Sunteți pe pagina 1din 19

Programă bacalaureat

Poezii de studiat:
1. Poezia romantică

 Luceafărul de Mihai Eminescu (comentariu, rezumat, tema și viziunea despre


lume, figuri de stil, particularități ale textului poetic, condiția omului de geniu,
metamorfozele luceafărului, etc.)
 Floare albastră: poezie romantică de Mihai Eminescu (comentariu,
rezumat, tema și viziunea despre lume, apartenența la romantism)

2. Poezia simbolistă

 Plumb de George Bacovia (comentariu, tema și viziunea despre lume,


particularitățile textului poetic, artă poetică, încadrare în simbolism, cromatica
bacoviană)
 Lacustră de George Bacovia (comentariu, tema și viziunea despre lume,
elemente de compoziție, particularitățile textului poetic)

3. Poezia modernistă și expresionistă

 Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga (comentariu, tema


și viziunea despre lume, elemente de compoziție și limbaj, artă poetică
filosofică modernă, particularități ale textului poetic)

4. Poezia modernistă

 Flori de mucigai de Tudor Arghezi (comentariu, comentariu pe strofe, tema și


viziunea despre lume, text poetic modern, estetica urâtului, artă poetică)
 Testament  de Tudor Arghezi (comentariu, tema și viziunea despre lume,
figuri de stil, artă poetică modernă, încadrare în modernism, particularități ale
textului poetic modern)

 Riga Crypto și lapona Enigel de Ion Barbu (comentariu, rezumat, tema și


viziunea despre lume, particularități ale textului modernist, artă poetică)

5. Poezia neomodernistă

 Leoaică tânără, iubirea... de Nichita Stănescu (comentariu, tema și viziunea


despre lume, elemente de compoziție, particularitățile poeziei neomoderniste
și ale textului poetic)

6. Poezia tradiționalistă

 Aci sosi de vremuri de Ion Pillat (tema și viziunea despre lume, comentariu
pe strofe, eseu, text poetic tradiționalist, fișă de lectură)

1
 În Grădina Ghetsemani de Vasile Voiculescu (tema și viziunea despre lume,
comentariu, apartenența la tradiționalism)

Texte narative:
 O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale : comedie (comentariu,
rezumat, tema și viziunea despre lume, particularități de construcție, relația
dintre două personaje, modul în care se reflectă o temă, particularități ale
comicului de situație, caracterizarea personajelor: Ștefan Tipătescu, Zoe
Trahanache, Farfuridi, Ghiță Pristanda, Nae Cațavencu și Agamemnon
Dandanache, momentele și construcția subiectului, fișă de lectură,
componente de structură și limbaj)

 Moara cu noroc de Ioan Slavici: nuvelă psihologică, realistă (comentariu,


rezumat, momentele subiectului, tema și viziunea despre lume, particularități
de construcție, relația dintre două personaje, modul în care se reflectă o temă,
particularitățile unei nuvele, caracterizarea lui Ghiță, caracterizarea lui Lică
Sămădăul, perspectiva narativă, fișă de lectură)
 Baltagul de Mihail Sadoveanu: roman tradițional și obiectiv (comentariu,
rezumat, momentele subiectului, argumentare roman, tema și viziunea despre
lume, particularități de construcție ale unui personaj, relația dintre două
personaje, particularități ale romanului realist interbelic, perspectiva narativă,
caracterizarea Vitoriei Lipan și a lui Nechifor Lipan, fișă de lectură)
 Ion de Liviu Rebreanu: roman realist-obiectiv, tradițional (comentariu,
rezumat, momentele subiectului, tema și viziunea despre lume, particularități
de construcție ale unui personaj, modul în care se reflectă o temă,
particularități ale romanului interbelic, caracterizarea lui Ion, caracterizarea
Anei, Floricăi, Vasile Baciu, George Bulbuc sau Titu Herdelea)
 Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu:
roman modern, citadin, subiectiv, psihologic, roman al
experienței (Comentariu, tema și viziunea despre lume, Caracterizarea lui
Ștefan Gheorghidiu și a Elei, momentele subiectului, roman aparținând
perioadei interbelice, etc)
 Patul lui Procust de Camil Petrescu: roman modern, citadin (Comentariu,
eseu, rezumat, tema și viziunea despre lume)
 Enigma Otiliei: roman de tip balzacian, bildungsroman, tradițional,
citadin, obiectiv (comentariu, rezumat, tema și viziunea despre lume,
particularități de construcție ale unui personaj, relația dintre două personaje,
momentele subiectului, perspectiva narativă, caracterizarea personajului
principal, condiția femeii, construcția personajelor realiste, trăsături ale
romanului, elemente de structură, compoziție și limbaj)
 Moromeții: roman traditional, obiectiv, realist (tema și viziunea despre
lume, modul în care se reclectă o temă, particularitățile romanului postbelic,
caracterizare Ilie Moromente, Catrina sau Niculae Moromete, momentele
subiectului, condiția țăranului etc)
 Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă: basm (tema și viziunea despre
lume, caracterizarea personajelor, demonstrație basm)

