Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERNARĂ ,,ION IONESCU DE LA BRAD’’ IAȘI


FACULTATEA ZOOTEHNIE
SPECIALIZAREA C.E.P.A.

REFERAT LA DISCIPLINA:

MARKETINGUL PRODUSELOR ALIMENTARE

Coordonatori:
Prof. dr. Aurel CHIRAN;
Prof. dr. Elena LEONTE.

Student,
Alina Ceremis, 315
TEMĂ REFERAT: PIAȚA
LEGUMELOR DIN
ROMÂNIA COMPARATIV CU CEA DIN
EUROPA
1.PIAȚA AGRARĂ
Piața agrară reprezintă un segment al pieței globale, unde bunurile și serviciile apar sub
formă de ofertă de mărfuri iar nevoia de consum, sub forma cererii de mărfuri. Piața agrară
cuprinde totalitatea furnizorilor de bunuri și servicii, pe de o parte, și a clienților potențiali, pe de
altă parte care se află în relație de vânzare - cumpărare, cu alte cuvinte ,,piața reprezintă
totalitate clienților care prezintă aceleași nevoi de consum solvabile’’.

2.PIAȚA LEGUMELOR
Ținând seama de funcțiile alimentare și implicit consumul alimentar al produselor horticole
se poate spune că aceste produse depind de caracteristicile proprii speciei și părții morfologice
care fac obiectul consumului, stadiului de maturare și de momentul în care se folosește, față de
cel în care are loc recoltarea.
Piața legumelor face necesară cunoașterea unor particularități, cele mai importante putând fi
considerate următoarele :
- varietatea mare de produse ce asigură un consum diversificat, dar și o imposibilitate a
obținerii producției în cadrul aceleeai zone geografice;
- gradul de sezonalitate diferit pe grupe de produse, care determină o ofertă neuniformă în
timp ce cererea este continuă;
- gradul ridicat de sezonalitate, ceea ce impune o activitate operativă de dirijare a cantităților
de produse conform cererii consumatorilor;
- datorită pretabilitățiii cererii, producătorii asigură consumul și în afara sezonului sub formă
de legume congelate, sucuri sau conserve;
- legumele au diverse destinații, cum sunt: consum în stare proaspătă, depozitare prealabilă,
industrializare, export, etc;
- existența în paralel, a piețelor țărănești, alături de piețe ale unor societăți comerciale cu
capital majoritar de stat sau privat;
- imposibilitatea de a practica o politică fiscală adecvată pentru producătorii privați
individuali (datorită greutăților întâmpinate de instabilirea bazei de impozitare)
În practică, se întâlnesc următoarele situații: produse horticole ce se consumă ca atare după
o sumară condiționare; produse horticole ce se consumă în stare proaspătă în scopul prelungirii
perioadei de consum; produse horticole prelucrate prin transformarea acestora sub diferite forme
de produse alimentare (disponibilitatea de prelucrare a produselor horticole este generată mai
ales de comportamentul lor alimentar aflate sub formă de prealimente sau alimente).

3
3.CUNOAȘTEREA PIEȚII
Întrucât în etapa actuală în cadrul pieței se manifestă acțiunea multitudinii de factori care
caracterizează viața economică contemporană, piața a devenit o componentă a actului de
conducere și un factor de dezvoltare economică.
Astfel piața pune în evidența raportul dintre producție și consum, revenindu-i rolul de a
verifica concordanța dintre nivelul și structura producției, nivelul și structura cererii sociale.
Astfel este necesar răspunsul unor deziderate privind cunoașterea acțiunii conjugate a
factorilor de evoluție a pieței interne, cum ar fi: investițiile (referindu-se atât la piața materialelor
necesare în construcția obiectivelor economice, dar și la necesitatea creării, amplasării, și
extinderii de noi capacități de producție adecvate cerințelor de piață); producția de bunuri și
servicii; integrarea și specializarea; comerțul exterior cu produse agricole; veniturile populației;
prețurile produselor agroalimentare în condițiile liberalizării acestora.

