CAPITOLUL 2

METODOLOGIA ORGANIZĂRII ȘI DESFĂȘURĂRII JOCULUI DIDACTIC

MATEMATIC

2.1 Organizarea și desfășurarea jocului didactic matematic

Reușita unui joc didactic este condiționată de felul în care educatoarea știe să asigure o
corelație desăvârșită între toate elementele ce îl caracterizează, dar și de proiectarea, organizarea
și desfășurarea metodică a acestuia. Pentru o bună desfășurare a jocului, educatoarea trebuie să
aibă în vedere câteva cerințe fundamentale:
 pregătirea jocului didactic;
 organizarea judicioasă a acestuia;
 respectarea momentelor jocului didactic;
 alegerea unei strategii de conducere potrivită;
 respectarea ritmului jocului;
 stimularea preșcolarilor în vederea participării active la joc;
 asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;
 varietatea elementelor de joc.
Pregătirea jocului didactic presupune studierea atentă a structurii și a conținutului
acestuia, pregătirea materialului didactic prin confecționare sau procurare și elaborarea
proiectului jocului.
Organizarea jocului didactic matematic necesită unele măsuri,cum ar fi:
- organizarea preșcolarilor în funcție de acțiunea jocului;
- reașezarea mobilierului pentru reușita lui;
- distribuirea materialului necesar desfășurării activității.
În general, materialul didactic se distribuie la începutul activității de joc, deoarece îi ajută
pe copii să înțeleagă mai ușor explicațiile educatoarei referitoare la desfășurarea jocului. Există
însă și jocuri didactice matematice în care materialul este împărțit copiilor după explicarea
jocului.
O organizare riguroasă a jocului, influențează favorabil ritmul de desfășurare a acestuia și
conduce la realizarea cu succes a scopului propus.
 O altă cerință importantă pentru buna desfășurare a jocului este respectarea momentelor
jocului didactic.
Desfășurarea jocului didactic matematic cuprinde următoarele etape:
 Introducerea în joc;
 Anunțarea titlului și a obiectivelor;
 Prezentarea materialului didactic;
 Explicarea și demonstrarea regulilor jocului;
 Fixarea regulilor;
 Demonstrarea jocului;
 Executarea jocului de probă;
 Executarea jocului de către copii;
 Complicarea jocului;
 Încheierea jocului.
a) Introducerea în joc, ca etapă ia forme distincte în funcție de tema jocului. Această etapă
poate începe cu o scurtă discuție cu efect motivator, printr-o scurtă descriere sau
expunere care să atragă atenția copiilor sau prin prezentarea materialului didactic. În alte
jocuri introducerea se poate face anunțând direct titlul activității.
b) Anunțarea titlului și a obiectivelor , în această etapă educatoarea are rolul de a anunța
titlul jocului într-un mod clar, simplu și atractiv, precum și obiectivele prezentate la
nivelul lor de înțelegere, sugerând acțiunea jocului.
c) Prezentarea materialului didactic, este etapa în care educatoarea le pune la dispoziție
copiilor materialul didactic pentru a-l intui. Acesta trebuie prezentat explicit, axându-se
pe obiectivele urmărite. Materialul poate fi pus în plicuri, coșulete sau săculețe și poate fi
prezentat sub formă de surpriză.
d) Explicarea și demonstrarea regulilor jocului este o etapă foarte importantă pentru reușita
jocului didactic și îi revine tot educatoarei. Aceasta are rolul de a le explica copiilor cât
mai clar și concis regulile jocului. Tot ea trebuie să-i facă pe copii să înțeleagă sarcinile
ce le revin, să prezinte conținutul jocului și principalele etape de desfășurare, să explice
modul de folosire a materialului didactic și, nu în ultimul rând, să scoată în evidență
sarcinile conducătorului și cerințele pentru a deveni conducător.
e) Fixarea regulilor, această etapă se recomandă de regulă, când acțiunea jocului este mai
complexă, evidențiindu-se astfel o subliniere specială a acestor reguli.
f) Demonstrarea jocului, presupune executarea de către educatoare a unor secvențe ale
jocului pentru a asigura înțelegerea regulilor și a sarcinilor.
 g) Executarea jocului de probă este etapa în care toți copiii execută câteva secvențe ale
jocului pentru a se asigura înțelegerea și fixarea regulilor și a sarcinilor. După această
etapă este necesară intervenția educatoarei pentru a reaminti etapele și regulile jocului.
h) Executarea jocului de către copii este etapa principală a activității didactice, în care copiii
participă efectiv la realizarea sarcinii. Jocul începe la comanda educatoarei, care la
început intervine mai des, dar pe măsură ce se înaintează în joc aceasta acordă
independență copiilor, lasându-i să se acomodeze liber.
În general, întâlnim două moduri de conducere a jocului:
-conducerea directă, în care propunătorul are rol de coordonator;
-conducerea indirectă, propunătorul ia parte activă la joc, dar fără a interpreta rolul de
conducător.
Pe parcursul desfășurării jocului se poate trece de la conducerea directă la cea indirectă
sau se pot alterna.
Pentru o bună desfășurare a acestei etape, educatoarea trebuie să creeze condiții
necesarea pentru ca fiecare copil să rezolve sarcinile, să activeze toți copiii la joc, să imprime un
anumit ritm jocului, să urmărească evoluția jocului evitând momentele de monotonie, să
urmărească felul în care se respectă regulile jocului, să mențină atmosfera de joc și să
urmărească comportamentul copiilor și relațiile dintre ei.
i) Complicarea jocului intervine după ce fiecare copil a executat corect jocul și se dorește
diversificarea modalităților de rezolvare a sarcinii didactice. Această etapă se poate
realiza prin modificarea sau adăugarea unor reguli, prin introducerea unor noi elemente
de joc sau prin schimbarea organizării colectivului de elevi.
j) Încheierea jocului. La finalul jocului didactic matematic, educatoarea formulează
concluzii și aprecieri asupra comportamentului copiilor, asupra felului în care s-a
desfășurat jocul, asupra modului în care s-au respectat regulile jocului, făcând și unele
evaluări și recomandări cu caracter general și individual.

