ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

LUCRARE DE
LABORATOR
Tema :
Expertiza articolelor din sticlă

A elaborat: Bostanica Doina, studentă gr MKL-161/ f.r.

1
Chișinău 2018

2
 Cuprins
Istoria milenară a sticlei …………………………………………… 3

Primele forme de sticlă ……………………………………………. 4

Chimia sticlelor …………………………………………………….. 5

Mărfuri din sticlă …………………………………………………… 6

Materiile prime folosite la obţinerea sticlei ……………………… 6

Proprietățile generale ale sticlei …………………………………. 7

Procesul tehnologic de obținere a articolelor din sticlă…………8

Verificarea calității mărfurilor din sticlă și defectele mărfurilor din

sticlă…………………………………………………………………. 9

Sortimentul mărfurilor din sticlă ………………………………….10

Marcarea , ambalarea și depozitarea marfurilor din sticlă ……11

Date din laborator …………………………………………………13

Concluzie …………………………………………………………..14

3
 Istoria milenara a sticlei
Cea mai veche sticla este sticla vulcanica, rezultata prin racirea rapida a lavei.
Diferite obiecte ca varfuri de sulite, topoare, oglinzi, se pastreaza in diferite muzee.

Cel mai vechi obiect din sticla propriu-zisa se considera o amuleta albastra ce a fost gasita
in Egipt si este datata in anul 7000 i.e.n. In Egipt si Liban au fost descoperite perle din
sticla vechi de 5500-3400 ani.

Pe la inceputul erei noastre a fost descoperit procedeul de fasonare a obiectelor din sticla
goale in interior, prin suflare. Se pare ca faptul a avut loc in Siria, dar mestesugul s-a
raspandit repede in tot Imperiul roman. Unele surse atribuite romanilor aceasta
descoperire. Prin anul 200 Alexandria (Egipt) era un important centru de productie a
obiectelor din sticla. Mestesugul a fost preluat de Roma, unde un sfert din locuitori traiau
de pe urma lui.

O alta dovada privin arta mestesugarilor romani este asa zisa ,,vaza de Portland” gasita in
sec. XVI langa Roma, in mormantul uni patrician. Sticla de baza este albastra iar peste ea
este depus un al doilea strat de sticla alb-laptoasa modelat artistic cu semne mitologice in
relief. Acest obiect a avut o soarta iesita din comun. Dupa ce s-a pastrat intacta in
mormantul in care s-a gasit, timp de 14 sec., a fost cumparata de ducele de Portland si
expusa apoi in British Museum din Londra. Aici, in 1845, a fost sparta cu un baston de un
visitator nebun. Vasul a fost reconstituit din cioburi iar specialisti au executat 2 copii foarte
asemanatoare. Una din aceste copii este expusa si in prezent in muzeu.

In secolele I-II e.n. prelucrarea sticlei s-a dezvoltat si pe tarmurile portului Euxin. La Tomis
in (actuala Constanta) au fost gasite urmele unor cuptoare de topit sticla si la muzeul
Arheologic Constanta sunt expuse multe vase de sticla sin acea perioada, variate ca forma
si dimensiuni.

In aceasi perioada existau ateliere de prelucrat sticla si in Germania, la Trier si Köln.

ki623b7113riit

Prin anul 1000 au aparut asemenea cuptoare in Boemia si in Polonia. Dar cea mai mare
faima o aveau produsele de sticla din Venetia. Aici au fost adusi mesterii iscusiti din Bizant
si instalati pe insula-fortareata Murano. Folosind nisip cuartos fin inbibat cu diferite saruri
aduse din cetatile feniciene Sidon (Liban), acesti mesteri au reusit sa obtina produse ce nu
aveau rival in lume.

