Sunteți pe pagina 1din 12

" N-am sǎ ajung pe culme? Se poate foarte bine.

Dar vreau sǎ urc atâta cât am sǎ pot prin mine! "


(Edmond Rostand)

Scopul pedagogiei curative şi al socioterapiei este acela de a oferi copiilor,


tinerilor şi adulţilor cu dizabilităţi, posibilitatea dezvoltării personale, a propriului
potenţial, de a promova integrarea lor în comunitate şi în societate, de a-i ajuta să
trăiască în demnitate şi autodeterminare şi de a face remarcată contribuţia lor la viaţa
socială ( Rudolf, 2005). Integrarea socială este deci unul din scopurile principale ale
pedagogiei curative şi socioterapiei.
Principiile pedagogiei curative şi ale socioterapiei au la bază respectul faţă de
condiţiile de dezvoltare ale fiecărui individ, stimularea folosirii potenţialului propriu şi
susţinerea persoanei în gestionarea problemelor personale (Ernst-Michael 2005).
Pedagogia curativă şi socioterapia se bazează pe procesele sufleteşti ca mediatoare
între corp şi spirit. Prin intermediul educaţiei, al terapiilor artistice (pictură, muzică,
euritmie), al mişcării, limbajului, băilor terapeutice şi tratamentelor medicale, se încearcă
stimularea dezvoltării facultăţilor cognitive, afective şi volitive, atât la copii, cât şi la
adulţii cu dizabilităţi, în încercarea de a oferi o viaţă plină de sens, bogată în oportunităţi,
oricărei persoane cu tulburări de dezvoltare (www.ecce.eu).