2.2 Strategii didactice utilizate în jocul didactic matematic

Strategia didactică reprezintă ,,un grup de două sau mai multe metode şi procedee
integrate într-o structură operaţională, angajată la nivelul activităţii de predare-învăţare-
evaluare, pentru realizarea obiectivelor pedagogice generale, specifice şi concrete ale acesteia,
la parametri de calitate superioară”.1 Strategiile didactice cuprind metode, procedee, tehnici
utilizate în procesul de învăţământ, mijloace de învăţământ şi forme de organizare a activităţii cu
scopul de a forma şi stabiliza relaţii optime între activitatea de predare şi cea de învăţare, în

1
Sorin Cristea, Dicționar de termeni pedagogici, Editura Didactică și pedagogică, București, 1998, p.273.
legătură cu particularităţile psihologice de vârstă şi individuale ale copiilor, precum şi a
condiţiilor concrete în care se desfăşoară activitatea didactică. Acestea se structurează în funcţie
de concepţia pedagogică a cadrului didactic şi de competenţele de care el dispune. Pentru a
realiza într-un mod eficient procesul didactic, educatoarea trebuie să combine aceste elemente
într-o ordine logică.
Între componentele strategiilor educaţionale se stabilesc interrelaţii şi interdependenţe
reciproce, strânse, cu un caracter obiectiv, necesar şi general.

