Sunteți pe pagina 1din 23

CUPRINS :

ARGUMENT …………………………………………………………………………………………….… pag. 2

Cap. I : CONCEPTUL DE COMPOZIŢIE FOTO – CINE – TV ……………………………. pag. 3

1. Valențele comunicării prin intermediul imaginilor …………………….……… pag. 3


2. Noțiunea de compoziție …………………………………………………….…………..… pag. 4
3. Reguli de compoziție ……………………………………………………………….……….. pag. 4

Cap. II : ELEMENTE DE COMPOZIŢIE ŞI LIMBAJ VIZUAL …………………………….… pag. 8

1. Forma şi echilibrul cadrului ……………………………………………………………….. pag. 8


2. Percepția unor elemente simple în cadru ………………………………………..… pag. 12
 2.1 Liniile în cadru …………………………………………………….. pag. 13
 2.2 Unghiuri în cadru …………………………………………………. pag. 13
 2.3 Figuri geometrice în cadru …………………………………… pag. 13
 2.4 Percepția figurilor apropiate în cadru ………………..… pag. 13
 2.5 Percepția figurilor suprapuse în cadru …………………. pag. 14
 2.6 Alb şi negru în cadru ………………………………………….… pag. 14
 2.7 Culoarea în cadru ………………………………………………… pag. 15

Cap. III : ELEMENTE DE LIMBAJ VIZUAL FOLOSITE ÎN IMAGINILE CINE – TV. … pag. 16

1. Planul cinematografic ………………………………………………………………………… pag. 16


2. Unghiul de filmare ……………………………………………………………………………… pag. 16
3. Mişcarea de aparat …………………………………………………………………………..… pag. 17
4. Montajul …………………………………………………………………………………………..… pag. 17

Cap. IV : Ilustrare …………………………………………………………………………………………. pag. 18


1. Plasarea personajului ……………………………………………………………………………. pag. 18
2. Încadrarea subiectului central ………………………………………………………………. pag. 19
3. Perspectiva vizuală ……………………………………………………………………………….. pag. 20
4. Folosirea umbrelor in crearea compozițiilor …………………………………………. pag. 21
5. Dialogul cu camera – privirea direct in obiectivul camerei …………………… pag . 22

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………………………..… pag. 23

1
ARGUMENT

Fiecare imagine este o compoziție de valori individuale,legate între ele,o compoziție de linii şi forme ,
de lumini,umbre şi tonuri,de mişcare şi linişte.Toate aceste elemente se cer împărțite şi coordonate în
vederea şi obținerea unei imagini armonioase şi perfect unitare.

Comunicarea prin intermediul imaginii are valențele sale.Acestea sunt pe larg prezentate în Capitolul
I “Conceptul de compoziție foto-cine-TV”.

Tot în acest capitol sunt prezentate principalele reguli de compoziție ca : Regula treimilor,Regula
secțiunii de aur,Liniile călăuzitoare,Perspectiva şi încadrarea.

În Capitolul II ,sunt prezentate principalele elemente de compoziție şi limbaj vizual precum : Forma şi
echilibrul cadrului,Liniile şi unghiurile în cadru,Percepția figurilor în cadru,Albul şi negrul în cadru,Culoarea
în cadru.Un accent deosebit punându-se asupra percepției şi sugestiei acesteia.

Separat,în Capitolul III sunt prezentate elemente sugestive ale limbajului vizual folosite cu precădere
în creația filmelor cine – TV precum : încadratura,unghiulația,mişcările de aparat şi montajul.

La elaborarea proiectului a fost folosită o bibliografie bogată prezentată la capitolul “Bibliografie”.

2
Cap. I : CONCEPTUL DE COMPOZIŢIE FOTO – CINE – TV

1. Valențele comunicării prin intermediul imaginilor

Față de mijloacele obişnuite de comunicare verbală comunicarea prin intermediul imaginilor prezintă
următoarele avantaje :

 Sunt mai concrete , mai convingătoare ;


