c13lmc16 PDF

Logică Matematică şi Computaţională
Cursul XIII
Claudia MUREŞAN
cmuresan11@yahoo.com, cmuresan@fmi.unibuc.ro
Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Matematică şi Informatică
Bucureşti
2015–2016, Semestrul I
Claudia MUREŞAN (Universitatea din Bucureşti) Curs XIII logică matematică şi computaţională 2015–2016, Semestrul I 1 / 98
Cuprinsul acestui curs
1 Ce este logica matematică? Ce sisteme logice vom studia? Care sunt

dimensiunile unui sistem logic?
2 Sintaxa sistemului formal al calculului propoziţional clasic
3 Proprietăţi sintactice ale lui L
4 Algebra Lindenbaum-Tarski a lui L
5 Semantica lui L
6 Sisteme deductive
7 Mulţimi consistente
8 Sisteme deductive versus mulţimi consistente
5 Semantica lui L
6 Sisteme deductive
Logică matematică clasică. Calculul propoziţional
Logica matematică este o ramură a matematicii care se ocupă cu

exprimarea formalizată (i. e. formală, simbolică) a legilor gândirii şi studierea
acestora cu mijloace matematice.
Ne propunem să studiem logica clasică, ı̂n două forme ale ei: logica clasică
a propoziţiilor şi logica clasică a predicatelor sau a propoziţiilor cu
variabile. Vom face deosebirea dintre aceste două tipuri de logică clasică mai
târziu. Ambele sunt logici bivalente, adică operează cu doar două valori de
adevăr: fals şi adevărat.
Aşadar, ı̂n logica clasică, toate enunţurile (propoziţiile, afirmaţiile) sunt
presupuse a fi adevărate sau false. Aceasta nu este o condiţie trivială, nici
măcar dacă eliminăm din discuţie enunţurile interogative şi pe cele
exclamative, după cum ne amintim din primul curs, din exemplul cu enunţul
subiectiv, precum şi cel cu paradoxul mincinosului: să se determine dacă
următoarea afirmaţie este adevărată sau falsă: Această afirmaţie este falsă.
Logică matematică clasică. Calculul propoziţional
În acest curs vom ı̂ncepe studiul logicii propoziţionale clasice.

Vom studia sistemul formal al calculului propoziţional clasic sub trei
aspecte fundamentale:
1 sintaxa, care se ocupă de limbajul formal al calculului propoziţional clasic, i.
e. de cadrul formal, de exprimarea ı̂n simboluri a obiectelor matematice cu
care vom lucra;
2 algebra, care asociază o structură algebrică sistemului formal descris ı̂n partea
de sintaxă şi foloseşte această asociere pentru a transfera proprietăţile
algebrice ale acelei structuri ı̂n proprietăţi logice, şi invers;
3 semantica, aceasta fiind partea ı̂n care, pe baza structurii algebrice ataşate
logicii, se calculează efectiv valorile de adevăr ale enunţurilor (fals sau
adevărat).
Există şi alte aspecte sub care poate fi studiat un sistem logic, cum ar fi:
aspectul topologic, cel probabilist etc., dar studierea lor depăşeste cadrul şi
scopul acestui curs.
Toate aceste aspecte sub care poate fi studiat un sistem logic sunt denumite
dimensiuni ale sistemului logic.
5 Semantica lui L
6 Sisteme deductive
Limbajul sistemului formal al calculului propoziţional clasic
Definiţii şi notaţii

Următoarele simboluri formează alfabetul sistemului formal al calculului
propoziţional clasic:
1 variabilele propoziţionale, notate, de obicei, u, v , w etc., uneori cu indici,
care formează o mulţime infinită; vom nota cu V mulţimea variabilelor
propoziţionale;
2 conectorii logici primitivi:
¬ : negaţia (se citeşte: “non“ sau “not“);
→ : implicaţia (se citeşte: “implică“);
3 parantezele: (, ), [, şi ].
Simbolurile enumerate mai sus se numesc simboluri primitive şi sunt presupuse a fi
două câte două distincte (de exemplu ¬ ∈
/ V etc.).
La acestea se adaugă conectorii logici derivaţi, care se definesc pe baza
conectorilor logici primitivi, şi care vor fi prezentaţi mai jos.
Definiţie
Şirurile finite şi nevide de simboluri primitive se numesc cuvinte.
Exemplu
u → ¬ v , ¬ (u → ¬ v ) → w , → u →→ uv ¬ ) sunt cuvinte.
Observaţie
Intuiţia ne determină să conferim “ı̂nţeles“ simbolurilor primitive, şi ne spune că
primele două cuvinte din exemplul anterior “au sens“, ı̂n timp ce al treilea “nu are
sens“. Dintre cuvintele peste alfabetul definit mai sus, le vom selecta pe cele care
“au sens“, şi le vom numi enunţuri. Definiţia lor riguroasă succede această
observaţie.
Definiţie
Un enunţ este un cuvânt ϕ care satisface una dintre condiţiile următoare:
(E1 ) ϕ este o variabilă propoziţională;
(E2 ) există un enunţ ψ a. ı̂. ϕ = ¬ ψ;
(E3 ) există două enunţuri ψ şi χ a. ı̂. ϕ = ψ → χ.
Definiţie
Variabilele propoziţionale se numesc enunţuri atomice sau enunţuri elementare.
Notaţie
Vom nota cu E mulţimea tuturor enunţurilor.
Observaţie
În definiţia de mai sus a enunţurilor, se subı̂nţelege faptul că parantezele au rolul
obişnuit: aici, parantezele pot ı̂ncadra enunţuri, şi se folosesc pentru a ı̂ncadra
enunţuri compuse ı̂n interiorul altor enunţuri compuse, indicând ordinea ı̂n care se
aplică regulile (E1 ), (E2 ) şi (E3 ) pentru obţinerea unui enunţ compus (impropriu
spus, ordinea “aplicării conectorilor logici primitivi“ pentru obţinerea acelui enunţ).
O parantezare corectă a unui enunţ este o dispunere a parantezelor ı̂n interiorul
acelui enunţ astfel ı̂ncât fiecare pereche de paranteze să ı̂ncadreze un (alt) enunţ,
şi, desigur, astfel ı̂ncât ordinea aplicării regulilor (E1 ), (E2 ) şi (E3 ) pentru
obţinerea enunţului respectiv să fie indicată corect de acea parantezare.
Observaţie
Observăm că, ı̂n scrierea enunţurilor, dată de definiţia de mai sus, conectorii logici
primitivi apar scrişi la fel ca nişte operatori:
¬ apare scris la fel ca un operator unar;
→ apare scris la fel ca un operator binar.
Pentru a evita ı̂ncărcarea scrierii cu prea multe paranteze, se face următoarea
convenţie: se acordă prioritate mai mare conectorului logic “unar“ ¬ şi prioritate
mai mică celui “binar“, →.
Noţiunea de prioritate are aici semnificaţia obişnuită, de determinare a ordinii
“aplicării conectorilor logici“, corect spus de determinare a ordinii aplicării regulilor
(E1 ), (E2 ) şi (E3 ) pentru construirea unui enunţ.
Conectorul cu prioritate mai mare “se va aplica“ primul, de fapt regula (E2 ) se va
aplica ı̂naintea regulii (E3 ), i. e., pentru orice enunţuri α şi β, scrierea ¬ α → β va
semnifica (¬ α) → β.
Observaţie
Egalitatea ı̂ntre enunţuri care apare ı̂n scrierea regulilor (E2 ) şi (E3 ) este egalitatea
obişnuită ı̂ntre cuvinte peste un alfabet, ı̂ntre şiruri de simboluri, anume literal
identitatea, adică egalitatea simbol cu simbol, i. e. egalitatea lungimilor şi
identitatea (coincidenţa) simbolurilor de pe aceeaşi poziţie ı̂n fiecare cuvânt (ca la
şiruri de caractere: identitatea literă cu literă, caracter cu caracter), desigur,
modulo parantezarea aleasă.
Adică: două enunţuri scrise numai cu simboluri primitive (vom vedea ce sunt
simbolurile derivate) sunt egale ddacă există câte o parantezare corectă pentru
fiecare astfel ı̂ncât, cu acele parantezări, enunţurile respective să fie literal identice
(ca şi cuvinte peste alfabetul prezentat mai sus, format din simbolurile primitive).
Remarcă
Dacă recitim observaţia anterioară, vom remarca faptul că orice enunţ se află ı̂n
exact una (i. e. una şi numai una) dintre cele 3 situaţii prezentate de regulile
(E1 ), (E2 ) şi (E3 ).
Remarcă
Noţiunea de enunţ este definită recursiv: se porneşte de la variabilele
propoziţionale şi se aplică recursia dată de regulile (E2 ) şi (E3 ).
Din faptul că enunţurile sunt şiruri finite de simboluri primitive şi observaţia că,
prin aplicarea oricăreia dintre regulile (E1 ), (E2 ) şi (E3 ), lungimea enunţului
format până la momentul curent creşte cu cel puţin câte o unitate, deducem
faptul că orice enunţ se obţine prin aplicarea regulilor (E1 ), (E2 ) şi (E3 ) de un
număr finit de ori, i. e. printr–un număr finit de aplicări ale regulilor (E1 ), (E2 ) şi
(E3 ), i. e., pornind de la variabilele propoziţionale (evident, de la un număr finit
de variabile propoziţionale), ı̂ntr–un număr finit de paşi, fiecare pas constând ı̂n
aplicarea unei reguli de recursie: (E2 ) sau (E3 ).
Remarcă
Faptul, specificat ı̂n definiţia unui enunţ, că toate enunţurile se obţin prin
aplicarea regulilor (E1 ), (E2 ) şi (E3 ), arată că E este cea mai mică mulţime ı̂nchisă
la regulile (E1 ), (E2 ) şi (E3 ), i. e. cea mai mică mulţime cu proprietăţile:
1 V ⊆ E,
2 pentru orice ϕ ∈ E , rezultă că ¬ ϕ ∈ E ,
3 pentru orice ϕ, ψ ∈ E , rezultă că ϕ → ψ ∈ E ,
(cea mai mică ı̂n sensul incluziunii, adică E este inclusă ı̂n orice mulţime care
satisface aceste trei condiţii).
Notaţie
Pentru orice enunţuri ϕ, ψ ∈ E , introducem notaţiile (abrevierile):
ϕ ∨ ψ := ¬ ϕ → ψ (disjuncţia dintre ϕ şi ψ; se citeşte: ϕ “sau“ ψ)
ϕ ∧ ψ := ¬ (ϕ → ¬ ψ) (conjuncţia dintre ϕ şi ψ; se citeşte: ϕ “şi“ ψ)
ϕ ↔ ψ := (ϕ → ψ) ∧ (ψ → ϕ) (echivalenţa logică dintre ϕ şi ψ; se citeşte:
ϕ “echivalent cu“ ψ)
Definiţie
Simbolurile ∨, ∧ şi ↔ se numesc conectorii logici derivaţi.
Observaţie
Conectorii logici derivaţi se scriu ca nişte operatori binari, şi le vom acorda aceeaşi
prioritate cu aceea a conectorului logic primitiv “binar“ →.
Remarcă
În această prezentare a sistemului formal al logicii propoziţionale clasice, am
considerat negaţia şi implicaţia ca şi conectori logici primitivi, iar disjuncţia,
conjuncţia şi echivalenţa ca şi conectori logici derivaţi, introduşi prin notaţiile de
mai sus, pe baza celor primitivi.
Există prezentări ale sistemului formal al logicii propoziţionale clasice care sunt
echivalente cu cea din acest curs şi care folosesc alţi conectori logici primitivi.
Sintaxa sistemului formal al calculului propoziţional clasic
Am definit limbajul cu care vom lucra. Acum vom defini, tot la acest nivel,
formal, sintactic, noţiunea de “adevăr“ ı̂n logica pe care o construim.
“Adevărurile sintactice“ vor fi “teoremele“ acestei logici, iar, pentru a le
obţine, vom da un set de axiome şi vom defini o modalitate prin care, din
adevăruri sintactice stabilite până la un moment dat, se deduc alte adevăruri
sintactice. Acea modalitate se va numi regula de deducţie modus ponens.
Definiţie
O axiomă a sistemului formal al logicii propoziţionale clasice este un enunţ de
oricare dintre următoarele trei forme, unde ϕ, ψ, χ ∈ E sunt enunţuri arbitrare:
(A1 ) ϕ → (ψ → ϕ)
(A2 ) (ϕ → (ψ → χ)) → ((ϕ → ψ) → (ϕ → χ))
(A3 ) (¬ ϕ → ¬ ψ) → (ψ → ϕ)
Fiecare dintre scrierile (A1 ), (A2 ) şi (A3 ) este o schemă de axiome, adică o regulă
pentru generarea unui număr infinit de axiome.
Axiomele logicii propoziţionale clasice se obţin prin ı̂nlocuirea, ı̂n aceste scheme de
axiome, a enunţurilor generice (arbitrare) ϕ, ψ, χ cu enunţuri precizate (date),
adică axiomele sunt enunţuri de una dintre formele (A1 ), (A2 ) şi (A3 ), cu ϕ, ψ şi
χ enunţuri date.
Prin extensie, vom numi uneori schemele de axiome (A1 ), (A2 ) şi (A3 ), simplu,
axiome.
Aşa cum am anunţat, acum vom defini deducţia sintactică (inferenţa
sintactică), adică modalitatea prin care, din aceste axiome, se obţin toate
teoremele (adevărurile sintactice) ı̂n acest sistem logic.
Remarcă
Se poate demonstra că schemele de axiome de mai sus sunt independente, i. e.
niciuna dintre ele nu poate fi dedusă din celelalte două prin modalitatea de
deducţie sintactică pe care o vom defini.
Acest fapt arată şi că, ı̂ntre aceste trei scheme de axiome, nu există două din care
să se deducă sintactic toate adevărurile sintactice (teoremele) acestui sistem
logic, care se deduc din toate cele trei scheme de axiome.
Se pot, ı̂nsă, defini alte seturi echivalente de scheme de axiome (adică seturi de
scheme de axiome din care se deduc sintactic aceleaşi teoreme), cu aceiaşi sau cu
alţi conectori logici primitivi.
Notaţie
Notaţia uzuală pentru reguli de deducţie ale unui sistem logic, pe care o vom
condiţia C1
folosi ı̂n cele ce urmează, este aceasta: , cu semnificaţia că: dacă
consecinţa C2
este satisfăcută condiţia C1 , atunci este satisfăcută consecinţa C2 .
Definiţie
Teoremele formale (numite şi, simplu, teoreme, sau adevăruri sintactice) ale logicii
propoziţionale clasice sunt enunţurile definite prin următoarele trei reguli:
(T1 ) orice axiomă este o teoremă formală;
(T2 ) dacă ϕ, ψ ∈ E sunt două enunţuri a. ı̂. ψ şi ψ → ϕ sunt teoreme
formale, atunci ϕ este o teoremă formală;
(T3 ) orice teoremă formală a logicii propoziţionale clasice poate fi obţinută
prin aplicarea regulilor (T1 ) şi (T2 ) de un număr finit de ori.
Notaţie
Mulţimea tuturor teoremelor formale va fi notată cu T .
Notaţie
Faptul că un enunţ ϕ este teoremă formală se notează: ` ϕ.
Definiţie
Regula (T2 ) se numeşte regula de deducţie modus ponens (o vom abrevia “MP“)
şi, cu notaţia stabilită mai sus, poate fi scrisă astfel ı̂n formă simbolică:
` ψ, ` ψ → ϕ
.
`ϕ
Remarcă
Regula (T3 ), chiar fără precizarea finitudinii, spune că T este cea mai mică
mulţime ı̂nchisă la regulile (T1 ) şi (T2 ), i. e. cea mai mică mulţime cu
proprietăţile:
1 T include mulţimea axiomelor, i. e. T ⊇ {ϕ → (ψ → ϕ), (ϕ → (ψ →
χ)) → ((ϕ → ψ) → (ϕ → χ)), (¬ ϕ → ¬ ψ) → (ψ → ϕ) | ϕ, ψ, χ ∈ E },
2 pentru orice ϕ, ψ ∈ E , dacă ψ, ψ → ϕ ∈ T , atunci ϕ ∈ T ,
(cea mai mică ı̂n sensul incluziunii), pentru că regula (T3 ) spune că nu se află ı̂n
T niciun element care să nu se obţină prin aplicarea regulilor (T1 ) şi (T2 ), adică
niciun element care să nu fie nici axiomă, nici enunţ obţinut prin aplicarea
succesivă a regulii MP, pornind de la axiome.
Definiţie
Fie ϕ un enunţ. O demonstraţie formală pentru ϕ este un şir finit şi nevid de
enunţuri ϕ1 , . . . , ϕn , a. ı̂. n ∈ N∗ , ϕn = ϕ şi, pentru fiecare i ∈ 1, n, este
satisfăcută una dintre următoarele condiţii:
1 ϕi este o axiomă;
2 există k, j ∈ 1, i − 1 a. ı̂. ϕk = ϕj → ϕi .
n se numeşte lungimea demonstraţiei formale ϕ1 , . . . , ϕn .
Remarcă
În scrierea definiţiei de mai sus, am folosit faptul că 1, 0 = ∅ (pentru o scriere
uniformă a definiţiei, fără a trata separat cazul i = 1). Având ı̂n vedere acest
lucru, este clar că, ı̂ntr–o demonstraţie formală ϕ1 , . . . , ϕn , ϕ1 este o axiomă.
Remarcă
Este imediat că, dacă ϕ1 , . . . , ϕn este o demonstraţie formală, atunci, pentru orice
i ∈ 1, n, ϕ1 , . . . , ϕi este o demonstraţie formală.
Remarcă
Este uşor de observat că regulile (1) şi (2) din definiţia unei demonstraţii formale
exprimă exact regulile (T1 ) şi (T2 ), respectiv, ceea ce arată imediat faptul că un
enunţ ϕ este o teoremă formală ddacă există o demonstraţie formală pentru ϕ.
Remarcă
Desigur, o teoremă formală poate avea mai multe demonstraţii formale şi poate
avea demonstraţii formale de lungimi diferite.
Definiţie
Fie Σ ⊆ E o mulţime de enunţuri. Enunţurile care se deduc sintactic din ipotezele
Σ, numite şi consecinţele sintactice ale lui Σ, se definesc astfel:
(CS1 ) orice axiomă se deduce sintactic din ipotezele Σ;
(CS2 ) orice enunţ ϕ ∈ Σ se deduce sintactic din ipotezele Σ;
(CS3 ) dacă ϕ, ψ ∈ E sunt două enunţuri a. ı̂. ψ şi ψ → ϕ se deduc
sintactic din ipotezele Σ, atunci ϕ se deduce sintactic din ipotezele Σ;
(CS4 ) orice enunţ care se deduce sintactic din ipotezele Σ se poate obţine
prin aplicarea regulilor (CS1 ), (CS2 ) şi (CS3 ) de un număr finit de ori.
Notaţie
Vom nota faptul că un enunţ ϕ se deduce sintactic din ipotezele Σ ⊆ E prin:
Σ ` ϕ.
Definiţie
Regula (CS3 ) se numeşte tot regula de deducţie modus ponens (o vom abrevia tot
“MP“) şi, cu notaţia stabilită mai sus, poate fi scrisă astfel ı̂n formă simbolică:
Σ ` ψ, Σ ` ψ → ϕ
.
Σ`ϕ
Remarcă
Regula (CS4 ), chiar fără precizarea finitudinii numărului de aplicări ale acestor
reguli, spune că mulţimea consecinţelor sintactice ale unei mulţimi Σ de enunţuri
este cea mai mică mulţime ı̂nchisă la regulile (CS1 ), (CS2 ) şi (CS3 ), i. e. cea mai
mică mulţime M cu proprietăţile:
1 M include mulţimea tuturor axiomelor, i. e. M ⊇ {ϕ → (ψ → ϕ),
(ϕ → (ψ → χ)) → ((ϕ → ψ) → (ϕ → χ)), (¬ ϕ → ¬ ψ) → (ψ →
ϕ) | ϕ, ψ, χ ∈ E },
2 M ⊇ Σ,
3 pentru orice ϕ, ψ ∈ E , dacă ψ, ψ → ϕ ∈ M, atunci ϕ ∈ M,
(cea mai mică ı̂n sensul incluziunii), pentru că (CS4 ) spune că mulţimea
consecinţelor sintactice ale lui Σ nu conţine alte elemente decât cele obţinute din
regulile (CS1 ), (CS2 ) şi (CS3 ).
Definiţie
Fie ϕ un enunţ şi Σ o mulţime de enunţuri. O Σ–demonstraţie formală pentru ϕ
este un şir finit şi nevid de enunţuri ϕ1 , . . . , ϕn , a. ı̂. n ∈ N∗ , ϕn = ϕ şi, pentru
fiecare i ∈ 1, n, este satisfăcută una dintre următoarele condiţii:
1 ϕi este o axiomă;
2 ϕi ∈ Σ;
3 există k, j ∈ 1, i − 1 a. ı̂. ϕk = ϕj → ϕi .
n se numeşte lungimea Σ–demonstraţiei formale ϕ1 , . . . , ϕn .
Remarcă
Amintindu–ne că 1, 0 = ∅, este clar că, ı̂ntr–o Σ–demonstraţie formală ϕ1 , . . . , ϕn ,
ϕ1 este o axiomă sau un element al lui Σ.
Remarcă
Este imediat că, dacă Σ este o mulţime de enunţuri şi ϕ1 , . . . , ϕn este o
Σ–demonstraţie formală, atunci, pentru orice i ∈ 1, n, ϕ1 , . . . , ϕi este o
Σ–demonstraţie formală.
Remarcă
Este uşor de observat că regulile (1), (2) şi (3) din definiţia unei Σ–demonstraţii
formale exprimă exact regulile (CS1 ), (CS2 ) şi (CS3 ), respectiv, ceea ce arată
imediat faptul că un enunţ ϕ este o consecinţă sintactică a lui Σ ddacă există o
Σ–demonstraţie formală pentru ϕ.
Remarcă
Desigur, o consecinţă sintactică a lui Σ poate avea mai multe Σ–demonstraţii
formale şi poate avea Σ–demonstraţii formale de lungimi diferite.
Inducţia după un concept
Observaţie
Noţiunile de teoremă formală şi consecinţă sintactică a unei mulţimi de
ipoteze au fost definite recursiv, la fel ca aceea de enunţ.
Observaţie
O tehnică importantă de demonstraţie la care vom apela ı̂n acest capitol al
cursului este ceea ce vom numi inducţie după un concept, pe care o vom ı̂ntâlni ı̂n
trei forme:
1 inducţie după enunţuri
2 inducţie după teoreme formale
3 inducţie după consecinţe sintactice ale unei mulţimi de ipoteze
Acest tip de inducţie poate fi privit atât ca inducţie structurală, cât şi ca
inducţia obişnuită după un număr natural.
Într–adevăr, să descriem această metodă de demonstraţie, ı̂n fiecare dintre cele
trei forme ı̂n care poate să apară ı̂ntr–un raţionament matematic ı̂n această teorie,
şi s–o analizăm, atât ca inducţie structurală, cât şi ca inducţie după un număr
natural.
Inducţia după enunţuri
Remarcă
Descriem aici inducţia după enunţuri.
Fie P o proprietate asupra cuvintelor.
Presupunem că avem de demonstrat că toate enunţurile satisfac proprietatea P.
Vom proceda astfel:
Pasul 1 (“pas de verificare“): demonstrăm că orice variabilă propoziţională
satisface proprietatea P.
Pasul 2 (“pas de inducţie“): demonstrăm că, dacă un enunţ ψ satisface
proprietatea P, atunci enunţul ¬ ψ satisface proprietatea P.
Pasul 3 (“pas de inducţie“): demonstrăm că, dacă două enunţuri ψ şi χ
satisfac proprietatea P, atunci enunţul ψ → χ satisface proprietatea P.
Metoda inducţiei după enunţuri ne asigură de faptul că, dacă am parcurs toţi cei
trei paşi de mai sus, atunci am demonstrat că toate enunţurile satisfac
proprietatea P.
Corectitudinea acestei metode se poate observa ı̂n două moduri:
1 privind–o ca inducţie structurală
2 privind–o ca inducţie obişnuită după un număr natural
Remarcă (Corectitudinea metodei inducţiei după enunţuri, privită ca