În alternativa educaţionalǎ de pedagogie curativǎ, orele de curs (din intervalul


10.30 – 11.15; 11.30 – 12.15) ce urmeazǎ orei de bazǎ (cuprinsǎ în intervalul 8-10) se
adreseazǎ inimii, frumosului, simţirii – ne întâlnim aici cu acele materii ce necesită o
continuă repetare ritmică, în ore separate, dar continuând tema orei de bază, şi care
cuprind printre altele o serie de activitǎţi artistice: muzica, pictura, gimnastica, modelajul
ş.a.– pedagogia curativǎ alǎturǎ acestora încǎ douǎ: euritmia şi desenul formelor.
Rolul ponderii ridicate a activităţilor artistice şi practice în alternativa
educaţionalǎ de pedagogie curativǎ
Muzica şi Elementul mişcării
Elementele de percepţie spaţială sunt asociate cu mişcări corporale şi trăiri
interioare specifice. La elementul de mişcare se include tot ce este ritmic, chiar şi a bate
din palme şi a tropăi. Dansul este expresia muzicii prin care ne mişcăm şi prin care
simţim muzica. Prin gest dăm imaginii ceva viu, un înţeles propriu zis. Copiii, de multe
ori, nu pot înţelege sensul cuvintelor, de aceea le însoţim de mişcare, dăm copilului
posibilitatea de a participa activ.
Elementul spaţial
Sus-jos, în faţă-în spate, la dreapta-la stânga, acestea sunt elementele spaţiale în
care omul se găseşte. Două câte două reprezintă câte o pereche opusă. Fiecare ne dă o
altă calitate de a fi. Toate acestea fiind armonizate în om, el se simte în echilibru. În fiinţa
noastră se simte dacă o direcţie este mai puternică, sau nu, sau dacă este echilibrată.
Astfel, simţim diferit bucuria şi tristeţea.
De sus în jos lucrează forţele înălţării, omul vesel sau extrovertit merge drept.
În spate avem ascultarea, trebuie să ne folosim de simţuri pentru orientare şi
trebuie să depăşim teama de necunoscut.
La dreapta este cunoaşterea, ceea ce este legat de intelect. Aici percepem
înălţimea tonurilor şi melodia.
La stânga găsim partea de sentiment. Noi intrăm în calităţile intervalelor.
Luând în considerare particularităţile fiecărui grad şi tip de deficienţă, de
dezvoltare şi recuperare, copiilor nu le dăm explicaţii goale în predare, ci folosim poveşti,
poezii sau basme legate de subiectul propus prin care exprimăm gesturile specifice.
Putem folosi instrumente şi cântece potrivite care să îi ajute să înţeleagă mai bine, mai
uşor şi mai plăcut lecţia (Michel 1999).
Atunci când lucrăm cu un grup de copii, folosim toată gama de mijloace, dar nu
trebuie să uităm de aspectul liniştii. Atunci când lucrăm cu un singur copil ne orientăm
spre deficienţa lui, şi pornind de la starea sa de spirit prezentă, îl conducem spre opusul
ei, pentru ca în final să ajungem la echilibru.
Una din însuşirile specifice copiilor este desigur aceea că sufletul şi trupul sunt
intens legate unul de altul. Dacă prin intermediul activităţilor artistice faci să se exprime
impulsurile sufleteşti ale copiilor, aceasta înseamnă că necesităţile lor cele mai profunde
sunt lăsate libere, dar nu în voia lor.
Unele teme artistice pretind o atitudine interioară de care instinctiv nu suntem de
loc în stare. Prevăzătorul poate fi silit să devină îndrăzneţ, neastâmpăratul să fie chibzuit,
cel cu voinţa slabă să manifeste perseverenţă, încăpăţânatul să devină apt pentru
acomodare (Rudolf 1994).
Euritmia se alǎturǎ acestor arte, şi însǎşi numele ei îi defineşte misiunea. Euritmia
este o artă a mişcării care exprimă prin gesturi şi forme specifice, de mişcare ale
membrelor şi corpului, legităţile vorbirii şi muzicii. Transpunând în domeniu vizibil,
euritmia este vorbire vizibilă şi muzică vizibilă (Magdalene 2001).
Euritmia nu este numai un exerciţiu corporal armonios, ci şi o artǎ care provine din
sufletesc-spiritual şi care-l uneşte pe om cu aceste sfere. Este o artă care îşi propune
exprimarea vorbirii şi a sunetelor prin intermediul mişcării. Primele elemente de euritmie
îşi au originea în 1911/1912, fiind compuse sub îndrumarea lui Rudolf Steiner,
întemeietorul antroposofiei. În funcţie de scop s-au format în timp mai multe ramuri ale
euritmiei: euritmie scenică, pedagogică şi curativă.
O sorǎ de scenǎ a dansului şi mimei, euritmia este vorbire vizibilǎ şi muzicǎ
vizibilǎ, culoare şi sculpturǎ în mişcare. Euritmia artisticǎ a fost ocrotitǎ şi îngrijitǎ de
