Sunteți pe pagina 1din 56

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Departamentul pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului Didactic


Specializarea: Pedagogia învățământului primar și preșcolar

LUCRARE METODICO - ŞTIINŢIFICĂ PENTRU

ACORDAREA GRADULUI DIDACTIC I

Conducător ştiinţific: Lector Universitar dr. Abrudan Casandra

Autor: Salanki S. Silvia


Unitatea de învățământ: Grădinița cu Program
Prelungit nr.3
Localitatea: Șimleu Silvaniei
Județul: Sălaj

Oradea 2014

UNIVERSITATEA DIN ORADEA


Departamentul pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului Didactic
Specializarea: Pedagogia învățământului primar și preșcolar

DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII ÎN GRĂDINIȚĂ

Conducător ştiinţific: Lector Universitar dr. Abrudan Casandra

Autor: Salanki S. Silvia


Unitatea de învățământ: Grădinița cu Program
Prelungit nr.3
Localitatea: Șimleu Silvaniei
Județul: Sălaj

Oradea 2014

2
C UPRINS

INTRODUCERE ………...………………………………………………………4

1.1. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE…..………………………………………8

1.2. PREZENTAREA IPOTEZEI…………………………………………12

1.3. PARTICIPANȚII………………………………………………………13

1.4. METODOLOGIA CERCETĂRII…………………...……………….13

1.5. PROCEDURA DE LUCRU…………………………………………...44

ETAPA CONSTATATIVĂ........................................................................................44

ETAPA EXPERIMENTALĂ.....................................................................................46

ETAPA FINALĂ........................................................................................................48

PROPUNERI..........................................................................................................................53

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................54

3
DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII ÎN GRĂDINIŢĂ-METODOLOGIA CERCETĂRII

Lucrarea mea se intitulează: „Dezvoltarea personalităţii în grădiniţă.”


În dezvoltarea armonioasă a copilului un rol important îl are grădiniţa, prin implicarea
contextului, care interferează cu atitudinea copilului faţă de mediul în care se găseşte. Prin faptul
că acesta se joacă, învaţă, socializează, făcând observaţii faţă de anumite comportamente ale
colegilor şi educatoarelor, copilul poate împrumuta modele. Modelele pot fi pozitive sau
negative, dar rolul educatorului este de a ghida copilul în ceea ce priveşte modelarea
comportamenului său, prin urmare a personalităţii acestuia.
Pentru că fiecare perioadă de vârstă îşi are însemnătatea ei în evoluţia fiinţei umane și în
conturarea personalităţii, cred că perioada preşcolară este esenţială în formarea omului. Din acest
motiv cadrele didactice, îndeosebi educatoarele, trebuie să cunoască în detaliu psihologia
copilului de vârsta preşcolară şi a fiecărui copil în parte pentru a contribui astfel la formarea şi
dezvoltarea personalităţii lui.
În acest sens, grădiniţa este o oază educativă, este spaţiul paradisului copilăriei în care
copilul trăieşte şi îşi încarcă rezervele energetice și psihice, un tărâm de basm şi poezie, un
cântec de veselie, este locul unde copilul îşi poate întregi experienţa socială generată de
confruntarea cu cei care au aceleaşi nevoi şi dorinţe, aceleaşi capacităţi fizice și psihice. Aportul
grădiniţei la formarea și dezvoltarea personalităţii copilului este condiţionat de măsura în care
educatoarea cunoaşte disponibilităţile raţionale ale copilului, particularităţile lui temperamentale,
personalitatea educatorului influenţând, în mod semnificativ succesul desfăşurării procesului de
învăţământ, influenţând formarea intelectuală și morală a copiilor cu care lucrează, şi cărora
trebuie să le îndrepte paşii spre şcoală.
Pe parcursul actului educativ am observat aspecte deosebite în formarea personalităţii
copilului de vârsta preşcolară. Bazele trăsăturilor de personalitate sunt puse încă din primii ani de
viată, dar nu putem vorbi despre personalitate la vârsta preşcolară ci mai degrabă de un stil
personal de comportare, de o manifestare individualizată a copilului încă din primii ani ai
copilăriei.
Faptul că activitatea în grădiniţă se desfăşoară după un program şi copilul este integrat în
acest program împreună cu colegii şi educatoarea, îi dezvoltă conceptul de grupă din care şi el

4
face parte ca persoană individuală, dar pentru o integrare eficientă în grupă, el trebuie să respecte
nişte reguli.
Prin natura sa, omul nu are tendinţa de a se supune regulilor, de aceea un rol foarte
important al meu este să-l fac pe copil să înţeleagă importanţa regurilor. Pentru ca regulile să fie
uşor de înţeles şi de transmis trebuie să lucrez după un plan bine gândit și stabilit. Planul acesta
cuprinde cercetarea dezvoltării psihologice, punctele tari şi punctele slabe, evenimentele pe care
urmează să le parcurgem, așteptările comportamentale şi evaluarea acestora. Ținând cont de
faptul că în educație pregătim copilul pentru societate avem în vedere învățarea anumitor
atitudini, comportamente și dezvoltarea capacității de gestionare a sentimentelor, a perceperii, a
amintirilor, a voinţei şi a găndirii. Toate acestea copilul le poate învăţa în grădiniţă în timpul
activităţilor, a jocului, în relaţia lui cu ceilalţi, în comunicarea lui cu societatea.
Copilul nu doar că trebuie să fie împreună cu ceilalţi, ci trebuie să aibă un rol stabil în
colectivul în care trăieşte; nu doar să înveţe, ci să-şi iubească şi să fie pasionat pentru activităţile
pe care le face; nu doar să priceapă şi să învețe regulile, ci trebuie să se dezvolte, să aibă un
comportament acceptabil în raport cu ceilalți. Acest comportament până la urmă trebuie să fie
validat în momentul în care iese în societate. Deci nu trebuie doar să-l motivez pentru o anumită
activitate, ci să-l ajut în a-şi forma un sistem de automotivare, care pe parcursul vieţii îl ajută să
trăiască echilibrat, consecvent.
Integrarea copilului în colectivitate devine o condiţie esenţială a stimulării şi folosirii
optime a potenţialului său. Grădiniţa devine astfel unul din factorii cheie ai dezvoltării copilului
în această perioadă de vârstă.
Copilul se descoperă din ce în ce mai mult pe sine, realizând că nu este identic cu ceilalţi.
Tot în această perioadă conştientizează că propriile acţiuni (comportamente) produc anumite
reacţii în mediul lui de viaţă sau altfel spus avem de a face cu o primă formă de responsabilitate.
Tot ceea ce face, ce spune se realizează şi se exprimă în atitudini. Copilul se joacă,
participă la acţiunile celorlalţi relaţionându-se cu ei. Toate acestea îi creează copilului satisfacţie,
bucurii şi trăiri intense pe plan afectiv. Lipsa grijilor, fericirea acestei perioade a condus la
denumirea de "vârsta de aur a copilăriei "
Dezvoltare personalităţii în grădiniţă.

Mi-am ales această temă deoarece de ani de zile mă preocupă domeniul referitor la
personalitatea unui copil, cum se poate dezvolta, cum poate fi influenţat, modelat. Fiecare copil e

5
diferit, nu sunt două personalităţi la fel. Înainte de a veni copilul la grădiniţă, familia are cel mai
important rol în dezvoltarea personalităţii acestuia. Dar la grădiniţă copilul e atent la
comportamentul educatoarei, a celorlalţi copii, îşi schimbă anumite valori şi calităţi. Pentru mine
întotdeauna a fost important, ca un copil să fie fericit şi să-i placă la grădiniţă, să înveţe jucându-
se cu plăcere şi să colaboreze cu ceilalţi. De aceea am încercat să dezvolt sistemul lor
motivaţional, să le trezesc interesul faţă de ceea ce se întâmplă în jurul lor, să le dezvolt gândirea
pozitivă, să-i ajut să-şi creeze un sistem de valori, să-i determin să se autoevalueze,
supraveghindu-i şi înţelegându-i. Doresc să le ofer posibilitatea obţinerii unor rezultate, succese,
care să le dezvolte încrederea în sine. Un rol de seamă în dezvoltarea planului perceptiv şi al
activării reprezentărilor poate fi atribuit jocului.
Toţi copiii trec prin aceleaşi stadii de dezvoltare, doar că o fac în mod specific. Pe
măsură ce copilul se maturizează, se observă din ce în ce mai clar, cu „ochiul liber”, cum se
dezvoltă şi se structurează el ca individ unic: devine mai independent, are propriul său bagaj de
cunoştinţe, atitudini, valori şi credinţe.
Din adolescenţă mi-am dorit să mă ocup de copii, de aceea am căutat prietenia lor,
comunicarea cu ei. Copiii observă atitudinea de apropiere şi se împrietenesc repede văzând
dragostea arătată faţă de ei.
Datorită faptului că în grădiniţă educatoarea este persoana care se ocupă de educarea
copiilor, pe parcursul zilei, atitudinea ei are un efect important asupra dezvoltării personalităţii
copilului. În timpul procesului de învăţare prin diferite activităţi şi jocuri trebuie să depun mare
efort în munca mea pentru a-mi atinge obiectivele. Dezvoltarea încrederii în sine şi alungarea
fricii din comportamentul unui copil, care ştiu că are probleme în familie le-am considerat
întotdeauna fiind foarte importante pentru dezvoltarea personalităţii unui copil. De aceea am
încercat să folosesc întotdeauna lauda, atunci când face ceva bun, încurajarea, atunci, când are
iniţiativa să facă ceva nou. Aceste atitudini au dus la schimbarea în bine a comportamentului
copilului, acesta devenind mai îndrăzneţ, curajos şi hotărât.
În lucrarea mea mi-am propus să prezint dezvoltarea personalităţii copiilor în grădiniţă în
primul rând cercetând comportamentul. Pentru a sprijini dezvoltarea personalităţii la copii,
analizez dezvoltarea psihică ca dimensiune esenţială în ceea ce priveşte capacitatea de a înţelege
informaţiile primite.

6
Folosind metode ca: observarea, jocul, conversaţia, aprecierea, evaluarea, obţin
elementele şi factori, care mă ajută să apreciez nivelul de dezvoltare al personalităţii copiilor,
fiindu-mi mult mai uşor să contribui la dezvoltarea acesteia, pentru a se adapta mai târziu la
şcoală, în societate.
Interesul pentru joc, specific vârstei, este generator de numeroase activităţi ce se
încorporează în jocuri. Jocul efectuat cu pasiune este izvor de bucurie. Jocul debordează
personalitatea copilului, instalând-o în realitate cu generozitate şi strălucire. Totuşi, nu toţi copiii
ştiu să se joace, deşi jocul nu cere neapărat jucării costisitoare. Jocul este terenul pe care
personalitatea şi interesul sunt forţele de dinamizare ale acestuia; jocul se învaţă şi se transmite
cultural. Interesul față de activităţi este înglobat în cel de joc și întreţinut de el. Interesul social
față de oameni se satisface prin jocurile cu rol şi subiect.
Ipoteza de lucru pe parcursul activităţii cu copiii, sau în timpul experimentului, s-a
confirmat pe deplin, realizând un învăţământ activ-participativ bazat pe problematizare,
conversaţie, jocuri didactice, de mişcare.
Am observat rolul comunicării cu copiii şi sinceritatea lor răspunzând la întrebări şi
împrietenindu-ne dezvoltând relaţia noastră de prietenie şi respect. Am căutat să rezolv anumite
probleme şi să sfătuiesc copiii cu probleme de timiditate sau comportament. Am mai observat că
jocurile de mişcare şi jocurile de rol au mai mare efect asupra dezvoltării personalităţii deoarece
copilul îşi învinge complexele şi participă la joc, îşi caută perechea şi mimează, vede cum se
distrează ceilalţi copii, îşi învinge timiditatea şi se autoîncurajează venind să se joace cu ei,
adaptându-se la regulile jocului. Jocul ca activitate didactică specifică, îndeplineşte multiple
funcţii : de distracţie, de creativitate în conformitate cu vârsta, în final de modelare şi formare a
personalităţii copiilor. Încorporate în activităţile didactice, elementele de joc imprimă un caracter
mai viu şi mai atrăgător, aduc varietate şi o stare de bună dispoziţie, de veselie, de destindere.
Copiii observă diferenţele dintre ei, înţeleg că cei mari îi ajută pe cei mici. Am observat
că jocurile au avut un efect pozitiv asupra copiilor deoarece după joc copiii puteau să-şi exprime
mai uşor sentimentele, trăirile, au devenit mai comunicativi, au avut mai mult curaj în a spune
ceea ce simt.
În lucrarea mea îmi propun să prezint rolul grădiniţei în dezvoltarea personalităţii
copilului, deoarece în grădiniţă este primul loc în care educatoarea foloseşte anumite metode de a

7
obişnui copiii cu colectivul, societatea, regulile societăţii, acestea contribuind la formarea
personalităţii lor.
Dezvoltarea personalităţii copilului constituie o preocupare permanentă pentru familie şi
pentru sistemul general de învăţământ care poate atinge standardele performanței absolute.

