Masele plastice în construcţia automobilelor

1.1 Scurt istoric

Cel mai vechi material plastic este celuloidul, fabricat în Statele Unite în 1870, pentru a
înlocui fildeşul bilelor de biliard. Cu acest produs, industria începe să producă pentru prima oară
un tip de material care este folosit la fel de frecvent ca şi o substanţă naturală. Patruzeci de ani
mai târziu, în 1909, un chimist belgian, emigrat în Statele Unite, Leo Hendrik Baekeland (1863-
1944) descoperă bachelita, primul plastic considerat a fi un material frumos. Din punct de vedere
chimic, bachelita reprezintă o revoluţie. Materialele de bază folosite până atunci pentru
fabricarea plasticelor erau obţinute din materiale naturale. Bachelita însă, este fabricată în
întregime din produse industriale. Ea constituie deci primul material plastic sintetic. Bachelita s-a
folosit la fabricarea unui număr mare de obiecte: telefoane, bijuterii, portţigarete, aparate de
radio, etc.
• Bachelita este o răşină sintetică, din familia fenoplastelor obținută în formă brută prin reacţia
de condensare dintre aldehida formică și fenoli într-un mediu alcalin.
• În amestec cu diferite materiale, prin presare la cald, se obține o masă plastica insolubilă,
termostabilă, electroizolantă, dură, rezistentă la șoc și la uzură.
• A fost descoperită în 1907 de către Chimistul belgian Leo Baekeland (de unde îi provine și
numele), care a prezentat-o doi ani mai târziu la o conferință a societății științifice American
Chemical Society.
• Se utilizează la fabricarea diferitelor materiale presate și laminate, la obținerea unor
materiale și piese electroizolante, obiecte de uz industrial și casnic.

1.2Generalităţi privind utilizarea materialelor la automobile

Materialele folosite la realizarea automobilelor au cunoscut îmbunătăţiri continue şi

ponderea acestora s-a modificat în favoarea celor ce impun tehnologii mai performante, ce
conduc la realizarea de piese mai uşoare, mai durabile, mai confortabile, mai ieftine şi cu
posibilităţi de reciclare.

Ponderea maselor plastice în masa proprie a automobilelor a crescut în ultimii 30 de ani de

5-6 ori, a aluminiului, care este foarte apt pentru reciclare, a crescut de mai mult de 3 ori.
Rezolvarea problemelor de poluare a impus apariţia în componenţa automobilelor a metalelor
preţioase [elemente active în catalizatorii auto precum şi (piese relative scumpe) cu pondere de
circa 5% în preţul acestora] precum şi a ceramicii cordieritice.

Producătorii cheltuiesc o mare parte din bugetul lor pentru dezvoltarea de noi materiale şi
tehnologii de procesare, care prin performanţa lor conduc la scăderea costurilor. Un domeniu
aparte sunt cercetările din domeniul apărării naţionale.

1
 Materiile prime reprezintă cca. 47% din costul unui autoturism. Acesta este realizat din cca.
47% oţel, 10% polimeri, 7-9% aluminiu, 3% sticlă, 25-30% alte materiale. Deşi Al este de 2 ori
mai scump ca şi oţelul, ponderea acestuia în fabricarea autoturismelor este în creştere, micşorând
greutatea maşinii. Pentru fiecare 10% reducere în greutate, economia de carburant se
îmbunătăţeşte cu 5-7%.

Fig. 1 Materiale dintr-un autovehicul

Fig.2 Repartiţia materialelor într-un autovehicul

2
1.3Masele plastice
1.3.1 Ce sunt masele plastice?

Se numesc mase plastice materialele produse pe bază de polimeri, capabile de a căpăta la

încălzire forma ce li se dă şi de a o păstra după răcire. După cantitatea în care se produc ele
ocupă primul loc printre materialele polimere.

Ele se caracterizează printr-o rezistenţă mecanică mare, densitate mică, stabilitate chimică
înaltă, proprietăţi termoizolante şi electroizolante etc. Masele plastice se fabrică din materii
prime uşor accesibile, din ele pot fi confecţionate uşor cele mai felurite articole. Toate aceste
avantaje au determinat utilizarea lor în diversele ramuri ale economiei naţionale şi ale tehnicii, în
viaţa de toate zilele.

Aproape toate masele plastice conţin, în afară de polimeri (denumiţi adesea răşini),
componenţi care le conferă anumite calităţi; substanţele polimere serveşte în ele în calitate de
liant. O masă plastică este constituită din materialul de umplutură (făină de lemn, ţesături, azbest,
fibre de sticlă ş.a.), care îi reduc costul şi îi îmbunătăţesc proprietăţile mecanice, plastifianţi (de
exemplu esteri cu punctul de fierbere înalt), care le sporesc elasticitaea, le reduc fragilitatea,
stabilizatori (antioxidanţi, fotostabilizatori), care contribuie la păstrarea proprietăţilor maselor
plastice în timpul proceselor de prelucrare şi în timpul utilizării, coloranţi, care le dau culoarea
necesară, şi alte substanţe.

1.3.2 Clasificarea maselor plastice

Pe plan mondial nu există o clasificare univocă a acestor produse, care să fie unanim
recunoscută; în mod obişnuit, sunt sistematizate în mase plastice de polimerizare şi materiale
plastice de policondensare. De asemenea, se mai foloseşte clasificarea materialelor plastice în
termoplaste şi termorigide.