inducţie structurală)
Conform unei remarci de mai sus, mulţimea enunţurilor este cea mai mică (ı̂n
sensul incluziunii) mulţime de cuvinte care include mulţimea variabilelor
propoziţionale şi care este ı̂nchisă la regulile (E2 ) şi (E3 ) din definiţia enunţurilor,
i. e. mulţimea E a enunţurilor este cea mai mică mulţime M de cuvinte care
satisface proprietăţile:
V ⊆ M;
ı̂nchiderea la (E2 ): dacă ψ ∈ M, atunci ¬ ψ ∈ M;
ı̂nchiderea la (E3 ): dacă ψ, χ ∈ M, atunci ψ → χ ∈ M.
Aşadar, odată ce am parcurs cei trei paşi de mai sus, adică am demonstrat că
mulţimea MP a cuvintelor care satisfac proprietatea P include pe V şi este ı̂nchisă
la regulile (E2 ) şi (E3 ), rezultă că MP ⊇ E , i. e. toate enunţurile sunt printre
cuvintele care satisfac proprietatea P.
Remarcă (Corectitudinea metodei inducţiei după enunţuri, privită ca
inducţie obişnuită după un număr natural)
Metoda inducţiei după enunţuri poate fi privită ca inducţie obişnuită după
numărul natural nenul n dat de numărul de paşi ı̂n care se obţine un enunţ din
variabile propoziţionale prin aplicarea regulilor (E2 ) şi (E3 ), care se poate scrie
detaliat astfel:
pasul de verificare: n = 1: dacă enunţul ϕ se obţine ı̂ntr–un singur pas,
adică ϕ este o variabilă propoziţională, atunci ϕ satisface proprietatea P;
pasul de inducţie: 1, 2, . . . , n n + 1: dacă enunţul ϕ se obţine ı̂n n + 1
paşi, cu n ∈ N∗ , atunci avem două cazuri:
1 ϕ = ¬ ψ, pentru un enunţ ψ care se obţine ı̂n n paşi, deci, conform ipotezei de
inducţie, ψ satisface proprietatea P; atunci rezultă că ϕ satisface proprietatea
P;
2 ϕ = ψ → χ, pentru două enunţuri ψ şi χ care se obţin, fiecare, ı̂n cel mult n
paşi, deci, conform ipotezei de inducţie, ψ şi χ satisfac proprietatea P; atunci
rezultă că ϕ satisface proprietatea P.
Întrucât orice enunţ se obţine ı̂ntr–un număr finit de paşi din variabile
propoziţionale prin aplicarea regulilor (E2 ) şi (E3 ), principiul inducţiei
matematice (obişnuite, după un număr natural) ne asigură de faptul că, prin
metoda de mai sus, am demonstrat că orice enunţ satisface proprietatea P.
Inducţia după teoreme formale
Remarcă
Descriem aici inducţia după teoreme formale.
Fie P o proprietate asupra enunţurilor.
Presupunem că avem de demonstrat că toate teoremele formale satisfac
proprietatea P.
Vom proceda astfel:
Pasul 1 (“pas de verificare“): demonstrăm că orice axiomă satisface
proprietatea P.
Pasul 2 (“pas de inducţie“): demonstrăm că, dacă două enunţuri ϕ şi ψ sunt
astfel ı̂ncât enunţurile ψ şi ψ → ϕ (sunt teoreme formale şi – este corect şi cu
şi fără această adăugire) satisfac proprietatea P, atunci enunţul ϕ satisface
proprietatea P.
Metoda inducţiei după teoreme formale ne asigură de faptul că, dacă am parcurs
amândoi paşii de mai sus, atunci am demonstrat că toate teoremele formale
satisfac proprietatea P.
Remarcă (Corectitudinea metodei inducţiei după teoreme formale,