Marie Steiner. Pe scenǎ euritmia este la ea acasǎ. Instrumentul ei de exprimare este
corpul omenesc, la care cântǎ sufletul, întregul trup devenind mijlocitor al expresiei
artistice. Fiecare vocalǎ, consoanǎ şi nuanţǎ a cuvântului, a vorbirii, fiecare notǎ
muzicalǎ, interval sau acord muzical are o mişcare intrinsecǎ ce este revelatǎ printr-un
gest euritmic.
Euritmia poeticǎ este “vorbire vizibilǎ-în spaţiu”.
Euritmia muzicalǎ este “cântare vizibilǎ-în timp”.
Vorbirea şi cântul sunt douǎ posibilitǎţi de exprimare a sufletului omenesc. În
acest sens euritmia este “revelaţia sufletului omenesc”.
Euritmistul reveleazǎ, prin mişcare, legitǎţile obiective ale vorbirii, ale muzicii şi
nu impresiile lui subiective. El se concentreazǎ sǎ redea forţele creatoare pe care autorul
le-a folosit în momentele de inspiraţie. Trupul omenesc este templul sufletului şi al
spiritului. Acestea locuiesc templul pe parcursul vieţii omului. Sufletul plǎsmuieşte
vorbirea şi cântul prin intermediul laringelui, unul dintre cele mai nobile organe, cǎci
prin poarta lui se reveleazǎ cuvântul, cuvântul originar pierdut. În euritmia poeticǎ trupul
întreg devine laringe deoarece membrele realizeazǎ în mod vizibil aceleaşi mişcǎri pe
care le sǎvârşeşte invizibil laringele în timpul vorbirii. Cunoaşterea şi stǎpânirea legilor
cuvântului originar pierdut este sensul unui studiu de-a lungul întregii vieţi dedicate
euritmiei. Studiul de bazǎ al euritmiei dureazǎ 4-5 ani şi are ca scop câştigarea treptatǎ a
capacitǎţii de a stǎpâni instumentul de lucru, trupul, aşa cum un student la vioarǎ învaţǎ
sǎ-şi stǎpâneascǎ instrumentul în mod virtuos. Rudolf Steiner precizeazǎ cǎ acest studiu
de bazǎ trebuie sǎ aibǎ orientare pur artisticǎ. Dupǎ încheierea studiului de bazǎ este
posibilǎ o specializare în domeniile:
 - euritmie artisticǎ (3 ani);
- euritmie pedagogicǎ (1 an);
- euritmie curativǎ (1 an şi 6 luni).
Euritmia coborâtǎ pe Pǎmânt se simte cu adevǎrat acasǎ, pe scenǎ. Dar în
pedagogie, în domeniul terapeutic, în fabrici etc. euritmia poate fi, de la sine înţeles,
oaspete. În şcolile Waldorf euritmia este obligatorie pe parcursul celor 13 ani de studiu.
Euritmia în Pedagogia Curativă
În cadrul paletei de posibilitǎţi oferite de pedagogia curativǎ, euritmia curativǎ
ocupǎ un loc central, întrucât plasarea ei în domeniul suprasensibil îi conferǎ ample virtuţi
terapeutice. În euritmia curativǎ, anumite elemente fonetice acţioneazǎ în sensul învingerii
unei anumite unilateralitǎţi cauzate de handicap. Mişcǎrile euritmice sunt transformate şi
intensificate în elemente de euritmie curativǎ, care sunt executate conform unor modalitǎţi
ritmice bine definite. Cu ajutorul consoanelor se acţioneazǎ, de pildǎ, plastic asupra
organizaţiei corporale, vocalele, dimpotrivǎ, stimuleazǎ în sensul deschiderii cǎtre lume.
Euritmia modelează corpul într-un instrument care, prin intermediul mişcării
reuşeşte să dea expresie (vizuală) cuvântului şi tonului. Gesturi instinctive, ca de pildă
„Ah“ - exprimat în momente de surpriză, sau „Oh“ - admiraţie, au fost plăsmuite ca
gesturi vocalice. În domeniul consoanelor, lumea este interiorizată prin imitare: „V“
pentru mişcarea unduită a apei, „R“ pentru învârtirea roţii etc. (Magdalene 2001).
Acolo unde mai ales semnificaţiile sunt exprimate prin limbaj, se adaugă mişcarea
în spaţiu. Astfel, iau naştere din mişcarea unor persoane singulare sau a unor grupe
anumite forme. Esenţial în euritmie este exprimarea ritmului unui text vorbit.
Prin gesturi şi mişcări ale membrelor superioare şi corpului sunt redate în
principal sunetele vorbirii, stări sufleteşti, tonuri, intervale şi armonii muzicale. Prin
formele coregrafice parcurse individual sau configurate în grup, apar elementele formale,
conţinuturile ideatice, sensurile şi structurile ce stau la baza creaţiilor poetice sau a
compoziţiilor muzicale.
Explicarea mişcărilor eurtimice
Euritmia curativǎ urmǎreşte crearea unei imagini prin care copilul poate să
simbolizeze o trăire sufletească, prin vocale. În general se lucrează vocalele acestea
având un efect de liniştire pentru copiii agitaţi.
Cel mai adesea sunetul pe care îl scoate copilul mic, deschis întru totul spre lume
şi spre tot ce îi oferă aceasta se regăseşte în vocala ” A” care exprimă o stare interioară a