2
 Iona: parabolă dramatică (particularități ale unei drame postbelice, tema și
viziunea despre lume, particularități ale textului dramatic, construcția
subiectului, etc)
 Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi: nuvelă istorică
aparținând perioadei pașoptiste (comentariu, tema și viziunea despre lume,
caracterizarea personajului principal, particularitățile nuvelei)
 Zmeura de câmpie de Mircea Nedelciu: roman postmodern, scris după
1980 - doar pentru profilul uman
 Femeia în roșu de Adriana Babeți, Mircea Mihăieș și Mircea Nedelciu:
roman postbelic, postmodernist, realist, scris după
1980 - doar pentru profilul uman

Sau

Basmul cult – I. Creangă – Povestea lui Harap-Alb

Nuvela – istorică – C.Negruzzi – Alexandru Lăpușneanul

– psihologică – I. Slavici – Moara cu noroc

– fantastică  -I. L. Caragiale – La Hanul lui Mânjoală

Romanul – din punct de vedere al anului apariţiei:

1. Interbelic:

 L. Rebreanu – Ion  – 1920


 C. Petrescu – Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război –  1930 sau
Patul lui Procust  – 1933
 M.Sadoveanu – Baltagul –1930
 M. Eliade –Maitreyi  -1933
 G. Călinescu – Enigma Otiliei  – 1938

2. Postbelic

 M.Preda – Moromeții – 1955(Vol I); 1967(Vol II)


 M. Preda  – Cel mai iubit dintre pământeni  – 1980
 M. Nedelciu – Zmeura de câmpie  – 1984 (numai pentru profilul uman)

3
din punct de vedere al tipologiei :

 social- L. Rebreanu – Ion


 balzacian- G. Călinescu – Enigma Otiliei 
 psihologic – C. Petrescu – Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
 al experienţei – M. Eliade – Maitreyi
 mitic – M. Sadoveanu – Baltagul
 de familie – M. Preda – Moromeții

metaromanul – M. Nedelciu – Zmeura de câmpie (numai pentru profilul uman)

din punct de vedere al perspectivei narative:

A) subiectiv (naraţiune la persoana I, narator – personaj)

1. M. Eliade – Maitreyi
2. C. Petrescu – Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

B) obiectiv (naraţiune la persoana a-III-a, narator omniscient, omniprezent)

1. L. Rebreanu – Ion
2. G. Călinescu – Enigma Otiliei
3. M. Sadoveanu – Baltagul
4. M. Preda – Moromeții

C) pluriperspectivă narativă (persoana I, a-II-a, a-III-a)

1.   M. Nedelciu – Zmeura de câmpie (numai pentru profilul uman)

din punct de vedere al structurii, al construcţiei epice, al tehnicilor narative:

A) modern

1. M. Eliade – Maitreyi
2. C. Petrescu – Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
3. L. Rebreanu – Ion
4. G. Călinescu – Enigma Otiliei

4
5. M. Preda – Moromeții
6. M. Nedelciu – Zmeura de câmpie (numai pentru profilul uman)

B)  tradiţional – M. Sadoveanu – Baltagul

din punct de vedere al viziunii asupra temei abordate( al curentului literar)

–toate romanele sunt realiste

CURENTE POETICE

1. Pașoptismul – V. Alecsandri – Malul Siretului  sau Grigore Alexandrescu –


Umbra lui Mircea. La Cozia
2. Romantismul – M. Eminescu – Luceafărul  sau Floare Albastră  sau Odă(în metru
antic) sau Glossă
3. Prelungiri ale romantismului și Clasicismului (numai pentru profilul uman) – G.
Coșbuc – Moartea lui Fulger și O. Goga – Rugăciune sau  De demult
4. Simbolismul – G. Bacovia – Plumb sau  Lacustră
5. Modernismul – T. Arghezi –  Testament  sau Flori de mucigai sau  Psalm  (Tare
sunt singur, Doamne, şi pieziş!)

-L. Blaga – Eu nu strivesc colora de minuni a Lumii

– I. Barbu – Riga Crypto și lapona Enigel; Joc secund

6. Avangardismul – I. Vinea – Ora fântânilor  (numai pentru profilul uman)

7. Tradiționalismul – I. Pillat – Aci sosi pe vremuri sau Voiculescu – În grădina


Ghetsemani 

8. Neomodernismul – N. Stănescu – Leoaică tănără, iubirea sau Poveste sentimentală


sau Către Galateea; În dulcele stil clasic.  M.Sorescu – Echerul sau Poveste

9. Postmodernismul – M. Cărtărescu – Poema Chivetei sau Ciocnirea 

Atenție, Modernismul, Avangardismul, Tradiționalismul sunt curente poetice


interbelice. Neomodernismul, Postmodernismul sunt curente poetice postbelice.

