LOVIREA SI VATAMAREA INTEGRITATII CORPORALE SAU A SANATATII

a. lovirea sau alte violenţe,

b. vătămarea corporală,
c,vătămarea corporală gravă,
d. lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte,
e. vătămarea corporală din culpă.

a. LOVIREA SAU ALTE VIOLENTE

Obiectul ocrotirii penale

Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale care ocrotesc persoanele împotriva
actelor de violenta cauzatoare de suferinţe fizice ori de vătămări corporale. Obiectul
material este corpul persoanei asupra căruia acţionează făptuitorul.
Subiecţii infracţiunii
Subiectul activ nemijlocit (autor), ca si acela pasiv, nu este determinat de text la alin.
(1) si (2), dar este circumstanţiat la alin. (I1) si (21), ambii subiecţi având calitatea de
membru de familie.
Prin membru de familie, se înţelege, potrivit prevederii art. 1491 Cod penal, soţul sau
ruda apropiata, daca aceasta din urma locuieşte si gospodăreşte împreuna cu făptuitorul.
In cazul pluralităţii de subiecţi pasivi, se savarsesc tot atâtea infracţiuni cate persoane
au fost lovite in aceeaşi împrejurare si de către acelaşi autor (autori)127.
Persoana juridica poate fi subiect activ al acestei infracţiuni.
Participaţia penala este posibila in oricare forma - coautorat, instigare, complicitate.
Latura obiectiva
Elementul material se exprima intr-o acţiune sau inacţiune de lovire ori de executare
a altor acte violente cauzatoare de suferinţe fizice sau de vătămări corporale.
Frecventa cea mai ridicata, in cadrul elementului material, o deţin acţiunile de acest
tip, care, dispuse pe o scara factologica foarte larga si diversa, pot fi nemijlocit exercitate
- lovire cu pumnul, punerea de piedica128, împingerea victimei peste balustrada balconului
cu consecinţa precipitării acesteia, tragerea de ureche, muşcarea mâinii etc. - sau
indirecte - stropirea trotuarului cu o substanţa glisanta care provoacă alunecarea si
căderea victimei.
Inacţiunile sunt mai rar întâlnite in cazuistica penala - de pilda, făptuitorul nu
avertizează despre prezenta in curtea sa a unui câine periculos, care musca victima.
Acţiunile, la rândul lor, pot fi înfăptuite prin mijloace fizice - lovire cu bastonul,
cu cuţitul, îndreptare spre corpul victimei a impulsurilor electrostatice produse de
dispozitive speciale de atac - apărare, ori de substanţe iritante129 etc. -sau mijloace psihice
- sperierea victimei, care cade din acest motiv si se loveşte.

1
 Aplicarea de lovituri repetate aceleiaşi persoane, in aceeaşi ocazie, constituie o unica
fapta (infracţiune) de lovire.
Textul art. 180 Cod penal reglementează mai multe modalitatea normative.
1) In primul alineat, infracţiunea de lovire este reglementata in doua modalitatea
normative: modalitatea lovire si modalitatea alte acte violente cauzatoare de suferinţe
fizice.
Succesiunea noţiunilor de ,,lovire" si ,,acte violente" nu trebuie sa inspire
interpretarea ca ,,lovirea" este altceva decât ,,actele violente", sau ca din sfera ,,actelor
violente" sunt abstrase ,,lovirile". Prin redactarea textului, in aceasta maniera,
legiuitorul a intenţionat sa potenteze ideea ca acţiunea provocatoare de suferinţa nu se
limitează la aceea de lovire si ca ea poate fi materializata in ,,orice alte acte violente".
In ce priveşte ,,actele violente", doctrina si practica judiciara le-au dat un interes
mai larg decât acela admis in vorbirea curenta - de acte ce implica forţa fizica -,
respectiv, au fost asimilate acestei categorii noţionale si actele neviolente, dar care produc
efecte similare celor dintâi (de pilda, punerea in pantoful victimei a unei pioneze cu vârful
in sus, ceea ce ii produce acesteia, la incaltare, o înţepare si durere; invitarea victimei sa
mănânce din prăjiturile in care s-a incorporat o substanţa provocatoare de tulburări
digestive etc.).
2) In alineatul al doilea este reglementata modalitatea agravata a infracţiunii,
incidenta in ipoteza in care acţiunile - inacţiunile prevăzute in alin. (1) pricinuiesc o
vătămare corporala ce necesita pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile.
Prin vătămare corporala se înţelege o afectare a substanţei corpului uman sau a
sănătăţii acestuia. Vătămarea este consecinţa unei acţiuni agresive (violente), prin
intermediul unui obiect (corp) oarecare asupra organismului uman, care are drept efect
producerea unui traumatism. Cele mai frecvente traumatisme provocate prin lovirile sau
actele violente - la care se refera art. 180 alin. (2) Cod penal -, producătoare de
vătămări ce necesita îngrijiri medicale, sunt130:
Echimoza (vânătaia) - pata, de culoare roşie, care se colorează în albastru, cafeniu
spre galben, apărută pe piele, datorita micilor rupturi capilare dermo-hipodermice şi
extravazării cu infiltraţie sanguina a ţesuturilor din jur.
Hematomul - acumulare de sânge in ţesut, urmare a unui traumatism puternic ce
determină ruperea unor vase de calibru mai mare decât în cazul echimozei. Ele pot
determina tulburări funcţionale, uneori grave.
Excoriaţia (zgârietura) - detaşare superficiala a pielii, produsa prin frecarea acesteia
de un corp dur, cu suprafaţa rugoasă sau a unui obiect ascuţit.
Plaga (rana) - leziune a ţesuturilor, superficială sau profundă. Denumirea plăgii
este împrumutată de obiectul care o produce: plaga zdrobită sau contuză, muşcată,
sfâşiată, înţepată, tăiată-înţepată, despicată, împuşcată.
Prin îngrijiri medicale se înţelege tratamentul adecvat aplicat în vederea
însănătoşirii. In practica judiciara s-a hotărât ca îngrijirile medicale se acorda pentru

