BISERICA FORTIFICATĂ DIN  VISCRI

WEIßKIRCH
În Viscri se păstrează un ansamblu complet şi deosebit de bine conservat de arhitectură rurală
tipică regiunii, o imagine autentică a începutului de sec. XIX. Ansamblul bisericii evanghelice fortificate
format din biserică, incinta fortificată, cu drum de apărare, două turnuri, două bastioane, turn de poartă
este monument istoric, Datorită valorii culturale istorice, centrul satului împreună cu biserica fortificată
au fost înscrise în 1999 pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO.
Biserica fortificată din Viscri, comuna Buneşti, judeţul Braşov, este un exemplu impresionant
de arhitectură defensivă transilvană. Pe fundaţiile bisericii romanice ridicate de către primii colonişti
secui a fost construit mai întâi un cor trapezoidal, după ce absida existentă a fost demolată. Poziţia
retrasă a aşezării explică şi apariţia sa relativ târzie în documente. Abia pe la 1400, „Alba ecclesia" (alias
Viscri) apare într-un registru al localităţilor pentru plata impozitului datorat episcopatului, al comitatului
de Rupea (Kosd).
Aşa cum rezultă din analiza şi interpretarea cercetărilor arheologice, capela s-a folosit, în prima
etapă a evoluţiei aşezării săseşti, fără lărgire planimetrică, construindu-se doar o tribună de vest,
susţinută de patru arcade semicirculare, purtate de trei coloane cilindrice. Ipoteza aceasta este susţinută
de cele trei capiteluri romanice datate unanim în prima jumătate a secolului XIII, conservate în corul
bisericii. Cel mai mare dintre ele (având suprafaţa de 48x48 cm) e aşezat pe un segment de coloană,
puţin scobit pe suprafaţa superioară, servind drept cristelniţă.
Deoarece Viscri n-a fost niciodată proprietate nobiliară, numai familia greavului, conducătorul
obştii săteşti, a ridicat turnul de locuinţă, în a doua jumătate a secolului XIII spre folosinţă personală.
Întrucât temelia turnului taie un mormânt, avem dovada că el a fost clădit ulterior capelei, când locul nu
mai servea ca cimitir. De altfel, turnul e construit din alt material decât capela, anume din bazalt gri.
Parterul nu are deschideri, poartă o boltă în leagăn pe axa est-vest, ca şi catul al doilea, legat de cel
inferior şi de cel superior prin scări de piatră tăiate în grosimea zidului. Intrarea semicirculară în turn se
află pe latura estică, accesibilă printr-o sară mobilă. De la al doilea cat în sus, nivelele aveau metereze
înalte de 1.60 m, în nişe evazate spre interior, destinate arcaşilor.
Către sfârşitul secolului XIII, stingându-se probabil familia de greavi, aflăm din trei documente
că un magister Akus doreşte să cumpere satul, ceea ce nu s-a întâmplat. Cetatea trece, însecolul XIV, în
posesia obştii, care modifică mai întâi partea estică a capelei, demolând convexitatea absidei şi
construind, în prelungirea pereţilor laterali ai acesteia, un cor devenit trapezoidal, închis în est, cu absidă
semicirculară sprijinită de şapte contraforturi. Pe latura nordică a sălii, sacristia s-a construit înainte de
modificarea corului, căci daca s-ar fi construit după ridicarea noului cor ar fi fost adosată acestuia şi nu
sălii. De altfel, sacristia veche, divizată printr-un perete transversal, a fost folosită parţial ca osuar.
Presupunem că deja în această fază corul a primit o boltă, pereţii de sud şi nord prezentând o înclinare ce
poate însemna naşterea unei bolţi.
 A treia perioadă de construcţie, situată în prima jumătate a secolului XVI, coincide cu
fortificarea bisericii. Prin prelungirea pereţilor laterali ai capelei s-a racordat biserica-sală la donjon. În
parterul său s-a creat o intrare pe latura estică, devenită acum peretele de vest al bisericii, intrare printr-
un toc de piatră în arc frânt, cu ambrazură al cărei profil - baghetă semicilindrică între două cavete - este
aproape identic cu ambrazura intrării din peretele nordic al bisericii-sală din Homorod, cu diferenţa că
aici este închisă semicircular. Prin scările din grosimea zidului se ajunge la nivelele superioare, în al
patrulea nivel, meterezul estic a fost transformat în intrare spre podul bisericii, fiind acoperit, ca toate
meterezele turnului, în partea îngustă a nişei, cu lespezi, în cea evazată, cu bârne, acoperit de o mică
streaşină, deasupra căreia s-a mai înălţat zidul turnului cu un metru pentru guri de tragere deschise sub
acoperişul în piramidă scundă. Pentru a putea folosi la tragere şi ferestrele mici, în dreptul lor s-a
construit o platformă. În partea de vest, prelungită, s-a creat un al doilea portal al sălii. Corul şi sala au
fost boltite în leagăn cu penetraţii şi nervuri de teracotă, sistem obişnuit în bisericile săseşti pe la
anul 1500.
Pentru întărirea părţii de est a bisericii, corul a fost înălţat poligonal şi înconjurat de un al doilea
rând de contraforturi ce se unesc sus prin arcadele semicirculare pentru a susţine parapetul unui cat de
apărare, în spatele arcadelor devansate deschizându-se maşiculiuri. Alte contraforturi s-au adosat
laturilor de nord şi de sud ale sălii, care s-au înclinat sub presiunea bolţii, creându-le astfel o
contrapresiune.
În vremurile paşnice de după 1743 drumul de strajă a fost demolat, în locul lui fiind construite
cămări de cereale pentru săteni. Interiorul bisericii păstrează încă tavanul casetat din 1743 şi mobilarea
austeră.