bărbat, nu-ţi mai fă voie rea
- caracterizarea indirectă relevă calităţi şi defectele protagonistului.
Calităţi: - bunătatea (calitatea esenţială), ocroteşte albinele şi
furnicile

5
 - inteligenţă, răspunzându-i tatălui la întrebarea Dar aista cal 
ţi 
l- ai ales? că merge printre necunoscuţi şi vrea să nu fie recunoscut
- înţelepciune prin răspunsurile oferite calului
- fidelitate, respectând jurământul pe paloş
Defecte: - naivitate, fiind păcălit cu destulă uşurinţă de Spân
- slăbiciunea, nu reuşeşte să treacă proba labirintului
- nesupunere, prin încălcarea poruncilor tatălui
Harap-Alb poate fi considerat un antierou prin faptul că nu
realizează nicio acţiune eroică, se lasă înşelat de Spân, se plânge tot timpul
calului, dar şi erou prin exerciţiul umilinţei şi al răbdării de care dă dovadă, prin
cunoaşterea suferinţei umane şi prin deosebirea esenţei de aparenţă. De
asemenea, cunoaşte existenţa ca slugă ce-l va ajuta să ajungă, treaptă cu treaptă,
 în vârful societăţii, de a fi el însuşi împărat.
Vasile Lovinescu în Creangă şi creanga de aur  consideră basmul cult
Povestea lui Harap-Alb un pelerinaj spre Unitate, eroul fiind un Ying-Yang
autohton.
Emilia Boghiu şi Lăcrămioara Mutoiu în Hermeneutică şi naratologie
aplicată asimilează călătoria protagonistului cu o veritabilă lecţie de viaţă în care
celelalte personaje se află în ipostaza pedagogului, după cum urmează:
a. Spânul→pedagogul rău punând personajul mereu în primejdie, neiertător 
(Calul spune despre Spân următoarele: unii ca aceştia sunt trebuitori pe
lume câteodată pentru că fac pe oameni să prindă la minte
b. Calul→pedagogul rezervat, intervine şi îl ajută numai la nevoie
c. Craiul→cel dintâi pedagog, îi induce ideea de corectitudine
d. Sfânta Duminică→pedagogul bun, îl ajută necontenit
e.   împăratul Roş→străinul ce-i oferă cea mai dură lecţie de viaţă: să nu
aştepte milă de la nimeni

Nuvela
 Alexandru Lăpuşneanul 
Costache Negruzzi 
Etimologie: <lb.fr  nouvelle = noutate, ştire, termenul este întâlnit încă din sec. XII
 în opera lui Boccaccio, Decameronul .
Definiţie:
Nuvela este o specie literară a genului epic în proză, având o construcţie
riguroasă, o acţiune mai dezvoltată decât a schiţei şi a povestirii, o intrigă
complexă şu un conflict puternic la care participă un număr relativ mare de
 personaje.
Trăsăturile nuvelei:
1. titlu anticipativ ce punctează fie numele unei fiinţe de hârtie, fie a
unui loc
2. întindere variabilă
3. cronotopul bine determinat
4. narator obiectiv, extradiegetic, impersonal, neimplicat, rareori cel
subiectiv
5. personaje numeroase
6. conflict puternic
6
 7. concizia intrigii
8. perspectivă obiectivă
9. fapte verosimile
10. acţiunea centrată în jurul protagonistului
Taxonomie:
a. nuvelă clasică
b. romantică
c. realistă
d. naturalistă
e. istorică
f. socială
g. psihologică
h. fantastică
 Încadrarea în context:
Este prima nuvelă romantică de inspiraţie istorică, publicată în perioada
paşoptistă, primul număr al revistei „Dacia literară“, 30 ghenarie1840.
Surse de inspiraţie:
1. Letopiseţul Ţării Moldovei , Grigore Ureche de unde a preluat: ultimii cinci
ani din cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul, preluarea
anumitor replici, precum De nu mă vor, eu îi voiu pe ei, şi de nu mă
iubăscu, eu îi iubăscu pre dânşii, şi tot voiu merg, ori cu voie, ori fără voie.
2. Letopiseţul Ţării Moldovei , Miron Costin preluând scena linşării lui Batişte
Veveli

Titlul: simplu evidenţiind antroponimul protagonistului.

Tema: istorică, evocarea celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul
(1564-1569)
Viziunea despre lume: reînvierea unei pagini din trecutul istoric al Moldovei,
sec.XVI
Rema: 4 capitole, fiecare având un moto sugestiv, după cum urmează:
1. Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu… constituie replica lui Alexandru
Lăpuşneanul creionând în acelaşi timp preluarea puterii şi pedepsirea
ulterioară a boierilor trădători.
2.  Ai să dai samă, Doamnă!  este replica ameninţătoare a unei jupânese cu
cinci copii care o consideră pe domniţa Ruxanda complice la crimele
domnitorului.
3. Capul lui Moţoc vrem!  reprezintă vocea poporului după uciderea celor 
patruzeci şi şapte de boieri. Alexandru Lăpuşneanul profită de acest
incident şi i-l dă pe Moţoc mulţimii.
4. De mă voi scula pre mulţi am să popesc şi eu!  e replica domnitorului
pedepsitor în agonia morţii. Într-un moment de luciditate, îi ameninţă pe toţi
cei care deveniseră complici la întoarcerea sa la credinţă (fusese călugărit
sub numele de Paisie).
Relaţia realitate-ficţiune: sursele de inspiraţie adăugându-se faptul că ficţiunea
propune o viziune romantică a istoriei influenţată de paşoptism prin: climax şi
construcţia personajelor cu menţiunea că nu trebuie confundate persoanele
istorice consemnate în cronici cu personajele literare.

7
Construcţia subiectului:
a. primul capitol-expoziţiunea (revenirea lui Alexandru Lăpuşneanul la
tron înlăturându-l pe Ştefan vodă Tomşa)
 b. capitolul II însumează următoarele momente ale subiectului, intriga
şi desfăşurarea acţiunii care vizează cruda domnie a lui
Lăpuşneanul prin pedepsirea boierilor trădători, instaurarea ordinii,
leacul de frică mult promis soţiei.
c. capitolul III constituie punctul culminant: piramida celor 47 de
capete: luând capetele, le aşază în mijlocul mesii pe încet şi cu
rânduială, puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt şi pe a celor 
mai mari deasupra, după neam şi după ranguri până ce făcu o
 piramidă de patruzeci şi şapte de căpăţâne, vârful căria se închia
 prin capul unui logofăt mare.
d. capitolul IV coincide deznodământului prin sfârşitul tragic al
protagonistului.
Incipitul
Este de tip capatatio benevolentiae ce are rolul de a introduce lectorul în
universul ficţiunii.
Excipitul: închis, face referire la stilul cronicăresc:  Acest fel fu sfârşitul lui 
 Alexandru Lăpuşneanul care lasă o pată de sânge în istoria Moldaviei .
Conflictul: centrat pe întreaga personalitate a eroului. Tipuri de conflict:
exterior (lupta pentru putere, Alexandru Lăpuşneanul-boieri), secundar 
(Alexandru Lăpuşneanul- Moţoc prin dorinţa de răzbunare), social (boieri-
popor).
Viziunea narativă: auctorială în sensul că autorul corespunde naratorului, dar 
naratorul nu corespunde personajului.
Perspectiva narativă: obiectivă (prezentare detaşată a faptelor)
Naratorul: omniscient, obiectiv, extradiegetic, heterodiegetic, neimplicat.
Tehnici narative: punerea în adâncime (mise en abîme) şi tricotajului
(înlănţuirea faptelor ochi cu ochi).
Limbajul: este presărat cu: - arhaisme: vornicul , spătarul , pre
- regionalisme: clipală, găsând 
- neologisme: tiranul , nenorocitul domn
Stilul narativ: concis, sobru, stilul indirect alternează cu cel direct
Rolul modurilor de expunere: naraţiunea şi descrierea sunt întâlnite pe alocuri,
dialogul fiind principalul mod de expunere întrebuinţat. Trebuie menţionată
funcţia simbolică a descrierii în prezentarea cetăţii Hotin mută şi pustie ca un
mormânt de urieşi .
Relaţii temporale şi spaţiale: sec.XVI, Moldova, Hotin.
 Alexandru Lăpuşneanul - nuvelă istorică prin:
- inspiraţia din cronicile moldoveneşti (Gr.Ureche şi Miron Costin);
inadvertenţe fiind aici: moartea lui Moţoc prin decapitare imediat dupa
reinstaurarea domnitorului la tron, Stroici şi Spancioc nu existau în sec. XVI.
- temă
- personaje
- relaţii sociale

