Sunteți pe pagina 1din 3

“Mara” - Roman

Roman tradiţional, roman realist-social, roman obiectiv, roman psihologic


– argumentare –

„Mara”, de Ioan Slavici

Romanul este specia genului epic în proză, de mare întindere, care are o
acţiune complexă şi unitară, personaje numeroase, intrigă complexă şi oferă o
imagine amplă şi profundă asupra realităţii şi asupra vieţii oamenilor. Ca specie
literară, romanul are câteva caracteristici: este o naraţiune amplă, o construcţie
complexă; acţiunea se complică treptat până la deznodământ; cuprinde mai multe
personaje care au caractere complexe ce se pun în evidenţă pe măsură ce se
desfăşoară naraţiunea; relevă conflicte morale, sociale, psihologice,etc.; oferă o
imagine amplă şi profundă asupra realităţii şi asupra vieţii oamenilor; creează o
diversitate de tipuri umane. Romanul tradiţional se caracterizează prin faptul că
naratorul este omniscient (citeşte gândurile personajelor, ştie ce simt, le cunoaşte
sentimentele) şi omniprezent.
„Mara”, de Ioan Slavici, este o operă epică în proză, de mare întindere, cu o
acţiune complexă şi unitară, structurată pe momentele subiectului. A fost publicat în
anul 1894 în revista „Vatra”, iar în volum a apărut abia în anul 1906, fiind considerat
„cel mai bun roman al nostru, înainte de „Ion””. Ca întreaga creaţie a lui Slavici, şi
acest roman este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinţă şi
înţelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni şi păstrarea măsurii în toate, iar
orice abatere de la aceste principii este grav sancţionată de autor.
Structurat în 21 de capitole, purtând titluri semnificative pentru conţinutul
acestora, opera se constituie din îmbinarea a două fire narative: primul ar putea fi
considerat „romanul Marei”, care urmăreşte destinul eroinei şi „romanul iubiri”, care
ilustrează formarea şi consolidarea cuplului erotic Persida – Naţl. Stilul este obiectiv,
naratorul distanţându-se de evenimente, relatarea acţiunii fiind făcută din perspectivă
auctorială (la persoana a III-a). Astfel naratorul este omniscient şi omniprezent.
Semnificaţia titlului este sugestivă. Slavici şi-a intitulat romanul simplu, după
numele precupeţei din Radna. Deşi în aparenţă numele nu sugerează nimic, în spatele
acestuia putem citi o adevărată legendă. În Biblie, în „Cartea lui Ruth”, se spune că
soacra acesteia, pe care iniţial o chema Noemi (cea ce în ebraică ar însemna
„bucurie”) fu silită să părăsească Betleemul din pricina foametei care bântuia ţinutul
şi să plece spre ţinutul Moabului. Rămasă văduvă şi fără cei doi fii, înstrăinată de
ţară, Noemi se întoarce după 10 ani cu una din nurorile sale, plină de amărăciune,
deprimată şi compătimindu-şi soarta. Intrigată de acest sfârşit, Noemi ar fi spus: „Nu-
mi mai ziceţi Noemi, ziceţi-mi Mara, căci Cel Atotputernic m-a umplut de
amărăciune”. Din acea clipă preafericita Noemi a devenit, din voinţa lui Dumnezeu,
nefericita Mara, adică „cea plină de amărăciune”.
Numele de „Mara” cuprinde în sensul său atât numele precupeţei din Radna cât
Page3

şi pe cel al Persidei, fiica sa, care la maturitate ajunge să fie copia fidelă a mamei
sale, deşi acest lucru o intrigă şi nu poate face nimic împotriva lui.
“Mara” - Roman

Soarta personajului principal din roman de debutează ca cea a eroinei biblice:


