Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înşine –

Lise Bourbeau Motto:

”Nu există oameni răi, exista oameni care suferă!”
- Prezentare de carte -
Lise Bourbeau este specialist în cauzele mentale şi emoţionale ale bolilor. A pus bazele celei mai
mari şcoli de dezvoltare personală din Quebec, care organizează ateliere în peste 20 de ţări ale
lumii. Este autoarea a peste 15 best-seller-uri despre dezvoltarea personală, care s-au vândut în
peste 40 de ţări.
Ideea de la care porneşte autoarea în redactarea acestei cărţi este aceea că ”Nu există oameni
răi, există oameni care suferă!”. Astfel, dacă în primele etape ale vieţii, copilul cunoaşte bucuria de
a fi el însuşi, ulterior va constata că nu poate să acţioneze mereu aşa cum vrea el, ceea ce îi va
produce durere şi răni. Urmează o perioadă de criză şi de revoltă. Apoi, pentru a-şi micşora
suferinţa, copilul se resemnează şi ajunge să-şi creeze o nouă personalitate pentru a fi cum îşi
doresc cei din jurul lui. Pentru a se proteja de suferinţa produsă de aceste răni ajunge să îşi creeze
mai multe măşti. Cele cinci răni importante trăite de fiinţa umană şi măştile pe care le dezvoltăm
sunt:
Rana Masca
Respingere Fugar
Abandon Dependent
Umilire Masochist
Trădare Dominator
Nedreptate Rigid

Lise Bourbeau consideră că toate dificultăţile de ordin fizic, emoţional sau mental îşi au
originea în aceste răni, pe care vrem să le ascundem de noi înşine şi de ceilalţi, de aceea ne creem
aceste măşti-pansament pentru suflet.
O mască reprezintă un tip de personalitate, cu anumite caracteristici, ca urmare a dezvoltării
unor convingeri care influenţează atitudinea interioară şi comportamentele. Purtăm o mască doar
atunci când vrem să ne protejăm, când ne este teamă să suferim, să retrăim o anume rană.
Se întâmplă rar ca o persoană să aibă o singură rană (pot fi 3,4,5); una dintre ele predomină, în
timp ce celelalte sunt mai puţin vizibile.
1. Rana de respingere: masca de fugar

Cel care suferă din cauza ei se simte respins în fiinţa lui şi în dreptul său de a exista. Este prima
care apare. Ex. cazul copiilor nedoriţi sau al copiilor care nu au sexul dorit de părinţi. Se poate ca
părintele să nu aibă intenţia de a respinge copilul, dar acesta se simte respins în urma unui reproş
sau din cauza nerăbdării sau a furiei părintelui. Prima reacţie a celui respins este FUGA.
 Apare în relaţia cu părintele de acelaşi sex, fugarul se simte respins de persoanele de acelaşi sex
ca şi el, le acuză de faptul că îl resping şi este furios pe sine şi pe acestea.
Este genul de copil care trăieşte în lumea lui imaginară, cuminte, liniştit care nu creează
probleme, se întreabă ce caută pe această lume şi dacă va putea vreodată fi fericit. Se crede nul, fără
valoare şi va încerca prin orice mijloace să fie perfect pentru a se valoriza. Îşi spune mereu: “Eu nu
valorez nimic!”, “Nu contează ce fac eu, nimeni nu observă!”. Caută singurătatea, are puţini prieteni
la şcoală, cu cât se izolează mai mult cu atât va parea mai invizibil. Se devalorizează, se compară cu
alţii mai buni decât el, nu poate vedea că în alte domenii este mai bun decât mulţi alţii.
Nu crede că cineva îl poate iubi, alege, iar atunci când i se acordă prea multă atenţie, se pierde,
îi este teamă să nu deranjeze. A deranja înseamnă pentru el a fi respins.
Caută perfecţiunea în tot ceea ce face (obsesie). Din această cauză sarcinile îi ocupă mai mult
timp decât este necesar. Chiar când este bine pregătit, frica lui devine atât de mare încât poate avea
un lapsus. Principala teamă este panica; intră în panică mai ales în faţa părintelui şi a persoanelor de
acelaşi sex
2. Rana de abandon: masca dependentului

