Oradea este unul dintre cele mai frumoase orașe din România.

Istoria lui Oradea este foarte

colorată, și dacă totuși ne trezim aproape în fiecare dimineață în acest oraș, e mai bine să știm
puțin despre ea. În următoarele minute ne vom uita în trecutul orașului, sperând că toți dintre
voi vor afla niște lucruri noi și interesante.

Oradea este menționată pentru prima dată cu numele latinesc Varadinum la 1113.  De-a

lungul Evului Mediu, cetatea a devenit loc de conviețuire pentru un mozaic etnic care a
contribuit la stabilirea componenței etnice de astăzi al Oradiei: români, maghiari,
austrieci, slovaci, evrei, ruteni și turci. Ladislau I era plasatorul episcopiei bihorean în
Oradea.
Cetatea Oradiei, ale cărei vestigii se pot vedea și astăzi, este menționată întâia oară
în 1241, cu ocazia efectuării unor reparații grabnice pentru a face față unui iminent
atac tătaro-mongol. Construirea cetății este atribuită regelui Ladislau I, în onoarea căruia
la 27 iunie 1191, Papa Celestin al III-lea emite un act prin care are loc sanctificarea
regelui.  Conform Cronicii Pictate de la Viena, tot regele Ladislau I a fost cel care a
hotărât să ridice "în locul numit Vărad", adică la Oradea, o mănăstire în
cinstea Fecioarei Maria.
În 1241, cetatea Oradea este atacat de armata mongolilor, și după o loptă mare este ocupat în
15 aprilie. Invazia mongolă a fost descrisă de către Rogerius, călugărul italian din Spalato, în
opera Carmen Miserabile, care se traduce în Cântice din păcate.

În timpul regelui Carol Robert de Anjou și a fiului său Ludovic I al Ungariei, care au adus

din patria lor italiană gustul pentru rafinament al acestei culturi, Oradea trăiește o
perioadă de înflorire. Episcopul italian Andrea a fost considerat ca o perfectă încarnare
a spiritului renascentist, zidind capele, ridicând altare, împodobindu-le cu cele mai
luxoase decorații.
Cea mai impresionantă personalitate a Renașterii din Europa Centrală a acestei vremi a
fost episcopul maghiar de origine croată Ioan Viteaz, care în maghiară se traduce în János
Vitéz, deoarece în anii lui devine cunoscută ca un centru de mare importanță al culturii
renascentiste. Cu ajutorul lui Ioan Viteaz, și-a înălțat la Oradea primul observator
astronomic din Europa, vestitul fizician al Universității din Viena, Georg von
Peuerbach, folosind locația lui Oradea drept meridianul de 0 în lucrarea sa Tabula
Varadiensis (în română: Tabelul orădean), publicată în 1464. În aceea perioadă toate
părțile a lumii menționeau acest fapt. În prezent, doar unele părți mai păstrează acest
reper.
În 1390, statuia aurită lui Ladislau I este ridicată de către perechea regală a lui Zsigmond și
Maria. În 1474 armata lui Ali îl jefuiește cetatea dar nu are succes la ocuparea acesteia.
În 1514 are loc în Transilvania răscoala condusă de nobilul covăsnean Gheorghe
Doja ( sau Dózsa György), care a cuprins și Bihorul. Transilvania a
devenit principat autonom în cadrul căruia era înglobat și Bihorul. În 1660 turcii ocupă
Oradea și întreg ținutul pe care-l vor stăpâni până în anul 1692.

În 1559, Báthory István devine căpitanul cetății și îl reconstruiește așa cum se află și azi. În 1571
el devine prinț, și cu ajutorul unor meșteri italiane îl transformează cetatea cu noile
echipamente de război. În 1613, căpitanul Rhedey Ferenc înnoiește castelul exterior, și
construiește cel interior, castelul prințului. În 1660, Rákóczi György s-a confruntat cu armata
turcilor și cu liderul lor Ali, dar în bătălie Rákoczi s-a rănit, și a fugit la cetatea Oradea. Cu acest
fapt el a atras atenția turcilor spre cetate, și în 14 iulie Ali l-a atacat cetatea cu o armată de 60
mii de persoane. Deși regulamentul prescria că în cetate treb să fiu cel puțin 4 mii de soldați,
Rakoczi avea doar 840. Se înțelege că Rakoczi nu avea nicio șansă contra turcilor, și după 46 zile
de asediu turcii ocupă cetatea, iar Rakoczi este omorât în luptă.
Maria Terezia a înființat în anul 1777 Episcopia Greco-Catolică de Oradea Mare. Unul
din corifeii Școlii Ardelene a fost episcopul greco-catolic orădean Ignațiu Darabant.
La 19 iunie 1836 un puternic incendiu, care a durat trei zile, a avut urmări catastrofale
pentru locuitorii Oradiei. Focul a izbucnit în centrul orașului și a cuprins clădirea
primăriei, fabrica de mătase, fabrica de bere, hotelul "Vulturul Negru", depozitul de sare,
fabrica de cărămidă și câteva biserici, inclusiv Biserica cu Lună, principala biserică
ortodoxă din acea vreme. Acestea au fost distruse parțial sau în totalitate. Pe lângă
acestea focul a mistuit și 414 case, întinzându-se până la zidurile cetății, cuprinzând și
cartierul Velența.
Anul revoluționar 1848-1849 și-a făcut simțită prezența și la Oradea. La 21 mai 1848,
la Pesta, s-au întrunit sub președinția lui Emanuil Gojdu, circa 40 de deputați români
din Crișana și Banat. Chiar dacă revoluția a fost înfrântă, tradiția revoluționară a
anilor 1848-1849 a marcat decisiv conștiința publică orădeană, efectele ei pe termen
lung simțindu-se, mai ales după 1867, când participanții la revoluție care au scăpat cu
viață au putut să se manifeste în viața politică locală. A urmat o înăsprire a ocupației
austriece, caracteristică întregului Imperiu. În războiul pentru cucerirea independenței
(1877-1878) participă și românii din Bihor în lupta împotriva turcilor.
În 1850, Oradea trăiește o perioadă de înflorire al industriei, și în 1854 apare primul tramvai
funcționabil. În 1888, apar primele telefoane.
Cu izbucnirea războiului mondial, bărbații capabili de muncă s-au înscis în armată. În 1920,
Oradea devine partea României de azi.
Deși Oradea nu se înscrie în categoria orașelor mari, se consideră special și unic, deoarece
dealungul istoriei s-a format un popor, o familie care o putem regăsi doar aici, în orașul nostru.
Noi patru credem, că toții dintre noi putem fi mândri de istoria sa.

Mulțumim pentru atenție!