12. 1.

Norme privind recoltarea şi transportul produselor patologice

în vederea efectuării diagnosticului de laborator în viroze.

Să fie efectuată de către personalul instruit în acest scop.

- Să fie realizată cât mai precoce în raport cu debutul bolii.

- Să ofere un eşantion reprezentativ, în cantitate suficientă, din produsul

patologic în care este cel mai plauzibil să fie depistat agentul etiologic
viral.

- Să fie făcută cu instrumentar steril, în recipiente sterile, respectând cu

stricteţe normele de asepsie.

- Cu unele excepţii spre exemplu LCR, unde probele sunt prelucrate imediat
după recoltare.

Probele se introduc în recipient cu mediu conservant, tamponat (ex.

mediul Hanks cu albumină bovină 2-4%, penicilină, streptomicină, nistatin,
griseofulvină). Recipientele cu probe se etichetează corespunzător şi cu
excepţia sângelui, sunt congelate, preferabil la -70 oC.

- Proba este însoţită de buletinul de analize corespunzător, completat.

- Timpul de la recoltare până la efectuarea examenului virusologic va fi

scurtat la maximum. Recipientele cu probe

se transportă în casolete metalice, închise ermetic.

- Pe perioada transportului şi până la examinare, probele vor fi congelate.

- Produse patologice: secreţiile faringiene şi nazofaringiene se prelevează cu

tampoane prin spălare naso-

faringiană are valoare şi pentru virusul rujeolic.

-Secreţia salivară este importantă pentru Citomegalovirus, Virusul urlian
imediat după debutul bolii.

-Sputa, aspiratul traheobronşic în cazul virusurilor gripale, paragripale şi

rhinovirusurilor.

- Secreţia conjunctivală pentru adenovirusuri, v. coxsakie, v.rujeolic.

- LCRîn meningite, meningoencefalite; se recolteaza prin puncţie în zona

lombară pentru v.rubeolei, rujeolei,

EBV, Herpes Simplex Virus, Citomegalovirus.

- Sângele sau ser pentru punerea în valoare a anticorpilor anti virusurile

infectante.

- Materiile fecale recoltarea în coprocultoare pentru enterovirusuri (când

boala se manifestă) şi rota virusuri, recoltarea se face cu sonde şi tampoane
care se decarcă în soluţie nutritivă sau de transport.

- Crustele şi lichidul din vezicule şi pustule prin puncţie sterilă cu seringa,

pipeta Pasteur sau tampoane pentru herpes virus, varicella zoster, vaccina.

- Urina se recoltează din emisia spontană după igiena riguroasă a zonei, sau
cu sonde iar transportul în urocultoare, pentru virusul urlian la sfârşitul bolii.

- Secreţiile uretrale cu tampoane sterile sau pipete Pasteur şi secreţiile de

col uterin recoltatea cu tampoane sterile pentru papiloma virus şi v.
herpetice

-Probe biopsice din ggl. limfatici, maduva osoasă, ficat, recoltarea se face
prin puncţie sterilă de către persoanele

calificate pentru a pune în evidenţă agentul viral implicat.

-Probe necroptice fragmente de organ ficat, splină, pulmon, ganglion, rinichi
se introduc în recipiente de conservare, transportul se face cât mai rapid la
40C sau se păstrează la -700C.

12. 2. Metode de cultivare a virusurilor.Virusurile se replică numai în

celula vie, cele trei sisteme care permit replicarea virusurilor sunt culturile
celulare, oualele embrionate şi animalele de laborator.

A. Izolarea virusurilor pe Culturi Celulare.Culturile celulare sunt reprezentate

de celule dispersate obţinute cu ajutorul unor enzime proteolitice şi care
plasate într-un mediu nutritive sunt capabile să supravieţuiască şi să se
multiplice.

Elementele esenţiale ale unei culturi celulare sunt celulele vii şi mediul
nutritiv.

Celulele vii - se obţin din ţesuturi umane adulte normale, ţesuturi

embrionare şi neoplazice.

-Ţesutul adult dă culturi de tip epitelial, cu celule poligonale care formează

de obicei placarde;

-Tesutul embrionar care dă de obicei culturi de tip fibroblastic – cu celule

alungite, fusiforme, paralele, regulat orientate.

-Tesutul neoplazic dă culturi celulare de tip epitelial cresc cu uşurinţă şi nu

formează placarde.