2
vindecarea unor tulburări in funcţionarea organismului si nu numai pentru înlăturarea
semnelor exterioare ce sunt consecinţa lovirii131.
Durata acestor îngrijiri constituie un criteriu legal de apreciere a intensităţii
(gravităţii) vătămării. In cazul vătămărilor avute în vedere de art. 180 alin. (2) Cod penal,
durata vindecării lor este de cel mult 20 zile (inclusiv).
Ambele modalitati normative au prevăzute modalităţi agravate în alin. (I1) si (21), in
cazul în care faptele prevăzute în alin. (1) şi respectiv alin. (2) sunt comise asupra unui
membru de familie.
Urmarea imediata consta fie in provocarea unor suferinţe fizice persoanei vătămate,
fie in cauzarea unei vătămări corporate acesteia.
Intre acţiunea-inacţiunea făptuitorului, ce constituie elementul material al
infracţiunii, si urmarea imediata - suferinţa fizică sau vătămarea corporală - este necesar a
se stabili un raport de determinare, o legătura de cauzalitate.
Latura subiectiva
Forma de vinovăţie. Infracţiunea se săvârşeşte exclusiv cu intenţie, in ambele
modalităţi ale acesteia - directă ori indirectă.
Pentru a exista intenţie, este insa necesar ca acţiunea-inacţiunea violenta sa nu fie
îngăduita, expres sau tacit, de lege. In cazul in care acţiunea-inacţiunea violenta este
permisa, intr-o forma sau alta, de norme (reglementari) legale, ca in cazul jocurilor
sportive (lupte, box, karate, rugby etc.) - in care lovirea adversarului sau alte mişcări
specifice producătoare de suferinţe fizice sau vătămări corporate sunt permise între
anumite limite şi cu respectarea regulilor de joc -, ori în aplicarea tratamentelor
medical-sanitare de diferite tipuri (stomatologie, gimnastica medicala recuperatoare,
cosmetica s.a.) - fapta nu constituie infracţiune.
De asemenea, iese de sub incidenta acestui text fapta producătoare de consecinţele
arătate, dacă aceasta este justificata de tradiţii (circumcizia la evrei), de obiceiuri sau
moda (tatuajul, perforarea lobului urechii, a nării pentru portul cerceilor), ori dacă
acţiunea făptuitorului este pornită la cererea ori cu acceptul subiectului pasiv
(intervenţii chirurgicale pentru vindecarea unei boli, in scop estetic etc.), deoarece
punerea in mişcare a acţiunii penale este condiţional de voinţa părţii vătămate exprimata
expres in plângerea prealabila.
Textul nu pretinde ca autorul să fi comis fapta dintr-un anume mobil sau intr-un
anumit scop.
Forme. Sancţiuni
Forme. In lipsa unei prevederi exprese, tentativa nu se pedepseşte, cu toate ca
acţiunile proprii acestei infracţiuni se pot desfăşura in timp si deci sunt susceptibile de
a fi încadrate in forme imperfecte.
Consumarea infracţiunii are loc in momentul atingerii violente a corpului victimei,
chiar daca efectele - dureroase sau vatamatoare - apar posterior actului.

3
 Sancţiuni. Infracţiunea este sancţionata diferenţiat, după cum ea este săvârşită în
modalitatea tip ori in aceea agravata de la alin. (2) si in raport cu subiectul pasiv,
respectiv daca acesta este membru de familie ori necircumstanţiat de text.
Astfel, in modalitatea tip, cu subiect pasiv nedeterminat, pedeapsa este închisoarea
de la o luna la 3 luni, iar cu subiect pasiv calificat, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni
la un an.
La modalitatea agravata de la alin. (2), pedeapsa - pentru fapta îndreptata împotriva
unei persoane nedeterminate - este închisoarea de la 3 luni la 2 ani, iar pentru fapta
îndreptata împotriva unui membru de familie - este închisoare de unu la 2 ani.
Pedepsele cu închisoarea, la toate modalităţile normative examinate, sunt prevăzute
alternativ cu pedeapsa amenzii.
In toate ipotezele de incriminare, persoana juridica se sancţionează cu amenda de
la 5.000 la 600.000 lei.

