Sunteți pe pagina 1din 2

Perioada Postului Mare – prilej de sporire duhovnicească prin participarea

liturgică
Aflându-ne în perioada Postului Mare din decursul anului bisericesc ne întrebăm cu
toții: ce este deosebit în viața Bisericii și a creștinilor în această perioadă? Un răspuns
complex și bine argumentat teologic ar putea face referire la sărbătorirea Jertfei
Mântuitorului pe Cruce și a Învierii ca o încununare a împreună parcurgerii, prin post, cu
Domnul Hristos, a Pătimirilor mântuitoare. Cel mai evident, dar nu simplu, perioada Postului
Mare aduce schimbarea ritmului liturgic în viața Bisericii și creștinilor. Aceasta este prima
deosebire față de restul anului bisericesc pe care o simt credincioșii. Postul, ca mod jertfelnic
de renunțare la alimentele mai sățioase de origine animală, este rânduit și în alte perioade, dar
schimbarea resimțită cel mai pregnant este abundența și frumusețea slujbelor rânduite în
această perioadă.
Prin post, de multe ori noi înțelegem renunțarea la alimentele ,,de dulce” și uităm că
adevăratul post ține de jertfirea noastră interioară. Jertfirea propriei mândrii în fața aproapelui,
jertfirea propriei avuții în fața săracului, jertfirea propriului confort în fața deranjului de a
merge la Sfânta Biserică, jertfirea propriului timp pentru câștigarea vieții veșnice sunt câteva
moduri care împlinesc postul alimentar. La această jertfire suntem și noi chemați de Biserică
în această perioadă prin slujbele deosebite: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul în
cadrul Pavecerniței Mari în prima săptămână, Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite
(specifică doar Postului Mare), slujbele Deniilor și pomenirile morților din fiecare sâmbătă.
Pentru a înțelege oportunitatea și prilejul și binecuvântarea de a avea la dispoziția
noastră participarea la sfintele slujbe și împărtășirea cu Hristos cel Adevărat, cu un minim de
efort din partea omului modern, ne putem aminti de surghiunul suferit de cei ce Îl mărturiseau
pe Hristos în timpul regimului comunist. Din cauza luptei clare dintre ideologia atee a
partidului și valorile creștine, mulți creștini au suferit abuzuri în închisorile comuniste pentru
credința lor. Mărturii ne lasă și părintele Iustin Pârvu care ne spune despre atrocitățile pe care
le-a suferit în închisoare și blasfemiile pe care le săvârșeau torționarii la adresa Sfintelor
Taine. Cei închiși pe nedrept săvârșeau Sfânta Liturghie în închisoare doar cu firmiturile de
pâine veche iar Spovedania o făceau prin Codul Morse.
Noi avem prilejul de a participa la Sfânta Liturghie și de a ne împărtăși fără a suferi
bătăi și calomnieri pentru credința noastră, și deci, să ne sporim voința pentru a ne desăvârși
în perioada aceasta deosebită. Subiectul suferințelor din temnițele comuniste îl vom mai
aborda cu prilejul unei cateheze dedicate, care va fi anunțată prin programul săptămânal.

S-ar putea să vă placă și