5
Operele Luceafărul de M. Eminescu,   Moartea lui Fulger  de G. Coşbuc,  Riga Crypto și
lapona Enigel  de I. Barbu, Poema Chiuvetei de M. Cărtărescu sunt epice în versuri.

Operele Testament de T.Arghezi, Eu nu strivesc corola de minuni a Lumii 


de  L.Blaga, Joc secund de I. Barbu, În dulcele stil clasic  de N. Stănescu sunt arte
poetice.

GENUL DRAMATIC – SPECII LITERARE

1. Comedia – I. L. Caragiale –O scrisoare pierdută


2. Drama interbelică – C. Petrescu – Jocul Ielelor sau Suflete tari (numai pentru
profilul uman) sau L. Blaga – Meșterul Manole  (numai pentru profilul uman)

3. Drama postbelică – M. Sorescu – Iona

EPOCI. PERIOADE

Fundamente ale culturii române

– Originea și evoluția limbii române (numai pentru profilul uman)

Perioada veche

  Cronicarii: Grigore Ureche; Miron Costin; Ion Neculce; Dimitrie Cantemir


 Iluminismul: Şcoala Ardeleană, Budai Deleanu – Țiganiada–un text literar

REVISTE LITERARE – REPREZENTANŢI. PERSONALITĂŢI CULTURALE

 Dacia Literară – Mihail Kogălniceanu


 Convorbiri Literare – Titu Maiorescu
 Sburătorul – Eugen Lovinescu 

AUTORI CANONICI

 Mihai Eminescu
 Ion Creangă
 I.L. Caragiale

6
 Titu Maiorescu
 Ioan Slavici
 Bacovia
 Lucian Blaga
 Tudor Arghezi
 Ion Barbu
 Mihail Sadoveanu
 Liviu Rebreanu
 Camil Petrescu
 Călinescu
 Lovinescu
 Marin Preda
 Nichita Stănescu
 Marin Sorescu

STRUCTURA TEXTULUI ARGUMENTATIV

I. Ipoteza / teza / premisa


- Cuprinde două enunțuri: o aserțiune cu caracter general despre tema dată și
opinia proprie despre aceasta.
- Opinia personală este introdusă prin formule lexicale specifice:
 În opinia mea, ...
 Consider că…
 În ceea ce mă privește, …
 Cred că…
 După părerea mea, …
- Se dezvoltă într-un paragraf de sine stătător.

II. Demonstrația
- Cuprinde două argumente (pro sau contra) însoțite de exemple.
- Argumentele sunt introduse prin formulte lingvistice specifice:
 În primul rând, … / În al doilea rând, …
 Pe de o parte, … / Pe de altă parte, …
 Un argument este… / Alt argument ar fi…
- În argumentare sunt utilizați conectori logici:
Conectori logici:
Pot fi cuvinte (conjuncţii, adverbe, prepoziţii, interjecţii), expresii şi locuţiuni
(conjuncţionale, adverbiale, prepoziţionale), verbe şi expresii verbale,
propoziţii care organizează discursul argumentativ.

7
 Conectori care introduc teza: părerea mea este că, voi arăta că

 Conectori care leagă argumentele de tezele pe care le


susţin:prin urmare, aşadar, în consecinţă, fiindcă, deoarece,
întrucât

 Conectori care introduc argumente (justificatori): căci, pentru


că, de fapt, dovadă că, cum, având în vedere că, de altfel

 conectori care introduc primul argument: în primul rând, mai


întâi de toate, să începem prin, trebuie amintit mai întâi că, prima
remarcă se referă la, să pornim de la

 conectori care introduc următoarele argumente: în al doilea


rând, în plus , în continuare, la fel, pe de o parte… pe de altă
parte, nu numai… ci şi

 conectori care introduc ultimul argument: în fine, pentru a


termina, în ultimul rând, nu în ultimul rândconectori care leagă
argumentele între ele: şi, dar, însă, ci, sau

 Conectori care introduc concluzia: deci, în concluzie, aşadar,


iată de ce, ei bine

După natura relaţiei între secvenţele discursive pe care le leagă,


conectorii pot fi:
de analogie: şi, de asemenea, adică, precum, ca şi, ca şi cum,
asta aminteşte de, să ne amintim de
de exemplificare sau ilustrare: de exemplu, de pildă, anume,
să luăm în considerare
de explicare: adică, altfel spus, mă refer la, vreau să spun, de
fapt
de disjuncţie: sau, fie, ori, exceptând, ceea ce exclude, spre
deosebire
de opoziţie, de rezervă, de rectificare, de respingere: dar,
or, totuşi, cu toate acestea, în schimb, din contră, de fapt, în

8
realitate, în timp ce, în loc să, nici, ceea ce contrazice, ceea ce
interzice
de concesie: chiar dacă, cu toate acestea, totuşi, să admitem
totuşi, în ciuda
de cauzalitate: pentru că, fiindcă, deoarece, căci, având în
vedere, dat fiind că, din moment ce, de aceea
de consecinţă: deci, în consecinţă, ca urmare, ceea ce implică,
de unde decurge, ceea ce ne trimite la, de frica

- Fiecare argument se dezvoltă într-un alineat propriu.