 Sunt mai sintetice ;
 Pot oferi simultan mai multe informații ;
 Mesajul este mai uşor şi mai rapid perceput ;
 Se pot adresa atât unei anumite persoane cât şi unui grup ;
 Pot prezenta convingător obiecte , ființe , relații , stări mai greu de descries prin mijloace
verbale ;
 Se receptează uşor de diferite categorii de interlocutori,nefiind necesară o anumită pregătire
intelectuală a acestuia ;
 Imaginile se pot constitui într-un limbaj universal care poate fi receptat la fel în orice parte a
lumii ;
 Sunt stimulative petru privitori , solicitându-i imaginația , acesta receptând inițial numai o
parte din realitate tinzând ulterior să-şi completeze întregul ;
 Asigură varietatea mesajului ;
 Pot fi combătute , contrazise numai cu alte imagini ;
 Impun o anumită atmosferă sau ritm de comunicare ;
 Au un rol formativ educațional deoarece : dezvoltă percepția şi imaginația,creşte capacitatea
de analiză şi sinteză,dezvoltă simțul proporțiilor,formează desprinderea de a analiza
fenomenele din mai multe puncte de vedere pentru a-l întelege în esența lui,lărgeşte aria
posibilităților de exprimare .
Consecințele imediate ale acestor particularități sunt :
 O mai bună intercomunicare umană ;
 O creştere a numărului de informații transmise şi receptate imediat ;
 O bună înțelegere şi integrarea noastră în realitatea care o trăim .

3
2.Noțiunea de compoziție

Percepția imaginii se face analitic,prin acumularea progresivă a informațiilor prezentate.Prin


compoziție,întelegem aşezarea informațiilor (elementelor de imagine) într-un cadru,astfel încât să fie
percepute,unitar,clar , şi într-o anumită succesiune.
Unitatea se va obține prin : - conținut
- forma de prezentare
Din punct de vedere al conținutului,în imagine,n-ar trebui sa se regăsească,decât elementele strict
necesare,pentru delimitarea subiectului şi pentru clarificarea circumstanțelor de loc,timp şi mod în care,se
află acesta.
Informațiile suplimentare,riscă să afecteze claritatea mesajului şi pe cât posibil,se vor elimina.
Din punct de vedere al formei de prezentare,se va apela la un anumit stil,corelat cu subiectul ales.
Unitatea imaginii se poate pastra şi sub o formă conflictuală,adaptată subiectului,prin armonie,sau
prin contrast.
Pentru obținerea clarității,se va apela la : - simplitate
- echilibru relațional
Pentru simplitate,apelăm la sintetizarea subiectului principal şi a celorlalte elemente care-l
caracterizează.În general,se vor folosi subiecte cât mai uşor de indentificat,comune.
Echilibrul relațional va permite privitorului,să descopere întreaga complexitate a situației în care se
află subiectul,să-I mențină continuu atenția îndreptată spre acesta,să parcurgă cu privirea imaginea într-un
anumit sens,pană va percepe în final,mesajul pe care dorim să il transmitem.
Această formă de prezentare a subiectului trebuie să ducă în final şi la realizarea unității şi la
stabilirea unei percepții clare şi ordonate într-o anumită succesiune,la simplificarea mesajului,dar şi la
dezvăluirea unui context,care nu este prezent totdeauna explicit în imagine.
Acest context,numai sugerat,va trebui descoperit treptat de privitor,ceea ce îl va determina să acorde
atenție imaginii din plin.

3.Reguli de compoziție

Regula treimilor

Această regulă vă recomandă să împarțiți imaginea în trei fâşii egale şi astfel să compuneți imaginea
pe treimi. Această regulă se aplică atât la secțiuni orizontale cât şi la secțiuni verticale. Subiectul va fi plasat
fie pe una din liniile orizontale fie pe o linie verticală. În fotografia din figura 1, de exemplu, lacul şi stâncile
ocupă doar o treime din suprafață, în timp ce norii şi cerul ocupă două treimi.

4
Fig. 1

Regula secțiunii de aur

Regula taieturii de aur a devenit celebră în timpul Renaşterii, deşi a fost descoperită încă din
antichitate. Regula secțiunii de aur arată că cea mai importantă zonă dintr-o imagine se situează în
apropierea colțului dreapta-jos, aproximativ la un sfert pe înălțime şi un sfert pe lățime. Fotografia din
figura 2 a fost compusă în concordanță cu această regulă. Planta yucca, cel mai important element din
prim-plan este localizată în apropierea colțului din dreapta-jos, la distanță egală atât de latura de jos cât şi
de latura din dreapta. De ce colțul din dreapta jos? În principal, pentru că, teoretic, când "citim" o
fotografie, procedăm în mod similar cu citirea unui text: de la stanga la dreapta şi de sus în jos. Şi, întrucât
lectura se termină în colțul din dreapta jos al paginii, această zonă ne reține atenția pentru cel mai lung
timp, deoarece aici fie că textul se termina, fie că facem o pauză pentru a întoarce foaia. Această regulă nu
se aplică însă la chinezi şi la japonezi.