b. VATAMAREA CORPORALA
Analiza textului art. 181 C. pen. face facila constatarea ca acesta clachează, aproape
in integralitate, textul art. 180 Cod penal. Ceea ce le diferenţiază este gravitatea
consecinţelor (a urmării imediate), in textul de referinţa acestea limitându-se la
suferinţe fizice - in modalitatea tip - si la vătămarea corporala ce necesita pentru
vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 zile - in modalitatea agravata -, pe când cele
cauzate de fapta acum analizata sunt de vătămare a integrităţii corporate sau sănătăţii,
vătămare care implica îngrijiri medicale pe o perioada intre 21 si 60 de zile.
Similitudinea textelor nu trebuie sa conducă la concluzia ca infracţiunea prevăzut de
art. 181 Cod penal constituie o modalitate agravata a celei prevăzute de art. 180 Cod
penal, ci la aceea ca ea este o varianta de specie a infracţiunii, având chiar denumire
{numen juris) proprie.
In legătura cu elementul ce deosebeşte textele comparativ examinate, si anume,
gravitatea consecinţelor faptei - gravitate dimensionata prin durata îngrijirilor
medicale necesitate de victima pentru vindecare -, mai este de precizat ca doar aceasta
durata este reţinut la stabilirea încasării juridice si nu perioada concediului medical
acordat ori perioada de incapacitate temporar de munca. Durata îngrijirilor medicale nu
coincide cu durata concediului medical sau cu aceea a incapacităţii temporare de
munca, acestea din urma fiind, de regula, mai îndelungate decât prima.
Aşadar, magistratul va tine seama doar de constatările si concluziile expertului -
cuprinse in raportul de constatare ori de expertiza medico-legala -referitoare la timpul
necesar îngrijirilor medicale determinate de fapta vătămătoare fizic sau psihic, si numai in
funcţie de acest unic criteriu va încadra fapta intr-un text sau altul de lege penala.
In consecinţa, si cu precizările de mai sus, urmează a avea in vedere explicaţiile

4
date la infracţiunea prevăzuta de art. 180 Cod penal, care si păstrează valabilitatea la
infracţiunea acum analizată.
Sancţiuni. Fapta prevăzuta in primul alineat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni
la 5 ani, iar in ipostaza de la alin. (1l) - când victima este membru de familie -, pedeapsa
prevăzuta de lege este închisoarea de la unu la 5 ani.
Persoana juridica, in ambele ipoteze de incriminare, se sancţionează cu închisoare
de la 5.000 la 600.000 lei.

c. VATAMAREA CORPORALA GRAVA

Obiectul ocrotirii penale
Vătămarea corporala gravă este o forma calificată (agravata) a infracţiunii de
vătămare corporală prevăzută in art. 181 Cod penal, statut din care decurge, firesc, o
multitudine de identităţii intre conţinutul acestora. Vor fi evidenţiate la locul fiecăreia.
Acesta este identic cu cel arătat la infracţiunea de lovire sau alte violente.
Subiecţii infracţiunii
A se vedea explicaţiile date la infracţiunea prevăzută de art. 180 Cod penal, cu
precizarea că în cazul infracţiunii acum analizată faptele nu au mai fost agravate in
ipoteza in care subiectul pasiv este membru de familie.
Latura obiectiva
Infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută in art. 182 Cod penal, fiind o
formă agravată a infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută in art. 181 Cod penal,
elementele lor materiale vor fi identice.
Diferenţierea dintre aceste infracţiuni apare în legătura cu gravitatea urmării imediate
a faptei - la infracţiunea prevăzuta de art. 181 Cod penal vătămarea integrităţii corporate
sau sănătăţii necesita o perioada de îngrijiri medicale pentru vindecare de până la 60 de
zile, in vreme ce la infracţiunea prevăzuta de art. 182
Cod penal, perioada de îngrijiri medicale necesare vindecării depăşeşte pragul celor 60 de
zile.
Nu prezintă relevanta împrejurarea ca perioada de îngrijiri medicale necesare
vindecării a fost mai mare de 60 zile din cauza unei leziuni suferite de victima anterior
savarsirii infracţiunii de către autori.
Durata îngrijirilor medicale nu este insa unicul criteriu de delimitare dintre aceste
infracţiuni in ce priveşte consecinţele faptei si gravitatea acestora, textul infracţiunii
analizate cuprinzând si alte modalitatea normative, cărora le corespund elemente
materiale distincte, si anume, acele acţiuni-inacţiuni prin care se produce: ,,pierderea unui
simt sau organ", ,,încetarea funcţionarii organului", ,,infirmitate permanenta fizica sau