1. Clasificare după metodele de obţinere a produselor macromoleculare de bază:

· materiale plastice polimerizate: răşini polivinilice, polistirenice, polietilenice;

· materiale plastice policondensate: răşini fenolice, aminice;

· materiale plastice modificate: răşini de celuloză, răşini proteice.

2. Clasificare după comportarea la deformare:

· plastomeri;

· elastomeri.

3. Clasificare după comportarea la încălzire:

· produse termoplastice sau termoplaste;

3
 · produse semitermoplastice sau semitermoplaste;

· produse monoplaste sau termorigide.

Pentru a ne comporta corect cu masele plastice, trebuie să ştim din ce fel de polimeri au fost
produse ele – termoplastici sau termoreactivi.

Industria construcţiilor de maşini şi autovehicule a înregistrat cel mai înalt ritm de asimilare
a materialelor plastice - în medie, pe plan mondial, 44% anual.

Principalele tipuri de polimeri folosiţi sunt policlorura de vinil, poliolefinele şi polimerii

stirenici. Direcţiile de utilizare a materialelor plastice în construcţia de maşini se diversifică şi se
multiplică continuu. Industria construcţiilor de maşini şi autovehicule a înregistrat cel mai înalt
ritm de asimilare a materialelor plastice.

Conceptul de automobil dezvoltat de Daimler și BASF vine cu câteva inovații majore ale
industriei maselor plastice. Reprezentând o nouă generație de mașini electrice, smart for vision
aduce o reducere considerabilă în greutate și un design unic datorită roților de plastic, o realizare
pionierat în industria auto. Roata dezvoltată de BASF dintr-un material nou, foarte performant,
este mai ușoară cu 3 kg.

Spre deosebire de materialul convențional, din poliamidă compozită, acest material plastic
are fibre lungi de consolidare care îi îmbunătățesc proprietățile mecanice. Rezultatul este o
stabilitate termică și chimică excelentă, putere dinamică, duritate și bune caracteristici de operare
continuă.

POLICLORURĂ DE VINIL

Policlorura de vinil cu numele prescurtat PVC este o substanță din categoria materialelor
termoplastice cu o structură amorfă.

Sunt două forme de PVC, „forma dură” și „forma moale” la care s-au adăugat stabilizatori.
Forma moale este mai răspândită fiind PVC-ul, adecvată prelucrărilor tehnice, este forma care se
aplică pe dușumea, sau în construcții la conductele din material plastic.

Fig. 3 Policlorura de vinil

4
 Policlorura de vinil ia naștere prin polimerizarea (legarea) monomerelor de clorură de vinil
(CH2 = CHCl). Primul care a sintetizat clorura de vinil în laboratorul profesorului „Justus von
Liebig” din Gießen a fost în anul 1835 chimistul francez Henri Victor Regnault, care a observat
că sub acțiunea razelor solare clorura de vinil polimerizează dând naștere la o pulbere albă.
Importanța acestei descoperiri a fost numai mai târziu observată. În 1912 chimistul german „Fritz
Klatte” face cercetări similare cu cele ale chimistului francez, acesta producând clorura de vinil
din acetilenă și acid hipocloros. Clorura de vinil va fi utilizată la filme, fibre sintetice, lacuri.

Azi însă din motive de protecție a mediului înconjurător și prin dezvoltarea industriei
chimice s-au descoperit alte substanțe. PVC-ul este treptat înlocuit.

POLIOLEFINELE

Producţia de poliolefine este cea mai mare la nivel mondial din câteva motive.

Fig.4 Producţia diferitelor tipuri de plastic la nivel Mondial

În primul rând, acestea pot fi produse folosind gaz natural relativ ieftin. În al doilea rând,
poliolefinele sunt cei mai ușori polimeri sintetici produşi pe scară largă, densitatea lor este atât de
mică încât plutesc. În al treilea rând, poliolefinele rezistă bine la apă, aer, unsori, solvenți de
curățare. În cele din urmă, din poliolefine se pot realiza, cu uşurinţă, produse diverse. De
exemplu, ambalajul realizat din poliolefine este suficient de robust încât să nu se deformeze în
timp ce este transportat într-un vehicul care stă în soare toată ziua.

Cu toate acestea, utilizarea acestor materiale prezintă şi o serie de dezavantaje majore. Ele
se degradează foarte încet, ceea ce înseamnă că poliolefinele rezistă în mediul înconjurător timp
de decenii şi chiar secole.

5
 Între timp, prin acțiunea valurilor și a vântului, se generează microparticule care pot fi
ingerate de pești și animale, ceea ce înseamnă că acestea pot ajunge în produsele din alimentaţia
omului.

Reciclarea poliolefinelor nu este simplă. Oxigenul și căldura provoacă deteriorarea

lanțurilor polimerilor în timpul reprocesării, iar alimentele și alte materiale contaminează
poliolefina.

Chimiştii au creat noi tipuri de poliolefine cu o durabilitate sporită, dar acestea nu se pot
amesteca întotdeauna cu alte tipuri de poliolefine în timpul reciclării. În plus, poliolefinele sunt
adesea combinate cu alte materiale în mai multe straturi şi chiar dacă aceste materiale multistrat
au proprietăţi deosebite ele sunt practic imposibil de reciclat.

6
Bibliografie

https://www.slideshare.net/ElenaNegotei1/masele-plastice
https://www.stiintaonline.ro/industria-maselor-plastice-polimerilor-la-nivel-mondial-in-cifre/
https://slideplayer.com/slide/14577635/90/images/7/Materiile+prime+reprezint%C4%83+cca.
+47%25+din+costul+unui+autoturism.jpg
https://slideplayer.com/slide/14577635/