8
 -obiceiuri, vestimentaţie, conduite, mentalităţi
 Alexandru Lăpuşneanul - nuvelă clasică prin:
- simetrie, debutează şi se sfârşeşte cu motoul domnitorului
- echilibrul, patru tablouri
- valoare, G.Călinescu afirmând: ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet 
dacă limba română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale .
- concizie, douăzeci de pagini
- prezenţa motourilor 
- personaje din înalta societate
- limbaj sentenţios.
 Alexandru Lăpuşneanul - nuvelă romantică prin:
- inspiraţia din istoria naţională
- prezenţa conflictului
- naraţiune liniară (vezi momentele subiectului)
- personajul excepţional în întâmplări excepţionale
- antiteza dintre cruzimea domnitorului şi blândeţea domniţei, boieri trădători-
boieri patrioţi
- replici memorabile: Dacă voi nu mă vreţi…
- scena uciderii celor 47 de boieri: Cei mai bătrâni mureau făcându-şi cruce,
mulţi însă din cei mai juni se apărau cu turbare; scaunele, talgerele, tacâmurile
mesii se făceau arme în mâna lor, unii, deşi răniţi, se încleştau cu furie de gâtul 
ucigaşilor şi, nesocotind ranele ce primeau, îi strângeau pân-îi năduşeau…
 patruzeci şi şapte de trupuri zăceau pe parchet! În lupta şi trânta aceasta, masa se
răsturnase, ulcioarele se sparseră şi vinul amestecat cu sânge făcuse o baltă pe
lespezile salei.
- gestul teatral- piramida de capete: luând capetele, le aşază în mijlocul mesii 
 pe încet şi cu rânduială, puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt şi pe a celor 
mai mari deasupra, după neam şi după ranguri până ce făcu o piramidă de
 patruzeci şi şapte de căpăţâne, vârful căria se închia prin capul unui logofăt mare.
- descrierea cetăţii Hotinului: mută şi pustie ca un mormânt de urieş. Nu se
auzea decât murmura valurilor Nistrului, ce izbea regulat stâncoasele ei coaste,
sure şi goale.
- tragismul deznodământului: moartea prin otrăvire
- pedepsirea răului în nuvelă
- scena din biserică, moment în care domnitorul îşi cere iertare boierilor 
invitându-i la ospăţ şi închinându-se cu pioşenie la icoane: După ce a ascultat 
sfânta Slujbă, s-a coborât din strană, s-a închinat pe la icoane, s-a aplecat cu
mare smerenie şi a sărutat moaştele sfântului. Spun că în minutul acela el era
foarte galben la faţa şi că racla sfântului ar fi tresărit.

 Alexandru Lăpuşneanul - nuvelă realistă prin:

- sursa de inspiraţie
- verosimilitatea faptelor 
- abundenţa detaliului
- stilul sobru, impersonal
- narator obiectiv
- perspectivă obiectivă
- viziune auctorială
9
 - inserarea arhaismelor care conferă textului culoarea locală:  pre, samă,
scânteiră, vreu etc.
Personajele:
Particularităţile de construcţie a unui personaj- Alexandru Lăpuşneanul
Tipologie: personaj principal, romantic, eponim, rotund/tridimensional,
negativ, excepţional, dionisiac, masculin.
Caracterizarea directă: - realizată de narator: Lăpuşneanul, în ziua aceea, era
îmbrăcat cu toată pompa domnească…purta Coroana Paleologilor şi peste
dulama poloneză de catifea roşie, avea cabaniţa turcească…sărută sfintele
moaşte cu mare smerenie, era foarte galben la faţă ; se îngălbeneşte sărutând
moaştele Sfântului Ioan cel Nou
Caracterizarea indirectă:
- limbaj şi atitudine: ochii scânteiară ca un fulger 
- fapte: acţiunile punitive ale boierilor la cea mai mică greşeală dregătorească
ori la cea mai mică plângere
- dialog, la finalul nuvelei ameninţându-l pe mitropolit: Boaită făţarnică, tacă-ţi 
gura…că eu care te-am mitropolit, eu te desmitropolesc .
- dorinţa de putere reprezintă trăsătura sa de caracter dominantă: Dacă voi nu
mă vreţi…
- conduita rebarbativă
- apogeul pedepselor sale este reprezentat de piramida celor 47 de capete
aşezate în funcţie de rang constituind în acelaşi timp şi leacul de frică mult
promis domniţei Ruxanda
- scena sosirii domnitorului la liturghie creionează portretul său dinamic prin
forţa de disimulare a intenţiilor reale
- redarea rangului boierului trădător Moţoc pentru a se folosi de el în cele din
urmă: Îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji în sângele tău, te voi cruţa
căci îmi eşti trebuitor, ca să mă uşurezi de blăstămurile poporului.
- cruzimea incomensurabilă, setea de a ucide
- fire diabolică
- cinic
- bun cunoscător al psihologiei mulţimii manipulându-i pe toţi ceilalţi cu
uşurinţă
- se căsătoreşte cu domniţa Ruxanda ca să tragă inimile norodului 
- ateismul, refuzând împăcarea cu Dumnezeu
- replicile memorabile
- demnitatea în faţa morţii cerând să fie înjunghiat
- tiran
- capacitatea de anticipare a evenimentelor 
- luciditatea de care a dat dovadă
- G.Călinescu: un damnat, osândit de providenţă să verse sânge~Macbeth,
eroul lui W.Schakespeare.
- împătimit, meditativ, bolnav, selenar, extremist, dilematic, inteligent
Domniţa Ruxanda
Tipologie: personaj secundar, romantic, pozitiv, apolinic, feminin.
Caracterizare directă: - de narator: fiica bunului Petru Rareş,  peste zobonul de
stofă aurită purta un benişel de felendraş albastru, blănit cu samur a cărei 
mânece atârnau dinapoi; era închisă cu un colan de aur ce se încheia cu mari 
 paftalme de matostat, împregiurate cu petre scumpe, iar pe grumanjii ei atârna
10
 o salbă cu multe şiruri de mărgăritar. Silicul de samur, pus cam într-o parte,
era împodobit cu un surguci alb şi sprijinit cu o floare mare de smaragde.
Părul ei, după moda de atunci se împărţea despletit pe umerii şi pe spatele
sale…
- de erou: Femeia, tot femeie, în loc să se bucure, ea se
sperie…
Caracterizare indirectă:- trăsături definitorii- blândeţe, sensibilitate, iertarea (
Ce-ţi lipseşte măriei tale? N-ai cu nime război; ţara e liniştită şi supusă. Judecă
că după viaţa este şi moarte şi că măria-ta eşti muritor şi ai să dai samă! 
- scene semnificative: leacul de frică, uciderea soţului
- caracterizată în antiteză cu domnitorul
- mamă iubitoare şi soţie devotată

Moţoc
Tipologie: personaj secundar, negativ, masculin, plat/bidimensional
Caracterizare directă: - de narator: îi săruta mâna asemenea câinelui care linge
mâna care-l bate
- de protagonist: învechit în zile rele, desprins a te ciocoi 
la toţi domnii, ai vândut pre Despot, m-ai vândut şi pre mine, vei vinde şi pre
Tomşa
Caracterizarea indirectă: - lipsit de personalitate
- laş
Mulţimea: personaj colectiv apărut pentru prima dată în literatura română
Spancioc şi Stroici: perseverenţa, trădare, tenacitate.