5
psihica", ,,slutire", ,,avort", ,,punerea in primejdie a vieţii persoanei"
Consecinţele enunţate in alin. (2) necesita unele explicaţii.
a)Pierderea unui simt sau organ
a.l. Simt. Prin simt se înţelege acea facultate a oamenilor de a percepe impresii
din lumea exterioara. Oamenii sunt înzestraţi cu 5 asemenea simţuri: văzul, auzul,
mirosul, gustul, pipăitul. Fiecare simt este realizat printr-un organ specific sau prin
,,colaborarea" mai multor organe.
Prin pierderea simţului, in sensul art. 182 Cod penal, se înţelege atât dispariţia
(abolirea) unui simt133, cat si diminuarea acestuia, adică micşorarea capacitaţii de a auzi,
de a vedea, de a percepe gustul si mirosul substanţelor ori calităţile palpabile ale
corpurilor.
In ipoteza ca abolirea sau diminuarea simţurilor este definitiva, aceasta consecinţa
va fi echivalenta si deci tratata juridic ca o infirmitate permanenta, iar in ipoteza ca urmarea
data este temporara, ea va constitui acea consecinţa ce are in vedere acordarea de îngrijiri
medicale pentru vindecare pe o perioada de peste 60 de zile.
a.2. Organ. Conceptul defineşte o parte a corpului, prin care se realizează una sau mai
multe funcţii vitale (inima, creier, ficat) sau utile vieţii (ureche, deget, sân, dinte etc.).
Prin pierderea organului, in sensul art. 182 Cod penal, trebuie înţeleasa desprinderea
acelui organ de corp, indiferent daca aceasta detaşare este consecinţa directa a faptei
penale, ori este consecinţa unei intervenţii chirurgicale impuse de gravitatea acţiunii
traumatizante efectuate de făptuitor.
Majoritatea organelor a căror funcţie este compatibila cu viata (ochi, urechi,
plămâni, rinichi etc.) sunt duble. Infracţiunea este realizata indiferent daca ,,s-a pierdut"
întregul organ (ambii ochi ai organului vizual, ambele picioare ale organului
locomotor) sau numai parte din acestea (un plămân, un rinichi, o mana).
De asemenea, va fi indiferent daca prin pierderea organului a încetat sau nu funcţia
acestuia (de pilda, in cazul splenectomiei - extirparea splinei - răsunetul funcţional este
practic inexistent). Ceea ce legea sancţionează in aceasta varianta a modalităţii normative
este pur si simplu ,,pierderea organului", independent de întinderea acestei pierderi ori de
consecinţele asupra funcţiei (funcţiilor) organului pierduta13^.
b) Încetarea funcţionarii acestora (a unui simt sau organ). Doctrina
autohtona in materie a interpretat aceasta varianta a modalităţii normative in sensul
ca ,,încetarea funcţionarii" vizează deopotrivă ,,simţul si organul135, intr-o lucrare
mai recenta precizându-se chiar ca ,,textul are in vedere situaţia când organul sau simţul^
se păstrează, dar nu-si mai poate îndeplini functia136.
In ce ne priveşte, consideram ca opinia infatisata apare corecta in perspectiva
interpretării textului exclusiv gramatical, pluralul adjectivelor ,,acestora" referindu-se, fără
îndoială, la substantivele ,,simt" sau ,,organ" exprimate la numărul singular.
Dintr-o alta perspectiva de interpretare a textului, in care sunt implicate argumente
deduse din perimetrul medical, lingvistic si, nu in ultimul rând, al logicii juridice, opinia

6
sus-prezentata nu mai apare insa in poziţia certului indiscutabil.
Astfel, pornind de la conceptul ,,funcţionare", care ,,este acţiunea de a funcţiona si
rezultatul ei" si trecând prin acela de ,,a funcţiona", cu interesul de ,,a-si îndeplini
funcţia", ajungem la conceptul de ,,funcţie", definit, din punct de vedere fiziologic, ca
,,activitate proprie a fiecărui organ, aparat, ţesut din organismele vii ale vietuitoarelor137.
Deci nimic despre ,,simt". $i este si firesc, pentru ca funcţia este o prelungire exclusiva a
organului, ea este ceea ce face exclusiv organul - organul mecanic sau fiziologic -,
funcţia se exprima prin activitatea unui mecanism material si exprima activitatea acestui
mecanism material, iar nu pe aceea a unei ,,capacitaţi", ,,facultăţii", ,,însuşiri" care sunt
aparţinătoare categoriei abstractului, a imaterialului. Mai mult decât atât, ,,simţul" - care
este, aşa cum arătam, o ,,senzaţie", o modalitate de percepere a lumii înconjurătoare
prin intermediul organelor de simt - poate fi considerat el însuşi o funcţie, o funcţie
(activitate) a organului care receptează impresiile obiective. Or, aceasta accepţiune a
conceptului de simt - in grad de echivalenta cu ,,funcţia" -, accepţiune ce nu poate fi
refuzată, evidenţiază indubitabil tautologia textului care incriminează fapta ce provoacă
,,încetarea funcţionarii funcţiei" (simţului).
In consecinţa, ne exprimam credinţa potrivit căreia interpretarea corecta a textului, in
ce priveşte aceasta varianta a modalităţii normative, dezvăluie intenţia legiuitorului
(nefericit transpusa in vorbe) de a incrimina si pedepsi acea fapta prin care s-a produs
încetarea funcţiei unui organ, fără ca acesta, organul, să fie morfologic dislocat
(desprins) din sistemul integrator. Cu alte cuvinte, prin discutata dispoziţie legala s-a
voit a se acoperi penal tocmai acea situaţie neincriminata in varianta anterioara. Un
astfel de caz poate fi si al afaziei, citat mai sus, ori acela in care ambele picioare sunt
integre morfologic, dar funcţia aparatului (organului locomotor) este abolita din cauza
afectării coloanei vertebrate printr-o fapta cu consecinţe traumatizante.
c) Infirmitate fizica ori psihica. Infirmitatea este o stare de anormalitate, fizica ori
psihica, un prejudiciu adus corpului, cu caracter permanent. Acest prejudiciu poate fi
strict fizic - deformare a cutiei toracice cu limitare a functionalitatii aparatului
respirator, anchilozare a articulaţiei pumnului s.a. -, strict psihic - demente, psihoze,
encefalopatii cu tulburări de comportament s.a. - sau, nu arareori, mixt - crize epileptice
posttraumatice, stări depresive determinate de hiperdramatizarea infirmităţii fizice1 8.
Infirmitatea, in indiferent care ipostaza, conţine, necesarmente, caracterul de
permanenta, adică ea este ireversibila. Infirmitatea fizica sau psihica se suprapune in
mare măsura situaţiei pierderii unui organ sau a functionalitatii acestuia, dar nu se si
confunda, pentru ca, pe de o parte, după cum s-a mai spus, nu orice pierdere a unui organ
conduce inexorabil la pierderea unei funcţii si deci la infirmizarea acelei persoane -
pierderea splinei, amigdalelor, parului etc. -, iar pe de alta parte,
consecinţele pierderii unui organ pot fi ulterior remediate - prin intervenţii
chirurgicale sau alte tratamente medicale -, pierzându-se astfel caracterul permanent
al cauzei virtual infirmizante.