III. Concluzia
- Reia ideea exprimată în ipoteză.
- Este introdusă printr-o formulă lexicală specifică:
 În concluzie, …
 Concluzionând, …
 Având în vedere cele susținute mai sus, …
 Prin urmare, …
 Așadar, … / Deci, … (sunt corecte, dar nerecomandabile,
fiind mai degrabă colocviale)
- Se dezvoltă într-un paragraf propriu și are aproximativ aceeași lungime ca
ipoteza, pentru a conferi textului armonie.

MODEL DE TEXT ARGUMENTATIV


(subiectul al II-lea, proba scrisã)
Scrie un text de tip argumentativ, de 15-20 de rânduri, despre necesitatea
culturii, pornind de la ideea exprimatã în urmãtoarea afirmaţie: „Azi civilizaţia
şi cultura sunt ca douã trenuri ce merg pe linii paralele, dar în direcţii opuse:
pe mãsurã ce civilizaţia creşte, cultura scade.” (Vasile Bãncilã, Filozofia
vârstelor)
În opinia mea, cultura se constituie într-o parte integrantă a matricei
definitorii a fiinţei umane. Ceea ce deosebeşte însă oamenii este
atitudinea lor faţă de fenomenul cultural, în căutarea propriei
personalităţi.
În primul rând, civilizaţia şi cultura s-au dezvoltat concomitent, una
fiindu-i indispensabilă celelilalte. De cele mai multe ori, totuşi, ni se
poate părea ca ele merg pe drumuri separate, cã nu ar converge
spre acelaşi punct. În realitate însă, în timp ce civilizaţia este mai

9
degrabă instanţa exterioară în care toţi oamenii trăiesc şi îşi
exersează capacităţile, cultura este lumea interioară a individului,
esenţa sa intelectuală şi puntea de legãtură cu civilizaţia. Deşi, la
modul general, cultura nu este (sau nu ar trebui să fie) apanajul unei
elite, acestea există, sub forma academiilor naţionale. Ele sunt
considerate etaloane ale culturii şi puncte de reper ale civilizaţiei,
semn că şi la nivel colectiv cultura are acelaşi rol binefăcător ca la
nivel individual.
În al doilea rând, falia dintre civilizaţie şi cultură pe care o sesizează
Vasile Băncilă este mult mai evidentă în societatea noastră. Cel puţin
în ultimele două secole, mediul românesc a fost şi este supus unui
proces de „ardere a etapelor”, de importare a unor forme fără fond.
Într-un astfel de climat cultural, atenţia acordată culturii alunecă
spre latura prozaică a lumii, restrângând-o spre cercurile elitiste.
În concluzie, civilizaţia şi cultura sunt indisolubil legate, iar
dezvoltarea uneia nu merită să se facă în detrimentul celeilalte.

FIGURI DE STIL

I. FIGURI DE SUNET

ALITERAŢIA repetarea unei consoane sau a unui grup de „Prin vulturi vântul viu vuia”
consoane pentru efectul sonor al expresiei
ASONANŢA repetarea unei vocale sau a unui grup de
vocale pentru efectul sonor al expresiei

II. FIGURI DE CONSTRUCŢIE


ENUMERAŢIA prezentarea detaliată a faptelor sau „taie un cap, taie două, taie
aspectelor, constând într-o înşiruire de nouzeci şi nouă”
termeni, uneori conferind un sens
hiperbolic
REPETIŢIA folosirea de mai multe ori a aceluiaşi „cald aici, cald afară, cald
(RECURENŢA) cuvânt / cuvinte într-un enunţ pentru a pretutindeni”
întări o idee

ANAFORA repetarea unui cuvânt la începutul mai „Pe-un picior de plai


multor versuri sau propoziţii din frază Pe-o gură de rai”
EPIFORA repetarea unui cuvânt la sfârşitul mai „Se uita la lună

10
multor versuri sau propoziţii din frază Se-nchina la lună
Se ruga la lună...”
PARALELISMUL dispunere identică sau asemănătoare a Ex.: poezia Şi dacă de M.
SINTACTIC unor construcţii sintactice identice Eminescu
EPANADIPLOZA repetarea unui cuvânt, grup de cuvinte la „Un soare de s-ar stinge-n cer
începutul şi la sfârşitul unor unităţi S-aprinde iarăşi soare”
sintactice, versuri.
CHIASMUL permutarea unor cuvinte cu schimbarea „Unii trăiesc ca să uite, alţii uită
sensului ca să poată trăi.”
ELIPSA elidarea unui cuvânt subînţeles, enunţat „Când citea o carte, când alta.”
anterior
INVERSIUNEA schimbarea topicii normale a cuvintelor „Porni luceafărul.”
(ANASTROFA) dintr-o propoziţie „limpezi depărtări”
POLIPTOTONUL repetarea aceluiaşi cuvânt în forme „E stăpânul fără margini peste
flexionare diferite marginile lumii”