5
Fig. 2

Liniile călăuzitoare

Liniile din imagine călăuzesc privirea în cadru şi constituie o altă metodă clasică de compunere a
imaginii. Exemple clasice sunt drumurile, şoselele, calea ferată, etc. şi care călăuzesc privirea spre orizont.

În fotografia de peisaj nu avem drumuri sau căi ferate, decât numai dacă decidem să includem în
cadru şi construcții ale omului. Din fericire avem şi alte elemente, care acționează la fel de eficient. Unul
dintre acestea este un curs de apă, aşa cum se poate observa în fotografia din figura 3. În acest caz, cursul
de apă ne călăuzeşte privirea în adâncime, spre orizont. Forma şerpuitoare a albiei râului adaugă
romantism imaginii şi o face mai interesantă.

6
Fig. 3

Perspectiva

Utilizarea perspectivei determină rezultate compoziționale interesante. În exempul de mai sus, pe


masură ce râul merge spre orizont, lățimea sa în imagine scade, ca efect al perspectivei care spune că
dimensiunile obiectelor apar proporțional mai mici, pe masura ce obiectele sunt situate mai departe de
privitor. Perspectiva este una dintre cele mai eficiente metode de a reprezenta profunzimea şi distanțele
dintr-o imagine.

7
Cap. II : ELEMENTE DE COMPOZIŢIE ŞI LIMBAJ VIZUAL

1. Forma şi echilibrul cadrului

Formatul obişnuit al cadrului unei imagini este dreptunghiular,cu raportul între laturi de aprox. 1:1,4
(raportul dintre latura şi diagonala unui pătrat,sau apropiat de acesta ,numit - secțiunea de aur - ).

La cadrul cu laturile orizontale mari,excentricitatea,expansiunea pe orizontală este mai mare şi de


aceea este indicat pentru imaginile cu multe personaje,cu intrări şi ieşiri din cadru,în general,petru
reprezentări de spații largi.

Cadrul cu laturile mari pe verticală va fi indicat pentru portrete sau pentru acțiuni pe verticală.

După cum am prezentat anterior,dimensiunile cadrului sunt influențate în mare masură de conținutul
imaginii şi în acest caz avem de-a face în realitate,cu un cadru perceput ( de multe ori deosebit față de cel
fizic real ).

Elementele imaginii pot să acționeze în aşa fel,încât cadrul să fie perceput dezaxat,sau rotit față de
centrul şi axele sale geometrice reale,caz în care în mintea noastră se induc o serie de ambiguități,care vor
tulbura claritatea mesajului transmis de imagine.

Ilustrăm mai jos,în Fig. 4 a şi b , modul în care percepem cadrul,în cazul în care în imagine există
elemente cu o pondere mare,care-l influențează :

Fig. 4

În Fig. 4 a , elementul din dreapta,tinde să răstoarne cadrul ,iar în Fig. 4 b cadrul tinde să analizeze cu
elementul pregnant de imagine.

8
Astfel de elemente,care produc efecte “deranjând” privitorul,obligându-l fie să-şi încline capul,fie
să-şi creeze mecanisme suplimentare de decodare a imaginii pe noi axe de coordonate,pot fi :

 Suprafețele distribuite inegal,în stânga şi dreapta imaginii (concentrări de elemente,într-o


parte a cadrului )

 direcții de linii în cadru

 poziția unor elemente față de axele de coordonate ale cadrului

 accente de lumină,culoare,contrast distribuite inegal

Cu cât aceste elemente vor fi mai aproape de una din laturile cadrului,cu atât efectul va fi mai
puternic,scăzând în intensitate,odată cu apropierea de centru.

Rezultă că,pentru păstrarea orizontalității şi verticalității cadrului elementele imaginii,trebuie


distribuite pe suprafața acestuia,după o anumită legitate.