1.1. SCOPUL SI OBIECTIVELE


Noi, ca educatoare, avem posibilitatea de a modela zi de zi ,,viziunea copilului asupra
lumii”.
Scopul cercetării este: ,,Formarea personalității în concordanță cu cerințele obiective al
societății, dar și ale copilului”. Ne propunem să prezentăm realitatea așa cum e, astfel încât ei să
înțeleagă și să beneficieze de anumite rezultate, în urma activităților derulate. Despre
dezvoltarea personalității putem vorbi încă de la doi, trei…cinci ani. Grădinița este un factor
important în educația copilului și dezvoltarea personalității lui. Pentru a promova dezvoltarea
personalității și îmbunătățirea imaginii de sine facem educație prin socializare, prezentarea
culturii, transmiterea de valori. Educația este esențială pentru înțelegerea personalității.
Obiective propuse pentru dezbatere în prezenta lucrare sunt :
- Descoperirea de către fiecare copil a propriei identități, a autonomiei și
dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;
- Dezvoltarea capacității de a interacționa cu alți copii și adulți;
- Dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a personalității copilului în
funcție de ritmul propriu și trebuințele sale, sprijinind formarea autonomă
si creativă a acestuia.
Motive de dezvoltare personale sunt: auto-încrederea, încrederea în sine, imaginea de
sine, auto-dezvoltarea, auto-descoperirea și dezvoltarea abilităților de învățare.
Pe parcursul anilor, lucrând cu copiii, am avut ocazia să observ comportamentul lor încă
din perioada de înscriere. De aceea, cunoscându-i pe majoritatea, am reușit să încep exercițiile
pentru cunoașterea și dezvoltarea personalității. Copilul în această perioadă ( între 2-7 ani) la
grădiniță caută dragostea, afecțiunea, jocul. Prin despărțira de familie, dar mai ales de mamă,
copilul caută la grădiniță să umple golul acela de dragoste, căutând persoane de care se poate
atașa. De aceea trebuie să am foarte mare grijă de comportamentul meu, să fiu acceptată și
îndrăgită de ei.
8
Pe parcursul cercetării am împărțit grupa in două echipe:

- Grupa A – copii care au lipsă de încredere, sunt timizi, au stări de anxietate. Copii
care au ieșit în evidență fiindcă nu au participat la anumite activități, deoarece au
crezut că nu sunt capabili de a reuși să le rezolve. Au plâns repede, și au refuzat
ajutorul, au participat la jocuri doar ca observatori, nu au crezut că și ei pot reuși.
Această problemă de personalitate se poate moșteni de la unul din membrii familiei,
sau poate avea ca și rădăcină comportamentul unor părinți superprotectori sau foarte
grijulii. Copilul se simte în siguranță dacă totul îi este oferit și părintele îi face pe
plac, este de acord cu el în toate privințele. Pentru copilul cu comportament inhibat o
situație nouă mereu este o provocare. În schimb provocarea reduce sentimentul de
siguranță, de aceea se intimidează. Doar atunci pornește, dacă știe că pasul lui este în
siguranță și fără risc. Încurajarea și stimularea sunt factori importanți în dezvoltarea
copiilor. Scopul meu este ca acești copii să își lase îngrijorările în urmă, să fie mai
curajoși și să aibă despre ei o imagine de sine pozitivă.
- Grupa B – este alcătuită din copii care nu se supun autorității părintești sau a
educatorilor, de obicei nu respectă regulile, sunt ofensați, nu participă la jocuri pentru
că nu se petrec lucrurile după placul lor. De ex. nu sunt ei primii în rând, sau nu pot
răspunde primii la întrebare, ca să atragă atenția altor copii îî lovesc pe ceilalți sau îî
batjocoresc sau smulg jucăria din mănă. Această problemă de personalitate poate fi
cauzată din privința unor norme de creștere in casă, familie. Părinții sunt prea
indulgenți, lasă dupa copil, le satisfac toate poftele. În aceste cazuri pot fi motive
personale, de familie, divorț, probleme de sănătate, copilul crește doar cu un părinte
sau la bunici. Scopul meu este ca membrii Grupei B să accepte ajutorul altora, să fie
mai înțelegători, să accepte eșecul, să participe la jocuri de socializare, respectând
regulile de joc și să aibă un caracter prietenos.

În grupa mea majoritatea copiilor au probleme în familie ( tata a părăsit familia; copilul
crește cu bunicii; într-o încăpere locuiesc mulți; sunt săraci, au nevoi financiare; pentru
îmbunătățirea sănătății copilului părinții au trebuit să părăsească orașul natal și să se mute
în Șimleu aceasta cauzând copilului o perioadă marcată de traume; certurile din familii au
drept consecință apariția deficiențelor de vorbire și de exprimare, părinții învinovățindu-

9
se unul pe celălalt, aceasta crescând sensibilitatea copilului etc.) sunt mai dezechilibrați
decăt ceilalți care au o copilărie fericită și fără probleme. Cei care duc lipsă de ceva, se
bucură mult mai repede, își arată dragostea și afecțiunea mult mai repede decât cei care
au de toate și părinții le cumpără tot ce își doresc. Sunt părinți care își aduc copiii la
grădiniță dar rareori se interesează de rezultatele și comportamentul lor, considerând că
achiziționarea unei jucării poate suplini nevoia lui de relații. Acești copii cred că și la
grădiniță e așa, iar când trebuie să participe la o activitate anume sau să iși spună părerea
nu se descurcă, sau nu își găsesc cuvinte potrivite. De aceea ei de multe ori se retrag, sau
se împrietenesc cu un alt copil și se atașează doar de el,fără a mai accepta un altul.

10
Sunt copii, cărora le place să fie în mijlocul atenției și aleg orice metodă, bună sau
greșită, doar să atragă atenția tuturor.
Un băiețel de 5 ani, în prima zi a venit cu mămica lui la grădiniță. Nu a avut nici un pic
de respect față de ea, lovind-o, zgâriind-o doar ca să îl ducă de la grădiniță pentru că lui nu îi
convine dacă cineva îî atrage atenția și nu îî place să se joace cu alți copii. Mama lui i-a promis
orice, ca el să ramână dar nu l-a convins. L-a dus acasă iar după câteva zile au venit din nou.
Când a intrat în grupă, a analizat copiii, jucăriile, apoi a luat o mașinuță și s-a jucat. M-am
apropiat de el și am început să mă joc cu el. Se uita la mine mirat, fiindcă pană acum nu s-a jucat
cu persoane străine. Am chemat toți copii în jur și ne-am jucat împreună un joc distractiv, unde
el avea un rol principal fiind copil nou. I-a plăcut foarte mult, toată ziua s-a comportat frumos,
până a sosit mămica lui. Din momentul acela s-a schimbat. A început s-o lovească din nou pentru
că nu vroia să meargă acasă de la grădiniță. Până la urmă l-am convins că în ziua următoare ne
vom vedea și ne vom mai juca împreună. În prezența mamei nici nu m-a salutat, iar în dimineața
următoare, după ce ea a închis ușa, m-a salutat frumos: ,,Bună dimineața!”. Comportamentul
băiețelului este unul special, la grădiniță este foarte cuminte, iar în prezența părinților este
contrar, opusul. Aici se observă cum afectează părinții comportamentul copilului, și cum se
comportă el în grupul de la grădiniță, în absența părinților. Relația cu copiii, respectul,
încrederea, comunicarea, sunt factori importanți pentru a schimba caracterul lor în bine.
Mi-am propus ca prin acțiunile demarate să se stabilească relații de simpatie și colaborare
între membrii celor două grupe, pentru a-i pregăti pentru viața de zi cu zi și a dezvolta capacități
și deprinderi care să le asigure o adaptare cât mai bună în societate.
Copilul la grădiniță își caută coechipieri. Cei care sunt mai curajoși, repede își găsesc
perechea, dar cei care sunt mai timizi, se joacă singuri. În cazul în care eu intervin și mă joc cu
ei, sau dacă invit un alt copil să ne jucăm împreună intră în joc. Sunt ocazii în care nu acceptă
apropierea mea, vor să se joace singuri. Am observat că se împrietenesc mai repede copiii care se
simpatizează. Apar antipatii dacă unul dintre copii are un aspect fizic negativ ( semn pe față, sunt
de etnii diferite, deficiențe de vorbire). În grupă am o fetiță cu deficiențe de vorbire. Ceilalți nu o
înțeleg când vorbește, de aceea tot timpul mă cheamă ca să transmit ce vor ei să îi să spună. Am
ajutat-o să pronunțe mai corect cuvintele ca să fie înțeleasă de ceilalți, așa că, după un timp au
inceput s-o accepte. La început, când o întrebam și nu putea să pronunțe corect cuvintele, se
rușina repede, renunța ușor și nu mai vorbea deloc. În aceste ocazii, spuneam celorlalți să

11
pronunțe corect cuvântul și când i-a venit rândul, fără să observe repeta și ea. Când o lăudam
spunea cu mai mare bucurie orice cuvânt sau poezie, în funcție de activitate. Un alt băiețel, care
era frumos dar avea un comportament negativ ( în sensul că vorbea urât, era dur cu ceilalți, lua
jucăriile din mâna lor), era acceptat de ceilalți. Admirația fetelor față de el se manifesta inclusiv
în momentul efectuării prezenței mergând până acolo că insintau să afle motivul absenței lui,
găsindu-l într-un timp foarte scurt (,,poate a adormit, a pierdut autobuzul sau este bolnav”).
Unii copii au nume greu de pronunțat, sau nume de care nu prea au mai auzit
( Klementina, Aida, Dominik, Patrik) aceasta putând declanșa simpatia și acceptarea. Unora le
este greu să pronunțe aceste nume, de aceea țin distanța deoarece nu știu cum să li se adreseze.
Copiii cu aptitudini deosebite, care sunt activi, deștepți, curajoși, răspund fără rușine la întrebări
sunt îndrăgiți cel mai repede. Pentru acești copii atât eu, cât și colegii lor suntem mai îngăduitori
comparativ cu alții pe care îi corectăm și cărora le atragem atenția frecvent. De exemplu, în
timpul unui concurs, dacă copilul îndrăgit nu reușește să îndeplinească sarcina cerută, ceilalți îl
iartă și îl încurajează să meargă mai departe, cu motivația că în viitorul apropiat va reuși. Copiii
care au interese comune se împrietenesc în timp scurt, se joacă împreună cu aceeași jucărie și se
așează la aceeași masă la activități.
Pe parcursul anilor lucrați cu copiii, am avut ocazia să observ câteva tipuri de
personalități și cunoscându-i, mi-am putut da seama de câteva metode care sunt de folos pentru
dezvoltarea lor. Pe parcursul activităților, interesul crescut viza păstrarea relațiilor de prietenie și
respect ca fundament pentru tot ceea ce urma să facem împreună ( atât activități propriu-zise cât
și formarea grupului, care a presupus deschiderea unora față de alții și acceptarea indiferent de
personalitate).

1.2. PREZENTAREA IPOTEZEI


Presupun că, în personalitatea copilului pot interveni prin sensibilizarea aspectelor
emoționale cu ajutorul metodelor și jocurilor alese și prezentate.
Pentru copiii grupei A îmi propun să dezvolt curajul copiilor prin jocuri dramatice, jocuri
de rol, comunicare și jocuri de mișcare. Cu ajutorul acestor metode cei timizi vor deveni mai
îndrăzneți, se dezvoltă încrederea și imaginea de sine, iar relațiile din cadrul grupului se
caracterizează prin acceptare și empatie.