4.PARTICULARITĂŢILE PIEŢEI LEGUMELOR ÎN ROMÂNIA


Piaţa legumelor în România are anumite particularităţi ce o deosebesc de pieţele celorlalte
produse agricole, dintre acestea cele mai importante fiind:
• atomicitatea cererii şi ofertei. Existenţa unui număr mare de producători şi consumatori cu
puteri economice aproximativ egale se datorează decapitalizării exploataţiilor agricole şi scăderii
puterii de cumpărare a populaţiei. Producţia de legume se obţine, în cea mai mare parte, în
gospodăriile familiale, pe suprafeţe reduse, diversificate pe specii şi soiuri;
• sezonalitatea produselor legumicole. Datorită sezonalităţii legumelor, pentru a evita crearea
unei perioade de discontinuitate în consum, legumele se pretează la diferite prelucrări industriale
sau casnice, ce constituie adevărate tradiţii în conservarea acestor produse;
• consum ridicat de factori de producţie, în special forţă de muncă, pentru producerea de
legume. Această situaţie face ca producătorul agricol să-şi selecteze piaţa care-i oferă cele mai
mari avantaje pentru acoperirea cheltuielilor, prin căutarea unui preţ mai mare. În cazul
exploataţiilor agricole familiale, lipsa evidenţei contabile, chiar şi primare, îngreunează
aprecierea valorică a producţiei vândute;
• gama variată de sortimente de legume existente pe piaţă. Structura culturilor de legume în
România este reprezentată de 48 de specii, 97% dintre acestea fiind speciile foarte cunoscute şi
3% sortimentele mai puţin utilizate în consumul tradiţional, dar apreciate pe piaţă de
consumatorii cu putere de cumpărare medie.
• destinaţiile diverse ale producţiei de legume: Consum în stare proaspătă, piaţa internă,
consumul animal, industrializare, export.

4
5.OFERTA DE LEGUME DIN ROMÂNIA

În producţia agricolă din România, legumicultura reprezintă o ramură cu o pondere


deosebită, cu implicaţii majore în economia naţională şi, mai ales, în alimentaţia populaţiei.
Locul şi rolul său sunt date de următoarele elemente:

• importanţa legumelor în consumul uman;

• existenţa unei cereri importante manifestată pe pieţele urbane;

• favorabilitatea climei pentru multe specii legumicole;

• fertilitatea naturală ridicată a solurilor;

• priceperea şi tradiţiile cultivatorilor.

„Piețele agroalimentare din România oferă consumatorilor suficiente cantități de legume de


sezon din producția autohtonă“.

Specificar 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018


e
Tomate 683,3 749,1 706,2 701,8 627,2 679,8 407,4
Ceapă 345,3 391,8 387,0 360,8 325,1 352,2 302,6
uscată
Usturoi 59,4 62,2 62,8 64,1 54,4 55,7 101,5
uscat
Varză albă 987,8 1156,4 1123,1 1078,0 992,4 1026,6 1065,3
Ardei 207,1 227,7 228,6 226,3 201,7 226,5 229,6
Cartofi 2458, 3289,7 3519,3 2699,7 2689,6 3116,9 3022,7
0
Evoluția producției totale de legume și cartofi (hectar) realizată în România în perioada
2012-2018 (mii tone) (Sursa INS, 2018)

Suprafețele cultivate cu legume sunt prezentate și într-o altă cheie/formulă:

- legume cultivate în câmp – 129.914 ha (2438, 1 mii tone);


- legume cultivate în sere și solarii – 4.461 ha (197,0 mii tone);
- legume proaspete din grădinile familiale – 85.361 ha (1162,1 mii tone)
(Sursa INS, 2018)

5
Anul 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Legum 176,2 198,2 191,0 185,3 170,4 185,7
e (kg)
Producția de legume în România pe locuitor (kg) (Sursa INS, 2018)

6.PIAȚA INTERNAȚIONALĂ

Piața contemporană, caracterizată prin complexitate și eterogenitate, constituie un sistem de