„A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii …” dar „Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi
noroc”, ceea ce înseamnă că ea va deveni spre sfârşitul romanului o femeie relativ
fericită, mulţumită de bunul mers al lucrurilor, care e de fapt o împlinire a voinţei
divine. Mara va încerca să refacă bunătatea iniţială a lui Noemi prin simţul său
pragmatic la care se adaugă un orgoliu exacerbat al voinţei.
Personajele sunt numeroase şi au caractere complexe ce se pun în evidenţă pe
măsură ce se desfăşoară naraţiunea: Mara Bîrzovanu – personaj principal complex,
realist, viabil, de o vigoare surprinzătoare, şi cei doi copii ai săi, Persida – fire sinceră
şi voluntară, delicată şi pur, care învinge loviturile sorţii cu multă cutezanţă dar şi cu
o calmă resemnare şi care, în timp, va ajunge să semene tot mai mult cu mama sa, şi
Trică – personaj firav conturat ca şi teologul Codreanu, dementul Bandi, Bocioacă –
starostele cojocarilor şi familia acestuia. Un loc aparte îl ocupă familia Hubăr –
bătrânul Hubăr, starostele măcelarilor, soţia sa şi feciorul lor, Naţl, un caracter slab
dominat de sentimente pe care nu le poate stăpâni.
În prezentarea personajelor sale Slavici dă dovadă de o fină intuire a
complexităţii sufletelor aparent simple. El întreprinde analiză psihologică şi
originalitatea lui constă în capacitatea de a se insinua în interiorul personajului, de a
prezenta, prin intermediul reproducerii indirecte şi al stilului indirect liber, gândurile
acestuia. Psiholog şi al sufletului colectiv, naratorul preia adesea rolul de exponent al
opiniei publice, creând o alternanţă între imaginea personajului reflectată de părerea
generală, de „gura satului”, exprimată de o voce de cele mai multe ori anonimă, şi
personajul însuşi, în prezentarea directă a psihicului şi a actelor sale.
Tema romanului o constituie fresca socială a lumii ardeleneşti, cu moravurile ei
specifice, într-un spaţiu real aşezat la interferenţa satului cu oraşul, într-un târg
ardelenesc, Radna, situat lângă Lipova şi aproape de Arad. Acţiunea se petrece la
sfârşitul sec. 19 şi începutul sec. 20.
Incipitul constă în prezentarea personajului principal, Mara Bîrzovanu, o
precupeaţă din Radna, şi prin fixarea locului unde urmează să se petreacă acţiunea.
Romanul urmăreşte în continuare destinul Marei şi al copiilor ei, Persida şi Trică pe
parcursul maturizării acestora. Deşi văduvă, eroina reuşeşte datorită spiritului ei
întreprinzător să ducă o viaţă prosperă, mascată de zgârcenia şi de permanentele ei
văicăreli. Semnificativă este o imagine, prezentată la început, a celor trei ciorapi în
care Mara strânge bani pentru cei doi copii ai ei şi pentru înmormântare. Ciorapii „au
crescut odată cu copiii”. Persidei, pe care o visează preoteasă, îi asigură, cu minim de
efort financiar, o bună educaţie la călugăriţe, speculând bunătatea maicii Aegidia, iar
pe Trică în dă ucenic la starostele cojocarilor din Radna.
Romanul consacră un spaţiu extins vieţii sentimentale a tinerei Persida care,
iubită de teologul Codreanu şi de fiului unui măcelar bogat, Naţl, îl alege pe acesta
din urmă. După un îndelungat proces de cristalizare a sentimentului care îi uneşte,
Persida şi Naţl sunt cununaţi pe ascuns de teologul Codreanu şi pleacă la Viena,
nevoiţi să-şi părăsească locurile natale, unde unirea a doi tineri de religii şi de
Page3

naţionalităţi diferite întâmpină opoziţia unui mediu dominat de prejudecăţi şi, în


primul rând, opoziţia părinţilor. Greutăţile cu care se confruntă şi după întoarcerea de
“Mara” - Roman

la Viena, precum şi evoluţia divergentă a caracterelor lor înăspresc relaţiile dintre cei
doi soţi. Situaţia se îmbunătăţeşte relativ odată cu naşterea copilului, când Mara şi
Hubăr acceptă în sfârşit căsătoria încheiată fără voia lor. dar un nou conflict este pe
cale să izbucnească în privinţa religiei în care să fie botezat copilul. Când acest
conflict se aplanează, deznodământul este brusc şi brutal, prin uciderea bătrânului
Hubăr de către fiul său natural, demetul Bandi.
Un alt fir narativ relatează viaţa lui Trică. Angajat ucenic la Bocioacă, el este
cuminte şi harnic, dar refuză să devină ginerele stăpânului, dorind să fie meşter
cojocar pentru a avea o viaţă independentă. Pleacă pe frontul din Italia şi se întoarce
rănit şi maturizat.
Ioan Slavici surprinde pe tot parcursul romanului atmosfera specifică a
spaţiului ardelenesc în toate laturile vieţii omeneşti.
Este un roman obiectiv, realist prin duritatea scenelor şi întâmplărilor relatate,
un roman social prin plasarea acţiunii într-o epocă în care relaţiile capitaliste
incipiente evoluează spre structuri sociale meşteşugăreşti, cu rânduieli stricte şi cu o
anumită psihologie, proprii burgheziei aflate în ascensiune. Este un roman psihologic
prin însuşirea esenţială a lui Slavici de a ridica probleme psihologice cu toată fineţea
unui cunoscător al naturi omeneşti şi prin redarea conflictului dintre generaţii,
conflict care se rezolvă prin repetarea de către tineri a destinului vârstnicilor. Nu în
ultimul rând este un roman etnografic prin descrierea obiceiurilor ardeleneşti atât cele
religioase cât şi cele referitoare la cultura şi la mentalitatea oamenilor de diferite etnii
ce convieţuiau pe aceste meleaguri.
Page3