7
 Este irelevant, pentru realizarea infracţiunii, daca defectul fizic sau psihic instalat ca
urmare a faptei penale săvârşite este total sau parţial - surzire completa sau scăderea
acuităţii auditive, paralizia ambelor picioare ori tulburări de mers. De asemenea, nu
importa durata îngrijirilor medicale - care pot fi minime sau chiar sa si lipsească - si nici
daca infirmitatea a apărut ca efect exclusiv al acţiunii-inacţiunii făptuitorului ori al
împletirii acestora cu cauze preexistente.
Infirmitatea nu trebuie confundata cu invaliditatea, acest din urma concept
adresându-se situaţiei pierderii sau scăderii capacitaţii de munca, situaţie intervenita
in urma unei infirmitatea. Deci invaliditatea va coexista întotdeauna cu infirmitatea, dar
nu si invers, existând numeroase infirmitatea permanente fără ca deficitul funcţional sa
se repercuteze asupra capacitaţii de munca in exercitarea uneia sau alteia dintre profesii
(de pilda, pierderea unui picior nu va invalida persoana care exercita anumite profesii-
dascăl, compozitor, redactor etc. -, dar va invalida persoana care exercita alte profesii - sportiv
profesionist, şofer, scafandru etc.).
d) Slutire. Prin acest concept se înţelege o deformare evidenta, morfologica si/sau
estetica, a unei regiuni anatomice, indiferent de localizarea acesteia, care creează
victimei un real prejudiciu fizic sau psihic.
Slutirea poate sa constă intr-o deformare a corpului (descentralizare, gârbovire),
mutilare (amputare a unui membru sau a unei parţi a acestuia, in asemenea cazuri
slutirea coincizând, ca efect juridic, cu pierderea unui organ), dar, cel mai adesea, slutirea
consta in desfigurare.
Desfigurarea se traduce intr-o alterare a aspectului, armoniei, simetriei sau
mobilităţii fetei139, căreia ii da o infatisare dezagreabila. In unele cazuri, consecinţele
acţiunii ilicite nu se limitează la prejudiciul de ordin estetic, ci se extind si la cel de
ordin functional140, repercutându-se asupra mimicii si expresivităţii (pareze faciale,
strabism etc.).
In doctrina141 si practica judiciara14 a dominat opinia - formata, este drept, cu mai
mulţi ani in urma - potrivit căreia infracţiunea este realizata, in aceasta varianta a
modalităţii normative, chiar daca defectele provocate prin fapta penala ar putea fi
Maturate prin ,,lucrări artificiale".
Considerând justificata aceasta opinie, care avea in vedere, la acel timp, rezultatele
mai modeste înregistrate de medicina, in general, de chirurgia plastica si reparatorie, in
particular, nu mai apreciem insa justificata admiterea ei astăzi, fata de performantele
realizate in acest domeniu; astăzi, când, in plan extern si intern, intervenţiile chirurgicale
ori alte metode terapeutice sau fizioterapeutice nu numai ca redau funcţionalitatea si
aspectul estetic regiunii anatomice afectate prin acţiunea traumatizanta, dar chiar, nu in
puţine cazuri, adăuga dimensiuni noi, superioare, îndeosebi in planul esteticului.
Observând realităţile medicale cotidiene si pornind de la premisa ca infracţiunea,
in aceasta varianta, este realizata numai daca slutirea - ca si infirmitatea - are caracter
permanent, ireversibil, opinam ca remedierea, reala si totala a prejudiciului morfologic