4
 Primele forme de sticla

Plinius menționează în Istoria naturală o poveste despre descoperirea sticlei. Pe scurt, un

grup de marinari fenicieni de pe un vas ce transporta sodă a venit la țărm spre a face focul.
Plaja întinsă era plină de nisip, dar nici un bolovan pentru a ține vasul la foc. Marinarilor le-
a venit ideea de a folosi câțiva bulgări de sodă de pe corabie. Și au făcut focul, pregătindu-
și mâncarea și apoi dormind. Dimineață, scormonind din întâmplare prin cenușa focului, un
marinar a găsit câteva pietricele lucioase, care nu semănau cu nici un material obișnuit.
Erau bucățele de sticlă.
Întâmplarea a fost verificată de oamenii de știință, care au dovedit că focul făcut pe plajă,
chiar și pe bază de cărbune, nu poate duce la temperaturi suficient de mari pentru
producerea topirii nisipului (prima condiție pentru apariția sticlei). Povestea lui Pliniu a fost
catalogată ca fiind falsă. Acest lucru este însă greșit. Indiferent dacă povestea cu bulgării
de sodă este sau nu adevărată, pe plajele și deșerturile nisipoase din zonele bântuite de
furtuni cu trăsnete se găsesc destul de frecvent forme de sticlă naturală, formată de
temperatura ridicată a trăsnetului. În anumite locuri din SUA (ex. Florida sau California)
acestea se comercializează, fiind vândute turiștilor fie în formele ciudate naturale, fie cu
anumite prelucrări.
Sticla naturală, creată de lovitura trăsnetului, este prima formă de sticlă cunoscută de catre
om.
Prima industrie a sticlei s-a dezvoltat însă în Egiptul antic. Aici s-a descoperit faptul că,
acoperind pereții unui vas din lut cu un amestec de nisip umed și sodă, la ardere acesta se
transforma în smalț, adică într-o peliculă subțire de sticlă. Ulterior amestecul din care se
obținea smalțul a fost îmbogățit cu var, acesta devenind un element de primă importanță în
producerea sticlei. Prin intermediul altor adaosuri (ca fier, cupru, mangan etc), egiptenii au
obținut smalț de mai multe culori (albastru, galben, violet, prupuriu etc). Ulterior s-au
obținut din amestecul ce producea smalțul, odată ars în cantități mai mari decât subțirea
pojghiță de pe un vas, bulgărași de smalț sau sticlă. Astfel au apărut primele obiecte făcute
din sticlă - mărgelele. Se apreciază că cele mai vechi mărgele din sticlă au cca. 5000-6000
ani vechime.
În urmă cu cca. 3000 de ani se ajunsese deja, de la mărgelele de sticlă inițiale, la felurite
obiecte din sticlă, de mici dimensiuni în imensa lor majoritate: flacoane pentru parfumuri,
cupe pentru băut, vase pentru îmbălsămare etc.
făcând sticla vâscoasă să se lipească de ea, luând forma dorită. Procesul tehnologic era
greu și periculos, iar prețul sticlei era apropiat de cel al pietrelor prețioase. Tot egiptenii au
meritul de a fi fost primii în a realiza proteze oculare.