12
Pentru copiii grupei B îmi propun ca prin metodele, mijloacele și jocurile folosite să
ajungă să respecte regulile grupei, regulile jocurilor, autoritatea liderului din joc dezvoltând
capacități de colaborare și ajutor, în scopul realizării produselor finale.

1.3 PARTICIPANȚII
Cercetarea lucrării s-a realizat la Șimleu Silvaniei, județul Sălaj, Grădinița nr.3 cu
Program Prelungit, la grupa cu Program Normal. În incinta clădirii cu program normal
funcționează 2 grupe, o grupă mică-mijlocie și o grupă mare. În grupa mica-mijlocie sunt 15
copii, 7 fete si 8 băieți, în grupa mare sunt tot 15 copii, 10 fete și 5 băieți. În momentul aplicării
cercetării majoritatea copiilor au participat active, exceptând copiii absenți.
În Grupa A ( lipsă de încredere) sunt 15 copii, iar în Grupa B (nesupuși, ofensați) tot 15.
Din păcate cele două grupe nu au fost tot timpul complete, din cauza problemelor de sănătate,
problemelor familiare. Copiii absenți în fiecare zi mi-au cauzat dificultăți în timpul cercetării, dar
m-am străduit să evaluez activitatea copiilor prezenți.

1.4.METODOLOGIA CERCETĂRII
În timpul activităților am folosit următoarele metode și procedee:

Observare: pentru a dezvolta personalitatea copilului, trebuie să îi observ întâi comportamentul,


mediul de viață. Pentru acesta la grădiniță mi-au fost de mare folos fișele de observare
psihopedagocică, sau fișele de progres. La grădiniță avem mare nevoie de aceste fișe
psihopedagogice, deoarece ne notăm comportamentul lor, nivelul de dezvoltare încă de la
înscrierea copilului până la plecarea de la grădiniță la școală.
Cu ajutorul fișelor de observare pot constata dezvoltarea fizică, a sănătății și igienei
personale; dezvoltarea socio-emoțională; capacitatea și aptitudinile în învățare; dezvoltarea
limbajului, a comunicării; dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii. Pentru anumite informații
trebuia să vizitez copilașii acasă, să stau de vorbă cu părinții, să îmi spună cum se comportă
copilul acasă, între prietenii lui, cum este relația între părinți-copii, care este programul lui zilnic,
obiceiurile familiei, anumite principii de educație. În aceste vizite am căutat să observ calitățile
temperamentului (echilibrat, irascibil, arțăgos, optimist, lipsă de încredere, comunicativ, distant),
abilități mentale (atenție, spirit de observație, imaginație, logica), caracterul și voința, mod de

13
performanță ( ambiția, hărnicia, persistența, indiferența, neglijența), cât de mult se străduiește
pentru realizarea scopului propus, cât e de disciplinat, superficial, punctual în activitățile pe care
le are. A mai trebuit să constat în relația cu mediul înconjurător cât e de prietenos, cât se face
util, dacă simte compasiune față de cineva, dacă e dezinteresat sau distant, caută sau nu
beneficiile personale, dacă este suspicios, gelos, încăpățânat, egoist. Observ copilul în timpul
activităților și prezint cum s-a comportat, cum s-a dezvoltat în anumite domenii, cum a răspuns
la anumite întrebări, ce îi place și ce nu îi place la anumite activități și exerciții.
Comunicare: am ales câteva jocuri prin care copilul își poate exprima neplăcerile, sentimentele,
cauza tensiunii, părerile și să dea sfaturi sau soluții în anumite situații.
,,Cum mă simt azi?”- sunt foarte atentă ca fiecare copil să se simtă bine în timpul
activiăților, să le acord atenție, să predau jucându-ne împreună. La intrarea în grupă, lângă ușă,
avem o planșă cu acest titlu. Fiecare copil are un buzunărel dedesubtul stărilor descrise,cu
chipuri/fețe, care simbolizează starea emoțională. În fiecare dimineață trebuie să își pună
cartonașul la imaginea desprea starea în care se simte. De obicei la sosirea în grădiniță sunt
veseli, dar pe parcursul zilei starea lor emoțională se poate schimba, deoarece se ceartă cu careva
dintre colegi, se bat pentru vreo jucărie, își aduc aminte de părinți și li se face dor. În aceste
cazuri, mută cartonașul lor la starea potrivită momentului. Acest lucru se poate întâmpla și
invers, la intrarea în grupă copilul este trist, dar pe parcursul zilei îi trece supărarea și mută
cartonașul la starea potrivită. Copiii în majoritatea timpului sunt veseli, dar când observă pe
careva supărat sau trist, încearcă să îl înveselească. Atunci amândoi merg la jocul ,,Cum mă simt
azi?” și mută cartonașul la fața veselă, zâmbitoare. Prin acest exercițiu am observat starea
copiilor și am încercat ca fiecare să se simtă vesel și am făcut tot ce mi-a stat în putință ca
tristețea lor să se schimbe în bucurie. Deoarece copiii sunt foarte sinceri, tot timpul spuneau cum
se simt, iar dacă am găsit o problemă am încercat să o rezolvăm și să dăm soluții a-i schimba
starea. Apoi împreună ne-am uitat cum schimbă fața tristă cu fața zâmbitoare. Prin acest joc,
copiii se împrieteneau, se cunoșteau mai bine și veneau mai repede unul în ajutorul celuilalt,
înțelegându-se unul pe altul.
Pentru a derula jocul ,,Răspunde repede și bine!”, ne așezăm pe covoraș, formăm
un cerc mare și dau o minge copiilor. Cine prinde mingea îî pun întrebări la care trebuie să
raspundă repede: Cum te simți azi? Ești trist sau vesel? De ce? Ce te face fericit? Ce te-ar

14
înveseli? Ce te întristează? Cum îți exprimi bucuria? Dar tristețea? Cum îți exprimi
nemulțumirea? Cum arăți când ești fericit? Cum arăți când ești trist? Dar speriat?
Copii răspund la întrebări apoi arăt imagini cu chipuri, cu stări emoționale: vesel, trist,
nervos, îngrijorat, încapățânat, fricos, curajos, timid. Copiii trebuie să recunoască și să spună
starea copilului din imagine, să mimeze după starea copilului arătată în imagine și să găsească
opusul stării emoționale din cartonașele prezentate. Apoi să deseneze starea lor emoțională în
momentul prezent.

Desene despre stare emoțională:

15
16
Jocul ,,Răspunde repede la întrebare”

17
Stări emoționale:

18
19
20
21
22
Pentru jocul ,,Piticii”- am lipit pe tabla magnetică diverse imagini cu chipuri de pitici,
sarcina copiilor era ca să descrie imaginile, să spună părerea despre starea emoțională a piticilor
( pentru primele momente se apropie de imagini, le observă, apoi își exprimă părerea): ,,Primul
pitic are o căciulă portocalie și își închide un ochi”; ,,și-a închis un ochi, dar celălalt îl lasă
deschis, ochiul deschis are culoare albastră”; ,, i-s-a rupt un ochi”; ,,un ochi s-a stins”; ,,bate
soarele în ochi”; ,,a intrat ceva mizerie în ochi”; ,,e mucalit, hazliu”; ,,obraznic, tupeist”; ,,
șmecher”; ,,trage cu ochiul”; ,,e șmecher, înșelător, pentru că cei care trag cu ochiul nu spun
adevărul, vor să păcălească pe cineva”. Al doilea pitic are căciuliță albastră: ,, are căsuță la ochi;
e trist; nemulțumit; nepăsător; i-a crescut mustața într-o parte”. Al treilea pitic are căciuliță
galbenă: ,,e nervos; supărat; trist; are buzele spre jos; nu e rușinos; are o față indiferentă, fără
sens pentru că își strânge sprâncenele”. Al patrulea pitic are căciuliță roșie: ,,are ochelari; e atent
la ceva; are față înțeleaptă; are mustăți; seamănă cu bunicul meu; îl interesează ceva pentru că și-
a ridicat o sprânceană”. Ultimul pitic, al cincilea, are căciulă verde: ,,are păr lung; ochii nu sunt
la fel; are gura într-o parte; se miră; se gândește la ceva”. Copiii au avut competențe pozitive în
realizarea jocului, fiindcă și-au exprimat părerea motivând fiecare idee despre pitici. Întâi au
descris imaginea, apoi auzind și părerile altora au denumit starea emoțională a piticilor. Acest

23
exercițiu, i-a ajutat pe copii să vadă cum arată cineva dacă e trist, gânditor, mirat, nervos sau
înșelător. Au putut fi mai atenți la colegii lor, au recunoscut și au denumit mai repede starea lor
emoțională, dupa înfățișare, chip și și-au dat seama cum sunt ei cu adevărat în anumite situații.

24
Jocul ,,Încet, numa-ncet, ca nimeni să nu ne audă!” este un joc cu text pentru eliberarea
de diverse temeri, inhibiții și rețineri. În acest joc, textele repetate nu rămân doar niște rânduri
fără rimă, ci vor deveni o adevărată artă poetică spusă în comun cu ceilalți copii. Acest text este
cunoscut între cei care merg în excursii, tabere, se spune la focul de tabără: trebuie început cu o
tonalitate foarte mică, adică încetișor, apoi să sporiți pană la cea mai tare strigare. Se pot spune
cuvinte noi învățate, poezii, zilele săptămânii etc. Repetând aceste informații noi, memorează
mai repede. Se poate spune treptat, încet-repede, în canon, rând pe rând, intrarea la un semnal
stabilit. Fiindcă se distrează în timp ce repetă cuvintele noi învățate, observă că le-au și învățat
foarte repede. Jocul creează încredere, deoarece pană la sfârșitul lui spun fără ajutor, siguri pe ei,
cuvintele noi, învățarea făcându-se prin joc, distracție și bucurie.
Prin intermediul acestui joc se dezvoltă încrederea în sine, atenția, memoria. Repetând
cuvintele și poezioarele în comun, copilul învață prin joc să numere în ordine crescătoare sau
descrescătoare, devine mai sigur în redarea unei poezii memorate și nu se teme că nu se va
descurca.
Jocul ,,Să ne relaxăm!”este un joc pentru eliberarea de diverse temeri, inhibiții și rețineri.
Urmărește dezvoltarea imaginației prin crearea unei povești cu început dat. Copii sunt culcați pe
covor, în poziție confortabilă, fără să se atingă unul pe celălalt. Ochii sunt închiși. Ascultă

25
muzică instrumentală. Încep să povestesc: A fost odată o pădure la marginea unui sat. Pădurea
era străbătută de un râu mititel. Peste râu era un pod. Dincolo de pod se întindea o poieniță plină
de flori înmiresmate. Ai ajuns în pădure! Te plimbi pe-acolo? Povestește! Ce culori ai văzut? Ce
glasuri ai auzit? Atenție! Spun următoarele cuvinte: pădure, iepuraș, ursuleț, pasăre. Ce imagini
ai văzut? Copilul începe să povestească, își imaginează pădurea făcând conexiuni cu cuvintele
spuse ulterior (nume de viețuitoare). Copii au avut idei foarte frumoase plecând de la povestea
începută: unii și-au imaginat că au fost acolo împreună cu toată grupa, alții și-au imaginat că au
fost singuri, alțiis-au imaginatcă au intrat în pădure și cu ajutorul iepurașului au ajuns la urs.