8
sau/si estetic, prin metodele si tehnicile medicale
moderne, împiedica antrenarea răspunderii penale, sub aceasta încadrare juridica, a
autorului faptei ce a avut ca efect, iniţial, slutirea victimei.
In acest sens s-a pronunţat si instanţa suprema care, prin Decizia nr. 11/2002 a
Secţiilor Unite, s-a distanţat de jurisprudenţa anterioara si a orientat instanţele
judecătoreşti spre a porni de la premisa ca pierderea unuia sau mai multor dinţi nu
conferă, automat, caracterul de vătămare corporala grava. In comentariul deciziei s-a pus
in evidenta ideea potrivit căreia ,,marea diversitate a consecinţelor care pot fi produse
asupra fizionomiei victimei sau asupra funcţiei masticatorii sunt rezultatul nu numai
al modului in care agresorul acţionează, dar si a particularităţilor anatomice si
fiziologice ale fiecărui individ"1 .
e) Avortul. Aceasta alta consecinţa a faptei prevăzute in art. 182 Cod penal
consta in întreruperea cursului sarcinii si expulzarea produsului de concepţie.
Pentru ca infracţiunea sa se realizeze, in aceasta modalitate normativa, este necesar ca
făptuitorul sa fi cunoscut ori sa fi avut posibilitatea de a prevedea starea de graviditate a
femeii144. Provocarea unei naşteri premature, prin acţiunea făptuitorului, nu constituie un
avort, dar o asemenea acţiune, declanşatoare a naşterii înainte de termen, va putea fi
examinata si tratata prin prisma altor dispoziţii legale, ca de pilda a modalităţii normative
ce urmează, in continuare, a fi prezentata.
f) Punerea in primejdie a vieţii persoanei. Un asemenea rezultat, cerut de text
intr-o modalitate normativa distincta, poate fi determinat prin orice acţiune sau
inacţiune care este de natura sa creeze o stare potenţial periculoasa pentru viata victimei;
situaţia avuta in vedere de legiuitor este deci de alterare evidenta a stării generale a
victimei, care face posibila evoluţia grava cu iminenta sau prezumţia de deces.
In aceasta ipostaza făptuitorul nu urmăreşte decesul victimei - căci, daca 1-ar urmări,
fapta constituie tentativa de omor -, dar acţionează pentru vătămarea subiectului pasiv in
condiţii susceptibile a provoca moartea acestuia145. In cazul producerii rezultatului letal,
fapta va constitui infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte.
Latura subiectiva
Forma de vinovăţie. Infracţiunea de vătămare corporala grava, in modalităţile tip -
alin. (1) si (2) - se săvârşeşte cu intenţie indirecta sau cu praeterintentieXA6 — autorul deci
realizează ca fapta sa vatămă integritatea corporala sau sănătatea victimei si accepta
producerea uneia dintre consecinţele arătate in text ori, in cea de a doua situaţie, acesta
realizează si urmăreşte vătămarea victimei, dar este in culpa fata de urmările provocate
prin fapta sa147.
In cea de-a doua modalitate agravata - alin. (3) - autorul realizează, urmăreşte si
doreşte ca prin acţiunea-inacţiunea lui sa producă una din consecinţele enunţate in alin.
(1). Prin urmare, el săvârşeşte infracţiunea, in aceasta modalitate agravata, cu intenţie
direct. Intenţia autorului este calificata, însumând in ea si elementul scop.

9
 La nici una dintre modalităţile infracţiunii prevăzute de art. 182 Cod penal textul nu
cere ca făptuitorul sa fie animat de un anumit mobil in comiterea acţiunii-inacţiunii.
Forme. Sancţiuni
Forme. Tentativa este posibila la ambele modalitatea tip ale infracţiunii - in cazul
săvârşirii faptei cu intenţie -, dar ea este sancţionata, potrivit art. 182 alin. (4) Cod penal,
numai când făptuitorul a acţionat cu intenţia de a produce consecinţele arătate in
alineatele (1) si (2), deci este sancţionata doar tentativa la infracţiunea prevăzuta in alin.
(3).
Consumarea infracţiunii are loc in momentul apariţiei urmării imediate, adică la
producerea consecinţelor vătămătoare menţionate in art. 182 alin. (1) si (2) C. pen.
Sancţiuni. Infracţiunea prevăzuta in art. 182 alin. (1) si (2) Cod penal se pedepseşte
cu închisoare de la 2 la 7 ani, respectiv, de la 2 la 10 ani, iar in varianta agravata
prevăzuta in alin. (3), cu închisoare de la 3 la 12 ani.
Tentativa faptei prevăzute in alin. (3) se pedepseşte.
Persoana juridica se pedepseşte cu amenda de la 5.000 la 600.000 lei, pentru faptele
prevăzute in alin. (1) si (2) si cu amenda de la 10.000 la 900.000 lei, pentru fapta
prevăzuta in alin. (3), precum si in caz de tentativa la aceasta din urma.