5
 

Chimia sticlelor
Sticlele sunt un amestec de dioxid de siliciu,si silicatii ai diferitelor met
a l e .   S u n t   m a t e r i a l e necristalizate (amorfe), cu rezistenta mecanica si duritate
mare, cu coeficient de dilatare mic. La temperaturi mai inalte se comporta ca lichidele
subracite cu vascozitate mare. Nu au punct de topiredefinit. Prin incalzire se inmoaie
treptat, ceea ce permite prelucrarea sticlei prin suflare, presare, turnare,
laminare.Sticlele se obtin, in general, prin topirea in cuptoare speciale a unui amestec
format din nisipde coart, piatra de var, carbonat de sodiu (sau de potasiu) si materialele
auxiliare.Proprietatile fizice ale sticlelor sunt determinate de compozitia lor. Sticla obisnuita,
sticla desodiu are compozitia aproximativa 6SiO2·CaO·Na2O. Se intrebuintiaza la
fabricarea geamurilor si aambalajelor de sticla.Sticla de potasiu are
compozitia 6SiO2·CaO·K2O si este rezistenta la variatii de temperatura.Se foloseste la
fabricarea vaselor de laborator.Cristalul (sticla de plumb) este o sticla in care sodiul si
calciul au fost inlocuiti cu potasiu
si plumb (6SiO2·PbO·K2O) si se caracaterizeaza prin proprietati de refractie bune si densit
ate mare.Flintul si strasul contin un procent de plumb mai mare ca si cristalul.
Flintul se foloseste pentru prisme si lentile optice.Prin adaugarea unor cantitati
mici de Al2O3 sau B2O3 se obtin sticle rezistente la
variatii bruste de temperatura care se folosesc la fabricarea vaselor de laborator (sticla Je
na, Pirex sauDuran). Au o rezistenta chimica mare si coeficient de dilatatie mic..Sticlele
colorate se obtin daca, in topitura, se adauga unii oxizi metalici (de Fe,Co,Cr,Cu etc.),care
formeaza silicatii colorati.In industria sticlei se utilizeaza drept coloranti un numar
foarte mare de substante care seincadreaza de obicei in trei categorii: colorantii ionici,
colorantii moleculari si colorantii coloidali.Coloranţii ionici sunt in general oxizii metalici.De
exemplu sticla rosie contine si oxid de cupru I, sticla galbena sulfat de cadmiu,
sticlaalbastra oxid de cobalt (II), sticla verde oxid de crom (III), sticla violeta oxid de
mangan. Trioxidulde uraniu da o culoare galben-verde insotita de o frumoasa fluorescenta
verde.Colorantii moleculari sunt reprezentati de seleniu care da o culoare roz,
de sulf care da oculoare galbena sau galbena-cafenie si mai ales de sulfurile si
seleniurile diferitelor elemente. Foarteutilizat este amestecul CdS + CdSe care da o
culoare rosie-rubinie a carei nuanta depinde de raportuldintre cei doi
componenti.C o l o r a n t i i   c o l o i d a l i   s u n t   d e   f a p t   m e t a l e l e   c a r e ,   p r i n   t r a t a m e n t
e termice adecvate, suntdispersate sub forma de solutie coloidala impri
m a n d   s t i c l e i   c u l o r i   c e   d e p i n d   d e   d i m e n s i u n i l e  particulelor coloidale. Astfel,
aurul fin dispersat in sticla da o culoare rosie-rubinie foarte frumoasa.Argintul da nuante de
la galben la cafeniu.Sticlele colorate se topesc in creuzete cu capcitati de ordinul
sutelor de liri sau in cuptoaremici in care temperatura, si mai ales caracterul mediului,
se pot controla riguros.Sticlele colorate se utilizeaza in afara obiectelor de menaj, in
numeroase domenii importante.Mari consumatori de sticla colorata sunt transporturile
aeriene, navele, terestre. Semnalizarileluminoase in transporturi au o deosebita
importanta culorile utilizate deobicei, fiind rosul, verde, albastru si galben.Sticlele
colorate se utilizeaza si drept filtre penru anumite radiatii. Pentru protejarea
ochilor sudorilor sau a celor ce privesc in cuptoare incandescente se utilizeaza asa-
6
numitele sticle de cobaltdar si alte sticle care pot retine radicali calorici sau
ultraviolete.F i l t r e l e   c o l o r a t e   i n t r a   i n   c o m p o n e n t a   u n o r   a p a r a t e   o p t i c e   s a u  
d e   a n a l i z a ,   u t i l i z a t e   i n laboratoare de fizica chimie sau tehnica fotografica

Mărfuri din sticlă

În cadrul bunurilor de larg consum sticla şi mărfurile din sticlă ocupă un loc important,
datorită proprietăţilor sale deosebite pe care le prezintă. In anumite domenii de utilizare,
cum ar fi articolele de menaj, geamurile, articolele optice produsele din sticlă nut pot fi
înlocuite, cu bune rezultate, de alte mărfuri.
 