În Fig. 5, sunt analizate efectele produse de liniile cadru.Trebuie menționat că aceste linii pot fi
reale,contururi sau intersecții planuri,sau perceptual,direcții de acțiune a unor vectori.

Liniile lungi,paralele cu axele de simetrie (Fig. 5 a) sau cu marginea acestuia (Fig. 5 b) întăresc
stabilitatea cadrului.

Stabilitatea cadrului va fi asigurată şi de haşuri de linii paralele cu axele de simetrie sau cu marginea
cadrului.

Liniile scurte pot contribui la destabilizarea cadrului,când sugerează volume şi mase mari,situate
excentric față de axele cadrului. (Fig. 5 c)

Dacă liniile au formă de vector (ca formă a unui element al imaginii sau ca percepție),atunci vor tinde
să rotească cadrul în jurul axului său central,cu atât mai mult,cu cât sunt mai îndepartate de respectivul ax.
(Fig. 5 a şi b)

9
Fig. 6

Liniile înclinate situate în apropierea centrului imaginii (Fig. 7),nu dau tendința de înclinare,ci par
brațele dezechilibrate ale unei balanțe care poate reveni oricând la poziția de echilibru.Efectul de înclinare
este mai pregnant şi stabil,când liniile respective intersectează marginile cadrului. (Fig. 8)

Fig. 7 Fig. 8

Cele mai stabile linii înclinate sunt diagonalele cadrului.Datorită vectorului de citire pomenit anterior
şi care acționează ca în Fig. 9 , diagonala 1 se numeşte diagonala descendentă fiind cel mai logic traseu de
parcurgere al unei imagini.

Cealaltă,diagonala 2,se numeşte diagonală ascendentă şi parcurgerea ei în sensul arătat în figură,


sugerează realizarea unei aspirații.

10
Fig. 9 Fig. 10

Parcurgerea diagonalelor după direcțiile din Fig. 10 , este neobişnuită şi trebuie să fie bine justificată.

Analiza amplasării elementelor de imagine în cadru evidențiază posibilitatea asigurării unor poziții
stabile prezentate în schema din Fig. 11 a şi b.

 punctul 1 centru de greutate al triunghiului ABD


 punctul 2 centru de greutate al triunghiului ABC
 punctul 3 centru de greutate al triunghiului BCD
 punctul 4 centru de greutate al triunghiului CDA

rezultă : 1 - 2 : 3-4 orizontalele cele mai stabile


1 – 4 ; 2-3 verticalele cele mai stabile
1;2;3;4 punctele forte (centre stabile)
Centrul geometric al cadrului , intersecția diagonalelor,este un punct de ambiguitate pozițională
maximă.

11
Nu trebuie uitat faptul că imaginea nu este o construcție geometrică la care se pot găsi aşa de simplu
liniile şi punctele forte,ca în schemele propuse.

2.Percepția unor elemente simple în cadru.


2.1. Liniile in cadru
În cadrul imaginii,liniile îndeplinesc roluri diferite :
 Liniile drepte au rolul de a construi imaginea,de a delimita planurile şi spațiile,de a crea
adâncimea în spațiul imaginii,de a stabili proporțiile subiectelor.
Liniile drepte pe orizontală sugerează stabilitate,iar pe verticală,tensiune,înalțime.Liniile
drepte oblice sunt linii dinamice,sugerând mişcare,nelinişte,dramatism.Dacă se succed în
haşură,liniile reprezintă suprafețele,producând impresia de ordine,monotonie.
Ca elemente singulare în cadru,liniile uşor înclinate,dau impresia de instabilitate.Cele sugerate
sunt mult mai stabile,deoarece elementele care le genereaza le asigură şi stabilitatea.Mult
mai stabile,vor fi liniile mai groase sau mai constrânse,care induc impresia de forță,de
presiune.
Liniile drepte pot sugera direcții.Această impresie de direcție va fi mai accentuată la
parcurgerea liniei în sensul normal de explorare al imaginii,stanga-dreapta şi se va termina la
prima intersecție a liniei respective.
Cum linia dreaptă este generată de intersecția a doua plane,o linie concretă,singular în
imagine,care nu reuşeşte să evoce această intersecție,este un element nedefinit şi pare
artificial.
 Liniile frânte,sunt rezultatul unor intersecții de linii drepte.Efectul cel mai pregnant este dat
de unghiurile care se formează şi nu de formă şi înclinarea liniilor generatoare.
Cele mai stabile în cadru sunt unghiurile drepte cu laturile paralele cu marginile cadrului. (vezi
Fig. 12 a,b,c)

Fig. 12
Se obeservă că pe masură ce unghiurile devin mai mici,încep să aibă din ce în ce mai multă
agresivitate,dinamism,iar unghiurile foarte mici sugerează mişcarea.
 Liniile curbe predispun la blândețe,melancolie,gingăşie şi eleganță.