III. FIGURI DE ADRESARE


EXCLAMAŢIA exprimarea spontană a unui puternic  ironică:
RETORICĂ sentiment prin expresii exclamative sau „O, te-admir progenitură de
interjecţii, printr-un enunţ a cărui funcţie origine romană!”
conativă este doar formală (persoana  patetică:
căreia îi este adresată nu este prezentă) „O, tempora! O, mores!”
INVOCAŢIA rugăminte adresată divinităţii, muzei, unui „Eu în genunchi spre tine caut: /
RETORICĂ erou, pentru a căpăta ajutor la rezolvarea Părinte, orânduie-mi cărarea.”
unei probleme
IMPRECAŢIA exprimarea spontană a dorinţei de „Ăsta e jocul
(BLESTEMUL) pedepsire a unei persoane, formă de Arde-l-ar focul!”
invocare a unor forţe supranaturale în
vederea unei acţiuni destructive cu
caracter punitiv (cu rol de pedeapsă)
INTEROGAŢIA enunţul interogativ care formulează o „Voi sunteţi urmaşii Romei?
RETORICĂ întrebare ce implică răspunsul prin însăşi Nişte răi şi nişte fameni? / I-e
formularea şi conţinutul ei, ca un adevăr ruşine omenirii să vă zică vouă
incontestabil oameni!”

IV. FIGURI SEMANTICE (TROPI)

EPITETUL alăturarea unui adjectiv, adverb etc., pe Tipuri:


lângă un substantiv pentru a-l înfrumuseţa - cromatic: „flori albastre”
sau sublinia o însuşire socotită ca esenţială - personificator: „mândrul
întuneric”
- antitetic sau oximoronic:
„bulgări fluizi”
- sincretic (corespunde fuziunii
percepţiilor senzoriale): „voce
albă”
- apreciativ: „om bun”
- depreciativ: „om rău”
-ornant: „călăreţul singuratic”
COMPARAŢIA aăturarea a doi termeni cu scopul de a se „Trecut-au anii ca nori lungi pe
releva trăsăturile asemănătoare şi de a se şesuri”
evidenţia unul dintre termeni
SIMBOLUL imagine sau un semn concret prin care Ex.: simbolul geniului creator în
sunt sugerate însuşirile caracteristice ale Luceafărul

11
unor fenomene sau noţiuni abstracte
OXIMORONUL alăturarea a doi termeni contradictorii din „sărăcie lucie”
care rezultă o necruţătoare ironie sau un „otravă dulce”
dur adevăr „suferinţă tu, dureros de dulce”
PERSONIFICAREA procedeu tipic prin care se atribuie „Primăvara... suflă bruma din
fiinţelor necuvântătoare, lucrurilor, fereastră.”
elementelor naturii sau unor idei abstracte,
însuşiri şi manifestări ale omului
ALEGORIA discurs constituit cu dublu sens, unul Ex.: în Mioriţa, ideea morţii
literar şi altul figurat care se lasă iniţiatice este exprimată alegoric
subînţeles prin viziunea unei nunţi de
dimensiuni cosmice

V. FIGURI DE GÂNDIRE ŞI DE COMPOZIŢIE

HIPERBOLA exagerată mărire sau micşorare a „crapă de necaz”


trăsăturilor unei fiinţe, lucru, fenomen, „Vodă-i un munte”
întâmplări

ANTITEZA opoziţia între două cuvinte, idei, Tipuri:


personaje, fapte, termenii reliefându-se  structurală/rematică =
reciproc vizează construcţia
textului
Ex.: Epigonii de M. Eminescu
este alcătuit pe baza antitezei
între trecut şi prezent
 punctiformă = cea
redusă la un vers,
sintagmă
Ex.: „Toate-s vechi şi nouă
toate”
METAFORA figură de stil prin care se trece de la Tipuri:
semnificaţia obişnuită a unui cuvânt sau a  explicită (in praesentia)
unei expresii la o altă semnificaţie pe care = metafora în care sunt
nu o poate avea decât în virtutea unei prezenţi ambii termeni:
comparaţii „lună, tu, stăpân-a
mării”
„Soarele, lacrima
Domnului”, „Primăvara, o
pictură parfumată”
 implicită (in absentia) =
metafora în care este
prezent numai un termen:
„regina nopţii”

Sensul propriu (denotativ)/ sensul figurat (conotativ)


sensul propriu (denotativ) – sensul cel mai curent, obișnuit, cunoscut de toţi
vorbitorii, menționat cel dintâi în dicționare. El trimite la semnificația clară, precisă și uzuală a
unui cuvânt și are două aspecte:

12
◦ sensul propriu de bază – specific în orice context, cel mai vechi și cel mai obișnuit:
„picior” (parte a corpului omenesc)

sensul figurat (conotativ) – este construit într-un context și este sensul neobişnuit, folosit
cu valoare expresivă, bazat pe sugestiile metaforice ale cuvântului, care trezește în
mintea vorbitorului o altă imagine decât cea obișnuită – „pe-un picior de plai”. Sensul figurat
al cuvântului apare în expresii și locuțiuni, figuri de stil, variante lexicale, deformări ale
cuvintelor cu rol expresiv, argou și jargon, diminutive și augmentative etc.

