Sunteți pe pagina 1din 6

Leucemia se instalează atunci când în sânge sunt prea multe celule albe, cu alte cuvinte măduva spinării

produce prea multe leucocite. În multe cazuri, aceste celule ajung în sânge, dar sunt şi cazuri în care
aceste celule se lipesc de măduva osoasă şi le înlocuiesc pe cele sănătoase rămase. La o analiză de
laborator, putem observa opusul: nivelul leucocitelor este normal sau chiar foarte mic.
Până la momentul actual au fost diagnosticate forme de leucemie cronică şi acută. În funcţie de cât de
afectată este măduva osoasă, acestea se împart în: leucemie mieloidă, limfoidă ş.a.m.d,, dar şi în
leucemie cu celule mature sau imature. Cele mai întâlnite tipuri sunt: leucemie limfocitară (reprezintă
30-40% din toate formele de leucemie), leucemie mieloidă cronică, leucemie mieloidă acută şi leucemie
limfoblastică acută. La capătul opus, cele mai rare tipuri sunt leucemia cu celule păroase şi leucemia cu
plasmocite (2-4%).

Ne putem da seama că ceva nu în regulă şi ar trebui să consultăm un medic cât mai repede când
ni se întâmplă una sau mai multe din următoarele:

 anemie (nivel scăzut de eritrocite sau globule roşii) care dă o stare de slăbiciune,
respiraţie dificilă, paliditate şi puls foarte rapid;
 trombocitopenie (nivel scăzut de trombocite sau plachete sangvine) care cauzează
sângerări, cele mai dese de piele sau pe nas;
 infecţii, stare febrilă sau infecţii gingivale, cauzate de nivelul scăzut al celulor albe
sănătoase.

În unele cazuri de leucemie, alte semne pentru o diagnosticare corectă ar fi dimensiunile


crescute şi anormale ale ficatului, ale splinei sau ale ganglionilor limfatici. Trebuie să vă
adresaţi de urgenţă medicului dacă simţiţi o slăbiciune inexplicabilă, respiraţia este dificilă, apar
transpiraţiile nocturne, faţa este palidă, aveţi febră care nu scade nici cu antibiotice, ganglionii
limfatici sunt măriţi sau există anomalii ale gingiilor. În acest punct, ar trebui să mergeţi la medic
pentru un set de analize ale sângelui.

Primul pas în diagnosticare este dat de verificarea sângelui – măsurarea celulor şi chiar analiza
diferenţială a sângelui (analiza celulor albe – număr, formă etc.). Dacă valorile sunt normale,
sunt slabe şanse să vorbim de leucemie. Dar dacă apar anormalităţi, recomandarea este să
mergeţi la un medic hematolog.Cât de importantă este diagnosticarea din timp?
 

Leucemiile cronice progresează încet, aşa că se poate întârzia în termeni de câteva zile
examinarea măduvei spinale. Însă, în cazul leucemiilor acute, diagnosticul şi tratamentul sunt
necesare cât se poate de repede, întrucât pacienţii pot muri şi în câteva zile din cauza infecţiilor
foarte grave, sângerărilor la nivelul creierului sau cedării unor organe.

Care sunt tratamentele standard pentru leucemie şi ce noutăţi au mai apărut?


Poate fi vindecată complet această boală?
 

Pentru fiecare tip de leucemie există o paletă largă de terapii, dar este necesar un tratament
personalizat, strâns legat de anamneza pacientului, fiindcă fiecare individ are o boală de
leucemie specifică. Nu putem vorbi de o procedură comună pentru toate tipurile de leucemie.
Spre exemplu, leucemia limfocitară – se poate trăi cu această afecţiune mulţi ani fără a fi nevoie
de terapie. În ceea ce priveşte leucemia mieloidă cronică, aceasta se tratează cu inhibitori tirozin-
kinazici sub formă de pastile ce trebuie luate pentru mulţi ani.

Leucemia este un cancer al globulelor albe din sange. Maduva osoasa produce prea multe
leucocite si acestea nu-si mai indeplinesc functiile. Leucemia este de cele mai multe ori
descoperita la analizele uzuale de sange.