d. LOVIRILE SAU VATAMARILE CAUZATOARE DE MOARTE

Obiectul ocrotirii penale
Obiectul juridic special al acestei infracţiuni progresive si praeterintenţionate îl
constituie relaţiile sociale a căror formare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără ocrotirea
dreptului la viata împotriva faptelor de loviri sau vătămări ce ar avea ca rezultat moartea
victimei.
Obiectul material îl constituie corpul persoanei împotriva căruia acţionează
făptuitorul.
Subiecţii infracţiunii
A se vedea explicaţiile date la infracţiunea prevăzuta de art. 180 Cod penal.
Latura obiectiva
Elementul material al infracţiunii este constituit din acţiuni-inacţiuni identice celor
care compun elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 180-182 Cod penal, cu
deosebire ca la infracţiunea acum analizata ele au ca rezultat moartea subiectului pasiv,
rezultat fata de care autorul are o poziţie subiectiva caracterizata prin culpa. Se poate
deci afirma ca infracţiunea de loviri sau vătămării cauzatoare de moarte este, sub
raportul structurii sale, o forma agravată a infracţiunilor de lovire sau de vătămare
corporala.

10
 Acţiunile-inacţiunile infracţiunii prevăzute de art. 183 Cod penal se prezintă intr-o
mare varietate si apar frecvent in practica judiciara.
In ce priveşte faptele de lovire ori alte acte violente provocatoare de vătămări
corporale vindecabile in cel mult 20 de zile, este evident ca acestea nu pot cauza, prin
ele insele, decesul persoanei agresate. Astfel de lovituri sau violente de intensitate
redusa pot fi insa urmate de decesul persoanei violentate fizic, in situaţia ca ele se
grefează pe anumite stări patologice preexistente la victima, ori declanşează asemenea
stări periculoase pentru viata acesteia, factorul traumatic având rol de iniţiere a finalului
letal.
Cazuistica judiciara evidenţiază insa ca cele mai des întâlnite acţiuni violente
întreprinse pentru a vătăma o persoana, dar care, fără intenţia autorului, au ca rezultat
moartea victimei sunt:
148
- lovirea cu pumnul ori cu alte obiecte contondente, sau îmbrâncirea
victimei, in urma căreia aceasta cade pe suprafaţa carosabilului unde este
accidental mortal de un autoturism 149, ori pe suprafeţe dure sau tăioase, cu
consecinţa producerii unor traumatisme (de regula, la nivel cranian) letale (căderile
sunt adeseori favorizate de starea fizica precara a victimei150 - in vârsta, in stare de
ebrietate, suferinda etc.);
- precipitarea victimei de la înălţime în urma unor astfel de agresiuni fizice
sau psihice (ameninţarea cu cuţitul, cu pistolul) si recepţionarea, la contactul cu
solul, a unor traumatisme grave (îndeobşte, politraumatisme);
- aplicarea unor lovituri de cuţit in regiuni anatomice nevitale - braţ,
gamba151-, dar care produc hemoragii masive si rapide, cu sfârşit letal, ca urmare a
afectării zonelor puternic vascularizate s.a.
Urmarea imediata consta in decesul victimei.
Legătura de cauzalitate ce trebuie stabilit intre elementul material si urmarea
imediata prezintă o anumita particularitate, si anume: intr-un prim timp se stabileşte
săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute de art. 180-182 Cod penal, iar intr-un al doilea
timp se stabileşte conexiunea dintre acea fapta si decesul victimei. Altfel spus, este
necesar a se demonstra ca subiectul pasiv nu ar fi încetat din viata in absenta faptei
autorului.
Latura subiectiva
Forma de vinovatei. In cazul infracţiunii prevăzute de art. 183 Cod penal exista o
latura subiectiva complexa - praeterintentia. Aceasta forma a vinovatei implica existenta
unei intenţii — directa ori indirecta — in privinţa faptei iniţiale (primum delictum) de
lovire, alte violente, vătămare etc. -, precum si existenta unei culpe - uşurinţa sau
neglijenta - in ce priveşte rezultatul mai grav (majus delictum), decesul victimei, ce a
depăşit intenţia autorului152.
In legătura cu culpa in care s-a aflat autorul infracţiunii, este de precizat ca aceasta

11
trebuie dovedita - respectiv ca autorul a prevăzut rezultatul, dar a sperat uşuratic ca nu se
va produce, ori ca nu 1-a prevăzut cu toate ca obiectiv putea si trebuia sa-1 prevadă - si
nu doar prezumata.
Forme. Sancţiuni
Forme. Aidoma tuturor infracţiunilor săvârşite din culpă, la care sunt excluse
formele imperfecte de înfăptuire a lor, nici la infracţiunea prevăzută de art. 183 Cod
penal tentativa nu este posibila, deoarece rezultatul mai grav, moartea victimei, este
reproşat autorului sub forma culpei.
Consumarea infracţiunii coincide cu momentul decesului victimei, indiferent daca
acesta a survenit simultan acţiunii-inacţiunii autorului, ori ulterior, in timp.
Sancţiuni. Infracţiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte se pedepseşte
cu închisoare de la 5 ani la 15 ani si interzicerea unor drepturi.
Persoana juridica se sancţionează cu amenda de la 10.000 la 900.000 lei.

