ARTICOL DE DICȚIONAR

NARAȚIÚNE, narațiuni, s.f. Expunere, relatare a unui fapt, a unui eveniment sau a mai multor fapte sau
evenimente într-o desfășurare gradată (și în formă literară); povestire. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) naráție
s.f.] – Din fr. narration, lat. narratio, -onis.

NARAT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. livr. 1) Persoană care are darul de a nara frumos; povestitor. 2)
Autorul unei narațiuni; povestitor. /<lat. narratir, fr. Narrateur

A NAR//Á ~éz tranz. livr. A relata într-o succesiune logică și într-o formă anumită; a povesti; a istorisi.
/<lat. narrare, fr. Narrer

SUBIÉCT, subiecte, s.n. 1. Totalitatea acțiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumită succesiune)
care alcătuiesc conținutul unei opere literare, cinematografice etc. ♦ Chestiune, temă despre care
vorbește sau scrie cineva. ♦ Cauză, pricină, motiv. 2. (Lingv.) Partea principală a propoziției care arată
cine săvârșește acțiunea exprimată de predicatul verbal la diateza activă sau reflexivă, cine suferă
acțiunea când predicatul verbal este la diateza pasivă sau cui i se atribuie o însușire ori o caracteristică
exprimată de numele predicativ în cazul predicatului nominal. 3. Ființă aflată sub observație, supusă
anchetei, experimentului etc.; individ care prezintă anumite caracteristici. 4. (În sintagmele) Subiect de
drepturi = persoană care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi și obligații. Subiect impozabil =
persoană fizică sau juridică obligată prin lege să plătească un anumit impozit către stat. 5. (Log.) Termen
al unor judecăți, reprezentând noțiunea ce desemnează obiectul gândirii despre care se afirmă sau se
neagă însușirea exprimată de predicat. – Din lat. subjectum (cu unele sensuri după fr. sujet).

CÁDRU, cadre, s.n. I. 1. Ramă în care se fixează un tablou, o fotografie etc. ♦ Tablou, fotografie etc.
înrămate ♦ Fig. Persoană foarte frumoasă. 2. Pervaz al unei uși sau al unei ferestre. ♦ Deschizătură a
zidului ocupată de o ușă sau de o fereastră. ♦ Desen care înconjură, mărginește un text, o hartă, o
fotografie etc. ♦ Porțiune a unei mărci poștale pe care este executat desenul. 3. Fig. Mediu, ambianță. ♦
Spațiu în limitele căruia este cuprinsă o imagine pe o peliculă cinematografică. 4. Fig. Limitele unei
probleme, ale unui subiect, ale unei acțiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcătuit
din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuințează la construcții; suport
pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt înfășurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate.
II. 1. (La pl.) Efectiv de bază al salariaților dintr-o întreprindere sau dintr-o instituție, dintr-un sindicat
etc.; elementele de conducere și de comandă ale subunităților și unităților militare; p. gener. întregul
efectiv al unei întreprinderi sau al unei instituții. ♦ (Rar.; la sg.) Persoană din efectivul unei întreprinderi
sau instituții, dintr-o organizație etc. 2. (Ieșit din uz; la pl.) Subdiviziune în administrația internă a unei
instituții, întreprinderi etc. care se ocupă cu angajarea personalului. (II 1.), cu evidența lui etc.; serviciul
personal. ♦ (Astăzi rar; la pl.) Serviciu care se ocupă cu angajarea și evidența personalului unei
întreprinderi, instituții etc. [Var.: (I 1.) cádră s.f.] – Din fr. cadre, (II) rus. kadrî.

ATMOSFÉRĂ, (3) atmosfere, s.f. 1. Înveliș gazos care înconjoară pământul; aer; spec. aer pe care îl
respiră cineva. ♦ (Fig.) Mediul social înconjurător; ambianță. ♦ (Fig.) Stare de spirit care se creează în
jurul cuiva sau a ceva. 2. Masă de gaze și de vapori aflată într-un spațiu în care au loc reacții chimice. 3.
Unitate de măsură a presiunii gazelor. – Din fr. atmosphère.

ÍNTRIGĂ s. 1. mașinație, uneltire, (livr.) cabală, (înv. și reg.) marghiolie, (Munt. și Olt.) școală, (Bucov. și
Transilv.) șcort, (înv.) marafet, tehnă, tocmeală, umblet, zavistie, (fam.) tertip, (fig.) manevră, manoperă,
urzeală, (fig. rar) mreajă, rețea, tramă, țesătură, (fam. fig.) mâncătorie, panglicărie, sforărie. (Umblă cu
tot felul de ~i.) 2. v. complot. 3. v. acțiune