Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Monahii pustniceau pe munte, dar tocmai sus, la căprioare,
Acolo unde nu-i fântână, nici râuri nu-s și nici izvoare.
Să știți că pustnicii nu-s îngeri; și ei au trupuri și se-adapă
Și tocmai de la mănăstire își aduceau râvnita apă!
2
Și se ruga, sperând ca Domnul la pocăință să-l îndemne,
Iar el trăia cu jumătate din apa dusă și din lemne
Și se certa pe sine însuși, răpus fiind de osteneală:
„Ridică-te la rugăciune, ce faci, te-ai dat pe leneveală”?
Și cum mai mulți monahi se uită spre cel chemat cu voce stinsă,
I se trădează-atunci rușinea pe fața lui de foc aprinsă,
Și-n timp ce vine la bătrânul, urându-i drum prin vămi cu pace,
Dorind să pară că îi pasă, smerită fața și-o preface.
3
Bătrânu-i înțelese frica, putând să-i vadă-n ochi uimirea,
Și-i spuse-n șoaptă: „Nu te teme, căci tu m-ai învățat iubirea!
Sărut aceste mâini sfințite, ce mi-au făcut atâta bine,
Căci tu furând puțină apă, eu Raiul l-am furat, vecine!