Celulele albe din sange pot avea o diviziune celulara mult mai rapida decat celelalte celule. In
leucemie, insa, ele se inmultesc incontinuu, fara sa se opreasca din acest proces.

Pe masura ce leucemia avanseaza, este afectata productia altor tipuri de globule, inclusiv globule
rosii si trombocite, ducand la anemie si la probleme de coagulare.

Tipurile de leucemie se impart in doua categorii:

- acute, care inseamna o dezvoltare rapida a bolii


- cronice, care prespun dezvoltarea lenta.

In cazul copiilor, aproximativ 98% din cazurile de leucemie sunt acute.

Simptome

Multe cazuri de leucemie in stadii incipiente nu dau niciun fel de simptom, cu toate acestea
printre principalele simptome ale leucemiei se numara:

• Prezenta unor pete mici de culoare rosie pe piele, care sunt adesea confundate cu o iritatie, insa
in realitate sunt vase de sange sparte din cauza scaderii numarului de trombocite.

• Existenta nodulilor sau umflarea ganglionilor. Organismul nu mai are imunitatea necesara de a
face fata infectiilor si, astfel, are loc umflarea ganglionilor limfatici.

• Dureri de cap puternice si dese ca frecventa, dureri care apar din cauza circulatiei ingreunate.

• Dureri de oase cauzate de extinderea maduvei osoase din cauza acumularii de globule albe
anormale in maduva.

• Oboseala puternica. Organismul nu mai primeste cantitatea necesara de oxigen, iar cauza
principala este scaderea numarului de celule rosii sanatoase.

• Vanatai care apar tot mai des pe corp, pe suprafete unde de regula omul nu se poate lovi,
precum spatele, stomacul. Culoarea vanatailor este mult mai inchisa decat a celor provocate prin
lovirea de un obiect dur.
• Prezenta sangerarilor din nas sau vindecarea destul de greoaie a unor rani usoare constituie un
alt simptom care trebuie metionat medicului de familie.

Nu se cunosc cu exactitate cauzele care provoaca leucemia. Totusi, un rol important il au:
- mostenirea genetica
- factorii de mediu
- fumatul
- expunerea la radiatii
- expunerea la diferite substante chimice.

Tratament

Tratament de elita al leucemiei este transplantul de maduva. Studiile clinice arata faptul ca
leucemia aparuta in copilarie are o rata de vindecare de 90%.

Pentru cazurile de leucemie acuta, scopul tratamentului este remisia. Astfel, pacientul este supus
unor cure dure de chimioterapie pentru mai multe saptamani, timp in care acesta este spitalizat
intr-un spatiu izolat, steril.

Dupa obtinerea remisiei, acesta va primi in continuare chimioterapie sau radioterapie pentru ca
medicul sa se asigure ca au fost eliminate celulele canceroase din organism. Acasa este posibil sa
primeasca diferite protocoale de intretinere pentru mai multi ani.

Cel mai bun tratament in cazul in care pacientul nu raspunde la chimioterapie este transplantul de
maduva, care necesita un donator voluntar, de regula un membru al familiei care are
caracteristici genetice asemanatoare.

Transplantul de maduva consta in trei etape principale: prepararea, operatia si recuperarea, cea
mai grea fiind recuperarea.