2.2.1 Metode și procedee didactice

Metoda didactică se interpune între scop şi conţinut, fiind un mijloc operant de atingere a
finalităţilor educaţionale. Metoda didactică reprezintă o succesiune de operaţii realizate în
vederea atingerii unui scop, un instrument de lucru în activitatea de cunoaştere, de formare şi
dezvoltare a abilităţilor, menită să asigure ,,realizarea în practică a unei activităţi proiectate
mintal, conform unei strategii didactice”.2 Utilizarea unei metode implică existenţa unui
ansamblu de operaţii mintale şi practice ale binomului educaţional: profesor – copil, graţie cărora
copilul, dezvăluie esenţa proceselor, evenimentelor, fenomenelor în mod independent sau aceasta
i se dezvăluie de către cadrul didactic. Metodele cele mai folosite în cadrul unui joc didactic
matematic sunt:
 Explicația
 Conversația
 Demonstrația
 Observația
 Problematizarea
 Exercițiul
 Altgoritmizarea
 Tehnica Lotus
Explicația este metoda verbală de asimilare a cunoștințelor prin intermediul căreia se
progresează în cunoaștere, oferind un model sugestiv la nivelul relațiilor de tip cauză-efect.
Aceasta trebuie să fie precisă, concentrând atenția copiilor asupra unui anumit aspect, să fie
accesibilă, adaptând nivelul experienței lingvistice și cognitive a copiilor, să fie corectă din punct
de vedere matematic și să fie concisă.
Metoda explicației nu este utilizată doar pentru înţelegerea unor procese şi fenomene
reale, ci şi a unor concepte, algoritmi sau strategii de rezolvare a problemelor, punând astfel în

2
Miron Ionescu, Vasile Chiș, Strategii de predare și învățare, Editura Științifică, București, 1992, p.29.
evidenţă ,,argumentele, raţionamentele, principiile, modurile de gândire care întemeiază
conceptele şi teoriile respective”.3
Pentru a fi eficientă ca metodă de învățământ specifică în cadrul activităților matematice,
explicația trebuie să respecte următoarele caracteristici:
- să influențeze pozitiv resursele afectiv-emoționale ale copiilor;
- să înlesnească dobândirea de cunoștințe a unor tehnici de acțiune;
- să favorizeze înțelegerea unui aspect din realitate;
- să aibă un rol concluziv, dar și participativ;
- să justifice o idee pe baza de argumente;
- să respecte rigurozitatea logică a cunoștințelor adaptate pe nivel de vârstă.
Conversația este metoda de instruire în care realizarea sarcinilor și situațiilor de învățare
se face cu ajutorul întrebărilor și răspunsurilor. Realizarea conversației constă într-o succesiune
logică de întrebări. Instrumentul metodei îl constituie întrebările, care trebuie să îndeplinească o
serie de cerințe:
- să fie precise, clare și corecte;
- să respecte succesiunea logică a sarcinilor de învățare;
- să nu sugereze răspunsurile;
- să stimuleze gândirea copiilor;
- să nu supraestimeze capacitatea de explorare a copiilor.
Răspunsurile copiilor trebuie să fie formulate independent, să fie complete pentru a
satisface cerințele cuprinse în întrebare și să dovedească înțelegerea cunoștințelor matematice.
Scopul conversației este de a-i stimula pe preșcolari să își însușească cunoștințe noi, să le
actualizeze pe cele însușite să le aprofundeze și să le sistematizeze.

Demonstrația “este metoda învățării pe baza contactului cu materialul intuitiv, contact prin
care se obține reflectarea obiectului învățării la nivelul percepției și reprezentării”.4
Demonstrația este considerată una dintre metodele de bază folosite în activitățile matematice
din grădiniță. Această metodă se bazează pe prezentarea unor obiecte pentru a ușura înțelegerea
unor legi care reprezintă elemente de bază, valorificând noutatea situaților de învățare, dar și a
cunoștințelor.
Pentru a fi eficientă, demonstrația trebuie:
- să trezească interesul prin favorizarea învățăturii;
- să respecte firul logic al unei acțiuni;

3
Letiția Trif, Elisabeta Voiculescu, Teoria și metodologia instruirii, Editura Didactică și pedagogică, București,
2013, p.195.
4
G. Berarru, M. Neag, Activități matematice în grădiniță, Editura Polirom, Iași, 1997, p.45.
 - să se bazeze pe diferite materiale demonstrative;
- să păstreze legătira sa în raport cu explicația.
Ca metodă specifică învățării matematice la vârsta preșcolară, demonstrația valorifică
funcțiile pedagogice ale materialului didactic. Metoda demonstrației se poate realize cu obiecte și
jucării, specifice pentru grupa mică și mijlocie, cu material didactic structurat și reprezentări
iconice, specifice pentru grupa mare și grupa pregătitoare.

