MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

ACADEMIA ”ȘTEFAN CEL MARE”

Catedra: Drept privat

Disciplina: Dreptul privat roman

REFERAT

TEMA: Legatele și fideicomisurile

A efectuat:
Studentul gr. academice 511
Facultatea Drept (frecvență redusă) Staver Vasile

A controlat:
Doctor conferențiar – Trofimov Igor

CHIȘINĂU 2019
1
Cuprins:

1. Introducere;
2. Noțiuni introductive privind Legatele și fideicomisul;
3. Clasificarea legatelor;
4. Clasificarea fideicomiselor;
5. Concluzie;
6. Bibliografie.

2
 1) Introducere

Legatul este o dispozițiune formulată în termeni solemni și imperativi, grevând

pierderile testamentare, prin care testatorul dispune de anumite bunuri, individual
determinate, pentru a gratifica o persoană numită legatar.
Aceste condiții de fond și formă dau și caracterele legatului:
•legatul nu poate fi lăsat decât prin testament, regula care s-a aplicat până în
epoca lui Justin ian;
•legatul trebuia să fie formulat în termeni imperativi, fiind lege pentru
moștenitori;
•legatul trebuia să fie formulat în termeni solemni, fiecare formă de legat având
termenii lui proprii;
•legatul era pus în sarcina moștenirii, nu asupra averii personale a
moștenitorului;
•legatul era o dispozițiune cu titlu particular, adică obligația moștenitorului se
referea la bunuri individualizate.
În mod excepțional s-a admis și un legat cu titlu universal, adică acel legat care
avea obiect o parte din moștenire; •legatul se făcea în scopul de a-l gratifica pe
legatar, de a-i face o donație. 1
Interesul ca ere de lesă accepte moștenirea nu era asigurat prin aceste două legi
și atunci a intervenit legea Falcidia, prin care se asigura moștenitorului ¼ din
moștenire. Fidei comisul – este o dispoziție de ultima voință, prin care cineva roagă o
persoană să facă ori să nu facă ceva, sa dea un lucru, să întrețină un mormânt. Nu-a
fost sancționat juridic; îndeplinirea lui rămânea la bunul plac al persoanei
grevate(fiduciar).Denumirea provine de la încrederea (fiduciar) defunctului disponent
care o avea în fiduciar pentru a-i îndeplini ultima voință, în favoarea
cuiva(fidecomisar). Efectuarea fidecomisului cădea fie în sarcina moștenitorului, fie
1
Volcinschi Victor, Băieș Sergiu, Roşca Nicolae. Dreptul privat roman (Scheme). - Chişinău: F.E.P. „Tipografia Centrală”,
200
3
în sarcina legatarului. În epoca lui Adrian, fideicomisul este sancționat juridicește.
Dispunând fără folosirea de forme solemne, s-a eludat testamentul şi legatul, dându-
se o lovitură formalismului dar și legilor. 2
În vremea lui Justinian legatele și fideicomisele se contopesc.
Fideicomisele erau de două feluri:
a) fideicomisele de familie – era instituția prin care se asigura menținere a
bunului în familie. Se lăsa un bun cu condiția ca fideicomisarul să-l lase mai departe
moștenitorilor săi;
b) fideicomisul de creditate- purtau asupra unei pârți din moștenire sau chiar a
moștenirii în tot. A fost folosit de negustori și cavaleri plecați în țări îndepărtate,
pentru că neavând posibilitatea întocmirii formelor cerute de testament, s-a creat
acest instrument juridic prin care dispuneau de bunurile lor după moarte, fără a mai fi
necesare respectarea vreunor forme.

2
Arat Gheorghe Teodor. Drept privat roman. Galaţi: ed. QALAP, 2008
4
 2. Noțiuni introductive privind Legatele și fideicomisul;