privită ca inducţie structurală)
Conform unei remarci de mai sus, mulţimea teoremelor formale este cea mai mică
(ı̂n sensul incluziunii) mulţime de enunţuri care include mulţimea axiomelor şi care
este ı̂nchisă la regula de deducţie (MP), i. e. mulţimea T a teoremelor formale
este cea mai mică mulţime M de enunţuri care satisface proprietăţile:
orice axiomă aparţine lui M;
ı̂nchiderea la (MP): dacă ϕ, ψ ∈ E , a. ı̂. ψ, ψ → ϕ ∈ M, atunci ϕ ∈ M.
Aşadar, odată ce am parcurs cei doi paşi de mai sus, adică am demonstrat că
mulţimea MP a enunţurilor care satisfac proprietatea P conţine toate axiomele şi
este ı̂nchisă la regula de deducţie (MP), rezultă că MP ⊇ T , i. e. toate teoremele
formale sunt printre enunţurile care satisfac proprietatea P.
Remarcă (Corectitudinea metodei inducţiei după teoreme formale,
privită ca inducţie obişnuită după un număr natural)
Metoda inducţiei după teoreme formale poate fi privită ca inducţie obişnuită
după numărul natural nenul n dat de lungimea unei demonstraţii formale pentru o
teoremă formală, care se poate scrie detaliat astfel:
pasul de verificare: n = 1: dacă teorema formală ϕ admite o demonstraţie
formală de lungime 1, ϕ1 , atunci ϕ = ϕ1 este o axiomă, şi ı̂n acest caz ϕ
satisface proprietatea P;
pasul de inducţie: 1, 2, . . . , n n + 1: dacă teorema formală ϕ admite o
demonstraţie formală ϕ1 , . . . , ϕn+1 , de lungime n + 1, cu n ∈ N∗ , atunci
ϕ = ϕn+1 şi, fie ϕ este o axiomă, caz ı̂n care ϕ satisface proprietatea P, fie
există k, j ∈ 1, n a. ı̂. ϕk = ϕj → ϕn+1 = ϕj → ϕ, iar:
teorema formală ϕj admite demonstraţia formală ϕ1 , . . . , ϕj , de lungime j ≤ n;
ipoteza de inducţie ne asigură de faptul că ϕj satisface proprietatea P;
teorema formală ϕk = ϕj → ϕn+1 = ϕj → ϕ admite demonstraţia formală
ϕ1 , . . . , ϕk , de lungime k ≤ n; ipoteza de inducţie ne asigură de faptul că
ϕk = ϕj → ϕn+1 = ϕj → ϕ satisface proprietatea P;
rezultă că ϕ = ϕn+1 satisface proprietatea P.
Principiul inducţiei matematice (obişnuite) arată că, prin metoda de mai sus,
am demonstrat că orice teoremă formală satisface proprietatea P.
Inducţia după consecinţe sintactice
Remarcă
Descriem aici inducţia după consecinţele sintactice ale unei mulţimi de ipoteze.
Fie Σ o mulţime de enunţuri şi P o proprietate asupra enunţurilor.
Presupunem că avem de demonstrat că toate consecinţele sintactice ale lui Σ
satisfac proprietatea P.
Vom proceda astfel:
Pasul 1 (“pas de verificare“): demonstrăm că orice axiomă satisface
proprietatea P.
Pasul 2 (“pas de verificare“): demonstrăm că orice enunţ din Σ satisface
proprietatea P.
Pasul 3 (“pas de inducţie“): demonstrăm că, dacă două enunţuri ϕ şi ψ sunt
astfel ı̂ncât enunţurile ψ şi ψ → ϕ (sunt consecinţe sintactice ale lui Σ şi –
este corect şi cu şi fără această adăugire)) satisfac proprietatea P, atunci
enunţul ϕ satisface proprietatea P.
Metoda inducţiei după consecinţe sintactice ale unei mulţimi de ipoteze ne asigură
de faptul că, dacă am parcurs toţi cei trei paşi de mai sus, atunci am demonstrat
că toate consecinţele sintactice ale lui Σ satisfac proprietatea P.
Remarcă (Corectitudinea metodei inducţiei după consecinţe sintactice

ale unei mulţimi de ipoteze, privită ca inducţie structurală)
Conform unei remarci de mai sus, mulţimea consecinţelor sintactice ale lui Σ este
cea mai mică (ı̂n sensul incluziunii) mulţime de enunţuri care include mulţimea
axiomelor, include mulţimea Σ şi care este ı̂nchisă la regula de deducţie (MP), i.
e. mulţimea consecinţelor sintactice ale lui Σ este cea mai mică mulţime M de
enunţuri care satisface proprietăţile:
orice axiomă aparţine lui M;
orice enunţ din Σ aparţine lui M;
ı̂nchiderea la (MP): dacă ϕ, ψ ∈ E , a. ı̂. ψ, ψ → ϕ ∈ M, atunci ϕ ∈ M.
Aşadar, odată ce am parcurs cei trei paşi de mai sus, adică am demonstrat că
mulţimea MP a enunţurilor care satisfac proprietatea P conţine toate axiomele şi
toate enunţurile din Σ şi este ı̂nchisă la regula de deducţie (MP), rezultă că MP
include mulţimea consecinţelor sintactice ale lui Σ, i. e. toate consecinţele
sintactice ale lui Σ sunt printre enunţurile care satisfac proprietatea P.
Remarcă (Corectitudinea metodei inducţiei după consecinţe sintactice
ale unei mulţimi de ipoteze, privită ca inducţie obişnuită după un
număr natural)
Metoda inducţiei după consecinţele sintactice ale lui Σ poate fi privită ca inducţie
obişnuită după numărul natural nenul n dat de lungimea unei Σ–demonstraţii
formale pentru o consecinţă sintactică a lui Σ, care se poate scrie detaliat astfel:
pasul de verificare: n = 1: dacă enunţul ϕ admite o Σ–demonstraţie
formală de lungime 1, ϕ1 , atunci ϕ = ϕ1 este o axiomă sau un enunţ din Σ,
şi ı̂n acest caz ϕ satisface proprietatea P;
pasul de inducţie: 1, 2, . . . , n n + 1: dacă enunţul ϕ admite o
Σ–demonstraţie formală ϕ1 , . . . , ϕn+1 , de lungime n + 1, cu n ∈ N∗ , atunci
ϕ = ϕn+1 şi, fie ϕ este o axiomă sau un enunţ din Σ, caz ı̂n care ϕ satisface
proprietatea P, fie există k, j ∈ 1, n a. ı̂. ϕk = ϕj → ϕn+1 = ϕj → ϕ, iar:
ϕj admite Σ–demonstraţia formală ϕ1 , . . . , ϕj , de lungime j ≤ n; ipoteza de
inducţie ne asigură de faptul că ϕj satisface proprietatea P;
ϕk = ϕj → ϕn+1 = ϕj → ϕ admite Σ–demonstraţia formală ϕ1 , . . . , ϕk , de
lungime k ≤ n; ipoteza de inducţie ne asigură de faptul că
ϕk = ϕj → ϕn+1 = ϕj → ϕ satisface proprietatea P;
rezultă că ϕ = ϕn+1 satisface proprietatea P.
Principiul inducţiei matematice arată că această demonstraţie este completă.
Remarcă
Este imediat, direct din definiţiile date, că, pentru orice enunţ ϕ şi orice mulţime
de enunţuri Σ:
1 ∅ ` ϕ ddacă ` ϕ;
2 dacă ` ϕ, atunci Σ ` ϕ;
3 dacă ϕ ∈ Σ, atunci Σ ` ϕ.
Am ı̂ncheiat descrierea sintactică a sistemului formal al logicii propoziţionale
clasice.
Notaţie
Vom nota acest sistem formal cu L.
Observaţie
Întreaga prezentare de până acum a fost efectuată la nivel sintactic: am pornit
de la un alfabet (o mulţime de simboluri), am definit un tip particular de
cuvinte peste acest alfabet, numite enunţuri, apoi un tip particular de
enunţuri, numite teoreme formale, şi deducţia sintactică (inferenţa
sintactică), care indică modul ı̂n care, din teoreme formale, se obţin alte teoreme
formale, cu generalizarea la consecinţe sintactice ale unor mulţimi de enunţuri.
5 Semantica lui L
6 Sisteme deductive
Proprietăţi sintactice ale lui L
În această secţiune vom prezenta unele proprietăţi sintactice ale lui L, dintre
care cea mai importantă este Teorema deducţiei. Acest rezultat ne va
conduce la cele mai semnificative teoreme formale ale lui L.
Demonstrarea următoarei propoziţii este un bun prilej de exersare a inducţiei

după un concept.
Propoziţie (o numim ad–hoc Propoziţia ?)

Fie Σ ⊆ E , ∆ ⊆ E şi ϕ ∈ E . Atunci:
1 dacă Σ ⊆ ∆ şi Σ ` ϕ, atunci ∆ ` ϕ;
2 dacă Σ ` ϕ, atunci există Γ ⊆ Σ a. ı̂. Γ este o mulţime finită şi Γ ` ϕ;
3 dacă Σ ` ψ pentru orice ψ ∈ ∆ şi ∆ ` ϕ, atunci Σ ` ϕ.
Demonstraţie: (1) Demonstrăm, prin inducţie după consecinţele sintactice ale lui
Σ, că orice consecinţă sintactică a lui Σ este şi consecinţă sintactică a lui ∆.
Σ ` ϕ ı̂nseamnă că ne aflăm ı̂n unul dintre cazurile următoare:
Cazul 1: ϕ este axiomă. Atunci ∆ ` ϕ.
Cazul 2: ϕ ∈ Σ. Cum Σ ⊆ ∆, rezultă că ϕ ∈ ∆, prin urmare ∆ ` ϕ.
Cazul 3 (pasul de inducţie): există ψ ∈ E , a. ı̂. Σ ` ψ, Σ ` ψ → ϕ, şi ψ şi

ψ → ϕ satisfac ipoteza de inducţie, i. e. au loc: ∆ ` ψ şi ∆ ` ψ → ϕ. Atunci
∆ ` ϕ prin (MP).
Demonstraţia primului punct este ı̂ncheiată.
(2) Şi aici procedăm prin inducţie după consecinţele sintactice ale lui Σ.
Dacă Σ ` ϕ, atunci ne situăm ı̂n unul dintre următoarele trei cazuri:
Cazul 1: ϕ este axiomă. Atunci ` ϕ, i. e. ∅ ` ϕ. ∅ ⊆ Σ şi ∅ este o mulţime
finită, deci, ı̂n acest caz, ϕ satisface proprietatea pe care trebuie să o demonstrăm.
Cazul 2: ϕ ∈ Σ. Atunci: {ϕ} ` ϕ, iar {ϕ} ⊆ Σ şi {ϕ} este o mulţime finită.
Cazul 3 (pasul de inducţie): există ψ ∈ E , a. ı̂. Σ ` ψ, Σ ` ψ → ϕ, şi ψ şi
ψ → ϕ satisfac ipoteza de inducţie, i. e. există Γ1 ⊆ Σ şi Γ2 ⊆ Σ a. ı̂. Γ1 şi Γ2
sunt finite şi Γ1 ` ψ şi Γ2 ` ψ → ϕ. Atunci Γ1 ∪ Γ2 ⊆ Σ,
|Γ1 ∪ Γ2 | ≤ |Γ1 | + |Γ2 | < ∞, deci Γ1 ∪ Γ2 este o mulţime finită, iar, ı̂ntrucât
Γ1 ⊆ Γ1 ∪ Γ2 şi Γ2 ⊆ Γ1 ∪ Γ2 , prin aplicarea punctului (1) obţinem: Γ1 ∪ Γ2 ` ψ şi
Γ1 ∪ Γ2 ` ψ → ϕ, deci Γ1 ∪ Γ2 ` ϕ prin (MP).
Am ı̂ncheiat demonstraţia punctului (2).
(3) Aici vom folosi Teorema deducţiei (vedeţi mai jos), ı̂n demonstrarea căreia
se utilizează numai punctul (1) din această propoziţie. Am preferat scrierea
punctelor acestei propoziţii unul după altul, ı̂n acelaşi rezultat, dar puteam
intercala, undeva ı̂ntre punctele (1) şi (3), rezultatul de mai jos numit Teorema
deducţiei şi abreviat (TD).
Dacă ∆ ` ϕ, atunci, conform punctului (2), există o mulţime finită Γ a. ı̂. Γ ⊆ ∆
şi Γ ` ϕ.
Dacă Γ = ∅, atunci ∅ ` ϕ, adică ` ϕ, prin urmare Σ ` ϕ.
Dacă Γ 6= ∅, atunci fie Γ = {γ1 , . . . , γn }, cu n ∈ N∗ şi γ1 , . . . , γn ∈ ∆.
Dacă orice enunţ din ∆ este consecinţă sintactică a lui Σ, atunci, pentru fiecare
i ∈ 1, n, Σ ` γi .
Γ ` ϕ ı̂nseamnă că {γ1 , . . . , γn } ` ϕ, ceea ce, conform (TD), este echivalent cu
{γ1 , . . . , γn−1 } ` γn → ϕ, ceea ce, din nou conform (TD), este echivalent cu
{γ1 , . . . , γn−2 } ` γn−1 → (γn → ϕ), şi, continuând astfel, prin aplicări succesive
ale (TD), obţinem ` γ1 → (γ2 → . . . → (γn−1 → (γn → ϕ)) . . .), aşadar
Σ ` γ1 → (γ2 → . . . → (γn−1 → (γn → ϕ)) . . .), dar Σ ` γ1 , de unde, prin (MP),
obţinem Σ ` γ2 → (γ3 → . . . → (γn−1 → (γn → ϕ)) . . .), dar Σ ` γ2 , şi,
continuând ı̂n acest mod, prin aplicări succesive ale regulii de deducţie (MP), se
obţine Σ ` ϕ, ceea ce ı̂ncheie demonstraţia punctului (3).
Propoziţie (Principiul identităţii)
Pentru orice ϕ ∈ E , ` ϕ → ϕ. (Vom folosi abrevierea “PI“ pentru această
teoremă formală.)
Demonstraţie: Fie ϕ ∈ E . Aceasta este o demonstraţie sintactică pentru enunţul

ϕ → ϕ:
` ϕ → ((ϕ → ϕ) → ϕ) (A1 )
` [ϕ → ((ϕ → ϕ) → ϕ)] → [(ϕ → (ϕ → ϕ)) → (ϕ → ϕ)] (A2 )
` (ϕ → (ϕ → ϕ)) → (ϕ → ϕ) (MP)
` ϕ → (ϕ → ϕ) (A1 )
`ϕ→ϕ (MP)
Observaţie
Uneori, este convenabil ca demonstraţiile formale (demonstraţiile sintactice),
cum este cea de mai sus, dar şi multe raţionamente care urmează ı̂n acest curs, să
fie alcătuite “de la coadă la cap“ (desigur, “pe ciornă“). Demonstraţii ca, de
exemplu, cea a punctului (1) din propoziţia ce succedă Teorema deducţiei,
demonstraţie care ı̂ncepe prin considerarea unei mulţimi de ipoteze, ar fi dificil de
conceput “de la cap la coadă“.
Teoremă (Teorema deducţiei)