e. VATAMAREA CORPORALA DIN CULPA

Infracţiunea de vătămare corporala din culpa nu necesita explicaţii nici ample si nici
de detaliu, deoarece, aşa cum este reflectata prin denumirea si conţinutul textului
incriminator, aceasta apare ca o prelungire normativa a infracţiunilor prevăzute in art.
180-182 Cod penal, cu deosebirea, principala, ca ea se săvârşeşte din culpa si cu
deosebirile derivate din statutul său de infracţiune neintenţionata. In consecinţa,
explicaţiile date la infracţiunile prevăzute de art. 180-182 Cod penal îşi păstrează
valabilitatea, in continuare marcând doar diferenţele infracţiunii prevăzute de art. 184
Cod penal fata de infracţiunile de referinţa.
La subsecţiunea subiecţii infracţiunii, este de reţinut ca participaţia - ca la oricare
infracţiune neintenţionata -, nu este posibila decât in forma ei improprie, reglementata de
art. 31 Cod penal, adică a cazului in care o persoana contribuie cu intenţie (ca instigator,
complice) la fapta vatamatoare corporal comisa din culpa de autorul infracţiunii in
discuţie.
In ce priveşte elementul material al laturii obiective, acesta este constituit din acţiuni
- inacţiuni, identice cu cele enunţate in art. 180 alin. (2) - 182 Cod penal. In raport cu
gravitatea consecinţei {urmării imediate) acţiunii-inacţiunii, cat si cu condiţiile in care
este comisa fapta, textul este structurat pe doua paliere:
a. Modalitatea (sau forma) tipica (ori simpla). Aceasta modalitate, prevăzuta
in art. 184 alin. (1) Cod penal, incriminează faptele care au pricinuit vătămării
corporale ce necesita îngrijiri medicale de minim 10 zile si maxim 60 de zile. Este
deci de remarcat ca legea sancţionează penal faptele săvârşite din culpa in
modalităţile prevăzute de art. 180 alin. (2) si (21 ) si art. 181 Cod penal si ca

12
abstrage răspunderii penale faptele menţionate atunci când ele sunt provocatoare
doar de suferinţe fizice ori de vătămări ale căror îngrijiri necesare vindecării
durează o perioada mai mica de 10 zile.
b.Modalitatea agravate:
b.l. Prima modalitate agravata este cuprinsa in art. 184 alin. (2) Cod penal, care
incriminează fapta din culpă in urma căreia s-a pricinuit una dintre consecinţele la
care se refera art. 182 alin. (1) sau (2) Cod penal, adică: vătămarea integrităţii corporale
sau sănătăţii care necesită îngrijiri medicale pe o perioada de peste 60 de zile, pierderea
unui simt sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate fizica ori psihica,
slutirea, avortul, ori punerea in primejdie a vieţii persoanei.
b.2. A doua modalitate agravata, din art. 184 alin. (3) Cod penal incriminează fapta
din modalitatea tip, deci din art. 184 alin. (1) Cod penal, atunci când este urmarea
nerespectării dispoziţiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru exercitarea unei
profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activitatea.
b.3. Următoarea modalitate agravata, din art. 184 alin. (4) Cod penal, se raportează
la prima modalitate agravata, din art. 184 alin. (2) Cod penal, incriminându-se fapta
producătoare a consecinţelor prevăzute in art. 182 alin. (1) sau (2) Cod penal, in ipoteza
ca ea este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a masurilor de prevedere pentru
exercitarea unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activitatea.
b.4. In sfârşit, ultima modalitate agravata, din art. 184 alin. (41), survine in ipoteza in
care faptele prevăzute in alin. (3) si (4) sunt savarsite de câtre o persoana care se afla in
stare de ebrietate.
In ce priveşte latura subiectiva - prin care infracţiunea de vătămare corporala din
culpa se deosebeşte, in principal, de toate celelalte infracţiuni îndreptate împotriva
integritatea sanatatii -, a se vedea explicaţiile date la infracţiunea prevăzuta de art.
178 Cod penal.

La formele infracţiunii, este de menţionat ca aceasta infracţiune, ca oricare alta

infracţiune neintenţionata, nu este susceptibila de tentativd, iar consumarea, aidoma
tuturor infracţiunilor de rezultat, se produce in momentul apariţiei urmării imediate
(consecinţa vătămătoare pentru corpul subiectului pasiv).
La regim sancţionator se va observa ca pedepsele - fireşte mult reduse fata de cele
instituite pentru aceleaşi fapte comise cu intenţie - sunt dispuse in raport cu urmările
faptei si condiţiile in care aceasta se săvârşeşte, pe trepte succesiv urcătoare.
Este de menţionat ca punerea in mişcare a acţiunii penale pentru faptele prevăzute
in alin. (1) si (3) se face la plângerea prealabila a persoanei vătămate si ca împăcarea
parţilor înlătura răspunderea penala.

13