Legatul este o liberalitate pe care testatorul o impune prin testament, cu titlu

particular, pentru a gratifica o terța persoana, numita legatar. Iustinian îl definește ca
fiind un fel de donație lăsata de cel decedat . Legatele trebuiau sa îndeplinească mai
multe condiții:
- sa fie lăsate prin testament. In timpul lui Iustinian puteau fi înscrise intru-un
codicil, adică intru-un act de ultima voința nesupus formalităților testamentului;
- sa fie formulate in termeni solemni; in vederea lui Iustinian, aceasta regula
căzuse in desuetudine;
- nu puteau fi impuse decât in sarcina unui moștenitor testamentar, deoarece ele
constituiau o micșorare a părții de succesiune ce-i revine.
După formele folosite in testament, legatele erau de patru feluri:
1. Legatul prin revendicare era acela in care testatorul folosea formula. Acest
gen de legat transfera legatarului, in mod direct, proprietatea respectivului bun. In
consecința, legatarul, dobândind proprietatea lucrului, avea in calitate de proprietar
acțiunea de revendicare, pentru a intra in stăpânirea bunului. De aici, si denumirea de
legat „prin revendicare”.
2. Legatul „prin obligație” presupunea următoarea formulare: „moștenitorul meu
sa fie obligat sa dea lui L. Titius pe sclavul meu Stichus.” Printr-un astfel de legat
moștenitorul era obligat sa facă o prestație in folosul legatarului. Legatarul avea in
vederea prestației respective, o acțiune personala.
3. Legatul prin îngăduința este o varietate a legatului anterior. Formula era:
„moștenitorul meu sa fie obligat sa îngăduie ca L. Titius sa ia si sa aibă pe sclavul
Stichus.”. Așadar, moștenitorul era obligat sa îngăduie legatarului sa ia ceva din
moștenire cu titlu de legat.
4. In fine, prin legatul „prin luare cu anticipație” testatorul dispunea ca unul din
moștenitori săi sa ia, înainte de a se face împărțeala succesiunii, din patrimoniul