Rana de abandon este traită de cineva care a fost părăsit, lăsat deoparte (de ex, în cazul unui
copil a cărui mamă devine dintr-odată prea ocupată cu noul bebeluş, părinţii au foarte puţin timp
pentru el, îl lasă în grija cuiva sau la spital, lipsă de comunicare cu părintele de sex opus). Rana de
abandon este trăită mai mult în relaţie cu părintele de sex opus. Este posibil ca cei care suferă de
rana de abandon să sufere şi de rana de respingere (se simte respinsă de părintele de acelaşi sex si
abandonată de părintele de sex opus care nu a intervenit pentru a-l apăra).
Masca creată pentru a ascunde această rană este cea de DEPENDENT. Dependentul este cel
mai apt să devină victimă Îşi creează tot soiul de dificultăţi în viaţă: mai ales probleme de sănătate
pentru a atrage atenţia. A primi atenţie este sinonim pentru el cu a fi suficient de important pentru
ceilalţi. Dependentul trăieşte evenimentele ca fiind dificultăţi, ceea ce îi permite să atragă atenţia.
Crede că dacă se descurcă foarte bine singur, nimeni nu se va mai ocupa de el şi va ajunge la
singurătate. O perioadă este fericit şi, dintr-o dată se simte nefericit şi trist.
Îi place să joace rolul salvatorului pentru a obţine atenţie (va juca rolul părintelui faţă de
fraţi sau va salva pe cineva dintr-o situaţie dificilă). Poate părea leneş pentru că nu îi place să
lucreze singur; îi este greu să accepte un refuz, de aceea va folosi orice mijloace pentru a obţine ce
vrea (sa manipuleze, să şantajeze, să mintă)
Singuratatea este cea mai mare frică a dependentului; se agaţă fizic de persoana pe care o
iubeşte, simte nevoia să o atingă, să o ţină de mână. Emoţia cea mai intens trăită de către dependent
este tristeţea. Îi este teamă de orice formă de autoritate. Se simte responsabil de fericirea sau
nefericirea altora, la fel cum crede ca ceilalţi sunt responsabili de propria lui fericire sau nefericire.
 3. Rana de umilire: masca masochistului

Această rană se formează atunci când copilul simte că unuia dintre părinţi îi este ruşine cu el
dacă este murdar, face o prostie sau e prost îmbrăcat. Ulterior orice situaţie care îl face pe copil să
se simtă umilit, jignit, comparat, lezat sau să îi fie ruşine îi activează şi amplifică această rană.
Părinţii unui copil masochist i-au spus adesea că situaţiile sau rudele de care le este ruşine trebuie să
fie secrete. Rana de umilire este traită cel mai adesea în relaţie cu mama sau cu tatăl atunci când
acesta este cel care se ocupă de dezvoltarea abilitaţilor de învăţare, ascultare şi vorbire ale copilului.
Masochismul este comportamentul unei persoane care găseşte plăcere şi chiar satisfacţie în
suferinţă. De aceea, va căuta durerea în mod inconştient şi se va pedepsi înainte ca altcineva să facă
acest lucru. Masochistul are talentul de a se plasa în situaţii în care trebuie să aibă grijă de o altă
persoană. Când vrea să facă totul pentru ceilalţi, el doreşte să îşi creeze constrângeri şi obligaţii,
drept urmare celorlalţi nu le va mai fi ruşine cu el. Adesea se simte umilit pentru că se abuzează de
el, nu se simte apreciat pe deplin pentru ceea ce face pentru ceilalţi. Nu îşi dă seama că astfel, îi
umileşte pe ceilalţi, făcându-i să simtă că fără el nu pot face nimic. Pare foarte controlant, acest
control fiind motivat de teama de a nu le fi ruşine celorlalţi cu el. Nu îşi exprimă nevoile şi ce simte
cu adevărat din ruşine sau din dorinţa de a nu îi jigni pe alţii.
Masochistul este de obicei hipersensibil; cea mai mică critică îl face să se simtă umilit şi
neînsemnat. Când cineva din cei iubiţi se simte nefericit, crede că el este responsabil. Are tendinţa
de a se blama pentru orice şi de a lua asupra sa toată vina pentru ceva ce nu îi aprţine. Când este
învinovăţit rămâne blocat neştiind ce anume să spună, ulterior va încerca să se explice, să se
justifice în ideea de a clarifica lucrurile.
Copil fiind masochistul nu s-a simţit liber (să aibă prietenii pe care îi voia, să iasă când voia,
etc), de aceea se simte ruşinat, stresat în situaţii în care nu are constrângeri. Libertatea este marea sa
teamă.
4. Rana de tradare: masca dominatorului