Metoda prin care celulele sunt disociate dintr-un ţesut se face cu

ajutorul unor enzime proteolitice (tripsina) şi care în asociere cu agitarea
mecanică se numeste tripsinizare. Tripsina rupe legăturile intercelulare,
eliberând celulele vii ca unităţi separate. Celulele sunt suspendate într-un
mediu. Mediul nutritiv conţine în general aceleaşi elemente de bază : soluţie
salină tamponată (sol. Hanks), soluţie izotonă cu pH constant (7, 4), săruri
minerale, aport proteic asigurat prin serurile animale în special ser de viţel
5-6 % (reprezentând un factor de creştere) şi amino acizi esenţiali (din care
nu trebuie să lipsească glutamina). Aminoacizii esenţiali sunt fie ca atare sau
ca hidrolizat proteic şi vitamine în special cele din grupul B.

Mediile cele mai obişnuite sunt: HANKS, EAGLE, IC-16, IC-65, celulele se
incubează pe aceste medii la 24-48 ore, la 370C conducând la dublarea
numărului.

Aceste celule pe un mediu adecvat din punct de vedere al nutrienţilor, pH-

lui, t0 rămân viabile şi continuă să se înmulţească.

Clasificarea mediilor de cultură în funcţie de provenienţa materialului

biologic.

1. CULTURI DE ORGAN

Constituite din fragmente mici de: trahee, bronhii, intestin subţire

proximal, trompe uterine etc. menţinute în mediu adecvat îşi păstrează
structura şi funcţia timp de câteva zile.

- Acestea au rol în studiul mecanismelor patogenice ale unor:virusuri

enterice (rota virusuri), virusuri respiratorii (corona virusurile)

2. CULTURI (PRIMARE) DE CELULE

Se obţin prin dispersia enzimatică (tripsină) urmată de dispersia mecanică

cu ajutorul agitatorului electromagnetic. Suspensia celulară ajustată la
150000-200000 celule/ml, se pune în mediu de creştere şi se repartizeză în
tuburi sau plăci sterile.Celulele aderă de sticlă, se înmulţesc, formează un
film continuu de celule în monostrat, după care multiplicarea încetează
datorită inhibiţiei de contact. Urmată apoi de infectarea cu virusuri, pot fi
subcultivate de 5-6 ori.

3. CULTURI DE CELULE DIPLOIDE

Reprezintă culturi de celule omogene (un singur tip de celule) cele mai
utilizate sunt cele obţinute din fibroblastele stabilizate pornind de la
embrionul uman. Pot fi subcultivate între 20-50 de pasaje. Caracteristic
prezintă cariotip cromozomial diploid propriu ţesutului de origine. Exemplu
cultura de celule WI-38, aceasta este obţinută din pulmon de embrion uman.

4. LINII DE CELULE (PERMANENTE, HETEROPLOIDE)

Reprezintă o populaţia celulară care derivă direct din ţesuturile tumorale

sau din celulele diploide infectate cu virusuri oncogene. Pot fi cultivate serial
sau un număr indefinit de pasaje. Aceste celule nu mai seamănă cu cele din
care au provenit. În general garnitura cromozomială este poliploidă.
Exemplu: HeLa obţinută din carcinom epitelial, VERO - rinichi de maimuţă
verde africană, KB - carcinom epidermoid. Pot fi şi conservate un timp
îndelungat prin congelare.

Inocularea şi identificarea virusurilor în culturi celulare

Se aleg culturile celulare adecvate cu susceptibilitatea cea mai mare la

virusul presupus ca fiind în probă. Cultura trebuie să fie proaspătă,
confluentă, fiecare cultură se examinează macroscopic şi microscopic.

Produsul patologic înainte de inoculare este prelucrat pentru

îndepărtarea debriurilor şi bacteriilor prin centrifugare diferenţială şi tratat cu
antibiotic. Produsul patologic se inoculeză direct pe celulele aflate în
monostrat după ce mediul de creştere a fost îndepărtat. Se lasă 1 ora la
370C pentru absorţia virusurilor pe celule, se adaugă mediu de întreţinere şi
se incubează la 370C. În orice experiment se păstrează cultura martor
neinoculată.

Urmărirea replicării virale

1. Efect citopatic (ecp) reprezintă ansamblul modificărilor mofologice celulare

induse de prezenţa virusurilor în culturile celulare. Se observă la microscop,
acest efect variază în funcţie de tipul de virus şi tipul de celulă pe care este
cultivat virusul astfel :

-degenerscenţă celulară şi liză, celulele sunt rotunjite, refringente, cu

desprindere de pe sticlă la enterovirusuri.