Materiile prime folosite la obţinerea sticlei 

La obţinerea sticlei sunt utilizate materii prime principale, care dau marea majoritate a
proprietăţilor, în rândul cărora intră vitrifianţii, fondanţii şi stabilizanţii, precum şi materii
prime secundare, care cuprind afinanţii, opacizanţii, decoloranţii şi coloranţii.
Materiile prime principale sunt principalele trei categorii de oxizi care alcătuiesc
compoziţia sticlei cu un rol bine determinat în formarea proprietăţilor acesteia.
Vitrifianţii sunt materialele care intră în cantitatea cea mai mare în masa sticloasă, având
rolul principal în formarea sticlei, deoarece prin topire şi răcire conferă starea vitroasă,
specifică sticlei (corp solid transparent). Materiile prime cu rol de vitrifianţi sunt: nisipul
cuarţos, cu un conţinut în dioxid de siliciu (SiO 2) de peste 95 %; boraxul şi acidul boric din
care rămâne în sticlă trioxidul de bor (B2O3) şi pentaoxidul de fosfor (P2O5).
Fondanţii au rolul de a coborî temperatura de topire a vitrifianţilor (sub 1500 oC) şi de a
realiza trecerea sticlei solide în stare păstoasă la o temperatură mai scăzută. Fondanţii
folosiţi la obţinerea sticlei sunt: carbonatul de sodiu - soda calcinată (Na 2CO3) şi carbonatul
de potasiu K2CO3. Oxizii alcalini rămaşi după adăugarea fondanţilor participă la
îmbunătăţirea unor proprietăţi ale sticlei cum sunt: luciul şi transparenţa.
Stabilizanţii au rolul de a mări stabilitatea chimică şi de a îmbunătăţi proprietăţile
mecanice şi termice ale sticlei. Se foloseşte în cantităţi mari oxidul de calciu (calcarul),
oxidul de magneziu, iar în cantităţi mai mici oxidul de bariu, oxidul de plumb, oxidul de zinc.
Materiile prime secundare sunt substanţe care se adaugă în proporţii mai mici pentru a-i
conferi anumite proprietăţi sticlei.
Afinanţii au rolul de a limpezi masa sticloasă topită, eliminând bulele de aer şi de gaze
rezultate din reacţiile chimice dintre componenţi prin antrenarea acestora la suprafaţă. În
calitate de afinanţi se folosesc: trioxidul de arsen, sulfatul de sodiu, azotatul de sodiu sau
potasiu, sultaful de calciu.
Opacizanţii sunt substanţe, care dacă se află fin dispersate în sticlă, fac ca aceasta să fie
opalescentă. Opacizarea se face prin adăugarea de bioxid de staniu, bioxid de titan,
fluorină, criolită sau bioxid de zirconiu.
7
Decoloranţii se introduc cu scopul de a înlătura culoarea imprimată sticlei de către diferite
impurităţi din materiile prime, de exemplu culoarea verzuie datorită prezenţei fierului. În
acest scop, se folosesc amestecul de trioxid de arsen şi azotatul de sodiu.
Coloranţii se utilizează pentru obţinerea unor sortimente de sticlă cu diferite culori. Cei
mai utilizaţi coloranţi pentru sticlă sunt: oxizii de fier (dau nuanţe de albăstrui sau galben),
oxidul de mangan (albastru), oxizii de mangan (roz-gălbui), oxidul de nichel (violet), oxidul
de crom (verde) etc.
Se pot folosi ca materii prime şi cioburile de sticlă, care contribuie la reducerea
consumului de materii prime, concomitent cu ameliorarea proprietăţilor sticlei.
 