Genurile literare

Genul dramatic:

Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor scrise pentru a fi reprezentate pe scena


unui teatru De aceea, operele dramatice presupun o limitare în timp și spațiu a
acțiunii reprezentate. În operele dramatice apare un conflict dramatic, care este axa
în jurul căreia se dezvoltă acțiunea, bazată pe împrejurări, pasiuni și caractere care
se ciocnesc. Personajele textului dramatic comunică prin intermediul dialogului și al
monologului, autorul intervenind doar în indicațiile scenice (regizorale). Indicațiile
scenice apar între paranteze sau în subsolul paginilor și se referă la acțiunea
personajelor, la gesturi, la decor, la mimică etc. Personajele iau cu totul locul
autorului, a cărui intervenție indirectă se manifestă prin indicațiile de regie, care se
numesc didascalii.

Operele aparținând genului dramatic au trăsături specifice:

 acțiunea este declanșată de conflictul dramatic ce constă în confruntarea a


doua personaje, idei, situații;

 prezintă o structură specifică: replici, scene, acte (sau tablouri);


 replicile sunt precedate de numele personajului care le rostește;
 singura intervenție a autorului se face prin didascalii (indicații scenice);
 modul de expunere predominant este dialogul sau monologul.

– gândurile, ideile autorului sunt transmise indirect

– prezenţa personajelor

– mod de expunere: monologul dramatic, dialogul

– prezenţa indicaţiilor scenice (didascalii)

– există indicatori de timp şi spaţiu

– textul este structurat în acte, scene şi tablouri

13
Specii:

 Tragedia: – conflict puternic și deznodământ grav; – personaje excepționale,


exponente ale unei cauze mărețe în lupta cu puternice forțe adverse.
 Comedia: – maniera comică (satirică)în prezentarea personajelor,
întâmplărilor, moravurilor; – conflict relevant; – deznodământ vesel. Comedia este o
specie a genului dramatic care prezintă tipuri umane, situații și moravuri într-o viziune
jovial-satirică sau critic-ironică, construindu-și structurile textuale și limbajele scenice
pe categoria estetică a comicului.
 Drama: – conflict puternic; – împletirea elementelor grave cu cele comice; –
receptarea vieții în toată complexitatea și diversitatea ei.

Genul epic:

Genul epic cuprinde operele literare în care ideile și sentimentele naratorului sunt
transmise, în mod indirect, prin intermediul acțiunii și al personajelor. Genului epic îi
corespunde, ca mod de expunere dominant, narațiunea.

În general, operele epice sunt structurate după momentele narațiunii:

 Expozițiunea (fixează spațiul, timpul, unele personaje și împrejurările acțiunii)


 Intriga (momentul în care se declanșează conflictul între personajele
narațiunii)
 Desfășurarea acțiunii (prezintă întâmplările cronologic)
 Punctul culminant (momentul cel mai tensionat al conflictului)
 Deznodământul (sfârșitul conflictului)

În unele cazuri, intriga poate fi plasată înaintea expozițiunii.

Există și termeni noi pentru structura genului epic:

 Situația inițială (momentul actual)


 Evenimentul care schimbă situația inițială (cauza ce declanșează acțiunea)
 Desfășurarea acțiunii
 Depășirea situației dificile sau punctul de maximă tensiune (situația
tensionată)
 Situația finală (momentul final)

 – personaje şi acţiune
 – mod de expunere: naraţiune, dialog, descriere
 – sunt indicatori de spaţiu, timp
 – prezenţa naratorului (vocea autorului)

Genul epic este reprezentat prin numeroase specii literare:

14
În proză:

 Anecdotă
 Autobiografie
 Basm
 Biografie
 Jurnal
 Memorii
 Mit
 Nuvelă
 Povestire
 Reportaj
 Roman
 Schița
 Parabola
 Fabula

În versuri:

 Baladă (creație populară inițial, intrată apoi în setul de specii al literaturii culte)
 Fabulă
  Epopee

Genul liric:

Genul liric cuprinde operele literare în care sunt exprimate direct (spre deosebire de
genul epic) gândurile, ideile și sentimentele autorului prin intermediul eului liric. În
genul liric domină viziunea și transfigurarea artistică, autorul apelând la tehnici
aluzive si asociative, creând un univers de mare forță de sugestie ce se adresează
sensibilității cititorului. Este, din acest motiv, genul literar al discursului subiectiv,
exprimând sentimentele prin intermediul figurilor de stil și al simbolurilor. De obicei,
discursul genului liric este la persoana I, dar este folosită și persoana a II-a. Opera
lirica poate fi cultă (are autor cunoscut sau are originalitate) sau populară (are
caracter anonim, colectiv, oral).Lirismul este o tonalitate, un registru artistic, care
pune accentul pe expresia poetică și elevată a sentimentelor personale, a pasiunii.