unei fiinţe. Aceasta se materializează prin gesturi, în cazul copiilor cu deficienţă se
întâlneşte des greutatea de a ieşi; prin gesturi se oglindeşte o reţinere, închidere,
interiorizare. Trăirea interioară influenţează gesturile, mişcările, trăirea exeterioară. Ei,
copiii, trăiesc, sunt acolo, chiar dacă se mişcă doar umerii, capul, degetele este o mare
realizare, un pas important.
Copilul nu are încredere în el, încrederea de a ieşi în lume cu gestul lui. Greutatea
de a ieşi în afară cu gestul lui se materializează în greutatea de a a-l lua pe coleg de mână,
de a avea o trăire de el cu el, iar gesturile care ar ajunge ample denotă dorinţa de a ieşi
din lume, dorinţa de comunicare, care rezultă într-un scop de socializare.
Apoi apare litera ”E”. Aceasta ca trăire sufletească reprezintă o graniţă între mine
(copil) şi lume. Ca să fie graniţă trebuie să conştientizeze că există o lume afară.
Copiii cu deficienţă mintală, de exemplu cei cu autism se regăsesc în lucrurile,
oamenii de care sunt dependenţi şi nu mai există graniţe, lumea este în el, în copil, şi sunt
elemente vitale, elemente de care intră în depărtare, în orizonturi. Istericul nu are
probleme de interiorizare.
În ”A” te minunezi, ajungi la o anumită vârstă când se pun graniţe între mine şi
lume. Apare ”E” perioada de negativism. Apoi când se ridică apare starea de ”I ” . Aici
conştientizează ca persoană personalitatea, şi dacă personalitatea este negată este bine a
fi modelată şi nu restricţionată. De unde trebuie să reiasă o personalitate sănătoasă. ”I”
reprezintă perioada ”eu” dar nu ”eu” egoist ci un ”eu ” în relaţie cu ceilalţi şi cu mediul
înconjurător.
În ”O” apare trăirea de dragoste, de iubire în cerc, care îi aparţine lui, copilului,
pe care îl iubeşte, îl acceptă. Noţiunea de întreg al lui ”O” în inconştient apare ca noţiune
de dragoste dată, nu primită, atribuită în afară. Iubeşte lumea, mediul lui.
În ”U” apare starea de curiozitate, frică, cunoaştere. Ceea ce înainte era pentru
copil o plăcere normalitate, acum este o stare de frică De exemplu dacă până acum
copilul mergea din bucătărie pe întuneric, are nevoie de lumina aprinsă.
Este o ultimă perioadă de dezvoltare care intră într-o lume a cunoaşterii. Dacă nu
este însoţit cum trebuie, îşi pierde încrederea. De aceea este bine să ştie că este însoţit, că
nu este bine să fie lăsat singur, că este cineva alături chiar dacă este undeva mai departe.
Concluzionând: se deschide în ”A”, conştientizează în ”E”, apare ”I” , trebuie să îi
iubească şi să îi fie dor de colegi, ”O” despărţire, ”U” cunoaştere, dincolo de frică,
eclipsa de frică, de ceea ce nu cunoşti. Acestea sunt trăirile sufleteşti care sunt o parte din
elementele de bază din cadrul euritmiei literare.
La copiii cu deficineţe mintale, problema este partea sufletească şi se pune accent
pe crearea de trăiri sufleteşti, de imagini pe care să le accepte, să le simtă ca mai apoi să
le poată exterioriza. În funcţie de deficienţele comune ale copiilor care domină se alege
imaginea din cuvinte sau versuri pe care pot ei să o perceapă deja, dar nu întotdeauna o
conştientizează.
Din punct de vedere al Pedagogiei Curative, se pleacă în învăţarea literei de la
trăirea sufletească, în continuare se acceptă trăirea literei în trăire, apoi e preluată în
voinţă (greu de stimulat la un moment dat) apoi e fixată grafic în gândire, în cap prin
scriere.
Totul se pleacă de la ”A”, se poate să ajungi cu un pas mai departe şi ei nefiind în
mijloc (trăire) deschişi au prea puţină activitate de voinţă.
Principiul general : Noul se aduce prin ceea ce este cunoscut, legat, asemănător;
armonie, gândire, voinţă şi simţire ca tot unitar (Magdalene 2001).
Dezvoltarea psihomotorie la copilul deficient mintal
Conduitele psihomotorii ale fiecărui individ evoluează în funcţie de înzestrarea sa
aptitudinală, de gradul de dezvoltare fizică şi intelectuală şi de influenţele educative
cărora a fost supus pe tot parcursul copilăriei. Ca funcţie complexă ce determină reglarea
comportamentului uman, psihomotricitatea include participarea diferitelor procese şi
funcţii psihice care asigură atât recepţia informaţiilor cât şi execuţia adecvată a actelor