Jocul ,,Dacă nu mă întrebați pornesc la drum!” este un joc de socializare pentru


îmbunătățirea relațiilor dintre copii și reducerea tensiunii, agitației. Așezați în semicerc copiii îmi
pun întrebări. Oricare copil poate întreba orice. Timpul dintre întrebări trebuie să fie foarte scurt

26
în așa fel încât să nu am timp să înaintez pe traseul stabilit dinainte (de ex. de la măsuța roșie
până la ușă). Încet pornesc, dacă sunt întrebată, mă opresc și răspund, dar dacă nu mi se
adresează nici o întrebare, înaintez. Nu este voie ca întrebările să se repete, de aceea și copiii
trebuie să fie atenți ce întrebare au mai folosit alții.
Copiii au pus întrebări interesante și spre mirarea mea, întrebări la care trebuia să răspund
în propoziții dezvoltate, și să descriu anumite lucruri: ,,Cum ești îmbrăcată? Ce culori au hainele
tale? Care sunt numele părinților? Care este mâncarea ta preferată? Unde locuiești? Care este
animalul tău preferat?”etc. Copiii m-au întrebat curioși, fără rușine. Prin acest joc ne-am
cunoscut mai bine și nu m-au considerat ca educatoarea lor, sau un oarecare adult, ci ca o
prietenă, colegă de joacă, ce este important pentru a mă apropia de ei.
Jocul ,,Caută perechea!” este un joc pentru dezvoltarea autocontrolului, dezvoltarea
capacității de a trage concluzii și dezvoltarea memoriei. În timpul acestui joc am observat că cei
mici tind să răspundă foarte repede, fără să se gândească, analizând jetoanele. Nu observă că
sarcina lor este mult mai complicată, decât de a alege jetoanele plăcute. Pentru a reduce agitația
produsă de alegerea jetoanelor, am apelat la acest joc în care fiecare copil trebuia să caute
perechea de același fel și să le așeze în perechi. La început s-au grăbit și au greșit, au ales
perechea incorectă. După mai multe încercări au realizat că dacă se gândesc și își aduc aminte
unde au întors perechea cealaltă, găsesc jetonul potrivit și jocul devine interesant. Astfel au
ridicat jetoanele cu mai mare atenție, grijă și performanța lor s-a îmbunătățit, adunând mai multe
perechi.

27
Jocul ,,Doar un cuvânt” este un joc pentru dezvoltarea competenței de expresivitate.
Esența jocului: transmiterea unor idei simple, printr-un cuvânt, prin diferite accente și stări
emoționale. Putem observa că printr-un cuvânt se pot exprima diferite stări, întrebări, (supărare,
bucurie, tristețe, frică, admirație, groază). Aceste stări pot progresa în intensitate: a fi nervos-
furios-irascibil; a fi morocănos- depresie- disperare; anxietate-frică-spaimă-groază etc. Începem
jocul cu folosirea cuvintului: ,,Mama”. Cuvântul trebuie rostit însoțit de diferite stări emoționale.
Copiii trebuie să recunoască starea emoțională. După primul cuvât au urmat alte cuvinte simple:
da; nu; desigur; cu siguranță; haide; mă duc; mă doare; mă bucur; aștept; liniște; am știut. Deși
la început a fost mai greu, după câteva încercări au învățat și s-au descurcat.
Unii dintre copii au comportament cu probleme: mușcă alți copii, pițigă, se aruncă de
pământ, plâng foarte repede, smulg jucăria din mâna altui copil, sunt bătăuși, chiar mă lovesc și
pe mine, sunt agresivi, batjocoritori. Una din cauzele agresivității este egoismul și posesivitatea.
S-a dovedit din conversațiile cu părinții, că tot se comportă și acasă. De aceea am căutat
răspunsuri la următoarele întrebări: ,,Când se comportă copilul agresiv? Când nu se comportă
așa? În prezența cui se comportă așa? Ce se întâmplă înainte să se comporte astfel? Ce se
întămplă dupa ce copilul ,,se aruncă pe jos”? Ce părere are copilul despre propriul
comportament? De ce se manifestă în așa fel? La ce se gândește înainte de aceste fapte? ( dacă se
gândește la ceva)”. Mi-am propus sa îmbunătățesc următoarele aspecte: dezvoltarea comunicării
cu copilul agresiv, dezvoltarea inteligenței, îmbunătățirea relaților de prietenie cu ceilalți copii,
autocontrolul, cu scopul de a avea răbdare cu alții. Am folosit următoarele procedee: joc de
cuvinte, citire de imagini, conversație - prin care recunoaște comportamentul lui și consecințele;
jocuri de imaginație, povestire, jocuri de grup, aprecieri, răsplată, pedeapsă – prin acestea

28
comportamentul copiilor a evoluat, s-a îmbunătățit. Chiar dacă pe parcurs au apărut insuccese
până la urmă copiii au devenit mai răbdători, și-au împărțit jucăriile, în cazul în care s-au enervat
nu s-au aruncat pe jos, și-au exprimat starea nervoasă prin plâns sau strigăt.
Jocul ,,De ce/cine îți este frică?” este un joc pentru dezvoltarea abilităților de
comunicare, descrierea surselor care provoacă frică, conștientizarea realității că și altora le este
frică.
1. Încep o poveste: ,, Imaginați-vă! Azi dimineață mi-a fost tare frică pe drum, venind la
grădiniță! De ce?! În fiecare zi, cănd vin la grădiniță, trec prin fața unei case, unde latră un câine
mare! Să spun sincer nu îmi dau seama, dacă mă salută sau chiar e nervos. Eu știu despre câini că
sunt animale foarte interesante și deosebite. Dacă cineva nu le este simpatic, sau simt că nu sunt
iubitori de animale, nu petrec mult timp împreună cu ei. Se îndepărtează de acești oameni, ba
chiar îi consideră dușmani. Pentru că eu nu știu să vorbesc și nici nu înțeleg în limba câinilor,
astăzi m-am hotarât să rezolv această problemă. De unde să încep? Puteți să îmi dați câteva
sfaturi? Cum să procedez? ”
Copiii au spus sfaturi și idei interesante, s-au gândit și cei mici, toți și-au pus mintea la
contribuție: ,, Câinele latră la tine pentru că i se pare, că ești îmbrăcată ciudat; te latră pentru că
nu te cunoaște; te atenționează să fii mai atentă și nu te mai întoarce de atâtea ori acasă când uiți
ceva; este nervos pe tine pentru că te plimbi mult și te întorci. M-au sfătuit: ,, să fug mai repede,
să trec pe partea cealaltă a drumului, să mă ascund, să îi duc de mâncare, să îmi înving temerile,
să îl mângâi, să mă împrietenesc cu stăpânul lui, să îl speriu aruncând cu pietre, să nu îl trezesc
din somn când doarme, să nu îi arăt că mi-e frică, să trec liniștită pe lângă poartă, să nu îl mai
observ, să îi pun muzică să se liniștească”. După ce mi-au dat fel și fel de răspunsuri, au început
să povestească întâmplări când s-au speriat și le-a fost frică de câine. Unora dintre ei le este frică
de anumiți câini, doar de câinele vecinilor, a bunicilor, sau care e negru, sau are nume ciudat:
Csöpi, Rexi, Lupu, Roki. Apoi au început să argumenteze că dacă un câine este legat, nu ne
poate face rău și să nu îmi mai fie frică pentru că nu poate ieși din curte fiind legat.
2. ,,Omului îi poate fi frică și de alte lucruri, nu doar de câni. Situații asemănătoare
întâlnim și în povești. Gândiți-vă la Albă ca Zăpada, când vânătorul o lasă singură în pădure
(povestim fragmentul). Acum haideți să ne jucăm! Să o consolăm pe Albă ca Zăpada! Să zicem
că este așezată pe un butuc și e foarte tristă. În jurul ei o pândesc animăluțele. Eu o să fiu Albă ca
Zăpada, iar voi animalele. Cum mă încurajați? Cum mă ajutați? Copii au dat răspunsuri

29
inventive: ,,porumbelu îmi aduce o floare; ursulețul mă servește cu miere; iepurașul mă conduce
la casa piticilor; veverița îmi aduce sirop; câteva dintre animăluțe se oferă să mă invite în casa lor
să mă odihnesc; îmi recomandă să mă gândesc la ceva frumos; să nu plâng; să mă gandesc la
momentele în care m-am jucat cu prietenii și eram fericită; să urmăresc urmele vânătorului, ca să
ajung înapoi la castel”. După un timp nu au mai vorbit în numele animalelor, ci în numele lor: și-
au oferit pătuțul, camera, micul dejun, mâncarea lor, mărul, laptele și cornul, miere, prăjituri,
jucării, apoi și-au adus aminte că Albă ca Zăpada trebuie să ajungă la casa piticilor pentru că așa
scrie în poveste.
3. Acum aș dori să îmi povestiți voi, de ce sau cine vă este frică. La care dintre voi nu v-a
fost frică niciodată? (unii copii și-au ridicat mânuța). Vă rog să dați sfaturi celor care s-au speriat
până acum de ceva/cineva. Cum să procedăm dacă ne este frică? Cum să învingem frica?” Copiii
au dat următoarele răspunsuri: ,,mi-e frică de oamenii urâți, pentru că mă răpesc dacă sunt rău;
de doctori că îmi dau injecție; de desene urâte, pentru că visez urât; de Baubau, pentru că o
răpește pe mami și pe tati și eu rămân singură; de Baubau că mă răpește pe mine și părinții mei
vor plânge; de întuneric, pentru că nu văd nimic; de apa adâncă, pentru că mi-e frică să nu mă
inec; de urs pentru că e imens de mare; de fantomă, pentru că mă sperie; de la înălțime pentru că
pot cădea....După ce și-au spus fricile, au ajuns la concluziile următoare: ,, dacă le este frică de
anumite persoane care îi acostează pe stradă, ademenindu-i cu dulciuri, să spună că au și ei
bomboane sau ciocolată, nu au nevoie, așa vor refuza; să se ascundă; să o țină pe mama (fratele
sau sora) strâns de mână; în apă adâncă să nu intrăm doar sub supravegherea părinților, pentru
că ei au grijă de noi. În anumite cazuri am intervenit și eu spunând, că fantome nu există și
doctorul ne vrea binele, ca să fim sănătoși. La încheierea discuției, ca să ne liniștim am ales un
joc distractiv pentru a uita situațiile amintite.
Jocul ,,Ce te întristează?” Ați observat între voi copii triști? Care dintre voi a fost
vreodată trist și de ce? Cine te-a ajutat și cum? Copiii au răspuns următoarele: ,,un copil poate fi
trist dacă nu are jucării; poate nu îi plac papucii de pe picioare; este pedepsit; cineva l-a pedepsit;
are dureri; s-a certat cu cineva; l-au bătut; e sărac; nu are ce mânca, îi este sete, nu are bani; nu
poate mânca, pentru că nu are farfurie, furculiță, linguriță”. Au avut idei și pentru încurajare: ,,să
îi aducem jucării; să ne jucăm cu ei; să îi aducem o jucărie valoroasă și să îi spunem că îi dăm
lui, așa se simte mai bine, și mai apreciată, după un timp se va liniști.

30
După această discuție mi-am dat seama, că fiecare copil a spus exemplul lui personal.
Momentul în care au primit atenție, o jucărie frumoasă, câte o vorbă bună a fost mai încurajat,
decât să se uite pe geam așteptând-o pe mama. Această conversație m-a ajutat și pe mine ca să
știu ce așteptări au copiii față de mine și cei mici, în momentele triste.
,,Gândește-te bine!”- scopul acestui joc este de a recunoaște sentimentele în diferite
comportamente sau atitudini. Aleg o bentiță colorată, cu care despart sala în două. Partea dreaptă
este partea pozitivă, iar partea stângă este cea negativă. Voi citi câteva propoziții, din care copiii
trebuie să aleagă, dacă informația e pozitivă sau negativă. Întâi aleg cinci copii și îi rog să vină
lângă mine. După ce am citit propoziția, trebuie aleagă după părerea lor și să meargă pe partea
dreaptă-pozitivă sau stângă-negativă. Ceilalți copii deocamdată așteaptă.
 De mâine veți avea o nouă educatoare.
 La prânz vei mânca spaghete.
 Vă veți muta din oraș.
Discutăm alegerile și răspunsurile, apoi invit alți 5 copii și repetăm exercițiul dar cu alte
propoziții.
 Astăzi vei fi pedepsit acasă, pentru toată după-masa.
 Părinții tăi vor ieși deseară la plimbare, iar tu rămâi acasă.
 Bunica ți-a cumpărat o cămașă nouă.

,,De mâine veți avea o nouă educatoare”.


,,La prânz vei mânca spaghete”

31
,,Vă veți muta din oraș”.