Nuvela
Moara cu noroc 
Ioan Slavici 
 Încadrarea în context:
Ioan Slavici este creatorul realismului de tip clasic. Prezintă monografia
satului ardelean în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. Este inclusă în
volumul apărut în 1881, Novele din popor.
Titlul: compus, sugestiv conţinând o antifrază. Sintagma moara cu noroc  este
utilizată în sens contrar adevăratului înţeles. Constituie numele unui han construit
pe locul unei mori. Trebuie subliniat că norocul este un apanaj al maleficului
nicidecum al binelui.
Tema: procesul dezumanizării ca rezultat al dorinţei de îmbogăţire.
Viziunea despre lume : se referă la raportul dintre bogăţie şi sărăcie enunţat încă
din incipit: omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci 
liniştea colibei tale te face fericit.
11
Rema: 17 capitole.
Trama: momentele subiectului:
a. expoziţiunea- cap.I-II- luarea în arendă a morii cu noroc
b. intriga- cap.III- sosirea lui Lică Sămădăul la han
c. desfăşurarea acţiunii- cap.IV-XV- procesul dezumanizării lui Ghiţă
cauzat de tovărăşia cu Lică
d. punctul culminant- cap.XVI- înjunghierea Anei, uciderea lui Ghiţă de
către Răuţ, sinuciderea Sămădăului.
e. deznodământul- cap.XVII:  Apoi ea (bătrâna) luă copiii şi plecă mai 
departe…
Incipitul: ex-abrupto prin spusele bătrânei care anunţă teza nuvelei având rolul de
prolepsă.
.
Excipitul: închis, creează simetria:  Aşa le-a fost data…→intenţie moralizatoare
Raportul incipit-final: ilustrează concepţia lui Slavici privind modalitatea de
construcţie a textului afirmând: frumos e numai ceea ce e pe deplin format,
desăvârşit, perfect, rotunjit, întreg.
Cronotopul: a doua jumătate a secolului XIX, de la Sfântul Gheorghe la Paşti, la
răscruce de drumuri, Ineu.
Conflictul: tipuri: - exterior: Ghiţă-Lică
- interior: Ghiţă
- latent: mentalitatea bătrânei şi cea a lui Ghiţă.
Viziunea narativă: auctorială
Perspectiva narativă: obiectivă (prezentare detaşată a faptelor)
Naratorul: omniscient, obiectiv, extradiegetic, heterodiegetic, neimplicat.
Tehnici narative: tricotajului (înlănţuirea faptelor).
Stilul narativ: concis, sobru, fără artificii stilistice.
Rolul modurilor de expunere: descrierea are atât rol de fixare a cronotopului, cât
şi de anticipare a excipitului, iar naraţiunea deţine funcţia de interpretare a
realităţii.
Registre stilistice: conferă impresia de veridicitate prin utilizarea regionalismelor,
a oralităţii, adoptarea unui limbaj specific popular şi a expresiilor paremiologice.
Moara cu noroc - nuvelă clasică prin:
- simetrie, spusele bătrânei
- valoare, G.Călinescu: nuvelă solidă cu subiect de roman.
- structură
- valorile morale conţinute: Ioan Slavici- adeptul lui Confucius, cel care
aminteşte de virtuţi morale precum: cinstea, sinceritatea, înţelepciunea
Moara cu noroc - nuvelă romantică prin:
- finalul justiţiar, răul fiind pedepsit→ Pompiliu Marcea subliniază:
Sancţionarea drastică a protagoniştilor e pe măsura faptelor , astfel: Buză-
Ruptă şi Săilă Boarul sunt osândiţi pe viaţă, Lică se sinucide, Ana e vinovată
de infidelitate, Ghiţă, ucigaşul soţiei, e ucis de Răuţ.
12
- prezenţa antitezei: Ghiţă-Ana, Lică Sămădăul-Ghiţă
- pedepsirea răului în nuvelă
- scene în care predomină cruzimea.
Moara cu noroc - nuvelă realistă prin:
- stil sobru, concis
- viziune auctorială
- perspectivă obiectivă
- narator obiectiv
- cronotopul bine evidenţiat
- verosimilitate
- descriere de tip balzacian, Lică Sămădăul este descris astfel: om ca de 36 de
ani, cu ochii mici şi verzi şi cu sprâncenele dese şi împreunate la mijloc…
 porcar, însă dintre cei ce poartă cămaşa subţire şi albă ca floricelele
- descrierea cadrului natural prin alternativa la dreapta (simbol al binelui,
reprezentat de sintagma  pădure verde) şi la stânga (simbol al răului, sugerat
de epitetul pădure arsă)
- personaje dinamice (rotunde, tridimensionale): Ana, Ghiţă.

Moara cu noroc - nuvelă psihologică prin:

- nu se pune accent pe acţiune, ci pe sondarea universului interior al
personajelor 
- psihologia personajelor se stabileşte în funcţie de relaţiile stabilite cu
celelalte fiinţe de hârtie
- monologul: interior: Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa
mea? 
interior adresat:  Ar fi dorit să-i grăiască un cuvânt, numai un
cuvânt: Ano! sunt om bănuit, om lăsat pe chezăşie, dar tu nu te mâhni…
(cap.IX)
- prezenţa stilului indirect liber (discontinuu- trecerea abia perceptibilă de la
vorbirea naratorului la cea a personajului):  Adeseori Ana ar fi dorit să-l întrebe:
Ghiţă ce-i cu tine? 
- utilizarea celor două perspective: auctorială ( Ghiţă nu râdea când îl vedea pe
Lică învârtindu-se pe lângă Ana, se ducea încolo ca să nu vadă nimic fiindcă îl 
durea inima…) şi actorială ( Tu le fierbi toate în tine şi mie nu-mi spui nimic! 
cap.IV)
- dezumanizarea protagonistului
Personajele:
Particularităţile de construcţie a unui personaj- Lică Sămădăul
Tipologie: personaj secundar, romantic, negativ, excepţional, plat,
bidimensional dionisiac, masculin.
Caracterizarea directă: - realizată de narator: om ca de 36 de ani, înalt, uscăţiv 
şi supt la faţă, cu mustaţă lungă, cu ochii mici şi verzi şi cu sprâncenele
împreunate la mijloc; Lică era porcar, însă cei ce poartă cămaşa subţire şi albă
cu floricele, pieptar cu bumbi de argint şi bici cu codurişcă de os împodobit cu
flori → descriere de tip balzacian în care fiecare detaliu este semnificativ: 36 de
ani, vârstă a maturităţii şi puterii, adjectivele uscăţiv şi supt la faţă traduc
răutatea personajului, în timp ce ochii mici şi verzi  scot la iveală viclenia, iar 
sprâncenele împreunate sunt un atribut al răutăţii.
13
 Personajul este denumit direct: Lică era porcar  marcând o categorie
periferică, îmbrăcat totuşi contrar ocupaţiei sale.
- autocaracterizare: Eu sunt Lică Sămădăul… Multe se
zic despre mine… Tu vezi un lucru că umblu ziua-n amiaza mare şi nimeni nu
mă opreşte-n cale să mă duc în oraş şi stau de vorbă cu domnii; voi fi făcut ce
voi fi făcut, dar am făcut aşa că oricine poate să creadă ce-i place, însă nimeni 
nu ştie nimic.
- de către celelalte personaje- Ana: om rău şi primejdios
observând că are o căutătură înfricoşătoare (la începutul nuvelei). Spre final,
acelaşi personaj afirmă despre Lică următoarele: Lică tu eşti om bun, iar Ghiţă
nu e decât p muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti .
- Ghiţă: Lică e un diavol...
-  bătrâna: Lică e om rău
din fire...
Caracterizarea indirectă:
- nume: antroponimul Sămădău derivă din lexemul maghiar Szamodas
 însemnând socoteală, omul care dă socoteală pentru tot ceea ce se întâmplă.
- fapte: crimele comise: sângele cald e un fel de boală care mă apucă din când 
în când…
- săvârşeşte hybris-ul, ucigând şi luându-şi propria viaţă
- naratorul îl descrie doar ca gestică exterioară şi nu ne prezintă frământările
sale interioare
- singura sa slăbiciune:femeia, dar se putea controla
- bun cunoscător al slăbiciunii umane
- om fără onoare, trădează prietenia cu Pintea jandarmul
- stăpânul absolut
- simbolul răului
Ghiţă
Tipologie: personaj principal, complex, masculin.
Caracterizarea directă: - realizată de narator: om harnic şi sârguitor 
- de către celelalte personaje - Ana: Ghiţă nu e decât o
muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti .
- autocaracterizare: Voi nu mai aveţi un tată om cinstit…
Caracterizarea indirectă:
- orbit de patima banului
- la început menţine un raport de egalitate cu Lică Sămădăul spunându-i: nu
vreau să crezi că mă ţii de frică, ci umblu să intru la învoială cu tine…
- dezumanizarea personajului odată cu tovărăşia cu Sămădăul
- slăbiciunea: banii
- dominat în relaţia dominator-dominat
- supus în ciuda voinţei lui
- săvârşeşte hybris-ul văzut ca acţiunea unui om ajuns în pragul disperării
Relaţia dintre două personaje: Ana-Ghiţă
- relaţie tradiţională din cadrul familiei de tip patriarhal, observabilă fiind
autoritatea soţului şi supunerea soţiei
- vizează două laturi distincte:→ afectivul: Ana: răsfăţată, tânără şi frumoasă,
fragedă şi subţirică, sprintenă şi mlădioasă
→ spiritualul: Ana: înţeleaptă, aşezată.
14
- protejarea celuilalt prin iubire
- refugiul Anei în braţele Sămădăului
- sfârşitul tragic al celor două personaje.
Romanul
Baltagul 
Mihail Sadoveanu
Etimologie: <lb.lat. romanicus, lb.fr. roman
Definiţie:
Romanul este o specie literară a genului epic în proză, de mare amploare şi 
diversitate, a cărei acţiune se desfăşoară pe mai multe planuri, având o intrigă
complexă şi un număr mare de personaje.
Trăsăturile romanului:
1. acţiunea este dominantă
2. existenţa mai multor planuri narative
3. cronotopul bine determinat
4. intriga este încordată
5. personaje numeroase
6. conflict puternic
7. prezenţa naratorului
8. perspectiva narativă
9. se bazează pe evenimente reale, atestate documentar 
Taxonomie:
a. roman de dragoste
b. roman social
c. roman tradiţional
d. roman mitic
e. roman psihologic
f. roman modern
g. roman obiectiv
h. roman subiectiv
i. roman realist
Roman tradiţional:
- evocarea unei lumi axate pe valorile tradiţionale, lume a cărei exponentă este
personajul feminin, Vitoria Lipan
- respectarea tradiţiei, înhumarea soţului
- satul, spaţiu al obiceiurilor şi al tradiţiei bazate pe legile nescrise, topos
conservator al esenţelor 
- conţinutul actualizează o lume patriarhală
- faptele şi acţiunile sunt elemente ce punctează traseul Vitoriei şi al lui
Gheorghiţă
- acţiunea urmează un curs logic, cronologic
- structură bine organizată
- echilibru, simetrie, circularitate
- perspectiva narativă obiectivă
- narator omniscient, deţine autonomie asupra perspectivei, narând la persoana a
III-a
15
- personajul este reprezentantul unei categorii de oameni (muntenii)
- riturile de trecere: nunta şi înmormântarea → la Cruci, Vitoria a dat de nuntă,
căsătoria e privită semeni unei repetări a apariţiei primei perechi pe lume;
muntenii păstrează cu stricteţe calendarul cel vechi de la începutul lumii pe care
Domnul Dumnezeu l-a dat lui Adam .
→ ritualul înmormântării: carul cu boi,
cetera, buciumaşii, bocitoarele.
- păstrarea cu sfinţenie a unui mod de viaţă ancestral: N-ai mai învăţat rânduiala? 
Nu mai ştii ce-i curat, ce-i sfânt şi ce-i bun de când îţi umblă gărgăuni prin cap şi 
te cheamă domnişoară! 
 Încadrarea în context:
Este o lucrare epică în proză de mare întindere însumând 16 capitole.
Titlul: simplu, capătă valenţe multiple: face referire la baltagul ucigaşului,
 împlineşte destinul ciobanului privind reiterarea în marele Cosmos, aminteşte de
sentinţa biblică pe care Dumnezeu i-a sortit-o lui Adam, baltagul iniţierii lui
Gheorghiţă în tainele vieţii.
Tema: obiceiurile păstoreşti.
Viziunea despre lume: respectarea tradiţiei.
Acţiunea: se desfăşoară pe mai multe planuri:
- drumul Vitoriei în căutarea osemintelor soţului
- monografia satului de munte.
Construcţia subiectului:
a. drama Vitoriei Lipan din Măgura Tarcăului cauzată de plecarea
soţului, Nechifor Lipan (expoziţiunea)
b. întârzierea îngrijorătoare a lui Nechifor, cele 73 de zile (intriga)
c. ajutorul cerut preotului Dănilă şi al babei Maranda privind visele
prevestitoare. Minodora este dusă la mănăstire, iar Ghiorghiţă
porneşte împreună cu mama sa în căutarea tatălui →dosarul crimei
d. cei doi sunt conduşi de Lupu, câinele regăsit la Sabasa spre
prăpastia unde se afla soţul ucis
e. pedepsirea răufăcătorilor, Bogza e lovit cu baltagul.
Incipitul
Este de tip capatatio benevolentiae constând în legenda istorisită de
Nechifor la la nunţi şi cumătrii privind rânduielile pe care le-a lăsat Dumnezeu
pentru toate neamurile omeneşti.