de răspuns. Prin componentele sale de bază, psihomotricitatea face posibilă adaptarea
pragmatică (învaţarea tehnicilor profesionale, manuale, intelectuale), adaptarea socială
(modalităţi de comunicare interpersonală), adaptarea estetică (tehnici de expresie
corporală), adaptarea educativă (Răcăşan 2002).
Referindu-se la psihomotricitate, DeMeur a evidenţiat existenţa unor raporturi
între motricitate, intelect şi afectivitate, iar C. Pǎunescu a evidenţiat că “psihologia
demonstrează că actul motor stă la baza organizării cunoaşterii şi învăţării, determinând,
într-o proporţie considerabilă, organizarea mintală a persoanei… “.
Studiul psihomotricităţii ne relevă acele aspecte care îi permit copilului să-şi
formeze sistemul de mişcări prin intermediul cărora poate acţiona în orice condiţii, pe
baza propriilor decizii, cu eficienţă, spontaneitate şi rapiditate (Albu 2006, p. 10).
Astfel, studiul psihomotricităţii este considerat primordial în organizarea
procesului instructiv-educativ-recuperator pentru toate vârstele şi tipurile de deficienţi,
ca şi pentru persoanele obişnuite. Educarea psihomotricităţii deţine un loc important în
terapeutica educaţională, dacă ţinem cont de faptul că deficienţa mintală este asociată, în
general, cu debilitatea motrică. În general, handicapul de intelect presupune lipsa
echipamentului psihologic al primei copilǎrii, ceea ce impune ca printr-o educaţie
sistematică să se reia şi să se completeze achiziţiile privitoare la mecanismele motorii şi
psihomotrice care constituie baza pentru toate mecanismele mentale, pregătind formele
de activitate intelectuală superioară.
Psihomotricitatea cuprinde mai multe arii de dezvoltare printre care: schema
corporală, lateralitatea, organizarea spaţio-temporală, echilibrul dinamic şi static.
- schema corporalǎ – după A. Kreindler (1977,p. 64) noţiunea se referă la organizarea
şi perceperea localizării stimulilor, la relaţiile reciproce dintre părţile corpului, la
relaţiile acestor părţi cu mediul înconjurător şi imaginea spaţială pe care o are omul
despre sine. Autorul afirmă că imaginea corporală este clădită pe unităţi senzoriale venite
din sferele tactile, vizuale, labirintice şi kinestezice.
- lateralitatea – conceptul exprimă cunoaşterea părţii drepte sau stângi a corpului,
abilitatea motrică care permite controlul acestor două părţi simultan sau separat.
- organizarea spaţio – temporalǎ – structura perceptiv motrică de spaţiu se realizează
în mod special pe baza cunoaşterii schemei corporale proprii şi a altor persoane, pe
cunoaşterea poziţiilor propriului corp precum şi a obiectelor în acţiune pe baza unor
acumulări din experienţa proprie ( vizuală, kinestezică şi auditivă).
Educaţia psihomotrică a copilului deficient mintal – cu ajutorul euritmiei
Educaţia psihomotorie este o activitate recuperatorie specifică complexă, prin
care, cu ajutorul unor metode speciale, se educă, se antrenează, se formează deprinderi
psihomotorii acelor persoane care prezintă aspecte deficitare în această arie.
Ca scop educaţia psihomotrică îşi propune să educe sistematic diferite conduite
motrice şi psihomotrice care să faciliteze participarea mobilă şi conştientă a deficientului
mintal în viaţa şcolară şi profesională, pentru a-i pregăti integrarea socială (Verza 1988 ).
O cercetare personalǎ a demonstrat cǎ acest scop poate fi atins şi cu ajutorul
euritmiei. Obiectivele şi ipotezele cercetǎrii urmǎreau sǎ dovedeascǎ faptul cǎ:
- Învăţarea şi practicarea exerciţiilor euritmice contribuie la formarea componentelor
psihomotricităţii (schemă corporală, lateralitate, orientare spaţio-temporală, etc.)
- Educaţia psihomotrică prin intermediul exerciţiilor euritmice contribuie în mod pozitiv
la dezvoltarea şi îmbunătăţirea utilizării componentelor psihomotrice în cadrul actului
grafic de scriere a literelor (vocalele a, e ,i, o, u ).
În cadrul cercetǎrii, pentru atingerea acestor obiective, a fost elaborat – printre altele – un
plan de intervenţie euritmicǎ. Tabelul de mai jos cuprinde câteva exemple de activitǎţi
care pot fi abordate într-o astfel de intervenţie euritmicǎ, având ca scop final
îmbunǎtǎţirea capacitǎţilor psihomotrice ale copilului cu diferite dizabilitǎţi sau
deficienţe.
Plan de intervenţie euritmică