Pentru orice Σ ⊆ E şi orice ϕ, ψ ∈ E , are loc următoarea echivalenţă:
Σ`ϕ→ψ ddacă Σ ∪ {ϕ} ` ψ.
(Vom abrevia prin “TD“ denumirea acestei teoreme.)
Demonstraţie: “⇒“: Din punctul (1) din Propoziţia ? şi (MP), obţinem:
Σ ` ϕ → ψ, aşadar Σ ∪ {ϕ} ` ϕ → ψ, dar Σ ∪ {ϕ} ` ϕ, deci Σ ∪ {ϕ} ` ψ.
“⇐“: Ipoteza acestei implicaţii este: Σ ∪ {ϕ} ` ψ. Aici vom proceda prin inducţie
după conceptul de consecinţă sintactică a mulţimii de ipoteze Σ ∪ {ϕ}.
Faptul că Σ ∪ {ϕ} ` ψ arată că ne situăm ı̂n unul dintre cazurile următoare,
cazuri care dau paşii raţionamentului prin inducţie:
Cazul 1 (pas de verificare): ψ este o axiomă. Atunci ` ψ. Dar ` ψ → (ϕ → ψ)
conform (A1 ), iar o aplicare a regulii (MP) ne dă ` ϕ → ψ, şi deci Σ ` ϕ → ψ.
Cazul 2 (tot pas de verificare): ψ ∈ Σ ∪ {ϕ}. Vom ı̂mpărţi acest caz ı̂n două
subcazuri:
Subcazul 2.1: ψ ∈ Σ. Atunci Σ ` ψ. Dar ` ψ → (ϕ → ψ) conform (A1 ), deci
Σ ` ψ → (ϕ → ψ). Aşadar Σ ` ϕ → ψ prin (MP).
Subcazul 2.2: ψ = ϕ. Conform (PI), ` ϕ → ϕ, deci ` ϕ → ψ şi, prin urmare,
Σ ` ϕ → ψ.
Cazul 3 (pasul de inducţie): există un enunţ α a. ı̂. Σ ∪ {ϕ} ` α,
Σ ∪ {ϕ} ` α → ψ şi α şi α → ψ satisfac ipoteza de inducţie, deci Σ ` ϕ → α şi
Σ ` ϕ → (α → ψ). Conform (A2 ), ` (ϕ → (α → ψ)) → ((ϕ → α) → (ϕ → ψ)),
deci Σ ` (ϕ → (α → ψ)) → ((ϕ → α) → (ϕ → ψ)). Aplicând (MP), obţinem
Σ ` (ϕ → α) → (ϕ → ψ), şi, aplicând (MP) ı̂ncă o dată, obţinem Σ ` ϕ → ψ.
Aşadar şi cea de–a doua implicaţie este satisfăcută de orice enunţuri ϕ şi ψ şi
orice mulţime de enunţuri Σ.
Remarcă
În demonstraţiile pentru (PI) şi (TD), schema de axiome (A3 ) nu a fost folosită.
Observaţie
Denumirea de teoremă pentru rezultatul anterior este o denumire din
metalimbaj, pentru că acest rezultat este o proprietate a sistemului formal al
logicii propoziţionale clasice.
Denumirea de teoremă formală este din limbajul sistemului formal al logicii
propoziţionale clasice, ea denumeşte un tip de obiect cu care lucrează acest sistem
formal.
Este importantă această distincţie. Similaritatea celor două denumiri se datorează
faptului că acest sistem formal (al logicii propoziţionale clasice) este o formalizare
a unor legi ale gândirii (ı̂n special a procedeelor gândirii care sunt, ı̂n mod curent,
folosite ı̂n elaborarea raţionamentelor matematice), şi conţine denumiri care ı̂i
sugerează ı̂ntrebuinţarea, destinaţia.
Aceleaşi consideraţii sunt valabile pentru conectorii logici din sistemul formal al
calculului propoziţional clasic: ¬ , →, ∨, ∧, ↔, versus conectorii logici din
metalimbaj, folosiţi ı̂n enunţurile referitoare la calculul propoziţional clasic, scrişi
fie prin denumirile lor: “non“ sau “not“ sau “negaţie“, “implică“ sau “rezultă“,
“sau“, “şi“, “echivalent“ sau “ddacă“, fie prin simbolurile consacrate, ı̂n cazul
implicaţiei şi echivalenţei: ⇒ şi ⇔, respectiv.
La fel pentru alţi termeni din acest sistem logic, precum şi din sistemul formal al
calculului cu predicate clasic, prezentat ı̂n ultimul curs.
Propoziţie
Pentru orice ϕ, ψ, χ ∈ E şi orice Σ ⊆ E , sunt valabile următoarele teoreme
formale şi reguli de deducţie:
(1) ` (ϕ → ψ) → ((ψ → χ) → (ϕ → χ))

Demonstraţie: Vom aplica succesiv (MP) şi (TD).
{ϕ → ψ, ψ → χ, ϕ} ` ϕ
{ϕ → ψ, ψ → χ, ϕ} ` ϕ → ψ
{ϕ → ψ, ψ → χ, ϕ} ` ψ (MP)
{ϕ → ψ, ψ → χ, ϕ} ` ψ → χ
{ϕ → ψ, ψ → χ, ϕ} ` χ (MP)
{ϕ → ψ, ψ → χ} ` ϕ → χ (TD)
{ϕ → ψ} ` (ψ → χ) → (ϕ → χ) (TD)
` (ϕ → ψ) → ((ψ → χ) → (ϕ → χ)) (TD)
` ϕ → ψ, ` ψ → χ Σ ` ϕ → ψ, Σ ` ψ → χ
regula de deducţie (R1 ): şi
`ϕ→χ Σ`ϕ→χ
Demonstraţie: Din (1) şi (MP). Varianta mai generală cu Σ arbitrar rezultă din
(MP) şi faptul că (1) implică Σ ` (ϕ → ψ) → ((ψ → χ) → (ϕ → χ)).
Demonstraţii analoge pot fi date pentru rezultatele de mai jos. Vom mai
exemplifica prin demonstraţii formale ı̂n cazul unora dintre acestea. Pentru
celelalte, a se vedea, de exemplu, cartea de G. Georgescu şi A. Iorgulescu din
bibliografia din Cursul I. Regulile de deducţie sunt numerotate la fel ca ı̂n această
carte. Aveţi ca temă parcurgerea demonstraţiilor sintactice pentru toate
proprietăţile de mai jos, din acest curs şi din cartea amintită.
(2) ` ¬¬ϕ → ϕ
(3) ` ϕ → ¬¬ϕ
(4) ` ϕ → (ϕ ∨ ψ)
(5) ` ψ → (ϕ ∨ ψ)
` ϕ → χ, ` ψ → χ Σ ` ϕ → χ, Σ ` ψ → χ
` (ϕ ∨ ψ) → χ Σ ` (ϕ ∨ ψ) → χ
(6) ` (ϕ ∧ ψ) → ϕ
(7) ` (ϕ ∧ ψ) → ψ
` χ → ϕ, ` χ → ψ Σ ` χ → ϕ, Σ ` χ → ψ
` χ → (ϕ ∧ ψ) Σ ` χ → (ϕ ∧ ψ)
(8) ` (ϕ ∧ ψ) → (ψ ∧ ϕ)
(9) ` (ϕ ↔ ψ) → (ψ ↔ ϕ)
Demonstraţie: Aceasta este o consecinţă imediată a lui (8).
`ϕ↔ψ Σ`ϕ↔ψ
regula de deducţie (R0 ): şi (această regulă de
`ψ↔ϕ Σ`ψ↔ϕ
deducţie va fi aplicată, de obicei, fără a fi menţionată ı̂n mod explicit)
Demonstraţie: Din (9) şi (MP).
(10) ` ϕ → (ψ → (ϕ ∧ ψ))
(11) ` ((ϕ ∧ χ) ∨ (ψ ∧ χ)) → ((ϕ ∨ ψ) ∧ χ)
(12) ` ((ϕ ∨ ψ) ∧ χ) → ((ϕ ∧ χ) ∨ (ψ ∧ χ))
(13) ` (ϕ ∧ ¬ ϕ) → ψ şi ` ψ → (ϕ ∨ ¬ ϕ)
` ϕ ∨ ¬ ϕ (Principiul terţului exclus; ı̂l vom abrevia PTE)
(14) ` (ϕ → ψ) → (¬ ψ → ¬ ϕ)
`ϕ→ψ Σ`ϕ→ψ
` ¬ψ → ¬ϕ Σ ` ¬ψ → ¬ϕ
Demonstraţie: Această regulă de deducţie rezultă din (14) şi (MP).
(15) ` (ϕ → ψ) → (¬ ϕ ∨ ψ)
Demonstraţie: Iată o demonstraţie sintactică pentru această teoremă formală:
` (¬ ¬ ϕ → ϕ) → ((ϕ → ψ) → (¬ ¬ ϕ → ψ)) (1)
` (¬ ¬ ϕ → ϕ) (2)
` (ϕ → ψ) → (¬ ¬ ϕ → ψ) (MP)
` (ϕ → ψ) → (¬ ϕ ∨ ψ) formă echivalentă
(16) ` (¬ ϕ ∨ ψ) → (ϕ → ψ)
Demonstraţie: Iată o demonstraţie formală pentru această teoremă:
` (ϕ → ¬ ¬ ϕ) → ((¬ ¬ ϕ → ψ) → (ϕ → ψ)) (1)
` (ϕ → ¬ ¬ ϕ) (3)
` (¬ ¬ ϕ → ψ) → (ϕ → ψ) (MP)
` (¬ ϕ ∨ ψ) → (ϕ → ψ) formă echivalentă
(17) ` (ϕ → (ψ → χ)) → ((ϕ ∧ ψ) → χ)
(18) ` (¬ ϕ ∨ ¬ ψ) → ¬ (ϕ ∧ ψ)
Demonstraţie: Paşii următori formează o demonstraţie sintactică pentru această
teoremă:
` (ϕ ∧ ψ) → ϕ (6)
` ¬ ϕ → ¬ (ϕ ∧ ψ) regula de deducţie (R5 )
` (ϕ ∧ ψ) → ψ (7)
` ¬ ψ → ¬ (ϕ ∧ ψ) regula de deducţie (R5 )
` (¬ ϕ ∨ ¬ ψ) → ¬ (ϕ ∧ ψ) regula de deducţie (R3 )
(19) ` ¬ (ϕ ∨ ψ) → (¬ ϕ ∧ ¬ ψ)
Demonstraţie: Aceasta este o demonstraţie formală pentru teorema de faţă:
` ϕ → (ϕ ∨ ψ) (4)
` ¬ (ϕ ∨ ψ) → ¬ ϕ regula de deducţie (R5 )
` ψ → (ϕ ∨ ψ) (5)
` ¬ (ϕ ∨ ψ) → ¬ ψ regula de deducţie (R5 )
` ¬ (ϕ ∨ ψ) → (¬ ϕ ∧ ¬ ψ) regula de deducţie (R4 )
` ϕ → (ψ → χ)
` (ϕ → ψ) → (ϕ → χ)
Σ ` ϕ → (ψ → χ)
Σ ` (ϕ → ψ) → (ϕ → χ)
Demonstraţie: Rezultă din axioma (A2 ), prin (MP).
`ψ→χ
` (ϕ → ψ) → (ϕ → χ)
Σ`ψ→χ
Σ ` (ϕ → ψ) → (ϕ → χ)
Demonstraţie: Iată o demonstraţie formală:
`ψ→χ ipoteză
` (ψ → χ) → (ϕ → (ψ → χ)) (A1 )
` ϕ → (ψ → χ) (MP)
` (ϕ → ψ) → (ϕ → χ) (R6 )
` ϕ, ` ψ Σ ` ϕ, Σ ` ψ
`ϕ∧ψ Σ`ϕ∧ψ
Demonstraţie: Din (10) şi două aplicări ale lui (MP).
(20) ` ¬¬ϕ ↔ ϕ
Demonstraţie: Din (2), (3) şi (R8 ).
(21) ` (¬ ϕ ∧ ¬ ψ) → ¬ (ϕ ∨ ψ)
Demonstraţie: Aceasta este o demonstraţie sintactică:
` ψ → ¬¬ψ (3)
` (¬ ϕ → ψ) → (¬ ϕ → ¬ ¬ ψ) (R8 )
` ¬ (¬ ϕ → ¬ ¬ ψ) → ¬ (¬ ϕ → ψ) (R5 )
` (¬ ϕ ∧ ¬ ψ) → ¬ (ϕ ∨ ψ) formă echivalentă
(22) ` ¬ (ϕ ∨ ψ) ↔ (¬ ϕ ∧ ¬ ψ)
(23) ` ¬ (ϕ ∧ ψ) → (¬ ϕ ∨ ¬ ψ)
Demonstraţie: Iată o demonstraţie sintactică pentru această teoremă formală:
` ¬¬ϕ → ϕ (2)
` (¬ ¬ ϕ → ϕ) → [(ϕ → ¬ ψ) → (¬ ¬ ϕ → ¬ ψ)] (1)
` (ϕ → ¬ ψ) → (¬ ¬ ϕ → ¬ ψ) (MP)
` ¬ ¬ (ϕ → ¬ ψ) → (ϕ → ¬ ψ) (2)
` ¬ ¬ (ϕ → ¬ ψ) → (¬ ¬ ϕ → ¬ ψ) (R1 )
` ¬ (ϕ ∧ ψ) → (¬ ϕ ∨ ¬ ψ) formă echivalentă
(24) ` ¬ (ϕ ∧ ψ) ↔ (¬ ϕ ∨ ¬ ψ)
`ϕ↔ψ Σ`ϕ↔ψ
regula de deducţie (R∗): şi
` ¬ϕ ↔ ¬ψ Σ ` ¬ϕ ↔ ¬ψ
Demonstraţie: În următoarea demonstraţie formală, folosim, fără a mai explicita,
definiţia conectorului logic derivat ↔: ϕ ↔ ψ = (ϕ → ψ) ∧ (ψ → ϕ).
`ϕ↔ψ ipoteză
` (ϕ ↔ ψ) → (ϕ → ψ) (6)
`ϕ→ψ (MP)
` ¬ψ → ¬ϕ (R5 )
` (ϕ ↔ ψ) → (ψ → ϕ) (7)
`ψ→ϕ (MP)
` ¬ϕ → ¬ψ (R5 )
` ¬ϕ ↔ ¬ψ (R8 )
La fel ca la regula de deducţie (R1 ), rezultă varianta mai generală cu mulţimea de

ipoteze Σ arbitrară.
Disjuncţie şi conjuncţie logică ı̂ntre n enunţuri
Notaţie (abrevieri definite recursiv)
Fie γ1 , γ2 , . . . , γn , . . . ∈ E , arbitrare. Atunci, pentru orice n ∈ N∗ , avem
următoarele scrieri (priorităţile: ca la operatori unari, deci aceeaşi prioritate ca ¬ ):
 