,,Astăzi vei fi pedepsit acasă, pentru toată dupămasa”


,,Părinții tăi vor ieși deseară la plimbare, iar tu vei rămâne acasă.”

32
,, Bunica ți-a cumpărat o cămașă nouă”

33
Jocuri dramatice, jocuri de rol
În cadrul activităților realizate cu copiii au un rol important jocurile de rol și jocurile
dramatice, datorită faptului că prin aceste situații care solicită imaginația, copilul se înțelege mai
bine pe sine. Aceste tipuri de activități îi pot ajuta pe copii să devină mai interesaţi şi implicaţi în
învăţarea pentru integrarea cunoştinţelor, prin acţiune, prin abordarea problemelor, explorarea
alternativelor, precum şi prin căutarea unor soluţii noi şi creative. Jocul de rol este cel mai bun
mod de a dezvolta deprinderile de iniţiativă, comunicare, rezolvare de probleme, cunoaştere de
sine şi de lucru prin cooperare în echipă. Copiii au ocazia de a observa sau cunoaște anumite
obiecte/truse și de a-și îmbunătăți relația dintre ei. În timp ce imită un personaj, copilul
dobândește comportamente noi, trebuie să se comporte după anumite tipare caracteristice
personajului dramatizat.
,,Siamezele”- joc pentru întărirea relațiilor de prietenie dintre copii și îmbunătățirea,
optimizarea dispoziției lor. Se joacă în perechi. Perechile se vor mișca în așa fel încât să atingă o
parte a corpului, fără să se dezlipească ( brațe, umeri, frunte, picioare). La început se plimbă
perechile fără un scop stabilit, eventual pe muzică, apoi cu o sarcină stabilită ( să se așeze/ să stea
ghemuit/ să se aplece dupa ceva de pe jos/ să mute un obiect de pe masă/ să meargă până la ușă/
să deschidă geamul). În timpul deplasării nu au voie ca părțile corpului să se dezlipească, dar nici
să atingă o altă pereche de ,,Siameze”. În timpul acestui joc ne-am distrat foarte mult. Copiii s-au
simțit foarte bine. Au particiat toți, începând de la cei mai mici pană la cei mai mari.

34
35
,,Împăratul tăcerii‘‘- joc pentru dezvoltarea auto-disciplinei, autocontrolului. Un copil stă
în fața celorlalți, în așa fel ca să îi vadă pe toți, el este ,,Împăratul tăcerii”. Se uită la un copil ales
de el în gând. Ca să fie observat că e ales următorul împărat, cel ales este fixat cu privirea de
împăratul care stă pe tron. Dacă copilul ales de ,,Împăratul tăcerii” observă privirea împăratului,
se ridică și schimbă locul cu el, fără să se audă un sunet. Dacă nu, ,,Împăratul” alege alt copil.
Jocul se continuă până unul dintre copii face gălăgie. Atunci ,,Zâna tăcerii” îl transformă în
,,Piatră mută” (se așează la locul lui) și va veni altcineva în loc.
Copiii au fost încântați de joc, au râs mult când ,,Împăratul” se tot uita la copilul ales,
facând mutre, fețe ciudate și haioase, dar acela nu a observat. Apoi s-a uitat la alt copil, iar acela
s-a ridicat și au facut schimb de locuri. Li s-a părut greu că nu aveau voie să mimeze și să
vorbească, doar să folosească contactul cu ochii pentru a face schimb de locuri.
,,Joc de-a hoții” este un joc pentru dezvoltarea auto-disciplinei, autocontrolului. ,,Paza”
se așează pe un scaun, cu spatele către ceilalți copii. Sub scaun așezăm un buchet de chei ( care
sunt cheile castelului, cheile închisorii, sau castelului unde locuiește balaurul sau dragonul), pe
care ,,hoțul trebuie să le fure, fără niciun zgomot. Dacă păzitorul cheilor aude vreun glas sau
zgomot, trebuie să strige:,,Am auzit!”- ,,Te-am prins!” sau ,,Hoțule!”, arătând în direcția de unde
a auzit zgomot. Se poate întâpla ca un alt copil să fi mișcat făcând gălăgie. Dacă ,,paza” arată în

36
direcția potrivită, către ,,hoț”, înseamnă că este prins, dar dacă reușește să fure cheile fără să fie
auzit și să le ducă la locul lui, a câștigat, devenind ,,Păzitorul cheilor”. În timpul acesta ceilalți
copii așteaptă în liniște ajutând ,,Păzitorul cheilor” să identifice mișcările ,,hoțului”.
În timpul acestui joc, copiii au învățat să fie mai disciplinați, răbdători, să aștepte unul
după celălalt, să își aștepte rândul, pentu a auzi zgomotul cheilor mișcate și colegului care le
fură.

,,De-a tigrii”- este un joc pentru dezvoltarea autocontrolului și optimizarea dispoziției


lor. Originea jocului vine din Asia de Est. Povestea originala sună așa: ,,Țăranii de pe câmp sunt
atacați de un tigru, care a ieșit din junglă. Ei știu că dacă se culcă nemișcați, arătând că sunt
morți, tigrul nu îi mai atinge”. Copiii vor trebui să se așeze, sau să se culce, nemișcați. Copilul
care are rolul ,,Tigrului” va trebui să se apropie de copilul ales, fără să îl atingă și să se miște în
așa fel ca ,,țăranul” nemișcat să râdă sau să dea un semn de viată. Orice metodă se poate folosi,
dar atingerea copilului este interzisă.
Varianta Europeană a jocului este ,, Vrăjitorul îmbufnat”, care nu acceptă și nu îî plac
oamenii fericiți, de aceea dacă observă un om zâmbind îl transformă în piatră mută (sau stâlp de
sare). În prima tură am fost eu ,,Vrăjitoarea” și am reușit să îi fac pe toți să zâmbească și să râdă.
Apoi am ales un copil să fie ,,Vrăjitor”. După un timp ,,vraja” s-a transformat într-un ,,concert de
mieunat de pisici”. În loc de mișcări haioase, au imitat glasurile pisicilor, pentru a-i face pe
ceilalți să râdă.
Observația mea în timpul acestui joc, a fost că cei ce aveau rolul tigrului, nu au renunțat
chiar dacă nu au reușit din prima, au încercat de mai multe ori. Am apreciat perseverența și
voința lor.

37
Jocuri de mișcare, jocuri dinamice
Este o variantă a activităților de joc. Baza lor o constituie diferitele acțiuni motrice
active, motivate de un subiect ( temă, idee) și parțial îngrădite de reguli. Totodată, ele urmăresc
învingerea, în condiții mereu schimbătoare ale mediului de joc, a diferitelor dificultăți sau
obstacolelor ivite în calea atingerii scopului propus. Acțiunile motrice, de exemplu, pot fi legate
de executarea unor mișcări de imitare. Sarcina jocului determină stabilirea acțiunilor jucătorilor,
conform scopului propus, caracterul și dezvoltarea conflictului de joc. Regulile determină în
cadrul fiecărui joc elementele cele mai constante în aşezarea jucătorilor şi cele mai tipice în
deplasarea acestora, precizează caracterul comportării, drepturilor şi obligaţiile jucătorilor,
stabilesc mijloacele de conducerea a jocului şi procedeele şi condiţiile de stabilire a rezultatului.
În timpul jocurilor de mișcare copilul uită de fricile lui, se alătură grupului, devine mai răbdător
și perseverent.
,,Fii atent!”- joc pentru îmbunătățirea concentrării, dezvoltarea atenției și stării de bine a
copilului. Este un joc îndrăgit de copii. Regula jocului: la un semnal stabilit (bătaie din pălmi,
fluierat, bătăi la tobe) trebuie să execute o singură mișcare, apoi să rămână nemișcat. La două
semnale nu au voie să se miște deloc. Cine nu se mișcă la semnalul dat o dată, iese din joc, dar și
cel care se mișcă la două semnale. Cine nu se mișcă după două semnale iese din joc și se așeaza
intr-un loc stabilit. O regulă importantă: ,,nimeni nu are voie să atragă atenția celuilalt dacă acela
a greșit, fiecare este atent doar la mișcările lui!”. Copii au fost foarte atenți în timpul jocului. La

38
început au ieșit din cauza greșelilor și s-au așezat, dar apoi au învățat să asculte semnalele și au
executat mișcările corect.
,,Jocuri de-a prinselea”-(sau din folclor ,,Mâță”)-dezvoltarea cooperării și
autodisciplinei
- VRĂJITORUL: copilul ales va avea rolul de ,,vrăjitor”, el aleargă după copii să îi
prindă și să îi transforme în ,,pietre”. Copilul prins nu mai are voie să se miște, până
un alt copil nu aleargă o dată în jurul lui, în așa fel va fi eliberat.
- BARLOGUL: copilul prins se oprește și rămâne nemișcat cu picioarele îndepărtate.
Poate fi eliberat de un alt copil, care se apleacă și aleargă printre picioarele lui.
- ÎN PERECHI: în timp ce copiii aleargă de ,,vrăjitor” sau ,,mâță”, pot ține o pauză
scurtă, dacă doi dintre ei se țin de mână, însemnă că ei sunt ,,în casă”. De ei nu e voie
să se atingă nici să îi prindă ,,vrăjitorul”.
- PESCARII: este opusul jocului anterior. Cel care prinde copiii, îl ține în continuare de
mână. Copilul prins se alătură șirului de ,,pești” până vor fi prinși toți copiii pe rând.
O alt variantă mai distractivă a jocului,este dacă se țin de mână 2-3 ,,pescari” care vor
să prindă ,,pești”și copiii atinși aleargă în continuare în cercul format de ,,pescari”.
- CĂCIULIȚA: sarcina celui care prinde copiii este de a pune o căciulă pe capul
copilului ales de el. Dacă reușeste, acela va prinde în continuare copiii, iar dacă nu
reușește și căciula cade pe jos, va rămâne ,,mâță”.
- CUVINTE FERMECATE/MAGICE: copilul după care aleargă ,,mâța” nu are voie să
îl prindă, dacă acela folosește un cuvânt magic ( denumirea unor animale, flori,
îmbrăcăminte etc.). Dar în cazul în care greșește sau repetă, nu va mai fi protejat.
Poate fi eliberat, dacă își întinde brațele și careva dintre copii îi atinge palma. Așa
poate continua jocul.
- STICLUȚA CU OTRAVĂ: Se strâng mai multi copii. Unul este ales să fie 'șef', acela
spune "sticluță, sticluță cu..." (de exemplu: cu apă). Dacă zice "sticluță, sticluță cu
otravă", atunci toți copii trebuie să fugă, iar cel care este prins este ales "șef".
Cu ajutorul acestor jocuri am ajutat copiii să înțeleagă cum să fie mai cooperativi,
devotați, buni prieteni, bunăvoitori față de cei care sunt ,,prinși”, atenți. Prin deplasările cu viteză
mai mică sau mai mare am îmbunătățit rapiditatea, alergarea sau deplasarea în diferite forme de
mișcare.