Proprietăţile generale ale sticlei 

Cunoaşterea proprietăţilor sticlei prezintă importanţă, deoarece ele determină calitatea,
sortimentul şi valoarea de utilizare a articolelor din sticlă.
Proprietăţile fizice mai importante sunt: masa specifică, proprietăţile termice, optice şi
electrice.
Masa specifică variază între 2-8 g/cm3 în funcţie de compoziţia chimică. Astfel, sticla cu
un conţinut mai mare de oxizi ai metalelor grele au o masă specifică mai mare decât cele
care au un conţinut mai mare în oxizi alcalini.
Proprietăţile termice sunt determinate de comportarea sticlei faţă de căldură.

 Conductibilitatea termică a sticlei este redusă, ea fiind considerată un izolator

termic;
 Dilatarea termică este influenţată de compoziţia sticlei. Coeficientul de dilatare
termică este redus când sticla are un conţinut bogat de dioxid de siliciu, conţinutul
mai mare în oxizi de sodiu şi potasiu măreşte coeficientul de dilatare termică.
 Stabilitatea termică reprezintă proprietatea sticlei de a rezista la variaţii mari şi
rapide de temperatură, fără a se distruge (se mai numeşte rezistenţă la şoc termic).

Proprietăţile optice ne arată comportarea faţă de lumină şi sunt exprimate prin transmisia
luminii, absorbţia luminii, indicele de reflexie şi refracţie.

 Transmisia luminii se exprimă prin coeficientul de transmisie, care cu cât este mai
mare cu atât sticla este mai transparentă.
 Absorbţia luminii se exprimă prin coeficientul de absorbţie (care este invers
proporţional cu transmisia), astfel când razele de lumină sunt absorbite parţial, sticla
este translucidă, iar când sunt absorbite total, sticla este opacă.
 Indicele de reflexie se exprimă prin coeficientul de reflexie a luminii, care la sticla
obişnuită de geam este egal cu 4 %.
 Indicele de refracţie este dependent de natura oxizilor şi de proporţia lor în sticlă,
astfel oxizii de plumb, bariu, zinc măresc indicele de refracţie (are valori mari la
sticla cristal).
8
Conductibilitatea electrică a sticlei este redusă, ea fiind considerată un bun izolator.
Proprietăţile mecanice ale sticlei sunt: duritatea, elasticitatea, fragilitatea, rezistenţa.

 Duritatea sticlei este cuprinsă între 5-7 pe scara de duritate Mohs şi variază în

funcţie de compoziţia chimică.
 Fragilitatea denumită şi rezistenţă la şoc mecanic, este o proprietate negativă,
sticla se sparge uşor (fragilitatea poate fi îmbunătăţită

Proprietăţile chimice ne arată comportarea sticlei sub acţiunea agenţilor chimici (acizi,
baze, săruri) şi a celor atmosferici (umiditatea aerului, gaze din atmosferă).
Sticla are o foarte bună stabilitate chimică la acţiunea acizilor (numai acidul fluorhidric o
atacă), precum şi la acţiunea bazelor şi a apei. Totuşi, la o acţiune prelungită a umidităţii,
sticla se pătează şi îşi pierde din luciu şi transparenţă. Stabilitatea sticlei faţă de apă se
îmbunătăţeşte prin creşterea conţinutul de bioxid de siliciu şi oxid de aluminiu.
Proprietăţile igienico-sanitare ale sticlei sunt foarte bune, deoarece ea nu constituie un
mediu prielnic pentru microorganisme, se spală şi se întreţine uşor.
 

Procesul tehnologic de obţinere a articolelor

din sticlă 
Procesul tehnologic de obţinere a articolelor din sticlă cuprinde patru faze mai importante:
obţinerea masei sticloase, fasonarea, recoacerea şi finisarea.
Obţinerea masei sticloase are loc prin:

 topirea amestecului de materii prime, controlate conform reţetei de fabricaţie, în

cuptoare speciale;
 afinarea se realizează prin adaosul de afinanţi, eliminându-se bulele de aer şi
gazele, prin antrenarea lor la suprafaţă;
 omogenizarea compoziţiei chimice a masei sticloase, pentru a obţine o viscozitate
care să permită prelucrarea sticlei în condiţii favorabile.