n γ1 ,
 n = 1, n γ1 ,
 n = 1,
n−1 n−1
_ ^
γi := _ şi γi := ^
i=1 (
 γi ) ∨ γn , n > 1, i=1 (
 γi ) ∧ γn , n > 1.
i=1 i=1
Exerciţiu (temă)
Folosind (10) şi (MP), să se arate că, pentru orice ϕ, ψ, χ ∈ E , are loc:
` ((ϕ ∧ ψ) → χ) → (ϕ → (ψ → χ)),
iar, folosind acest fapt, ı̂mpreună cu (17) şi (TD), să se arate că, pentru orice
n ∈ N∗ şi orice γ1 , γ2 , . . . , γn , ϕ ∈ E , are loc echivalenţa:
^n ^n
{γ1 , γ2 , . . . , γn } ` ϕ ddacă { γi } ` ϕ ddacă ` γi → ϕ.
i=1 i=1
A se vedea şi Propoziţia 7.2.53/pagina 160/cartea de G. Georgescu şi A. Iorgulescu

din bibliografia din Cursul I, precum şi demonstraţia Propoziţiei ? de mai sus.
Să reţinem aceste proprietăţi sintactice de mai sus
Propoziţie
Pentru orice ϕ, ψ, χ ∈ E şi orice Σ ⊆ E , sunt valabile următoarele teoreme
formale şi reguli de deducţie:
` ϕ → ψ, ` ψ → χ Σ ` ϕ → ψ, Σ ` ψ → χ
`ϕ→χ Σ`ϕ→χ
(4) ` ϕ → (ϕ ∨ ψ)
(5) ` ψ → (ϕ ∨ ψ)
` ϕ → χ, ` ψ → χ Σ ` ϕ → χ, Σ ` ψ → χ
` (ϕ ∨ ψ) → χ Σ ` (ϕ ∨ ψ) → χ
(6) ` (ϕ ∧ ψ) → ϕ
(7) ` (ϕ ∧ ψ) → ψ
` χ → ϕ, ` χ → ψ Σ ` χ → ϕ, Σ ` χ → ψ
` χ → (ϕ ∧ ψ) Σ ` χ → (ϕ ∧ ψ)
`ϕ↔ψ Σ`ϕ↔ψ
regula de deducţie (R0 ): şi (această regulă de
`ψ↔ϕ Σ`ψ↔ϕ
deducţie va fi aplicată, de obicei, fără a fi menţionată ı̂n mod explicit)
Să reţinem aceste proprietăţi sintactice de mai sus
(10) ` ϕ → (ψ → (ϕ ∧ ψ))
(11) ` ((ϕ ∧ χ) ∨ (ψ ∧ χ)) → ((ϕ ∨ ψ) ∧ χ)
(12) ` ((ϕ ∨ ψ) ∧ χ) → ((ϕ ∧ χ) ∨ (ψ ∧ χ))
(13) ` (ϕ ∧ ¬ ϕ) → ψ şi ` ψ → (ϕ ∨ ¬ ϕ)
` ϕ ∨ ¬ ϕ (Principiul terţului exclus; ı̂l vom abrevia PTE)
(15) ` (ϕ → ψ) → (¬ ϕ ∨ ψ)
(16) ` (¬ ϕ ∨ ψ) → (ϕ → ψ)
` ϕ, ` ψ Σ ` ϕ, Σ ` ψ
`ϕ∧ψ Σ`ϕ∧ψ
(17) ` (ϕ → (ψ → χ)) → ((ϕ ∧ ψ) → χ)
`ϕ↔ψ Σ`ϕ↔ψ
regula de deducţie (R∗): şi
` ¬ϕ ↔ ¬ψ Σ ` ¬ϕ ↔ ¬ψ
5 Semantica lui L
6 Sisteme deductive
Algebra Lindenbaum-Tarski a lui L
Această secţiune a cursului expune construcţia unei algebre Boole care este
asociată ı̂n mod canonic sistemului formal L.
Prin această asociere, proprietăţile sintactice ale lui L se reflectă ı̂n
proprietăţi booleene, şi invers.
Pe tot parcursul acestei secţiuni, Σ ⊆ E va fi o mulţime arbitrară fixată de

enunţuri ale lui L.
Σ va reprezenta o mulţime de ipoteze, ceea ce este adesea numită o teorie a
lui L.
Lemă
Pentru orice ϕ, ψ ∈ E , are loc echivalenţa:
Σ ` ϕ şi Σ ` ψ ddacă Σ ` ϕ ∧ ψ.
Demonstraţie: “⇒“: Conform regulii de deducţie (R8 ).

“⇐“: Conform (6), (7) şi (MP).
Definiţie
Definim o relaţie binară ∼Σ pe mulţimea E a enunţurilor lui L, astfel: pentru
orice ϕ, ψ ∈ E ,
ϕ ∼Σ ψ ddacă Σ ` ϕ ↔ ψ.
Remarcă
Conform lemei anterioare, pentru orice ϕ, ψ ∈ E ,
ϕ ∼Σ ψ ddacă Σ ` ϕ → ψ şi Σ ` ψ → ϕ,
pentru că ϕ ↔ ψ = (ϕ → ψ) ∧ (ψ → ϕ).

Lemă
∼Σ este o relaţie de echivalenţă pe E .
Demonstraţie: Conform (PI), pentru orice ϕ ∈ E , ` ϕ → ϕ, deci Σ ` ϕ → ϕ,

aşadar Σ ` ϕ ↔ ϕ conform remarcii anterioare, i. e. ϕ ∼Σ ϕ, prin urmare ∼Σ este
reflexivă.
Pentru orice ϕ, ψ ∈ E , conform regulii de deducţie (R0 ), Σ ` ϕ ↔ ψ ddacă
Σ ` ψ ↔ ϕ, aşadar ϕ ∼Σ ψ ddacă ψ ∼Σ ϕ, deci ∼Σ este simetrică.
Fie ϕ, ψ, χ ∈ E a. ı̂. ϕ ∼Σ ψ şi ψ ∼Σ χ, i. e. Σ ` ϕ ↔ ψ şi Σ ` ψ ↔ χ, ceea ce
este echivalent, conform remarcii anterioare, cu Σ ` ϕ → ψ, Σ ` ψ → χ,
Σ ` χ → ψ şi Σ ` ψ → ϕ. Atunci Σ ` ϕ → χ şi Σ ` χ → ϕ, conform regulii de
deducţie (R1 ). Din remarca anterioară, rezultă că Σ ` ϕ ↔ χ, i. e. ϕ ∼Σ χ,
aşadar ∼Σ este tranzitivă.
Deci ∼Σ este o relaţie de echivalenţă pe E .
Notaţie
Să notăm, pentru fiecare ϕ ∈ E , cu ϕ̂Σ := {ψ ∈ E | ϕ ∼Σ ψ} clasa de echivalenţă
a lui ϕ raportat la relaţia de echivalenţă ∼Σ , şi să considerăm mulţimea factor
E /∼Σ = {ϕ̂Σ | ϕ ∈ E }.
Definiţie
Pe mulţimea factor E /∼Σ , definim relaţia binară ≤Σ , prin: oricare ar fi ϕ, ψ ∈ E ,
ϕ̂Σ ≤Σ ψ̂ Σ ddacă Σ ` ϕ → ψ.
Propoziţie
≤Σ este bine definită.
Demonstraţie: Fie ϕ, ψ, ϕ0 , ψ 0 ∈ E a. ı̂. ϕ ∼Σ ϕ0 şi ψ ∼Σ ψ 0 , i. e. Σ ` ϕ ↔ ϕ0

şi Σ ` ψ ↔ ψ 0 , adică Σ ` ϕ → ϕ0 , Σ ` ϕ0 → ϕ, Σ ` ψ → ψ 0 şi Σ ` ψ 0 → ψ,
conform remarcii anterioare.
Σ Σ
Avem de demonstrat că ϕ̂Σ ≤Σ ψ̂ Σ ddacă ϕ̂0 ≤Σ ψ̂ 0 , i. e. că Σ ` ϕ → ψ ddacă
0 0
Σ`ϕ →ψ.
Să presupunem că Σ ` ϕ → ψ. Această relaţie şi faptul că Σ ` ϕ0 → ϕ şi
Σ ` ψ → ψ 0 , ı̂mpreună cu regula de deducţie (R1 ), implică Σ ` ϕ0 → ψ 0 .
Implicaţia reciprocă se demonstrează ı̂n mod similar.
Aşadar, ≤Σ este bine definită.
Lemă
≤Σ este o relaţie de ordine parţială pe E /∼Σ .
Demonstraţie: Conform (PI), pentru orice ϕ ∈ E , ` ϕ → ϕ, deci Σ ` ϕ → ϕ, i.

e. ϕ̂Σ ≤Σ ϕ̂Σ , aşadar ≤Σ este reflexivă.
Din remarca precedentă, pentru orice ϕ, ψ ∈ E a. ı̂. Σ ` ϕ → ψ şi Σ ` ψ → ϕ,
rezultă că ϕ ∼Σ ψ, i. e. ϕ̂Σ = ψ̂ Σ , deci ≤Σ este antisimetrică.
Regula de deducţie (R1 ) ne asigură de faptul că, pentru orice ϕ, ψ, χ ∈ E a. ı̂.
ϕ̂Σ ≤Σ ψ̂ Σ şi ψ̂ Σ ≤Σ χ̂Σ , i. e. Σ ` ϕ → ψ şi Σ ` ψ → χ, rezultă că Σ ` ϕ → χ, i.
e. ϕ̂Σ ≤Σ χ̂Σ , ceea ce ı̂nseamnă că ≤Σ este tranzitivă.
Deci ≤Σ este o relaţie de ordine pe E /∼Σ .
Propoziţie
(E /∼Σ , ≤Σ ) este o latice distributivă, ı̂n care, pentru orice ϕ, ψ ∈ E ,
Σ Σ
inf{ϕ̂Σ , ψ̂ Σ } = ϕ
\ ∧ ψ şi sup{ϕ̂Σ , ψ̂ Σ } = ϕ
\ ∨ψ .
Σ Σ
Vom nota, pentru orice ϕ, ψ ∈ E , ϕ̂Σ ∧Σ ψ̂ Σ := ϕ
\ ∧ ψ şi ϕ̂Σ ∨Σ ψ̂ Σ := ϕ
\ ∨ψ .
Demonstraţie: Conform lemei precedente, (E /∼Σ , ≤Σ ) este un poset.
Fie ϕ, ψ ∈ E , arbitrare, fixate.
Σ Σ
Demonstrăm că, ı̂n posetul (E /∼Σ , ≤Σ ), ϕ
\ ∧ ψ = inf{ϕ̂Σ , ψ̂ Σ }, i. e. ϕ
\ ∧ ψ este
cel mai mare minorant al elementelor ϕ̂Σ şi ψ̂ Σ , i. e.:
Σ Σ
\
(a) ϕ ∧ ψ ≤Σ ϕ̂Σ şi ϕ \ ∧ ψ ≤Σ ϕ̂Σ , i. e. Σ ` (ϕ ∧ ψ) → ϕ şi Σ ` (ϕ ∧ ψ) → ψ;
Σ
(b) pentru orice χ ∈ E a. ı̂. χ̂Σ ≤Σ ϕ̂Σ şi χ̂Σ ≤Σ ψ̂ Σ , rezultă că χ̂Σ ≤Σ ϕ\ ∧ ψ , i.
e., pentru orice χ ∈ E a. ı̂. Σ ` χ → ϕ şi Σ ` χ → ψ, rezultă că
Σ ` χ → (ϕ ∧ ψ).
Condiţia (a) rezultă din (6) şi (7), iar (b) din regula de deducţie (R4 ).
Σ
Acum demonstrăm că, ı̂n posetul (E /∼Σ , ≤Σ ), ϕ \ ∨ ψ = sup{ϕ̂Σ , ψ̂ Σ }, i. e.
Σ
\
ϕ ∨ ψ este cel mai mic majorant al elementelor ϕ̂Σ şi ψ̂ Σ , i. e.:
Σ Σ
(c) ϕ̂Σ ≤Σ ϕ\ ∨ ψ şi ψ̂ Σ ≤Σ ϕ \ ∨ ψ , i. e. Σ ` ϕ → (ϕ ∨ ψ) şi Σ ` ψ → (ϕ ∨ ψ);
Σ
(d) pentru orice χ ∈ E a. ı̂. ϕ̂ ≤Σ χ̂Σ şi ψ̂ Σ ≤Σ χ̂Σ , rezultă că ϕ
Σ \ ∨ ψ ≤Σ χ̂Σ , i.
e., pentru orice χ ∈ E a. ı̂. Σ ` ϕ → χ şi Σ ` ψ → χ, rezultă că
Σ ` (ϕ ∨ ψ) → χ.
Condiţia (c) rezultă din (4) şi (5), iar (d) din regula de deducţie (R3 ).
Aşadar, am demonstrat că (E /∼Σ , ≤Σ ) este o latice, ı̂n care, pentru orice
Σ
ϕ, ψ ∈ E , conjuncţia este ϕ̂Σ ∧Σ ψ̂ Σ = ϕ
\ ∧ ψ , iar disjuncţia este
Σ
ϕ̂Σ ∨Σ ψ̂ Σ = ϕ \ ∨ψ .
(11) implică faptul că, pentru orice ϕ, ψ, χ ∈ E ,
Σ ` ((ϕ ∧ χ) ∨ (ψ ∧ χ)) → ((ϕ ∨ ψ) ∧ χ), deci
(ϕ̂Σ ∧Σ χ̂Σ ) ∨Σ (ψ̂ Σ ∧Σ χ̂Σ ) ≤Σ (ϕ̂Σ ∨Σ ψ̂ Σ ) ∧Σ χ̂Σ .
(12) implică faptul că, pentru orice ϕ, ψ, χ ∈ E ,
Σ ` ((ϕ ∨ ψ) ∧ χ) → ((ϕ ∧ χ) ∨ (ψ ∧ χ)), deci
(ϕ̂Σ ∨Σ ψ̂ Σ ) ∧Σ χ̂Σ ≤Σ (ϕ̂Σ ∧Σ χ̂Σ ) ∨Σ (ψ̂ Σ ∧Σ χ̂Σ ).
Cele două inegalităţi de mai sus arată că, pentru orice ϕ, ψ, χ ∈ E ,
(ϕ̂Σ ∨Σ ψ̂ Σ ) ∧Σ χ̂Σ = (ϕ̂Σ ∧Σ χ̂Σ ) ∨Σ (ψ̂ Σ ∧Σ χ̂Σ ), prin urmare laticea
(E /∼Σ , ∨Σ , ∧Σ , ≤Σ ) este distributivă (amintim că, ı̂n orice latice, fiecare dintre
legile de distributivitate o implică pe cealaltă).
Remarcă
Conform lui (13), pentru orice ϕ, ψ ∈ E , Σ ` (ϕ ∧ ¬ ϕ) → ψ şi
Σ ` ψ → (ϕ ∨ ¬ ϕ), aşadar, pentru orice ϕ, ψ ∈ E ,
Σ Σ
ϕ\∧ ¬ ϕ ≤Σ ψ̂ Σ ≤Σ ϕ\ ∨ ¬ ϕ . Aceasta ı̂nseamnă că, indiferent cine este ϕ ∈ E ,
Σ Σ
ϕ\∧ ¬ ϕ şi ϕ\ ∨ ¬ ϕ sunt, respectiv, primul element şi ultimul element al laticii
(E /∼Σ , ∨Σ , ∧Σ , ≤Σ ).
Σ Σ
Vom nota 0Σ := ϕ\ ∧ ¬ ϕ şi 1Σ := ϕ\ ∨ ¬ ϕ , pentru un ϕ ∈ E , arbitrar. Conform
celor de mai sus, această definiţie nu depinde de alegerea lui ϕ ∈ E .
Am obţinut:
Propoziţie
(E /∼Σ , ∨Σ , ∧Σ , ≤Σ , 0Σ , 1Σ ) este o latice distributivă mărginită.
Definiţie
Σ Σ
Pentru orice ϕ ∈ E , definim: ϕ̂Σ := ¬
d ϕ .
Remarcă
Conform regulii de deducţie (R∗), definiţia de mai sus pentru operaţia unară
¯Σ : E /∼Σ → E /∼Σ este corectă, pentru că nu depinde de reprezentanţii claselor
din E /∼Σ .
Propoziţie
(E /∼Σ , ∨Σ , ∧Σ , ≤Σ ,¯Σ , 0Σ , 1Σ ) este o algebră Boole.
Demonstraţie: Rezultatele anterioare arată că (E /∼Σ , ∨Σ , ∧Σ , ≤Σ , 0Σ , 1Σ ) este o