Excipitul: închis, dosarul crimei personajului in absentia, Nechifor Lipan, este

soluţionat, ucigaşii fiind pedepsiţi.
Conflictul: exterior (Vitoria Lipan-Ilie Bogza şi Cuţui), interior (frământările
interioare ale personajului feminin, Vitoria).
Viziunea narativă: auctorială în sensul că autorul corespunde naratorului, dar 
naratorul nu corespunde personajului.
Perspectiva narativă: obiectivă (prezentare detaşată a faptelor)
Naratorul: auctorial, extradiegetic, omniscient, obiectiv, relatează detaşat
faptele la persoana a III-a, singular.
16
 Adoptând o privire in extenso asupra textului, se poate observa că
naratorul extradiegetic se ascunde în
umbra personajului Vitoria exprimând lectorului pe alocuri, punctul acesteia de
vedere prin intermediul focalizării interne.
Tehnici narative: punerea în adâncime (mise en abîme) utilizată în momentul
reconstituirii crimei.
Relaţii temporale şi spaţiale: de la Sânmedru (26 octombrie) la Sângiorz (23
aprilie), începutul secolului XX, Cruci, Borca, Vatra Dornei, Neamţ
Relaţii de simetrie: Vitoria-Nechifor Lipan- Gheorghiţă şi minodora- preotul
Dănilă
Relaţii de opoziţie: Vitoria- Bogza şi Cuţui.
Substratul mitic:
1. Mitul mioritic- romanul continuă acţiunea baladei Mioriţa.
2. Mitul soarelul- conferă o aură de sacralitate, intrând în destinul uman
3. Mitul marii călătorii- vizează drumul Vitoriei în căutarea soţului
4. Mitul crengii de aur- face referire la iniţierea lui Gheorghiţă
5. Mitul lui Isis şi Osiris (Osiris, cel care guverna Egiptul, ucis de propriu-i
frate care-i risipeşte rămăşitele trupeşti. Isis îi adună bucăţelele în care îi
fusese fragmentat corpul, reînviindu-l. Criminnalul este pedepsit de fiul
său, Anubis).

Personajele:
Particularităţile de construcţie a unui personaj- Vitoria Lipan
Tipologie: personaj principal, feminin, exponenţial (întruneşte trăsăturile
oamenilor din Munţii Moldovei), tipul soţiei credincioase.
Caracterizarea directă: - realizată de narator: stând singură pe prispă şi 
torcând…ochii ei căprii, în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului,
erau duşi departe…Acei ochi aprigi şi încă tineri căutau zări necunoscute →
motivul privirii care atestă comuniunea omului cu natura şi totodată
frământările interioare ale Vitoriei.
Caracterizarea indirectă:
- prenume, Vitoria = victorie, biruinţă→ G.Călinescu: un Hamlet feminin
- fapte: refacerea dosarului crimei în care criminalul este Bogza, iar Cuţui,
complicele şi rezolvarea acestuia
- trăsături definitorii: tenacitate, dârzenie, inteligenţă, spirit justiţiar, disimulare
- respectă tradiţia cu sfinţenie crezând în visele premonitorii ( L-am visat 
trecând călare o apă neagră) şi în semnele naturii, cum ar fi: bătaia vântului ori
schimbarea vremii→ Perpessicius o compară pe Vitoria cu Antigona, Vitoria
oferindu-i răposatului soţ binecuvântarea din urmă şi rugăciunile de care n-a
avut parte.
- părtaşă la riturile de trecere: la Borca a căzut într-o cumătrie , la Cruci a dat de
nuntă, urmând ca în ce din urmă să-i facă ea însăşi înmormântarea lui Nechifor 
- se purifică prin post şi rugăciune şi capătă atribuţiile omului paradiziac,
 învecinat cu spaţiul sacru
- reface ordinea cosmică.

Nechifor Lipan
Tipologie: personaj in absentia.