Observația reprezintă analiza sistematică făcută de către preșcolari a fenomenelor și

obiectelor ce constituie conținutul învățării, având ca scop surprinderea însușirilor semnificative
a acestora.
Ca metodă, observația asigură formarea de reprezentări clare despre obiecte și însușirile
acestora, punând preșcolarul în contact direct cu realitatea.
Pentru o calitate sporită a observației este necesară respectarea următoarelor condiții:
- valorificarea cunoștințelor dobândite prin observație;
- organizarea unor condiții materiale favorabile observației;
- dirijarea prin cuvânt;
- acordarea timpului necesar pentru observație;
- reluarea observării însoțite de explicații, de câte ori este nevoie;
- acordarea libertății de a pune întrebări în timpul observației.
,,Activitatea de observare este cea mai importantă sursă de impresii pe care copiii le
acumulează şi le valorifică în întreaga lor viaţă”5 , datorită faptului că acestea vor forma punctul
de plecare al procesului de cunoaştere care va avea loc pe parcursul vieţii.
Realizarea unei perceperi active şi sistematice a obiectelor şi fenomenelor lumii reale, de
către copii este sarcina principală a metodei observației.

Problematizarea “urmărește realizarea obiectivelor propuse la nivelul activității de

predare-învățare-evaluare prin lansarea și rezolvarea unor situații problemă”.6 Este metoda
care solicită efort intelectual din partea copiilor pentru a rezolva diferite situații-problemă. O
întrebare reprezintă situația problemă când curiozitatea și tendința de căutare se dezvoltă.
Problematizarea are o valoare formativă foarte importantă deoarece formează un stil
energic de muncă și stimulează spiritul de cercetare.
Este foarte important de reținut că acest concept pedagigic de situație-problemă “nu
trebuie confundat cu conceptul pedagogic de problemă care presupune o sarcină didactică

5
Adina Glava, Piramida Cunoașterii, 2014, p.52.
6
Ioan Cerghit Metode de învățământ, Editura Polirom, București, 2006, p. 103.
rezolvabilă prin aplicarea unor cunoștințe dobândite anterior pe o cale de investigație liniară,
care angajează un procent de reușită școlară cu probabilitate maximală”.7
Încă de la grădiniță, copilul trebuie învățat să gândească bine, iar implicarea educatoarei
în acest demers trebuie să fie conștientă și deplină.

Exercițiul este metoda prin care preșcolarul dobândește îndemânări și deprinderi, prin
acțiuni intelectuale și motrice. Pentru ca exercițiile să conducă la formarea unor abilități trebuie
să asigure copiilor familiarizarea cu elementele componente ale deprinderii, cu acțiunea, reglarea
și autocontrolul efectuării operațiilor și dobândirea abilităților.
Pentru ca sistemul de exerciții să fie eficient, educatoarea trebuie să țină cont de aplicarea
diferențiată a exercițiilor,de etapele de formare a abilităților prin asigurarea unei succesiuni
sistematice a exercițiilor, de asigurarea unei alternanțe între exercițiile motrice și cele mentale și
de repartizarea în timp a acestora.
În cadrul jocurilor didactice matematice, metoda exercițiului este necesară deoarece este
perioada formării unui număr conștient de priceperi și deprinderi, atât în sfera motrică, cât și în
cea morală sau intelectuală.