12
2.2.Unghiuri în cadru
Unghiurile ascuțite ghidează privirea în afară,în sensul sugerat de vârful lor.
Unghiurile obtuze tind să ghideze privirea central între laturile lor,efectul fiind cu atât mai accentuat,
cu cât unghiul este mai deschis.

2.3.Figuri geometrice în cadru.


Figurile geometrice în cadru sunt diferit percepute astfel :
 Cercul,pătratul şi rombul sunt forme prea abstracte,prea stabile şi apar nenatural în imagine;
 Dreptunghiurile,reprezintă forme stabile,masive,lipsite de dinamism;
 Paralelogramul şi trapezul,reprezintă numai suprafețe,nu generează volume şi spații;
 Triunghiurile sunt formele cu cel mai mare dinamism,atât în interiorul cât şi în exteriorul lor.

2.4.Percepția figurilor alăturate în cadru.


 Două figure de aceeaşi formă şi marime aşezate pe aceeaşi linie sugerează asociere,iar
plasarea lor pe suporturi diferite,sugerează plasarea în planuri diferite şi totodată , o
dimensiune mai mare a celei aşezate mai sus.
 Două figure de aceeaşi formă,dar de dimensiuni diferite dacă sunt aşezate pe aceeaşi linie
sugerează subordonare,iar cea mică este aşezată pe linia de sus,va sugera plasarea ei în
adâncime.
 Figurile pătrat şi dreptunghi,alăturate trapezului,paralelogramul şi triunghiului,de aceeaşi
suprafață (egale),le subordonează pe cele din urmă.
 Figurile vertical,le domină (le subordonează) , pe cele orizontale.
 Figurile pe vertical apropiate,aproximativ de dimendiuni egale,sugerează unitate,în timp
ce,dacă dimensiunea figurilor este inegală,se creează sentimentul de concurență.
 Funcție de stabilitatea propie figurilor şi de poziția lor în cadru,distanța dintre ele se modifică.
 Când figurile se pot asocia,se vor percepe simultan,în caz contrar percepția lor ,se va face pe
etape.
 Figurile pot manifesta tendințe de fuziune sau de respingere evidentă (este un bun exemplu
de echilibrare a dreptunghiului,în tendința sa de rasturnare).
 În cazul confruntării dintre figuri agresive,rezultatele se pot anticipa ( confruntarea directă va
fi evidentă ,confruntarea va fi violentă iar confruntarea va fi atenuată,elastică ).
Cele prezentate,în câteva exemple,sunt simple demonstrații,de modul în care interacționează figurile
între ele în percepția noastră.
Menționăm că din lipsă de spațiu şi posibilități grafice,n-am exemplificat ce efecte produc de forțele
centrifuge şi centripete ale figurilor,efectele pe care le produc culorile şi stralucirile etc.Scopul principal al
prezentărilor,este numai de a conştientiza elevul,de fenomenele care se petrec în cadrul fotografic.

13
2.5.Percepția figurilor suprapuse în cadru.
Suprapunerea,sugerează dispunerea unor elemente în planuri diferite,pentru a fi analizate
succesiv,concomitent cu percepția lor unitar – asociativă.
Totodată,prin suprapunere,între elementele imaginii,se crează o legătură mai puternică,mai
dinamică.
Scopul suprapunerilor este :
 De a sugera mai bine a treia dimensiune
 De a stabili ordinea de analiză a elementelor imaginii
 De a stabili o anumită ierarhie între elementele imaginii
 De a indentifica poziția privitorului față de elementele imaginii
Pentru ca percepția elementelor suprapuse să se facă în mod natural,neforțat,trebuiesc îndeplinite
următoarele condiții :
a) Reprezentarea elementului ascuns să se facă suficient şi în elementele caracteristice care să îl
facă imediat identificabil
b) Dispunerea în planuri diferite să se facă după ierarhizarea normală
c) Între elementele suprapuse să existe un echilibru unitar
d) Acest echilibru să fie corelat cu echilibrul întregului cadru
Neîndeplinirea acestor condiții,creează centre de tensiune perceptual,care distorsionează receptarea
mesajului vizual.