17
 Caracterizare directă: - narator: la mustaţa aceea neagră şi la ochii aceia cu
sprâncene aplecate şi la toată înfăţişarea lui îndesată, Vitoria se uita ascuţit şi 
cu îndârjire, căci era dragostea ei de douăzeci şi mai bine de ani…
Caracterizare indirectă:
- vesel, neînfricat, hotărât: Dar omul acela zicea că se duce noaptea; că se
bucură să umble pe lună. De oameni răi spunea că nu-i pasă; are pentru dânşii 
 pistoale încărcate în desagi.
- omul căruia nu-i putea sta nimeni împotrivă → imagine hiperbolică în lupta
purtată cu hoţii: Numai şi-a lepădat din cap căciula, şi-a scuturat pletele ş-a
înhăţat baltagul. Atâta a strigat: Măi slăbănogilor, eu pe voi vă pălesc în
numele tatălui şi vă pălesc cu piciorul în râpă. Aceia au ferit pe după nişte
ciritei (tufiş) şi s-au dus.
- obrazul întors către apus sugerează moartea: Încerca să-l oprească pe Lipan
şi să-i întoarcă spre ea obrazul, ca să i-l citească. El era tot mai în fund. Peste
el se revărsau ape de primăvară.
- prenume sugestive: Nechifor = purtătorul de victorie= Gheorghe (botezul
cobzăriţei din pruncie, cea care i-a schimbat numele)

Romanul
Ion
Liviu Rebreanu
Roman realist-obiectiv:
- literatura e văzută ca imitaţie a realităţii
- aspect veridic, credibil
- stil anticalofil
- personaje construite din lumini şi umbre
- specificul relaţiei personaj-narator 
- tipul de narator omniscient şi omniprezent
- obiectivitatea şi impersonalitatea naraţiunii
- nararea faptelor la persoana a III-a
- atitudine detaşată în descriere
- viziunea din spate, naratorul dirijând acţiunile personajelor din umbră
- elemente de simetrie: → structura romanului, cele două părţi
→ imaginea drumului care deschide şi închide universul
ficţiunii (la început înaintează vesel, asemenea unui ghid ce va prezenta lectorului
principalele obiective, urmând ca în final, drumul să fie prezentat la o altă vârstă,
 îmbătrânit, pierzându-se în şoseaua cea mare).
→ imaginea crucii strâmbe pe care se vede un Hristos cu
faţa spălăcită de ploi ce-şi tremură jalnic trupul .
- motivarea realistă (Boris Tomaşevski) prin multitudinea toponimelor, precum:
Armadia, Cluj, Jidoviţa etc.
 Încadrarea în context:
E. Lovinescu a considerat romanul Ion cea mai puternică creaţie obiectivă
a literaturii române, o dată istorică în procesul de obiectivare a epicii.
Titlul: simplu, antroponimul protagonistului în jurul căruia este construit întregul
fir epic.

18
 Tema: prezentarea monografiei satului ardelenesc având în centru imaginea
ţăranului dominat de dorinţa de a avea pământ.
Viziunea despre lume: propune un peisaj romanesc ce devine oglindă a vieţii
cotidiene. Liviu Rebreanu este cel care confirmă ideea că romanul trebuie să se
 îndrepte spre un realism al esenţelor. Naratorul demiurg vede şi ştie tot despre
fiinţele sale de hârtie.
Rema: două părţi având titluri sugestive: Glasul pământului şi Glasul iubirii 
Acţiunea: se desfăşoară pe mai multe planuri:
- universul agrest
- intelectualitatea satului.
Momentele genetice:
Liviu Rebreanu afirmase că: realitatea este pentru mine doar un pretext.
- satul natal: Prislop, trece în ficţiune sub numele de Pripas
- imaginea ţăranului care sărută pătimaş pământul: Ei bine, Ion îşi trage originea
dintr-o scenă pe care am văzut-o acum vreo trei decenii. Era o zi de început de
  primăvară. Pământul jilav, lipicios. Ieşisem cu o puşcă la porumbei sălbatici.
Hoinărind pe coastele din jurul satului, am zărit un ţăran, îmbrăcat în straie de
sărbătoare…Deodată, s-a aplecat şi a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe o
ibovnică.
- capitolul întâi este evocarea copilăriei scriitorului: Descrierea drumului până în
Pripas şi chiar a satului şi a împrejurimilor corespunde în mare parte cu realitatea.
- imaginea ţăranului văduv, bogat care-şi bătuse crunt unica fiică, Rodovica, din
cauză că rămăsese însărcinată cu cel mai becisnic fecior din sat: La vreo
săptămână…în satul nostru: un ţăran văduv, dintre cei mai bogaţi, şi-a bătut unica
fată într-un hal îngrozitor…Pe fată o chema Rodovica. Biata Rodovica de altfel 
mânca destul de des bătaie în ultimul timp, fiindcă i se întâmplase să greşească şi 
să rămână însărcinată. În sfârşit, în ziua cu bătaia cea groaznică, ţăranul nu ştiu
de la cine se zicea că ar fi aflat Rodovica lui şi-a dăruit fecioria celui mai becisnic 
flăcău din tot satul…Afară de greşeala fetei, trebuia să se încuscrească, el,
fruntaş, cu pleava satului şi să dea o zestre bună unui prăpădit de flăcău care nu
iubea pământul şi nici nu ştia să-l muncească cum se cuvine.
-  feciorul voinic, harnic şi extrem de sărac, Ion Pop al Glanetaşului care pronunţa
cuvântul pământ cu atâta sete, cu atâta lăcomie şi pasiune, parcă ar fi fost vorba
despre o fiinţă vie şi adorată.
- nuvelele publicate anterior constituie puncte de plecare în crearea romanului:
→ Ofilire, personajul feminin Saveta se sinucide nefiind iubită de
nimeni
(~ Ana, romanul Ion)
→ Răfuiala, Toma Lotru (~ George Bulbuc), flăcău înstărit, se
căsătoreşte cu
Rafila (~ Florica), fată săracă, ce-l iubea pe Tănase (~ Ion),
fecior sărac. În final, Toma Lotru îl va ucide pe Tănase
→ Hora morţii, Ileana (~ Ana, romanul Ion), fiica lui Grigore Bulbuc
(~ Vasile Baciu), este obligată de acesta să se
căsătorească cu
Haramu (~ George Bulbuc), chiar dacă îl iubea pe
Boroiu
(~ Ion), ţăran sărac.
Elemente de compoziţie:
Vol.I- Glasul pământului
19
1. Începutul: - descrierea de ansamblu a satului, a casei învăţătorului Zaharia
Herdelea comparativ cu cea a lui Ion Pop Glanetaşu.
- incidentul Ion-Vasile Baciu
- bătaia Ion-George Bulbuc.
2. Zvârcolirea:- prezentarea unei zile de muncă agrestă în care iese în
evidenţă portretul protagonistului
3. Iubirea:- confruntarea lui Ion cu Simion Lungu căruia îi fură jumătate de
delniţă de pământ
4. Noaptea: - seducerea Anei, idee sugerată de Titu Herdelea
5. Ruşinea: - bătaia primită de Ana de la Vasile Baciu
- nepăsarea lui Ion faţă de suferinţele Anei
- rolul căsătoriei în universul agrest
6. Nunta: - satisfacerea glasului pământului.
Vol.II- Glasul iubirii
7.Vasile: - după căsătoria cu Ana, Ion o loveşte greu peste obrazul drept 
G.Călinescu: în societatea ţărănească, femeia reprezenta două
braţe de lucru, o zestre şi o producătoare de copii.
8. Copilul: - naşterea copilului, Petrişor 
- scena sinuciderii cârciumarului Avrum din cauză că fusese înşelat
de un ovrei.
9. Sărutarea: - Ion sărută pământul: Se lăsă în genunchi, îşi coborî fruntea şi 
îşi lipi buzele cu voluptate de pământul ud. Şi-n sărutarea aceea grăbită simţi 
un fior rece, ameţitor.
10. Ştreangul: - sinuciderea Anei din cauza suferinţei exacerbate
11. Blestemul:- întâlnirea lui Ion cu Florica lângă mărul pădureţ unde născuse
biata Ana cu un an în urmă unde îi declară iubirea
- moartea copilaşului
12. George: - apropierea lui Ion de George care pretindea că vine să-i ceară
sfaturi urmărindu-şi scopurile în continuare
13. Sfârşitul: - pedepsirea protagonistului, ucis de George Bulbuc
- replica sugestivă a doctorului:  A fost un om ca oţelul. Putea să
trăiască o sută de ani! 
Incipitul
Este de tip capatatio benevolentiae prin metafora drumului care aleargă,
spintecă, coboară, dă buzna ce face legătura între lumea reală şi universul
cărţii asemenea unei porţi (Nicolae Manolescu,  Arca lui Noe ).
Excipitul: închis, imaginea drumului, bătătorit, îmbătrânit de toate faptele, prin
intermediul căruia lectorul părăseşte ficţiunea.
Conflictul: central (lupta pentru pământ în satul tradiţional), exterior (Ion-Vasile
Baciu, Geoge Bulbuc-Ion), interior (prin structura romanului, cele două voci ale
protagosnitului), secundar (Herdelea-Belciug).
Viziunea narativă: auctorială în sensul că autorul corespunde naratorului, dar 
naratorul nu corespunde personajului.
Perspectiva narativă: obiectivă (prezentare detaşată a faptelor)
Naratorul: auctorial, extradiegetic, omniscient, obiectiv, relatează detaşat
faptele la persoana a III-a, singular.
Tehnici narative: tehnica tricotajului prin înlănţuirea faptelor 