39
În timpul jocurilor am observat că cei mici se analizează, sunt foarte atenți la cuvintele pe
care le-au folosit anterior, pentru că nu vroiau sa fie ,,prinși”. Dacă totuși au greșit, repede s-au
corectat, sau își chemau prietenii în șoaptă, pentru a fi salvați. Repetându-se jocul au devenit mai
descurcăreți, s-a îmbunătățit atenția și gândirea rapidă. Au devenit mai glumeți, iar la sfârșitul
jocului, s-au așezat și au repovestit momentele amuzante. Și-au adus aminte de cuvintele
refolosite și greșite și au lăudat copiii, care chiar nu au greșit și s-au descurcat bine.
Pe parcursul cercetării am pus mare accent pe respectarea regulilor. Aceste reguli le-am
hotărât împreună cu copiii. Am discutat despre comportamenul corect și comportamentul greșit,
consecințele lor, apoi am stabilit regulile. De ex. : ,,Dacă suntem gălăgioși, putem avea dureri de
cap, de aceea nu strigăm sau ridicăm tonul.” ; ,,Pentru a evita cearta, îmi aștept rândul la jucăria
dorită.” În cazul în care se întâmplă, ca un copil să smulgă jucăria din mâna altui copil, îi putem
spune, că gestul acela nu este plăcut și ne întristează. ; Trebuie să ne jucăm cu toți copiii, fără
excepție ,,Suntem prieteni! De aceea ne jucăm împreună!”. În momentul în care un copil
greșește, îi amintim regula nerespectată, consecința greșelii și sentimentele copilului pe care l-a
întristat. Dacă îi pare rău și își cere iertare, îl felicit.
Pot ajuta copiii, fiind un exemplu bun pentru ei, să fie mai încrezători, mai siguri pe ei, și
să accepte dacă greșesc, sau nu reușesc anumite lucruri. Astfel au încredere în mine și îi pot
ajuta. Trebuie să fiu binedispusă și să ofer ajutor, în timpul jocului să mă considere amicul și
prietenul lor. Trebuie să observ dacă sunt triști, sau nu se descurcă, să înțeleagă că îi înțeleg și le
sunt alătur, să îi întreb ce simt, să discut despre momentele trăite și cu ajutorul răspunsurilor să
își exprime sentimentele. În timp ce îi îmbrățișez, îi încurajez, sau îi ascult în liniște, copiii se
liniștesc.
În anumite situații am folosit ,,Povești terapeutice”, în care copilul și-a regăsit
comportamentul greșit, iar la sfârșit a găsit rezolvare la problema lui.

Mircea şi căţeluşii pitici (poveste terapeutică despre frică)

,,Părinţii lui Mircea lucrează toată ziua. Ei lipsesc de acasă de dimineaţa până seara. Din
această cauză Mircea stă mult la bunica. O iubeşte foarte mult pe Buni!

40
Mircea este un copilaş deştept şi vioi. Buni îi atrage atenţia de multe ori să fie mai
precaut. Deoarece Mircea este interesat de toate, el vrea să şi încerce tot. Nu se poate spune
despre el că e laş, dar totuşi se teme de un lucru: de câine. Poate fi câine mic sau mare, negru sau
alb – dacă-l vede, o ia la sănătoasa cât ai clipi.
De mult timp trăieşte cu această frică. Nici el nu-şi mai aduce aminte cum a început totul
– pentru că a fost o vreme când Mircea mângâia orice căine îi ieşea în cale. Părinţii i-au şi atras
atenţia:
-Nu pune mâna pe animale necunoscute. Nu te cunoaşte, poate se sperie, vrea să se apere şi te
prinde.- Mircea însă nu a ascultat sfatul părinţilor. A ignorat şi cuvintele lui Buni, deşi Buni
repeta într-una:
-Mircea nu pune mâna pe câine! Te muşcă imediat!- I-adevărat că şi lui Buni îi era întotdeauna
frică de câini.
S-a întâmplat într-o zi când Mircea s-a plimbat cu Buni, că au văzut în faţa unui magazin
un câine care sta culcat aşteptându-şi liniştit stăpânul. Mircea a fugit în spatele lui şi a vrut să-l
mângâie. Câinele s-a speriat foarte tare. Sigur credea că vor să-i facă rău, aşa că a dat după mâna
lui Mircea. De sperietură, Mircea a uitat şi să plângă. Buni s-a speriat de moarte, a alergat la
Mircea, l-a strâns în braţe şi-l consola, alintându-l. Mircea a început să plângă în hohote, deşi n-
avea pe mână decât o mică zgârietură. Buni s-a amărât tot drumul către casă, iar Mircea plângea,
plângea, plângea. Buni cerceta tot mereu zgârietura urmărind dacă nu cumva începe să
sângereze. De atunci, Buni are foarte mare grijă de Mircea, iar acestuia îi este din ce în ce mai
frică de câini.
Mircea are un foarte bun prieten, pe Mihai. Părinţii lui Mircea l-ar lăsa cu siguranţă să
meargă cu Mihai pe terenul de joacă, doar că Mircea nu vrea. Oare de ce? Explicaţia este foarte
simplă: Mihai are un câine mare pe care-l iubeşte foarte mult şi care-l însoteşte peste tot. Mai
mult de atât acest câine, adică doamna-câine va avea peste puţin timp pui. Mihai i-a oferit lui
Mircea un pui de căţel, dar acesta nici n-a vrut s-audă. N-a avut curajul să-i mărturisească
prietenului său că lui îi este teamă de câini deoarece se temea că acesta va râde de el.
– Ce aş putea face ca Mihai să vină mai des cu mine pe terenul de joacă dar să nu-şi aducă şi
câinele? Ce bine ar fi dacă nu mi-ar fi frică de câini! Nicicum nu pot să scap de frica asta
prostească! – a gândit într-o seară Mircea. Încă s-a şi supărat un pic pe sine înainte să adoarmă.

41
În noaptea aceea a visat ceva ciudat: o navă spaţială uriaşă l-a dus deasupra râurilor
înspumate, deasupra piscurilor înalte ale munţilor şi a văilor largi, apoi s-a îndepărtat din ce în ce
mai repede de Pământ şi zbura deja printre miliardele de stele ale cerului. Când e îngrozitor de
cald, când e un frig pătrunzător, depinde de distanţa la care trec de stele. În sfârşit Mircea
coboară pe o planetă mică, în vârful unui munte. Muntele este pustiu, nu vezi nici un copac, nici
măcar nişte tufe. Mircea de-abia îşi poate mişca picioarele, de-abia se poate urni din loc. Se
întoarce pentru ajutor spre nava spaţială, dar, ce oroare, nava a dispărut!
Ce să fac fără navă în frigul acesta? se gândeşte disperat Mircea. Deodată observă în
coasta muntelui intrarea unei peşteri. Cu ultimele puteri cu chiu, cu vai se târăşte în grota
întunecoasă.
Deîndată ce a intrat în peşteră, se simte mai uşurat. Dar nu chiar ca acasă…Dintr-odată
aude o muzică frumoasă şi un fel de bâzâit. Parcă s-ar apropia un roi uriaş de ţânţari. Înaintează
curios şi în curând ajunge la capătul celălalt al peşterii. Aici găseşte lumina strălucitoare.
Ia ceva timp până i se obişnuiesc ochii cu lumina. Înaintea lui se arată copaci verzi şi
câmpuri bogate.
-Minunat! strigă el încântat. Nici zăpadă, nici frig. Este cald şi timp frumos. Dar de unde vine
muzica asta? Ce să însemne asta? deodată aude un zumzet şi bâzâit din iarbă. Să fie oare
gândaci? Fiinţele astea târâtoare amuzante seamănă mai mult cu oamenii, numai că sunt mici,
mici de tot!
La auzul glasului băiatului, fiinţele târâtoare micuţe o iau la sănătoasa.
-Nu vă temeţi! Nu vă fac nimic rău! strigă Mircea după ele. Cine sunteţi? Eu voi fi prietenul
vostru! Veniţi fără frică!
Oamenii ies încet şi cu mare băgare de seamă. Unul dintre ei, cu siguranţă cel mai
curajos, spune cu glas fin şi domol:
-Dacă nu vrei să ne faci nici un rău, atunci fii binevenit în cercul nostru. Noi suntem
miniminusculii. Planeta aceasta nu are locuitori mai mici decât noi. Dar ţie ţi-e foame, sigur! Te
poftim la ospăţul miniminusculilor!
Şi iată: sute şi sute de miniminusculi se înhamă la un şnur. La capătul şnurului se
bălăngăne un măr frumos, roşu! E de netăgăduit că lui Mircea i s-a făcut foame şi se bucură de
mărul dulce şi frumos. Numai că-i pare rău de miniminusculi pentru efortul lor.
-Dar ce sunt acestea? strigă Mircea când se vede înconjurat de animale micuţe, micuţe de tot.

42
-Aceştia sunt prietenii nostrii cei mai fideli şi apărătorii nostrii. Vedem că te plac, aşa că suntem
siguri că eşti un copil cumsecade, răspund miniminusculii. Câinii minusculi dau veseli din coada
lor şi mai mică şi ling prietenos mâna lui Mircea cu lăbuţele lor trandafirii. Mircea se
împrieteneşte îndată cu căţeluşii miniminusculi. Uită de tot că altădată îi era frică de căini. -Dar
aceştia sunt cu totul altfel! Sunt atât de mici!
Mircea se simte foarte bine la miniminusculi. Cu plăcere s-ar juca mai departe cu
căţeluşii drăgălaşi, dar nu vrea să fie o povară pentru miniminusculi, aşa că îşi continuă drumul.
Peste puţin timp ajunge la porţile unui oraş. Numai că oraşul este atât de mic încât ar
încăpea cu totul în camera sa! Pe străzile oraşului se plimbă oameni minusculi.
Deşi aceştia sunt mult mai mari decât miniminusculii, gândeşte Mircea, tot sunt foarte
mici. Atunci observă o tăblită. „Mărunţeni” – citeşte pe ea. Aici probabil locuiesc mărunţeii,
gândeşte Mircea.
Atunci saltă către el un pămătuf de bumbac. Când se uită mai bine vede că nu e un
pămătuf de bumbac, ci un căţeluş mărunt. Năsucul lui lucios şi negru se ridică voiniceşte spre
cer, ochii lui veseli privesc spre Mircea.
-Vai, cât eşti de drăgălaş! strigă Mircea. Tu nu mă vei muşca, sunt sigur! ridică căţeluşul cu
băgare de seamă ca să nu-l sperie cu vreo mişcare bruscă şi-l pune pe palmă. Da, căţeluşul este
atăt de mic, încât îi încape pe palmă!
Căţelul mărunţel îşi scoate limba micuţă şi-l linge pe Mircea.
-Hihihi! Încetează! râde Mircea. Mă gâdili! Nu mă gâdila! Eşti atât de drăgălaş, încât îmi doresc
să te pot lua cu mine. Numai că acasă toată lumea te-ar crede popândău. Din păcate, trebuie să te
las aici. Şi îl pune jos cu grijă. Dar, în jurul său s-a adunat o ceată de câini mărunţei. Adulmecă
cu grijă, cu puţină teamă copilandrul. Mircea pare un adevărat uriaş pe lângă ei. Vorbeşte încet,
cu voce blândă cu ei, să nu-i sperie. Îi mângâie cu grijă apoi îşi ia rămas bun.
Interesant, se gândeşte plecând, lor le era frică de mine. Altădată lucrurile au stat invers.
Oare şi câinii mari se sperie dacă îi ating brusc? Câinii mărunţi erau mult mai mari, decât
miniminusculii, dar mie nu mi-e frică deloc de ei.
Merge mai departe, de pe-o colină pe alta. Deodată, aude un lătrat. Se sperie şi ar lua-o la
sănătoasa. Numai că alt drum nu există numai cel care duce în direcţia lătratului. După câţiva
paşi zăreşte un câine. Acesta este mult mai mare decât miniminusculii, chiar şi decât mărunţeii,
dar tot nu este de mărimea celor care trăiesc cu oamenii. Cu cât se apropie mai tare de câinele