Algoritmizarea “este o metodă ce presupune unitilizarea și valorificarea altgoritmilor de

învățare. Altgoritmii reprezintă deprinderi de activitate intelectuală, elaborate pe baza unor
riguroase analize logice și presupun o succesiune de operații într-o ordine prestabilită.
Altgoritmul, odată insușit, va fi aplicat ori de câte ori apar situații similare”.8

Tehnica Lotus “este o metodă interactivă de lucru în grup care oferă posibilitatea
stabilirii de relații între noțiuni pe baza unei teme principale din care derivă alte opt teme
secundare concretizate în opt idei ce vor deveni teme abordate în activitățile pe grupuri mici”.9
Această tehnică poate fi folosită in jocuri de recunoaștere, denumire și utilizare a figurilor
geometrice.
Obiectivul principal al acestei metode este de a stimula inteligențele multiple și
potențialul creativ al elevilor.
Etapele aplicării metodei:
1. Realizarea schemei tehnicii de lucru;
2. Așezarea temei principale în mijlocul schemei grafice;

7
Cristea Sorin, Dicționar de termeni pedagogici, 1998, p272.
8
A. Glava, Piramida cunoașterii, 2014, p137.
9
Ibidem, p137.
 3. Grupa de copiii se gândește la cunoștințele/conținuturile/ideile legate de tema
centrală;
4. Abordarea celor opt teme principale;
5. Stabilirea de noi conexiuni/legături/relații pentru cele opt teme și trecerea lor în
diagramă;
6. Prezentarea rezultatelor muncii în echipă.

Cubul reprezintă metoda de predare-învățare care ajută la studiul unei anumite teme din
mai multe perspective. Aceasta vizează asocierea, descrierea, argumentarea,analiza, comparația
și aplicarea atunci când se dorește explorarea unui nou subiect sau a unuia deja cunoscut pentru a
fi îmbogățit cu noi cunoștințe. Metoda cubului oferă posibilitatea preșcolarilor de a-și dezvolta
competențele necesare unor abordări complexe.
Pe cele 6 feţe ale unui cub cu latura de 15-20 cm se notează cuvintele: descrie, compară,
asociază, analizează, aplică, argumentează.
Etapele aplicării metodei:
 Formarea a grupuri de 4-5 copii;
 Fiecare copil din grup interpretează un rol în funcţie de sarcina îndeplinită;
 Preșcolarii, sub supravegherea educatoarei rezolvă sarcina individual într-un
timp dat;
 Prezintă pe rând răspunsul formulat, iar restul grupei analizează răspunsul, fac
comentarii sau solicită reformularea întrebării.

Schimbă perechea este o metodă de predare-învățare interactivă care are ca obiectiv

principal rezolvarea sarcinilor de lucru în pereche.
Etapele aplicării metodei sunt:
 Împărțirea preșcolarilor în două grupe egale care se așează în două cercuri
concentrice pe scaune;
 Comunicarea sarcinii didactice propusă pentru rezolvare;
 Activitatea în perechi: ei formează perechea iniţială, apoi la semnalul
educatoarei, copiii din cercul exterior se mută spre dreapta pe scaunul următor,
iar cei din cercul interior rămân pe loc. Copiii se mută până vor ajunge la
perechea iniţială;
 După revenirea în cerc, se analizează ideile perechilor.
 Piramida reprezintă metoda de predare învățare care se bazează pe asamblarea activității
individuale pentru rezolvarea unei probleme sau sarcini date.
Etapele aplicării metodei:
 Decuparea mai multor pătrate de culori diferite;
 Construirea piramidei după îndrumările formulate:
 sortarea pătratelor după culoare;
 așezarea pătratului galben în partea de sus a foii și în mijloc;
 așezarea pătratelor roșii unul lângă altul cu laturile în mijlocul laturii
de jos a pătratului galben;
 așezarea pătratelor albe unul lângă altul de la stânga la dreapta la
mijlocul fiecărui pătrat roșu;
 se continuă până se formează o piramidă cu cinci trepte.