Fasonarea constă în transformarea masei sticloase în ob iecte, prin utilizarea procedeelor

ca: suflare, presare, tragere sau laminare.

 Suflarea este procedeul prin care se obţin produse cu pereţi groşi şi cu cavităţi

interioare de forme diferite, suflarea se poate realiza cu maşini automate,
semiautomate sau de către muncitori, printr-o ţeavă de oţel care are la un capăt
masa de sticlă vâscoasă. Astfel se obţin diferite produse de uz casnic şi articole
tehnice.
 Presarea constă în introducerea unei cantităţi de sticlă topită în forma unei matriţe
urmată de presarea materialului. Sticla se introduce într-o formă metalică, se

9
 presează cu poansonul; prin presare sticla umple întreaga formă, obiectul fasonat
poate fi scos din formă după ridicarea poansonului.
 Tragerea se foloseşte la fabricarea geamurilor, plăcilor şi a ţevilor şi constă în
trecerea masei de sticlă printr-un sistem de valţuri, din care unul este fix, iar celălalt
este mobil. Este o metodă eficientă, iar produsele sunt de calitate superioară.
 Laminarea constă în introducerea masei sticloase între doi cilindri laminori, care se
rotesc în sens invers. Prin acest procedeu se obţin geamuri, cu suprafaţa insuficient
de netedă, fiind necesară şlefuirea şi polizarea sticlei pentru obţinerea unor
suprafeţe perfect netede.
 Recoacerea constă în răcirea lentă a produselor fasonate de la temperatura de
fasonare la temperatura mediului ambiant. Scopul acestei operaţii este de a elimina
tensiunile interne ce apar în sticlă datorită răcirii rapide, tensiuni care ar diminua
mult rezistenţa la şoc termic şi mecanic a produselor finite.

Finisarea obiectelor din sticlă este necesare pentru conferirea unor proprietăţi estetice,
se poate realiza prin trei categorii de metode, şi anume:

 mecanice: tăierea, şlefuirea, lustruirea mecanică, sculptarea, perforarea, matisarea

mecanică (sablarea) etc.;
 fizice: pictarea, depunerea de sticlă colorată;
 chimice: lustruirea chimică, gravarea chimică, matisarea chimică (opalizarea).

Verificarea calităţii mărfurilor din sticlă şi

defectele mărfurilor din sticlă 
Principalele caracteristici care se verifică sunt: aspectul, culoarea, stabilitatea suprafeţei de
sprijin, ovalitatea, dimensiunile, capacitatea şi masa, rezistenţa la şoc termic, prezenţa
tensiunilor interne.
Aspectul şi culoarea se verifică vizual prin compararea produsului analizat cu un produs de
referinţă considerat etalon. La produsele din sticlă incolore nu de admit variaţii de culoare,
Verificând aspectul se urmăreşte prezenţa defectelor de topitură, de fasonare şi de
finisare.
Ovalitatea produselor circulare se verifică prin măsurarea a două diametre perpendiculare
şi se calculează diferenţa dintre ele. Rezistenţa la şoc termic se verifică prin introducerea
produselor din sticlă, încălzite în prealabil cu apă la temperatura de fierbere, într-o baie de
apă cu temperatura de 20 de grade. În cazul în care nu apar fisuri, produsul prezintă
rezistenţă la şoc termic. Tensiunile interne se pun în evidenţă cu ajutorul polariscopului
(aparat optic care indică prezenţa tensiunilor interne în produsele din sticlă).
Defectele mărfurilor din sticlă se pot clasifica după diverse criterii, cel mai reprezentativ
fiind în funcţie de cauzele apariţiei lor. Astfel, deosebim:

10
Defectele de topitură apar sub formă de incluziuni diferite în masa sticloasă, defecte de
culoare şi stabilitate chimică necorespunzătoare. Ele apar în cursul procesului tehnologic
de la depozitarea materiilor prime până la obţinerea topiturii. Incluziunile de gaze sunt
datorate afinării necorespunzătoare şi pot fi de mărimi diferite, de regulă până la 0,8 mm.
Defectele de culoare apar din cauza utilizării cantităţilor necorespunzătoare de
decoloranţi sau coloranţi. Stabilitatea chimică necorespunzătoare are drept cauză folosirea
unei cantităţi necorespunzătoare de stabilizanţi şi se manifestă printr-o rezistenţă mică la
apă, acizi sau alcalii. Incluziunile de particule solide nevitroase sunt determinate de materii
prime netopite şi apar sub formă de pietre, noduri care au contur distinct în masa sticlei.
Defectele de fasonare sunt abateri de la formă, dimensiuni, capacitate, masă şi
integritate. Defectele de formă sunt abateri de la axa verticală de simetrie, de la secţiunea
circulară, faţă de planul orizontal de sprijin. Defectele de dimensiuni, capacitate şi masă
sunt datorate nerespectării limitelor de toleranţă prescrise ale caracteristicilor respective în
operaţiile de fasonare. Defectele de integritate sunt datorate unor surplusuri de masă
sticloasă, unor discontinuităţi ale suprafeţei sau lipsuri din suprafaţa produselor şi apar sub
formă de lipituri, fisuri, crăpături, ştirbituri, nervuri, brăzdări etc.
Defectele de recoacere şi călire sunt cauzate de nerespectarea curbei de recoacere şi
de călire, respectiv a parametrilor procesului de recoacere şi călire şi apar sub formă de
tensiuni interne, fisuri şi deformare.
Defectele de finisare pot apărea de la fiecare operaţie de finisare (şlefuire, polizare,
matisare, decorare), ca urmare a executării incorecte. Ele apar sub formă de şlefuire
incompletă, zgâriată; zgârieturi sau matisări ale suprafeţelor; matisare neuniformă;
asimetrii ale elementelor de decor; scurgeri de colorant etc.
Defectele din timpul manipulării, depozitării şi transportului sunt în general defecte de
aspect şi integritate. Apar sub forma de voalare a suprafeţei, ce are loc la contactul direct
cu umiditatea; fisuri, crăpături, zgârieturi, ştirbituri determinate de nerespectarea condiţiilor
de ambalare, manipulare, depozitare şi transport.

Sortimentul mărfurilor din sticlă 

Tipurile de sticlă se diferenţiază după structură, compoziţie chimică, proprietăţi şi
destinaţie.
După compoziţia chimică se disting:

 sticle unitare, care conţin un singur tip de oxizi ca vitrifianţi, de exemplu sticla de
cuarţ, care conţin cca. 98 % dioxid de siliciu;
 sticle binare, care conţin două tipuri de oxizi, de exemplu sticla silico-sodică;
 sticle ternare, care conţin trei tipuri de oxizi, de exemplu sticla silico-plumbo-
potasică.

După destinaţie se disting următoarele grupe de sticlă: sticla comună; sticla cristal; sticla
optică; sticla specială.
Mărfurile din sticlă se clasifică în două grupe:
11
  mărfuri din sticlă pentru menaj;
 mărfuri din sticlă pentru construcţii.

Sortimentul mărfurilor din sticlă pentru menaj cuprinde, după compoziţia chimică a

sticlei, două grupe:

 Articole din sticlă comună;

 Articole din sticlă cristal.