Rana de trădare este declanşată în relaţia cu părintele de sex opus atunci când încrederea şi
aşteptările idealizate ale copilului faţă de părinte sunt înşelate (când părintele nu îşi respectă o
promisiune sau îi divulgă un secret). Trădarea îl va determina să îşi dorească mai multă atenţie din
partea părintelui, va încerca să-l seducă. Mai tarziu adultul va face apel la aceeaşi metodă pentru a
obţine ceea ce îşi doreşte.
Dominatorul este foarte exigent cu el însuşi şi vrea să le demonstreze celorlalţi de ce este
capabil. Trăieşte orice lipsă de curaj ca fiind o trădare. Îşi va reproşa enorm dacă renunţă la un
proiect, dacă nu va avea curajul să meargă până la capăt. Face tot ce îi stă în putinţă pentru a fi o
persoană responsabilă, puternică, specială şi importantă. Dacă spre exemplu, nu îşi respectă o
promisiune, va găsi tot felul de scuze sau chiar va minţi pentru a-şi păstra imaginea bună despre
sine.
Evită situaţiile în care nu deţine controlul, se retrage de frică că nu va face faţă când are de-a
face cu persoane puternice. Dominatorul are cele mai multe aşteptări de la ceilalţi, deoarece îi place
să prevadă totul şi să controleze. Are o personalitate foarte puternică. Îşi afirmă convingerile cu
forţă şi se aşteaptă ca şi ceilalţi să adere la credinţele lui. Are mult talent şi îşi face repede treaba.
Nu are răbdare cu cei lenţi, întrerupe şi răspunde înainte ca interlocutorul să fi terminat ce avea de
spus. Nu îi place în schimb să fie el cel intrerupt.
Se înfurie uşor şi devine agresiv când lucrurile nu se desfăşoară cum doreşte el. Îi place să fie
primul care răspunde, rezolvă o situaţie, iubeşte competiţia. Face în aşa fel încât toată lumea să ştie
ce a făcut el, cât a lucrat, astfel încât să se vadă cât este de responsabil şi de încredere. Le este foarte
greu să spună “Nu ştiu răspunsul” la o întrebare, de aceea vor spune orice altceva; folosesc des “Eu
ştiam...”, “Am auzit deja despre asta ...”
Dominatorului îi este teamă de despărţire, care va fi trăită ca o formă de înfrângere gravă. Nu va
vrea să dea o a doua şansă unei persoane care l-a trădat, nu va vrea să vorbească cu şi despre acea
persoană. Dacă lucrurile nu se defăşoară aşa cum îşi doreşte poate să întoarcă spatele cuiva sau să
trântească telefonul cuiva în mijlocul unei conversaţii.
5. Rana de nedreptate: masca rigidului

O persoană care suferă de nedreptate nu se simte apreciată la justa ei valoare, nu se simte

respectată sau nu crede că primeşte ceea ce merită. Trăieşte această rană mai ales în relaţia cu
părintele de acelaşi sex, şi suferă mai ales din cauza răcelii acelui parinte, din cauza
autoritarismului, a criticilor frecvente, a severităţii, intoleranţei sau conformismului. Reacţia în faţa
nedreptăţii constă în blocarea sentimentelor, crezând că astfel evită rana. Persoanele rigide sunt însă
foarte sensibile chiar daca îşi impun să nu simtă nimic şi să nu arate celorlaţi.
Rigidul caută dreptatea şi justeţea cu orice preţ, va încerca să fie mereu corect. În loc să se
iubească pe sine însuşi necondiţionat, se va iubi condiţionat, în funcţie de rezultatele şi
performanţele sale. Rigidul consideră că poate primi iubire doar dacă comportamentul său este unul
ireproşabil, corect, cinstit. Este foarte optimist, spunând mereu “Nu este nicio problemă”; nu cere
ajutor decât în ultimul moment, de aceea ajunge şi cel mai frecvent la Urgenţă.
Este în criză de timp, deoarece vrea ca totul să fie perfect. Când este convins că are dreptate va
lupta până când o va obţine. Rigidul este înclinat să simtă invidie pentru cei care au mai mult decât
el şi care, în opinia lui, nu merită. Are o dificultate în a se lasa iubit şi a-şi arăta iubirea. Se gândeşte
prea târziu la ce ar fi vrut să spună sau la semnele de afecţiune pe care ar fi vrut să le arate celuilalt.
Un alt mijloc folosit de rigid pentru a fi nedrept faţă de el însuşi este comparaţia. Are tendinţa de a
se compara cu cei pe care ii considera mai buni decat el.
 Îi place ordinea. Harababura îl face să se simtă pierdut şi confuz. Poate părea uneori dominator,
dar o face atunci când apără pe cineva sau într-o situaţie care i se pare că nu este corectă.
Emoţia trăită cel mai frecvent de rigid este furia. Este furios pe el pentru că nu a văzut ce era
corect sau nu a făcut ce trebuia să facă. Cea mai mare temere a rigidului este răceala. Când cineva
este rece faţă de el îl doare inima şi se va întreba ce a făcut incorect. Din cauză ca evită să se
manifeste emoţional, este considerat adesea insensibil şi rece. Nu stie să se bucure de micile plăceri
ale vieţii şi are tendinţa de a se priva singur de ele.