43
lătrând, cu atât mai mult pune stăpânire pe el spaima. Păşeşte din ce în ce mai încet, aproape că
se opreşte, dar îşi aduce aminte de vizita la miniminusculi şi la mărunţei.
E caraghios! gândeşte Mircea. Nu mi-a fost frică de câinii miniminusculi, pe cei mărunţei i-am şi
mângâiat şi acum mi-e teamă de un astfel de căţeluş? Dar şi el este ca şi cei miniminusculi ori cei
mărunţei. Câinele e câine! Şi Mircea îşi continuă curajos drumul.
Zăreşte un omuleţ, care este mult mai mare decât miniminusculii, mai mare decât
mărunţeii, dar mai mic, decât oamenii. Omuleţul îşi cheamă câinele cu un semn.
-Taci, Cezar! Ai semnalat deja că se apropie un străin de oraşul nostru! Apoi se întoarce către
Mircea: Ai trecut pe pământul miniminusculilor, ai traversat ţara mărunţeilor, eşti binevenit în
ţara piticilor! Acesta este câinele meu, Cezar. El este paznicul nostru cel mai vigilent. Suntem
foarte mândri de el. Ne ajută foarte mult. E un câine de nădejde, nu-i face nimănui rău, dacă este
lăsat în pace. Nu poate vorbi, aşa că latră, dacă are ceva de comunicat. Lătratul de care te-ai
speriat aşa de mult nu e altceva decât graiul câinilor. Vii la mine să te omenesc?
Mircea primeşte bucuros invitaţia. Deja nu-i e frică de câine, iar Cezar se gudură vesel pe
lângă el. Casa piticului este foarte cochetă. Şi tu ştii, doar cunoşti casa piticilor din povestea cu
Albă-ca-Zăpada. Nevasta piticului găteşte o cină nemaipomenită. Mircea primeşte porţie dublă.
Ia din farfurie o bucată de carne: ar vrea să-i dea lui Cezar, când îşi ia rămas bun.
-Multumesc pentru ospitalitate! Din păcate, trebuie să plec, pentru că părinţii mei sunt îngrijoraţi
din cauza mea, spune după cină Mircea.
-Nu uita prietenii tăi din ţara piticilor! îşi ia rămas bun piticul şi nevasta sa. Iar câinele pitic latră
ca aprobare. Mircea aude din nou ceva zumzăit, bâzâit de sub picioare – şi auzi întâmplare! Stă
din nou în naveta spaţială! Şi zboară, zboară, zboară şi Bum! cade din pat!
Ce frumos am visat! Păcat că nu m-am putut juca de-adevăratelea cu căţeluşii aceia
drăgălaşi, gândeşte Mircea, apoi se-ntoarce către perete şi doarme la loc.
A doua zi se întâlneşte cu Mihai.
-Priveşte aici! strigă Mihai. Nu e drăgălaş?
Mircea se apropie şi vede că Mihai ţine în braţe un căţeluş. Mircea se gândeşte la visul
său frumos şi nu-i e teamă deloc. Îl mângâie şi îl roagă pe Mihai să-l lase să-l ţină acum şi el. Ce
moale este blana lui! Şi cum îşi încearcă dinţişorii pe mâna lui Mircea! Un pic pişcă, dar lui
Mircea nu-i pasă.
-Hai la noi! îl invită Mihai. Îţi arăt şi ceilalţi pui. Stau în coş cu mama lor.

44
Mircea ezită puţin. Să mă duc lângă câinele cel mare? Gândeşte, dar de ce nu? Câinele acela nu e
altfel, decât miniminuscuilii ori mărunţeii ori câinii pitici…ori acest căţeluş. Numai că e mai
mare.
– Bine, zice cu voce tare. Vin cu tine.
Şi până ajunge la Mihai aproape că nu-i mai este frică . Un pic, un pic tot se teme de
mama puilor-dar bine că Mihai nu observă nimic din asta.
Peste putin timp n-o să-mi fie frică deloc de câini – gândeşte mulţumit Mircea. Doar nu
trebuie să pun mâna pe ei. Nici nu-i voie să pun mâna pe un câine străin. Un lucru e sigur: acum
pot să vin la Mihai, nu mă tem atât de mult de câini!
Poate că şi ţie ţi-e teamă un pic de câini? Atunci urmează exemplul lui Mircea: cu
siguranţă şi tu eşti tot atât de curajos. Imaginează-ţi cum arată câinii miniminusculi şi cei
mărunţei. Dacă ţi-ar fi frică din nou, încearcă să te gândeşti mult la ei – vei vedea că teama se va
face mai mică decât ei!”
După citirea poveștii, am dat exemple de fricile copiilor. Apoi am căutat rezolvare de ex.
dacă îți este frică de întuneric, să ai o lanternă mică în rucsac sau buzunar”; ,,dacă îți este frică,
când te lasă părinții singur acasă, povestește păpușelelor o poveste, sau ascultă muzică, trage
perdelele să fie lumină tot timpul, și poți să stai la geam să îi aștepti”.

1.5. PROCEDURA DE LUCRU

ETAPA CONSTATATIVĂ

De la începutul cercetării am încercat să observ fiecare comportament din ambele grupe.


În timpul primelor exerciții am pus accent pe observare și convesație. Copiii din Grupa B au
participat mai activi la formularea răspunsurilor, decât copiii din Grupa A. În timpul
exercițiului cu ,,Piticii”, în care trebuia să descrie starea emoțională a piticilor, copiii din grupa
A au dat răspunsuri mai exacte, și au exemplificat din trăirile lor. Din analiza desenelor copiiilor
am observant ca cei din grupa B au folosit culori mai vii, exprimând bucuria și voioșia lor.
Putem concluziona că în anumite cazuri performanța copiilor din ambele grupe este echilibrată.
Grupa A (lipsă de încredere) ; Grupa B (nesupuși, ofensați)
Centralizarea răspunsurilor din exercițiul ,,Piticii”: în timpul jocului copiii din grupa A au
avut performanță mai bună, pentru că au dat răspunsuri mai înțelepte și clare, s-au regăsit în

45
anumite expresii faciale și au dat exemple din trăirile lor personale. Copiii din grupa B au râs
văzând imaginile și au spus răspunsuri amuzante și superficiale.

Grupa 1. PITICUL CU CĂCIULIȚĂ PORTOCALIE : trage cu ochiul pentru


A că glumește, se joacă, îi bate soarele în ochi...
2. PITICUL CU CĂCIULIȚĂ ROȘIE: oamenii care au mustăți, sunt
Tabelul nr.1, exercițiul ,,Piticii”
oameni înțelepți, pare un adult deștept...
Grupa 1. PITICUL CU CĂCIULIȚĂ PORTOCALIE: trage cu ochiul pentru
B ca ne vrea răul, i s-a rups un ochi, un ochi s-a stins...
2. PITICUL CU CĂCIULIȚĂ ROȘIE: acela cu mustăți seamănă cu
bunicul!

Procentajul din răspunsurile date la exercițiul ,,Piticii”:


Din grupa A (15) au fost prezenți 10 copii, din care am primit 8 răspunsuri clare.

Grupa A -10 răspunsuri


20%

raspunsuri clare si
intelepte
raspunsuri amuzante
si superficiale

80%

Diagrama nr.1. răspunsul copiilor din grupa A


Din grupa B(15) au fost prezenți 12, din care am primit 5 răspunsuri clare și înțelepte.

46
Grupa B -10 răspunsuri

42%
raspunsuri clare si
intelepte
raspunsuri amuzante
si superficiale
58%

Diagrama nr.2. răspunsul copiilor din grupa B

ETAPA EXPERIMENTALĂ
În acastă parte a cercetării am folosit și metodele din prima etapă, dar am pus mai mare
accent pe comunicare, exercitii pentru dezvoltarea abilităților și auto-exprimare.
De exemplu la sfârșitul exercițiului ,,De ce ești trist?” am constatat că fiecare copil a spus
propria experiență ca răspuns. A povestit întâmplarea în care era trist și că i-a părut bine când a
primit o jucărie. Sau, rezolvarea pentru momentele în care îi este dor de mama, se uită afară pe
geam, așa se simte în siguranță. Aceste conversații mi-au fost de mare folos, aflând așteptările lor
în momentele sensibile, am aflat cum să mă apropii eu, sau ceilalți copii.
În timpul exercițiului ,,Gândește-te bine!” în care scopul jocului era de a recunoaște
sentimentele în diferite comportamente sau atitudini, copiii au dat răspunsuri hotărâte. Am citit
trei anunțuri la 5 copii, din care trebuia să se hotărască dacă sunt anunțuri pozitive sau negative.
Primii 5 copii s-au hotărât în felul următor:
- la prima întrebare toți 5 s-au așezat pe partea negativă, pentru că nu au vrut o
educatoare nouă
- la a doua întrebare 3 copii s-au așezat pe partea pozitivă, pentru că le plac spaghetele,
iar 2 pe partea negativă, pentru că nu le plac.

47
- la a treia întrebare toți s-au așezat pe partea pozitivă, pentru că voiau experiențe noi în
alte localități. Mai ales dacă știau parcuri de distracție, sau magazine cu jucarii ( Mc.
Donalds, Mall, orașe amintite erau Oradea, Cluj)

Negativ Pozitiv
1. - 5
2. 2 3
3. 5 -

Tabelul nr.2 Joc ,,Gândește-te bine!”- răspunsuri de la grupa A

După ce discutăm răspunsurile și alegerile, invit alți 5 copii care vor avea aceeași sarcină,
dar cu anunțuri diferite.
Copiii au răspuns în felul următor:
- la prima întrebare toți 5 s-au așezat în partea negativă, deoarece nu vroiau să fie
pedepsiți
- la a doua întrebare din nou s-au pus pe partea negativă, nu le-a convenit să stea acasă
singuri, în timp ce părinții au ieșit la plimbare
- iar la ultima întrebare toți și-au schimbat locurile, și s-au mutat pe partea pozitivă,
pentru că erau încântați că vor primi o cămașă nouă de la bunica.

Negatív Pozitív
1. 5 -
2. 5 -
3. - 5

Tabelul nr.3 Jocul ,,Gândește-te bine!”- răspunsuri de la grupa B


Putem observa răspunsurile variabile la copiii din grupa A, dar copiii din grupa B de
fiecare dată se așează în aceeași parte împreună. Copiii puteau alege diferit, dar s-au hotărât să
rămână fie împreună fie separat. Copiii și-au dat seama că suntem diferiți, nu ne gândim la fel, și

48
fiecare răspunde singur pentru alegerile făcute. Uneori părerea este aceeași, alteori avem păreri
diferite. Faptul că nu ne gândim la fel, influențează comportamentul și personalitatea noastră.
Putem avea alegeri pozitive sau negative pentru o anumită situație, acesta depinde de atitudinea
noastră. Copiii au înțeles că nu pot alege tot timpul în același fel, deoarece nu sunt nici ei la fel,
pot avea păreri diferite.

ETAPA FINALĂ
Pentru ultima parte a cercetării au rămas jocurile de rol și jocurile de mișcare. În timpul
acestor jocuri am observat atenția copiilor unu față de celălalt. Se atenționau dacă unul dintre ei a
greșit și îl ajutau cu idei noi, sau folosirea unui cuvânt nou pentru a se corecta. După mai multe
încercări erau mai curajoși, descurcăreți stăpâneau situația.
În timpul jocului ,,Siamezele” în grupa A, din 15 copii, 12 erau prezenți, iar din grupa B
14 copii. Importanța jocului era prezența cooperării, lucrarea în echipă-în perechi, să accepte că
trebuie să lucreze împreună cu cineva, și să aiba grijă de el. Au avut foarte mare grijă să nu se
dezlege, și să nu scape jucăria prin care erau ,,lipiți”. Copiii care erau descurajați, țineau distanța,
nu au participat la joc. Spuneau că nu se vor descurca, sau nu au încredere în perechea lor. Au
participat după analizarea perechilor, sau când au văzut cum se desfășoară jocul și cum se
descurcă alții.

86%

67%

participare activa
33%
participare pasiva
14%

Grupa A- 12 copii Grupa B- 14 copii

Diagrama nr.3 rezultatele jocului ,,Siamezele”


În timpul jocului ,,De-a tigrii”, în ambele grupe erau prezenți 11 copii. În grupa A doar 4
copii au fost creativi, au avut idei amuzante și au fost perseverenți, în grupa B erau 9. Restul
copiilor au renunțat și s-au așezat dezamăgiți cu gândul că ei nu îl pot amuza pe ,,Vrăjitorul”.

49
82%

64%

perseverent, creativ,
36% amuzant
au renuntat usor
18%

Grupa A- 11 copii Grupa B- 11 copii

Diagrama nr.4 rezultatele jocului ,,De-a tigrii”

În timpul jocului ,,De-a prinselea” în grupa A, din 12 copii prezenți, 6 copii au respectat
reglile și s-au descurcat, iar în grupa B, au fost prezenți 14 copii din care 10 au realizat corect
activitatea desfășurată. Restul copiilor au fost descurajați, timizi chiar erau copii, care nici nu
voiau să participe.

