Sunteți pe pagina 1din 4

“Atunci când opinia publică încearcă să guverneze în mod direct ajungem fie în eşec, fie la tiranie.

Nu
este capabilă să rezolve problema la nivel intelectual, nici să o trateze cu excepţia impactului său
general. Teoria democraţiei nu a recunoscut acest adevăr pentru că a confundat funcţionarea guvernului
cu voinţa poporului. Aceasta este o ficţiune. Acţiunea complexă a realizării legilor şi a administrării
acestora prin câteva zeci de mii de demnitari nu este în niciun caz un act al votanţilor şi nici o traducere
a voinţei acestora...”

(Walter Lippmann, The Phantom Public)

Walter Lippmann:
Comunicarea politică și degradarea politicului

2 ficţiuni ale democraţiei

1. Idealul cetăţeanului omnicompetent (politici)

2. "guvernarea poporului, de către popor, pentru popor”

Cetăţenii nu pot fi în mod temeinic informaţi -> Reprezentările = imaginile din mintea lor (nişte
streotipuri)

Rolul media şi al liderilor de opinie = fabricarea consensului

Presa= o metodă ineficientă de a educa publicul; Versiunea jurnaliştilor cu privire la adevăr =>
subiectivitate (= actualitatea este imperfect inregistrată)

“Teoriile de azi presupun că fie votanţii sunt în mod intrinsec competenţi şi capabili să conducă
treburile publice sau că aceştia tind spre acest ideal. Prin aceasta înţeleg un ideal de neatins,
rău în sensul în care este rău pentru un om gras să încerce să devină un dansator de balet. Un
ideal ar trebui să exprime adevăratele posibilităţi ale subiectului. Idealul unui cetăţean omni
competent şi suveran este, în opinia mea, un ideal fals. Este de neatins. Încercarea de a-l atinge
este înşelătoare. Eşecul de a-l îndeplini a produs dezvrăjirea/dezamăgirea actuală.”

“Individul nu are opinii cu privire la afacerile curente. Nu ştie cum să conducă treburile publice.
Nu ştie ce se întâmplă şi de ce se-ntâmplă. Nu-mi pot imagina cum ar putea şti şi nu există
niciun motiv să credem, precum democraţii mistici au putut gândi, că limitarea ignoranţei
individuale a maselor poate produce o forţă directoare în conducerea treburilor publice.”
(Walter Lippmann, The Phantom Public)

“Susţin că guvernarea reprezentativă, ceea ce este în mod obişnuit numit politică,.... nu poate
funcţiona cu succes, indiferent care este modul de alegere a acesteia, decât dacă există o
organizaţie independentă, de experţi capabilă să facă faptele inteligibile pentru cei care iau
diverse decizii. Incerc, prin urmare, să susţin că acceptarea temeinică a principiului reprezentării
personale trebuie să fie suplimentat cu reprezentarea faptelor nevăzute care ar permite o
descentralizare satisfăcătoare, şi care ne-ar permite să scăpăm de ficţiunea intolerabilă şi
neaplicabilă potrivit căreia fiecare dintre dintre noi trebuie să dobândească o opinie
compententă cu privire la treburile publice. Se argumentează că problema presei este confuză
pentru că apologeţii şi criticii se aşteaptă ca aceasta să realizeze această ficţiune, şi să
suplinească ceea ce nu fusese prevăzut de către teoria democraţiei, şi că cititorii aşteaptă un
miracol care să fie realizat fără niciun cost sau effort din partea lor. Ziarele sunt considerate de
către democraţi ca un panaceu pentru defectele lor, pe când analiza naturii ştirilor şi baza
economică a jurnalismului pare să arate că ziarele reflectă în mod necesar şi inevitabil, şi prin
urmare, într-o mai mare sau mai mică măsură intensifică organizarea defectuasă a organizării
opiniei publice. Concluzia mea este că pentru a putea fi solide, opiniile publice trebuie să fie
organizate pentru presă nu de către jurnalişti, aşa cum este cazul astăzi. Această organizare o
văd a fi într-o primă instanţă sarcina ştiinţei politice care şi-a câştigat propriul loc ca şi creator,
în avans, a deciziei reale, în locul apologetului, criticului sau reporterului care au un rol o dată
ce decizia a fost luată. Voi încerca să indic că perplexităţile guvernării şi industriei consipiră
pentru a da ştiinţei politice această oportunitate imensă de a se îmbogăţi şi de a servi publicului
larg.” (Walter Lippmann, Public Opinion, Ch.1)