5
succesoral un bun determinat. Formula era: „L. Titius sa ia cu anticipație pe sclavul
Stichus.”.3
In epoca imperiala senatus-consultul neronian atenuează rigiditatea
formalismului in materie de legate, stabilind ca orice legat nul din lipsa de forme va fi
socotit ca legat „prin obligație” si in consecința, valabil. Acest act normativ a
contribuit la estomparea deosebirilor care existau intre diversele categorii de legate.
In anul 339 e.n., o constituție imperiala a suprimat obligativitatea formelor
solemne pentru legate.
Constituția nu abordează cele 4 categorii de legate, dar criteriul de distincție
urma sa fie căutat in intenția testatorului, si nu in termenii folosiți in redactare. Cu
alte cuvinte, vechea teorie cu privire la felurile legatelor, savant construita pe un
criteriu de formulare, nu mai avea rațiune de a exista; de aceea, Iustinian,
conformându-se acestei tendințe doctrinare, impusa de necesitatea simplificării
formelor, o suprima.
Numeroase masuri au fost luate si cu privire la libertatea de a dispune a
testatorului.
Inițial, nelimitata, aceasta libertate a început sa capete, odată cu slăbirea
solidarității familiale aspecte negative. Se întâmpla adesea ca șeful de familie (pater
familias) din considerații pur subiective, sa-si irosească averea in legate numeroase
făcute adulatorilor, interesaților si nu rareori, curtezanelor. Prin asemenea legate,
moștenitori își vedeau micșorată sau chiar epuizata partea ce li se cuvenea din
moștenire si in consecința, nu acceptau calitatea de succesori; acest fapt, aducea
căderea testamentului, întina memoria defunctului si prejudicia chiar pe legatari,
deoarece deschizându-se succesiunea legala, nu mai puteau beneficia de legatele
pentru care au fost instituiți.
Spre a preveni asemenea stări de lucruri au fost promulgate mai multe legi care
au limitat libertatea de a testa.
3
Valeriu M. Ciucă. Lecţii de drept roman. vol. I- III. Iaşi: ed. Polirom,1998-2000
6
 Legea Furia testamentaria a stabilit ca nimeni nu poate face legate mai mari de
1000 de ași, iar Legea Vaconia, ca nici un legatar nu poate primi mai mult decât cel
mai puțin favorizat dintre moștenitori. Aceste dispoziții legale nu s-au dovedit
eficiente, deoarece testatorul putea fie sa-si risipească întreg patrimoniul in mai
multe legate de 1000 de ași, fie sa lase numeroase legate mici, reducând partea
moștenitorului la valoarea unui astfel de legat. O a treia lege, Falcidia, stabilește ca
moștenitorul va primi un sfert din succesiune si ca legatele rămân valabile numai in
limitele restului de ¾.
2. Fideicomisul
Daca un membru de familie intenționa sa facă printr-un act de ultima voința, o
liberalitate unei persoane care nu avea capacitatea de a fi instituita prin testament, un
alt mijloc la îndemâna decât sa roage de regula pe moștenitor sa-i îndeplinească
dorința si sa-i dea respectivului terț un bun, o parte din succesiune sau chiar
moștenirea in întregime, nu avea. Un astfel de act se numea fideicomis ,deoarece
pentru întocmirea lui se foloseau unii termeni speciali ca: „încredințez” (fidei
committo), „rog” (rogo) etc. Cu alte cuvinte, dispunătorul „ruga” pe moștenitor,
numit in aceasta calitate fiduciar sa dea ceva unei terțe persoane numita fideicomisar.
Neavând putere obligatorie in vechiul drept roman, fideicomisul au primit, in
vremea împăratului Augustus, o sancțiune juridica, deoarece ele serveau mai bine
interesele materiale si morale ale membrului de familie decât legatele supuse
anumitor reguli de fond si forma, depășite adesea de mersul evenimentelor. Într-
adevăr, spre deosebire de legate, fideicomisele puteau fi lăsate nu numai de către cei
ce își întocmeau un testament, dar si cei care nu-si făceau testament, adică de cei al
căror patrimoniu se împărțea moștenitorilor legali in conformitate cu normele
succesiunii ab intestatum. De asemenea, fideicomisele puteau fi puse, spre deosebire
de legate, nu numai in sarcina unui moștenitor, dar si a unui legatar sau chiar a unui
alt fideicomisar.4
4
Макеев В.В. Частное право древнего Рима. Ростов-на-Дону: марТ, 2002.
7
 Fideicomisul putea fi de doua feluri: particular si de ereditate. Fideicomisul
particular avea ca obiect lucruri primite cu titlu particular (un sclav o casa etc.), pe
când cel de ereditate, o cota parte din moștenire sau succesiune in întregime. In acest
din urma caz, moștenitorul fiduciar in sarcina căruia revenea executarea
fideicomisului nu primea nimic din moștenire, dar rămânea obligat, in calitate de
erede sa achite toate datoriile succesiunii. Pentru a se evita asemenea situații
inechitabile, s-a dispus, prin mai multe acte normative, ca moștenitorul fiduciar sa-si
păstreze pentru el un sfert din succesiune in care limite va răspunde de datoriile
moștenirii iar pentru datoriile ce grevau celelalte trei sferturi din succesiune, sa
răspundă fideicomisarul.In epoca lui Iustinian, fideicomisul particulare sunt asimilate
cu legatele ca o consecința, pe de o parte a dispariției formelor riguroase ale legatelor,
iar pe de alta parte, a limitării libertății de a dispune in materie de fideicomis. Sunt
atenuate si deosebirile dintre fideicomisul de ereditate si instituirile de moștenitor,
fără a se ajunge la contopirea lor.
Tipuri de fideicomisuri:
Universal fideicomise: acest fidecomise, al cărui subiect a fost întreaga
moștenire. Potrivit acestei comisii video, testatorul le-a cerut moștenitorilor să ofere
bunului moștenitor destinatarului, în timp ce datoriile rămâneau la moștenitor. Prin
urmare, moștenitorii foloseau adesea dreptul de a refuza o moștenire. Există un obicei
potrivit căruia eșecul destinatarului garanta moștenitorului că va suporta datorii dacă
moștenitorul acceptă moștenirea. 
În cadrul Nero, beneficiarii universali au moștenit bunul și răspunderea
moștenirii, unindu-se cu moștenitorii universali.
· Familia fideicomisuri- un tip special de fideicomis care stabilește că testatorul
a cerut moștenitorului să transfere întreaga moștenire unei persoane care folosește
aceeași poziție din familia moștenitorului ca și moștenitorul din familia testatorului.
Când legatele și fideicomisurile au fost unite, testatorul a putut alege oricare
dintre ele la discreția sa.
8
 Restricția libertății refuzurilor testamentare.
Pentru a asigura voința voinței, libertatea de negare era limitată. Prima dintre
legile care vizează o astfel de restricție a fost legea Fury (perioada
republicii). Această lege interzicea acceptarea refuzurilor de peste 1000 de numerar:
cei care au primit o sumă mai mare decât aceasta erau obligați să se întoarcă de patru
ori mai mult.
Conform Legii lui Vauconius (169 î.Hr.), legatarul nu putea obține mai mulți
moștenitori. Dar, în același timp, a fost posibilă numirea multor moștenite mici, după
ce au epuizat moștenirea, astfel încât legea nu a atins obiectivul.
Legea Faldius (40 î.e.n.) a instituit o restricție radicală: moștenitorul nu este
obligat să emită mai mult decât ¾ din moștenire ca moștenitori. A patra parte a
moștenirii după rambursarea datoriilor testatorului ar fi trebuit să fie primită de
moștenitor. Era așa-numitul cartier falcidian.5
Legea succesorală din Roma s-a dezvoltat de la principiile moștenirii numai în
cadrul unei familii agnatice până la principiul moștenirii prin sânge (conform rudeniei
cognații). Legea succesorală romană era particulară și în același timp
universală. Doar dreptul roman cunoștea institutele moștenirii prin rudenie agnatică,
institutul fideicomisului, întocmirea testamentului în formă orală etc. Dar, în același
timp, fundamentele dreptului moștenirii moderne s-au născut în dreptul roman, în
virtutea înființării instituțiilor testamentare, o substituție ereditară, o transmitere
ereditară, moștenire prin dreptul de reprezentare etc.