 – gândurile, ideile transmise direct

– nu există personaje şi acţiune

– prezenţa eului liric (subiectiv – pers. I, obiectiv – pers. a III-a)

– mod de expunere: descrierea, monologul liric

– organizarea textului în versuri şi strofe

15
Specii ale genului liric

 Elegia este un poem liric al cărui ton e adesea tandru, trist și melancolic. 


Exemple de autori de elegii: Tibul, Ovidiu, Goethe, Pușkin etc.
 Oda este un poem cântat la vechii greci. La moderni, poem liric de înaltă
inspirație, compus din strofe simetrice. Asemenea cântecelor corului, oda avea o
compoziție triagică. (exemple Victor Hugo, Pușkin)
 Pastelul este un termen provenit din limba germană semnificând pictura cu
creioane moi. De la pictura în pastel termenul s-a extins în literatură, definind
delicatețea unei descrieri lirice. (exemplu Vasile Alecsandri – creatorul acestei specii
prin ciclul „Pasteluri”)-exista ca specie doar în literatura română
 Satira este o operă în general în versuri,(exemple Grigore Alexandrescu,
„Satira. Duhului meu”)
 Pamfletul este o specie a genului liric în care sunt criticate defectele unei
persoane, societății cu intenția îndreptării. Poate fi în proză sau în versuri. (exemple
Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandru).
 Sonetul este o piesă lirică alcătuită din paisprezece versuri cu aceeași
măsură dispusă în două catrene cu rimă îmbrățișată. Este o poezie cu formă fixă cea
mai frecventată. (exemple Dante, Petrarca, Leonardo da Vinci, Michelangelo etc.)
 Rondelul este o poezie cu formă fixă alcătuită din trei catrene și un vers
izolat. Versurile unu și doi sunt identice cu versurile șapte și opt. (exemple
Macedonski prin „Poema rondelurilor”)
 Glosa s-a născut în Spania secolului al XV-lea. Este o specie a genului liric cu
formă fixă. Prima strofă este alcătuită din patru, șase, sau opt versuri ce conțin tema
de bază. Fiecare vers e comentat într-o strofă specială de aceeași mărime cu prima.
Ultima strofă o reproduce pe prima cu ordinea inversată a versurilor. (exemple Mihai
Eminescu, „Glossa”)
 Romanța are un aspect erotic, sentimental, duios, melancolic . Este dedicat
celebrării faptelor istorice vitejești , sau conțin exclamații ori chemări.
 Imnul este un cântec de preamărire a divinității, conține cuvinte de importanță
națională și are un caracter solemn.
 Doina este o creație lirică specifică poporului român, în care se exprimă în
mod direct sentimentele de dor, de jale, de înstrăinare, de revoltă, tristețe, iubire,
regret etc.

PERSPECTIVA NARATIVĂ

Este un concept prin care se definește punctul de vedere al naratorului în raport cu


universul diegetic (modul narativ de expunere), cu personajele care evoluează în
spațiul ficțiunii artistice. Modelul narativ tradițional avea ca prezență dominantă
naratorul omniscient (de la Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon, la Ion al lui
Rebreanu, de exemplu), în timp ce proza modernă optează pentru viziune internă a
unui personaj narator (Ștefan Gheorghidiu, de pildă), ori pentru focalizarea multiplă,
asociind punctele de vedere ale mai multor instanțe narative ( narator și personaje –
Pădurea spânzuraților, Enigma Otiliei, Moromeții – sau numai personaje ca în Patul
lui Procust). Caracteristicile fiecărui tip de perspectivă sunt:

16
1. Perspectiva omniscientă/ obiectivă (viziune dindărăt/ focalizare zero/
povestire nonfocalizată):

- Naratorul este omniscient (știe totul despre personajele sale – informații biografice,
reflecții interioare, trăiri psihoafective, etc.);

- El descrie, interpretează, motivează trăirile cognitive și afective / stările de


conștiință ale personajelor sale;

- Informațiile date de către narator depășesc informațiile deținute de fiecare personaj


în parte;

- Se relatează evenimente exterioare și interioare, utilizându-se tehnici analitice


indirecte (observația și analiza psihologică, introspecția);

- Destinele eroilor sunt dirijate riguros de către naratorul-demiurg (proza realistă de


observație socială și de problematică morală).