Şcoala/ instituţia: ........................................


Echipa de lucru: ..........................................
Problemele cu care se confruntă copiii (rezultatele evaluării complexe): deficienţă
mintală severă/moderată, tulburări ale componentelor psihomotrice.
Priorităţi pentru perioada: ........................................
Metode şi Perioada Criterii minimale de apreciere a progreselor Metode şi
Obiective Conţinuturi mijloace de de instrumente de
realizare intervenţie evaluare

Realizarea Gruparea în cerc prin Explicaţia Prezintă interes crescut având în vedere faptul Observarea
formaţiei de “cerc” Jocuri de adunare: Prietenii că este ceva nou şi nu sunt nevoiţi să stea în sistematică
şi identificarea în căsuţă sau Puii în cuib Joc didactic, ................ bănci.
locului fiecăruia în Jocuri de mişcare în joc de rol, Copiii împreună cu cadrele didactice reuşesc să
cadrul acestuia formaţie de horă, pe baza demonstraţia, se aşeze în formaţie de cerc în urma jocului.
cântecului Alunelul observaţia După aşezarea în cerc, intervine mersul ritmatic
Sau mers în cerc pe versuri dirijată, şi mişcarea pe baza cântecului.
care: să exprime şi să exerciţiul
îndemne la mişcare
Parcurgerea unui Jocurile: Plimbare la Demonstraţia Sala de clasă fiind amenajată conform
traseu cu formă pădure, cu Trecere peste explicaţia, principiilor pedagogiei curative conţine un colţ
geometrică simplă, pod şi Ocolirea lacului exerciţiul, ................. al naturii, copiii se plimbă pe lângǎ lanul de
de dreaptă şi cerc, grâu, etc.
prin problematizare Se prezintă cadrul didactic, punând accent pe
realizarea prin - jocuri de prezentare: Aşa poziţia corporală: verticalitate, pe cum este: Aşa Observarea
imitare a ţinutei sunt eu!, Unde sunteţi? – sunt eu! (luând poziţia de drept, zâmbind sau sistematicǎ
corporale cu Iată-ne! fiind trist ). Copiii vor lua la rândul lor o poziţie,
accent pe aceasta exprimând starea lor afectivă în acel
„verticalitate” moment şi într-o oarecare măsură
personalitatea.
Ex: unii stau mai gârboviţi, alţii abia ridică
capul, unii veseli şi drepţi.
Menţinerea -mers pe vârful picioarelor; Demonstraţia, Observaţia
echilibrului cu -mers în echilibru pe bancă, explicaţia,
accent pe bandă; exerciţiul ................
“verticalitate” -sprijin pe un singur picior;
-ţinerea unui caiet în
echilibru pe cap
Conştientizarea Poezii combinate cu Expunerea Cadrul didactic împreună cu copiii rostesc Observaţia
componentelor mişcări ale componentelor poeziile şi realizează mişcările corespunzătoare sistematică
schemei corporale: corpului, contribuind la Demonstraţia, ................ care denumesc părţile componente ale corpului:
membre, trunchi şi conştientizarea acestora. exerciţiul cap, trunchi, picioare, ochi, nas, etc.,
cap identificându-le şi precizându-le locul.