Biopsie maduva osoasa

Aspiraţia de măduvă osoasă şi biopsia sunt proceduri utilizate pentru a recolta şi evalua măduva
osoasă. Măduva osoasă este un ţesut moale şi gras, ce se găseşte în interiorul oaselor mari ale
corpului. Ea are o structură de tip fagure sau asemănătoare unui burete, constând dintr-o reţea
fibroasă care este umplută cu lichid. Lichidul conţine celule stem, adică celule sanguine în
diferite stadii de maturizare, şi „materii prime” cum ar fi fierul, vitamina B12 şi acidul folic, şi
care sunt necesare pentru producerea de celule. Prin procedura de aspiraţie de măduvă osoasă
este colectat un eşantion lichid ce conţine celule, care pot fi studiate individual. Prin tehnica
biopsiei ewste recoltat un eşantion de bază, de formă cilindrică, ce păstrează structura măduvei.
Biopsia prezintă relaţiile pe care celulele din măduvă osoasă le realizează între ele, şi
celularitatea generală - raportului dintre celulele din măduvă, grăsime şi alte componente
prezente în eşantion.
Celule roşii din sânge (denumite şi hematii sau RBC), trombocitele, şi cinci tipuri diferite de
celule albe din sânge (denumite şi leucocite sau WBCs) sunt produse în măduvă, în cantităţi care
depind de nevoile organismului, numărul şi tipul de celule ce vor fi produse, în orice moment,
bazându-se pe rolul acestora, pe ritmul de pierdere şi pe procesul de înlocuire continuă a
celulelor îmbătrânite. De exemplu, hematiile, celule care transportă oxigenul în întreg
organismulau o durată de viaţă de aproximativ 120 de zile. Măduvă osoasă stabileşte un ritm de
producere a celulelor roşii care să asigure înlocuirea celor moarte, scoase din circulaţie, şi să
menţină un număr relativ constant al acestora în sânge. Măduva creşte ritmul producţiei de celule
roşii ori de câte ori numărul acestora scade, în situaţii cum ar fi hemoragia dau hemoliza.
Creşterea ritmului de producţie continuă până când există un număr suficient de eritrocite în
fluxul sanguin, sau până când măduva osoasă ajunge la capacitatea maximă de producţie. În
cazul în care necesităţile organismului se apropie de capacitatea maximă de producere, un număr
crescut de reticulocite (celule roşii imature) va fi lansat în circulaţie, pentru că măduva încearcă
să ţină pasul cu nevoile organismului. Dacă însă nevoia de celule roşii depăşeşte capacitatea de
producţie, numărul eritrocitelor din fluxul sanguin va scădea, iar pacientul va deveni din ce în ce
mai anemic, cu simptome cum ar fi paloarea, oboseală şi respiraţie scurtă, din cauza nivelului
scăzut al oxigenului din sânge, celulele roşii fiind cele care transportă oxigenul în întreg
organismul.

Există o varietate de tulburări ale măduvei osoase, precum şi tipuri de cancer cum ar fi leucemia,
deficite de vitamine şi minerale, afecţiuni moştenite, şi boli cum ar fi anemia aplastică, care pot
afecta capacitatea măduvei osoase de a produce un număr adecvat din fiecare tip de celule
sanguine şi de a le elibera în circulaţie. Aceste boli pot afecta numărul total al celulelor produse,
proporţia dintre ele şi/sau funcţiile acestor celule. Unele tulburări ale măduvei osoase pot duce la
deficite ale unuia sau mai multor tipuri de celule, în timp ce alte tulburări au ca rezultat
producerea în exces a unor anumite tipuri ce celule sau de clone specifice ale altora (o singură
celulă, care se reproduce, fără a fi controlată).

Leucemie, de exemplu, este un cancer al celulelor sanguine. Aceasta duce la producerea excesivă
a unui anumit tip de celule, în detrimentul altora, şi poate duce la eliberarea unor cantităţi mari
de leucocite anormale, imature, în fluxul sanguin. Aceste celule albe imature nu luptă împotriva
infecţiilor la fel de eficient ca şi cele normale, lăsând astfel pacientul mai vulnerabil la boli.
Atunci când numărul celulelor albe depăşeşte numărul celulelor roşii produse de către măduva
osoasă, pacientul devine anemic; atunci când celulele albe anormale copleşesc numărului de
trombocite produse, pacientul devine vulnerabil la învineţire şi sângerare excesive. Şi alte
afecţiuni, cum ar fi deficitele de vitamina B şi de acid folic, sau deficitul de fier, conduc la
crearea de celule roşii prea mari, prea mici sau cu formă anormală, cauzând apariţia anumitor
tipuri de anemie. O altă tulburare, mielofibroza, se caracterizează prin creşterea exagerată a
reţelei fibroase din măduva osoasă, ceea ce comprimă celulele şi duce la modificări ale formei
celulelor roşii şi la variaţii mari ale numărului acestora.