-formarea de sinciţii la Paramixovirusuri şi Herpesvirusuri

-agregarea celulelor şi leziuni ale nucleului la Adenovirusuri

Grad de manifestare a efectului citopatic se notează cu (+)

+ 24% din monostrat efect citopatic

++ 50% din monostrat efect citopatic

+++75% din monostrat efect citopatic

++++100% din monostrat efect citopatic

2. Fenomenul de hemadsorbţie constă în fixarea hematiilor pe celulele

infectate cu virusuri, este un fenomen caracteristic mixo şi
paramixovirusurilor, acestea sunt virusuri care nu produc modificări
caracteristice în culturile celulare.

3. Apariţia hemaglutininelor în supernatant, aglutinarea hematiilor în

supernatant ca urmare a acţiunii de aglutinare a aglutininelor virale. Ex. V.
Gripale, V. Paragripale şi Arbo virusurile.
4. Interferenţa virală apare la virusurile care asemenea virusurilor
hemadsorbite nu produc modificări morfologice caracteristice în culturile
celulare, însă au capacitatea de a interfera cu replicarea unui al 2-lea virus,
inoculate în aceeaşi cultura şi pe care îl inhibă în multiplicare.

Ex. Virusul Rubeolic, nu produce efect citopatic în linia VERO astfel că la 10

zile de la inoculare se adaugă un enterovirus ECHO11 care în mod normal ar
trebui să producă efect citopatic dar acesta este inhibat de prezenţa virusului
rubeolic (apare degenerescenţa apoi liza celulară).

5. Incluziunile virale sunt acumulularea paracristalină de virioni şi

componente virale în aria de replicare şi asamblare a virionilor se colorează
Giemsa sau hemalaun-eozină.

Localizarea, forma, afinitatea tinctorială sunt criteriide diagnostic pentru

infecţiile cu virusuri

Ex. - Herpes virus: Incluziuni intranucleare, celulele infectate formează

sinciţii.

- Reo virusurile: Incluziuni intracitoplasmatice acidofile perinuclear.

- virusul Rujeolic: Incluziuni intracitoplasmatice şi intranucleare, celulele

infectate formează sinciţii.

6. Colorarea Imunofluorescentă se depistează Ag Viral în celulele infectate.

7. Transformarea celulelor normale în celule canceroase (transformare

malignă) prin virusuri Oncogene (SV 40, V. Sarcom Rous): pierderea
inhibării de contact, focare de aglomerări celulare.

A. Embrionii de găină (oua embrionate de găină- OEG)

Unele virusuri se multiplicăşi se izolează preferenţial în ouă embrionate, o

serie de virusuri produc leziuni patognomonice (leziuni specifice pentru
anumite virusuri). Ouălele embrionate se folosesc pentru izolarea şi
identificarea virusurilor dar şi pentru prepararea de vaccinuri şi reactivi de
diagnostic.

Oualele trebuie să fie de la găini specific pathogen free (SPF) care sunt
crescute în condiţii de sterilitate pentru a nu influenţa reacţii fals pozitive.
Ouălele sunt puse la incubat 6-14 zile după cere sunt controlate la ovoscop,
care prin transluminare se poate observaviabilitatea embrionului.

Căile de inoculare:

- Membrana chorioalantoidă, ziua 11-12: v. vaccinia, v. herpetice, v.

oncogene, pox virus;

- Cavitatea alantoidiană: v. gripale, ziua 9-12;

- Cavitatea amniotică: v. gripale, ziua 9-10, v. urlian, ziua 5-7;

- Sacul vitelin (ataşat embrionului, rezervă nutritivă): rickeții, chlamidii, v.

herpetice (ziua 5).

Incubare: 350C, 3-5 zile,

40C, peste noapte a doua zi se recoltează: lichide, membrane,

ţesuturi

Efecte observate :

- Moartea embrionului la v. urlian, herpes v.

- Acumularea Ha în lichidul alantoid şi amniotic (v. Gripale)

- Pustule (pox virusuri) pe membrana chorio-alantoidă.

C. Animale de experienţă
- Când receptivitatea celorlalte gazde este nesatisfacătoare în cazul v. Rabic,
Arbo v., v. Coxsackie A, HIV

- Replicarea virală este demonstrată prin:- boala manifestă cu sau absența

decesului

- Urmărirea virusului în organul ţintă se face prin:- hemaglutinare: arbo v.