2.6.Alb şi negru în cadru


Vom analiza în continuare,efectul distribuției acestor două culori în cadru.
În primul rând , se constată că acest spectru,alb – negru, este mai bogat ca percepție în nuanțe de
alb,deoarece albul fiind o culoare mai caldă, ( comparativ cu negrul ),suntem mai sensibili la ea.De altfel, la
o repartiție egală de alb şi negru pe suprafața cadrului,albul va fi perceput mai mult,datorită efectului său
radiant. (Fig. 13 a,b,c)

Fig. 13

14
În Fig. 13 a , repartiția în mod egal a celor două culori dezechilibrează complet cadrul.În Fig. 13 b,prin
divizarea cantităților de alb şi negru,cadrul începe să se echilibreze.În Fig. 13 c , în cazul în care trecerea de
la alb la negru ar fi de jos în sus ,cadrul ar părea nenatural.
Reiese o altă propietate a celor două culori ,albul este mai “uşor”,tinde în sus în cadru,în timp ce
negrul este mai “greu”,tinde în jos.Dintre cele două culori,negrul are o stabilitate mult mai bună.
Ca semnificație ,albul,indică şi îndrumă , iar negrul delimitează şi conturează.
În cadrul imaginii cele două culori se vor utiliza în urmatoarele scopuri :
 Albul,sau zona de culoare deschisă
 Stabileşte centrele de interes
 Indică trasee de parcurgere a imaginii
 Măreşte dimensiunile şi importanța elementului de imagine
 Efectele momentane (străluciri,sclipiri,scântei)
 Negrul,sau zone de culoare închisă
 Delimitează imaginea
 Delimitează forme
 Indică trasee
 Sugerează reprezentarea celei de a treia dimensiuni (adâncimea )
 Alternanțele de alb şi negru
 Crează forme asigurând grafica lor
 Crează spațiul,succesiunea de planuri
 Asigură dinamica şi ritmul în cadru
 Asigură succesiunea sau simultaneitate
 Indică loc,poziție,timp,față de subiectul principal

2.7.Culoarea în cadru
Despre culoare se ştie că,datorită percepției fiziologice,unele culori,cele “calde” ( roşu , portocaliu ,
galben ) sunt mai excitante,în timp ce culorile “reci” , (verde,albastru,violet) sunt neutre.În acest caz,
culorile “calde”,vor deveni mai uşor centre de interes ale imaginii.
Culorile “calde” au în planul cadrului,rolul de a sugera centre de dinamism,acțiune,dramatism,iar cele
“reci”,sugerează zone de calm ,linişte, echilibru.
Pentru echilibrarea locală,adică neutralizarea unei culori prea excitante,în vecinatatea ei, se va plasa
o culoare complementeră.(se ştie că două culori complementare pe cercul lui Munsell tind să se anuleze
reciproc ducând la gri neutru). Trebuie acordată atenție , mărimii acestor suprafețe colorate,deoarece ,o
culoare ”rece” nu are acelaşi efect ca o culoare “caldă”,pentru a se putea echilibra prin suprafețe
echivalente.
Ajungând la alăturarea culorilor,vom analiza şi alt aspect.Ştim că prin alăturarea a două culori vecine
pe cercul lui Munsell,acestea tind să genereze o culoare intermediară , apărând o dualitate vibrantă,care va
tinde către cel mai puternic dintre polii de culoare.Culoarea rezultată,este ambigua,necontrolabilă,centru

15
de instabilitate.Mult mai stabilă,este alăturarea a două culori care încadrează o culoare principal,acestea
neavând tendința de a fuziona.

Cap. III : ELEMENTE DE LIMBAJ VIZUAL FOLOSITE ÎN IMAGINILE CINE – TV.