piețe, respectiv are în structura sa mai multe segmente între care există relații de
intercondiționare. Una din componentele esențiale ale acestui sistem este piața internațională, a
cărei formare și dezvoltare se datorează evoluțiilor economiilor naționale și a diviziunii
internaționale a muncii.
Piața internațională a unui produs reprezintă ansamblu actelor de schimb ce au loc cu
bunul în cauză în afara granițelor naționale. Ea trebuie relaționată cu piața națională și cu piața
mondială
Cultivarea legumelor are loc pe o suprafață de 2,2 milioane de hectare, adică 1,2% din
terenul arabil al UE. Italia (17,8%) din suprafața cultivată cu legume din UE, Spania (17,3%) și
Franța (11%) se află pe primele locuri. Suprafața cultivată cu legume în România reprezintă
6,4% din totalul UE. (EUROSTAT, 2018)
Principalele țări producătoare de legume din UE sunt:
Italia (35,5% din producția totală UE) și Spania (28,2%) au furnizat aproape două treimi
dintre roșiile produse pe teritoriul european. Cele două sunt înaintea Portugaliei, Greciei,
Poloniei și Franței.
În 2019 culturile de roșii la fel sunt dominate de Italia (38,4%), urmată de Spania (25%) și
România (9%). În 2019 producția totală de roșii din UE va atinge 16,8 milioane de tone, cu o
creștere de 4% față de 2018. Creșterea este determinată în mare parte de sporirea producției de
tomate pentru prelucrare, care s-a majorat cu 6%. Acest lucru se reflectă în comerțul cu roșii
procesate, exporturile UE urmând să crească cu 33% în 2019.(FAO, 2019)
Producția de morcovi din UE a fost destul de dispersată. Astfel, Polonia e prima, cu 14,7%
din total, urmată îndeaproape de Marea Britanie (12,9%), Germania (11,5%) și Olanda (10,7%).
Trei state UE au produs aproximativ două treimi din castraveții din Uniunea Europeană:
Spania (28,1%), Polonia (20,4%) și Olanda (16,5%). În ceea ce privește producția de dovlecei,
tot Spania și Italia sunt primele, urmate la distanță considerabilă de Franța. ( EUROSTAT, 2018)

7. LEGUMELE ECOLOGICE (BIO)


Mâncarea ecologică (bio), prinde din ce în ce mai mult teren peste tot în lume. Procentul de
6
legume ecologice (bio) a trecut de 10% în țările bogate cum sunt Elveția, Suedia, Austria și
Danemarca. În Statele Unite ale Americii acest procent este de 9% și este într-o creștere rapidă. 
Venitul nu este singurul factor determinant, pentru consumul de legume ecologice (bio). In
Olanda, unde venitul pe cap de locuitor este la fel ca cel din Elveția sau Suedia, cota de piață a
legumelor ecologice (bio) este de doar 5%. Motivele ce stau la baza acestui fapt nu sunt clare,
dar probabil sunt influențate de decizia supermarketurilor în ceea ce privește prețul,
disponibilitate și calitatea legumelor convenționale, precum și factorii culturali.
Sursa: freshpalza.com

7
CONCLUZII
În concluzie putem afirma că evoluția producției de legume în România în anii 2012-2017 a
fost stabilă, dar a fost într-o ușoară scădere în anul 2018 la tomate și ceapa uscată ca o consecință
a acțiunii combinate a următorilor factori: renunțarea de către producătorii legumicoli la aplicare
tehnologiilor de producție adecvate și în mod deosebit la tratamentele fitosanitare; folosirea de
către producătorii individuali a semințelor de legume și a materialului săditor în producția
proprie, din soiuri neperformante, întrucât la centrele specializate UNISEM se practică prețuri
ridicate; folosirea unor pesticide mai ieftine, dar cu o eficiență limitată, datorită faptului că
prețurile la unele produse mai ridicate; dezorganizarea unităților specializate în achiziționarea,
păstrarea și desfacerea legumelor, spațiile moderne de depozitare și păstrare sunt folosite în alte
scopuri;
Legumele se produc, în mare parte, pentru consumul intern, şi acoperă necesitatea de legume
cu forţele proprii. şi este stabilă în România. Importurile de roşii, castraveţi, vinete şi ardei graşi,
de obicei, au loc în afara sezonului, când costul producerii lor în sere este înalt şi permite intrarea
pe piaţă a producţiei de import. Aşa produse ca morcovul şi ceapa mai puţin depind de sezon şi
pot fi importate chiar în toiul sezonului de producere. Suprafața cultivată cu legume în România
reprezintă 6,4% din totalul UE mai scăzută comparativ cu unele țări.

BIBLIOGRAFIE
8
1) Aurel Chiran, Andy-Felix Jităreanu, Elena Gîndu, 2014, Marketing agrar, Editura PIM, Iași;

2) Aurel Chiran, Aurel Banu, Elena Gîndu, Elena - Adina Ciubotariu, 2004, Piața produselor
agricole și agroalimentare. Editura CERES București;

3) Marian Constantin, 2017 Marketingul producției agroalimentare. Editura Academiei


Oamenilor de Știință din România;

4) Vasile A. Munteanu, Elemente de marketing internațional. Editura TIPO MOLDOVA;

5)  freshpalza.com