ION CREANGĂ

În prima zi a lunii martie, în anul 1837, în satul Humulești, judeţul

Neamţ,  (astăzi face parte din oraşul Târgu Neamţ), se naşte marele scriitor Ion Creangă, cel care avea să
ilustreze într-o manieră excepţională frumuseţea satului din secolul al XIX-lea, oferind cititorilor o viziune
de basm asupra copilăriei. Familia din care provine scriitorul este numeroasă, părinţii lui, Ştefan şi
Smaranda, au în total 8 copiii, însă din nefericire trei dintre fraţii lui se sting din viaţă de mici. Aşa cum
este prezentată în operă autobiografică “Amintiri din copilărie”, copilăria scriitorului a fost una minunată,
bogată în situaţii năstruşnice, iar cititorului i se oferă posibilitatea să vadă lumea prin ochii lui Nică,
protagonistul povestirilor. Educaţia lui Ion Creangă începe în anul 1847, la şcoala din sat, unde îl are drept
dascăl pe Vasile a Ilioaei şi apoi pe bătrânul Iordache. La iniţiativa mamei, doi ani mai târziu, bunicul său
îl duce, împreună cu fiul cel mai mic al acestuia, Dumitru, la şcoală în Broşteni. Aici îl are dascăl pe
Nicolae Nanu. Lăsând în urma Broșteni-ul, studiază, începând cu anul 1853, la şcoala Domnească din
Târgu Neamţ, apoi, respectând dorinţa mamei de a deveni preot, este înscris la şcoala catihetică din
Fălticeni, urmând ca în anul 1885 să se înscrie la Seminarul Central de la Socola, unde rămâne doar 3 ani
şi termină cursul inferior al seminarului.

Anul 1858 aduce un moment dificil în viaţa lui Ion Creangă, tatăl acestuia se stinge din viaţă, departe de
casa din Humulești. După această nefericită pierdere, un an mai târziu, pe 23 august, se însoară în Iaşi cu
fiica preotului Ioan Grigoriu, Ileana, şi devine tatăl unui băieţel în anul 1860. În acelaşi an începe slujba în
cadrul bisericii, în calitate de diacon, la biserica Sfânta Treime. Rămâne în slujba bisericii o perioadă de
12 ani, între anii 1859-1872, fiind dascăl şi diacon la mai multe biserici aflate în Iaşi. Urmează în 1861
Facultatea de Teologie proaspăt înfiinţată, iar între 1864 -1865 studiază la şcoala Preparandială,
intenţionând să lucreze în învăţământ.

Deşi cariera sa bisericească se sfârşeşte în anul 1872, scriitorul Ion Creangă demonstrează o deosebită
abilitate ca pedagog, funcţie pe care o îndeplineşte cu succes o perioadă de 25 de ani, între 1864 şi 1889.
Fiind îndepărtat din cler, atât pentru că s-a despărţit de soţia sa Ileana, şi unui diacon nu îi era permis să
divorţeze, cât şi pentru că nu şi-a păstrat părul lung, caracteristică importantă pentru un diacon, sau a
împuşcat ciorile din curtea bisericii, în anul 1883 este îndreptată această hotărâre şi face în continuare
parte din rândul clerului.
Pe parcursul activităţii sale în învăţământ, scriitorul humuleștean a realizat patru manuale şcolare, în
colaborare cu alte persoane care lucrau ca pedagogi, acestea rămânând un simbol al devotamentului şi al
iscusinţei cu care a tratat învăţământul. Divorţat de soţie, se mută împreună cu fiul în cartierul Ţicău, din
Iaşi, unde rămâne din anul 1872. Aici, în căsuţa sa, pe care obişnuia să o numească “bojdeucă”, Ion
Creangă  scrie minunatele sale poveşti, povestiri şi basme, care rămân nemuritoare.

Întâlnirea din anul 1875 dintre scriitorul humuleștean şi poetul Mihai Eminescu are ecouri puternice în
inima fiecărui român pasionat de graiul moldovenesc al creaţiilor din renumită bojdeucă a Țicău-lui,
deoarece la îndemnul lui Eminescu se nasc marile creaţii ale povestitorului. Astfel,   între aceste două
personalităţi ale literaturii române se leagă o prietenie pe vecie, din urma căreia românii au câştigat un
valoros scriitor român, apartenent al literaturii noastre clasice.

În primul an al prieteniei cu Mihai Eminescu, în care a fost introdus la Junimea, Ion Creangă publică în
revistă Convorbiri literare poveştile “Soacra cu trei nurori” şi ”Capra cu trei iezi”. Anul următor publică
poveştile: “Punguţa cu doi bani”, “Dănilă Prepeleac” şi “Povestea porcului”. Anul 1877 aduce nuvela
“Moş Nichifor Coțcariu”, în care personajul principal, moş Nichifor, este un căruţaş vorbăreţ, foarte
priceput în a vorbi cu înţelepciune. Tot atunci apare în Convorbiri literare “Povestea lui Stan Păţitul” şi
“Fata babei şi fata moşneagului”. În anul următor sunt publicate în Convorbiri literare “Ivan Turbincă” ,
“Povestea lui Harap Alb” şi “Povestea unui om leneş”.

Anul 1881 este reprezentativ pentru opera lui Ion Creangă pentru că acum apar primele două părţi ale
romanului “Amintiri din copilărie”, publicate tot în Convorbiri Literare, iar către sfârşitul anului publică
nuvela Popa Duhul. În anul 1882 apare şi a treia parte a Amintirilor, în aceeaşi revistă literară. După
publicarea povestirilor “Cinci pâini” şi “Moş Ion Roată şi Unirea”, în anul 1883, scriitorul  se află în
concediu medical, la început pentru trei luni, apoi pentru două luni, pentru şase luni şi pentru tot restul
vieţii, datorită problemelor de sănătate pe care le avea.

Ultima parte a ”Amintirilor” este citită de către scriitorul Ion Creangă în cadrul Cercului literar al lui
Beldiceanu, recunoscutul poet şi prozator român. La sfârşitul anului 1889, chiar în noaptea de Ajun a Anul
Nou, se stinge din viaţă, în urma unui atac de epilepsie, după o seară minunată, petrecută alături de
profesorul Drăghici şi de colindătorii care i-au luminat bojdeuca. Capodopera acestui mare scriitor a
reprezentat de-a lungul timpului o sursă de inspiraţie pentru alţi scriitori, iar modul de evocare a
Amintirilor scriitorului rămâne unic pentru întreaga noastră literatură.

Prin abilitatea cu care sunt redate chiar şi cele mai mici detalii ale copilăriei lui Nică, nu îl iubim doar pe
Ion Creangă în calitate de scriitor, ci şi în calitate de copil, prin intermediul lui Nică, ale cărui năzbâtii
sunt relatate cu atâta umor din prisma maturităţii scriitorului. Scriitorul  a creat prin opera “Amintiri din
copilărie”, “primul roman al copilăriei ţărăneşti” şi rămâne în inimile noastre precum povestitorul preferat
atât al copiilor cât şi al adulţilor.