1. Planul cinematografic

Personajele din film pot ocupa în încadratură o suprafață mai mare sau mai mică.Suprafața
încadraturii e denumită plan cinematografic şi poartă următoarele denumiri,în funcție de încadrarea de
întinderea sa :
Plan ansamblu care cuprinde un câmp foarte larg,fiind folosit numai în exterior.Cuprinde linia de
orizont şi relieful.
Plan general ,cuprinde un câmp larg, o stradă,piață, respectiv personajul şi ambianța generală în care
se desfăşoară acțiunea.
Plan întreg cuprinde personajul sau un grup restrâns şi părți din decorul în care se desfăşoară
acțiunea.
Plan apropiat sau american,cuprinde personajul până la genunchi.
Planul mediu cuprinde personajul până la mijloc şi este folosit cu precădere pentru şcenele cu dialog.
Prim-planul ,cuprinde numai fața personajului şi este folosit pentru şcene în care se prezintă efecte
emoționale.
Planul detaliu cuprinde un obiect din şcenă,părți din obiect sau din figură,servind pentru atenționarea
asupra unui detaliu.

2. Unghiul de filmare

Unghiul de filmare reprezintă punctul de vedere al unei şcene de film.Mobilitatea,schimbarea


unghiului de vedere,caracteristicile percepției vizuale omeneşti,a fost preluată de arta filmului devenind o
metodă principală de creație.
Sub aspect tehnic , unghiurile de filmare sunt :
 Normale când axa aparatului este orizontală;
 Plonjate,când axa aparatului este înclinată în jos,indiferent de unghi;
 În racursiu,când axa aparatului este înclinată în sus , indiferent de unghi.
Compozițional,unghiurile de filmare au următoarele sensuri :
 Normale – sunt neutre,reprezentând starea obişnuită a privirii.La încadraturi “de aproape“
sugerează participare la acțiune.La încadraturile “de departe” au un rol descriptiv.

16
 Plonjate – sunt folosite mai mult din punct de vedere subiectiv.La planurile “de aproape”
sugerează simultan pentru subiectul reprezentat prin aparat,forță,dominare,siguranță,în timp
ce pentru subiectul privit de aparat,sugerează slăbiciune,teamă.La planurile medii şi generale ,
sugerează pândă,pregatirea unei surprinderi.La planurile ansamblu au scop discriptiv.
 În racursi redau starea intensivă față de unghiurile plonjate.

3. Mişcarea de aparat

Prin mişcarea de aparat,se întelege acele deplasări în timpul funcționării aparatului de luat
vederi,care au ca scop să schimbe încadratura.
Tehnic mişcările de aparat pot fi :
 Mişcări de panoramare , în care aparatul se roteşte în jurul unei axe oarecare.Mişcarea de
panoramare în jurul unei axe orizontale panoramare pe verticală.
 Mişcări de apropiere sau îndepartare,poartă denumirea de travling şi au ca scop fie sugerarea
apropierii sau a îndepărtării punctului de vedere obiectiv,fie trecerea de la un punct de vedere
obiectiv la unul subiectiv ( prin apropiere ) sau invers , prin schimbarea continuă a planului
încadraturii.
 Mişcări de aparat combinate,obținute fie reunind mişcarea de panoramare cu cea de travling
fie utilizând aparate special pentru mişcări complexe.
 Transfocarea,adică acționarea dispozitivelor obiectivelor cu distanța focală variabilă imitând
efectul de travling.Prin mişcarea de travling se modifică şi perspectiva încadraturii simultan cu
încadratura,în timp ce prin transfocare se micşorează sau se măreşte încadratura fără
modificarea perspectivei.Travlingul reproduce efectul real de apropiere sau îndepărtare de
subiect.
 Transtravul,reprezintă combinarea mişcării de travling rectiliniu cu transfocarea simultană şi
sincronă pe aceeaşi direcție astfel că numai subiectul principal să-şi păstreze aceeaşi mărime.
Efectul dramaturgic este de comprimare sau de dilatare a planurilor din fața şi din spatele
subiectului.