5
https://lucrari-licenta-diploma.com/legatele-si-fideicomisele-dreptul-roman/
9
 3. Clasificarea legatelor

Clasificarea legatelor se face fie după modalitatea ce afectează voința

testatorului, fie după obiectul lor.

După criteriul obiectului lor, legatele se împart in:

a) legat universal, respectiv dispoziția prin care testatorul lasă, după moartea sa,
universalitatea bunurilor sale uneia sau mai multor persoane.

b) legatul cu titlu universal, este acela care conferă legatarului vocație numai la
o fracțiune din moștenirea defunctului.

c) legatul cu titlu particular sau singular este acela care conferă vocație
succesorala la unul sau mai multe bunuri singulare (ut singuri.

Legatul poate avea ca obiect orice bunuri mobile sau imobile ale testatorului cu
excepția terenurilor agricole și a terenurilor construibile, care se transmit numai prin 
succesiune legală. 6

In funcție de modalități, legatele se clasifica in:

1) legatul pur și simplu; este acela neafectat de modalități. În această situație,

drepturile legatarului, sub rezerva acceptării legatului, se nasc chiar din ziua
deschiderii succesiunii, la fel ca și drepturile moștenitorilor legali. Astfel fiind, din
momentul deschiderii succesiunii, legatarul poate înstrăina dreptul dobândit (de
exemplu, legatarul cu titlu particular prin vânzare -cumpărare obișnuita, respectiv
prin cesiune de creanța, iar legatarul universal sau cu titlu universal, potrivit regulilor
aplicabile vânzării unei moșteniri). De asemenea, in cazul morții legatarului după
data deschiderii succesiunii, drepturile lui se transmit asupra propriilor moștenitori.

6
Ciucă Valeriu M. Lecţii de Drept privat comparat. vol. III. –Iaşi: ed. Fundaţiei Academice AXIS, 2009, pag. 89
10
 2) legatul cu termen este acela a cărui valabilitate (in sensul posibilității de
executare sau al stingerii) depinde de împlinirea unui anumit termen (suspensiv sau
extinctiv) fixat de către testator.

Termenul suspensiv amână executarea legatului până la momentul împlinirii

sale (de exemplu, „Imobilul in care am domiciliat se va preda legatarului la doi ani de
la decesul meu”). Drepturile legatarului se nasc și pot fi înstrăinate (fie prin acte între
vii, fie morțiș causa) de la data deschiderii succesiunii, numai că executarea
(predarea) legatului este cerută doar la data împlinirii termenului.

Termenul extinctiv ii permite legatarului să intre în posesia bunului legat din

momentul deschiderii succesiunii, însă, la împlinirea lui, drepturile sale se sting
pentru viitor (de exemplu, „Las prin legat lui [...] uzufructul apartamentului, până
când acesta împlinește vârsta de 30 de ani”).7

3) legatul sub condiție este acela da cărui valabilitate (nașterea sau stingerea sa)
depinde de îndeplinirea unei condiții; Condiția constituie un eveniment viitor și
nesigur ca realizare de care depinde nașterea sau stingerea dreptului transmis.
Condiția poate fi  suspensivă sau rezolutorie.

Condiția suspensivă suspendă, până la realizarea ei, dobândirea dreptului real

sau de creanță transmis prin legat, însă, odată îndeplinită, dreptul legatarului se naște
cu efect retroactiv, de la data deschiderii succesiunii (de exemplu, „Las imobilul
fiului meu in deplina proprietate atunci când acesta va obține diploma de licența”).

Condiția rezolutorie nu afectează nașterea și transmiterea drepturilor care

formează obiectul legatului. Acestea sunt dobândite și pot fi exercitate de
către legatar de la data deschiderii succesiunii, însă, în cazul în care condiția se
realizează, ele se desființează cu efect retroactiv (de exemplu,  „Las lui [...] imobilul
[...] dacă fiicei mele nu i se va naște un copil în termen de [...] ani de la căsătorie”).

7
Molcuţ Emil. Drept privat roman. Bucureşti: ed. Universul Juridic, 2007
11
 4) legatul cu sarcină. este acela a cărui valabilitate este condiționate de
îndeplinirea de către legatar a unei obligații (de a da, a face sau a nu face ceva)
impusa de testator.