71%

50% 50%
au realizat corect
activitatea
desfasurata
29%
descurajati, timizi

Grupa A- 12 copii Grupa B- 12 copii

Diagrama nr.5 rezultatele jocului ,,De-a prinselea”


În prima etapă a cercetării, copiii nu au avut un vocabular bogat, nu s-au putut exprima, și
nu erau atenți la ceilalți, nici despre sentimentele lor, sau dorința lor nu au putut povesti. Nu i-a
interesat, nu i-a păsat dacă un copil duce lipsă de ceva sau suferă, fiindcă nu realizau acest lucru.
În timpul cercetării, cu ajutorul jocurilor, exercițiilor, li s-a îmbogățit vocabularul, au devenit mai

50
vorbăreți, au avut curaj de a povesti despre întristările și bucuriile trăite, s-au schimbat în mod
pozitiv și au observat problema altora, descurajarea lor. Au devenit mai dispuși să ajute, mai buni
la suflet, mai altruiști, mai grijulii, mai atenți la nevoie, mai cinstiți, mai drăguți și mai iubitori de
oameni.

Băiețelul care avea un comportament diferit în prezența mamei, față de cel de grădiniță,
s-a liniștit. Când mama deschidea ușa, a înțeles că e timpul de a pleca acasă și a ieșit din grupă.
A înțeles că părinții îl iubesc și el trebuie să îi asculte.
Cei care duc lipsă de jucării sau alimente, s-au bucurat pentru orice, iar ceilalți au adus
jucării de acasă pentru a le împrumuta, dar pentru liniștea lor, i-au spus să promită că le vor
înapoia. Micuții, bine înțeles că au promis. Au realizat că nu suntem la fel și diferența de multe
ori ne pune în situație să ajutăm, să simțim cu ei, pentru a ne simți bine împreună. Câteodată,
când unii nu s-au descurcat la activitatea practică sau plastică, alții s-au oferit ca ajutor și i-au
încurajat să învețe pe parcurs. Copiii au devenit mai drăgăstoși, mai bucuroși, abia au așteptat să
ajungă la grădiniță, se așteptau unii pe alții la geam. Pe copiii care nu s-au descurcat bine, în loc
să îi cert sau să îi pedepsesc, i-am încurajat să nu renunțe, le-am adus aminte de momentele
reușite nu de eșec, astfel încât să prindă curaj și să încerce noutățile din joc. S-a dezvoltat
prietenia și încrederea în timp ce povesteau propriile experiențe și micile lor secrete.
Prin metoda comunicării și conversației am obținut rezultate ca: apropierea și încrederea
copiilor față de mine și ceilalți, să dea și să accepte anumite sfaturi pentru a-i ajuta pe cei mici

51
sau neajutorați, s-au împrietenit mai bine și si-au povestit secrete despre ce nu povestesc nici cu
părinții (secrete copilărești-prietenești).
În timpul jocurilor de rol și de mișcare au devenit mai voioși din cauza momentelor
amuzante și distractive. Au înțeles că cei mici nu se descurcă ca și cei mari, nu pot alerga foarte
repede, sau să schimbe locul și trebuie ajutați. Au deveniti mai disponibili de a ajuta, mai
răbdători și mai drăguți. Erau cazuri în care cei mari i-au ținut de mână, i-au tras după ei și i-au
luat în brațe ca să participe și ei la jocuri și să înainteze mai repede.
Am observat schimbarea în bine a copiilor pe parcursul cercetării. Prin dezvoltarea
personalității și stabilitatea emoțională, majoritatea copiilor au devenit mai curajoși, au participat
activi la jocuri, au răspuns la întrebări după cerințe și au găsit rezolvarea unor probleme
discutate.
Tot ce am făcut pe parcursul acestei perioade de cercetare a adeverit că personalitatea
copilului se poate dezvolta la gădiniță, prin faptul că educatoarea se joacă cu ei, observă aspectul
ce trebuie îmbunătățit și alege jocuri sau exerciții potrivite care au ca țintă îmbunătățirea stării lor
emoționale, încrederea în propria valoare prin acordarea de aprecieri și încurajarea sentimentului
că sunt iubiți.
Prin cercetarea mea pot să spun că am observat faptul că cei mai mulți copii au participat
mai activi la jocurile de mișcare. Am demonstrat că, dacă la început au analizat exercițiile,
mișcările pe parcurs au participat și ei împreună cu ceilalți și s-au jucat respectând regulile
jocului. Se poate dezvolta personalitatea lor cu aceasta metodă, pentru că în timpul jocurilor
trebuie să ia decizii hotărâte, de exemplu: alegerea perechii, răspuns rapid. Prin cooperare și
ajutorare, copiii au devenit preteni apropiați, iar întreaga grupă a devenit prietenoasă și sinceră.
Pentru motivarea copiilor în a atinge scopul jocurilor trebuia să pun mare accent pe respectarea
regulilor. Era primul aspect ce trebuia realizat pentru a-i obișnui pe copii să se joace corect.
Copilul a fost mult mai încântat și punctual, dacă a înțeles ce anume învață din exercițiile
realizate, în ce anume se dezvoltă, și cu ce atribute își îmbogățește personalitatea (mai harnic,
perseverent, curajos, cooperativ, punctual).
În opinia mea presupun că pot dezvolta personalitatea copilului în grădiniță prin
comunicare, conversație, jocuri de rol, jocuri de mișcare deoarece rezultatele se pot observa în
comportamentul lor, gândirea lor sau grija și atenția lor pentru alți copii. Copiii timizi au devenit
mai curajoși, copiii care nu erau vorbăreți, acum își exprimă sentimentele, au învățat să accepte

52
că sunt diferiți. Cei care la început ,,luptau” pentru a obține o jucărie, au înțeles că munca sau
joaca în echipă este mult mai distractivă, decât în singurătate. Chiar dacă la începutul cercetării li
s-a părut mai greu, dar pe parcurs s-au familiarizat cu ideea de a fi mai buni, mai nobili și s-a
văzut schimbare în comportamentul lor.
În lucrarea mea am încercat să prezint caracteristicile personalității, metode de
dezvoltare, particularităţile dezvoltării psihice la copii; aspecte psio-sociale de integrare a
copilului în activităţile sociale, colective; caracteristici psihopedagogice; metodele cunoaşterii
psihologică a copilului; dezvoltarea socială în copilărie și locul, grădinița, unde se desfășoară
dezvoltarea preșcolarilor cu ajutorul educatoarei.
Am examinat și sistematizat datele și informațiile observate și primite la copii, prin
metodele folosite și am constatat că exercițiile alese au ajutat în dezvolarea personalității
copiilor, comportamentul lor s-a schimbat pozitiv. Fiindcă nu am reușit să ascult fiecare copil la
toate exercițiile, trebuia să repet anumite jocuri, pentru a-mi nota răspunsul lor (de ex. ,,De
ce/cine îți este frică?”; ,,Împăratul tăcerii”; ,,Găsește perechea”; ,,Dacă nu mă întrebați, pornesc
la drum!”). Copiii au fost surprinși la început, cănd le-am pus anumite întrebări și unii dintre ei,
mi-au dat răspunsuri superficiale, neglijente: ,,Da de unde să știu?”; ,,De ce mă întrebați?”;
,,Acum nu vreau să răspund...mai, imediat”, sau pur și simplu au schimbat tema. După un timp
am observat că au început să povestească între ei despre tema propusă de mine. În timpul
jocurilor de mișcare, despre care știm că le place mai mult, decât conversațiile, copiii erau mai
distrați, mai amuzați, chiar dacă unii nu au participat de la începutul jocului, dar pe parcurs nu s-
au alăturat. Și-au dat seama, că nu e bine să se joace singuri, ci jocul în comun este mai
distractiv. Am constatat și eu că aceste jocuri sunt mult mai eficiente pentru a învinge frica,
supărarea, sau a controla agitația sau furia.

PROPUNERI

Dezvoltarea personalității la grădiniță nu este o sarcină ușoară, deoarece și eu ca


educatoare, dar și părinții au anumite așteptări. Trebuie să modelez și să dezvolt personalitatea
lor în timpul anilor preșcolari, pentru anii următori în care va intra la școală, pentru a fi pregătiți
pentru viitorul apropiat și pentru viața socială. Prin joc pot să modelez atitudinea lor,

53
perseverența, deoarece prin atingerea scopului și obținerea noilor performanțe vor fi mult mai
hotărâți și vor stăpâni situațiile.
Cercetarea mea se poate îmbunătăți prin folosirea altor metode, sau compararea altor
tipuri de personalitate, cu prezența părinților la anumite jocuri și participarea lor la exerciții,
prezența unui psihopedagog, chestionare pentru părinți.
Dezvoltaea personalității copilului este foarte importantă încă de la începutul anilor
preșcolari, fiindcă la grădiniță copilul preia anumite atitudini de socializare și se desparte de
părinți. Ca educatoare mă simt responsabilă ca în anii aceștia să acord atenție fiecărui copil, prin
joc să dezvolt gândirea, personalitatea, comportamentul lor. În timpul acesta îmi doresc să îi
pregătesc pentru viitorul apropiat, să fac tot mai puțin simțită diferența între anii de grădiniță și
scoală și pentru a se adapta mai ușor în viața socială.

BIBLIOGRAFIE

1. Barócki Ilona - Putnoki Jenő (1967) Tanulás és motiváció, Tankönyvkiadó, Buda


2. D., Petrovai, V., Preda, S., Petrică, R., Brănișneanu (2012) Pentru un copil sănătos
emoțional și social, V&I Integral București
3. Buda Béla, dr. (1986) A személyiségfejlődés és a nevelés szociálpszichológiája,

54
Nemzeti Tankönyvkiadó, Budapest
4. Duró Lajos - Dr. Kelemen László – Dr. Radnai Béla (1991) Fejlődés és neveléslélektan,
Tankönyvkiadó, Budapest
5. Ellis Albert (2002) Educaţia raţionala – emotivă şi cognitiv comportamentală- articol
nepublicat
6. Ellis A. – Dryen W. (1997) The practice of Rational Emotive Behavior Therapy
(Practica terapiei comportamentului raţional-emotiv), Sprin Publishing Company,
New York
7. Fodor László (2005) Általános és iskolai pedagógia, Studium könyvkiadó, Kolozsvár
8. I., Druţu, E., Fodor, T. Kulcsár, V. Mare, T. Podor, M., Ţurcaş (1979) Pszichológia –
Tankönyv a pedagógiai liceumok számára, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
9. Konkoly Mariana (2013) Povești pentru inimă și suflet. Povesti terapeutice, Editura
Aquila
10. Mérei Binét – V. Binét Ágnes (2006) Gyermeklélektan, Medicina Könyvkiadó RT,
Budapest
11. Michael Cole – Sheila R. Cole (2006) Fejlődéslélektan, Osiris Könyvkiadó,
Budapest
12. Németh András (1997) Nevelés, gyermek, iskola, A nevelés értelmezése, Eötvös
Könyvkiadó, Budapest
13. N. Kollár Katalin – Szabó Éva (2004) Pszichológia Pedagógusoknak,
Osiris Könyvkiadó, Budapest

14. Opre Adrian (2003) Conceptualizări şi internenţii cognitiv compotramentale în


tulburări de personalitate; Noi tendinţe în psihologia personalităţii; Modele teoretice,
Editura ASCR, Cluj Napoca
15. Pantelimon, G., Emil Varză –, Zlate,M. (1994), Psihologia copilului – Manual pentru
clasa a XI-a, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti
16. Rausher Erzsébet – Kecskés Edit (1997) Az óvodai anyanyelvi nevelés módszertana,
Erdélyi Tankönyvtanács
17. Drámapedagógiai játékok, Drámapedagógiai továbbképzés (2006 március 17-19),
Érmihályfalva Robert Bolton (1987) A kommunikáció művészete, Cascade Könyvkiadó

55
18. http://www.scribd.com/doc/234013851/Psihologia-Copilului-Si-a-Adolescentului-Anca-
Munteanu (17.03.14)
19. http://www.iskolakultura.hu/iol/iol2008_2_119-140.pdf (16.04.14)
20. http://www.oktatasjog.extra.hu/jog/2_2005omr.pdf (05.05.14)
21. http://www.ovodas.hu/7.html (12.06.14)
22.http://www.gyornet.eu/index.php?
option=com_content&task=view&id=240&Itemid=251#csufolas (07.07.14)
23. http://www.boldog-gyermek.hu/onbizalomhiany_onbizalomnoveles.html ( 07.07.14)

56