- infecţiozitatea omogenatelor: v.coxsackie

- examen histo–patologic:- leziuni inflamatorii

- leziuni degenerative

- incluzii virale (ex. Corpusculii Babeş-Negri în neuronii infectaţi

cu v. Rabic)

Animalele de laborator se folosesc în :

-diagosticul Virozelor;

-obţinere reactivi biologici;

- în prepararea vaccinurilor (ex. V. Antirabic pe creier de şoarece);

- studii de patogeneză şi imunitate antivirală.

Surse de animale – specii folosite experimental:

- Mamifere mici  (şoareci, şobolani, hamsteri, cobai, iepuri,

maimuţe, dihori) →în experienţele curente;

- Mamifere mari (capre, oi, cai, viţei)  → pentru preparate

biologice;

- Păsări : găini, prepeliţe, porumbei, raţe, curcani.

Selecţionare în funcţie de:

- susceptibilitatea la virusuri (şoarece - v. Coriomeningitei

limfocitare;cimpanzeu- HIV; maimuţă- v. Rujeolic, VHB)

- vârstă

- stare de sănătate

- omogenitatea lotului experimental

Dezavantaje- cost crescut

- receptivitatea variazăîn funcţie de: specie, linia genetică, vârsta animalului

- existenşa virusuri latente careinterferază cu cel inoculat sau se pot

reactiva.

1. Animale SPF (specific pathogen-free) - fără floră patogenă

- crescute în regim de barieră sanitară: condiţii de mediu (hrană, aer) ce

previn contaminarea cu germeni patogeni

2. Animale germ-free (fară floră asociată contaminantă)

- hranite în condiţii de creştere restrictive în izolatoare speciale (aer + hrană

sterilă)

3. Animale inbred, izogene

- se obţin prin înmulţiri consangvina (după 20 de generaţii)

- identice din punct de vedere genetic cu perechea de strămoşi comuni

- împerecheri controlate soră – frate (minimum 20 generaţii)

- în studii de - imunitate antivirală, transplant,oncogeneză.

4. Animale trangenice

- au în genom o genă transfectă (straină) ce se va exprimă

fenotipic(injectarea unei gene în pronucleul unui ou fecundat provenit de la
parentalii izogeni urmată de implantarea oului în oviduct)

5. Şoarecii nuzi- absenţa congenitală a timusului

Cultivarea pe animale de laborator 

1. Pregătirea animalelor pentru inoculare

2. Inocularea: alegerea căii optime de acces la ţesuturile şi organele pentru

care virusul are afinitate (subcutan, intramuscular, intravenos,
intraperitoneal, intracerebral, digestiva etc.)

-Virusurile Neurotrope (v. Rabic, arbo v.) →intracerebral

-Virusurile Respiratorii (v. Gripal) → intranazal

-Virusurile Dermotrope (v. Vaccinia) →intradermic

3. Supravegherea animalelor inoculate : temperatura corpului, stare

generală (anorexie, blană zburlită), pierderi în greutate, semne clinice
caracteristice (paralizii, tremurături).

4. Recoltarea produselor patologice

-Animale moarte: - ex. Macroscopic se preleveazăţesuturi, organe.

- ex. Microscopic frotiuri din amprente (histopatologic)

- Animale fără semne de boalăse fac3 pasaje oarbe la alte animale

12.3. Metode de diagnostic virusologic și serologic.

Diagnosticul propriu-zis:

Examen direct prin microscopie electronică sau imunofluorescenţă

Examenul indirect prin cultivarea, izolare şi identificarea virusului. Pentru

diagnosticul indirect se utilizează culturi de provenienţă diferită aproape de
la toate speciile de vertebrate şi unele nevertebrate, insecte, artropode.

Oul embrionat pentru virusul gripal, animalele de laborator servesc pentru

izolarea unor virusuri cu afinitate specifică pentru unele specii de şoareci
nou-născuţi pentru virusul Coxsackie.

Identificarea virusurilor se face în urma unor modificări morfologice exemplu

culturile celulare efectul citopatogen etc., incluzii celulare agregate
intracelulare de virusuri. Pe oulele embrionate leziuni tip pox, pe membrana
corioalantoidă la Virusurile vaccina şi variolic.

