Scurt istoric al Silviculturii

      Termenul de silvicultura s-a format in

limba romana din doua cuvinte de origine
latina : silva-silvae       pădure şi cultura-
culturae - cultivare.                   
        Noţiunea de pădure derivă din latinescul
palus-paludis (baltă), de la care s-a preluat
acuzativul  paludem, care a trecut la palude
iar apoi, prin inversiune (padule) şi rotacism
s-a ajuns la românescul pădure (Drăcea,
1923)
  Primele date cu caracter silvic sunt întâlnite
în diverse tratate de botanică forestieră, aşa
cum este monografia coniferelor din Elveţia
De arboribus coniferis resiniferis (Belon,
1563), precum şi în lucrarea Le théâtre de
l’agriculture et menage des champs a
genevezului Olivier de Serres (1600) (xxx,
1977).
  În general, paternitatea ştiinţelor silvice la
nivel mondial este atribuită francezului
Henry-Louis Duhamel du Monceau care,
între 1755 şi 1767, a publicat impresionanta
lucrare (în cinci volume) Traité complet des
bois et forêts, din care primul volum se
intitulează Traité des arbres et arbustes qui se
cultivent en France en pleine terre (1755)
(xxx, 1977). În Marea Britanie, rolul de
precursor al ştiinţelor silvice pe glob este
atribuit lui John Evelyn, autor al lucrării
Silva, or a discourse of forest trees and the
propagation of timber in His Majesty’s
Dominions (1664).
  Chiar dacă numeroase lucrări apărute în
secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al
XIX-lea (Silvicultura oeconomica – Hans
von Carlowitz, 1713; Anweisung zur
Holzzucht für Förster – Georg Ludwig
Hartig, 1791; Anweisung zum Waldbau –
Heinrich Cotta, 1816) au inclus diverse
aspecte ale silviculturii,totuşi primul curs
clasic de Silvicultură este cel datorat
profesorilor francezi Bernard Lorentz şi
Adolphe Parade (Cours élémentaire de
culture des bois) şi publicat în anul 1837.
  Epicentrul silviculturii moderne este, fără
îndoială, Germania sfârşitului de secol al
XVIII-lea şi începutului de secol al XIX-lea,
unde au apărut şi s-au dezvoltat primele
unităţi de învăţământ forestier de diverse
niveluri, cum sunt:
  1. Şcoli de maiştri silvici, la Werningerode-
Ilsenburg (Harz) (înfiinţată de von Zanthier
în 1763), Zilbach (Saxa - înfiinţată de
Heinrich Cotta în 1785), respectiv Hungen
(Hessa, a lui Georg Ludwig Hartig şi
înfiinţată în 1789);
  2. Academii silvice, la Berlin (1821),
Eisenach (1830), Münden (1868);
  3. Catedre cu profil silvic sau facultăţi
forestiere propriu-zise la universităţile din
Berlin (1770), Göttingen (1775), Freiburg im
Breisgau (1787), Tübingen (1817), Giessen
(1825) etc. (Hough, 1878; Badré, 1977;
EUROFOR, 1998).
  Celălalt pol al silviculturii mondiale l-a
constituit Franţa, unde Bernard Lorentz,
primul silvicultor francez absolvent în
Germania, a înfiinţat în 1824 Şcoala regală
forestieră de la Nancy.
  Şcolile silvice germane şi franceză au
contribuit determinant la înfiinţarea
facultăţilor sau universităţilor cu profil silvic
de la Stockholm-Suedia (1828), Gorki-Rusia
(1848), Lisabona-Portugalia(1855), Zürich-
Elveţia (1855), Lampen-Socken-Finlanda
(1859), Petrovsk (Moscova)-Rusia (1865),
Vallombrosa-Italia (1869), Copenhaga-
Danemarca (1869), Viena-Austria (1875)
etc. (Hough, 1878).
  În România, prima şcoală cu profil silvic a
fost înfiinţată lângă Bucureşti în anul 1850,
având trei profesori francezi. După
numeroase transformări (desfiinţată în 1853,
după plecarea cadrelor franceze, reînfiinţată
şi înglobată în Şcoala de Agricultură de la
Pantelimon respectiv Herăstrău între 1862 şi
1883, transformată în Şcoală Specială de
Silvicultură între 1883 şi 1886 etc.), aceasta
şi-a dobândit statutul de instituţie de
învăţământ superior numai în 1901, odată cu
acceptarea la examenul de admitere numai a
absolvenţilor de liceu cu bacalaureat
(Popovici, 1920, Negulescu, în Negulescu şi
Ciumac, 1959; Ivănescu, 1972; Giurescu,
1976).
  Până în anul 1948, învăţământul superior
silvic a funcţionat la Bucureşti sau în
apropierea acestuia (Herăstrău, Brăneşti), de
unde a fost mutat pentru o periodă scurtă
(1948-1953) la Câmpulung-Moldovenesc şi
Braşov. În intervalul 1953-1990, după
unificarea acestor două facultăţi, în România
a existat o singură şcoală silvică de nivel
superior, la Braşov, la care s-au adăugat apoi,
în învăţământul de stat sau particular, unităţi
similare la Suceava, Oradea, Cluj-Napoca,
Timişoara, Arad, Craiova, Bucureşti, etc.
  În cadrul şcolilor silvice din ţara
noastră, cursul de Silvicultură a fost
predat de numeroase personalităţi ale
domeniului forestier, între care demni de
amintit sunt mai ales profesorii N.R.
Danilescu, N.G. Popovici, M.D. Drăcea şi
E.G. Negulescu
                                                           
                                                  Autor:
ing.Vasile Urs