4. Montajul

Operația de montaj înseamnă alăturarea prin tăiere şi lipire ulterioară a fragmentelor de peliculă.
Montajul conferă creatorilor de film mai multe posibilități de creație artistică şi anume :
 Montajul permite compunerea unei realități noi,diferite,printr-o alăturare anume aleasă a
fragmentelor
 Montajul imprimă filmului ritmul şi tempoul său, prin lungimea acordată imaginii cadrelor
alăturate şi prin ordinea în care acestea se succed.Datorită mijloacelor proprii de
expresie,timpul acțiunii reale filmate,fie în sensul comprimării,fie al expresiei sale,în scopul

17
extragerii esențialului din acțiune.Montajul permite sugerarea trecerii timpului prin procedee
specifice , cum sunt fondu-l (apariția sau dispariția treptată a unei imagini din sau în
întuneric ) şi înlănțuirea/topirea a două imagini una în alta,prima dispărând treptat
concomitent cu apariția celei de-a doua .
 Montajul conferă filmului posibilitatea trecerii dintr-un loc al acțiunii într-altul adică de a
reprezenta spații diferite într-o alternanță rapidă şi de a stabili o relație specifică între timpul
şi spațiul reprezentat.

Cap IV : Ilustrare

1. Plasarea personajului
Cameramanii “de duminica” simt că personajul – fie el propiu copil sau crucea de pe Caraiman –
trebuie plasat în centrul imaginii.Acest fapt nu face altceva decât să slăbească poziția imaginii.

În fotografie se aplică în mare măsură principiile estetice valabile în pictură. Una dintre cele mai
importante reguli datează încă din Evul Mediu şi este denumită regula treimilor sau secţiunea de aur. Conform
acestei reguli, există 4 puncte forte şi 4 linii forte ale imaginii.

Se recomandă folosirea punctelor forte pentru plasarea celor mai importante elemente din fotografie.
Una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de către fotografii amatori sau cei începători este plasarea
personajului sau a obiectului principal în centrul imaginii, de unde rezultă utilizarea ineficientă a spaţiului avut
la dispoziţie. Excepţii: atunci când subiectul fotografiat prezintă simetrie se recomandă folosirea centrului de
simetrie ca punct de maxim interes al fotografiei (e.g. o ţintă de tir, undele făcute de o piatră aruncată în apă,
o explozie nucleară, un cap pătrat...).

Fig. 14 Fig. 15

18
Fig. 16 Fig. 17

2. Încadrarea subiectului central


Prin plasarea obiectului într-un anume cadru o imagine poate fi încadrată.Încadrarea unei şcene
reține privirea în interiorul imaginii şi o fereşte de tot ceea ce poate fi element perturbător pentru deplasarea
privirii de pe central de interes.

Fig. 18

19
3. Perspectiva vizuală
Susținerea sau întărirea ideii de bază poate fi făcută prin folosirea eficientă a perspectivelor dintr-o
imagine.Poziția camerei video şi distanța focală alternează atât perspective reală într-un cadru cât şi distanța
aparentă dintre obiecte.Liniile paralele din primul plan pot să se uneasă în fundal.
Printr-un control cât mai creativ al unor aspecte ca distanță focală şi poziția camerei video se pot
realize compoziții deosebite şi încărcate de sensuri.

Fig. 19 Fig. 20

În această fotografie, treptele "aşază" imaginea, îi dau armonie şi echilibru . Fig. 21

20
4. Folosirea umbrelor în crearea compozițiilor
Fiecare dintre imaginile de mai jos foloseşte umbrele în moduri diferite.

Fig. 22

Razele soarelui de amiază (cad perpendicular, deci este miezul zilei),


străpung "armura" grinzilor de lemn la adăpostul cărora mai poţi spera la
puţină umbră. Praf, canicula, căldură mare !

Fig. 23

O utilizare inteligentă a luminii poate crea o imagine excepţională folosind elemente extrem de simple
şi, chiar şi în două culori. Forţa imaginii rezultă din contrastul între reflexiile luminii ce apar pe o parte a
obiectelor si umbra proiectată pe partea opusă.

21
22
Bibliografie

 Dumitru Mociorniță – “Tehnica fotografică”


Agenția de informații CAM 1 – Bucureşti 2000

 Ovidiu Drugă , Dr. Horea Murgu – “Elemente de gramatică a limbajului audio-vizual”


Editura Fundației PRO – Bucureşti 2002

 Ovidiu Răduleț - “Percepția imaginii cinematografice şi de televiziune”


Editura Printech 2002

 Dan Bistrițeanu – “Fotografia şi alte elemente de imagistică”


Editura ARYIN PRESS – 2005

 Alain Joannès – “Comunicarea prin imagini”


POLIROM 2009

23