Sunteți pe pagina 1din 1

Scrisorile lui Vincent Van Gogh

Corespondențele au întotdeauna darul de a ne suscita interesul, indiferent că autorii


scrisorilor au fost oameni celebri ori obișnuiți. Chiar dacă modalitățile de comunicare s-au
schimbat semnificativ în ultimele două, trei decenii, iar vremea scrisorilor trimise în plic
timbrat a apus în multe locuri de pe glob, unii dintre noi găsesc mereu încântare citind
scrisori din alte timpuri.
Scrisori de Vincent Van Gogh se numără fără îndoială printre cele mai frumoase schimburi de
gânduri din lume (vezi, în limba română, cele două volume apărute la Editura Meridiane în 1970, în
traducerea excepțională a lui Em. Serghie). Din această bogată corespondență, cele mai multe sunt
scrisorile (652) pe care Vincent i le-a trimis fratelui său Theo. Apoi, pe lângă acestea mai sunt și
cele câteva scrisori trimise mamei și surorii lui, precum și unor prieteni ori cunoștințe.
Cele două volume sunt cea mai bună traducere în limba română a scrisorilor lui Van Gogh și cea
mai completă ediție. Epistolele au fost publicate în ordine cronologică, fiind indicate și localitățile
de unde au fost expediate. Cea mai mare parte a scrisorilor aparțin „perioadei franceze” a
faimosului pictor, Franța fiind țara unde i-a plăcut cel mai mult să locuiască.
Continuarea o puteți găsi aici: https://respiro.ro/books/blog/scrisorile-lui-vincent-van-gogh

S-ar putea să vă placă și