9
Coordonarea Exerciţii de balansare a Demonstraţia, Cadrul didactic lucrează cu fiecare copil până
mişcărilor membrelor, de rotire a exerciţiul reuşeşte sa realizeze exerciţiul.
membrelor braţelor; ducerea unui braţ ................ Balansare a unui braţ înainte şi înapoi este
lateral precedat de aceeaşi precedată de aceeaşi mişcare a piciorului de
mişcare a piciorului; aceeaşi parte.
combinarea săriturilor cu La fiecare săritură pe loc, o mişcare de
mişcări de braţe braţe(mâinile pe umeri, pe şold etc.)
Parcurgerea unui Jocurile: Plimbare la Demonstraţia, Pentru a înţelege trecerea timpului, acesta se
traseu aplicativ în pădure, Trecere peste pod explicaţia, ................. măsoară cu ajutorul unei clepsidre.
limită de timp exerciţiul
Redarea prin Jocuri de mişcare pentru Demonstraţia, Exprimarea uimirii: aaaa, Evaluare
imitaţie a gesturilor gesturi sufleteşti vocalice imitaţia, eee-ca trăire sufletească reprezintă o graniţă continuă, prin
euritmice vocalice instinctive: „aaah”, „eeei”, problematizare între mine şi lume, conştientizarea lumii observaţia
„iiiată-mă”, „oooh”, ................. exterioare. sistematică
„uuuh”. Dăm exemple din viaţa de zi cu zi: când ne
facem apariţia: “iiiiiiiiiată-mă!”
“Ooo”- o dragoste, iubire în cerc
“Uuuu”- curiozitate, cunoaştere.
Redarea ritmului Jocuri: Piticii şi uriaşii, Demonstraţia, Cadrul didactic explică şi demonstrează Observaţia
simplu diferenţiat Şoriceii şi Motanul explicaţia modalitatea de joc, cei care nu doresc să
între „scurt” şi Încălţat ................. participe activ sunt prezenţi, vizualilzează şi
„lung” prin bătăi Mers în formaţie şi la interiorizează activitatea de joc de rol, chiar şi
din palme şi păşire semnal se măreşte ritmul; fără să vrea.
Mers în ritm rapid urmat de Uriaşii fac paşi mari, greoi, stare de
ritm lent superioritate, piticii paşi mici şi repezi,
caracterizaţi printr-o stare de voiciune.
Exprimarea prin Intervenţia se realizează pe Explicaţia, Copacul are un trunchi (de unde reiese imaginea Dialog
mişcare susţinută strofa: problematizare mişcării literei U ”bucură”), iar trunchiul e lung descriptiv
corporal a “Se bucură pomii în floare, demonstraţia şi înalt – Observarea cine execută mai frumos.
trăsăturilor E cald şi senin Unii dintre copii ridică doar degetele alţii chiar
dominante ale unor Şi berzele vin ................. ridică braţele întinse. Observarea
personaje, imagini Iar prispa e plină de Trăirea nu se corectează. sistematică,
din poezie soare!” evaluarea
practică

10
Exprimarea prin Copacul are un trunchi – U, Demonstraţia, Soarele îl simţim pe palme, e cald până jos- E, Observarea
forme de mişcare a o coroană- O, şi la soare explicaţia, şi senin- I, sistematică,
acţiunilor şi a apar funze şi flori, floarea Problematizare Pe cer nu e nici un nor. Din mişcarea pentru I Evaluarea
atmosferei din se deschide floare- O-A. reiese mâna dominantă care se ridică în sus. finală,
poezie Un lucru interesant în exerciţiul Versul următor: “Şi berzele vin”avem 2 E un E evaluare
realizarea literei e este mic reprezentat prin x(forma mişcării) şi E practică.
urmǎtorul: litera are o reprezentat prin deschiderea mâinilor lateral -/,
imagine sufletească, o imaginea unei berze care are aripile lângă corp
reţinere printr-un gest şi ................ apoi şi le deschide, iar barza are aripi mari.
apoi se ajunge să fie notată Şi berzele vin, I pe bolta cerească; de la soare,
grafic. soarele umple prispa, cât e de mare prispa?
Reise A, un A mare care coboară şi urcă din nou
spre soare.Pentru început doar se merge pe
versuri, apoi este demonstrată imaginea
trunchiului, cu coroana mare, ne întoarcem pe A
cald şi senin I apoi berzele vin- E şi revenim cu
Prispa e plină de soare.