20
 tehnica planurilor paralele trecându-se alternativ de la planul
vieţii
ţărăneşti la cel al intelectualităţii satului
tehnica contrapunctului, fiecare scenă e dominată de figura
unui
personaj
Relaţii temporale şi spaţiale: într-o joi , toamna, spre seară, două săptămâni 
după nuntă, Pripas, Armadia, Jidoviţa, Cluj, Sibiu.
Relaţii de simetrie: Ion-familia Herdelea
Relaţii de opoziţie: Ion-Vasile Baciu, Ion-George Bulbuc.
Stilul: Tudor Vianu vorbeşte despre stilul cenuşiu, lipsit de procedee artistice.
Pot fi totuşi observate anumite procedee artistice utilizate, nu pentru
expresivitate, ci pentru plasticizarea ideilor: brazda culcată îl privea
neputincioasă, biruită, umplându-i inima deodată de o mândrie de stăpân.
Registrele stilistice utilizate: - auctorial impersonal
- al ţăranilor impregnat cu regionalisme: fâneaţă,
porumbişte, hat, delniţă, clăi de fân
- al intelectualilor 
Personajele:
Particularităţile de construcţie a unui personaj - Ion
Tipologie: personaj principal, eponim, masculin, tridimensional, rotund.
Caracterizarea directă: - de către narator, văzut din două perspective: înainte
de a avea pământ când se simţea asemenea unui vierme sau unei frunze pe
care vântul o vâltoreşte după bunul lui plac şi după ce intră în posesia
pământului când se simte asemenea unui uriaş din basmecare a învins în luptă
balaurii îngrozitori.
- Vasile Baciu: sărăntocule
- George Bulbuc: Ion e arţăgos ca un lup nemâncat 
- doamna Herdelea: Ion e băiat cumsecade, e muncitor, e
harnic şi isteţ.
- preotul Belciug: Eşti un stricat şi-un bătăuş şi-un om de
nimic.
- autocaracterizare: Mă moleşesc ca o babă neroadă,
 parcă n-aş fi în stare să mă scutur de calicie. Aş fi o nătăfleaţă să dau cu
 piciorul norocului pentru nişte vorbe.
Caracterizarea indirectă:
- trăsături definitorii: hărnicie, viclenie, inteligenţă, infatuare, tenacitate
- dominat de instinctul de posesiune: cu o privire setoasă, Ion cuprinse tot 
locul cîntărindu-l 
- prin limbaj: e respectuos cu învăţătorul Zaharia Herdelea şi preotul Belciug,
adoptă un limbaj ironic cu Vasile Baciu şi invective pentru Ana.
- profund îndrăgostit: Numai tu-mi eşti dragă pe lume, Florică! 
- egoist, lipsit de scrupule
- ambiţios
- vestimentaţia îi reflectă condiţia socială
- G.Călinescu: o brută căreia pretenţia îi ţine loc de deşteptăciune…nu din
inteligenţă a venit ideea seducerii Anei, ci din viclenia instinctuală caracteristică
oricărei fiinţe reduse. (argumente: ideea seducerii Anei aparţine lui Titu, renunţă la
şcoală: De ce să-şi sfărâme capul cu atâta şcoală? Cât îi trebuie lui, ştie. Şi apoi, i- 
e mai drag să păzească vacile pe câmpul pleşuv, să ţie coarnele plugului, să
cosească, să fie veşnic însoţit cu pământul.)
21
 - E.Lovinescu: înzestrat cu o viclenie procedurală, o inteligenţă ascuţită, o
cazuistică strânsă şi mai presus de toate, o voinţă imensă. (argumente: cel mai
bun elev al învăţătorului Herdelea, planul seducerii Anei presupune inteligenţă)
- N.Manolescu:  A vedea în Ion viclenia ambiţioasă sau brutalitatea condamnabilă
e greşit. Ion trăieşte în preistoria moralei fiind o brută ingenuă.

Ana
Tipologie: personaj secundar, feminin.
Caracterizare directă: - narator: Tare-i slăbuţă şi urâţică, săraca de ea! 
- Ion: afurisită muiere
Caracterizare indirectă:
- inocentă
- naivă
- G.Călinescu: în societatea ţărănească, femeia reprezenta două braţe de lucru,
o zestre şi o producătoare de copii. Odată criza erotică trecută, ea încetează de
a mai reprezenta ceva pentru feminitate. Soarta Anei e mai rea,dar deosebită
cu mult de a oricărei femei, nu.

Romanul
Enigma Otiliei 
G.Călinescu
Roman realist:
- atenta observaţie a socialului
- critica societăţii bucureştene de la începutul sec.XX
- crearea unui univers verosimil, lumea reală se reflectă ca într-o oglindă
- foloseşte ca sursă de inspiraţie, existenţa lui de viaţă: moartea mătuşii Tinca, a
tatălui său, Tache Căpitănescu, iar unchiul Bică Simion va trece în personajul
Stănică Raţiu
- Otilia a existat cu adevărat, însă, afirmă scriitorul… nimic de ordin afectiv nu s-a
stabilit între noi 
- zugrăvirea unor caractere bine individualizate
- personajele fac concurenţă stării civile
- minuţiozitatea detaliului
- ancorarea acţiunii în timp şi spaţiu
- fresca Bucureştiului dinaintea Războiului Mondial
- naraţiune la persoana a III-a
- narator obiectiv şi omniscient
 Încadrarea în context:

22
 G.Călinescu a fost un scriitor total, de formaţie enciclopedică, debutând cu
poezii, dar remarcându-se prin lucrările sale de istorie literară şi prin romane.
Ca formulă de roman, respinge proustianismul, considerând tipul
balzacian, obiectiv, un mod de a crea durabil şi esenţial .
Pornind de la metoda balzaciană, propune un roman cu evidente implicaţii
moderne, un balzacianism fără Balzac  (N.Manolescu), cuprinzând elemente de
modernitate, clasice şi romantice.
Metoda balzaciană:
- precizarea încă din incipit a timpului şi a spaţiului: Într-o seară, cu puţin înainte
de orele 10…, strada Antim…→12 capitole din 20 debutează cu precizări
temporale
- tema mosştenirii
- Daţi-mi o mănuşă şi vă voi reconstitui personajul  (Balzac)→ limbajul obiectelor 
(ex. camera Otiliei→importanţa exacerbată pe care o acordă personajul aspectului
fizic)
- minuţiozitatea portretului, orice detaliu este semnificativ
(ex. Aglae: buzele subţiri→ răutate
ochi bulbucaţi→ atenţie, frica de a nu fi furată
bluză neagră cu cerculeţe albe→ răceală afectivă
coafură japoneză→ severitate)
- între mediu şi caracter există o relaţie strânsă ca cea dintre melc şi cochilie
(ex. casa în ruină→ personajul în ruină, degradarea sa)
- viziunea în formă de pâlnie (descrierea de la general al particular: str.Antim→
casele → casa lui moş Costache Giurgiuveanu → uşa → interiorul → camera
Otiliei)
- naratorul omniscient ce mânuieşte personajele ca pe nişte marionete
- tipologiile personajelor: avarul, arivistul etc.
- prezentarea critică a unor aspecte ale societăţii bucureştene de la începutul
sec.XX.
Elemente moderne:
- ambiguitatea unor personaje
(ex. Otilia: nu are o enigmă de ordin poliţienesc; enigmatică va fi întotdeauna
fata care va da dovezi de iubire unui tânăr şi totodată îl va respinge.)
- interesul pentru involuţii, boli psihice
- studiul consecinţelor eredităţii prin personajul Titi Tulea
- citadinismul
- introducerea unor secvenţe dramatice pe structură narativă (cap. XVIII, după
primul atac apoplectic al bătrânului)
- tehnici moderne de caracterizare: comportamentismul (cititorul receptează
numai date obiective de comportament: acţiuni, fapte, gesturi, fără a cunoaşte cu
exactitatea gândurile personajului) şi reflectarea poliedrică.
Elemente clasice:
- simetria, vorbele lui moş Costache:  Aici nu stă nimeni…
- echilibru, 20 capitole
Elemente romantice:
- personaje grupate antitetic
- cuplul Felix-Otilia
- analiza sentimentului de iubire
- descrierea Bărăganului
23
Titlul: iniţial, romanul s-a numit Părinţii Otiliei, făcând referire la ideea
paternităţii(fiecare personaj putând fi considerat un părinte al Otiliei, după cum
urmează: moş Costache pentru grija neasemuită, Felix, prin iubirea sa, Aglae
Tulea, prin criticile aduse). Autorul schimbă titlul din motive editoriale deplasând
accentul spre misterul feminin. Titlu compus, subliniind feminitatea însăşi.
Tema: familia, fresca burgheziei bucureştene aflate la începutul sec. XX.
Viziunea despre lume: se reflectă în temă, structură şi realizarea personajelor.
Acţiunea: are loc în Bucureşti de-a lungul unei perioade temporale, iulie 1909-
martie 1911. O scurtă secvenţă epică e aşezată în timp după un deceniu jumătate
fiind asemenea unui epilog.
Se desfăşoară pe două planuri:
- conflictul principal desfăşurat în jurul averii lui moş Costache
- conflictul secundar ce pune în evidenţă personajul Simion care va refuza să-i dea
Olimpiei partea cuvenită de avere.
Spaţiul epic e extins, conflictul mutându-se treptat din casa lui
Giurgiuveanu la conacul lui Pascalopol ori în locuinţa familiei Tulea sau în
apartamentul Georgetei.
Mediile sociale sunt diferite: - amfiteatre universitare
- curtezane
- liberi profesionişti
- negustori.
Incipit: captatio benevolentiae ce fixează cronotopul: într-o seară de la începutul 
lui iulie 1909, str.Antim, Bucureşti .
Final: închis prin rezolvarea conflictului ce e urmat de epilog.
Relaţia incipit-final: este dată atât de descrierea străzii Antim, a casei lui Costache
Giurgiuveanu, cât şi de replica bătrânului: nu-nu stă nimeni aici…
Poate plasa romanul în avangarda postmodernismului prin faptul că există
mai multe secvenţe ce pot fi considerate incipit:
1. descrierea străzii Antim
2.  întâlnirea lui Felix Sima cu unchiul său urmată de replica: nu stă nimeni 
aici 
3. prezentarea personajelor existente în salonul bătrânului.
Aceeaşi situaţie este regăsită şi în cazul excipitului prin:
1. sfârşitul diegezei
2. epilogul.
Moduri de expunere: secvenţele narative sunt îmbinate cu descrierea şi dialogul.
Conflictul:
- exterior: între cele două familii: C.Giurgiuveanu- clanul Tulea
- succesoral: averea avarului şi destrămarea familiei Tulea din cauza lui Stănică
Raţiu
- erotic: rivalitatea iscată între Felix Sima şi Leonida Pascalopol
- interior: frământările lăuntrice ale protagonistului.
Tehnici narative:
24
 - tehnica jurnalului, dosarele de existenţă ţinute de Felix care se exprimă
pe sine prin amintiri, digresiuni etc.
- tehnica detaliului: apare descrierea-portret şi descrierea exterioarelor 
(vezi incipitul)
- reflectarea poliedrică: personajele sunt dispuse în planuri antitetice,
prin reflectare inversată (Felix – inteligent; Titi - imbecil)
- focalizarea: se porneşte dinspre exterior spre interior 
- caracterul polifonic: fiecare personaj îşi dă cu părerea despre celălalt
(vezi caracterizarea Otiliei)
- ambiguitatea personajelor: Moş Costache apare şi în ipostaza avarului
şi în cea a tatălui; Stănică e şi hoţ şi sentimental, arivist şi demagog al
ideii de paternitate; Otilia este un amestec de maturitate şi inocenţă.
- interesul pentru procesele psihice deviante, motivate prin ereditate şi
mediu: alienarea şi senilitatea (Simion aparţine categoriei estetice a
urâtului; Titi este copia tatălui, fiul retardat). Lumea lor stă sub semnul
bolii, al degradării morale reflectate şi în plan fizic.
Elemente de compoziţie:
1. Romanul debutează cu prezentarea lui Felix Sima, tânărul de 18 ani care
 încearcă să găsească în Bucureşti casa unchiului său. Ajunge pe strada
Antim (vezi descrierea străzii), intră în curtea unei case cu cat superior.
Sunând la un clopoţel, apare un bătrân care însă nu-l recunoscu fiind
nevoit să analizeze încă o data casele.
La cea de-a doua încercare, Felix este recunoscut de Otilia ce-l învită în
casă unde se juca, la masa rotundă, cărţi. Personajul îi cunoaşte aici pe:
Aurica, Aglaie Tulea, Leonida Pascalopol, Simion Tulea.
Primeşte drept cină două prăjituri şi este condus în camera Otiliei pentru a
se odihni.
2. Dimineaţa, Felix se trezeşte în acorduri de pian. Lectorul află detalii privind
părinţii săi: mama murise cu mult timp în urmă, iar tatăl, doctorul Sima, îl
părăsise de curând lăsându-i moştenirea cumnatului său, moş Costache.
O descoperă pe Otilia la pian care-l va invita apoi în grădină.
Marina, o rudă îndepărtată a bătrânului se ocupa de curăţenia casei şi de
mâncare.
Spre seară, factorul poştal îi dă lui Felix o scrisoare pe numele Otiliei
Mărculescu, acesta neînţelegând despre cine este vorba. De asemenea, el
descoepră rolul de părinte adoptiv al lui Pascalopol pentru Otilia, cel care îi
oferea tot luxul de care avea nevoie.
3. Otilia îi relatează lui Felix trecutul lui Simion. El este invitat de către Aurica
la familia Tulea. Spre deosebire de casa lui moş Costache, aici descoperă o
curăţenie uluitoare. Pereţii casei erau decorate cu picturi în ulei.
Descoperă enigma numelui Mărculescu; Otilia rămăsese orfană de mică şi
a fost crescută de tatăl său vitreg, Giurgiuveanu deoarece fusese fructul
primei căsătoriii al mamei sale.
Este rugat de Aglae să-l mediteze pe Titi, rămas corigent la numai 22 de
ani, Aurica găsind un moment propice de a se ataşa de Felix. Aceasta se
plimba pe Calea Victoriei în încercarea de a-şi găsi un băiat care s-o placă.
Este însoţită, pentru un timp, de Felix.
4. Tânărul Felix urma facultatea de medicină, iar banii de care avea nevoie, îi
obţinea de la Otilia, unchiul dovedindu-se prea zgârcit. Merge în vizită la
Pascalopol.