Articolele din sticlă se pot comercializa sub formă de servicii (seturi de pahare, servicii de
lichior, de vin, de apă etc.) sau sub formă de piese separate (obiecte de uz casnic,
ambalaje de diferite forme, articole din sticlă termorezistentă, articole decorative etc.).
Articolele din sticlă comună formate prin suflare au pereţii subţiri, sunt incolore sau
transparente, translucide sau opace, sunt finisate prin şlefuire. Cele obţinute prin presare
au pereţii groşi, sunt grele, au ornamentaţii în relief pe partea exterioară. Articolele suflate
manual au cea mai mare diversitate de forme şi în acelaşi timp valoare artistică ridicată.
Dintre acestea se remarcă articolele suflate manual fără ajustări sau adăugiri, articole din
sticlă suprapusă, articole din sticlă colorată, marmorată, filată, irizată etc.
Articolele din sticlă cristal se caracterizează prin omogenitate şi transparenţă ridicată, luciu
puternic şi produc prin lovire un sunet cristalin, prelung. Sunt finisate prin şlefuire cu şlifuri
adânci şi faţete care au efect deosebit la trecerea luminii.
Diversificarea sortimentului de articole din sticlă se realizează pe baza tipului de sticlă
folosit (reţetei de fabricaţie), cât şi prin folosirea diferitelor metode de fasonare şi finisare.
Prin folosirea de reţete cu constituenţi identici, dar în proporţii diferite, se obţin articole din
sticlă cu caracteristici diferite în privinţa culorii, luciului, transparenţei.
  

Marcarea, ambalarea şi depozitarea mărfurilor

sin sticlă 
Marcarea produselor din sticlă se face diferit după calitate. Marcarea articolelor din sticlă
pentru menaj se face pe fiecare ambalaj, prin aplicarea unei etichete, care trebuie să
conţină cel puţin următoarele menţiuni:

 denumirea produsului;
 marca de fabrică a producătorului;
 calitatea;
 modelul;
 numărul bucăţilor ambalate;
 numărul lotului;
 semnul care defineşte fragilitatea.

12
Obiectele de cristal au etichetă sub formă de bulină, pe care se trece marca de fabrică şi
conţinutul în oxizi de plumb, în procente. Pentru cristal superior etichetarea va fi însoţită de
un marcaj rotund, de culoare aurie, inscripţionat cu specificaţia Pb 30 % pentru cristalul
superior şi 24 % pentru cristalul cu plumb; marcaj pătrat, de culoare argintie, în cazul sticlei
cristaline; marcaj sub formă de triunghi echilateral, de culoare argintie în cazul cristalinului
(sticlei sonore).
Ambalarea se realizează folosind ca materiale de protecţie hârtia de diferite calităţi şi cutii
de carton.
Transportul trebuie făcut cu atenţie pentru păstrarea integrităţii articolelor din sticlă.
Depozitarea trebuie efectuată în spaţii uscate pentru a evita unele modificări de luciu şi
transparenţă datorate acţiunii prelungite a umidităţii.

13
 Date din laborator
In conditiile de laborator am analizat mai multe tipuri de produse din sticla precum ar fi :
paharul fujer ; fujer-cristal; vaza pentru bomboane , sticla comuna .
Pentru fiecare in parte am facut o expertiza, unde am verificat aspectul lor exterior pentru
a depista defectele prezente , iar prin masurari – dimensiunile si volumul articolelor .
Am determinat dimensiunile de gabarit a articolelor din sticla obtinind urmatoarele date :
1. Paharul fujer
Diametru- 75 mm
Inaltimea- 144 mm
Volumul – 200 ml
2. Fujer – cristal
Diametru- 115 mm
Inaltimea- 200 mm
Volumul – 400 ml
3. Vaza pentru bomboane sticla comuna
Diametru- 10.5 mm
Inaltimea- 60 mm
Volumul – 130 ml

14
Am verificat stabilitatea suprafetei de sprijin asezind produsele pe o suprafata
plana , apesindul cu degetul in partea superioara . Nici una nu se balansa cee ce rezulta
ca o stabilitate buna .

Am verificat si rezistenta la soc termic in felul urmator : Am fiert apa , pina la

temperature de 90 o C , am luat un vas cu apa rece cu temperatura de 15-20 o C , si am
introdus vasele corespunzatoare pentru verificare .Am examinat suprafetele sticlei ,si nu a
reprezentat fisuri sau crapaturi . Rezulta ca sticla este de calitate ( cristal ) .

Concluzie : In urma analizei de laborator am constatat ca produsele

analizate sunt din cristal , si au o calitate satisfacatoare .

15