Detectarea antigenelor virale prezente în lichidul de cultură, lichidele

alantoidiene, amniotice. Testarea se face cu seruri imunospecifice şi se
folosesc reacţii de: neutralizare, hemoaglutinoinhibarea, RFC, ELISA.

Diagnosticul serologic detectează răspunsul imun specific faţă de infecţiile

virale prin evidenţierea anticorpilor din serul bolnavilor, acestea se realizeaza
cu Ag standard.

Se testeaza tipul de răspuns imun; primar, secundar exprimat prin

preponderenţa unui anumit tip de Ig. IgM precoce la 2-3 zile de la debutul
bolii scade după 2-3 săptămâni urmată de apariţia IgG la o săptămâna de la
debut cu un maxim la 3-4 săptămâni şi care se menţine. Răspunsul secundar
însoţit numai de prezenţa IgG. Diferenţierea se face prin tratarea serului cu
mercaptoetanol, detectarea cu conjugatul anti IgM.
Anticorpii care blochează activitatea specifică virală sunt anticorpi
seroneutralizatori cu rol de a bloca infecțiozitatea, anticorpii
hematinoinhibanţi şi anticorpii fixatori de complement.

12.4. Diagnosticul de laborator în infecția produsă de virusurile

gripale.

II. Diagnosticul direct de laborator

1. Recoltarea produselor patologice

Se pot preleva:
- secreţii nazale
- lichid de spălătură nazofaringiană
- aspirat traheal, lichid de spălătură bronşică, piese necroptice.
2. Examenul direct al produsului patologic
Pot fi detectate direct în produsul patologic:
- Virionul, cu ajutorul microscopiei electronice
- Antigenele virale, cu ajutorul:
• IFD - realizată pe amprente de mucoasă nazală şi frotiuri efectuate din
secreţii nazale.
• ELISA - folosită în special pentru identificarea antigenelor de tip.
- Acidul nucleic viral poate fi detectat prin:
• hibridizare cu sonde nucleotidice.
• PCR, aplicată după obţinerea ADN-ului complementar ARN-ul viral prin
reverstranscriere
RT-PCR (reverstranscriere-PCR).
3. Izolareavirusului
Produsele patologice sunt prelucrate şi sunt inoculate pe:
-Ouă embrionate de găină
 Izolarea pe ouăle embrionate este metoda de elecţie şi este
accesibilă tuturor laboratoarelor de virusologie. Produsele patologice sunt
inoculate pe ouăle de găină fecundate, cu embrioni de 8-12 zile.
Examinând oul în poziţie orizontală la ovoscop se stabileşte locul
inoculării în regiunea unde distanţa dintre cochilie şi embrion este cea mai
mică, iar după badijonarea cu tinctură de iod, se realizează un orificiu de
dimensiuni mici în cochilie, fără să se perforeze membrana proprie a oului.
La acest nivel, se pătrunde cu un ac cu bizou scurt, ataşat la o seringă de
1ml, prin membrana proprie a oului şi membrana corioalantoidiană.
În momentul când se întâmpină o rezistenţă prin atingerea
embrionului, se retrage foarte uşor acul şi se inoculează o cantitate de 0,1ml
din produsul patologic. Apoi, se retrage acul brusc şi se obturează orificiul cu
o picătură de parafină topită, sterilă.
Ouăle inoculate sunt incubate la temperatura optimă de cultivare a
virusurilor gripale, respectiv 33-34oC. Ouăle se deschid după omorârea
embrionului prin refrigerare, respectând normelede lucru aseptic. Se
recoltează lichidul amniotic şi lichidul alantoidian, ce urmează a fi inoculate
pe alte ouă embrionate, în vederea obţinerii virusului gripal în cantitate
mare, în urma a 2-5 treceri succesive.
-Culturi de celule
Virusurile gripale cultivă mai greu în culturi celulare. Cel mai bine
cultivă virusul gripal de tip B, urmat de tipul A, în timp ce cel de tip C cultivă
extrem de dificil sau deloc. Produsele patologice tratate cu antibiotice pot fi
inoculate în culturi primare de rinichi de maimuţă sau linii celulare de rinichi
de câine (MDCK).
-Animale de laborator
Şoarecele alb şi dihorul sunt foarte sensibili la infecţia cu virusurile
gripale, iar inocularea se practică în general intranazal. Şoarecii dezvoltă o
pneumonie letală. Din trituratul pulmonar obţinut după sacrificarea acestora,
în urma inoculării altui lot de şoareci pe cale nazală, se poate obţine
adaptarea virusului la organismul animalului, după 3-8 astfel de pasaje
oarbe.
4. Identificarea virusurilor gripale cultivate în sistemele biologice
-După cultivarea pe ouăle embrionate de găină, acestea sunt deschise
aseptic, recoltându-se lichidul amniotic şi alantoidian. Pentru identificarea
antigenelor virale se recurge la reactiile de hemaglutinare (HA),
hemaglutinoinhibare(HAI) şi reactia de fixare a complementului (RFC).
Printre aplicaţiile HA se numără şi detectarea şi titrarea virusurilor gripale.
Principiul HA: în contact cu o suspensie de hematii, virusurile
hemaglutinante, precum virusurile gripale, provoacă aglutinarea hematiilor.
Virusurile gripale se adsorb pe suprafaţa hematiilor prin intermediul
hemaglutininei şi se desprind de pe acest substrat cu ajutorul
neuraminidazei.
- În cazul culturilor celulare, identificarea se bazează pe evidenţierea
efect citopatic (ECP). Leziunile citologice în cazul virusului gripal de tip A
sunt de tip vacuolar, fiind însoţite de desprinderea celulelor din monostrat.
Virusul gripal de tip B produce ECP de tip granular, cu fragmentarea
celulelor, picnoză şi distrugerea monostratului celular.
- În cazul animalelor de laborator, trituratul din plămâni conţine
cantităţi mari de virus gripal, ce poate fi identificat prin: HA, HAI şi RFC.
II. DIAGNOSTICUL SEROLOGIC
Se investighează dinamica anticorpilor specifici pe perechi de seruri,
prima probă fiind recoltată cât mai precoce de la debutul bolii, iar cea de-a
doua după aproximativ 10-14 zile, în convalescenţă. Diagnosticul de gripă
este susţinut indirect, prin detectarea seroconversiei sau a unei creşteri
semnificative, de cel puţin 4 ori a titrului de anticorpi în proba a doua de ser,
comparativ cu prima.
 Ca tehnici sunt utilizate în mod curent HAI şi RFC, recomandându-se şi
ELISA atunci când este posibil, datorită sensibilităţii crescute a acestei
metode.