25
5. Olimpia, cel mai mare copil al Aglaei, apare acasă împreună cu Stănică,
bărbatul cu care avea un copil. Simion nu-şi recunoaşte fiica, refuzând să-i
dea partea de avere cuvenită. Totuşi, este înduplecat de Stănică pe motiv
că nu mai are mult de trăit.
6. Felix şi Otilia merg la moşia lui Leonida într-un veritabil spaţiu rustic,
revenind acasă numai după două săptămâni.
 Între timp, moare Aurel Raţiu, copilul Olimpiei, iar Stănică publică decesul
 în ziar amintindu-i toate rudele în speranţa obţinerii unui sprijin financiar 
considerabil.
7. Aglae îl acuză pe Felix că a făcut-o pe Aurica să spere că o va lua de soţie.
Titi, cuprins de febra dragostei, îi va face avansuri Otiliei care se va certa
cu Aglae. Acesta ajunge student la belle-arte. Stănică se preface preocupat
de boala lui moş Costache aducându-i-l pe doctorul Vasiliade pentru a-l
examina. Bătrânul este avertizat de Pascalopol de adevăratele intenţii ale
lui Stănică.
8. Felix îi mărturiseşte dragostea Otiliei care va privi totul în mod copilăresc,
sfătuindu-l să realizeze o carieră strălucită. Refuzat în iubire, acesta îşi
dedică tot timpul studiului.
Sohaţchi, un coleg de facultate cu Titi, îl atrage în familia sa căsătorindu-l
cu sora sa, Anca. Nu după mult timp, Anca va divorţa pe baza ne potrivirii
de caracter.
9. Discuţiile privind adopţia Otiliei de către Costache duc la un nou scandal
din partea Aglaei.
10. Renunţând la adopţie, Otilia pleacă împreună cu Pascalopol la moşie.
Dezamăgit, Felix se refugiază în braţele unei curtezane, Georgeta, pe care o
cunoscuse la un restaurant prin intermediul lui Stănică.
11. Felix merge într-un ospiciu pentru unele cercetări, înaintând astfel în
carieră. Publică un articol în limba franceză. Stănică o prezintă pe Georgeta
lui Titi care, atras de frumuseţea acesteia, îi promite Aglaei c-o va lua de
soţie.
12. Otilia îi trimite lui Felix o carte poştală de la Paris. La rândul său, îi scrie o
scrisoare. Moş Costache îi acorda lui Felix bani doar printr-un împrumut
din propriul cont.
13. Stănică intenţionează să divorţeze de Olimpia, iar Felix îl descoperă la
Georgeta pe generalul Păsărescu. Familia Tulea trimite Otiliei o cartea
poştală unde Simion se va semna Isus Cristos.
14. Felix are ocazia de a-l cunoaşte pe Weissmann, un coleg de facultate, ce-i
trezeşte pasiuni nebănuite pentru poezie.
15. Simion este dus de Aglae la sanatoriu. Aceasta voia să-l însoare pe Titi.
Otilia şi Pascalopol se întorc de la Paris, iar Stănică redevine preocupat de
sănătatea lui bătrânului.
16. Este prezentat trecutul lui Stănică şi familia sa numeroasă prin prisma unei
vizite la mătuşa sa, Agripina. Nepoata sa, Lili, de numai 16 nai îşi manifestă
dorinţa de a se căsători. Stănică i-l recomandă pe Felix. Titi fuge de acasă.
17. Revăzându-se, Felix şi Otilia vor povesti îndelung. Moş Costache doreşte
să le construiască celor doi o casă unde urmau să locuiască după moartea
sa. Stănică îi face cunoştinţă lui Felix cu nepoata sa, spre dezamăgirea lui
Titi.
18. Atacul apoplectic al lui Costache nu va stârni decât interesul familiei Tulea
pentru furtul averii maladivului. Pascalopol îi aduce un nou medic, doctorul
Vasiliad simţindu-se periclitat de prezenţa unui nou rival.
26
 Moş Costache îşi revine, alungându-i pe toţi cei aparţinând clanului Tulea
din casă. Este de acord cu Leonida să-i deschidă Otiliei un cont în bancă
cu suma de 300.000 lei, însă nu-i depune decât 100.000 lei.
19. Giurgiuveanu devine din ce în ce mai speriat de moarte, consultă cât mai
mulţi medici, urmând tratamentul, cheamă preoţii să-i sfinţească şi casa.
Vinde anumite imobile şi aduce o menajeră pe nume Paulina pe care o va
alunga la scurt timp descoperindu-i interesul faţă de averea sa.
Aurica se spovedeşte preotului Şuică mărturisindu-i dorinţa de a se
căsători cu
Weissmann.
20. Stănică o îndeamnă pe Otilia să-l convingă pe Felix să se căsătorească cu
Lili. Moş Costache are un nou atac de cord. Aglae transportă tot ce e de
valoare în casa sa. Stănică îl jefuieşte pe bătrân sub pretext că are grijă de
el. Acesta moare în urma celor văzute.
Raţiu divorţează de Olimpia căsătorindu-se cu Georgeta, iar Otilia se
căsătoreşte
cu Pascalopol plecând la Paris.
Felix devine doctor şi apoi profesor universitar intrând în cercuri înalte,
căsătorindu-se apoi.
Se întâlneşte după ani cu Pascalopol în tren şi află că acesta a divorţat de
Otilia,
acum căsătorită cu un conte din Buenos Aires. Fotogarfia pe care i-o arată
nu mai
aduce nimic cu ceea ce era odinioară Otilia. Amintirile acelei idile se
risipesc în
cuvintele lui moş Costache:  Aici nu stă nimeni…
Perspectiva narativă: extradiegetică (prezentare detaşată a faptelor)
Naratorul: auctorial, extradiegetic, omniscient, obiectiv, relatează detaşat
faptele la persoana a III-a, singular.
Relaţii temporale şi spaţiale: într-o seară, spre seară, dimineaţa, Bucureşti,
Paris, Bărăganul.
Relaţii de simetrie: Felix-Otilia
Otilia-moş Costache
Stănică Raţiu-Georgeta
Relaţii de opoziţie: Otilia-clanul Tulea

Personajele:
Particularităţile de construcţie a unui personaj - Otilia
Tipologie: personaj principal, eponim, feminin, tridimensional, rotund, mobil,
atipic (fata frumoasă şi liberă în comportare fără a deveni).
Caracterizarea directă (utilizează tehnica oglinzilor paralele, numită şi tehnica
reflectării poliedrice unde pot fi observate elemente care o dezvălui pe Otilia şi
altele care mai mult o ascund): - de către narator: faţa măslinie, cu nasul mic şi 
ochii foarte albaştri, arăta şi mai copilăroasă între multele bucle şi gulerul de
dantelă. Însă în trupul subţiratic…era o mare libertate de mişcări, o stăpânire
desăvârşită de femeie.
- autocaracterizare: eu sunt zăpăcită, nu ştiu ce vreau…
- Costache Giurgiuveanu: fe-fetiţa mea
27
 - Aurica: e şireată
- Leonida Pascalopol: o femeie frumoasă, o enigmă, ea
nu a avut niciodată ideea că e curtezană
- Aglae Tulea: femeie uşoară care se agaţă de gâtul 
bărbaţilor 
- Felix Sima: e foarte frumoasă, cultă şi talentată, frivolă
numai în aparenţă, în fond e inteligentăşi profundă
-  Weissman o preţuieşte pentru eleganţa, frumuseţea şi
inteligenţa sa: Orice femeie care iubeşte un bărbat fuge de el, ca să rămână în
amintirea lui ca o apariţie luminoasă. Domnişoara Otilia trebuie să fie o fată
foarte inteligentă.
- Stănică Raţiu observă o asemănare cu el crezând că tot
ce face ea e din interes.
Caracterizarea indirectă:
- este figura centrală, cu o conduită care, fie te cucereşte, fie te revoltă ori te
intrigă
- caracterul său se defineşte prin prezenţa unor elemente contradictorii:
- amestecul de inocenţă şi maturitate;
- detaşarea de planul material al existenţei, dar râvnind haine de lux,
trăsură etc.
- amestecul de iubire şi raţiune;
- inteligentă, dar dispreţuieşte inteligenţa feminină;
- îl iubeşte pe Felix, dar se căsătoreşte cu Pascalopol.
- o bună cunoscătoare a vieţii, forţată însă de răutatea Aglaei să lupte cu
vicisitudinile ei;
- uneori, fiinţă profund filosofică- urcată cu Felix pe un stog de fân, îi replică:
Ce-ai zice dac-am cădea deodată în cer? Nu ne-am mai opri. Atunci Pascalopol 
ar rămâne pierdut în urma noastră.
- se comportă ca un om liber, nu ţine cont de nicio regulă exterioară: pleacă la
Paris cu Pascalopol, după care îşi reia viaţa ca şi cum nimic nu s-ar fi
  întâmplat, se apucă de curăţenie, lăsând totul baltă pentru a se plimba
desculţă prin iarbă.
- opinia despre femeie îi justifică în general acţiunile: o femeie ignorată e
bărbat e un monstru. Singura noastră formă de inteligenţă, mai mult din
instinct, e să nu pierdem cei câţiva ani de existenţă, vreo zece ani cel mult. Cât 
crezi tu că mai am de trăit, în înţelesul adevărat al cuvântului? Cinci, şase ani.
- faptele o îi scot la iveală altruismul şi grija faţă de cei apropiaţi
- poartă o mască dincolo de care nu trece nimeni (deşi Felix recunoaşte la
 început:  pentru mine, Otilia; ai început să devii o enigmă , în epilog realizează
comparaţia acesteia cu o actriţă ce face trimitere tot la ideea de mască.
- ambiguitatea sa e determinată de comportament
- George Călinescu: Flaubertizând, aş putea spune că Otilia sunt eu…

28