Soluţia lui Lippmann: experţii

Şcoala critică de la Frankfurt

Cercetarea obiectivă vs analiză interpretativă

Analiza sursei mesajului

Theodor Adorno & Max Horkheimer

“The culture industry: enlightenment as mass deception” (1944)

Jürgen Habermas:

The Structural Transformation of the Public Sphere

“Filmele şi radioul nu mai au nevoie să fie o artă. Adevărul că acestea sunt doar afaceri a devenit o
ideologie pentru a justifica prostiile pe care acestea le produc. Acestea se numesc industrii; şi atunci
când veniturile directorilor lor sunt publicate, orice îndoială cu privire la utilitatea socială a produselor
finite este eliminată....”

“O raţionalitate tehnologică este raţiunea dominaţiei însăşi. Este natura coercitivă a societăţii alienată
de ea insăşi...Întreaga lume este menită să treacă prin industria culturală.” (THEODOR ADORNO &MAX
HORKHEIMER, “The culture industry: enlightenment as mass deception” 1944)

Jürgen Habermas:

Sfera publică şi transformarea ei structurală

• Sfera publică burgheză –apare în secolele 18-19 in Europa = ca urmare a transformărilor


economice

• Capitalismul și mutațiile sociale favorizează crearea unor categorii intermediare de instituții


precum presa, grupurile de dezbatere, cluburi, cercuri literare => cetățeni obișnuiți se implică în
debateri publice/critică puterea politică (societatea civilă)

• Erodarea sferei publice burgheze: declinul diviziunii dintre public și privat și dintre stat și
societate => diminunarea spiritului critic și declinul raționalității

Jürgen HABERMAS, Sfera publică şi transformarea ei structurală. Studiu asupra unei categorii a
societăţii burgheze, traducere şi notă biobibliografică de Janina Ianoşi, Comunicare.ro, Bucureşti,
2005 [1962], pp. 52-53.

“În domeniul mass media, publicitatea şi-a schimbat […] semnificaţia. Dintr-o funcţie a opiniei
publice, ea devine şi un atribut al celui care atrage către sine opinie publică: public relations,
eforturile nu de mult denumite activitate publicitară, sunt orientate spre realizarea unei
publicity. Însăşi sfera publică se prezintă pe sine ca sferă distinctă – domeniului privat i se opune
cel public. Uneori ea apare pur şi simplu ca sferă a opiniei publice care se află în opoziţie tocmai
faţă de forţa publică. După caz, organe ale sferei publice vor fi considerate fie organele de stat,
fie mediile care, cum e cazul presei, slujesc comunicării în interiorul publicului”

Harold Innis & Marshall Mcluhan


Mediul este mesajul

Harold Innis : Importanţa mijloacelor de comunicare la nivelul înţelegerii succesiunii


civilizaţiilor şi imperiilor

Timp: Favorizează descentralizarea, ordine ierarhică

Spaţiu: favorizează centralizarea. Monopol asupra scrisului și cunoaşterii.Birocraţia

Cultul momentului un surogat. Spaţialitatea mijloacelor de comunicare


moderne.Superficialitatea a devenit esenţială în vederea sporirii ariei de adresabilitate a
mesajului.
Marshall McLuhan
The medium is the message/massage

• Tratarea mijloacelor de comunicare în funcţie de simţul căruia i se adresează. Oamenii se


schimbă atunci când se schimbă raporturile dintre simţuri.

• Tehnologia comunicaţională este o extensie a minţii. Mijlocul este mesajul, căci el determină
modurile de percepţie şi modul CUM se gândeşte

• 3 perioade: Epoca oralităţii; Cutura scrisă; Noile tehnologii

Perspective contemporane

Edward S. Herman și Noam Chomsky


Manufacturing Consent (1988)

• Dimensiunea şi structura de proprietate ale media (orientate spre profit) => limitarea
subiectelor care vor fi tratate (proprietarii- elite)=corporaţii

• Publicitatea =principala sursă de venit : Valori ale publicităţii la nivelul producerii de ştiri

• Fundamentarea ştirilor pe PR-ul guvernamental sau al intereselor de grup (menţinerea fluxului


informaţional)

• Critica acerbă ca o manieră de a asigura controlul social: instituţiile întăresc disciplina

• Ideologie dominantă (anticommunism, capitalism, etc.)