latice distributivă mărginită ı̂n care, pentru orice ϕ ∈ E , au loc egalităţile:
Σ Σ Σ
ϕ̂Σ ∧Σ ϕ̂Σ = ϕ̂Σ ∧Σ ¬
d ∧ ¬ ϕ = 0Σ şi
ϕ = ϕ\
Σ Σ Σ
Σ Σ Σ
ϕ̂ ∨Σ ϕ̂ = ϕ̂ ∨Σ ¬ d ∨ ¬ ϕ = 1Σ ,
ϕ = ϕ\
Σ
prin urmare ϕ̂Σ este complementul lui ϕ̂Σ .
Aceasta ı̂nseamnă că (E /∼Σ , ∨Σ , ∧Σ , ≤Σ ,¯Σ , 0Σ , 1Σ ) este o algebră Boole.
Definiţie
Algebra Boole (E /∼Σ , ∨Σ , ∧Σ , ≤Σ ,¯Σ , 0Σ , 1Σ ) se numeşte algebra
Lindenbaum–Tarski a lui Σ asociată sistemului formal L.
Remarcă
Dacă notăm cu pΣ : E → E /∼Σ surjecţia canonică (pΣ (ϕ) := ϕ̂Σ pentru orice
ϕ ∈ E ), atunci, oricare ar fi ϕ, ψ ∈ E , au loc următoarele identităţi (unde →Σ şi
↔Σ sunt, respectiv, implicaţia şi echivalenţa booleană ı̂n algebra Boole
(E /∼Σ , ∨Σ , ∧Σ , ≤Σ ,¯Σ , 0Σ , 1Σ )):
(a) pΣ (ϕ ∨ ψ) = pΣ (ϕ) ∨Σ pΣ (ψ);
(b) pΣ (ϕ ∧ ψ) = pΣ (ϕ) ∧Σ pΣ (ψ);
Σ
(c) pΣ (¬ ϕ) = pΣ (ϕ) ;
(d) pΣ (ϕ → ψ) = pΣ (ϕ) →Σ pΣ (ψ);
(e) pΣ (ϕ ↔ ψ) = pΣ (ϕ) ↔Σ pΣ (ψ).
Într–adevăr, identităţile (a), (b) şi (c) sunt chiar definiţiile operaţiilor algebrei
Boole E /∼Σ . Definiţia implicaţiei booleene, (a) şi (c) arată că
Σ
pΣ (ϕ) →Σ pΣ (ψ) = pΣ (ϕ) ∨Σ pΣ (ψ) = pΣ (¬ ϕ ∨ ψ), ceea ce arată că (d) este
echivalent cu faptul că Σ ` (ϕ → ψ) ↔ (¬ ϕ ∨ ψ), care rezultă din (15), (16) şi
prima remarcă din această secţiune. (e) se obţine, direct, din (b) şi (d).
Cele cinci identităţi de mai sus arată cum conectorii logici sunt convertiţi ı̂n
operaţii booleene.
Lemă
Pentru orice ϕ ∈ E , Σ ` ϕ ddacă ϕ̂Σ = 1Σ .
Demonstraţie: Fie ϕ ∈ E , arbitrar, fixat.

Σ
Au loc echivalenţele: ϕ̂Σ = 1Σ ddacă ϕ̂Σ = ϕ\ ∨ ¬ ϕ ddacă Σ ` ϕ ↔ (ϕ ∨ ¬ ϕ).
Aşadar, avem de demonstrat că: Σ ` ϕ ddacă Σ ` ϕ ↔ (ϕ ∨ ¬ ϕ).
Să presupunem că Σ ` ϕ. Conform (A1 ), ` ϕ → ((ϕ ∨ ¬ ϕ) → ϕ), deci
Σ ` ϕ → ((ϕ ∨ ¬ ϕ) → ϕ). Prin (MP), obţinem: Σ ` (ϕ ∨ ¬ ϕ) → ϕ. Conform
(13), Σ ` ϕ → (ϕ ∨ ¬ ϕ). Aşadar, Σ ` ϕ ↔ (ϕ ∨ ¬ ϕ), după cum ne asigură
prima remarcă din această secţiune.
Reciproc, să presupunem că Σ ` ϕ ↔ (ϕ ∨ ¬ ϕ), sau, echivalent,
Σ ` (ϕ ∨ ¬ ϕ) ↔ ϕ, aşadar Σ ` (ϕ ∨ ¬ ϕ) → ϕ, conform aceleiaşi prime remarci
din această secţiune. Dar (PTE) afirmă că ` ϕ ∨ ¬ ϕ, şi deci Σ ` ϕ ∨ ¬ ϕ. Prin
(MP), obţinem Σ ` ϕ.
Remarcă
Lema anterioară ne oferă o metodă algebrică pentru a verifica dacă un enunţ este
o consecinţă sintactică a lui Σ.
Notaţie
În cazul ı̂n care Σ = ∅:
relaţia de echivalenţă ∼∅ se notează, simplu, ∼, şi are următoarea definiţie:
pentru orice ϕ, ψ ∈ E ,
ϕ ∼ ψ ddacă ` ϕ ↔ ψ ;
clasele de echivalenţă ale lui ∼, ϕ̂∅ (ϕ ∈ E ), se notează ϕ̂;

relaţia de ordine ≤∅ se notează ≤;
operaţiile ∨∅ , ∧∅ , ¯∅ , 0∅ şi 1∅ se notează, respectiv, ∨, ∧, ¯, 0 şi 1.
Definiţie
Algebra Boole (E /∼ , ∨, ∧, ≤,¯, 0, 1) se numeşte algebra Lindenbaum-Tarski
asociată sistemului formal L.
Lema anterioară devine, ı̂n acest caz, o caracterizare a teoremelor formale:
Lemă
Pentru orice ϕ ∈ E , ` ϕ ddacă ϕ̂ = 1.
Notă
A se vedea la seminar exemple de demonstraţii algebrice ı̂n logica
propoziţională clasică (realizate prin calcul boolean, folosind lema anterioară).
În mod tipic, pentru a folosi lema anterioară ı̂n cadrul unei demonstraţii
algebrice pentru o deducţie formală din ipoteze: Σ ` ϕ, cu Σ ⊆ E şi ϕ ∈ E ,
se foloseşte faptul că, pentru orice ipoteză σ ∈ Σ, are loc Σ ` σ, aşadar
σ̂ Σ = 1Σ .
Notă
A se vedea, ı̂n cărţile de G. Georgescu din bibliografia cursului, construcţia
algebrei Lindenbaum–Tarski E /∼ , efectuată prin raţionamentul de mai sus scris ı̂n
cazul particular Σ = ∅.
Am considerat că tratarea directă a cazului general nu creşte dificultatea
parcursului anterior, şi, din acest motiv, am ales să prezint acest caz general, a
cărui particularizare la situaţia Σ = ∅ este imediată.
5 Semantica lui L
6 Sisteme deductive
Semantica lui L
Definiţie
O interpretare (evaluare, semantică) a lui L este o funcţie oarecare h : V → L2 .
Propoziţie
Pentru orice interpretare h : V → L2 , există o unică funcţie h̃ : E → L2 care
satisface următoarele proprietăţi:
(a) h̃(u) = h(u), pentru orice u ∈ V ;
(b) h̃(¬ ϕ) = h̃(ϕ), pentru orice ϕ ∈ E ;
(c) h̃(ϕ → ψ) = h̃(ϕ) → h̃(ψ), pentru orice ϕ, ψ ∈ E .
Observaţie
Condiţia (a) din propoziţia anterioară spune că h̃ |V = h, adică funcţia h̃
prelungeşte pe h la E .
În condiţiile (b) şi (c), ı̂n membrii stângi, ı̂n argumentele lui h̃, ¬ şi → sunt
conectorii logici primitivi, pe când, ı̂n membrii drepţi, ¯ şi → sunt operaţiile de
complementare şi, respectiv, implicaţie ale algebrei Boole L2 . Aşadar, putem
spune că funcţia h̃ transformă conectorii logici ı̂n operaţii booleene ı̂n algebra
Boole standard.
Vom păstra notaţia h̃ pentru această unică funcţie depinzând de interpretarea h.
Semantica lui L
Demonstraţia propoziţiei anterioare: Demonstrăm existenţa şi unicitatea lui h̃
prin inducţie după conceptul de enunţ.
Fie h : V → L2 o interpretare a lui L.
Orice enunţ ϕ se află ı̂n una şi numai una dintre situaţiile următoare (numai una
pentru că, dacă nu se folosesc conectorii logici derivaţi, atunci două enunţuri
coincid ddacă sunt literal identice ca şiruri de simboluri peste alfabetul lui L,
exceptând, eventual, folosiri diferite ale parantezelor, care nu influenţează regulile
de mai jos):
(E1 ) ϕ ∈ V (ϕ este variabilă propoziţională)
(E2 ) există ψ ∈ E , a. ı̂. ϕ = ¬ ψ
(E3 ) există ψ, χ ∈ E , a. ı̂. ϕ = ψ → χ
şi ϕ se obţine ı̂ntr–un număr finit de paşi pornind de la variabile propoziţionale şi
aplicând cele trei reguli de mai sus.
Fiecărui ϕ ∈ E ı̂i asociem un element al lui L2 , pe care ı̂l notăm cu h̃(ϕ), astfel:
1 dacă ϕ ∈ V , atunci h̃(ϕ) := h(ϕ)
2 dacă ϕ = ¬ ψ pentru un ψ ∈ E cu proprietatea că h̃(ψ) a fost definită, atunci
h̃(ϕ) := h̃(ψ)
3 dacă ϕ = ψ → χ pentru două enunţuri ψ, χ ∈ E cu proprietatea că h̃(ψ) şi
h̃(χ) au fost definite, atunci h̃(ϕ) := h̃(ψ) → h̃(χ)
Semantica lui L
Principiul inducţiei după conceptul de enunţ ne asigură că, urmând cele trei reguli
anterioare, se definesc, recursiv, valorile h̃(ϕ), pentru toate ϕ ∈ E .
Faptul că orice ϕ ∈ E se află ı̂n una şi numai una dintre cele trei situaţii de mai
sus arată că lui ϕ nu i se pot asocia două valori distincte prin această recursie, i.
e. valoarea h̃(ϕ) ∈ L2 este unic determinată de ϕ.
Aceste două proprietăţi (existenţa şi unicitatea lui h̃(ϕ) ∈ L2 , pentru orice ϕ ∈ E )
arată că am obţinut o funcţie h̃ : E → L2 complet şi corect definită, care asociază
fiecărui ϕ ∈ E valoarea h̃(ϕ) ∈ L2 .
De asemenea, h̃ satisface condiţiile (a), (b) şi (c) din enunţ, prin chiar definiţia ei.
Am ı̂ncheiat demonstraţia existenţei unei funcţii h̃ care satisface cerinţele din
enunţ, şi fixăm această funcţie pentru cele ce urmează, anume demonstraţia
unicităţii ei.
Fie g : E → L2 o funcţie care satisface aceste trei condiţii:
(ag ) g (u) = h(u), pentru orice u ∈ V ;
(bg ) g (¬ ϕ) = g (ϕ), pentru orice ϕ ∈ E ;
(cg ) g (ϕ → ψ) = g (ϕ) → g (ψ), pentru orice ϕ, ψ ∈ E .
Acum fie ϕ ∈ E , arbitrar, fixat. Vom demonstra prin inducţie după conceptul de
enunţ că h̃(ϕ) = g (ϕ).
Semantica lui L
Definiţia unui enunţ arată că ne situăm ı̂n unul dintre aceste trei cazuri:
(E1 ) ϕ ∈ V ; atunci (a) şi (ag ) ne dau: h̃(ϕ) = h(ϕ) = g (ϕ);
(E2 ) ϕ = ¬ ψ pentru un ψ ∈ E cu proprietatea că h̃(ψ) = g (ψ); atunci (b)
şi (bg ) implică: h̃(ϕ) = h̃(¬ ψ) = h̃(ψ) = g (ψ) = g (¬ ψ) = g (ϕ);
(E3 ) ϕ = ψ → χ pentru două enunţuri ψ, χ ∈ E cu proprietatea că
h̃(ψ) = g (ψ) şi h̃(χ) = g (χ); atunci (c) şi (cg ) arată că:
h̃(ϕ) = h̃(ψ → χ) = h̃(ψ) → h̃(χ) = g (ψ) → g (χ) = g (ψ → χ) = g (ϕ).
Am demonstrat că h̃(ϕ) = g (ϕ) pentru orice ϕ ∈ E , i. e. h̃ = g , aşadar h̃ este
unic cu proprietatăţile din enunţ.
Corolar
Pentru orice interpretare h şi orice ϕ, ψ ∈ E , au loc:
(d) h̃(ϕ ∨ ψ) = h̃(ϕ) ∨ h̃(ψ)
(e) h̃(ϕ ∧ ψ) = h̃(ϕ) ∧ h̃(ψ)
(f ) h̃(ϕ ↔ ψ) = h̃(ϕ) ↔ h̃(ψ)
Demonstraţie: Imediat, din definiţiile conectorilor logici derivaţi şi proprietăţile