Turul galeriei este tehnica de învăţare prin cooperare care ,,stimulează gândirea,
creativitatea şi învăţarea eficientă”10 ,în acest fel încurajând copiii să-şi exprime opiniile cu
privire la soluţiile propuse de colegii lor. Obiectivul principal al acestei metode este elaborarea
unui plan care sa conducă la finalizarea unui produs ce constituie opinia tuturor membrilor
grupului.
Descrierea metodei:
 Împărțirea preșcolarilor în grupe de câte 4-5;
 Fiecare grupă de copii rezolvă o sarcină de lucru care poate avea mai multe
soluţii sau perspective de abordare;
 Produsele activităţilor de grup se expun pe peretii clasei, transformând-o într-o
galerie;
 La semnalul educatoarei, grupurile de copii trec pe la fiecare lucrare examinând
produsele, consemnând sugestii, comentarii şi formulând întrebări;
 La finalul turului galeriei, grupurile revin la locurile iniţiale şi ascultă cu atenţie
observaţiile făcute, reexaminându-şi lucrarea prin prisma lor şi completând cu
ceea ce lipseşte.

Partenerul de sprijin este medoda de învățare prin care un copil cu dificultăți de învățare
este sprijinit de un coleg “partener”.
Beneficiile acestei metode sunt:
 Stimulează și exersează inteligențele multiple;
10
Maria Dulamă, Modele, strategii și tehnici didactice activizante, Editura Clusium, Cluj Napoca, 2002, p.366.
  Determină “cunoașterea de sine” și recunoașterea elevilor;
 Copiii devin “parteneri de sprijin” atât colegilor cât și educatoarei;
 Dezvoltă încrederea în forțele proprii, cooperarea și lucrul în pereche.

2.2.2. Mijloace didactice

Mijloacele didactice sunt elemente materiale selectate sau adaptate pentru a îndeplini
sarcinile instructiv-educative, încărcate cu funcții specifice și cu un potențial pedagogic.
Mijloacele didactice se pot clasifica în:
 mijloace informativ demonstrative- ajută la ilustrarea, exemplificarea și
concretizarea noțiunilor matematice. Acestea sunt construite din materiale intuitive,
reprezentări spațiale și figurative, desene, corpuri și figuri geometrice, reprezentări
simbolice, reprezentări grafice;
 mijloace de exersare și formare de deprinderi- în această categorie sunt incluse
jocurile de construcții, trusele Logi I și Logi II, trusa Diènes, riglele;
 mijloace de raționalizare a timpului- se folosesc atât în activitățile frontale, cât și în
cele individuale și sunt construite din ștampile, șabloane, jetoane.
Materialul didactic utilizat în cadrul jocului didactic matematic are o importanță foarte
mare și este ales în funcție de nivelul de vârstă al copiilor. La grupa mică și mijlocie se folosesc
obiecte concrete (jucării), care pot fi mânuite cu ușurință de către copii. Prezentarea acestora se
poate face sub formă de surpriză sau pot fi introduse prin intermediul unor personaje ludice. Este
esențial ca materialul didactic să fie atractiv pentru a stimula interesul copiilor și pentru a le
forma o atitudine pozitivă față de activitatea ce urmează a fi desfășurată. Acesta trebuie să fie
ales în funcție de scopul propus și să asigure perceperea clară.
Spre sfârșitul grupei mijlocii și începutul grupei mari, materialul didactic devine tot mai
schematic și contribuie la formarea și exersarea capacității abstractizare. Contactul senzorial cu
materialul didactic dezvoltă atât latura formativă, cât și latura informativă a învățării perceptive.
“În ceea ce privește materialul didactic utilizat în cadrul unei activități cu conținut
matematic, trebuie să ținem cont de respectarea regulilor impuse de literatura de specialitate:
mai întâi, se va lucra cu obiecte concrete, apoi cu imagini, jetoane, urmând în final, folosirea
simbolurilor.”11
2.2.3 Forme de organizare