Aspiratul şi/sau biopsia de măduvă osoasă, ca „test”, include atât colectarea de probe de măduvă,
cât şi evaluarea acesteia sub microscop. Specialiştii, un patolog şi/sau hematolog, examinează la
microscop frotiuri care conţin probe de măduvă osoasă în diverse coloraţii - reţeaua fibroasă şi
lichidul recoltate prin biopsie, sau doar lichidul recoltat prin aspiraţie.
Numărul, mărimea şi forma fiecăruia dintre tipurile de celule prezente sunt examinate, şi este
înregistrată proporţia între celulele mature şi cele imature. Dacă leucemia este prezentă, sau un
alt cancer s-a răspândit în măduvă, prin intermediul acestei examinări ele pot fi diagnosticate şi
se poate stabili tipul şi severitatea bolii (stadiul).

În funcţie de afecţiunea (afecţiunile) suspectate de medic, se pot efectua teste suplimentare pe


măduva osoasă. Se poate realiza cultura de celule, pentru a căuta prezenţa infecţiilor virale,
bacteriene şi fungice, care ar putea provoca o „febră de origine necunoscută”. În cazul leucemiei,
se pot face unele teste prin care să se identifice tipul acesteia. Printre aceste teste se numără
coloraţiile speciale, sau identificarea markerilor antigenici (imunofenotipuri) pentru a indica cu
exactitate ce tip de leucemie este prezentă. Coloraţiile speciale pot fi, de asemenea, folosite
pentru a căuta dezechilibre, cum ar fi depozitele excesive de fier în măduva osoasă, şi uneori sunt
efectute teste pentru detectarea anomaliilor cromozomiale.

Aspiratul de măduvă osoasă şi/sau procedura de biopsie, sunt efectuate de către un medic sau un
alt specialist instruit pentru acest scop. Ambele tipuri de probe pot fi colectate din osul coxal.
Aspiratele de măduvă sunt uneori colectate din stern (osul pieptului) la adulţi. La sugari, probele
pot fi colectate din tibie (osul fluierului piciorului).

Locul cel mai frecvent folosit pentru recoltarea de măduvă osoasă este creasta iliacă, partea din
spate a osului şoldului. Înainte de executarea procedurii, pacientului i se măsoară şi evaluează
tensiunea sanguină, ritmul cardiac şi temperatura, pentru ca medicul să se asigure că acestea sunt
în limite normale, iar unora dintre pacienţi li se administrează un sedativ uşor. Pacientului i se
cerea apoi să se întindă pe burta, sau pe o parte, pentru colectarea probei, iar partea inferioară a
corpul său este acoperită cu un câmp steril, astfel încât doar zona din jurul locului de recoltare
este expusă.

Locul este curăţat cu un antiseptic, cum ar fi iodul, şi se injectează un anestezic local. După ce
zona de recoltare a amorţit, medicul introduce un ac prin piele, în os. Pentru aspiraţie, medicul
ataşează o seringă la acul deja introdus, seringă ce are pistonul apăsat la maxim, şi trage apoi de
piston în afară. Această manevră creează vid în interiorul seringii, şi astfel este aspirată în
seringă, o cantitate mică de măduvă. Pentru realizarea unei biopsii a măduvei osoase, medicul
foloseşte un ac special care permite recoltarea unei probe de măduvă de formă cilindrică (de
forma unui dop foarte mic).

Chiar dacă pielea pacientului a fost amorţită, pacientul poate resimţi senzaţia, de scurtă durată,
dar incomfortabilă, de presiune de tragere şi/sau împingere, în timpul acestor proceduri. După ce
acul a fost retras, pe locul intervenţiei se pune un pansament steril şi se aplică, un timp, presiunea
asupra acestuia. Pacientul este apoi, de obicei, instruit să stea liniştit până ce tensiunea arterială,
ritmul cardiac şi temperatura redevin normale, şi să păstreze locul din care s-a recoltat proba
uscat şi acoperit timp de aproximativ 48 de ore.

S-ar putea să vă placă și