operaţiilor ı̂ntr–o algebră Boole.
Semantica lui L
Definiţie
Spunem că un enunţ ϕ este adevărat ı̂ntr–o interpretare h sau că h satisface
ϕ ddacă h̃(ϕ) = 1; ϕ se zice fals ı̂n interpretarea h ddacă h̃(ϕ) = 0. Faptul
că enunţul ϕ este adevărat ı̂ntr–o interpretare h se notează cu: h ϕ.
Un enunţ ϕ se zice universal adevărat ddacă ϕ este adevărat ı̂n orice
interpretare; faptul că ϕ este universal adevărat se notează cu: ϕ.
Enunţurile universal adevărate se mai numesc adevărurile semantice sau
tautologiile lui L.
Faptul că o mulţime Σ de enunţuri are proprietatea că toate elementele sale
sunt adevărate ı̂ntr–o interpretare h se notează cu: h Σ; ı̂n acest caz,
spunem că h satisface Σ sau că h este un model pentru Σ.
Dacă Σ este o mulţime de enunţuri cu proprietatea că există un model pentru
Σ, atunci spunem că Σ admite un model.
Date un enunţ ϕ şi o mulţime de enunţuri Σ, spunem că ϕ se deduce
semantic din Σ sau că ϕ este o consecinţă semantică a lui Σ ddacă ϕ este
adevărat ı̂n orice interpretare h a. ı̂. h Σ; acest lucru se notează cu: Σ ϕ.
Semantica lui L
Remarcă
Uneori, funcţia h̃ asociată unei interpretări h este numită tot interpretare.
Valoarea unei interpretări ı̂ntr–un anumit enunţ, uneori numită interpretarea acelui
enunţ, este valoarea de adevăr 0 sau 1 care se obţine atunci când se atribuie, prin
acea interpretare, valori de adevăr din L2 tuturor variabilelor propoziţionale care
apar ı̂n acel enunţ. Un enunţ universal adevărat, i. e. un adevăr semantic, o
tautologie, este un enunţ a cărui valoare de adevăr este 1 pentru orice valori de
adevăr atribuite variabilelor propoziţionale care apar ı̂n acel enunţ.
În cele ce urmează, vom vedea două rezultate deosebit de importante privind
sistemul formal L: Teorema de completitudine şi o generalizare a ei, Teorema
de completitudine tare, numită şi Teorema de completitudine extinsă.
Teorema de completitudine a lui L afirmă că adevărurile sintactice ale lui L
coincid cu adevărurile semantice ale lui L, i. e. teoremele formale ale lui L sunt
exact enunţurile universal adevărate, tautologiile lui L. Teorema de
completitudine tare pentru L afirmă că, ı̂n L, consecinţele sintactice ale unei
mulţimi Σ de enunţuri coincid cu consecinţele semantice ale lui Σ, i. e. enunţurile
care se deduc sintactic din Σ sunt exact enunţurile care se deduc semantic din Σ.
Semantica lui L
Teoremă (Teorema de completitudine tare (extinsă) pentru L)

Pentru orice enunţ ϕ şi orice mulţime de enunţuri Σ,
Σ`ϕ ddacă Σ ϕ.
Demonstraţie: “⇒:“ Presupunem că Σ ` ϕ. Demonstrăm că Σ ϕ.

Fie h : V → L2 , a. ı̂. h Σ, arbitrară. Avem de demonstrat că h̃(ϕ) = 1 ı̂n L2 .
Procedăm prin inducţie după conceptul de consecinţă sintactică a mulţimii de
ipoteze Σ.
Σ ` ϕ ı̂nseamnă că ϕ se găseşte ı̂n una dintre următoarele situaţii:
(CS1 ) ϕ este o axiomă; aici avem subcazurile:
axioma (A1 ): există ψ, χ ∈ E a. ı̂. ϕ = ψ → (χ → ψ);
atunci h̃(ϕ) = h̃(ψ) → (h̃(χ) → h̃(ψ)) =
h̃(ψ) ∨ h̃(χ) ∨ h̃(ψ) = 1 ∨ h̃(χ) = 1;
Semantica lui L
axioma (A2 ): există α, β, γ ∈ E a. ı̂.
ϕ = (α → (β → γ)) → ((α → β) → (α → γ));
dacă notăm a := h̃(α), b := h̃(β) şi c := h̃(γ), atunci
h̃(ϕ) = (a → (b → c)) → ((a → b) → (a → c)) ı̂n L2 ,
unde 1 → 0 = 0, iar celelalte trei implicaţii au valoarea 1;
aşadar, dacă a = 0, atunci h̃(ϕ) = 1 → (1 → 1) = 1 → 1 = 1;
dacă a = 1 şi b → c = 0, atunci
h̃(ϕ) = 0 → ((a → b) → (a → c)) = 1;
dacă b → c = 1, atunci b ≤ c, şi deci
a → b = a ∨ b ≤ a ∨ c = a → c,
prin urmare (a → b) → (a → c) = 1, deci
h̃(ϕ) = (a → 1) → 1 = 1;
axioma (A3 ): există α, β ∈ E a. ı̂. ϕ = (¬ α → ¬ β) → (β → α);
dacă notăm a := h̃(α) şi b := h̃(β), atunci
h̃(ϕ) = (a → b) → (b → a) = 1,
pentru că [b ≤ a ddacă a ≤ b],
şi deci [b → a = 1 ddacă a → b = 1],
iar ı̂n caz contrar ambele implicaţii sunt 0,
pentru că ne situăm ı̂n L2 ,
Semantica lui L
deci a → b = b → a, prin urmare (a → b) → (b → a) = 1;
(CS2 ) ϕ ∈ Σ; atunci h̃(ϕ) = 1, pentru că h Σ;
(CS3 ) există ψ ∈ E , a. ı̂. Σ ` ψ, Σ ` ψ → ϕ, h̃(ψ) = 1 şi h̃(ψ → ϕ) = 1
(aceste două egalităţi pentru valori ale lui h̃ reprezintă ipoteza de inducţie);
atunci h̃(ψ) → h̃(ϕ) = h̃(ψ → ϕ) = 1, aşadar 1 = h̃(ψ) ≤ h̃(ϕ), deci
h̃(ϕ) = 1.
Demonstraţia implicaţiei directe este ı̂ncheiată.
“⇐:“ Ipoteza acestei implicaţii este că Σ ϕ.
Presupunem prin absurd că Σ 0 ϕ. Atunci ϕ̂Σ 6= 1 ı̂n algebra Boole E /∼Σ .
Aplicând Teorema de reprezentare a lui Stone algebrei Boole E /∼Σ , obţinem
că există o mulţime X 6= ∅ şi există un morfism boolean injectiv
d : E /∼Σ → LX2 = {f | f : X → L2 }.
ϕ̂Σ 6= 1 ı̂n E /∼Σ şi d : E /∼Σ → LX2 este injectiv, prin urmare d(ϕ̂Σ ) 6= d(1) = 1,
deci d(ϕ̂Σ ) 6= 1(= funcţia constantă 1) ı̂n LX2 = {f | f : X → L2 }, aşadar există
un element x ∈ X cu d(ϕ̂Σ )(x) 6= 1 ı̂n L2 .
Fie π : LX2 → L2 , definită prin: pentru orice f ∈ LX2 , π(f ) := f (x) ∈ L2 .
Semantica lui L
Se arată uşor că π este un morfism boolean. De exemplu, să verificăm comutarea
lui π cu ∨, iar comutările lui π cu celelalte operaţii de algebre Boole se
demonstrează analog: pentru orice f , g ∈ LX2 ,
π(f ∨ g ) = (f ∨ g )(x) = f (x) ∨ g (x) = π(f ) ∨ π(g ) ı̂n L2 .
Considerăm următoarele funcţii: incluziunea i : V → E (i(u) := u pentru fiecare
u ∈ V ), surjecţia canonică pΣ : E → E /∼Σ , morfismul boolean injectiv
d : E /∼Σ → LX2 considerat mai sus şi morfismul boolean π : LX2 → L2 considerat
mai sus. Să notăm compunerea acestor funcţii cu h: h := π ◦ d ◦ pΣ ◦ i;
h : V → L2 este o interpretare.
Demonstrăm, prin inducţie după conceptul de enunţ, că, pentru orice α ∈ E ,
h̃(α) = d(α̂Σ )(x). Folosim definiţia lui h̃.
(E1 ) dacă α ∈ V , atunci
h̃(α) = h(α) = π(d(pΣ (i(α)))) = π(d(pΣ (α))) = π(d(α̂Σ )) = d(α̂Σ )(x);
(E2 ) dacă α = ¬ β, pentru un β ∈ E cu h̃(β) = d(β̂ Σ )(x) (ipoteza de
inducţie), atunci h̃(α) = h̃(¬ β) = h̃(β) = d(β̂ Σ )(x) = (d(β̂ Σ ))(x) =
Σ Σ
d(β̂ Σ )(x) = d(¬d β )(x) = d(α̂Σ )(x);
Semantica lui L
(E3 ) dacă α = β → γ, pentru β, γ ∈ E cu h̃(β) = d(β̂ Σ )(x) şi
h̃(γ) = d(γ̂ Σ )(x) (ipoteza de inducţie), atunci
h̃(α) = h̃(β → γ) = h̃(β) → h̃(γ) = d(β̂ Σ )(x) → d(γ̂ Σ )(x) = (d(β̂ Σ ) →
Σ
d(γ̂ Σ ))(x) = d(β̂ Σ →Σ γ̂ Σ )(x) = d(β\
→ γ )(x) = d(α̂Σ )(x).
Demonstraţia prin inducţie este ı̂ncheiată. Aşadar, pentru orice α ∈ E ,
h̃(α) = d(α̂Σ )(x).
În particular, pentru α := ϕ, h̃(ϕ) = d(ϕ̂Σ )(x) 6= 1.
Demonstrăm că h Σ.
Fie σ ∈ Σ, arbitrar, fixat.
Conform identităţii stabilite mai sus, h̃(σ) = d(σ̂ Σ )(x).
Cine este σ̂ Σ (clasa lui σ ı̂n algebra Boole E /∼Σ )?
Conform definiţiei claselor echivalenţei ∼Σ , unei proprietăţi a consecinţelor
sintactice, Teoremei deducţiei, faptului că σ ∈ Σ, şi deci şi Σ ` σ,
σ̂ Σ = {τ ∈ E | Σ ` σ ↔ τ } = {τ ∈ E | Σ ` σ → τ şi Σ ` τ → σ} = {τ ∈
Σ
E | Σ ∪ {σ} ` τ şi Σ ∪ {τ } ` σ} = {τ ∈ E | Σ ` τ } = γ\ ∨ ¬ γ = 1Σ , oricare ar
fi γ ∈ E , pentru că, ı̂n conformitate cu Principiul terţului exclus, ` γ ∨ ¬ γ, prin
urmare Σ ` γ ∨ ¬ γ, aşadar γ ∨ ¬ γ ∈ σ̂ Σ conform egalităţii de mulţimi pe care
Σ
tocmai am stabilit–o, i. e. γ ∨ ¬ γ ∼Σ σ, deci σ̂ Σ = γ\ ∨ ¬ γ = 1Σ .
Semantica lui L
Aşadar, h̃(σ) = d(σ̂ Σ )(x) = d(1Σ )(x) = 1(x) = 1 (funcţia constantă 1 aplicată ı̂n
x).
Deci h̃(σ) = 1 pentru orice σ ∈ Σ, adică h Σ.
Am găsit o interpretare h cu proprietăţile: h Σ şi h̃(ϕ) 6= 1, ceea ce ı̂nseamnă că
Σ 2 ϕ. Am obţinut o contradicţie cu ipoteza acestei implicaţii. Aşadar, Σ ` ϕ,
ceea ce ı̂ncheie demonstraţia teoremei.
Teoremă (Teorema de completitudine pentru L)
Pentru orice enunţ ϕ,
`ϕ ddacă ϕ.
Demonstraţie: Se aplică Teorema de completitudine tare pentru Σ = ∅.
Remarcă
Uneori,
implicaţia ` ϕ ⇒ ϕ este numită corectitudinea lui L,
iar implicaţia ` ϕ ⇐ ϕ este numită completitudinea lui L.
Dar, cel mai adesea, echivalenţa din teorema anterioară este numită
completitudinea lui L.
Semantica lui L
Corolar (noncontradicţia lui L)
Niciun enunţ ϕ nu satisface şi ` ϕ, şi ` ¬ ϕ.
Demonstraţie: Presupunem prin absurd că există un enunţ ϕ a. ı̂. ` ϕ şi ` ¬ ϕ.
Atunci, conform Teoremei de completitudine, ϕ şi ¬ ϕ, i. e., pentru orice
interpretare h, avem: h̃(ϕ) = 1 şi 1 = h̃(¬ ϕ) = h̃(ϕ) = 1 = 0, deci 0 = 1 ı̂n L2 ,
ceea ce este o contradicţie.
Notă
A se vedea la seminar exemple de demonstraţii semantice ı̂n logica
propoziţională clasică, realizate atât prin calcul boolean obişnuit ı̂n L2 , cât şi prin
intermediul tabelelor de adevăr (tabelelor semantice).
Notă
A se vedea, ı̂n cărţile de G. Georgescu din bibliografia cursului, obţinerea
Teoremei de completitudine prin raţionamentul de mai sus efectuat pe cazul
particular Σ = ∅, folosind algebra Lindenbaum–Tarski E /∼ asociată lui L, din
care, apoi, se obţine Teorema de completitudine tare. A se vedea, ı̂n aceleaşi
materiale bibliografice, şi rezultatele următoare scrise ı̂n cazul particular Σ = ∅.
Mai mult despre legătura dintre aceste teoreme ı̂ntr–o mică lecţie despre sisteme
deductive şi mulţimi consistente, ı̂n cursul următor.
Semantica lui L
Propoziţie
Pentru orice interpretare h : V → L2 şi orice Σ ⊆ E a. ı̂. h Σ, există un unic
Σ
morfism boolean h : E /∼Σ → L2 care face următoarea diagramă comutativă,
Σ
anume morfismul boolean definit prin: pentru orice ϕ ∈ E , h (ϕ̂Σ ) := h̃(ϕ):
p-
Σ
V⊂ -E E /∼Σ
@ h̃ Σ
h@ ? h
RL
@
2
Σ Σ
Demonstraţie: Unicitatea lui h rezultă din condiţia ca h să ı̂nchidă comutativ
Σ
această diagramă, care face ca singura definiţie posibilă pentru h să fie: pentru
Σ Σ
orice ϕ ∈ E , h (ϕ̂Σ ) = h (pΣ (ϕ)) := h̃(ϕ).
Σ
Cu această definiţie, h devine morfism Boolean. De exemplu, pentru orice
ϕ, ψ ∈ E ,
Σ Σ Σ Σ Σ
h (ϕ̂Σ ∨Σ ψ̂ Σ ) = h (ϕ \ ∨ ψ ) = h̃(ϕ ∨ ψ) = h̃(ϕ) ∨ h̃(ψ) = h (ϕ̂Σ ) ∨ h (ψ̂ Σ ). La
Σ
fel se demonstrează comutarea lui h cu celelalte operaţii de algebră Boole.
Semantica lui L
Σ
Rămâne de demonstrat buna definire a lui h , i. e. independenţa sa de
reprezentanţii claselor din E /∼Σ . Fie ϕ, ψ ∈ E , a. ı̂. ϕ̂Σ = ψ̂ Σ , ceea ce este
echivalent cu ϕ ∼Σ ψ, i. e. Σ ` ϕ ↔ ψ, ceea ce este echivalent cu Σ ϕ ↔ ψ,
conform Teoremei de completitudine tare. Dar h Σ, aşadar h̃(ϕ ↔ ψ) = 1,
adică h̃(ϕ) ↔ h̃(ψ) = 1 ı̂n L2 , ceea ce este echivalent cu h̃(ϕ) = h̃(ψ), i. e.
Σ Σ Σ
h (ϕ̂Σ ) = h (ψ̂ Σ ). Aşadar h este bine definit.
Corolar
Pentru orice interpretare h : V → L2 , există un unic morfism boolean
h : E /∼ → L2 care face următoarea diagramă comutativă, anume morfismul
boolean definit prin: pentru orice ϕ ∈ E , h(ϕ̂) := h̃(ϕ):
p-
V⊂ -E E /∼
@ h̃
h@ ? h
RL
@
2
Demonstraţie: Se aplică propoziţia precedentă pentru Σ = ∅.