11
A. Glava, Piramida cunoașterii, 2014, p.136.
 “Având în vedere că învăţământul se desfăşoară pe grupe, organizarea lui se referă, în
primul rând, la activitatea desfăşurată de colectiv, astfel încât fiecare copil să fie angajat intens
în realizarea sarcinilor de învăţare pe tot timpul activităţii.”12
Există mai multe forme de oranizare a jocurilor didactice matematice:
a. activitate frontală caracterizată prin: sarcină frontală unică, copiii rezolvă și
formulează răspunsuri în colectiv, educatoarea sintetizează răspunsul colectiv;
b. activitate frontală caracterizată prin: sarcină frontală unică, copiii rezolvă și
formulează răspunsuri individual, educatoarea sintetizează răspunsul final;
c. activitate independentă în grupuri eterogene caracterizată prin: sarcină unică și
frontală, nediferențiată; copiii rezolvă individual, independent în cadrul grupului
și răspund prin cooperare pe grupe; educatoarea sintetizează răspunsurile
primite de la copii;
d. activitate independentă în grupuri eterogene caracterizată prin: sarcină frontală,
diferențiată și echivalentă; copiii rezolvă individual în cadrul grupului și dau
răspunsuri independente; educatoarea sintetizează răspunsurile primite de la
copii;
e. activitate independentă pe grupe omogene caracterizată prin: sarcini diferențiate
ca obiective, conținut și mod de realizare; copiii rezolvă independent și
formulează răspunsuri individuale; educatoarea îndrumă și apreciază
răspunsurile finale;
f. activitate independentă individualizată caracterizată prin: sarcini individualizate
ca obiective, conținut și realizare; copiii rezolvă independent, individual și
răspund individual; educatoarea distribuie sarcinile, urmărește modul de
realizare și îndrumă activitatea copiilor.
Pe parcursul unei activități aceste forme de organizare trebuie îmbinate.
“Este important ca forma competitivă de lucru să fie îmbinată cu cea cooperativă, de
ajutor reciproc, astfel încât să se dezvolte şi să se exerseze la copii simţul responsabilităţii, atât
pentru munca proprie, cât şi pentru cea a colegilor din grupa de lucru.”13

2.3. Modalități de evaluare asupra jocului didactic matematic.

Evaluarea este o componentă importantă a procesului didactic care urmărește dacă copiii
sunt capabili să recunoască și să denumescă culorile, să efectueze operații, să măsoare, să
construiască mulțimi de obiecte.
Modalitățile de evaluare folosite în grădiniță sunt următoarele:
12
Constantin Petrovici, Didactica activităților matematice în grădiniță, 2014, p.101.
13
Constantin Petrovici, Didactica activităților matematice în grădiniță, 2014, p.102.
 1. Evaluarea inițială
2. Evaluarea continuă
3. Evaluarea finală
1.Evaluarea inițială se aplică la începutul unităților de conținut. Cu ajutorul acesteia,
educatoarea are posibilitatea să identifice eventualele lipsuri ale preșcolarilor ce trebuie
îmbogățite în cadrul unui alt capitol. Principalul scop al acestei evaluări este de a determina
preșcolarul să parcurgă cu eficiență următoarele etape de învățare.
În formularea evaluării inițiale este esențial să se țină cont de ceea ce preșcolarii urmează
să învețe, iar pe baza acestui rezultat educatoarea trebuie să-și direcționeze activitatea pe baza
„modului de predare-învățare a noului conținut și prin aprecierea necesității unor programe
compensatorii de recuperare.”14
2.Evaluarea continuă este prezentă în desfășurarea tuturor activităților din grădiniță prin
observarea continuă a copiilor, recompensarea succeselor copiilor prin formule de genul:
„Bravo!”, „Foarte bine!”, „Nemaipomenit!”, „Excelent!”, și prin încurajarea depășirii
obstacolelor și a dificultăților prin formule de genul: „Mai încearcă odată!”, „Se poate și mai
bine!”, „Știu că poți mai mult!.”15
3.Evaluarea finală se realizează la sfârșitul unui capitol desfășurat pe o perioadă mai mare de
timp și cuprinde toate finalitățile învățării: cunoștințe, deprinderi, capacități și atitudini. Scopul
acestei evaluări este de a verifica factorii generali ai dezvoltării, din care reiasă nivelul de
performanță la care a ajuns copilul.

14
G. Berarru, Activități matematice în grădiniță, 1997, p.96.
15
L. Ezechil, M. P. Lăzărescu, Laboratorul preșcolar, Editura V & I Integral, București, 2002, p.159.