BASMUL CULT

,,POVESTEA LUI HARAP-ALB"

ROLUL SFINTEI DUMINICI ÎN INIȚIEREA FIULUI DE CRAI

,,Basmul este o operă de creație literară, cu o geneză specială, o oglindire […]a vieții
în moduri fabuloase." (Călinescu, G., 2006, p. 5) Acțiunea basmul cult ,,Povestea lui Harap-
Alb" implică prezența fabulosului și este supusă unor stereotipii, care înfățișează parcurgerea
drumului maturizării de către erou. Fiecare personaj contribuie într-un fel sau altul la
modelarea fiului de crai. Însă una dintre cele mai valoroase relații mentor-ucenic, prezente în
basm, este aceea care creează o punte de legătură între lumea reală și divinitate.
Sfânta Duminică are rolul unui mentor care va contribui decisiv la descoperirea
proiectului existenţial al fiului cel mic. Dacă naivitatea se înscrie în codul ritual al iniţierii
prin care trece mezinul craiului, bunătatea este calitatea înnăscută care provoacă
transformarea personajului: „Fii încredinţat că nu eu, ci puterea milosteniei şi inima ta cea
bună te ajută, Harap-Alb, zice Sfânta Duminică". În monologul ei, bătrâna insistă asupra
condiției materiale și fizice umile („stremțuroasă”, „gârbovă”, „neputincioasă”) în contrast
cu „harul” cu care este înzestrată și care o scoate din limitele realului, fapt ce îl fascinează pe
mezinul craiului: „Hei, luminate crăișor! Cel-de-sus varsă darul său și peste cei neputincioși
(...). Nu căuta că mă vezi gârbovă și stremțuroasă, dar, prin puterea ce-mi este dată, știu
dinainte ceea ce au de gând să izvodească puternicii pământului și adeseori râd cu hohot de
nepriceperea și slăbiciunea lor. Așa-i că nu-ți vine a crede, dar să te ferească Dumnezeu de
ispită!”.
Sfânta îi sugerează să alunge mâhnirea din suflet, „căci norocul îţi râde din toate
părţile”. Cuvintele acestea au menirea de a risipi îndoielile și mâhnirea fiului de crai, care ia
astfel contact cu supranaturalul. Ca probă, baba îi cere să o miluiască. Replica fiului, ce
demonstrează inițial egoism, concentrare asupra sinelui, este neaşteptată şi amară: „acum am
altele pe capul meu”. Un conducător, însă, nu îi poate sacrifica pe cei păstoriţi din cauza unor
toane sau a unor probleme personale. Dar tânărul fecior nu este încă un conducător, căci nu a
trecut prin procesul iniţierii. Insistenţelor bătrânei de a-i spune ce îl frământă, tânărul le
răspunde mâniat, dovedind opacitate, lipsă de cunoaştere umană. Fiul nu vede încă dincolo de
aparenţe: „tocmai de la una ca dumneata ţi-ai găsit să aştept eu ajutor?”. Răspunsul bătrânei
este o primă lecţie dată de mentor. Prejudecăţile fiului sunt contracarate. Doar după a treia
solicitare fiul craiului se lasă „fărmecat de vorbele babei” şi îi dă un ban. Însă trebuie să
remarcăm că mentorul este cel care trezeşte fascinaţie. E aici o problemă de har, căci relaţia
mentor-discipol nu se poate întemeia decât pe o astfel de legătură de fascinaţie. Deşi nu vede
încă dincolo de aparenţe – „tocmai de la una ca dumneata ţi-ai găsit să aştept eu ajutor?” - el
trece proba milosteniei, dăruindu-i Sfintei Duminici un bănuţ: „Ţine mătuşă, de la mine puţin
şi de la Dumnezeu mult”.
Drumul iniţierii fiului trece prin el însuşi, fiind vorba mai ales despre descoperirea
sinelui, despre o călătorie înspre sine. ,, Intervenția unor entități cerești personificate, ajutând
pe erou să-și ducă la bun capăt misiunea lui izbăvitoare, e una din temele fundamentale din
mitologia lumii" (Lovinescu, V., 1996, p. 280). Acum bătrâna îşi ia în primire rolul de mentor
şi îi trasează fiului de crai proiectul existenţial. Ceea ce trebuie să facă fiul de crai nu este
altceva decât să refacă traseul devenirii tatălui. Mai întâi, Harap-Alb trebuie să caute armele,
veşmintele şi, mai ales, calul din tinereţea tatălui său, această înzestrare a eroului fiind un
motiv de largă circulație în basmul fantastic. Fiul cel mic le obține ca răsplată pentru mila
bunătății lui. De asemenea ceea ce îi mai solicită bătrâna este ţinerea de minte: „ţine minte ce-
ţi spun eu”.Sfânta Duminică are darul prezicerii și anticipează viitoarele lor întâlniri,
recurgând la un proverb sugestiv: „deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om!”. A nu fi uituc
nu înseamnă neapărat a avea o memorie dezvoltată, ci a nu uita că eşti implicat într-un proiect
existenţial care va da sens destinului personal.
În concluzie, așa cum afirma și criticul literar Vladimir Streinu despre ,,Ion Creangă,
din nimicuri, provoacă totdeauna spectaculosul cel mai impunător" (Streinu, V., 1971, p. 64).
Harap-Alb parcurge o aventură eroică imaginară, un drum al maturizării pentru dobândirea
unor valori morale şi etice. Sfânta Duminică poate fi considerată un sol al divinității, care
revarsă asupra fiului de crai binecuvântarea dumnezeiască fără de care acesta nu poate
străbate traseul de la stadiul de mezin la cel de împărat ,,care n-a mai stat altul pe faţa
pământului, aşa de iubit, de slăvit şi de puternic”.
 BIBLIOGRAFIE:

 Călinescu, G., (2006), ,,Estetica basmului", Bistrița, Editura Pergamon.

 Creangă, I., (2012), ,,Povestea lui Harap-Alb", București, Editura Litera.
 Lovinescu, V., (1996), ,,Creangă și Creanga de Aur", București, Editura Rosmarin.
 Streinu, V., (1971), ,,Ion Creangă", București, Editura Albatros.