5 Semantica lui L
6 Sisteme deductive
Sisteme deductive
Definiţie
O mulţime Σ de enunţuri se numeşte sistem deductiv ddacă este ı̂nchisă la
deducţii, i. e., pentru orice ϕ ∈ E , are loc:
Σ ` ϕ ⇒ ϕ ∈ Σ.
Remarcă
Implicaţia reciprocă ı̂n definiţia anterioară este valabilă, conform definiţiei
deducţiei sintactice, prin urmare o mulţime Σ de enunţuri este sistem deductiv
ddacă {ϕ ∈ E | Σ ` ϕ} = Σ.
Exemplu
În mod trivial, mulţimea E a tuturor enunţurilor este sistem deductiv.
Exemplu
Mulţimea T a teoremelor formale este sistem deductiv, deoarece se demonstrează
că, oricare ar fi ϕ ∈ E :
T ` ϕ ddacă ` ϕ
(amintim că ` ϕ este notaţia pentru: ϕ ∈ T ).
Sisteme deductive
Remarcă
Mai mult, se demonstrează că T este cel mai mic sistem deductiv, deci orice
sistem deductiv include pe T .
Mai precis:
Propoziţie
Pentru orice Σ ⊆ E , sunt echivalente:
1 Σ este sistem deductiv;
2 T ⊆ Σ şi, pentru orice ϕ, ψ ∈ E , dacă ψ, ψ → ϕ ∈ Σ, atunci ϕ ∈ Σ (i. e. Σ
include mulţimea teoremelor formale şi este ı̂nchisă la MP).
Exemplu
Conform propoziţiei anterioare, o submulţime a lui E care nu include pe T nu este
sistem deductiv.
De exemplu, ∅ nu este sistem deductiv, ceea ce se observă şi din faptul că, oricare
ar fi ϕ ∈ E , avem:
∅ ` ϕ ddacă ` ϕ ddacă ϕ ∈ T ,
iar ∅ ( T .
Sisteme deductive
Intersecţia oricărei familii de sisteme deductive este sistem deductiv (i. e.
mulţimea sistemelor deductive este un sistem de ı̂nchidere).
Remarcă
Afirmaţia din exerciţiul anterior arată că, pentru orice Σ ⊆ E , există cel mai mic
sistem deductiv care include pe Σ, şi acesta este egal cu intersecţia tuturor
sistemelor deductive care includ pe Σ.
Definiţie
Fie Σ o mulţime de enunţuri. Se notează cu D(Σ), şi se numeşte sistemul
deductiv generat de Σ, intersecţia tuturor sistemelor deductive care includ pe Σ.
Sisteme deductive
Remarcă
Cele de mai sus arată că:
pentru orice Σ ⊆ E , D(Σ) este cel mai mic sistem deductiv care include pe Σ;
D : P(E ) → P(E ) este un operator de ı̂nchidere, adică, pentru orice
Σ, ∆ ⊆ E :
1 Σ ⊆ D(Σ) (D este extensiv);
2 Σ ⊆ ∆ implică D(Σ) ⊆ D(∆) (D este crescător);
3 D(D(Σ)) = D(Σ) (D este idempotent);
În plus:
Operatorul de ı̂nchidere D este finitar, adică, oricare ar fi Σ ⊆ E , are loc:
[
D(Σ) = D(Γ).
Γ ⊆ Σ,
|Γ| < ∞
5 Semantica lui L
6 Sisteme deductive
Mulţimi consistente
Definiţie
Fie Σ o mulţime de enunţuri.
Σ se zice inconsistentă ddacă Σ ` ϕ pentru orice ϕ ∈ E (i. e. ddacă orice
enunţ este consecinţă sintactică a lui Σ);
Σ se zice consistentă ddacă Σ nu este inconsistentă.
Următorul rezultat arată că mulţimile consistente sunt mulţimile de enunţuri din
care nu se deduc contradicţii.
Propoziţie
Fie Σ ⊆ E . Atunci sunt echivalente:
1 Σ este inconsistentă;
2 există ϕ ∈ E , astfel ı̂ncât Σ ` ϕ ∧ ¬ ϕ;
3 există ϕ ∈ E , astfel ı̂ncât Σ ` ϕ şi Σ ` ¬ ϕ;
4 există ϕ ∈ E , astfel ı̂ncât Σ ` ¬ (ϕ → ϕ);
5 pentru orice ϕ ∈ E , Σ ` ¬ (ϕ → ϕ).
Corolar
Fie Σ ⊆ E şi ϕ ∈ E . Atunci:
1 Σ ∪ {ϕ} este inconsistentă ddacă Σ ` ¬ ϕ;
2 Σ ∪ {¬ ϕ} este inconsistentă ddacă Σ ` ϕ.
Exemplu
∅ este consistentă (conform propoziţiei anterioare şi principiului
noncontradicţiei: nu există ϕ ∈ E , astfel ı̂ncât ` ϕ şi ` ¬ ϕ);
E este inconsistentă, ı̂n mod trivial.
Definiţie
Un element maximal al mulţimii mulţimilor consistente raportat la incluziune se
numeşte mulţime consistentă maximală.
Propoziţie
Orice mulţime consistentă este inclusă ı̂ntr–o mulţime consistentă maximală.
Demonstraţia acestei propoziţii foloseşte Lema lui Zorn.
5 Semantica lui L
6 Sisteme deductive
Sisteme deductive versus mulţimi consistente
Remarcă
Dacă Σ este o mulţime consistentă, atunci sistemul deductiv D(Σ) este o mulţime
consistentă.
Propoziţie
Dacă Σ este o mulţime consistentă maximală, atunci:
1 Σ este sistem deductiv;
2 dacă ϕ, ψ ∈ E , astfel ı̂ncât ϕ ∨ ψ ∈ Σ, atunci ϕ ∈ Σ sau ψ ∈ Σ; mai precis:
pentru orice ϕ, ψ ∈ E , avem: ϕ ∨ ψ ∈ Σ ddacă [ϕ ∈ Σ sau ψ ∈ Σ];
3 oricare ar fi ϕ ∈ E , avem: ϕ ∈ Σ sau ¬ ϕ ∈ Σ; mai precis, oricare ar fi ϕ ∈ E ,
au loc:
ϕ ∈ Σ ddacă ¬ ϕ ∈
/ Σ;
ϕ∈/ Σ ddacă ¬ ϕ ∈ Σ;
4 pentru orice ϕ, ψ ∈ E , avem: ϕ → ψ ∈ Σ ddacă ¬ ϕ ∨ ψ ∈ Σ ddacă [¬ ϕ ∈ Σ
sau ψ ∈ Σ].
Sisteme deductive versus mulţimi consistente
Definiţie
Fie Σ ⊆ E . Spunem că Σ admite un model ddacă există o interpretare h cu
h Σ. O astfel de interpretare se numeşte model pentru Σ.
Propoziţie
1 Orice mulţime consistentă admite un model.
2 Orice mulţime care admite un model este consistentă (temă).
Corolar
Mulţimile consistente coincid cu mulţimile care admit modele.
Notă
A se vedea, ı̂n cartea de G. Georgescu şi A. Iorgulescu din bibliografia cursului,
cum se obţine Teorema de completitudine tare din Teorema de
completitudine, folosind faptul că orice mulţime consistentă admite un model.
Notă
A se vedea demonstraţiile rezultatelor de mai sus ı̂n materialele de seminar şi ı̂n
cartea de G. Georgescu şi A. Iorgulescu din bibliografia cursului. Aveţi ca temă
parcurgerea tuturor acestor demonstraţii.

c13lmc16 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

c13lmc16 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Logică Matematică şi Computaţională

Universitatea din Bucureşti

1 Ce este logica matematică? Ce sisteme logice vom studia? Care sunt

2 Sintaxa sistemului formal al calculului propoziţional clasic

3 Proprietăţi sintactice ale lui L

4 Algebra Lindenbaum-Tarski a lui L

8 Sisteme deductive versus mulţimi consistente

2 Sintaxa sistemului formal al calculului propoziţional clasic

3 Proprietăţi sintactice ale lui L

4 Algebra Lindenbaum-Tarski a lui L

8 Sisteme deductive versus mulţimi consistente

Logica matematică este o ramură a matematicii care se ocupă cu

În acest curs vom ı̂ncepe studiul logicii propoziţionale clasice.

2 Sintaxa sistemului formal al calculului propoziţional clasic

3 Proprietăţi sintactice ale lui L

4 Algebra Lindenbaum-Tarski a lui L

8 Sisteme deductive versus mulţimi consistente

Definiţii şi notaţii

Remarcă (Corectitudinea metodei inducţiei după enunţuri, privită ca

Remarcă (Corectitudinea metodei inducţiei după teoreme formale,

Remarcă (Corectitudinea metodei inducţiei după consecinţe sintactice

2 Sintaxa sistemului formal al calculului propoziţional clasic

3 Proprietăţi sintactice ale lui L

4 Algebra Lindenbaum-Tarski a lui L

8 Sisteme deductive versus mulţimi consistente

Demonstrarea următoarei propoziţii este un bun prilej de exersare a inducţiei

Propoziţie (o numim ad–hoc Propoziţia ?)

Cazul 3 (pasul de inducţie): există ψ ∈ E , a. ı̂. Σ ` ψ, Σ ` ψ → ϕ, şi ψ şi

Demonstraţie: Fie ϕ ∈ E . Aceasta este o demonstraţie sintactică pentru enunţul

Teoremă (Teorema deducţiei)

Σ`ϕ→ψ ddacă Σ ∪ {ϕ} ` ψ.

(Vom abrevia prin “TD“ denumirea acestei teoreme.)

(1) ` (ϕ → ψ) → ((ψ → χ) → (ϕ → χ))

La fel ca la regula de deducţie (R1 ), rezultă varianta mai generală cu mulţimea de

A se vedea şi Propoziţia 7.2.53/pagina 160/cartea de G. Georgescu şi A. Iorgulescu

2 Sintaxa sistemului formal al calculului propoziţional clasic

3 Proprietăţi sintactice ale lui L

4 Algebra Lindenbaum-Tarski a lui L

8 Sisteme deductive versus mulţimi consistente

Pe tot parcursul acestei secţiuni, Σ ⊆ E va fi o mulţime arbitrară fixată de

Demonstraţie: “⇒“: Conform regulii de deducţie (R8 ).

pentru că ϕ ↔ ψ = (ϕ → ψ) ∧ (ψ → ϕ).

Demonstraţie: Conform (PI), pentru orice ϕ ∈ E , ` ϕ → ϕ, deci Σ ` ϕ → ϕ,

Demonstraţie: Fie ϕ, ψ, ϕ0 , ψ 0 ∈ E a. ı̂. ϕ ∼Σ ϕ0 şi ψ ∼Σ ψ 0 , i. e. Σ ` ϕ ↔ ϕ0

Demonstraţie: Conform (PI), pentru orice ϕ ∈ E , ` ϕ → ϕ, deci Σ ` ϕ → ϕ, i.

Demonstraţie: Rezultatele anterioare arată că (E /∼Σ , ∨Σ , ∧Σ , ≤Σ , 0Σ , 1Σ ) este o

Demonstraţie: Fie ϕ ∈ E , arbitrar, fixat.

clasele de echivalenţă ale lui ∼, ϕ̂∅ (ϕ ∈ E ), se notează ϕ̂;

2 Sintaxa sistemului formal al calculului propoziţional clasic

3 Proprietăţi sintactice ale lui L

4 Algebra Lindenbaum-Tarski a lui L

8 Sisteme deductive versus mulţimi consistente

Demonstraţie: Imediat, din definiţiile conectorilor logici derivaţi şi proprietăţile

Teoremă (Teorema de completitudine tare (extinsă) pentru L)

Demonstraţie: “⇒:“ Presupunem că Σ ` ϕ. Demonstrăm că Σ  ϕ.

Demonstraţie: Se aplică propoziţia precedentă pentru Σ = ∅.

2 Sintaxa sistemului formal al calculului propoziţional clasic

3 Proprietăţi sintactice ale lui L

4 Algebra Lindenbaum-Tarski a lui L

8 Sisteme deductive versus mulţimi consistente

2 Sintaxa sistemului formal al calculului propoziţional clasic

3 Proprietăţi sintactice ale lui L

4 Algebra Lindenbaum-Tarski a lui L

Demonstraţie: “⇒:“ Presupunem că Σ ` ϕ. Demonstrăm că Σ ϕ.