Poezia argheziana se caracterizeaza prin urmatoarele
elemente de modernism: poezia peste expresia unei constiinte framantate, aflate in perpetua cautare, osciland intre stari contradictorii sau incompatibile, tentatia absolutului , exista unor “categorii negative”: estetica uratului si crestinismului in ruina, incalcarea conventiilor si a regulilor, libertatea absoluta a inspiratiei; poezia poate transfigura artistic ale realitatii altadata respinse. Lumea marginalizata a hotilor sau a criminalilor ascunde un mesaj optimist: mizeria sau pacatul nu distrul fondul de umanitate. Infatisarea pentru prima data in poezia romana, implinirea prin iubirea de tip casnic si ipostaza femeii-sotie, limbajul poetic: ambiguitate, expresivitate, magia limbaului si forta sa de sugestie se realizeaza prin schimbari esentiale la nivelul lexical si sintactic. Limbajul socant aduce neasteptate asocieri lexicale de termeni argotici, religiosi, arhaisme, neologisme, expresii populare, cuvinte banale. Rolul poetului este de a “potrivi” cuvintele; sparge tiparele topice si sintactice (se creeaza un nou limbaj poetic) fantezia metaforica provoaca o coontaminare de lucruri obiectiv si logic incompatibile, innoiri prozodice (cultivarea versului liber sau combinarea diversa a unor elemente ale prozodiei clasice). Volumul publicat in 1927 “Cuvinte potrivite” cuprinde majoritar viziunea poetica asupra operei prin poezii de tip arta poetica.
Arta poetica este un crez literar, arta de a scrie, prin care
poetul isi trasmite conceptia sau viziunea asupra universului poeziei si procesului de creatie. Modernismul reprezinta o orientare culturala manifestata la inceputul secolului 20, in care noul si inovatia formelor se opuneau valorilor de tip traditional.
Titlul operei Testament este un substantiv comun care,
denotativ desemneaza un act, un document cu valoare juridica prin care se lasa urmasilor o mostenire materiala. Sensul conotativ are doua interpretari: poetul lasa urmasilor sai poeti valori spirituale cuprinse in intreaga sa creatie bazate pe existenta generatiilor trecute si facand raport cu Biblia, facand raport intre Vechiul si Noul Testament, titlul face referire la o invatatura Sfanta, de neatins ca si cea a apostolilor si proorocilor pentru invatacei.
Opera Testament se incadreaza in tematica mare
filozofica, dazvoltand ca tema viziunea poetului asupra creatiei, asupra procesului de creatie si asupra receptarii actului creator.
Poezia Testament are la baza un cuvant cheie ce devine
un motiv literar central “carte”. Simbolistica acesteia este de opera scrisa ingloband toate valorile morale, spirituale, religioase ale unor generatii.
Incipitul operei Testament este conceput ca o adresare
directa a eului liric catre un fiu spiritual, contine ideea mostenirii spirituale “un nume adunat pe-o carte”, care devine simbol al identitatii obtinute prin cuvant. Conditia poetului in Testament este concentrata in versul “decat un nume adunat pe-o carte”, iar poezia apare ca bun spiritual. Metafora “seara razvratita” face trimitere la trecutul zbuciumat al stramosilor care se leaga de generatiile viitoare prin “Carte”. Formula de adresare, vocativul “fiule” desemneaza un potential cititor, poetul identificandu-se, in mod simbolic, cu un tata,cu un mentor al generatiilor vitioare. De asemenea, poetul se infatiseaza ca o veriga in lantul temporal al generatiilor, carora, incepand cu fiul evocat in poem, le transmite mostenirea, opera literara “Cartea este o treapta” in desavarsirea cunoasterii. In a doua strofa, “cartea” este numita “hrisovul vostru cel dintai”, cartea urmasilor. Ideea legaturii poetului cu stramosii este exprimata in metafora osemintelor “varsate” in sufletul acestuia, intr-o contopire fara sfarsit. In a treia strofa se concentreaza asupra transfomarii poeziei intr-o lume obiectuala. Astfel, “sapa”, unealta folosita pentru a lucra pamantul devina “condei”, unealta de scris, iar “brazda” devine “calimara”, munca poetului fiind numai ca material intrebuintat astfel decat a inaintasilor lui tarani. Ridicati la rangul de creatori “batranii” sunt transformati, iar memoria lor (metafora “cenusa mostilor de vatra”) devine “Dumnezeu de piatra”. Strofa a patra debuteaza cu o confesiune liria “Am luat oara si torcand usure/Am pus-o and sa-mbie, cand sa-njure”. Poetul poate face ca versurile lui sa exprime imagini sensibile, dar si sa stigmatizeze raul din jur. Prin intermediu trecutului, textul se sacralizeaza, iar opera literara capata o valoare justitiara. In strofa a cincea apare ideea transfigurarii socialului in estetic prin faptul ca durerea, revolta sociala sunt concentrate in poezie, simbolizata prin “vioara”, instrument mult mai reprezentativ pentru universul taranesc. AIci apare tehnica uratului, Arghezi considerand ca orice aspect al realitatii, indiferent ca este frumos sau urat poate fi constituit in materia poetic “Din bube…”. Ultima strofa evidentiaza faptul ca muza, arta contemplatia “Domnita”, “pierde” in favoarea mestesugului poetic, fiind un rezultat. Poetul surprinde pornind de la acest cuvant scrierea poeziei, urmarind relatie poet-inspiratie, poet-munca de creatie, poezie-cititor. Poezia Testament se scrie conform poetului intr-un moment anume, “o seara razvratita”, in care se simte cuprins de momentul profund al inspiratiei. El are la baza o intreaga generatie trecuta “de la strabunii mei pana la tine”. Valoarea simbolica a operei argheziene este data de capacitatea ei de a fi o baza in scrierea viitoarelor opere si in acelasi timp, o carte cu invatatura primordiala “Cartea mea-i, fiule, o treapta”, “Ea e hrisovul vostru cel dintai”. Viitorul poet va remodela realitatea in poezie, folosind tehnica moderna a esteticii uratului. Un prim pas il reprezinta schimbarea instrumentelor de munca, unca fizica transformadu-se in munca spirituala si de creatie poetica “Ca sa schimbam, acum, intaia oara”. Estetica uratului in opera Testament se regaseste in mai multe versuri din poezie. Primele versuri in care apare “Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/Eu am ivit cuvinte potrivite. Poetul transofrma limbajul urat in cuvinte care au inteleg si semnificatie deosebita. (de dezvoltat pe baza poeziei).