Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pateric
Fiarele din regiune, şi mai ales lupii, deseori sfâşiau animalele oamenilor care
soseau aici pentru a afla vindecare, dar şi măgăruşii pe care asceţii îi foloseau
pentru căratul poverilor.
În aceeaşi clipă, fiarele s-au întors şi au început să alerge. Peste câteva minute
dispăruseră toate, în afara unui lup, care rămăsese în faţa Sfântului şi-l privea în
ochi.
De atunci, lupul, îmblânzit şi supus de către Sfânt, păştea măgăruşii. În zori urca
pe un pisc şi-i chema cu un urlet. Când ei se adunau în jurul său, îi ducea pe
munţii din împrejurimi. Acolo păşteau până seara, când îi aducea iar înapoi.
Au trecut astfel şase ani. Într-o zi lupul a adus înapoi animalele mai devreme de
ora obişnuită şi a început să urle ciudat. Părinţii au văzut repede că lipsea un
măgar, care-i aparţinea monahului Konon.
– Părinte! a izbucnit el. Unde s-a mai auzit ca lupul să pască animalele?! Din
cauza ta mi-am pierdut măgarul!
Între timp, lupul venise lângă ei. Uitându-se la ei cu ochi neliniştiţi şi dând din
coadă, parcă ar fi vrut să le spună ceva. Văzând însă că nu este înţeles, a
înşfăcat în dinţi toiagul lui Konon şi a început să tragă de el stăruitor.
– Lupul, fiule, îţi cere să-l urmezi, i-a spus Sfântul ucenicului.
Peste puţin s-au aflat deasupra unei prăpăstii. S-au aplecat cu atenţie, şi ce să
vadă? În fundul ei măgăruşul zăcea mort într-o baltă de sânge. Era limpede că
picase în prăpastie.
– Ne-ai slujit îndeajuns. Îţi mulţumim pentru truda ta. Du-te acum să-ţi găseşti
tovarăşii. De aici încolo măgăruşii vor fi duşi la păşune de către fraţi.
Lupul a urlat cu bucurie şi a dat din coadă. În felul acesta şi-a arătat recunoştinţa
sa faţă de sfânt, pentru că l-a lăsat liber. După aceea s-a întors şi a plecat
alergând spre munţi.