12
 Concluzie:
Legatele și fideomisiile sunt negări testamentare, adică impunând moștenitorului
obligația de a efectua acțiuni în favoarea unei anumite persoane (legatarius).
Moștenirea menționată în Legile XII din tabele a fost cea mai veche formă de
negare. Ele nu puteau fi stabilite decât în testament; executarea lor a fost atribuită
moștenitorului numit în testament. Abandonarea legatului ar fi trebuit exprimată într-
o formă solemnă, în fraze adresate moștenitorului sau legatorului. Astfel, legatarul nu
a fost moștenitor, ci a fost un terț care a primit o succesiune singulară, adică.
succesiunea în drepturile individuale ale testatorului, fără a-i atribui sarcini. Subiectul
legatului ar putea fi toate lucrurile care au făcut obiectul moștenirii.
Forme de legătură:
Legați prin revendicare. În acest caz, proprietatea directă a legatarului a fost
stabilită pentru un anumit lucru, pe care l-ar putea revendica cu ajutorul unei cereri de
revendicare.
Legatul, prin obligație, i-a încredințat moștenitorului obligația de a îndeplini
ceea ce a fost legat terților. Legatorul ar putea acorda legatul printr-o acțiune
personală.
Permiterea legendarului să ia ceva. Această formă este o variație a celor două
anterioare: subiectul legatului ar putea fi lucrurile testatorului sau moștenitorului, dar
nu lucrurile terților. Moștenitorul, împovărat cu un astfel de legat, era obligat să nu-l
împiedice pe legatar însuși să ia și să ia lucrul.8
Promovează lucrurile. În acest caz, a fost posibil să se pretindă numai lucrul
testatorului, dar nu și moștenitorul, nu în detrimentul cotei ereditare.
De-a lungul timpului, formalismul legatelor a slăbit în secolul I. BC s-a constatat
că în cazul unei erori în alegerea formei, legatul va fi valabil printr-o obligație. Justin
ian a anulat toate formele de legat, cu excepția legatului identic cu fideomisul.

8
Харитонов Е.О. Основы Римского частного право. Ростов-на-Дону: Феникс, 1999.
13
 Legatarul a primit dreptul de a solicita moștenitorilor universali împlinirea a
ceea ce le-a fost atribuit de către testator. Drepturile legat ariene au fost stabilite la
momentul deschiderii moștenirii. Cu ajutorul unui proces special, legatarul ar putea
impune legatul dacă există pericolul ca moștenitorul să se opună acestui lucru. În
cadrul lui Augustus, legatul putea fi stabilit de codicile , care erau dorințe scrise
pentru distribuirea moștenirii. Codicilele trebuiau scrise în scris și, deși nu conțineau
numirea moștenitorilor universali, ei ar putea fi valabili dacă testatorul își confirmă
numirea în testament. În perioada Iustinian, codicilele au fost valabile, compuse oral
și în scris în prezența a cinci martori.
În perioada imperiului, a apărut un alt tip de refuz - fideikomissy. Acestea erau
ordine întocmite fără respectarea formelor unui testament civil, de aceea nu
beneficiau de protecție legală, ceea ce înseamnă că, pentru a le executa sau nu, a fost
problema conștiinței moștenitorului (de aici și numele, fidei - „conștiință”). În epoca
lui Augustus fideicomisurile au primit un proces și Justinian a fost echivalat cu
legatele. 9Fideicomisurile aveau mai multe avantaje față de legat: putea fi atribuit
moștenitorului prin lege; ar putea fi stabilit testamentele anterioare sau ulterioare ca
anexă la acesta. Nici o formă obligatorie pentru aceștia nu a existat inițial. Scopul
fideicomisurile erau să ofere proprietăți persoanelor care nu aveau capacitate juridică
testamentară pasivă.

Bibliografie:

1) Arat Gheorghe Teodor. Drept privat roman. Galaţi: ed. QALAP,

2008;
9
https://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/002_-_Drept_privat_roman.pdf
14
 2) https://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/
002_-_Drept_privat_roman.pdf
3) https://lucrari-licenta-diploma.com/legatele-si-fideicomisele-
dreptul-roman/:
4) Макеев В.В. Частное право древнего Рима. Ростов-на-Дону:
марТ, 2002;
5) Valeriu M. Ciucă. Lecţii de drept roman. vol. I- III. Iaşi: ed.
Polirom,1998-2000
6) Molcuţ Emil. Drept privat roman. Bucureşti: ed. Universul
Juridic, 2007
7) Ciucă Valeriu M. Lecţii de Drept privat comparat. vol. III. –Iaşi:
ed. Fundaţiei Academice AXIS, 2009.
8)

15