Observaţii în urma aplicǎrii planului de intervenţie euritmicǎ

- participanţii la studiu fiind diferiţi, la fel şi rezultatele lor la probele de evaluare şi rezultatele din partea de intervenţie au fost diferite. Rezultǎ cǎ probele de
evaluare nu sunt aceleaşi la toţi subiecţii deoarece unii dintre ei reuşesc realizarea unora dintre itemii corespunzători probelor de evaluare, alţii nu, astfel, se
ţine cont de particularităţile individuale ale fiecărui participant la evaluare şi intervenţie.
- programul de intervenţie este acelaşi pentru toţi participanţii deoarece urmăreşte aceleaşi obiective şi este conceput prin intermediul obiectivelor pedagogiei
curative care permite accesul la desfăşurarea activităţilor a tuturor copiilor cu deficienţe, în special deficienţe mintale, indiferent de gradul acestora.
- activităţile cuprinse în planul de intervenţie sunt prezentate într-o gradare pozitivă, plecându-se de la simplu, particular, concret, ajungându-se la complex,
general şi abstract, respectându-se particularităţile individuale ale participanţilor.
Se observǎ cǎ intervenţia bazată pe euritmie are repercursiuni pozitive asupra nivelului dezvoltării componentelor psihomotrice, observându-se o mai
mare încredere a copilului în folosirea acestora, precum şi o eficienţă mai crescută în activităţile care presupun exersarea abilităţilor perceptiv-motrice,
concretizată prin scăderea frecvenţei confuziilor în ceea ce priveşte elementele de orientare spaţială, lateralitate, schemă corporală. Astfel, se poate
concluziona că obiectivele cercetării au fost îndeplinite, iar datele par să indice că ipotezele sunt valide, dar rămâne ca cercetările ulterioare să le confirme.

11
Deoarece au fost observate anumite îmbunătăţiri ale componentelor psihomotrice
ale participanţilor, în ciuda perioadei scurte de timp în care a avut loc desfăşurarea unor
activităţi euritmice destinate exersării abilităţilor motrice, acest studiu atrage atenţia
asupra importanţei conceperii unor programe de intervenţie pentru copiii şcolari cu
deficienţă mintală severă şi moderată, bazate pe exerciţii euritmice, care să contribuie la
dezvoltarea cognitivă a copiilor şi la ameliorarea funcţiilor deficitare.

Bibliografie
Albu, C., (2006). Psihomotricitatea: metodologia educării şi reeducării psihomotrice,
Iaşi: Institutul European
Ernst-Michael, K., (2005). Bazele antropologice ale pedagogiei Waldorf, Cluj-Napoca:
Triade;
Kreindler. A., (1977). Agnozii şi apraxii, Bucureşti: Editura Academică, R. S. R.;
Magdalene, S., (2001) . Euritmie – o introducere, Cluj.Napoca: Triade;
Michel, M., (1999). Viaţa împreună. Perceval, o comunitate antroposofică de pedagogie
curativă şi terapie socială, Cluj-Napoca: Triade;
Păunescu, C., Muşu, I.(1990). Recuperarea medico-pedagogică a copilului handicapat
mintal, Bucureşti, Ed. Medicală;
Răcăşan, M., (2002). Psihopedagogia handicapurilor neuromotorii, Universitatea
Bucureşti;
Rudolf, S., (1994). Arta educaţiei. Metodică şi didactică, Cluj Napoca: Triade;
Rudolf, S., (2005) . Cursul de pedagogie Curativă, Cluj-Napoca: Triade;
Verza, E., (1988). Probleme de defectologie, Bucureşti: Universitatea din Bucureşti;
www.ecce.eu (European Cooperation in Anthroposophical Curative Education and Social
Therapy)

12