HAI – reacţia de hemaglutinoinhibare

Prin HAI se investighează apariţia şi creşterea titrului anticorpilor

hemaglutinoinhibanţi. HAI este o reacţie de seroneutralizare, având ca
principiu inhibarea aglutinării hematiilor de către hemaglutininele virusurilor
gripale, atunci când acestea s-au unit cu anticorpii complementari.
Materiale necesare
-cele două probe de ser de cercetat, tratate pentru îndepărtarea inhibitorilor
specifici, inactivate la 56oC, timp de 30’ şi diluate 1/7 cu soluţie salină
izotonă;
-suspensiile de antigen gripal cu o concentraţie de 8 ori mai mare decât titrul
hemaglutinant stabilit prin HA;
-soluţie salină izotonă;
-o suspensie de hematii de cocoş 0,5%;
-microplăci cu godeuri;
-pipete automate şi conuri adecvate etc.
Tehnica de lucru
Se execută diluţii binare din serurile de cercetat, începând cu diluţia
1/7, în plăci sau microplăci de plastic cu godeuri, peste care se pipetează un
volum egal din suspensia de antigen ce conţine 8 UA. Plăcile se agită, se
acoperă cu un capac şi se lasă la temperatura camerei timp de 30’. După
aceea se adaugă un volum egal din suspensia de hematii de cocoş 0,5% şi
se lasă plăcile la temperatura camerei timp de 30-45’. Concomitent cu
probele de cercetat, se lucrează şi martorul antigen, martorul hematii,
martorul ser sigur pozitiv şi martorul ser sigur negativ.
Schema reactia HAI:
-Ac (ser pacient) + HA (hemaglutinine)= Ac-HA + Hematii bănuţ de
hematii R(+)
-0 (absent Ac din ser) + HA= HA (libere) + H HA-H aglutinarea
=umbreluţă de hematii R(-)

Citirea şi interpretarea rezultatelor

Titrul de anticorpi hemaglutinoinhibanţi este dat de cea mai mare
diluţie de ser de cercetat la care mai apare o inhibare completă a HA.
Diagnosticul de gripă este susţinut de detectarea unei creşteri în dinamică de
cel puţin 4 ori a titrului de anticorpi HAI.