2. Perspectiva internă/ subiectivă (”din interior”/împreună cu / focalizare


internă):

- naratorul adoptă punctul de vedere al unui personaj – narator sau personaj


focalizator (”narație cu punct de vedere care prezintă o omnisciență selectivă”);

- realitatea este percepută și interpretată subiectiv, din punctul de vedere al


personajului (ce vede, ce aude, ce gândește eroul – perspectiva ”avec”);

- se relatează ”evenimente” interioare, utilizându-se tehnici analitice directe


(autoscopie / introspecția, monolog interior / confesiune sunt frecvente în proza de
analiză psihologică).

3. Perspectiva externă (”din exterior”/ din afară/ focalizare externă):

- Naratorul se situează în perspectiva de observator imparțial, obiectiv al


evenimentelor;

- Naratorul ”știe” mai puţin decât personajele, surprinzându-i doar comportamentul ;

- Sunt narate evenimente exterioare;

- Se notează, uneori, reacțiile manifeste ale trăirilor psihoafective, utilizându-se


tehnici analitice indirecte (observație comportamentală);

- Naratorul nu își asumă judecăți de valoare / opinii;

- Uneori se textualizează ipostaza uniscientă a naratorului printr-un ”joc al


aproximărilor”, prin supoziții / ipoteze (proza modernă, ”romanul comportamentist”).

17
Naratorul-personaj - presupune relatarea la persoana I si o perspectiva subiectivă asupra
evenimentelor narate. (perspectiva  împreună cu). Ex: romanul ”Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război”.

Naratorul-martor - presupune atât relatarea la persoana I si relativa implicare în


evenimentele narate, cât si la persoana a III-a, în acest din urma caz naratorul fiind absent
din întâmplarile prezentate. (perspectiva din afara)

Narator omniscient- este cel care cunoaște gândurile personajelor, intențiile acestora pe
care le narează la persoana a III-a, este atotștiutor și obiectiv (perspectiva dindărăt). Ex:
romanul ”Ion”, ”Enigma Otiliei”.

MIJLOACE DE CARACTERIZARE A PERSONAJELOR

1. Caracterizare directă: * de către narator * de către alte personaje *


autocaracterizare

2. Caracterizare indirectă: reiese din fapte, vorbe, gesturi, atitudini ale personajelor,
relaţii dintre personaje, mediul în care trăiesc.

OBS: Caracterizare poliedrică – tehnica oglinzilor paralele: este realizată graţie


perspectivei celorlalte personaje asupra protagonistului, păreri ce sunt adesea
antitetice.

EUL LIRIC = Vocea autorului in operele lirice (vocea care ne transmite în mod direct
gândurile, emoțiile, trăirile, stările autorului – și care poate fi identificată la nivelul
mărcilor lexico gramaticale.

MĂRCI DE IDENTIFICARE A EULUI LIRIC

Pronumele la pers. I singular/ Pronumele personale, reflexive, posesive, de întărire;


eu, din mine, mea, de mine etc.

Verbele la pers. I singular (aș vrea, aș putea, mă furișez, eu trec, eu ascult, aștept,
să-mi cadă, suspin, sufăr etc.)

Adresarea directă prin pronume și verbe la pers. a II a singular ( te-ai dus)

Substantive în Vocativ ( o tinereți, tinerețea mea..); evidențiază în mod indirect


prezența eului liric

Adjectivele pronominale posesive la persoana întâi singular;

-Dativul etic (mi, ti);

-Pronumele deictice (demonstrative de departare-acela, de apropiere-acesta)

18
-Adverbele deictice (aici, acolo, acum, atunci);

-Verbele la imperativ (evidențiază în primul rând prezența instanței referențiale, iar în


al doilea rând, în mod indirect, prezența eului liric)

-Substantivele în vocativ (evidențiază în primul rând prezența instanței referențiale și


în al doilea rând, în mod indirect, prezenta eului liric);

-Linia de pauza și punctele de suspensie, marchează o pauză afectivă, semn


al prezenței eului liric;

-Enunțurile exclamative, interogative, imperative;

-Interjecțiile;

-Inversiunea (topica afectivă, prin care eul liric privilegează un termen sau o serie de
termeni)

MOTIVAREA UTILIZĂRII VIRGULEI

-Izolează un substantiv sau o sintagmă în vocativ de restul propoziției

-Separă termenii unei enumerații

-Separă vorbirea directă de cea indirectă

LINIA DE PAUZA

-Marcheaza o pauza afectivă

-Separă vorbirea directă de cea indirectă

-Separă o propoziție incidentă de restul frazei

PUNCTELE DE SUSPENSIE

-Textualizeaza eul liric, marcând o pauza afectivă

-Marcheaza întreruperea enunțului, sporind tensiunea așteptării

CRATIMA

-Marchează rostirea legată a cuvintelor 

-Marchează elidarea unei vocale, evitarea hiatului, în vederea măsurii și a ritmului

19